Petre Curticăpean MOFETE DE FOC

2

În atenţia difuzorilor de carte: Timbrul literar se virează la

Uniunea Scriitorilor din România, cont RO 44 R&CB 510100000 171 0001 BCR, Unirea

3

Petre Curticăpean

MOFETE DE FOC

Editura &ico

4

Descrierea CIP a Bibliotecii &aţionale a României CURTICĂPEA&, PETRE Mofete de foc./ Petre Curticăpean, Târgu-Mureş,

Editura &ICO, 2012 I.S.B.&. 978-606-546-216-8 I. Marica, Valentin (Pref.) II. Băciuţ, &icolae (Ed.) 821.135.1-1

Coperta de &icolae Băciuţ, Fotografii copertă şi ilustraţii de Ioan Astăluş

Editura &ICO Lector &icolae Băciuţ

Apărut 2012 Copyright© Petre Curticăpean 2012

Toate drepturile rezervate Format 16 /61x86, coli tipo 5

Tiparul executat la SC I&TERMEDIA GROUP SRL

Str. Cuza Vodă nr. 57, Târgu-Mureş România

5

Cuvânt înainte

Poetul, de data aceasta, se oglindeşte fără

ocolişuri, sobru, insistent, în apele poeziei. Stările

poetice amprentează esenţa fiinţei, devenind fără-de-

sfârşitul din „văile sufletului”. Pribegia – „voi

continua să pribegesc” – îi clarifică poetului, salutar,

felul de a fi. Poemele devin, astfel, arte poetice,

mărturisiri ale „slujirii cuvântului”, întru înţelegerea

de sine. Versul este învestit cu forţă demiurgică,

îndreptând „jocul între umbră şi penumbră”,

decantând, aşadar, feţe ale luminii, căutând, blagian,

„cât mai multe / din cele aflate / sub pecetea tainei...”

Poezia de acum a lui Petre Curticăpean este

una a împăcării cu propriul gând şi propriul cuvânt, o

poezie calmă, a peisajului interior, a întrebărilor târzii,

poezia visătorului ce ştie că nescrisul e imens, că

fiecare literă, recuperatoare, poartă „sens şi rost”. Pe

de altă parte, eul poetic nu omite peisajul exterior, cel

al primejdiilor şi expresiilor urâtului, salvându-se,

dintre alveolele „bizare de metal şi piatră”, prin

poezie. Poetul îşi mărturiseşte evadările; cele

încărcate de semnificaţie, de ecou, fiind cele în vis şi

„rugă”.

Poezia lui Petre Curticăpean primeşte, prin

placheta de faţă, adâncimi de afectivitate, limpezime

metaforică şi un blând dramatism. Poetul trăieşte

sentimentul acalmiei, dar şi al neputinţei, bucuria

cuvântului, dar şi spaima în faţa acestuia, iluminarea

6

prin cuvânt, dar şi apăsarea „apei tulburi”, aromele

universului, dar şi viespii, Şarpele, Balaurul. Poetul îşi

dezvăluie, mântuitor, precum în murmur de

spovedanie, şi netezimile şi asperităţile. Versul

mustind poetic şi versul frust coexistă; căci poetul

rămâne îmbinarea misterioasă a celestului cu teluricul.

Sentimentul timpului – al timpul care nu mai

are răbdare – este acut trăit în poemele lui Petre

Curticăpean. După parcurgerea unor instanţe poetice,

prin „bucurii ascunse”, naşteri şi renaşteri, mirări şi

îndoieli - „tot mai şuie-mi pare ziua ce vine” - se

conturează, in crescendo, amurgul care va perpetua

numele poetului sau îl va amuţi: „surâd la ideea /

aceasta, socotindu-mă / preţuit de cineva.../ Dar, oare

aşa va fi...?”

O întrebare ce-i acaparează poetului numele şi

opera.

