Nanismul hipofizar. Acondroplazia

Posibilităţi de intervenţie prin kinetoterapie

I. Scopul lucrării

Scopul lucrării de faţă este găsirea unor posibilităţi de a introduce tratamentul kinetic în planul terapeutic al unui pacient diagnosticat cu nanism hipofizar şi acondroplazie.

II. Prezentarea pacientului

Nume şi prenume: A. C.Vârsta: 10 ani Diagnostic: Nanism hipofizar, acondroplazie

Tablou clinic: Talie 105 cm Hiperlaxitate ligamentară Genu varum Hiperlordoză lombară Scolioză dorso-lombară sinistroconvexă Mers legănat Întârziere în maturarea osoasă (vârsta osoasă: 4 ani) Oasele membrelor scurte şi grosiere

III. Consideraţii teoretice

Nanismul hipofizar sau nedezvoltarea staturală este consecinţa secreţiei insuficiente de hormon somatotrop. Copiii cu nanism au greutate normală la naştere, dar după vârsta de un an creşterea încetineşte. Înălţimea definitivă nu depăşeşte 1,20-1,50 m. Capul este mic, la fel şi extremităţile. Tegumentele sunt fine, palide. Inteligenţa este cel mai des normală.

Acondroplazia este o boală congenitală caracterizată prin oprirea creşterii oaselor membrelor şi deformarea acestora. Acondroplazia poate duce la nanism.

Genu varum constituie o deformaţie cu încurbarea axei membrelor inferioare având convexitatea îndreptată în afară, astfel încât genunchii rămân depărtaţi între ei chiar şi când călcâiele sau gleznele sunt apropiate. Genunchiul este deplasat în afara axei membrului.

Lordoza este o deviaţie în plan sagital a coloanei vertebrale, convexitatea fiind îndreptată anterior. Hiperlordoza este o exagerare a lordozelor fiziologice cervicală şi lombară.

1

Scolioza dorsolombară este o deviere în plan frontal a sgmentului vertebral dorsolombar, antrenând modificări ale celorlalte componente ale toracelui (umeri, omoplaţi, coaste), precum şi ale organelor intra-toracice, deviaţie a cărei evoluţie este foarte greu de controlat.

IV. Obiectivele şi mijloacele tratamentului kinetic

A. Genu varum

Obiective terapeutice: 1. tonifierea în regim de scurtare a musculaturii de pe părţile laterale ale

coapselor şi gambelor;2. tonifierea în condiţii de alungire a musculaturii de pe faţa internă a coapselor

şi gambelor;3. dezvoltarea mobilităţii articulare a genunchilor;4. formarea deprinderii de a merge corect.

Mijloace:1. Exerciţii statice sub forma poziţiilor corective derivate din poziţiile

fundamentale: Stând cu vârfurile picioarelor îndreptate în afară, depărtat pe marginea

internă a plantei; Şezând cu genunchii flectaţi; Pe genunchi depărtat, pe călcâie şezând; Decubit dorsal; Atârnat.

2. Exerciţii dinamice: Exerciţii de membre inferioare; Exerciţii aplicative cu caracter corectiv sub formă de mers, târâre,

echilibru; Exerciţii de redresare pasivă şi activă a genunchilor.

Exemple de exerciţii: Mers pe marginea internă a plantelor, cu vârfurile îndreptate în afară şi

genunchii apropiaţi; Mers pe vârfuri cu paşi mici, vârfurile îndreptate în afară; Stând depărtat: fandare lateral spre stânga ţinând vârful piciorului

fandat îndreptat în afară, braţele lateral; idem spre partea dreaptă; Şezând, depărtarea şi apropierea gambelor, prin alunecarea tălpilor pe

sol, menţinând genunchii apropiaţi; Din poziţia pe genunchi depărtat, cu gambele îndreptate în afară,

braţele pe şolduri, lasarea şezutei pe călcâie;

2

Din decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi apropiaţi, depărtarea gambelor prin ridicarea alternativă de pe sol a vârfului şi călcâiului, menţinând genunchii apropiaţi.

