mop-1

2
1. Introducere 13 1. INTRODUCERE Toate activităţile organizate şi conduse de oameni au la bază proiecte. Încă din cele mai îndepărtate timpuri, omenirea a fost implicată în astfel de activităţi. Construcţiile din antichitate, realizate de egipteni, romani sau chinezi, sunt o dovadă în acest sens. Realizarea planurilor şi construirea piramidelor, cu mai bine de 4000 ani în urmă, constituie un exemplu de cea ce se poate numi “proiect la scară mare”. Cu toate acestea, chiar înainte de realizarea piramidelor s-au dezvoltat proiecte de dimensiuni impresionante. Astfel, biblia descrie proiecte ce au necesitat organizarea şi conducerea a mii de oameni – de exemplu, exodul evreilor din sclavia egipteană. De la aceste recorduri timpurii, natura proiectelor s-a schimbat în mod evident şi atâta timp cât va exista omenirea, vor exista şi proiecte. Cea ce numim Management de Proiect - în sensul modern pe care îl percepem astăzi îşi are originea în Statele Unite ale Americii către sfârşitul deceniului 1951- 1960. La acea epocă, două importante organizaţii - Marina SUA şi Compania de produse chimice Dupont - au iniţiat , independent una de cealaltă, cercetări menite să furnizeze metode de reducere a timpului şi riscului în realizarea unor proiecte importante. Marina americană era angajată în realizarea submarinului nuclear POLARIS şi întâmpina dificultăţi în coordonarea execuţiei diferitelor lucrări. În aceste împrejurări, conducerea marinei a solicitat colaborarea consultantului în management Booz Allen Hamilton. În anul 1958, acesta a elaborat o tehnică deosebit de utilă în administrarea proiectelor, denumită PERT (Program Evaluation and Researh Task = Program de evaluare şi analiză tehnică). Tehnica elaborată de Booz Allen Hamilton se baza pe reprezentarea lucrărilor din proiect sub forma unui graf de activităţi, a căror durată se stabilea probabilistic. În acelaşi timp, compania Dupont investiga căi de reducere a timpului – devenit revoltător de mare – alocat lucrărilor majore de reparaţii şi întreţinere a uzinelor chimice. Compania a pus la punct o metodă, denumită CPM (Critical Path Method = Metoda drumului critic). Această metodă opera tot cu ajutorul grafurilor de activităţi dar, spre deosebire de PERT, duratele activităţilor erau deterministe.

Upload: iulian-calin

Post on 08-Nov-2015

1 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

qwr

TRANSCRIPT

  • 1. Introducere

    13

    1. INTRODUCERE

    Toate activitile organizate i conduse de oameni au la baz proiecte. nc din cele mai ndeprtate timpuri, omenirea a fost implicat n astfel de activiti. Construciile din antichitate, realizate de egipteni, romani sau chinezi, sunt o dovad n acest sens.

    Realizarea planurilor i construirea piramidelor, cu mai bine de 4000 ani n urm, constituie un exemplu de cea ce se poate numi proiect la scar mare. Cu toate acestea, chiar nainte de realizarea piramidelor s-au dezvoltat proiecte de dimensiuni impresionante. Astfel, biblia descrie proiecte ce au

    necesitat organizarea i conducerea a mii de oameni de exemplu, exodul evreilor din sclavia egiptean.

    De la aceste recorduri timpurii, natura proiectelor s-a schimbat n mod

    evident i atta timp ct va exista omenirea, vor exista i proiecte. Cea ce numim Management de Proiect - n sensul modern pe care l percepem astzi i are originea n Statele Unite ale Americii ctre sfritul deceniului 1951-1960. La acea epoc, dou importante organizaii - Marina SUA i Compania de produse chimice Dupont - au iniiat , independent una de cealalt, cercetri menite s furnizeze metode de reducere a timpului i riscului n realizarea unor proiecte importante.

    Marina american era angajat n realizarea submarinului nuclear POLARIS i ntmpina dificulti n coordonarea execuiei diferitelor lucrri. n aceste mprejurri, conducerea marinei a solicitat colaborarea consultantului n management Booz Allen Hamilton. n anul 1958, acesta a elaborat o tehnic deosebit de util n administrarea proiectelor, denumit PERT (Program Evaluation and Researh Task = Program de evaluare i analiz tehnic).

    Tehnica elaborat de Booz Allen Hamilton se baza pe reprezentarea lucrrilor din proiect sub forma unui graf de activiti, a cror durat se stabilea probabilistic.

    n acelai timp, compania Dupont investiga ci de reducere a timpului devenit revolttor de mare alocat lucrrilor majore de reparaii i ntreinere a uzinelor chimice. Compania a pus la punct o metod, denumit CPM (Critical Path Method = Metoda drumului critic). Aceast metod opera tot cu ajutorul grafurilor de activiti dar, spre deosebire de PERT, duratele activitilor erau deterministe.

  • Managementul operaional al proiectelor

    14

    Aceste dou evenimente, petrecute n anul 1958, constituie naterea Managementului de Proiect.

    Astfel, dei managementul de proiect nu este nou, anul 1958 reprezint punctul zero n istoria sa, datorit introducerii, pentru prima dat, a unei baze conceptuale proprii.

    In cei aproape 50 de ani, de la apariie, PERT i CPM au fost dezvoltate i rafinate continuu, ns bazele programrii n reea se menin i astzi, aproape neschimbate. ntruct aceste baze sunt comune, n lucrarea de fa se folosete o metod de tratare unic, izvort din contopirea i rafinarea celor dou PERT i CPM.

    ntregul corp de cunotine al Managementului de Proiect cuprinde i alte domenii de interes precum: resursele umane, comunicaiile, costul, calitatea, riscul etc. Din 1958 i pn astzi, toi cei implicai n dezvoltarea artei i tiinei Managementului de Proiect au introdus un numr impresionant de metode i tehnici de abordare managerial, ce pun n eviden dinamica formidabil a acestui domeniu relativ nou.

    Managementul de proiect s-a dezvoltat, cu precdere, n SUA. n cursul primilor 10 ani (decada anilor 60) s-au experimentat diferite structuri organizatorice. Urmtorii zece ani se caracterizeaz printr-o abordare a laturii umane a proiectelor. n cursul anilor 80 organizaiile s-au concentrat asupra unor tehnici i proceduri care s garanteze o implicare mai eficient a oamenilor n cadrul structurilor organizatorice. Dup 1990, se poate considera c acest domeniu atinge perioada de maturitate.

    O analiz a Managementului de Proiect n Europa demonstreaz, cu unele excepii, c atingerea stadiului de maturitate este nc departe. Dac n unele ri occidentale (Frana, Germania, Anglia) progresele sunt incontestabile, rile din centrul i estul Europei, de curnd eliberate de sub dominaia unor regimuri totalitare, au nc multe de fcut n acest domeniu. Din pcate, Romnia nu face excepie de la regul.

    Incapacitatea diferitelor organizaii i organisme (unele guvernamentale) de a iniia i dezvolta proiecte, chiar n condiiile unor finanri externe, cu fonduri nerambursabile, este binecunoscut.

    Iat nc un argument care ne-a ndemnat s scriem i s publicm aceast carte, cu toate limitele inerente pe care, suntem contieni, le are.