VALE&TI& MARICA

7

mofete de foc

poezia

din mine

simt cum se revarsă

peste toate

văile sufletului

mofete de foc

sintagme sfinte

pe care nu le pot

opri

- şi nici nu-ncerc -

le simt

cum mă-mpresoară

într-un teluric

dans tematic

ordonat doar

de forţe oculte

născute din sferele nopţii

moment în care se cern

pulsaţiile zilei

şi-adorm târziu

în aceeaşi tornadă

ce nu se sfârşeşte

- din fericire -

8

imagini

cohorte de imagini mă înconjoară-n văi

dar n-o să-mi fac din ele chip cioplit

nimic nu m-abate de la ţelul final

acela de a ajunge la casa părinţilor

acolo se întorc toate drumurile

să se adape spre a merge mai departe în

aventura continuă numită viaţă

voi continua să pribegesc

până când voi mai găsi

ieşirea din fundătură

oricâte eforturi

vor încerca drumurile

9

întrebări indiscrete

cine mi-aruncă amintirile

la un coş nevăzut?

şi de ce?

mă gândeam să le mai trăiesc

de-o fi posibil

până când?

cine ştie

oricum or fi, amintirile

mă fac să cred că

le-am trăit cândva

10

11

labirintul

cu fiece vers

pătrund în mine

în labirintul fără capăt şi

am satisfacţia

că reuşesc

- sau cel puţin îmi închipui -

să mai desluşesc

rolul meu de

a mai îndrepta pe

undeva

jocul

între umbră şi penumbră

îngenunchez

în faţa misterelor

cărora încerc

să le dau strălucire

prin cazna mea

trudnică

osârdie la palatele

cuvântului

12

slujirea cuvântului

mă întreb

şi nu o dată,

cu reproş,

de ce nu mai am

şi alte preocupări

decât slujirea cuvântului?

oare

e chiar atât de greu de înţeles

că poetul,

cu fiecare nouă poezie

nu face decât

să contureze

propria imagine,

propriu-i chip,

atât de fragmentat

încât nu-l mai

recunoaşte nici măcar

poetul însuşi.

el se hrăneşte

din seva sfântă

a propriei vieţi.

sau, cum glăsuia maestrul,

"sfânt trup şi hrană sieşi"

hagiul

de sub pereţii

mândrei Isarlâk

sunt eu

conducându-mi corabia

printre primejdii

şi bucurându-mă

când mă întâlnesc.

13

mă trezesc,

îmi fac zilnic

porţia de baie

în mulţimea

ce m-aşteaptă

cu speranţa

că le voi aduce mai aproape

malul în care să se mai

sprijine

o vreme

dar,

de fapt,

nu fac

decât

un joc secund

de luciri-străluciri

joc de oglinzi

plasate la întâmplare

în apele fără sfârşit

la

cumpăna de

zenit

mă mai alin

crezându-mă

sol inspirat

împrăştiind lumina

în jur

mă mint?

n-aş vrea

să mă trezesc

descoperind-mă

singur.

Doamne fereşte!

14

15

semeţ

mă aşez

ca un luptător

înrăit

în propria-mi aromă

în care, zilnic,

minotaurul

- cuvânt fermecat -

mă aşteaptă

pândindu-mă

cu viclenie

nu mă pot apropia

prea mult

mereu trimite

spre mine

razele arzătoare

ale metaforelor

căutându-mi slăbiciunile

mă bucur când

găsindu-l adormit

sau prefăcându-se,

îmi permite

să-l privesc

şi să-l admir

în toată splendoarea.

mai rar

ce-i drept,

dar mă bucur

ca un nou născut

de acest

exerciţiu

de admiraţie.

16

toamnă pe alei la Vatra Dornei

se lasă toamna blândă peste dealuri

un soare pal se mistuie discret

lăsând visarea să se scurgă-ncet

peste uitate vise, idealuri

pe dorne norii-şi fac cărări hoţeşti

şi serile-s mai reci pe la răscruci

întârzie domniţe ştrengăreşti

privindu-se agale, cu ochi dulci

prin parcul uriaş se-ncing idile

şi veveriţe se momesc cu nuci

pe-alei ce plimbă tinere copile

pândite, curios, dinspre uluci

mă pierd în taine, martor indiscret,

şi mă ascund în mine, nepătruns

în faţa colii redevin poet

pierdut în Dorna sfântă şi ascuns

17

soartă

cine

mi-o fi ursit

Doamne,

soarta visătorului

acum, târziu,

când clopote

s-aud

în amurguri?

ce-i drept

am adunat

într-o viaţă

atât

încât aş putea

să mă bucur

doar

paznic la pătulul

cu roade,

liniştit,

tihnit.

