NOBEL 2015. Profesorul scoţian Angus Deaton, de la Universitatea Princeton, a câştigat

premiul Nobel pentru Economie

Deaton, în vârstă de 69 de ani, este cunoscut pentru studiile efectuate în domeniul alegerilor

făcute de consumatori.

"Prin legătura făcută între alegerile individuale şi rezultatul agregat, cercetarea sa a contribuit la

transformarea microeconomiei, macroeconomiei şi economia în domeniul dezvoltării", explică

Royal Swedish Academy of Sciences. Premiul a fost anunţat la Stockholm de Goran K. Hansson,

secretarul permanent al academiei.

În ultimul an, comitetul Nobel a onorat un număr de profesori pentru lucrări care au arătat fie

ineficienţa pieţelor fie cum trebuie tratată această realitate.

Anul trecut, comitetul l-a premiat pe economistul francez Jean Tirole Jean Tirole, pentru munca

sa în domeniul reglementării eficiente a pieţelor imprfecte.

În 2013, Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen şi Robert J. Shiller au obţinut premiul Nobel pentru

cercetările referitoare la mişcările pe pieţele financiare.

Premiul Nobel pentru economie este unul dintre cele mai noi, înfiinţat în 1968, în memoria lui

Alfred Nobel, la a 300-a aniversare a băncii centrale a Suediei, prima din lume.

Între laureaţii premiului Nobel pentru economie se numără Milton Friedman, Friedrich von

Hayek şi Amartya Sen. Premiul este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 976.000

dolari).

Peste 80% dintre economii laureaţi din cetăţeni americani. O singură femeie a primit premiul

Nobel pentru economie, Elinor Ostrom, în 2009.

Academiei Suedeză Regală de Științe a acordat Premiul Sveriges Riksbank în Științe

Economice în Memoria lui Alfred Nobel pe anul 2015 lui Angus Deaton, Universitatea

Princeton, New Jersey, Statele Unite ale Americii, „pentru analiza sa asupra consumului,

sărăciei, și bunăstării„.

Pentru a elabora o politică economică promovând bunăstarea și reducând sărăcia, trebuie să

înțelegem mai întâi opțiunile de consum individual. Mai mult decât oricine altcineva, Angus

Deaton a ajutat la această înțelegere. Prin conectarea alegeri individuale detaliate și a rezultatelor

agregate, cercetarea sa a ajutat la transformarea domeniile microeconomiei, macroeconomiei, și

economiei dezvoltării.

Lucrarea pentru care Deaton a primit premiul se învârte în jurul a trei întrebări centrale:

1. Cum distribuie consumatorii cheltuielile între diferite bunuri?

2. Cât de mult din venitul societății este cheltuit și cât de mult este salvat?

3. Cum am mai măsura și analiza cel mai bine bunăstarea și sărăcia?

Angus Deaton Stewart (născută pe 19 octombrie 1945) s-a născut în Edinburgh, Scoția, și a fost

educat la Colegiul Fettes. A terminat facultatea și a obținut mastratul și doctoratul la

Universitatea din Cambridge, în 1975, cu teza intitulată Modele de cererea de consum și

aplicarea lor în Regatul Unit. Deaton a fost profesor de econometrie la Universitatea din Bristol

înainte de a se muta în 1983 la Universitatea Princeton, unde numirea sa a fost sugerată de John

P. Lewis, fost decan al Woodrow Wilson School. Este profesor Dwight D. Eisenhower de

Afaceri Internaționale și profesor de economie și afaceri internaționale la Wilson Scoala

Woodrow și Departamentul de Economie de la Princeton. Deține atât cetățenia britanică și

americană.

Angus Deaton, laureatul Premiului în Ştiinţe Economice 2015 acordat pentru analiza consumului

Economistul britanic Angus Deaton este laureatul Premiului Sveriges Riksbank în Ştiinţe

Economice 2015 acordat pentru "analiza sa în domeniul consumului, sărăciei şi bunăstării".

