7/25/2019 Monopolul Pe Copil

1/2

Monopolul pe copil

Vad mereu in jurul meu copilasi care, oricat de mult si-ar iubi bunicii, abia asteapta sa-si

vada parintii, chiar daca ei lipsesc o ora, o dupa-amiaza sau o saptamana intreaga. La al

nostru este invers.

Ma doare s-o spun insa ma simt in plus cand sunt alaturi de propria fata. Eu si tatal ei ne-am doritmult un copil, iar cand Sofia a venit pe lume, am fost cei mai fericiti. Am stat doi ani cu ea acasa

si apoi a trebuit sa incep serviciul. Am vrut s-o dam la gradinita, insa mama a insistat sa o mai

lasam putin, ca este prea mica, prea sensibila. S-a oferit sa stea cu ea la noi in casa, cat suntem

noi la munca.

Asta a durat doua-trei saptamani. Apoi a inceput s-o ia la ea acasa dimineata si s-o aduca dupa-amiaza. Cand a venit iarna, a facut un pas in plus. A zis ca e prea batrana sa mai faca atatea

drumuri pe zapezi si polei si fetita prea sensibila s-o trambalam zilnic de colo colo pe gerurile

alea, asa ca ar trebui sa ramana la ea pe perioada saptamanii. Mergeam s-o vedem in fiecare

seara si o luam acasa de vineri seara si pana luni dimineata.

Deja incepeam sa ne simtim putin frustrati de situatie, insa Sofia parea sa se simta foarte bine cumamaie, iar noi nu vroiam sa o suparam pe cea care s-a oferit sa ne ajute. Insa ciocnirile nu au

intarziat sa apara, pentru ca o simteam prea rasfatata si vroiam pentru copilul meu si putina

disciplina. Orice discutie se pierdea insa in neant. Parca vorbeam cu cerul si cu stelele, nu cumama. Nu stiu daca nu aude niciun cuvant din ceea ce spun sau nu vrea sa auda.

Cand ne-am apropiat de noul an scolar, m-am grabit s-o inscriu la gradinita. Dar sotul meu a

inceput sa primeasca de la serviciu deplasari tot mai lungi si mai dese, iar programul iar nu mi-apermis sa ma mulez pe orarul gradinitei. Insa am pus piciorul in prag si am insistat ca bunicii sa

stea cu fata doar cat este necesar pana vin de la munca si in niciun caz sa nu mai doarma la ei. Si

asa a fost. Pentru doua luni. Apoi iar a venit vremea rea. Iar in loc s-o aduca la noi acasa dupa

7/25/2019 Monopolul Pe Copil

2/2

gradinita, o duceau la ei. Daca era viscol, ramanea acolo. Daca eram racita, ramanea acolo. Daca

eram noi raciti, ramanea acolo ca sa n-o imbolnavim. Daca era adormita, ramanea acolo.

Era o lupta zilnica s-o luam acasa. Iar acasa era o lupta zilnica sa ne intelegem cu ea. Pentru ea,

mamaie e zana cea buna iar noi zmeii cei morocanosi. Discutiile zilnice suna cam asa: "Sofia, tu

te juca cu cutitul, te poti taia" - "Dar mamaie ma lasa!", "Mancam ciocolata maine, nu inainte deculcare, ca nu iti face bine" - "Dar mamaie imi da!"... Si exemplele pot fi o mie.

La orice spunem noi NU, mamaie spune DA si invers. Iar ce spune mamaie estecontraargumentul final in orice discutie cu fii-mea. Pot sa-i dau o suta de explicatii, care de care

mai logice, mai pe intelesul ei. Nimic nu are atata valoare cat faptul ca bunica-sa ii permite orice.

Acum are 6 ani si 4 luni. Ieri a inceput scoala, la clasa zero. Eu sunt gravida in luna a 3-a iar

sotul tocmai a plecat pentru 6 luni. Va fi ultima calatorie de acest fel. Dupa ce se va naste

copilul, voi profita de anii stati acasa pentru a o pastra pe Sofia cat mai aproape.

Pana atunci, lucrurile merg pe acelasi drum. Mi-a cerut telefon mobil, i-am explicat ca este preamica pentru asa ceva, ca nu este sanatos, ca nu toti copiii au posibilitatea iar noii ei colegi se vorsimti prost daca o vad cu telefon etc. Ieri dimineata am dus-o la scoala unde, surpriza, ne

asteptau parintii mei. Au inconjurat-o cat sa ma oblige sa ii dau drumul la mana si sa fac un pas

in spate si, dupa ce au tachinat-o putin, mamaie "zana cea buna" a scos din geanta un pachetel,cadou de inceput de scoala.

Copila l-a desfacut pe nerasuflate si, cand i-a venit ei aerul, s-a dus al meu. Bunicii ii luasera untelefon. Unul alb cu roz, cu Hallo Kitty, insa cat se poate de real. Cum am si greturi matinale si

chestia asta am simtit ca-mi ia pamantul de sub picioare, m-am dus sa ma sprijin de gard. Am

inchis ochii, am facut exercitii de respiratie, am numarat in gand pana la 10 sperand sa ma

linistesc si, cand am deschis ochii, nu am mai vazut din Sofia decat ghiozdanul, pe masura ceintra in scoala de mana cu mamaie si tataie.

O mie de alte lucruri am crezut pana acum ca au pus capac, ca au fost picatura care a umplut

paharul, dar pe niciunul nu l-am resimtit ca pe acesta. In clipa asta ma intreb daca Sofia

realizeaza totusi ca noi suntem parintii, nu ei? Ma intreb daca EI realizeaza ca noi suntem

parintii, nu ei?