Vasile Alecsandri-poet-prozator-dramaturg-

Strategii de predare a literaturii la clasele I-IV

„ Si-acel rege al poeziei,vecinic tânăr si ferice, Ce din frunze iţi doineşte, ce cu fluierul iţi zice, Ce cu basmul povesteşte – veselul Alecsandri.” ( M. Eminescu - Epigonii )

CUPRINS

•  

pag.• Argument

5• 1. Personalitatea lui Vasile Alecsandri

8• 2. Opera

13• 2.1.1 Poezia

14• 2.1.2. Pasteluri

24• 2.2. Proza

33• 2.3. Teatrul

45• 3. Caracterizarea vârstei preşcolarului şi şcolarului mic

56• 4. Lectura explicativă a textului liric

67• 5. Predarea textului liric la clasele I – IV

72• 6.Activitatea de cerecetare - Relaţia dintre lectura explicativă

a unui• text liric şi activitatea plastică cu caracter tematic

82• Concluzii

88• Bibliografie

92• Anexe

Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Alecsandri a dăruit contemporanilor şi urmaşilor săi o uriaşă operă cu largă deschidere către poezie, proză şi dramaturgie, cu înnoiri remarcabile pentru fiecare gen şi specie literară.

Pastelurile constituie partea

cea mai durabilă a liricii lui Vasile Alecsandri

1.Personalitatealui Vasile Alecsandri

2. Opera• 2.1 Poezia: Volumul de poezii „Doine” a însemnat un

moment important în evoluţia poeziei româneşti. Este primul volum de poezii culte care purta pecetea unei autentice inspiraţii folclorice şi istorice, în spiritul „Daciei literare” . Prin poeziile din ciclul „Doine” , Alecsandri a adus o concepţie nouă în artă: optimism, caractere şi tipuri istorico-populare, teme, compoziţie, limbă şi versificaţie specifice tradiţiei noastre folclorice.

În anii 1845-1847 se consumă tragicul episod de iubire cu Elena Negri. Sentimentele ce-i însufleţesc pe cei doi tineri fac să răsune lira poetului şi astfel apare ciclul „Lăcrimioarelor”, care cuprinde poeziile inspirate din acest episod.

• Răsunetul îndatoririlor cetăţeneşti se făcuse de altfel auzit încă de mai înainte în creaţia sa lirică. El devine dominant în ciclurile „Suvenire” şi „Mărgăritărele”, fără ca în vreunul din acestea să intre doar poezii pe tema patriotică şi socială. Dimpotrivă, găsim aici poezii din cele mai variate, ca preocupări şi modalităţi artistice, scrise de Alecsandri între 1848 şi 1863.

2.2 Pastelul este o specie literară a genului liric, în care se prezintă un peisaj sau un aspect din natură faţă de care autorul îşi exprimă în mod direct sentimentele.

La origine termenul desemna un creion colorat, moale, pentru desen, făcut din pigmenţi pulverizaţi, amestecaţi cu talc şi cu gumă arabică.

Vasile Alecsandri a scris pasteluri

închinate tuturor anotimpurilor.

„Pastelurile ” au fost publicate complet în colecţia de „Opere complete”, (Pasteluri şi legende”), 1875.Ciclul cuprinde circa 30 de titluri care se deschide cu poezia „Serile la Mirceşti”.

Prin „Pasteluri”, Alecsandri a realizat un calendar al spaţiului şi timpului : toamna, iarna, primăvara şi vara, cu fenomene ale naturii – viscol,ger,tunet - , cu muncile câmpului şi cu sărbători tradiţionale.

2.3 Proză2.3 Proză

• Posteritatea a descoperit că regele de odinioară al poeziei a fost un excelent prozator, calitate pe care contemporanii săi aproape că o ignoraseră.

• Scriitorul îşi consideră prima scriere în limba patriei ca fiind o slabă încercare, destinată doar rememorării călătoriei în Italia efectuată în 1839. Cu toate acestea, „Buchetiera de la Florenţa” rămâne prima noastră poveste de dragoste.