şi totuşi

simt

că mai am

încă multe de făcut

şi n-aş vrea

să mă apuce

înserarea

şi să nu fi văzut

cât mai multe

din cele aflate

sub pecetea tainei

18

19

vis

adormiri

mă-nconjur seri

înspre ieri

spre-alaltăieri

rup în vânt

legământ

agăţându-mă-n cuvânt

şi trezindu-mă buimac

în minune

de iatac

noaptea când

atârnă-n vis

tot ce a rămas nescris

şi uitate, în amurg,

privegherile se curg

zdrenţe palide

de viaţă

disipate-n vraf de ceaţă

unde-i somnul liniştit

picurând din infinit.

mă trezesc brăzdând poteci

către liniştea de veci.

20

sens şi rost

Maica Domnului mă ştie

risipind impărăţie

la izvor de apă vie

desluşită din vecie

singur bat cărări ascunse

către taine nepătrunse

singur mă-ndulcesc murind

chipul serii să-l cuprind

căutând pe sub peceţi

rândurile de vieţi

să le dau un sens şi-un rost

poate-altfel de cum au fost

dar să ştiu că-s ale mele

să mă-păunez cu ele.

21

viespi

privesc de sus

oraşul ce se-ntinde

mult mai departe decât

pot ochii mei străpunge orizontul

oamenii

par viespi ieşite din

alveole bizare de metal şi piatră

nu ca să adune ceva miere,

ci doar să înţepe.

e-atâta duşmănie

în zborul lor agitat

încât te duce mintea

spre bolgii de infern

biruite de spaime

şi sfâşieri

22

23

tarantela

liniştea se sparge aşchii

risipite pe trotuar

tresărind sub colb de aştri

tot mai stins şi tot mai rar

nimeni nu-mi întinde-o mână

trec prin burgul secular

unde liniştea m-alină

în plictis crepuscular

nici un vers nu-mi creşte-gând

plâns, cuvântu-i solitar

mă aprind citind un rând

tot mai trist şi tot mai rar...

"eram mult mai prost pe-atunci"

pe când mai visam hoinar

şi mi-e dor de seri prelungi

tot mai trist şi tot mai rar

24

migrenă

agreste cărări strânse-n parc afluiesc

sub cornul de lună cocoţat pe-un balcon

murmurând rugăciuni ticluite lumesc

spre-un cer ascunzând enigmaticul Domn

troiene de alb pregătesc înnoiri

la cumpeni de leat obosind muribund

cerşind să se-nchege vetuste-aşteptări

dospite în traiul infect şi imund

nimic nu sporeşte speranţa pe fus

şi trec prin palate duhnind de orori

cu craii-adormiţi spre zori ce s-au dus

în zări neştiute pierdute-n ninsori

târziu mă trezesc dintr-un somn ameţit

mă mistui şi gem de-un remember durut

şi colcăie-n juru-mi aceleaşi plăceri

desprinse-n vieţi dintr-un cald aşternut

din tenebre de nori mă priveşte uimit

bătrânul oier după turma-i cântând

aplecat peste fluier, mustăcind plictisit

şi urcă spre cer tânguiri de colind.

25

lecturi la capăt de dig

în

grădinile cu leandri

cu muzici estompate

în diluviul

de frunze veştede

acolo unde lacrima scrisă

ascunde "locul de dincolo se toamnă",

acolo unde-i un hybris de dragoste

de dor şi de singurătate

îmi târăsc paşii

hieratici, obosiţi,

visând

la "ceaiul amanţilor" din

umbrele verzi

ofilite acum, visând

după Transilvania mea

ruginie şi plină de

farmec

nimeni

nu mă cheamă înăuntru

unde doar fantasme bocesc

după Pena Corcoduşa

pierdută în noapte.