Premiul, instituit în anul 1969 de Banca Centrală a Suediei, este acordat de Academia Regală

Suedeză după aceleaşi principii ca şi toate Premiile Nobel.

Pentru a proiecta o politică economică care să promoveze bunăstarea şi să reducă sărăcia, trebuie

înţelese alegerile individuale de consum. Mai mult decât oricine altul, Angus Deatona contribuit

la o mai bună înţelegere a consumului. Legând toate alegerile individuale de consum  şi

veniturile agregate, cercetările sale au ajutat la transformarea domeniilor microeconomiei şi

macroeconomiei şi au dus la dezvoltarea economiei.

Munca sa de cercetare, pentru care Angus Deaton este acum onorat, se axează pe trei întrebări

esenţiale:

Cum îşi distribuie consumatorii cheltuielile între diferite bunuri? Răspunsul estenecesar pentru

înţelegerea şi prognoza actualelor modele de consum, dar este crucial şi în evaluarea felului în

care reforma politicilor, cum ar fi schimbările în privinţa taxelor de consum, afectează

bunăstarea diferitelor grupuri de populaţie. În studiile sale din anii 1980, Deaton a dezvoltat

conceptul numit Almost Ideal Demand System – o metodă flexibilă şi simplă de estimare a

felului în care cererea pentru fiecare marfă depinde de preţurile tuturor mărfurilor şi de veniturile

individuale. Maniera sa de abordare, şi modificările le care le-a adus ulterior, sunt acum

instrumente standard, atât în lumea academică cât şi în practica evaluării acestor politici.

Cât din veniturile societăţii se cheltuie şi cât se economiseşte? Pentru a explica formarea

capitalurilor şi magnitudinea ciclurilor afacerilor, este necesară înţelegerea  interacţiunii dintre

venit şi consum, de-a lungul timpului. În câteva studii din 1990, Deaton a arătat că teoria

dominanţei consumului nu poate explica relaţia reală dacă punctul de pornire este venitul agregat

şi consumul. În schimb, ar trebui luat în calculat felul în care indivizii îşi adaptează consumul la

venituri, care fluctuezaă într-un fel complet diferit faţă de venit. Studiul său a demonstrat clar de

ce analiza datelor individuale este cheia descifrării statisticilor, o abordare care de atunci a fost

larg adoptată de macroeconomia modernă.

Cum putem măsura şi analiza mai bice bunăstarea şi sărăcia? Îm studii mai recente, Deaton

subliniază cum măsurătorile demne de încredere ale nivelului consumului fiecărei gospodării pot

fi folosite pentru a înţelege mecanismele din spatele dezvoltării economice. Cercetările sale au

dezvăluit care ar fi cele mai importante capcane ale comparaţiilor privind dimensiunea sărăciei în

timp şi spaţiu şi au exemplificat cum o analiză inteligentă a datelor privind gospodăriile poate

aduce lumină în chestiuni ca relaţiile dintre venit şi consumul de calorii sau chiar discriminarea

de gen în cadrul familiei. (conform comunicatului de presă al Academiei Regale de Ştiinţe)

 

Sveriges Riksbank, Banca Centrală a Suediei, a instituit, printr-o donaţie făcută Fundaţiei Nobel

în 1968,  Premiul Sveriges Riksbank în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel, cu

ocazia a 300 de ani de existenţă a  băncii. Premiul se acordă din anul 1969, după aceleaşi

principii ca şi toate premiile Nobel.

În principiu, Ştiinţele Economice vizează tot ceea ce este de

interes pentru economişti, chiar şi cercetările făcute de alte discipline academice, ştiinţe politice,

sociologie, psihologie sau chiar ştiintele naturii.

Laureatul este selectat de Academia Regală de Ştiinţe care se bazează pe nominalizările şi

rapoartele făcute de experţi esterni, iar deciziile se iau prin votul majorităţii.

Primii, dintre cei 75 de laureaţi ai Premiului în Ştiinţe Economice au fost  Ragnar Frisch şi Jan

Tinbergen. O singură femeie,  americanca Elinor Ostrom, a primit acest premiu, în anul 2009.

