MODURI DE EXPUNEREA expune înseamnă a prezenta în scris sau oral ceva existent, în mod logic, expresiv.Modurile de expunere sunt mijloace cu ajutorul cărora autorul comunică viziunea sa despre lume, societate sau

exteriorizează scntimentele, trăirile.Modurile de expunere sunt: 1) Naraţiunea

2) Descrierea 3) Dialogul 4) Monologul : în foarte multe opere literare aceste moduri de expunere coexistă.

I) Naraţiunea este caracteristică genului epic. Prin intermediul ei autorul povesteşte o întâmplare reală sau imaginară în cadrul unei succesiuni de întâmplări.• Partea de vorbire care predomină într-o naraţiune este verbul , folosit la modul indicativ, tipurile perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect sau prezent.• Timpul perfect simplu este timpul naraţiunii, prin intermediul căruia pătrundem în universul povestirii.• Timpurile perfect compus şi mai mult ca perfect desemnează întîmplări trecute, prezentate ca reale, posibile.

• Prezentul - poate fi de două tipuri:- prezentul etern - marchează un fapt universal valabil ex. „Vorba ceea: se ţine ca râia de om."- (I.Creangă, „Amintiri din copilărie");- prezentul relatării - apare în dialoguri sau în cadrul naraţiunii la persoana I.

Naraţiunea presupune:- un narator (povestitor);- acţiune, întâmplări;- personaje;- timp şi spaţiu în care se desfăşoară acţiunea.

Clasificare:1. în funcţie de persoana la care este scrisă: a) naraţiunea la persoana a lll-a este caracteristică prozei obiective, în care naratorul este omniprezent

(prezent pretutindeni) şi omniscient (ştie tot).ex. „Baltagul" de M. Sadoveanu

b)naraţiunea la persoana I este caracteristică prozei subiective, în care naratorul rememorează, mărturiseşte, realizează o confesiune, în cadrul acestui tip de naraţiune vom întâlni:-personajul-narator (naratorul se identifică cu personajul principal) ex. „Amintiri din copilărie" de I. Creangă;-personajul-martor (personajul participă la o întâmplare şi o relatează) ex. „Hanu Ancuţei" de M. Sadoveanu.

2.în funcţie de temele naraţiunii:a) naraţiunea realistă :„Amintiri din copilărie",I.Creangă, „Baltagul",M. Sadoveanu, „Moromeţii", M. Predab) naraţiunea fantastică :în basme: „Prâslea cel Voinic şi merele de aur"; „Povestea lui Harap-Alb" de I. Creangăc) naraţiunea istorică :„Alexandru Lăpuşneanul" de C. Negruzzi, „Sobieski şi românii" de C. Negruzzi, „Fraţii Jderi" de M. Sadoveanud)naraţiunea psihologică:„Baltagul" de M. Sadoveanu

3.Naraţiunea poate fi:- în proză: schiţa, nuvela, romanul, basmul;- în versuri: balada, legenda, fabula, poemul.

II) Descrierea este caracteristică atât genului liric cât şi genului epic.Prin intermediul ei autorul prezintă un obiect (fiinţă, lucru, peisaj, fenomen al naturii, situaţie etc.) punând

accentul pe anumite trăsături caracteristice (formă, aspect fizic sau moral, culoare, miros etc.)Părţile de vorbire care predomină într-o descriere sunt substantivele şi adjectivele.

Descrierea reuneşte:a)un narator (subiectiv/obiectiv) sau un eu liric.b)imagini vizuale - se adresează ochiului: ex. „Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare" (V. Alecsandri „Iarna")

1

c)imagini auditive - se adresează auzului: ex. „în văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi" (V. Alecsandri - „Iarna")d)imagini cromatice - prezintă culori: ex. „Văd pepeni verzi -smaragde cu miezul de rubin - / Şi tămâioşii galbeni ca soarele de vară" (I. Pillat „Cămara de fructe")

e)imagini olfactive: - se adresează simţului mirosului ex. „văzduhul tâmâiet" (M, Eminescu - „Călin (file din poveste)") ex. „Mirosul de fum al gărilor nu putea să alunge din nările mele puternica mireasmă a atâtor roade..."

