INSTITUTII DE DREPT INTERNATIONALNEUTRALITATEA STATELOR CARATERIZARE GENERALA - STUDIUL DE CAZ AL UNUIA DINTRE STATELE DECLARATE NEUTRE -

1.Notiunea si formele neutralitatii Notiunea este veche in practica internationala, ea aprand si evoluand in legatura cu razboiul,desi treptat,continutul ei s-a schimbat,astazi fiind folosita in mai multe acceptiuni. Intr-o prima etapa,a desemnat pozitia unui stat care nu lua parte la razboi.Ulterior s-a dezvoltat conceptia neutralitatii permanente,atat in timp de pace cat si in timp de razboi,indiferent intre ce state s-ar declansa.Dupa atitudinea fata de beligeranti,neutralitatea poate fi impartiala sau diferentiata. O forma a neutralitatii care s-a dezvoltat in zilele noatre a fost cea a neutralitatii pozitive,respectiv a neutralitatii pozitive,respectiv a neutrlitatii in timp de pace.In perioada actuala a constituit o contributie la preintampinarea razboiului ,la mentinerea pacii. Prima reglementare care cuprindea reguli privind drepturile statelor neutre in comertul maritim,a fost Consolato del Mare,culegere de reguli de la Barcelona(in jurul anului 1494).Hugo Grotius1 a sustinut teza neutralitatii diferentiate,in sensul ca statul neutru nu trebuia sa sprijine un stat care ducea un razboi nedrept. Ulterior,concptia in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea nu mai face distinctie intre razboaiele juste si nejuste.Obligatia de impartialitate a neutrilor a fost consacrata in conventiile de la Haga din 1907 privind regulile ducerii razboiului. 2.Formele neutralitatii A) Neutralitatea permanentaeste situatia in care se afla unele state ce si-au asumat obligatia permanenta de a nu partipa la aliante militare,de a nu permite baze militare pe teritoriul lor sau de a permite folosirea acestuia in scopuri militare.Deci un stat cu un asemenea este

1

Hugo Grotius Despre dreptul razboiului si al pacii

definitive si totalmente in afra circuitului militaro-politic.Au un asemnea statut Elvetia si Austria. B) Neutralitatea eventualareprezinta atitudinea de neutralitate a unui stat sau a unor state fata de un anumit razboi.Un exemplu in acest sens constituie atitudinea Japoniei si Turciei fata de conflictul din Israel si Statele Arabe din 1967 C) Neutralitatea impartialaatitudinea de neutralitate a unui stat sau a unor state fata de toti participantii la un conflict.A fost reglementata prin conventiile de la Haga(din anul 1899 si 1907).Conform prevederilor acestei conventii,statul neutru are,in timp de razboi,obligatia sa adopte o pozitie egala fata de beligeranti,nefavorizand pe niciunul dintre ei. Dupa consacrarea principiului nefolosirii fortei sau amenintarii cu forta in relatiile internationale (principiul neagresiunii) si a incetarii drepturilor statelor de a porni razboi,considerat drept fundamental al lor,conceptual asupra neutralitatii s-a schimbat.In perioada de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial,a aparut si se dezvolta conceptual neutralitatii differentiate. D) Neutralitatea diferentiatase intelege nu numai neparticiparea unui stat la conflictul armat(razboi),dar si indatorirea acestui stat de a acorda ajutor nemilitar statului victima a agresiunii si de a nu sprijini statul aggressor.Aceasta conceptie asupra neutralitatii se bazeaza nu numai pe principiul neagresiunii,ci sip e calificarea razboiul de agresiune drept cea mai grava crima impotriva omenirii.De aceea se impune a se face deosebirea intre agresor si victima agresiunii.Ei nu sunt egali din punct de vedere al statutului lor juridic si nu se mai poate admite o pozitie impartiala fata de ei.Nu este admisa o atitudine de neutralitate fata de statul care savarseste o crima internationala. E) Neutralitatea pozitiva-(sau active sau neangajare sau nealiniere) acceptiune noua a notiunii de neutralitate,concretizata astazi intr-o ampla atitudine declarata a unui mare numar de state,de neangajare militara.

