monumentul lui take ionescu.doc
DESCRIPTION
MONUMENTUL LUI TAKE IONESCU.TRANSCRIPT
MONUMENTUL LUI TAKE IONESCU
Din iniţiativa unui grup de prieteni, consimţită de recunoştinţa unei
ţări întregi exprimată prin cuvintele de omagiu care s-au rostit duminică,
bronzul înfăţişând pe Take Ionescu a fost predat veacurilor spre pioasă
aducere-aminte.
Isotria va păstra pe Take Ionescu nu ca pe o figură mai răsărită decât
celelalte din atât de aleasa lume politică dinaintea războiului, nici ca pe
un mare orator, nici ca pe un legiuitor de geniu şi nici ca pe un
conducător de ţară care să însemne cu numele său un capitol din
dezvoltarea unui stat.
Îl vom păstra însă ca pe unul care a întrupat instinctul însuşi al rasei şi
care, precum a spus dl. profesor Iorga, înfiorând de mândrie bronzul
înnobilat prin ceea ce reprezintă, biruindu-se pe sine a ştiut, purtat pe
aripile marilor vijelii naţionale, către izbândă, să se ridice mai sus decât
toate puterile lui, şi ale epocii in care a trăit.
Dar, ca o pildă necesară vremilor de azi, figura lui Take Ionescu se
ridică dintre acelea ale marilor dispăruţi şi prin completa dezinteresare de
care acest om politic a fost capabil în momentul pe care l-a socotit ca
suprem pentru patria si neamul său: el a ştiut să înlăture cu totul
interesele de partid în folosul marilor interese naţionale. S-a sacrificat pe
sine ca şef de partid spre a servi, fără rezervă, cu toate puterile sale,
năzuinţe care erau ale rasei.
Take Ionescu a trecut în lumea umbrelor înainte de a vedea cu ochii
săi luptele interne dintre partide, sălbatice până la uitarea de sine a unei
întregi generaţiuni căreia îi fusese încredinţată spre păstrare minunata
1
înfăptuire a României întregite. Pentru el, care-şi dăduse totul Patriei,
cruţarea aceasta apare ca o generozitate a Destinului.
Şi dacă gestul bronzului nu este gestul familiar al lui Take Ionescu,
iluminat în viaţă de o bunătate lăuntrică exteriorizată printr-un permanent
surâs ce părea de nemulţumire, el este şi pentru unii din cei ce au fost
duminică la comemorare, dar mai ales pentru cei ce n-au fost, gestul unei
mustrări neînduplecate către neînţelegerea datoriei faţă de memoria celor
căzuţi în lupte şi faţă de înfăptuirea lor.
“Neamul românesc”, nr. 138 din 24 iunie 1931
2