Moduri de dobandire si incetare a dreptului de proprietate publica

- potrivit Noului Cod civil –

Domeniul public cuprinde ansamblul de bunuri mobile si imobile, publice sau private, care prin natura lor sau vointa legiuitorului sunt supuse unor reguli juridice speciale de protectie, deduse din faptul ca au o utilitate publica, satisfacand in mod direct sau indirect un interes public, si supuse unui regim juridic de putere, asupra lor exercitandu-se de catre o persoana juridica de drept public un drept de proprietate sau un drept de paza si protectie (art.858 NCC).

Apartenenta la domeniul public este data fie de natura bunului, fie de vointa legiuitorului. Indiferent de modalitate, bunurile domeniului public au o afectatiune care vizeaza satisfacerea unei nevoi publice. Potrivit legii 213/1998 modificata ultima data prin legea nr. 145/2013, domeniul public este alcatuit din bunurile prevăzute la art.135alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integranta din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobandite de stat sau de unitaţile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege (exemplu: bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ;spaţiul aerian,apele de suprafaţă, cu albiile lor minore, malurile şi cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi cu potenţialul energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime, căile navigabile interioare; pădurile şi terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producţie ori de administraţie silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier naţional şi nu sunt proprietate privată; terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945; terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri, de desecări şi de combatere a eroziunii solului etc.).

Relatia domeniul public-proprietate publica este o relatie de la genul proxim la diferenta specifica. La nivel constitutional s-a stabilit, prin art.136 alin.(2) care sunt titularii dreptului de proprietate publica, si anume statul sau unitatea administrativ-teritoriala.

Potrivit Noului Cod Civil, art.863, cazurile de dobandire a dreptului de proprietate publica sunt:

- prin achizitie publica, in conditiie legii;- prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;- prin donatie sau legat, acceptat in conditiile legii, daca bunul, prin natura lui sau prin

vointa dispunatorului, devine de uz ori de interés public;- prin conventie cu titlu oneros, daca bunul, prin natura lui sau prin vointa

dobanditorului, devine de uz ori de interés public;

- prin trasferul unui bun in domeniul privat al statului in domeniul public al acestuia sau din domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale in domeniul public al acesteia, in conditiile legii;

- prin alte moduri stabilite de lege.

In ceea ce priveste achizitia publica, ea poate constitui un mod de dobândire a proprietăţii publice numai dacă bunurile astfel achiziţionate ar urma sa fie de uz sau interes public şi, astfel, sa intre în domeniul public naţional, judeţean sau local, pentru ca achiziţia publică poate sa duca şi la dobandirea unor bunuri care nu au aceasta natura, respectiv aceasta destinaţie. Din acest punct de vedere, textul art. 863 lit. a) NCC este deficitar, dar interpretarea extensiva propusa nu face nici o îndoiala, deoarece alte texte din acelaşi articol [lit. c) şi d)] conţin aceasta precizare esenţiala, care lipseşte de la lit. a) numai ca urmare a unei omisiuni a legiuitorului.

Exproprierea duce întotdeauna la dobândirea proprietaţii publice de către expropriator, care poate fi statul sau o unitate administrativ-teritorială, fiind exclus ca, prin expropriere, un bun să intre în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale. Exproprierea are loc în condiţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, adică numai cu o justa şi prealabila despăgubire, care poate fi stabilita de comun acord intre expropriat şi expropriator sau, în caz de divergenţa, prin hotararea judecatoreasca, procedura exproprierii fiind reglementata de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publica.

In privinta donatiei sau a legatului, ca moduri de dobandire a dreptului de proprietate publica, trebuie avute in vedere urmatoarele conditii:

acceptarea donaţiei sau legatului trebuie facuta de titularul dreptului de proprietate publica, respectiv de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale; în privinţa unitatilor administrativ-teritoriale, soluţia trebuie să fie diferităa dupa cum donatia sau legatul sunt cu sarcini sau fără: (i) în prima ipoteză, există dispoziţie expresă în Legea nr. 215/2001, şi anume art. 121 alin. (3), care prevede: „Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni, după caz, în funcţie”; (ii) în cea de a doua, dacă dispunătorul nu impune nici o sarcină, liberalitatea poate fi acceptată de primar, potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, care dispune că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine (...)”.

pentru ca bunul sa intre în domeniul public, este necesar sa fie, prin natura lui ori prin voinţa dispunatorului, de uz sau interes public.

In ceea ce priveste transferul unui bun in domeniul privat al statului in domeniul public al acestuia, sau din domeniul privat al unei unitati administrativ-teritoriale in domeniul public al acesteia, se face, după caz, prin hotărâre a guvernului (pentru domeniul public de interes naţional), hotărâre a consiliului judeţean (pentru domeniul public de interes judeţean) sau hotărâre a consiliului local (pentru domeniul public de interes local).

priveşte însă numai trecerea bunurilor din domeniul privat în domeniul public „pe orizontală”, adică atunci când dreptul de proprietate rămâne în patrimoniul aceluiaşi titular (statul sau o unitate administrativ-teritorială), schimbându-şi doar natura, transformându-se din drept de proprietate privată în drept de proprietate publică. Dacă există interesul dobândirii unui bun din domeniul privat şi al trecerii său în domeniul public „pe verticală”, adică de către stat a unui bun din domeniul public judeţean sau local sau de judeţ a unui bun din domeniul public local, soluţia este exproprierea, fie prin acordul părţilor (potrivit art. 4 din Legea nr. 33/1994), fie prin hotărâre judecătorească (art. 21-29 din Legea nr. 33/1994), cu respectarea tuturor celorlalte prevederi din Legea exproprierii. O altă soluţie ar fi contrară art. 120 alin. (1) din Constituţie, care reglementează autonomia locală, ca principiu fundamental pe baza căruia funcţionează comunităţile locale şi care este menit să apere şi patrimoniul acestora.