(Geo Bogza - „Veneam la vale") f)imagini motrice - surprind o acţiune derulată în mişcare, ex. „Mihai îi zăreşte şi-alege vro doi, Se-ntoarce şi-pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârteşte el roată..." (G. Coşbuc - „Paşa Hassan")c)perspectiva naratorului sau a eului liricPerspectiva poate fi:

- din plan depărtat spre cel apropiat sau invers;- de la dreapta spre stânga sau invers;- de sus în jos sau invers;- nesistematică, prezentând ceea ce vede, aude etc. pe măsură ce percepe realitatea.

d)cadrul temporal şi spaţial;e) atitudinea naratorului sau a eului liric faţă de cele descrise,atitudine care poate să reiasă direct (prin

folosirea persoanei I sg.) sau indirect (din atmosfera generală de exaltare, freamăt, melancolie etc);f) verbe la modul indicativ, timpurile prezent sau imperfect;g) figuri de stilClasificareDescrierile pot fi de două tipuri:a) descrieri subiective au rolul de a-1 impresiona şi emoţiona pe cililor. Acest tip de descriere este realizată la

pers. I sau a IlI-a, reflectând gândurile şi sentimentele celui care descrie.

Ele sunt specifice descrierilor literare.ex. „Cine-o vedea cu părul ei galben şi lung, despletit şi împrăştiat ca creţii unei mantii de aur pe sânul ei rece...

(...), ar fi gândit că i-o înmărmurită zână a undelor..." (M. Eminescu - „Făt-Frumos din lacrimă")b) descrieri obiective comunică informaţii precise, folosesc termeni tehnici şi ştiinţifici, pe un ton impersonal.Acest tip de descriere este realizată la persoana a IlI-a.Este specifică:

- descrierilor ştiinţifice (care oferă informaţii din geografie, istorie, matematică);- descrierilor tehnice (care prezintă modul de funcţionare a diferitelor aparate casnice, maşini etc);- descrierilor publicitare (care conţin informaţii privitoare la elementele componente ale unor produse et)

Descrierile literare apar în operele literare. Ele pot fi de două feluri:a)tablouri - prezintă: peisaje, fenomene ale naturii sau întâmplări;b)portrete

-fizice (conţin trăsăturile fizice ale unui personaj);-morale (conţin trăsăturile morale ale unui personaj) Descrierea literară poate să apară atât în operele lirice cât şi în cele epice. Ea are rolul de a calma, de a linişti ritmul de desfăşurare al acţiunii unei naraţiuni.III) Dialogul este caracteristic genului dramatic şi vorbirii directe. Prin intermediul lui autorul reproduce o discuţie între două sau mai multe personaje. Pentru ca dialogul să fie posibil, trebuie să existe:

- un emiţător (E) - cel care transmite informaţii;- un receptor (R) - cel care primeşte informaţiile;- un mesaj (M) - informaţia;

- un cod comun (C) - compus dintr-un limbaj şi dintr-un sistem de semne comune celor doi interlocutori.

M (mesaj)E —---------------------------> R (receptor)(emiţător) C (cod comun)

2

Dialogul nu se poate realiza dacă unul din cele patru elemente lipseşte.El este însoţit în scriere de următoarele semne de punctuaţie: ghiliilimele [„"] sau linia de dialog [-], două puncte [:}, semnul întrebării [?], semnul exclamării [!], punctele de suspensie [...]. (ca mod de expunere: contribuie la realizarea oralităţii („Amintiri din copilărie" de I Creangă); ajută la caracterizarea personajelor; are rolul de a înviora şi de a dinamiza textul. El este specific genului dramatic (ex. „O scrisoare pierdută" de I I , . Caragiale), dar poate fi întâlnit în genul epic (ex. „Sobieski şi românii" de C. Negruzzi), cât şi în genul liric (ex. „Revedere" de M. Eminescu).