B. Hiperlordoza lombară

Obiective terapeutice: Asuplizarea coloanei vertebrale; Redresarea c.v. lombare prin tonifierea în condiţii de scurtare a

muşchilor abdominali, concomitent cu tonifierea în condiţii de alungire a muşchilor lombo sacrali;

Retroversia bazinului prin tonifierea în condiţii de scurtare a muşchilor abdominali, fesieri şi ischiogambieri;

Formarea reflexului de atitudine corectă a corpului în situaţii statice şi dinamice;

Prevenirea compensării lordozei prin cifoză dorsală; Îmbunătăţirea funcţiei respiratorii; Tonifierea generală a musculaturii.

Mijloace:1. Exerciţii statice sub forma poziţiilor corecte, corective şi hipercorective,

iniţiale sau menţinute, după cum urmează:- poziţia şezând cu genunchii îndoiţi, călare, cu picioarele depărtate;- poziţia pe genunchi: pe călcâie şezând, cu spijin pe palme (cu trunchiul

deasupra orizontalei); - decubit dorsal, cu genunchii îndoiţi, cu picoarele sprijinite pe şipca a

doua-a treia a scării fixe;- decubit lateral cu genunchii flectaţi;- atârnat cu genunchii flectaţi.

2. Exerciţii dinamice sub forma exerciţiilor în regim de scurtare, prin contracţii concentrice înăuntrul segmentului de contracţie pentru muşchii abdominali, musculatura fesieră şi ischiogambieri:

- exerciţii ale membrelor inferioare efectuate numai în plan anterior pentru a redresa bazinul;

- exerciţii pentru membrele superioare efectuate în plan posterior, cu scopul de a menţine centura scapulară în poziţie corectă şi de a preveni accentuarea cifozei dorsale;

- exerciţii de trunchi: înclinări laterale, aplecări, răsuciri;- exerciţii aplicative: mers ghemuit, mers apucând gleznele cu mâinile,

exerciţii de echilibru;- respiraţii diafragmatice;- exerciţii de redresare cu menţinerea unor poziţii corective şi

hipercorective.

Exemple de exerciţii:

3

1. mers obişnuit cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept;2. mers pe călcâie şi mâinile pe şolduri;3. mers cu fandare înainte, cu trunchiul înclinat înainte, mâinile pe şolduri;4. ghemuit cu mâinile pe şolduri, deplasarea înainte prin sărituri;5. stând în faţa oglinzii, inspiraţie, cu redresarea bazinului şi menţinerea

poziţiei corecte prin sugerea abdomenului, contracţia muşchilor fesieri, tragerea umerilor înapoi;

6. din poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme, spatele rotund, deplasare înainte şi lateral spre dreapta;

7. şezând pe saltea, picioarele depărtate, braţele lateral, aplecarea trunchiului cu ducerea palmelor pe saltea;

8. decubit dorsal, ducerea alternativă şi simultană a genunchilor la piept şi revenire;

9. decubit dorsal, ducerea genunchilor la piept, simultan cu ridicarea trunchiului, prinderea genunchilor în braţe, rularea pe spate, revenire în poziţie iniţială;

10.atârnat la scară fixă, cu sprijinul picioarelor pe sol la 30 cm, ducerea simultană a genunchilor până la orizontală sau la piept.

C. CIFOSCOLIOZA DORSOLOMBARĂ SINISTROCONVEXĂ

Obiective terapeutice:

1. Ameliorarea mobilităţii coloanei vertebrale: - întinderea în lungime are efecte corective atât asupra deviaţiei laterale a

coloanei vertebrale, cât şi asupra rotaţiei vertebrale; întinderea pasivă se obţine prin acţiunea propriei greutăţi din atârnat la bară; întinderea activă se realizează prin autoextindere (destul de greu de realizat);

- înclinarea laterală se face înspre convexitate, întrucât mobilitatea coloanei este redusă în special în acest sens;

- derotarea vertebrală - în scolioze se produce o rotaţie a vertebrelor din curbură, corpul vertebral se deplasează înspre convexitate, iar apofiza spinoasă înspre concavitate, în rotaţie fiind antrenate şi coastele, acestea din urmă provocând apariţia gibozităţii în hemitoracele din partea convexităţii; derotarea vertebrală se face în sens invers rotaţiei.