Retinand ca regimul juridic consacrat domeniului public este fie un regim de putere publica, fie un regim mixt, de drept común si drept administrativ, ne vom opri asupra caracterelor bunurilor proprietate publica. Acestea, conform NCCiv art.861, sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Inalienabilitatea trebuie înţeleasă în sensul că dreptul de proprietate publică nu poate fi înstrăinat prin mijloace de drept privat, bunurile din domeniul public fiind scoase din circuitul civil general. Pe de o parte, aceasta înseamnă că bunurile respective nu pot fi vândute, schimbate, donate; pe de altă parte, inalienabilitatea nu împiedică trecerea bunului din domeniul public în cel privat, ceea ce duce la stingerea dreptului de proprietate publică (art. 864 NCC), şi nici darea bunului în administrare, concesiune sau folosinţă ori închirierea sa. proprietatea publică nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobândită de terţi prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credinţă asupra bunurilor mobile. Din prima parte a textului rezultă că dreptul de proprietate publică este imprescriptibil sub aspect extinctiv, ca dreptul de proprietate în general, acţiunea în revendicare care îl apără fiind imprescriptibila.

Ajungand la stingerea dreptului de proprietate publica, art. 864 din Noul Cod Civil prevede ca moduri de stingere pieirea bunului, trecerea in domeniul privat sau in cazul in care inceteaza uzul sau interesul public. Intalnim, asadar, trei moduri de incetare a dreptului de proprietate publica asupra bunurilor proprietate publica:

1. Pieirea bunului. Daca un bun aflat in domeniul public( deci asupra caruia se exercita un drept de proprietate publica) piere in materialitatea lui, indiferent de cauza(naturala sau voluntara, licita sau ilícita), dreptul de proprietate s-ar stinge exact cum s-ar stinge si dreptul de proprietate privata. Astfel, pieirea bunul reprezinta un mod de incetare a dreptului de proprietate publica, fara a fi specific acesteia.

2. Trecerea bunului in domeniul privat. Legea nr. 213/1998 reglementează trecerea bunului în domeniul privat în art. 10 alin. (2) şi (3). Acest transfer se face, potrivit alin. (2), dacă prin lege sau Constituţie nu se prevede altfel, prin hotărâre a guvernului, dacă bunul în cauză a făcut parte din domeniul public naţional, sau prin hotărâre a consiliului judeţean sau local, dacă bunul a fost pendinte de domeniul public judeţean ori local.

3. Incetarea uzului sau a interesului public. Această modalitate de stingere a dreptului de proprietate publică poate ridica cele mai mari probleme în practică, deoarece art.

864 (şi nici Legea nr. 213/1998) nu prevede nimic în legătură cu modalitatea în care poate avea loc. Incetarea uzului sau a serviciului public nu poate exista fara interventia unui act administrativ individual, avand in vedere principilul legalitatii si al statului de drept, consacrate in Constitutia Romaniei. Prin acele acte administrative individuale s-ar dispune incetarea sau constatarea incetarii uzului sau a interesului public, si totodata, trecerea bunului din domeniul public in cel privat.

In litera articolului 861 alin.(2) NCC (“Proprietatea asupra acestor bunuri un se stinge prin neuz si un poate fi dobandita de terti prin uzucapiune sau, dupa caz, prin posesia de buna-credinta asupra bunurilor mobile”) si coroborat cu art. 554 (2) NCC, dreptului de proprietate publica i se aplica prevederie dreptului de proprietate privata, in masura in care sunt compatibile si daca prin lege un se prevede altfel. Asadar, dreptul de proprietate publica are caracterele generale ale dreptului de proprietate: este absolut, exclusiv si perpetuu, cu unele specificatii, date de natura sa de “publica”.

Prin caracterul absolut se ofera titularului/titularilor dreptului de proprietate publica plenitudinea prerogativelor sale: posesia, folosinta si dispozitia, exercitate, evident, in mod specific.

In privinta caracterului exclusiv, in doctrina s-a spus ca titularii dreptului de proprietate publica detin un adevarat “monopol” asupra bunurilor din domeniul public si il pot exercita singuri, cu excluderea tertilor. Trasaturile specifice acestui carácter sunt acelea ca in principiu, dr de proprietate publica nu este dezmembrabil, iar pe de alta parte, sunt bunuri din domeniul public care prin natura lor, sunt destinate utilizarii de catre terti(ex:drumurile publice).

Referitor la caracterul perpetuu, dreptul de proprietate publica exista ca atare, un se stinge prin neuz. In realitate, perpetuitatea caracterizeaza dreptul de proprietate in general, care subzista atat timp cat exista bunul asupra caruia se exercita, in materialitatea sa.

Bordei Ioana-Madalina

Grupa 207

Bibliografie:

Verginia Vedinas, “Drept administrativ”, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2011

Baias Flavius Antoniu, Chelaru Eugen, Macovei Ioan, Rodica Constantinovici “Noul Cod Civil. Comentariu pe articole”, Ed. Ch. Beck, 2012

Valeriu Stoica , “Drepturi reale”, Ed. Ch. Beck, 2013