În 2014, economistul francez Jean Tirole a fost recompensat cu Premiul în Ştiinţe Economice

Sveriges Riksbank în Memoria lui Alfred Nobel pentru  "pentru analiza sa referitoare la

puterea şi reglementarea pieţei".

Premiile Nobel sunt acordate de Fundaţia institută prin testamentul savantului  şi omului de

afaceri suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei. Dorinţa lui Nobel a fost ca veniturile

impresionantei sale averii să fie oferite în fiecare an sub formă de premii celor care au adus

cele mai mari servicii umanității în domeniul fizicii, chimiei, fiziologiei sau medicinei,

literaturii şi păcii. Primele distincţii au fost acordate la 10 decembrie 1901,  la cinci ani de la

moartea lui Alfred Nobel.

Toţi laureații premiilor Nobel şi a celui pentru Ştiinţe Economice  primesc o diplomă, o medalie

şi o recompensă financiară. În 2015 suma este de 8 milioane de coroane suedeze (855.000 euro),

care se împarte între laureaţi, dacă există mai mult de un câştigător la aceeaşi categorie.

Toate premiile Nobel şi cel pentru Ştiinţe Economic vor fi înmânate în timpul unor

ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se

comemorează moartea lui Alfred Nobel, decedat în 1896.

sursa

oseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie si profesor la Universitatea Columbia, face o analiza privind ceea ce a numit "atacul Europei asupra democratiei grecesti", in contextul evenimentelor din ultimele zile.

"Liderii europeni incep in sfarsit sa dezvaluie adevarata natura a disputei pe datorie aflata in curs de desfasurare, iar raspunsul nu este multumitor: este despre putere si democratie mult mai mult decat despre bani si economie", scrie Stiglitz, intr-un articol pentru Project Syndicate.

Acesta sustine ca, in urma programului impus Greciei de Troika - Comisia Europeana, BCE si FMI - a rezultat o scadere cu 25 la suta a PIB tarii. "Nu ma pot gandi la nicio depresiune, vreodata, care sa fi fost atat de deliberata si sa aiba asemenea consecinte catastrofice: rata somajului in randul tinerilor din Grecia, de exemplu, depaseste acum 60 la suta", spune profesorul universitar.

In Grecia si speranta a murit - LIVE TEXT

"Este uimitor faptul ca Troika a refuzat sa accepte responsabilitatea pentru oricare dintre acestea sau sa admita cat de proaste au fost previziunile si modelele sale. Insa ceea ce este si mai surprinzator este ca liderii Europei nici macar nu au invatat.

Troika inca cere ca Grecia sa atinga un surplus bugetar primar de 3,5 la suta din PIB pana in anul 2018", a mai spus laureatul Nobel pentru Economie.

Acesta mai arata ca economistii din toata lumea au condamnat tinta drept una represiva, deoarece vizarea acesteia va rezulta inevitabil intr-o recesiune mai profunda.

"Chiar si daca datoria Greciei este restructurata dincolo de orice imaginabil, tara va ramane in depresiune daca alegatorii de acolo se vor supune tintei Troikai la referendumul-fulger ce urmeaza sa fie desfasurat in acest weekend", este de parere Stiglitz.

Lectia greceasca a iresponsabilitatii. Care precedent o fi mai rau? (Opinii)

Acesta are cuvinte de lauda pentru Atena, aratand ca, in ce priveste transformarea unui mare deficit intr-un surplus, putine tari au realizat ceva asemanator cu ceea ce au reusit grecii in ultimii cinci ani. Si, desi costul in termeni de suferinta umana a fost extrem de ridicat, propunerile recente ale Guvernului grec s-au apropiat cu mult de indeplinirea cererilor creditorilor.

Profesorul universitar sustine ca aproape nimic din uriasa suma de bani imprumutata de Grecia a mers in aceasta tara, ci a fost folosita pentru a plati creditorii sectorului privat - inclusiv bancile germane si franceze. In plus, este de parere ca Grecia a platit "un mare pret pentru a pastra sistemele bancare ale acestor tari".