Statele nealiniate (si mai ales actiunea lor,denumita miscare de nealiniere) au inceput sa apara dupa Conferinta tarilor afro-asiatice de la Bandung(1955).Pornind de la idea de neutralitate si neutralism,nealinierea se defineste printr-o pozitie de nealiniere la aliante si blocuri militare si printr-o politica de independenta. Conferinta de la Cairo(1961) si prima conferinta asefilor de state sau de guverne a tarilor nealiniate (Belgrad) au stability o serie de criterii ale nealinierii,intre care:promovarea unei politici independente,acordarea de sprijin miscarilor de eliberare nationala,neparticiparea la aliante politicomilitare,neparticiparea la aliante bilaterale cu marile puteri,respingere instalarii de baze straine pe teritoriul national.Ulterior la conferintele de la Cairo(1964),Lusaka(1970)Alger(1973),Colombo(1976),Havana(1979) etc,obiectivele si principiile miscarii de nealiniere au fost dezvoltate,fara a se ajunge sa fie elaborate sub forma unui statut de drept international.Din cauza conflictelor armate si restructurarii Iugoslaviei,care a jucat un rol principal in cadrul miscarii de nealiniere,aceasta se afla in present intr-o situatie de criza.

3. Statul permanent neutru Neutralitatea permanenta a unui stat este statutul special,pe care-l poate adopta un stat,pe baza unui act international acceptat de el.In temeiul acestui statut,statul respectiv se obliga san u participle la razboaie internationale,iar in timp de pace san u participle la aliante militare sau alte actiuni de pregatire a unui razboi sis a nu intreprinda actiuni discriminatorii in relatiile internationale,contrare cooperarii pasnice intre state si popoare. Potrivit dreptului international classic,neutralitatea desemna in general,statutul unui stat de neparticipare la razboi,ceea ce constituia o neutralitate ocazionala.Mai tarziu in secolul al XIX-lea,este formulat

statutul de neutralitate ermanenta,care,in epoca actuala a dobandit noi dimensiuni.Neutralitatea la care ne referim are urmatoarele caracteristici: a) caracter permanentstatului care adopta un asemenea statut ii este interzis sa participle la orice fel de conflict armat ori sa devina teatrul unor ostilitati militare; b) se aplica entitatilor statale si nu unor teritorii,ceea ce o deosebeste de statutul de neutralizare; c) constituie un statut juridic si nu o simpla stare de fapt,izvorul sau temeiul sau fiind de natura complexa,atat conventionala(tratat international) cat si act unilateral(lege interna sau declaratie).Exista parerea ca acest statut se obtine fie pe cale conventionala,printr-un tratat international,fie pe cale unilaterala,printr-un act intern,lege sau declaratie expresa.O distinctie neta intre aceste doua surse nu credem,asa cum s-a subliniat,ca situatie,fara se poate face,un statut a de neutralitate in nu se poate fi obtineprintr-o sursa sau prin alta.Un tratat international,intr-o asemenea manifestarea expresa statului cauza,ar putea considerat ca un act ce lezeaza suveranitatea acestuia,o manifestare unilaterala de vointa in aceasta privinta,fara acordul celorlalte state poate fi interpretata cel mult ca o manifestare de fapt,de neangajare,lipsind de garantii reale recunoasterea si respectarea internationala a unui asemenea statut.Ori neutralitatea permanenta se constituie ca un statut juridic al unui stat suveran,statut realizat prin libera sa vointa si acceptat,recunoscut ca atare de celelalte state. Statutul de neutralitate permanenta adoptat de un stat,in mod liber,nu constituie o limitare a suveranitatii sale si,in consecinta,nici o stirbire a calitatii sale de subiect de drept international public.In conceptia vechiului drept international si a doctrinei sale,care consacrau ca unul din drepturile fundamentale ale unui stat-dreptul de a porni razboi,statutul de neutralitate permanenta era considerat ca o limitare a suveranitatii statului,deoarece il lipsea de unul dintre drepturile sale fundamentale. Statul care adopta statutul special de neutralitate permanenta isi pastreaza toate drepturile care decurg din suveranitatea sa,din prevederile