În aceeaşi categorie cu „Buchetiera de la Florenţa” intră şi următoarele două bucăţi de proză, publicate în „Albina românească”. Cea dintâi, „Pierderea iluziilor” (1841), este mai târziu reluată cu mici schimbări şi introdusă sub titlul „Cel dintâi pas în lume” ca povestirea căpitanului de vapor din prima parte a „Călătorie în Africa” (1855). Cea de-a doua, „Muntele de foc” (1843), şi-a găsit tot în „Călătorie în Africa” locul şi forma definitivă, cu o notă de umor, chiar de autoironie, ce se cuvine să fie reţinuta nu numai ca una foarte caracteristică întregii proze a lui Alecsandri, dar şi ca una care îi dă o notă specifică şi îi face farmecul.

Mai târziu, în „O plimbare la munţi”, scriitorul a introdus trei povestiri publicate independent: „Călugărul şi pistolul”, „Toader şi Mărinda”, „O intrigă la bal masche”, toate din 1844, în care face concesii convenţionalului şi melodramatismului, topind însă în povestire şi elemente de autentic naţional şi de critică socială.

În perioada de până la revoluţia din 1848, proza scriitorului se îmbogăţeşte cu trei lucrări de mici dimensiuni: „Borsec” (1844-1845), „Iaşii în 1844” (1845) şi „Balta Albă” (1847)

Un loc aparte în creaţia scriitorului îl ocupă începutul de roman „Dridri” (scris în 1869, publicat în 1873) şi nuvela „Mărgărita” (scrisă în 1870 şi tipărită parţial în 1880).

2.4 Teatru

E greu de spus în ce domeniu al literaturii noastre creaţia lui Alecsandri cântăreşte mai greu. În orice caz, ea este de o enormă importanţă. Cu o simplitate lipsită de orice orgoliu, dar plină de luciditate, Alecsandri spunea într-o scrisoare către un prieten în 1865: „Nu ştiu dacă am creat Teatrul National, dar ştiu că i-am adus un mare concurs.”.Şi în cuvintele sale se află un mare adevăr.

Primele sale încercări dramatice: Cea dintâi, „Farmazonul din Hârlău”, comedie în trei acte, s-a jucat la deschiderea primei stagiuni a teatrului românesc, în 18 noiembrie 1840. Cea de-a doua, „Modista şi cinovnicul”, comedie într-un act, reprezentată la 9 februarie 1841, pare să fi fost iniţial intitulată „Înşelătorul înşelat”.

Abia după „Farmazonul din Hârlău”, „Modista şi cinovnicul” şi alte câteva localizări pierdute azi, Alecsandri semnează prima sa piesă originală, „Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului”, reprezentată la 18 ianuarie 1844.

Cea de-a doua piesă mai însemnată a lui Alecsandri, „Iaşii în carnaval”, reprezentată la 2 decembrie 1845, e salutată cu entuziasm de „Albina românească”

Creaţiile cele mai de seamă din această perioadă rămân, fără îndoială, cele două piese a căror protagonistă este cucoana Chiriţa. Cea dintâi, „Chiriţa în Iaşi sau Două fete şi-o neneacă”, comedie cu „cântice” în trei acte, e reprezentată pe scena teatrului din Iaşi la 9 aprilie 1850. Succesul ei răsunător îl determină pe Alecsandri sa dea o continuare: „Înturnarea cucoanei Chiriţa”, numită mai apoi „Chiriţa în provinţie”, comedie cu „cântice” în două acte, jucată la 8 mai 1852. Larga popularitate de care s-a bucurat de-a lungul anilor figura cucoanei Chiriţa, mai ales în inegalabila interpretare a lui Matei Millo, l-a făcut pe Alecsandri să mai revină asupra eroinei sale, alcătuind din când în când câte o scenetă, însă fără mare relief. Aşa au fost „ Cucoana Chiriţa în voiaj”, „cânticel” comic reprezentat în 1864 şi „Cucoana Chiriţa în balcon”, farsă de carnaval, scrisă în 1874 şi jucată de acelaşi Millo.

• În iarna 1878-1879, Alecsandri produce opera deplinei sale maturităţi dramatice, „Despot Vodă”, legendă istorică în versuri în cinci acte, jucată în octombrie 1879 pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Tema lucrării de licenţă:

Coordonator ştiinţific: Conf. univ. dr. Zaharescu Victor

Student: