module de pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia...

21
Module de Pregătire a Profesorilor COLECŢIA EUROPEANĂ DE CĂRŢI ILUSTRATE II

Upload: others

Post on 28-Oct-2020

7 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

Module de Pregătire a Profesorilor COLECŢIA EUROPEANĂ DE CĂRŢI ILUSTRATE II

Page 2: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

2

www.epbcii.org

Persoana de Contact:

Petros Panaou

Coordonator EPBC II

Universitatea din Nicosia

[email protected]

Page 3: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

3

Cuprins

Seminarul 1

Utilizarea EPBC II în predarea literaturii .................................................................... 4

Seminarul 2

Utilizarea EPBC II în predarea limbii...... .................................................................... 10

Seminarul 3

Utilizarea EPBC II în predarea culturii ....................................................................... 15

Fişă de Evaluare ....................................................................................................... 21

Page 4: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

4

Seminarul 1

Utilizarea EPBC II în predarea literaturii

Temă:

Utilizarea EPBC II în predarea literaturii

Durată:

2 ore

Activităţi şi metode de învăţare:

Curs, Demonstraţii, Lucru Individual, Lucru de Grup

Materiale:

• Tablă albă, computer, proiector

• Un set de cărţi pentru fiecare grupă, din colecţia EPBC II

• Diferite ediţii ale unei cărţi (cu ilustrator şi editor diferit), scrise într-o limbă necunoscută

de participanţi

• Aceeaşi carte EPBC II pentru toate grupele. Această carte trebuie să fie cunoscută de

membrii grupei, şi să fie scrisă în limba maternă a acestora

• Copii după o scenă dintr-o carte EPBC II (câte una pentru fiecare participant)

• Materiale pentru interpretarea scenei selectate dintr-o carte EPBC II (de exemplu pălării,

săbii de jucărie, costumaţie)

Scop:

Scopul iniţial al acestui modul este acela de a prezenta participanţilor obiectivul general,

filozofia, conţinutul şi abordarea didactică a EPBC II. Ulterior, scopul este orientat spre

familiarizarea profesorilor cu activităţi inspirate din literatură incluse în proiectul EPBC II şi

de a le permite utilizarea materialului EPBC II pentru a-şi perfecţiona tehnicile de predare. În

continuare, acest modul are drept scop furnizarea unor abordări variate şi alternative ale

literaturii pentru copii şi transpunerea acestora în predarea de zi cu zi, şi facilitarea tehnicilor

pedagogice inovatoare ce pot fi dezvoltate şi utilizate de profesori în demersul acestora de a

satisface cererile diversificate ale fiecărei clase, în contexte diferite.

Page 5: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

5

Obiective:

Scopul acestui modul este de a le permite participanţilor să

• Descrie şi aplice scopul general, filozofia, conţinutul şi abordarea didactică a EPBC II.

• Identifice şi explice contextul teoretic care fundamentează predarea literaturii.

• Descrie diverse abordări în vederea predării literaturii, incluse în EPBC II.

• Sorteze diverse metode, prin folosirea obiectivelor fiecărei metode drept criterii de

clasificare.

• Selecteze metoda corespunzătoare, potrivită cu scopurile de predare ale acestora.

• Aplice metodele sugerate în practica de zi cu zi a acestora.

• Diferenţieze metodele pentru a obţine rezultate optime.

• Propună alte moduri de abordare inovatoare, pentru predarea literaturii.

Rezultatele procesului de învăţare:

Odată cu încheierea seminarului, participanţii vor putea utiliza EPBC II pentru a

• Selecta activităţi pentru perfecţionarea modului de predare al acestora.

• Aplica metodele propuse.

• Crea materiale adecvate pentru atingerea obiectivelor didactice ale fiecărei lecţii.

• Dezvolta metode inovatoare alternative de realizare a unei predări eficiente a literaturii.

Page 6: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

6

Activităţi:

Activitate Introductivă: Scopul, Filozofia, Conţinutul şi Abordarea Didactică a EPBC II

(Durata 30’)

Facilitatorul va prezenta elementele de bază ale EPBC II: Scopul General, Filozofia, Conţinutul

şi Abordarea Didactică. Acesta/Aceasta va media apoi o discuţie privind EPBC II şi

oportunităţile educative multiple oferite de aceasta profesorilor şi elevilor.

Activitatea 1

(Durata 10’)

Facilitatorul l va începe cu o discuţie generală despre citit. Acesta/Aceasta va scrie pe tabla

albă următoarele întrebări pentru a deschide dezbaterea.

• Ce citesc oamenii?

• De ce citesc oamenii?

• În ce mod influenţează tipul materialului citit felul în care citim?

Prin aceste întrebări, facilitatorul trebuie să concentreze treptat atenţia participanţilor

înspre motivul principal pentru cititul literaturii. Acesta/Aceasta va putea utiliza următoarele

întrebări:

• Ce aţi simţit când trebuia să citiţi o operă literară în cadrul unei teme pentru acasă?

• Aţi citit vreodată ulterior/anterior o carte pe care nu eraţi nevoit(ă) să o citiţi? Dacă da, aţi

avut o senzaţie diferită faţă de cartea respectivă?

• De ce oamenii citesc literatură?

• Ce obiceiuri aveţi când citiţi o operă literară? (Cereţi-le să se gândească unde aleg să stea,

de exemplu pe canapea, ce intensitate a luminii preferă, de exemplu lumină slabă, un fundal

muzical, etc.)

După discuţie, facilitatorul va face un rezumat şi va trage o concluzie. Se aşteaptă ca

participanţii să ajungă la concluzia că obiectivul principal pentru care citesc literatură este

din plăcere.

Page 7: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

7

Activitatea 2

(Durata 20’)

Facilitatorul va discuta problema cititului din plăcere şi a cititului pentru şcoală. Participanţii

vor reflecta asupra incompatibilităţilor dintre cititul din plăcere şi cititul pentru şcoală (de

exemplu orarul rigid, programa inflexibilă, abundenţa temelor, învăţarea pentru examene).

Discuţia se va axa apoi pe modalităţile propriu-zise de perfecţionare a cititului din plăcere în

contextul constrângerilor impuse de sistemele curente de învăţământ. Instructorul va ruga

participanţii să sugereze modalităţi posibile de combinare a cititului din plăcere cu cititul

pentru şcoală. (Această activitate se poate desfăşura sub forma unei discuţii, fie prin

alocarea a 5 minute pentru lucru individual). Sugestiile vor fi apoi scrise pe tablă şi discutate.

Facilitatorul va prezenta activităţile EPBC II propuse, incluse în Manualul Profesorului şi în

Lista Activităţilor Literare EPBC II. În special, instructorul va trebui să discute „Activitatea de

Tip 1: Cititul din Plăcere” din secţiunea de literatură, şi să dea exemple din alte activităţi

regăsite în Manualul Profesorului.

Facilitatorul va prezenta alte activităţi EPBC II ce nu sunt menţionate de grupă. Mai mult,

una dintre activităţi trebuie să constituie un exemplu al modului în care profesorii pot utiliza

tehnologia (cinetograful şi activităţi on-line conexe, întrebări în spaţiul virtual, creatori de

cărţi de benzi desenate on-line, etc.)

Activitatea 3

(Durata 20’)

Facilitatorul va scrie pe tablă câteva titluri ale unor povestiri pentru copii bine cunoscute.

Acesta/Aceasta va ruga participanţii să scrie în mod individual care sunt autorii acestor cărţi.

Acesta/Aceasta va scrie numele autorilor pe tablă şi va dori să vadă care participanţi au

răspuns corect. Discuţia se va axa apoi pe necesitatea de a cunoaşte autorii. Se aşteaptă ca

participanţii să indice câteva aspecte, cum ar fi:

• Importanţa recunoaşterii şi respectării operei unui autor/ilustrator

• Înţelegerea contextului istoric

Page 8: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

8

• Înţelegerea modului în care oameni cu un bagaj educativ/cultural diferit pot scrie într-un

mod diferit, şi totuşi pot fi la fel de creativi şi importanţi

• Înţelegerea rolului limbajului bogat în expresii idiomatice

• Identificarea influenţelor culturale din stilurile de scriere

Facilitatorul va înmâna versiuni diferite ale aceleiaşi naraţiuni clasice, iar participanţii vor fi