dreptului international public,cum sunt:respectarea personalitatii sale internationale de catre celelalte state si subiectul de drept international,a integritatii sale teritoriale,dreptul de a avea forte armate2 si dreptul la autoaparare,daca este atacat de un alt stat,de a incheia tratate internationale si de a participa la orice tratat international ca si la organizatii internationale etc. Statul cu neutralitate permanenta are si urmatoarele obligatii principale:sa nu participe la aliante militare,politice sau economice care pregatesc actiuni agresive,sa nu permit ape teritoriul sau stationarea de trupe straine sau crearea de baze militare ale altor state,sa nu detina,sa nu produca si sa nu experimenteze arme nucleare,sa promoveze o politica externa de cooperare pasnica cu toate celelalte state ale comunitatii internationale,sa pastreze neutralitatea si in timp de conflict armat international. In practica statelor si in dreptul international,neutralitatea permanenta s-a cristalizat relativ tarziu,la inceputul secolului al XIXlea,fiind precedata de neutralitatea ocazionala in timp de razboi,fata de un anumit conflict armat.Asumarea de catre un stat,pe baza conventionala,a obligatiei de a nu participa la nici un conflict armat a transformat neutralitatea ocazionala intr-una permanenta (mai este folosit si termenul de perpetua3),intr-un statut de drept international consacrat prima data cu privire la Elvetia4,in Declaratia din 20 martie 1815 a Congresului de la Viena5.Era vorba de o neutralitate garantata de marile puteri,recunoscuta ca atare si de celelalte state. In istoria dreptului international au mai avut statut de neutralitate permanenta:Belgia(1831-1919) garantata de marile puteri(Franta,Marea2

In acest sens,se distinge neutralitatea armata(Elvetia,Austria,Laos) de neutralitatea dezarmata,cum a fost aceea a Luxemburgului 3 Expresia de neutralitate perpetua,folosita de unii autori este mai putin adecvata decat aceea de neutralitate permanenta,deoarece,asa cum a dovedit practica istorica,este vorba de un statut juridic fara perpetuitate in timp,putand inceta prin vointa unilaterala si acordul statelor terte 4 Neutralitatea Elvetiei are radacini istorice adanci,ea fiind proclamata de Elvetia printr-o declaratie inca din 1546,recunoscuta prin Tratatul de la Utrecht(1713),a fost consacrata si garantata prin declaratia din 1815,totodata reafirmata in 1919 prin tratatul de la Versailles 5 Neutralitatea permanenta a Elvetiei a fost reafirmata in art.435 al Tratatului de la Versailles si in art.375 al Tratatului de la Saint-Germain,din 1919

Britanie,Prusia si Austria) in

1839 si Luxemburgul (1867-1919),a carui

neutralitate a fost declarata prin tratatul de la Londra in 18676. In prezent,in afara de Elvetia,statut de neutralitate permanenta are si Austria,statut recunoscut in 1980 prin declaratiile marilor puteri7.Mai recent,acest statut a fost adoptat pe baza unui schimb de documente intre Malta si Italia la 15 septembrie 1980.Conform acestor documente,Italia garanteaza statutul Maltei de stat neutru,in mod permanent. In cursul evolutiei istorice,neutralitatea permanenta cunoaste un proces de diferentiere,atat in timp de razboi cat si in timp de pace.Astfel,in caz de conflict armat,in temeiul dreptului international contemporan care interzice razboiul de agresiune,statul permanent neutru poate promova o politica favorabila victimei agresiunii si defavorabila statului agresor8.In cazul cand fata imprejurarile de statele concrete nu permit de determinare agresorului intr-un conflict armat,se pastreaza obligatia unei neutralitati nediferentiate beligerante.In timp pace,statul permanent neutru poate participa la tratate,conferinte si organizatii internationale,de promovare a cooperarii cu toate statele fara nici o deosebire.Conceptia si practica actuala a neutralitatii permanente exclude izolarea statului neutru de problemele pacii si securitatii internationale.6