"FMI si alti creditori 'oficiali' nu au nevoie de banii care sunt ceruti. Banii primiti ar urma cel mai probabil sa fie imprumutati din nou Greciei. Dar, din nou, nu este vorba despre bani, este vorba despre folosirea de 'termene limita' pentru a obliga Grecia sa se supuna si sa accepte inacceptabilul - nu doar masurile de austeritate, ci si alte politici regresive si punitive", mai spune Stiglitz.

Grecia se scufunda: Bancile, inchise pana pe 7 iulie. Grecii pot retrage doar 60 de euro pe zi (Video)

"De ce face Europa asta? De ce liderii Uniunii Europene se opun referendumului si refuza chiar si sa extinda cu cateva zile termenul limita de 30 iunie pentru viitoarea plata a Greciei catre FMI? Europa nu este doar despre democratie?", intreaba laureatul Nobelului pentru Economie.

Acesta sustine politica zonei euro "nu a fost nicodata un proiect foarte democratic", iar marea parte a membrilor guvernelor europene nu au cautat aprobarea cetatenilor lor cand au predat suveranitatea monetara Bancii Centrale Europene.

"Ceea ce vedem acum, la 16 ani dupa ce zona euro a institutionalizat acele relatii, este antiteza democratiei: multi lideri europeni vor sa vada sfarsitul guvernului de stanga al prim-ministrului Alexis Tsipras. In fond, este extrem de inconvenient sa ai in Grecia un guvern care este atat de impotriva tuturor tipurilor de politici care au facut atat de mult sa sporeasca inegalitatea in atat de multe tari avansate", mai explica profesorul universitar.

Nu in ultimul rand, acesta recunoaste ca este greu de sfatuit grecii cum sa voteze pe 5 iulie: "Nicio alternativa - aprobarea sau respingerea termenilor troikai - nu va fi usoara, iar amandoua poarta riscuri uriase".

"Un vot de 'da' ar inseamna depresiune aproape fara sfarsit. (...) In contrast, un vot de 'nu' ar deschide cel putin posibilitatea ca Grecia, cu puternica sa traditie democratica, ar putea sa-si ia soarta in propiile maini. Grecii ar putea castiga oportunitatea de a-si fauri un viitor care, desi poate nu atat de prosper precum trecutul, este mult mai datator de sperante decat tortura de neconceput a prezentului", mai sustine Joseph Stiglitz.

Importanța învățării într-o economie bazată pe inovație

Știrea a fost publicată sâmbătă, 21 iunie 2014, 18:03 în categoria  Internațional

Observarea politicilor economice din persepectiva învățării oferă o

viziune diferită asupra multor probleme cu care se confruntă atât economiile dezvoltate, cât și

cele emergente, scrie Joseph Stiglitz laureat al premiului Nobel pentru economie într-un articol

publicat de Project Syndicate.

În cele mai bogate țări ale lumii s-a răspândit ideea că economiile lor sunt bazate pe inovație, dar

aceasta face parte din economia țărilor bogate de maibine de două secole. Timp de sute de ani,

până la revoluția industrială, veniturile au stagnat. Ulterior, veniturile pe cap de locuitor au avut

o traiectorie ascendentă, întreruptă doar ca etapă a ciclurilor economice.

Economistul Robert Solow, laureat al premiului Nobel, a atras atenția acum 60 de ani că

veniturile din ce în ce mai mari ar trebui puse nu pe seama acumulărilor de capital, ci pe cea a

progresului tehnologic, ceea ce înseamnă a învăța cum se fac lucrurile mai bine.

În timp ce o parte din creșterea productivității reflectă impactul unor descoperiri cruciale,

cealaltă, cea mai mare, se datorează unor schimbări minore. În aceste condiții, este normal să se

acorde atenție modului în care societățile învață și la ce poate fi făcut pentru a promova acest

proces – inclusiv felului în care acestea pot învăța să învețe.

