monolog livingstone... catre fiul sau care doarme

2
Dale Carnegie Arta de a reuşi în viaţă Livingstone ... către fiul său care doarme   „Micule, ascultă-mă... Tu dormi cu obrazul în mânuşiţa ta şi cu buclele tale blonde lipite de fruntea-ţi umezită. M-am strecurat în camera ta... Vreau să-ţi fac o mărturisire... Adineauri, în timp ce-mi citeam ziarul, am fost cuprins de remuşcări. Astăzi am fost cam aspru cu tine. Dimineaţa, când te pregăteai să mergi la şcoală, te-am mustrat pentru că te mulţumeai să-ţi treci şervetul umed pe vârful nasului. Te-am certat pentru că ghetele tale nu erau făcute; am strigat când ţi -ai aruncat jucăriile pe jos. La dejun, te-am certat iar: vărsai laptele,  înghiţeai fără să mesteci, puneai coatele pe masă, întindeai prea mult unt pe pâine... La plecare, te-ai întors şi mi -ai zis: „La revedere, tată”. Şi ţi-am răspuns  încruntând sprâncenele: „Ţin-te drept!” Seara, acelaşi cântec. Întorcându-mă de la lucru, te-am pândit pe drum. Te jucai cu bilele, în genunchi, în praf, îţi rupseseşi ciorapii. Te-am umilit faţă de camarazii tăi când ţi-am poruncit să te duci înaintea mea acasă... Îţi aminteşti, apoi? Te-ai strecurat sfios, cu un aer nenorocit, în biroul meu, în timp ce lucram. Am ridicat ochii: „Ce este?” N -ai răspuns nimic, dar într-un elan irezistibil, ai alergat către mine şi ţi -ai aruncat braţele în jurul gâtului meu, strângându-mă cu acea devoţiune mişcătoare pe care Dumnezeu a înflorit-o în inima ta şi pe care răceala mea n-a putut-o  împietri. Apoi, ai fugit şi am auzit picioruşele tale alergând pe scară. Ei bine, fiul meu, atunci cartea mi-a alunecat din mâini şi o frică teribilă m-a cuprins. Iată ce a făcut din mine mania criticii şi a mustrărilor: un tată morocănos. Te pedepseam pentru că nu erai decât un copil. Nu-mi lipsea iubirea, dar aşteptam prea mult d e la tinereţea ta. Te judecam după exemplul anilor mei. Şi totuşi, este atâta generozitate, nobleţe şi loialitate în sufletul tău. Inimioara ta e vastă ca şi aurora care urcă de sub coline. Nu doresc decât mărinimia elanului tău spontan pentru a-mi dori bună seara. Să uităm restul... Asta seară vin să îngenunchez, plin de remuşcări, lângă patul tău... Am greşit. Te-am tratat ca pe un om. Acum, când te privesc în pătucul tău, ştiu bine că nu eşti decât un copil. Abia ieri mai erai în braţele mamei tale, cu capul pe umărul ei... Am aşteptat prea mult de la tine... Prea mult pentru frăgezimea ta....”  

Upload: arta-actorului

Post on 19-Oct-2015

52 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Arta de a reusi in viata de Dale Carnegie

TRANSCRIPT

  • Dale Carnegie

    Arta de a reui n via

    Livingstone

    ... ctre fiul su care doarme

    Micule, ascult-m... Tu dormi cu obrazul n mnuia ta i cu buclele tale

    blonde lipite de fruntea-i umezit. M-am strecurat n camera ta... Vreau s-i fac

    o mrturisire... Adineauri, n timp ce-mi citeam ziarul, am fost cuprins de

    remucri. Astzi am fost cam aspru cu tine. Dimineaa, cnd te pregteai s

    mergi la coal, te-am mustrat pentru c te mulumeai s-i treci ervetul umed

    pe vrful nasului. Te-am certat pentru c ghetele tale nu erau fcute; am strigat

    cnd i-ai aruncat jucriile pe jos. La dejun, te-am certat iar: vrsai laptele,

    nghieai fr s mesteci, puneai coatele pe mas, ntindeai prea mult unt pe

    pine... La plecare, te-ai ntors i mi-ai zis: La revedere, tat. i i-am rspuns

    ncruntnd sprncenele: in-te drept! Seara, acelai cntec. ntorcndu-m de

    la lucru, te-am pndit pe drum. Te jucai cu bilele, n genunchi, n praf, i

    rupsesei ciorapii. Te-am umilit fa de camarazii ti cnd i-am poruncit s te

    duci naintea mea acas... i aminteti, apoi? Te-ai strecurat sfios, cu un aer

    nenorocit, n biroul meu, n timp ce lucram. Am ridicat ochii: Ce este? N-ai

    rspuns nimic, dar ntr-un elan irezistibil, ai alergat ctre mine i i-ai aruncat

    braele n jurul gtului meu, strngndu-m cu acea devoiune mictoare pe

    care Dumnezeu a nflorit-o n inima ta i pe care rceala mea n-a putut-o

    mpietri. Apoi, ai fugit i am auzit picioruele tale alergnd pe scar. Ei bine, fiul

    meu, atunci cartea mi-a alunecat din mini i o fric teribil m-a cuprins. Iat ce

    a fcut din mine mania criticii i a mustrrilor: un tat morocnos. Te pedepseam

    pentru c nu erai dect un copil. Nu-mi lipsea iubirea, dar ateptam prea mult de

    la tinereea ta. Te judecam dup exemplul anilor mei. i totui, este atta

    generozitate, noblee i loialitate n sufletul tu. Inimioara ta e vast ca i aurora

    care urc de sub coline. Nu doresc dect mrinimia elanului tu spontan pentru

    a-mi dori bun seara. S uitm restul... Asta sear vin s ngenunchez, plin de

    remucri, lng patul tu... Am greit. Te-am tratat ca pe un om. Acum, cnd te

    privesc n ptucul tu, tiu bine c nu eti dect un copil. Abia ieri mai erai n

    braele mamei tale, cu capul pe umrul ei... Am ateptat prea mult de la tine...

    Prea mult pentru frgezimea ta....