Incalcata in 1914 de Germania,putere garanta,neutralitatea Belgiei a incetat in 1919,atat prin manifestarea de vointa a Belgiei in acest sens,cat si prin dispozitiile tratatelor de pace din 1919.Neutralitatea Luxemburgului a incetat sa mai fie garantata in 1919,prin Tratatul de la Versailles(art.14) din 1919,dar guvernul luxemburghez a continuat sa promoveze o neutralitate recunoscuta,pana la invadarea teritoriului sau de trupele hitleriste in 1940 7 Tratatul de stat incheiat in 15 mai 1955 de marile puteri cu privire la Austria nucuprinde nici o dispozitie referitoare la neutralitatea acesteia.Un acord intre acela patru mari puteri (U.R.S.S,Marea Britanie,U.S.A,Franta) si Austria prevede obligatia respectarii neutralitatii permanente a Austriei,consacrata in legea Parlamentului austriac din 26 octombrie 1955.Prin declaratii simultane,facute separat la 6 decembrie 1955,marile puteri recunoscneutralitatea Austriei,recunoscuta si de alta state-la 1 iulie 1956 era recunoscuta de 53 de state.In ceea ce priveste neutralitatea permanenta a Laosului,prin Declaratia de la Geneva,din 23 iulie 1962 asupra neutralitatii Laosului,semnata de ce 12 state participante la Conferinta privind Laosul,se ia act de declaratia in acest sens a guvernului laotian,din 9 iulie 1962.Acordul general de la Paris,din 1973,asupra restabilirii pacii in Vietnam reafirma,in art.20,neutralitatea Laosului,care insa,datorita situatiei internationale din zona,n-a devenit activa 8 Aceasta tendinta a aparut inainte de Al Doilea Razboi Mondial in practica S.U.A.In 1935,Congresul american a adoptat actul de neutralitate (the Netrality Act),lege prin care se interzicea vanzarea de arme catre orice stat aflat in razboi.Dupa 1939 pana la intrarea in razboi (1941),S.U.A abandoneaza pozitia sa impartiala,adoptand o atitudine diferentiata caracterizata prin vanzarea,inchirierea si imprumutul de armament numai catre statele victime ale agresiunii hitleriste (Marea Britanie,Uniunea Sovietica).Elvetia a derogat de la neutralitatea sa traditionala,nediferentiata cand,prin acordul din 8 martie 1945,cu puterile aliate,s-a obligat sa interzica tranzitul pe teritoriul sau de carbune german spre Italia si sa blocheze valorile germane aflate in bancile elvetiene