4) Monologul apare în cadrul genurilor liric, epic şi dramatic.Prin intermediul lui, un personaj se autocaracterizează, exprimându-şi gândurile, sentimentele, intenţiile sau

părerile despre alte personaje.Monologul ajută la caracterizarea directă a personajelor.ex. „Parcă-1 trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă! Mai bine să se astâmpere. Uşor de zis; dar

caşcavalul?..." (Emil Gârleanu - „Când stăpânul nu-i acasă")

ExerciţiiI . Argumentaţi modalitatea de realizare a tabloului literar din următoarele două strofe ale poeziei „Vara" de George Coşbuc: „Priveam fără de ţintă-n sus/Într-o sălbatică splendoare /Vedeam Ceahlăul la apus, /Departe-n zări albastre dus,/ Un uriaş cu fruntea-n soare,/ De pază ţării noastre pus./ Şi ca o taină călătoare,/ Un nor cu muntele vecin/ Plutea-ntr-acest imens senin/ Şi n-avea aripi să mai zboare! / Şi tot văzduhul era plin / De cântece ciripitoare./Privirile de farmec bete/ Mi le-am întors cătră pământ / Iar spicele jucau în vânt,/ Ca-n horă dup-un vesel cânt /Copilele cu blonde plete,/ Când saltă largul lor veşmânt./ În lan erau feciori şi fete,/ Şi ei cântau o doină-n cor./ Juca viaţa-n ochii lor /Şi vântul le juca prin plete./ Miei albi fugeau către izvor /Şi grauri suri zburau în cete."2. Se dă textul:„Şi cum să nu fie supărat şi necăjit vestitul rege? el, Sobieski, fala leşilor, eroul creştinătăţii, mântuitorul Vienii, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor, a se trage dinaintea tătarilor şi a moldovenilor; a-şi privi oastea ticăloşită de lipsa merindelor, horopsită de duşmanii carii îl urmează mişeleşte, fără a îndrăzni să-şi deie pept făţiş cu el, şi fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina în drumul său decât o fioroasă pusteietate!

- Ce castel e acesta? întrebă Sobieski când, rădicând capul zări pe sprânceana dealului, înălţându-se trufaşă dinaintea lui, cetăţuia Neamţu. Cu bună seamă vreun cuib al tâlharilor acestor de moldoveni!

- La vreme de război, aici domnii Moldovei obicinuiesc a-şi trimite averile lor, răspunse Potoţki.Aşa! Să mergem dar să-1 luăm. Oh! voi să-mi răzbun pre ( antemir care mă înşălă şi mă făcu să perd aţâţa viteji!

Eu aş zice să lăsăm cetatea aceasta, zise lablonovski, şi să ne urmăm drumul înainte. Avem tunuri de câmp, nude asalt. (...)" (C. Negruzzî - „Sobieski şi românii")

Cerinţe:a) Ce moduri de expunere sunt folosite în fragmentul dat? b) Care este rolul fiecărui mod de expunere? Răspunsul nostru va fi însoţit de exemple din fragment. 3. Se dă fragmentul:

„În mintea lui îşi înjghebă planul. Să se suie pe lujer în sus, să meargă, să meargă şi să meargă până în vârf; şi de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură - sau o vedea el ce-o face."

(E. Gârleanu „Gândăcelul")Cerinţă:

Ce mod de expunere foloseşte autorul în acest fragment şi de ce?

AUTOR. EU LIRIC. NARATOR

Autorul este creatorul real al operei literare.EL este persoana care are o existenţă biografică reală, care nu acţionează niciodată ca subiect care povesteşte.Autorul îşi încredinţează de obicei gândurile, ideile şi instrumentele unei voci narative (naratorului) într-o operă

epică sau eului liric (într-o operă lirică).

3

Autorul este eul empiric (biografic).! - în cazul în care o operă literară este scrisă la persoana I, nu confundaţi această persoană/voce cu persoana

biografică a autorului.cx. „într-o toamnă aurie am auzit multe poveşti la Hanul Ancuţei. (...)" (M. Sadoveanu „Iapa lui Vodă")Nu Mihail Sadoveanu a auzit „multe poveşti la Hanul Ancuţei", ci naratorul care, în această operă se identifică

cu personajul-narator.