26

27

lacrima

în

oraşul

viespar întins

pe cele două maluri

acoperit în întregime de

mizerii aruncate de cine ştie

nu se văd feţele oamenilor îmbrobo-

dite în tristeţi suferind după cei duşi

departe, lasându-şi familiile monoparentale

râul îşi sporeşte apele cu lacrimile ce brăzdează

obrajii copiilor după cei plecaţi la muncă

aşteptând "reîntoarcerea orei". o fată

în pragul majoratului oftează

după tăticul ei dus in

"cele ţări străine".

atât

28

somn agitat

visez

mereu că mă presează

timpul.

am senzaţia

ca trebuie să urc

să urc mereu

pe crengile unui copac

căruia nu-i văd

vârful.

mă trezesc obosit

cu sentimentul neputinţei

şi mai ales stresat de

efortul sisific

de a o lua mereu

de la capăt.

de fapt

şi nopţile-s prea mici

pentru o astfel

de ascensiune

29

rugă

limpezeşte-mi, Doamne,

apele în care înot

cu puterea pe care

mi-ai dat-o

să trec pe celălalt mal

şi să mă odihnesc

privind retrospectiv...

atâtea bulboane

sunt aşezate în cale-mi...

m-ai purtat printre ele, Doamne,

şi-ţi aduc mulţumiri

asa cum pot

cele mai calde

sunt pentru că m-ai învăţat

să înot

30

pagină albă

o pagină albă

îmi pare

o gură hulpavă

cascată să mă mistuie

de aceea

o privesc doar

cu coada ochiului

şi însăilez

- pe ea -

cuvinte cărora

le vrăjesc

să fie cât mai mlădii

şi să spună

prin vraja lor

puterile oculte

cu intenţiile lor

devoratoare

cea mai mare bucurie

e atunci când

pagina vibrează

surâde şi cântă

muzica divină

a unui vers inspirat

31

destin

că am fost un nemernic

irosindu-mi timpul

o ştie o lume

ce-n preajmă mi-a stat

şi n-am înţeles nici acum

dacă m-a compătimit

- chiar tăcând -

sau dacă s-a bucurat

că nu mi-am folosit

cum trebuia

talantul

ce mi l-a dat

Creatorul

32

joc

plăceri dormitau în expresii gestante

stând gata să iasă din jgheaburi de crin

pe când forfoteau în clişee savante

gândiri plămădite pe margini de scrin

robuste roiri drumuiau ape-n vid

repetate domestic pe-un bizar alfabet

pe când plănuiau sub un soare perfid

să preia străluciri pe-un absent şevalet

lăcuste de gânduri cădeau cu aplomb

sărind panicate la timpul trecut

pe când mestecau pe la colţuri de romb

infinite fragmente - aplecate pe scut

33

apocalipsă

şi vom începe curând vântoarea de capete

pe care le vom pune să se uite-napoi

spre zilele în care şi-au pierdut omenia...

vom începe să facem trierea

şi să-ndepărtăm orice lest din corabie

ca s-o lăsăm să zboare mai repede

spre înalt

tu

să ai arma întinsă

cu degetul pe trăgaci

şi nu lăsa să-ţi treacă prin faţă

minciuna, viclenia, lenea,

impostura, laşitatea

ticăloşia, desfrâul

dar nici

linguşirea, tupeul, egoismul,

vanitatea şi altele...

impuşcă, fără milă, aceste

animale rămase din preistorie

ce ne pun la picioare obezi

34

35

rondel

cine seamănă amurgul

peste liniştile mele?

cine deapănă prelungul

zilei scos din roşii gene?

spre apus freamătă murgul

stârnind nopţile acele

cine seamănă amurgul

peste liniştile mele?

din demult revine bardul

zvârcolirilor rebele

petrecând în taină crugul

celor toate ale mele

cine seamănă amurgul?