Statele care au recunoscut neutralitatea permanenta au obligatia de a respecta suveranitatea,independenta nationala si integritatea teritoriala a statului permanent neutru,de a intretine cu acesta relatii normale de cooperare,de a nu-l atrage in aliante militare si de a nu instala pe teritoriul sau baze militare. Dupa crearea ONU,Elvetia n-a devenit membra a organizatiei decat foarte tarziu(9 martie 2002),considerand,pana atunci,incompatibil statutul sau cu obligatiile prevazute de Capitolul VII al Cartei pentru statele membre,de a participa la sanctiunile adoptate impotriva unui stat agresor. Austria a devenit,din 1985,membra ONU,fara nici o rezerva,considerand ca aceasta calitate a sa nu se afla in cotradictie cu sistemul masurilor colective prevazute de Carta ONU.Prin aceasta s-a accentuat caracterul diferentiat al neutralitatii permanente in dreptul international contemporan. Cazul Elveiei - ar neutr ne-membr UE Cand se vorbeste despre neutralitate, exemplul Elvetiei este poate cel mai convingator. Neutralitatea acestui stat are radacini foarte puternice in trecut. Ea nu a fost si nici nu este neleas de ctre cei mai muli dintre elveieni ca fiind un sfrit al statului sau ca fiind un obiectiv al politicii externe i al securitii. Dimpotriv, neutralitatea este luat ca fiind un drum printre altele care asigur securitatea extern a Elveiei. n Dieta de Stans, Nicolas de Flue, la 13 noiembrie 1481 a dat faimosul sfat confederailor : Nu v amestecai n certurile strine. Pentru Elveia stat etnic eterogen - neutralitatea este considerat ca fiind singura posibilitate de meninere a unei uniuni naionale i independente politic, n care participarea activ la disputele internaionale ar compromite de o manier iremediabil aceast uniune. Alt dat simpl politic de cutum, neutralitatea Elveiei devine un element de drept public european n 1814. Elveia a reuit graie lui Pictet de Rochemont s se fac acceptat de ctre toate puterile prin statutul de

neutralitate. Acest statut a fost consacrat prin Declaraia Puterilor, la 20 martie 1815, la Conferina de Pace de la Paris, cu privire la interesele Confederaiei Helvetice n termenii n care puterile semnatare fceau o recunoatere formal i autentic a neutralitii permanente a Elveiei i i garantau integritatea i inviolabilitatea teritoriului su. Acest statut a trebuit s fie reafirmat n 1919 de articolul 435 din Tratatul de la Versailles care considera garaniile stipulate n favoarea Elveiei. Situaia internaional a Elveiei poate fi definit prin urmtoarele trei caracteristici : -are un regim juridic cu caracter permanent care este valabil att n timp de pace, ct i n timp de rzboi; -se caracterizeaz prin universalitatea sa, aplicarea sa fiind exclusiv fa de orice tratament difereniat din partea sau dinspre un stat ter; -neutralitatea confederai. Aadar, neutralitatea Elveiei are, n primul rnd, un regim juridic cu aplicare permanent. Avnd libertatea de a alege neutralitatea, Elveia are, de asemenea, libertatea de a renuna la ea. Aceasta include i obligaia de a ocroti statutul su neutru prin folosirea forei dac i cnd este necesar. Tema abinerii impune Elveiei o oarecare rezerv n conduita sa de politic extern. Nu trebuie confundat, ns, cu indiferena i dac exclude simpatiile i preferinele nu nseamn c antreneaz mai puin obligaia pentru Elveia de a evita toate alianele care pot fi susceptibile s-i compromit neutralitatea. Cei mai muli dintre elveieni sunt de prere c dac s-ar ntmpla ca n viitor s apar un mecanism internaional de securitate care s-i dovedeasc capabilitatea oferind Elveiei acelai grad de securitate ca i statutul de neutralitate, atunci acest stat ar putea decide s renune la Elveiei este o neutralitate fr incidente, n principiu, asupra comportamentului individual al resortisanilor