2. Redresarea posturală în scolioze este incomparabil mai grea decât cea din deviaţiile în plan sagital; pentru a o facilita şi pentru a dezvolta simţul ţinutei corecte globale şi segmentare, kinetoterapeutul va ajuta pacientul prin contact manual cu segmentele pe care acesta trebuie să le redreseze; în faţa oglinzii kinetoterapeutul va ajuta şi corecta deplasarea bazinului şi a umerilor.

3. Ameliorarea funcţiei respiratorii - prin gimnastică respiratorie adecvată.4. Antrenarea generală a organismului urmăreşte creşterea capacităţii de efort,

deoarece aceasta poate fi scăzută prin influenţele negative exercitate de deviaţia vertebrală asupra funcţiei respiratorii, circulatorii şi chiar a organelor digestive.

4

5. Tonifierea selectivă a musculaturii: muşchii paravertebrali din partea concavităţii (dreapta) sunt scurtaţi şi cu tonus scăzut deoarece nu depun efort de susţinere a coloanei, în timp ce muşchii paravertebrali de partea convexităţii (stânga) sunt alungiţi şi cu tonus crescut deoarece se opun tendinţei de înclinare a coloanei în partea opusă; în consecinţă, muşchii de partea convexităţii vor lucra înăuntrul segmentului de contracţie (alungire incompletă) prin contracţii concentrice, iar cei de partea concavităţii vor lucra în afara segmentului de contracţie (alungire completă) fie prin contrcţii excentrice, fie concentrice.

6. Corectarea atitudinilor deficiente ale umerilor, omoplaţilor şi bazinului.7. Dezvoltarea toracelui cu accent pe redobândirea formei sale simetrice.

Mijloace: 1. Exerciţii statice:

- poziţii asimetrice ale corpului care urmăresc corectarea curburii;- redresări posturale, având rolul de a forma reflexul de atitudine corectă.2. Exerciţii dinamice constând din mişcări ale trunchiului şi membrelor, efectuate

în sensul corectării poziţiei.

Exemple de exerciţii:1. Mers obişnuit, cu trunchiul drept, braţul drept sus, cel stâng ţinut la spate;2. Mers pe vârfuri cu ridicarea genunchiului stâng sus, simultan cu ducerea

braţului drept sus în extensie, iar a celui stâng jos în extensie, cu arcuire la fiecare pas;

3. Mers cu fandare înainte pe piciorul stâng, cu trunchiul înclinat înainte, coloana în extensie, simultan cu ridicarea braţului drept sus, iar a celui stâng înapoi jos;

4. Mers pe vârfuri, cu o minge medicinală pe cap ţinută din lateral cu mâna dreaptă, cea stângă ţinută la spate;

5. Mers cu piciorul stâng pe o bancă de gimnastică, dreptul pe sol, ţinând mâna dreaptă su pe cap, iar cea stângă pe şold;

6. Stând depărtat cu un baston ţinut în diagonală la spate, mâna dreaptă apucând de sus, stânga de jos, îndoirea trunchiului spre stânga şi răsucire spre dreapta;

7. Stând pe genunchi cu sprijin pe palme, ridicarea mâinii drepte şi a piciorului stâng cu trecerea lor în extensie;

8. Stând pe genunchiul drept, piciorul stâng întins lateral, trunchiul înclinat înainte, braţele întinse în faţă cu palmele pe sol, coloana în extensie sub orizontală: îndoirea laterală a trunchiului spre stânga prin paşi mărunţi cu palmele pe sol; revenire în poziţie iniţială tot prin păşire cu palmele;

9. Călare pe banca de gimnastică, având sub fesa stângă un săculeţ cu nisip, mâna dreaptă la ceafă, stânga pe şold, înclinarea trunchiului spre stânga, alternând cu răsucire spre dreapta, cu inspiraţie, revenire cu expiraţie;

10.Decubit ventral, braţul drept întins în prelungirea trunchiului, cel stâng la spate, extensia trunchiului şi înclinarea lui maximă spre stânga, urmată de revenire în poziţia iniţială;

5

11.Decubit dorsal, mâna dreaptă la ceafă, stânga pe abdomen, ridicarea trunchiului şi răsucire spre dreapta, revenire;

12.Din atârnat cu spatele la scara fixă, apucat asimetric, cu mâna dreaptă mai sus, flectarea genunchilor şi răsucirea bazinului spre dreapta.