36

pace

creionam icoane sure

prin afundul de pădure

urmărind năluci de ceaţă

vis ce seamănă a viaţă

răsunau pierdute-n iarbă

linişti lungi tăiate-n salbă

veştejite de dorinţă

spre pierduta lor fiinţă

petice de pălămidă

cu alura lor silfidă

zburau - înger sau păpuşă -

pe sub frunza jucăuşă

ierburile colorate

par petale destrămate

dintr-o negrăită şoaptă

rod dintr-o minune coaptă

37

îţi aminteşti

îţi aminteşti

pe malul mării

amurgul îşi poleia sfinţii

şi noi iubirea

o-necam în largul mării

îţi aminteşti

pe munţi

focurile -

îşi dăruiau

menirea cerului

iar noi, iubirea,

o trăiam aievea

pe munţi

îţi aminteşti

câmpiile noastre verzi

unduiau în cercuri blonde

aroma pământului...

te-am intrebat: vezi?

şi mi-ai răspuns:

ce crezi?

38

39

şarpele

vegetează în sufletul meu

un şarpe

de pe vremea când

a chemat-o pe

bunica mea Eva

să-şi ia perechea de mână

şi să-i facă în ciudă Preasfântului.

şarpele, cu glas

- ah, ce glas -

mă cheamă să-i trec

cât mai des pragul altarului

cu arome de viţă

să-mi culc pe genunchi capul

tuns prea devreme

sau în braţele iubitei

ce-mi toarnă.

toarnă-mi Eva

(nu ştiu cum te cheamă,

dar mi-e indiferent

căci la fel ca strămoaşa-ţi

te mlădii fierbinte),

toarnă-mi şi

spune-mi poveşti

să m-adormi

ce-o mai fi

nu contează căci

toate curg spre acelaşi

sfârşit.

toarnă-mi dar

lasă-mă să mă joc

cu buclele-ţi

40

zeiţă

legenda ne spune

că, demult, demult,

zeiţa

i-a pus pe

limbă fiului

ei, Orfeu,

trei stropi

curaţi de rouă

şi a rostit

o vrajă

hărăzindu-i

să poată

alcătui

stihuri

iar vorbele

să-i curgă

din gura lui

ca mierea

- ce-i drept -

şi pe la noi

rouă se găsea

din belşug

pe toate cărările

tocmai de aceea

nu înţeleg

de ce nu

s-ar fi repetat

misteriosul procedeu ??

pesemne

nu se mai ştia

vraja ...

41

bucurii ascunse

nu puteam să sufăr

anatomia spaţiului vid al tăcerii

ce domnea în jurul tău încercând

să te claustreze ca pe un obiect

inútil sau chiar periculos,

- în contact -

aş fi vrut să sfărâm laşitatea acelora

ce, fără să guste din mărul oprit,

se sperie şi-l fac dispărut

şi pentru ceilalţi

parcă de teamă să nu li se termine

sămânţa de sfinţi.

deşi, din tării, în clipe de

stranie singurătate,

venea un chip

ce-mi făcea cu degetul

în semn de reproş

şi, poate, de ameninţare,

mie-mi plăcea să mă bucur

de geometria trupului tău de liană

pe care nu ştiam unde începe

o linie, si unde se termină, deşi

îmi purtam mereu buzele

de-a lungul lor şi nu le mai sfârşeam

o luam de la capăt

şi-mi părea că timpul

s-a oprit in loc

şi noi

ne iubeam.

42

43

concurs

am văzut in ziar, deunăzi,

că s-a scos la concurs

un post de arhivar

şi mi-am zis:

acolo-i de mine.

mi-ar plăcea să am

o arhivă de suflete,

o arhivă de sentimente

şi straniu, de inimi,

să le intorc

din când în când

de pe-o parte pe alta

să le înregistrez

că există

şi să înregistrez tot ce

timpul a însemnat pe ele

până ce, în final, voi avea

o arhivă întreagă

de amintiri.

nici nu ştiu

dacă nu mi-ar plăcea

să-mi ţin arhiva

la răscruce de vânturi

să mă bucur sau

să sufăr cumplit

când vreun exponat

ar putea să-şi ia zborul.

aş avea, oare, vreun merit?...

sau doar acela de-a fi avut puterea

să renunţ la el?...

dar ştiu că nimeni n-ar avea curajul

44

sa-mi dea pe mână o asemenea arhivă

şi atunci

cu părere de rău

nu m-am mai prezentat

la concurs

45

catren

însemnele stihiei sunt scrise... în stihie

de ce o poezie se scrie pe hârtie

când tot ca ea-i barbară, năvalnică şi rea....

mă ierţi, iubită dragă, tu, poezia mea??

46

odihnă

la troiţa din codri

s-adună în sobor

păsările

să-şi povestească-n tăceri

tot ce-au văzut

în zborul lor

pe deasupra

lucrurilor.

se-ntrec în gângurit

- şoaptă de vis -

veghindu-şi una alteia

somnul

47

48

uimire

sunt tot mai singur, Doamne,

şi tot mai părăsit,

nu mai găsesc un reazem în nimic

zadarnic mă frământ

bătut de gânduri

ca tot mai şuie-mi pare

ziua ce vine

şi nu-şi mai găseşte

suport şi sevă

în cea de azi

cine-mi tulbură

zilele din urmă ?

cine mă desprinde brutal

de cântec, de rime, de tropi?

şi mă alungă-n derizoriu?

mă doare

că zilele mi s-au scurs

prea sterpe pentru

visele mele

bolnave

de cântec

cât de departe

am ajuns de mine

o, Doamne.

49

întâmplare

mi s-a mai copt un gând

şi a căzut

in nişte bălării.

putea să cadă măcar

într-un strat cu flori

sau într-un drum...

în calea ta...

sau a tuturor...

aşa, la ce-mi foloseşte oare?...

şi, poate, era

un gând bun...

poate...

50

ţi-aş fi...

n-am apucat să-ţi spun

toate câte voiam...

te-am văzut pregătită de drum

şi te-am lăsat să pleci

cum ţi-ai propus...

n-am crezut,

dar nici nu voiam

să mă opun

unui fapt împlinit.

te-am lăsat să alegi

şi-ai ales...

oare eşti mulţumită?...

ţi-aş fi aşezat in drum

covor de flori

sau măcar de speranţe...

ţi-aş fi cules petale

să-ţi faci calea plăcută...

ţi-aş fi...

51

sosim

de pretutindeni sosim...

cu idealuri, cu vise...

cu o foame nepotolită...

ne aşezăm la o masă

dar locul ne pare străin...

şi bucatele sunt pentru cei invitaţi

care, şi ei, îşi caută locul zadarnic...

ne ridicăm, căutăm, încercăm...

când ne găsim, în sfârşit,

locul nostru, al nostru,

ne dăm seama....târziu...

că masa e încheiată demult

şi trebuie să ne retragem

pentru a lăsa locul altora...

52

53

mi-e frică

s-au spânzurat tăcerile-n înalt

şi-n ţintirim un greier plânge nins

un vierme cearcă-n roca de bazalt

să-şi facă drum şi nu se dă învins

mi-e frică să privesc la cele zări

un vag ecou prelinge vămi ce nu-s

renasc aievea dinspre învieri

comori de stele-ntoarse spre apus

rumori mă-mpresur, de apocalips,

pătate clipele se sting în noi

treieră vântul dinspre necuprins

regatul dintre arsiţă şi ploi

54

amintiri, amintiri...

cândva

am vrut să scap

de amintiri...

le-am pus pe apă

şi le-am trimis departe...

aşa am crezut

că-s vindecat de trecut...

au început să apară

altele care nu-s deloc

mai frumoase

decât cele dintâi...

mi-am zis că

de data asta

nu le mai arunc

întrucât

sunt convins

că viitoarele

vor fi

şi mai neplăcute

55

destin asumat

s-a adunat în mine-atâta cânt

şi-atâtea versuri şi-au găsit cărarea

aduse lin pe strunele de vânt

în clipa când mijeşte înserarea

mă culc în vers zglobiu şi cadenţat

şi mă trezeşte-acelaşi vers în noapte

s-ascult cum gânduri la fereastră-mi bat

spunându-şi fiecare doru-n şoapte

în zori de zi aceiaşi tropi visez

când mă trezeşte-mbujoratul soare

aceleaşi rime-n minte-nsăilez

şi le revăd mereu pe-aceeaşi boare

simt că renasc şi fiecare ceas

din viaţă-mi fac o caldă simfonie

căci peste tot şi-n ficare pas

în mine port doar cânt şi poezie

56

57

mă răsfăţ

mereu mă răsfăţ

cu gândul că ceea ce fac

va interesa şi pe alţii

citindu-mă...

surâd la ideea

aceasta socotindu-mă

preţuit de cineva...

dar oare aşa o fi ?...

oricum, parcă

mă simt mai bine aşa...

