RO

Primii ani de viață

Nicole Fontaine s-a născut la 16 ianuarie 1942 în Grainville-Ymau-

ville, Normandia. Tatăl său a fost medic, iar bunicii învățători. A stu-

diat dreptul și a intrat în baroul din departamentul Hauts-de-Seine,

dar educația a continuat să rămână importantă pentru ea.

Fontaine locuia în Cartierul Latin din Paris în 1968, când au avut

loc revoltele studenților și lucrătorilor. Tocmai absolvise Institutul

de Studii Politice (Institut d’Etudes Politiques) din Paris și aștepta

primul copil. Descriindu-se ea însăși ca fiind mai mult observatoare

decât participantă la evenimente, Nicole Fontaine va remarca mai

târziu că protestele din mai 1968 au grăbit schimbările survenite

la nivelul societății franceze.

Și-a început cariera la Secrétariat général de l’Enseignement

catholique (Secretariatul general al învățământului catolic), res-

ponsabil pentru relațiile dintre sectorul învățământului particular

și autoritățile publice. Prin urmare, a jucat un rol important în

adoptarea modificărilor legislative și de reglementare care au

conturat cadrul juridic în acest domeniu. A fost membru al Consi-

liului superior pentru educația națională (Conseil Supérieur de

l’Education Nationale) între 1975 și 1981 și al Consiliului econo-

mic și social Conseil économique et social din 1980 până în 1984.

S-a remarcat în special pe durata dezbaterilor privind educația

națională și a fost aleasă în Parlamentul European în iunie 1984.

Cea de-a doua femeie care a ocupat funcția de președinte al Parlamentului European a fost un om politic convingător și o apărătoare devotată a Europei. Printre altele, a supervizat adoptarea monedei unice. Nicole Fontaine, președinte al Parlamentului European în perioada 1999-2002, a avut ca obiectiv reformarea metodelor de lucru ale acestei instituții, cu scopul de a o aduce mai aproape de cetățeni.

În primul său discurs, rostit în fața Consiliului European de la Tampere (Finlanda), în octombrie 1999, ea a subliniat necesitatea de a ține cont de preocupările cotidiene ale cetățenilor. De asemenea, a pledat pentru o abordare ambițioasă menită să ducă la elaborarea unei Carte a drepturilor fundamentale a Uniunii. În decembrie 2000, a semnat Carta drepturilor fundamentale în numele Parlamentului European.

Fontaine a fost nu doar politician, ci și profesor. A predat la ESCP Europe, cea mai veche școală de afaceri din lume și a condus catedra Jean Monnet la Universitatea Sophia Antipolis din Nisa.

Nicole Fontaine: om politic și pedagog(1942‑2018)

© P

arla

men

tul E

urop

ean

Părinții fondatori ai UE

Cariera politică

Încă de la începutul carierei de europarlamentar, Nicole Fontaine

a luptat pentru o Europă a cetățenilor, axându-se pe proiecte

vizând educația tinerilor și recunoașterea calificărilor academice,

dar și drepturile femeii sau egalitatea de gen.

A fost vicepreședinte al Parlamentului European de două ori, între

1989 și 1994 și apoi din 1994 până în 1999. A negociat mai

multe acorduri între Parlamentul European și statele membre cu

privire la acte legislative-cheie, inclusiv două programe ale UE pen-

tru tineri (Socrates și Tineret pentru Europa). Abilitățile sale diplo-

matice s-au bucurat de o largă recunoaștere. În 1999, publicația

„The Economist” a descris-o ca fiind „o conciliatoare care caută

consensul și construiește coaliții și care nicăieri nu se simte mai

confortabil decât pe coridoarele bizantine ale Europei, unde caută

sprijin din partea tuturor partidelor, mereu cu zâmbetul pe față”.

La data de 20 iulie 1999, Nicole Fontaine a fost aleasă președinte

al Parlamentului European. Primul test a fost numirea unei noi

Comisii conduse de Romano Prodi, după demisia din martie 1999

a Comisiei Santer. A avut relații bune atât cu noua Comisie, cât și

cu statele membre în cadrul Consiliului de miniștri.

Luptătoare neobosită pentru dialog și pace, Fontaine a reușit să îi

convingă pe președinții parlamentelor israelian și palestinian să își

dea mâna într-un gest istoric, la Strasbourg, în anul 2000. În apri-

lie 2001, l-a invitat pe comandantul Ahmad Shah Massoud, vice-

președintele Afganistanului, să vină la Strasbourg pentru a vorbi

despre situația din țara sa. S-a arătat deosebit de preocupată în

special față de soarta femeilor afgane. O lună mai târziu, trei femei

care reușiseră să fugă din Kabul au venit în Parlamentul European,

la invitația sa, pentru a-și spune povestea. Nicole Fontaine

a descris această reuniune ca fiind unul dintre momentele cele mai

emoționante din mandatul său de președinte.

În 2002, a părăsit Parlamentul European pentru a deveni ministru

al industriei în guvernul francez condus de Jean-Pierre Raffarin. Între

2004 și 2005, a condus fundația „Scelles”, care luptă împotriva

exploatării sexuale. A fost realeasă în Parlamentul European în

2004. Nicole Fontaine a fost profesor afiliat la ESCP Europe și

a scris mai multe cărți despre activitatea Parlamentului European.

A fost implicată până la sfârșitul vieții în dezbaterea privind modul

în care se poate îmbunătăți Uniunea Europeană. Chiar înainte de

referendumul din Regatul Unit privind apartenența la UE, care

a avut loc în iunie 2016, a publicat cartea Brexit, Une Chance?

Repenser l’Europe (Brexit, O șansă? Regândirea Europei) împreună

cu jurnalistul francez, François Poulet-Mathis. Cartea reprezintă

o analiză obiectivă a motivelor care au dus la apariția sentimentu-

lui de nemulțumire în raport cu UE. Apărătoare a Europei, Nicole

Fontaine a văzut Brexitul ca pe o oportunitate de a consolida Uni-

unea Europeană, acordând o mai mare atenție nevoilor cetățenilor.

A încetat din viață în ziua de 17 mai 2018, la vârsta de 76 de ani.

Devotamentul său față de idealurile europene i-a fost recompen-

sat de-a lungul vieții prin mai multe premii, inclusiv medalia

Robert Schuman și medalia de Comandor al Ordinului Național

„Pentru Merit”.

Nicole Fontaine îl salută pe Ahmad Shah Massoud, om politic afgan și șeful militar al Alianței Nordului, în cadrul vizitei sale la Parlamentul European, la Strasbourg, în 2001.

Părinții fondatori ai UE