Eul liric este vocea interioară a creatorului de opere lirice. El cunoaşte diferite ipostaze în funcţie de epoci şi curente literare.

ex. eul romantic este „marele revoltat" care acordă importanţă sentimentelor, fanteziei, istoriei (vezi „Scrisoarea III", „Luceafărul" de Mihai Eminescu)

Naratorul este vocea narativă a creatorului de opere epice. El este povestitorul, intermediarul dintre autor şi naraţiune. Naratorul este o voce căreia autorul i-a încredinţat misiunea de a comunica cititorului lumea imaginată de el.

Există mai multe tipuri de naratori, în funcţie de tipul de naraţiune:a) naraţiunea la persoana a IlI-a are un narator impersonal , care nu participă la acţiune. El este omniprezent

(prezent pretutindeni pe parcursul operei) şl omniscient (ştie tot ce se întâmplă cu personajele, ştie ce gândesc şi ce simt acestea)

ex. „Baltagul" de M. Sadoveanu, „Alexandru Lăpuşneanul" de (C. Negruzzi)b) naraţiunea la persoana I poate avea: • un narator-personaj (naratorul se identifică cu personajul), cum apare în „Amintiri din copilărie" de I.

Creangă sau „Hanu Ancuţei" de M. Sadoveanu• un narator-autor (naratorul se identifică cu autorul) cum; apare în literatura- autobiografică (ex. „Jurnalul adolescentului miop" de Mircea Eliade).

Exerciţii: Stabiliţi autorul, naratorul sau eul liric din următoarele fragmente.

1)„Atunci eu mă dau iute pe o creangă mai spre poale şi odată fac: zdup! în nişte cânepă care se întindea de la cireş înainte, şi era crudă şi până la brâu de înaltă. Şi nebuna de mătuşa Mărioara după mine, şi eu fugeam iepureşte prin cânepă şi ea pe urma mea, până la gardul din fundul grădinii (...)"(I. Creangă)2)„Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremj şi ce oameni mai erau în părţile noastre, pe când începusem şi eu, drăgăliţă- doamne, a mă rădica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept peste apa Neamţului; (...)" (I. Creangă - „Amintiri din copilărie")3)„Astăzi chiar de m-aş întoarce/ A-nţelege n-o mai pot.../Unde eşti, copilărie,/Cu pădurea ta cu tot?" (M. Eminescu - „O, rămâi...")

4) „Vitoria clipi din ochi asupra unui întuneric care-i izbucnise înăuntru. Domnul lorgu Vasiliu îşi repetă afirmarea. Ca şi cum întunericul care se iscase în ea avea să se deschidă, munteanca stătu aşteptând şi cugetând. (...)" (M. Sadoveanu - „Baltagul")

Argumentaţi răspunsurile de la exerciţiul anterior .

MOMENTELE SUBIECTULUI

Succesiunea tuturor întâmplărilor şi acţiunilor, prin intermediul cărora sunt caracterizate personajele constituie subiectul operei literare.

Momentele subiectului sunt:1. Expoziţia este partea de început a unei opere literare, în care se prezintă coordonatele principale ale acţiunii {timp, spaţiu) şi unele personaje.

2. Intriga este reprezentată de faptele care determină acţiunea.3. Desfăşurarea acţiunii este partea cea mai amplă a operei literare şi conţine succesiunea faptelor determinate de intrigă.4. Punctul culminat este momentul de maximă tensiune în desfăşurarea acţiunii.5. Deznodământul coincide cu sfârşitul acţiunii şi al operei literare.Timpul poate fi indicat:

direct (prin prezicerea anului, lunii în care se desfăşoară acţiunea) sauindirect (prin numele personajelor, vestimentaţie, obiecte)Spaţiul poate fi: localizat (precizat) sau imaginar (creat după modelul lumii reale)

4