58

mă lepăd

cumpănesc mereu

ce e bine şi

dacă-mi prieşte

mie sau altora

stau de vorbă

cu mine şi-ntorc lucrurile

pe toate feţele

iar dacă nu

mă satisface răspunsul

mă lepăd fără regrete

de proiectele

respective

59

miracole

trăim

o viaţă

de miracole

ne asaltează

de pretutindeni

ziua noaptea

aştrii ne veghează

drumurile

şi visele

pământul dă

viaţă şi hrană

prin fructe şi legume

prin apa necesară

vieţii

iubirea speranţa

sunt alte minunate

miracole

viaţa e un miracol

60

61

balaurul

mă zbat

ca hercule

să scap de şarpele

cel cu şapte capete

care îmi barează calea

spre tine

fac eforturi disperate

spre a scăpa de obsesii

fac ocolişuri pentru a-mi

ascunde adevăratele intenţii

dar balaurul nu poate fi

adormit cu poveşti

treaz tot timpul

şi nici nu ştii tu

poezia mea

cât mă bucur

când te-ntâlnesc

întâmplător

62

zbor

mă imaginez

că

braţele-aripi

mă poartă într-un

zbor maiestuos

sub cerul de peruzea

al poeziei

mă ţine departe doar

teama de a nu mă

apropia prea mult

de imensitatea

albastră

şi să mi se

topească icarian

ceara aripilor

totuşi

nimic nu mă face

să renunţ

la zborul meu

atât de frumoasă-i

deschiderea ce-o simt

şi pătrunderea

în taine

că riscurile

îmi par

nesemnificative

63

asfinţit

când soarele scapătă

spre apus

mai priveşte o dată

înapoi

parcă vrea

să-şi întărească

în memorie

cele văzute

peste zi

să-i rămână ca amintire

pentru ca

mai târziu

să le povestească

nepoţilor

64

65

cerneala

mi s-a împrăştiat

cerneala cu care scriam

pe coala de hârtie

transformându-se

într-o uriaşă

baltă

şi-mi era cumplit

de frică să nu

mă înghită cu totul

până acum

foaia mi se părea

o gură hulpavă

acum şi cerneala

mă sperie...

până când ? ...

66

cădere

e primăvară

gândurile o

iau razna

şi adesea

uit lucruri

elementare

spre exemplu

mai ieri

am uitat

să pun punct

după ultimul vers

acesta fiind

cel mai de jos

mi-a căzut

norocul meu

că l-am

agăţat în cădere

si l-am aşezat

la locul lui.

67

gri

parcă am abuzat

prea mult

de plăcerea

de a schimba

ziua în noapte

şi invers

prea mult

întârziam în

nopţi târzii

să consemnez

cele văzute

în zilele tumultuoase

ale unei existenţe

agitate

aşa se face

că de o vreme

albul nu mai e alb

negrul nu mai e negru

şi totul în jur e

un fel de gri

supărător

ca o apă

tulbure

68

69

meşter

mă vreau

meşter priceput

să

curăţ,

să aduc la limpezimea dintâi,

cuvintele

atât de tocite

de uzul diurn,

în miile de ani

şi infinite guri

care le-au maculat

fără să-şi dea seama

- chiar fără să vrea -

nu voi recurge

la chimicale

ce-ar putea distruge

iremediabil

ţesuturile

fragilităţii lor

imperiale

în şirul grămăticilor

şi-al dascălilor

din stirpe mănăstirească

mă aşez

- stoic -

cu uneltele-reguli

de cultivat limba

spetindu-mă la

redobândirea strălucirii

70

din vechile urice

scrise de domnii neamului

şi lăsate

moştenire.