neutralitate i n locul acesteia s adopte un asemenea sistem de securitate. La nceputul anilor 90, la sfritul ordinii lumii bazat pe bipolaritate, Elveia s-a declarat voluntar, n spirit de solidaritate i n armonie cu celelalte state neutre, pentru a susine sanciunile non-militare adoptate de comunitatea internaional a naiunilor mpotriva oricrui stat care ncalc legea ordonate s ncurajeze i s ntreasc pacea. Din 1990, Elveia a participat regulat la sanciunile internaionale n msura n care acestea servesc la ntrirea regulilor de drept i protejeaz interesele elveienilor. ntr-o vreme n care pericolele de trafic ilegal de arme i activitile de crim organizat sunt n cretere este imperios necesar cooperarea internaional. Ca un rezultat al acestei noi situaii, Elveia a sporit considerabil eforturile de cooperare internaional n domeniile de politic extern i de securitate n anii 90. Acest lucru a fost nfptuit fr ca neutralitatea Elveiei s fi fost implicat n vreo disput. Merit menionat n acest context participarea Elveiei la Parteneriatul pentru Pace ncepnd cu 1996 i nrolarea unitilor de armat elveiene n misiunile internaionale de pace (n Bosnia i Herzegovina-1996-2000 i Kosovo1999). Elveia cu siguran va continua s profite n viitor din plin de avantajul strii de neutralitate, n special pentru cooperarea internaional, n efortul de a garanta c orice nou risc este inut sub control. Intrarea Elveiei n Uniunea European sau instituionalizarea cooperrii cu organizaiile regionale de securitate i structuri ca OSCE i Parteneriatul pentru Pace pot fi uor reconciliate cu neutralitatea permanent cum ar fi cooperarea cu NATO fr a fi nevoie de statutul de membru, de exemplu n contextual executrii mandatelor din Consiliul de Securitate al Naiunilor Unite. n 1992 ns, majoritatea elveienilor au respins prin referendum, evident, participarea Elveiei la Uniunea European propus de Consiliul Federal, acesta ncercnd s scoat ara din izolare.

Guvernul Federal al Elveiei, referitor la politica de neutralitate, a luat n considerare circumstanele de schimbare a politicii de securitate extern spre sfritul secolului XX. Baza politicii de neutralitate de astzi este Raportul asupra neutralitii din 29 noiembrie 1993 i Raportul de politic de securitate din 2000. Problemele curente referitoare la neutralitate i, n particular, observarea acestora zi de zi de ctre Elveia, sunt de asemenea relatate de un grup de lucru al Administraiei Federale, n Raportul Neutralitatea elveian n practic aspecte curente din 30 august 2000. Ct despre problemele legate de neutralitate i relaiile Elveiei cu Uniunea European i Naiunile Unite, acestea sunt discutate n Raportul de integrare Elveia- Uniunea European din 1999 i Raportul Naiunilor Unite. n baza aprecierii potrivit creia calitatea de membru ONU i asumarea obligaiilor decurgnd din aceast calitate, nu contravine statutului declarat i recunoscut Elveiei de stat permanent neutru, Adunarea General a ONU a admis, n anul 2002, cererea acestei ri de a deveni membru al Organizaiei Naiunilor Unite. De altfel, n afara faptului c Elveia fusese observator, ea era deja membru cu drepturi depline n unele din instituiile specializate ale ONU. Elveia definete neutralitatea ca fiind un concept legal de a constrnge ara neutr s se abin de la participarea militar n conflictele armate dintre alte state. n schimb, ara neutr primete din partea rilor aflate n conflict respectul pentru integritatea teritorial. Din punctul de vedere al elveienilor, mai degrab este un instrument de politic extern fcut s garanteze independena statului. Obiectivul acestui instrument este s intensifice securitatea naional. Aceasta nu mpiedic Elveia s ia msurile necesare pentru a se proteja singur de noi ameninri pe scena internaional. Prin urmare, ca instrument de politic extern, neutralitatea este departe de a fi static. ntr-adevr, Elveia a fost mereu adepta modificrilor asupra politicii de neutralitate, aliniindu-se exigenelor internaionale precum i