În secolul trecut, economistul și politologul Joseph Schumpeter susținea că principala calitate a

unei economii de piață este capacitatea de inovare. Acesta considera, contrar curentului vremii,

că la baza inovării stă „competiția pentru piață” și nu „competiția în piață”. În opinia lui,

o succesiune de monopoliști ar duce la standarde de viață mai bune pe termen lung.

Teoria lui Schumpeter a fost contrazisă de mulți. Companiile monopoliste sau dominante, cum

este acum cazul Microsoft, pot elimina procesul de inovare și, nesupravegheate de autorități, pot

recurge la practici anticoncurențiale pentru a-și consolida poziția.

Mai mult, piețele s-ar putea să nu direcționeze sau să administreze eficient investițiile în

cercetare și învățare. Interesele private nu sunt bine aliniate cu interselele unei societăți. Firmele

pot avea de câștigat din inovațiile care le majorează puterea de pe piață, care le ajută să ocolească

legile sau să canalizeze bani care altfel ar ajunge în altă parte.

Însă una dintre ideile lui Shumpeter a rămas valabilă: politicile convenționale care se axează pe

eficiența pe termen scurt nu sunt de dorit dacă sunt avute în vedere inovarea și învățarea pe

termen lung, cu atât mai mult în cazul piețelor emergente.

Politicile industriale și intervenția statului în alocarea resurselor între sectoare pot ajuta

economiile în curs dedezvoltare. Învățarea poate avea efecte mai puternice în unele sectoare

(cum ar fi industria manufacturieră), astfel încât favorizarea unor sectoare poate duce la efecte

benefice asupra întregii economii. Astfel de politici au fost adesea criticate, pornindu-se de la

ideea că piața, și nu statul ar trebui să „aleagă câștigători”.

Totuși, realitatea contrazice de multe ori aceste critici. De exemplu, înaintea crizei financiare,

sectorul privat din America a întâmpinat probleme serioase în ceea ce privește alocarea de capital

și managementul riscului, în timp ce studiile arată că proiectele de cercetare inițiate de guvern au

adus economiei beneficii mai mari.

Observarea politicilor economice din perspectiva învățării oferă o viziune diferită asupra multor

probleme. Cunoscutul economist Kenneth Arrow a evidențiat importanța învățării prin practică.

Singura cale de a cunoaște ce este necesar pentru a avea creștere în sectorul industrial este a avea

industrie. Acest lucru presupune fie un curs de schimb competitiv, fie accesul privilegiat

la credite pentru unele industrii (așa cum au făcut mai multe țări din Asia de Est ca parte a

strategiilor de dezvoltare aplicate cu un succes remarcabil).

Există argumente solide pentru protejarea industriei de către stat în economiile emergente. În

plus, liberalizarea piețelor financiare poate submina capacitatea statelor de a învăța cum să aloce

resursele și să controleze riscurile.

Proprietatea intelectuală, dacă nu este reglementată corespunzător, poate fi o sabie cu două

tăișuri când este privită din perspectiva învățării. În timp ce poate stimula inițiativele de a investi

în cercetare, proprietatea intelectuală poate încuraja și secretizarea, ceea ce ar împiedica fluxul

de cunoștințe necesar învățării încurajând firmele să maximizeze ceea ce obțin din cunoștințele la

care are acces oricine și să minimizeze contribuția proprie.

Multe politici impuse țărilor în curs de dezvoltate cu scopul nobil de a promova o mai bună

alocare a resurselor împiedică de fapt învățarea și duc la standarde mai scăzute de viață pe

termen lung.

Toate politicile guvernamentale, chiar dacă acest lucru nu este mereu conștientizat, au un efect

bun sau rău asupra procesului de învățare. Factorii de decizie din țările emergente care

conștientizează acest efect au șanse mai mari să reducă diferențele care îi separă de țările

dezvoltate. Statele dezvoltate au oportunitatea de a reduce diferențele dintre practicile obișnuite

și cele de succes și de a evita astfel pericolul stagnării de durată.