71

mărturisire

aş vrea, cândva,

încă nu m-am hotărât

să mă aşez

în genunchi

în faţa mea

(în faţa ta

nu îndrăznesc, Doamne,

deşi tu eşti mult

mai bun şi

mai milostiv)

şi să mă mărturisesc

n-am găsit însă

timpul necesar

întrucât pentru

un asemenea

eveniment mi-ar trebui

să-mi iau un concediu

îndelungat

ori eu am probleme

diurne

foarte serioase

de rezolvat

nu mă pot

rupe de îndeletnicirile

diurne

aşa încât voi amâna

până data viitoare

care, poate,

va veni cândva

72

ne-am întâlnit

ne-am întâlnit

într-o casă acoperită

cu zori de zi

sus, pe o pantă

de pe care se vedea

întregul sat

sub cerul de cleştar

privind răsăritul

ni se părea

că, pentru noi,

începe o nouă viaţă

căreia îi vom da

preaplinul din noi

cu toată ardoarea

tinereţii noastre

ce ni se părea

atunci

fără sfârşit

tinereţea n-a fost

fără sfârşit,

aşa cum am crezut,

dar visele ni

le-am împlinit

aşa cum am crezut

73

zadarnic

nu ştiu ce se întâmplă

dar simt că nu-i mai înţeleg

pe cei din jurul meu

ba chiar nu mă mai înţeleg

nici pe mine

de multe ori

nu-mi vine să cred

că m-am închis

atât de mult

în mine

încât să nu mai

pot pricepe

pe alţii

sau este doar

o impresie ?...

74

vise în cui albastru

iarăşi

mi-am agăţat visele

într-un cui albastru

trezindu-mă

m-am gândit că astfel

voi putea să mi le

duc mai departe

...vise deşarte...

am păţit

ca de multe ori

în viaţă

când drumurile

s-au sfârşit

în cotloane...

şi ce e mai neplăcut

e faptul că

acele vise-drumuri

erau cele mai

ispititoare

75

hârciog

mă simt ca un hârciog

cu genele lipite

scormonind fără răgaz

spre ceva

ascuns pentru toţi

descoperit doar de mine

pentru fericirea

şi liniştea mea

visez

la clipa

când galeriile mele

vor străpunge

adâncurile întunericului

acoperindu-mă

de lumină.

aceasta mă mai

ţine treaz

iar visul

visul meu

devine viaţă

76

recital

dimineaţa am deschis

un ochi, apoi celălalt

ca să las

să pătrundă în mine

prin ferestrele sufletului

lumina şi căldura de-afară

şi-am auzit din adânc

suind către simţuri

magnetic

o Odă

ce parcă atunci, pentru

întâia oară în viaţă,

o auzeam

deşi

prin sertarele minţii

găsisem o fişă măruntă

pe care scria

un nume german

uimit

am adormit la loc

să visez mai departe

frumos

77

incantaţii

enigmatic, mic şi şters,

m-abordează câte-un vers

cu arome de-univers

şi mă-mpiedică la mers

îl simt în preajmă cum pufneşte

se alintă voiniceşte

face tumbe

78

79

CUPRI&S

Cuvânt înainte, VALE&TI& MARICA/5 mofete de foc/7 Imagini/8 întrebări indiscrete/9 Labirintul/11 slujirea cuvântului/12 Semeţ/15 toamnă pe alei la Vatra Dornei/16 soartă /17 Vis/19 sens şi rost20 Viespi/21 Tarantela/23 migrenă/24 lecturi la capăt de dig/25 Lacrima/27 somn agitat/28 rugă/29 pagină albă/30 destin/31 Joc32 apocalipsă/33 Rondel/35 Pace/36 îţi aminteşti/37 Şarpele/39 zeiţă/40 bucurii ascunse/41 Concurs/43 catren /45 Odihnă/46 Uimire/48

80

Întâmplare/49 ţi-aş fi.../50 sosim/51 mi-e frică/53 amintiri, amintiri.../54 destin asumat/55 mă răsfăţ/57 mă lepăd/58 miracole/59 Balaurul/61 zbor/62 asfinţit/63 Cerneala/65 cădere/66 Gri/67 Meşter/69 Mărturisire/71 ne-am întâlnit/72 zadarnic/73 vise în cui albastru/74 hârciog/75 recital/76 incantaţii/77