IV. Concluzii

Alături de tratamentul medicamentos indicat de medic este necesar un regim alimentar echilibrat, în ceea ce priveşte conţinutul de substanţe nutritive, minerale şi vitamine.

Kinetoterapia nu va trebui să lipsească din programul zilnic al copilului, având în vedere tabloul clinic prezentat. Programul de recuperare prin kinetoterapie trebuie să respecte anumite principii pedagogice impuse de vârsta fragedă a pacientului. În primul rând, trebuie să-i explicăm care este problema lui de sănătate, cauzele care au generat-o, ceea ce nu este foarte simplu; asemenea demersuri întâmpină, de obicei, dificultăţi cauzate de lipsa de cunoştinţe anatomice şi medicale ale copilului. Concomitent cu transmiterea acestor noţiuni informative cu privire la starea lui de sănătate, va trebui ajutat să conştientizeze fiecare deficienţă pe care o prezintă şi să înţeleagă consecinţele care pot să apară în timp prin ignorarea acestor probleme.

Având o vârstă atât de mică, pacientul poate avea probleme în a considera aceste deficienţe anormale, el le poate crede fireşti. Este datoria profesorului kinetoterapeut de a găsi metodele cele mai eficiente care să-i stimuleze interesul în vederea propriei vindecări.

Un alt principiu de respectat este cel al participării active şi conştiente a pacientului. Programul terapeutic trebuie să fie variat şi atractiv, exerciţiile terapeutice vor fi incluse în cadrul unor concursuri, ştafete, jocuri de echipă, activităţi distractive, evitându-se astfel şedinţele plictisitoare şi monotone. Prin aceasta se dezvoltă şi calităţi psihice ca încrederea în sine, voinţa, perseverenţa, spiritul de echipă, uşurinţa de a comunica. Afecţiunea pe care o prezintă nu trebuie să-l izoleze de alţi copii de aceeaşi vârstă.

Un rol important în ceea ce priveşte rezultatele terapiei îl are câştigarea încrederii copilului şi construirea unei relaţii cordiale terapeut-pacient. Pentru aceasta talentul pedagogic al profesorului este decisiv.

Pe tot parcursul programului terapeutic se vor face evaluări în funcţie de rezultatul cărora se modifică şi conduita terapeutică.

Se va respecta principiul învăţării de la simplu la complex, de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut. Copilul îşi însuşeşte astfel un set de exerciţii pe care le execută individual acasă, formându-şi deprinderea de a practica singur exerciţii fizice şi în afara orelor de kinetoterapie.

Toate aceste demersuri vor avea drept rezultat adoptarea unui regim de viaţă sănătos, din care să nu lipsească mişcarea în aer liber. Copilul va fi încurajat chiar să practice un joc sportiv.

6

Obiectivele, mijloacele şi exerciţiile prezentate în această lucrare au creat un cadru, un model pentru dezvoltarea unor programe complexe de kinetoterapie ce trebuie să respecte particularităţile individuale ale pacientului. Pe lângă exemplele de exerciţii prezentate, există foarte multe alte posibilităţi şi variante, în funcţie de imaginaţia fiecărui terapeut, iar în cazul copiilor este deosebit de importantă varietatea.

Bibliografie

1. Eugen Duma, Deficienţele de dezvoltare fizică, Cluj Napoca, Editura Argonaut, 19972. Alois Gherguţ, Sinteze de psihopedagogie specială, Iaşi, Editura Polirom, 20053. Iaroslav Kiss, Fizio-kinetoterapia şi recuperarea medicală, Bucureşti, Editura Medicală, 2002

7