intereselor proprii. Elveia a rspuns noilor forme de ameninri prin amplificarea cooperrii sale internaionale n problemele de securitate fr a lua n calcul ndoielile cu privire la neutralitatea sa, participarea la PpP i misiunile de pace internaionale sau intrarea n ONU. Elveia i adapteaz propria politic de neutralitate n scopul de a-i intensifica securitatea prin cooperare pe bazele a dou principii cu privire la respectarea dreptului internaional i interzicerea folosirii forei n relaiile internaionale. Securitatea prin cooperare acrediteaz ideea c inclusiv statele aflate n dilema de securitate (cum au fost SUA i URSS) pot coopera pentru a mbunti securitatea internaional. Chiar Raportul de securitate din 1999 este intitulat Securitate prin Cooperare ; n acesta se afirm c probabilitatea unui conflict teritorial n Europa s-a diminuat semnificativ, n timp ce noile riscuri, precum proliferarea armelor de distrugere n mas, terorismul, crima organizat i violarea drepturilor omului au devenit din ce n ce mai importante. Principala int a Elveiei este s se asigure c neutralitatea sa militar este n mod clar fondat i implementat cu respectarea prevederilor dreptului internaional i a cooperrii civile. O politic de neutralitate bazat pe respectarea dreptului internaional este considerat a fi cel mai bun drum pentru Elveia n evitarea implicrii n conflictele internaionale. Dup sfritul Rzboiului Rece, i dup ce a devenit membr a ONU, Elveia a aplicat imediat rezoluiile Consiliului de Securitate referitoare la sanciunile economice. n conformitate cu doctrina i practica stabilit de Guvernul elveian n Raportul de politic extern din 2000, neutralitatea nu se aplic ca o chestiune de principiu n sanciunile impuse de Consiliul de Securitate de cnd, din perspectiva legalitii neutralitii, aceste msuri nu sunt considerate acte de rzboi ci nseamn s restaureze pacea, securitatea i ordinea internaional. Astfel, Elveia poate participa la sanciunile ONU fr a nclca neutralitatea. De asemenea, Elveia este liber s aplice sanciunile non-militare decretate de UE sau orice alt grup de state. Cnd

a devenit membr ONU n 2002, Elveia a recunoscut obligaia sa sub Carta ONU de a aplica rezoluiile Consiliului de Securitate impunnd sanciunile. n timp ce i-a reafirmat ntr-adevr neutralitatea cu aceast ocazie, declaraia sa nu a modificat poziia pe care o avea meninut anterior intrrii n ONU. Poziia Elveiei referitoare la neutralitate nu a fost pus n practic n cazurile de decizie fcute de Consiliul de Securitate n conformitate cu cap. III al Cartei de cnd asemenea decizii au fost fcute n numele comunitii internaionale n interesul restaurrii pcii i securitii. Dezvoltarea relaiilor dintre Elveia i UE, care a antrenat o serie de acorduri bilaterale, nu a avut nici un efect asupra neutralitii rii. A doua rund de acorduri (Bilateral Agreements) a intensificat cooperarea dintre forele de poliie i a sporit, de asemenea, colaborarea legal fr a primejdui neutralitatea elveian. Ct despre extinderea UE, Elveia a intensificat eforturile fcute n prima i a doua rund a acordurilor bilaterale cu UE i cu cele 10 noi state. Din nou, aceasta nu implic schimbarea neutralitii elveiene. Aa cum am vazut, statutul Elveiei de ar permanent neutr interzice implicarea n conflictele armate dintre state sau ntr-o situaie care ar putea s o conduc spre aa ceva. Apartenena la UE, care este o uniune politic i economic, ar putea fi prin urmare compatibil cu neutralitatea Elveiei atta timp ct nu exist n mod curent o alian militar european i nici nu exist o politic de aprare european obligatorie pentru toi membrii Uniunii. Exist PESA i care este limitat la gestionarea conflictelor fr punerea n practic a aprrii teritoriale a UE. n prezent, aadar, neutralitatea este compatibil cu participarea la UE n care nu exist contradicie ntre viitorul posibil al participrii Elveiei la UE i faptul c Consiliul Federal al Elveiei folosete neutralitatea ca instrument n politica extern i de securitate. Totui, dac UE va fi implicat ntr-un sistem de aprare colectiv care solicit tuturor membrilor si s participe militar, neutralitatea permanent va mpiedica Elveia de la o astfel de implicare. Cu toate

acestea, ar fi greit s focalizm discuia asupra conexiunii dintre apartenena la UE i neutralitatea Elveiei exclusiv asupra naturii viitoarelor structuri de aprare ale UE, care rmn ipotetice. Mai degrab, ne-am putea concentra asupra caracteristicilor pe care Elveia i UE le au n comun n legtur cu politica de securitate, n particular, faptul c amndou prile vor continua s urmeze acelai ideal pacea i securitatea. Astfel, ar putea fi posibil s se dezvolte soluii creative cu o perspectiv de a adapta neutralitatea Elveiei la politica de securitate european. Mai mult, cineva ar putea ntreba dac neutralitatea Elveiei aplicat n mod curent la ONU - ar putea fi transpus deciziilor fcute de Consiliul European. O asemenea ipotez ar nsemna ca Elveia s nu aplice neutralitatea sa atunci cnd UE intervine n conformitate cu Carta ONU n interesul pcii internaionale i securitii. n acelai timp, dac ar fi incapabil s vin ntr-un acord asupra aciunii directe comune, Elveia ar fi liber s revin la politica sa de neutralitate. Att msurile de instaurare a pcii, ct i colaborarea militar cu puteri strine sunt posibile, n special n interiorul ONU. Pe de alt parte, o obligaie de a asigura asistena militar a altui stat n eventualitatea unui rzboi ar putea fi constrns, totui, dac chestiunea neutralitii devine doar relevant n contextul terorismului, dac lupta mpotriva terorismului se ridic la o operaiune a unui stat mpotriva teritoriului altui stat fr mandat , autorizaie sau ncuviinare din partea Consiliului de Securitate al ONU. n timp ce Elveia a aplicat sanciuni internaionale non-militare impuse de ONU Iugoslaviei, ea a respins cererea NATO n rzboiul din Kosovo din 1999 de a autoriza tranzitul echipamentului militar pe teritoriul su, argumentnd c aceasta ar constitui o violare a neutralitii sale iar NATO nu a obinut autorizarea pentru aciunile sale de la Consiliul de Securitate ONU. Din perspectiva legilor neutralitii, Elveia privete folosirea forelor armate de un stat sau un grup de state mpotriva teritoriului altui stat ca fiind un act de rzboi dac aceast aciune este ntreprins fr aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. Neutralitatea

nu este un obstacol n privina participrii la operaiuni de pace mandatate de Consiliul de Securitate al ONU sau de OSCE. n consecin, din 1999 Armata Elveian a participat cu o companie de 220 de trupe (Swisscoy) la operaiunea KFOR stabilit de Consiliul de Securitate al ONU prin Rezoluia 1244 din 1999. Un amendament al Legii Federale a Armatei Elveiene, acceptat de votani ntr-un referendum din 2001, a creat o baz legal pentru trimiterea trupelor elveiene armate n operaiuni de promovare a pcii. Astfel de misiuni trebuie aprobate de parlament dac contingentul depete 100 de persoane sau angajamentul dureaz mai mult de 3 sptmni. Armamentul nzestrat pentru aceste contingente de pace este doar de natur defensiv i participarea n misiuni de constrngere este interzis de lege. Am putea nota, de asemenea, c participarea Elveiei la PpP nu implic participarea la NATO, nici obligaia de a asigura asisten, aadar este compatibil cu neutralitatea. Totui, dac vreodat n viitor PpP devine o alian-liant, Elveia i rezerv dreptul s limiteze participarea sa pentru a-i pstra neutralitatea. Astfel, cu excepia participrii la NATO, neutralitatea este compatibil cu aproape toate formele de cooperare militar internaional.

BIBLIOGRAFIE

1)Diaconu I,:Curs de drept international public,editura Sansa,Bucuresti 1993 2)Moca Gh,Drept international,editura Politica,Bucuresti 1983 3)Popescu D,Nastase A,Coman F,Drept international iublic,editura Sansa 4)Andronovici C,Drept international public,editura Graphix,Iasi 1993 5)Niciu M,Drept international public,editura Chemarea,Iasi 1995