încurajaţi să discute, să compare operele unor autori, ilustratori şi editori diferiţi. Este mai

bine ca acest lucru să se facă prin utilizarea de cărţi scrise într-o limbă necunoscută de

participanţi. Apoi, după ce le va spune participanţilor că aceste cărţi au în comun aceeaşi

povestire, facilitatorul îi va ruga să reflecteze asupra emoţiilor create de ilustratori/publicaţii

diferite. Facilitatorul va prezenta apoi pe scurt ceea ce trebuie ştiut despre autor, ilustrator

şi editor şi va ruga participanţii să sugereze aztivităţi care pot ajuta copiii să acumuleze şi să

folosească aceste informaţii. Cinci minute vor fi alocate pentru lucru individual înainte de

discuţia finală.

În continuare, facilitatorul va prezenta activităţile propuse incluse în Manualul Profesorului

EPBC II şi în Lista Activităţilor Literare EPBC II. Se va pune accent pe ‘Activitatea tip 4: În

spatele povestirii. Cunoaşterea scriitorului, ilustratorului, editorului şi a genului cărţii’ din

secţiunea de literatură a Manualului. Alte exemple de activităţi vor trebui, de asemenea,

discutate.

Activitatea 4

(Durata 20’)

Facilitatorul va explica faptul că următoarea activitate va implica jocul de rol. Acesta/Aceasta

va explica rapid etapele acestei tehnici: Pregătirea, Înţelegerea personajului, Dramatizarea,

Evaluarea, apoi va ruga participanţii să simuleze o lecţie şi să aplice această metodă.

Se va selecta o carte din colecţia EPBC II, scrisă în limba maternă a grupei. (Este mai bine să

se aleagă o carte pe care participanţii o cunosc deja, pentru a economisi timp). Participanţii

vor fi împărţiţi pe grupe, iar fiecărei grupe i se va desemna un personaj din carte. (Este

important să se formeze tot atâtea grupe câţi participanţi sunt pe scenă). Fiecare membru al

Page 9: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

9

grupei va primi un număr. Facilitatorul va striga numere aleatorii din fiecare grupă, iar

persoanele care au numerele respective vor avea voie să joace în piesă. (De aceea este

important ca instructorul să stabilească faptul că fiecare trebuie să fie pregătit să

interpreteze rolul specific atribuit grupei). Participanţii vor fi rugaţi apoi să interpreteze o

scenă din carte, iar instructorul le va înmâna materialele relevante pentru ca aceştia să o

poată interpreta (de exemplu pălării, costumaţie, etc.) După primul joc de rol, participanţii

vor discuta interpretarea actorilor din prisma înţelegerii personajului. Aceştia vor trebui să

utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi

tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri. Dacă mai este timp, se va executa un al

doilea joc de rol cu actori diferiţi.

Facilitatorul l va rezuma apoi etapele jocului de rol şi va discuta importanţa acestei tehnici în

ceea ce priveşte dezvoltarea empatiei. Acesta/aceasta va prezenta ulterior „Activitatea Tip 3:

Dramatizarea” din secţiunea de literatură a Manualului Profesorului EPBC II.

Activitatea 5

(Durata 15’)

În continuare, facilitatorul va discuta despre importanţa dezvoltării calităţilor estetice şi a

aptitudinilor artistice prin instrucţie, şi va ruga participanţii să sugereze moduri de a face

acest lucru. După aceea, acesta/aceasta va prezenta „Activitatea Tip 2: Activităţi ce implică

arta” din secţiunea de literatură a Manualului Profesorului EPBC II.

Activitatea 6

(Durata 5’)

Facilitatorul va rezuma punctele cheie ale seminarului.

Page 10: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

10

Seminarul 2

Utilizarea EPBC II în predarea limbii

Temă:

Utilizarea EPBC II în predarea limbii.

Durată:

2 ore

Activităţi şi metode de învăţare:

Curs, Demonstraţii, Lucru Individual, Lucru de Grup

Materiale:

• Tablă albă, computer, proiector

• O carte din colecţia EPBC II

• O naraţiune audio

• Flipping book / cartea on-line pentru fiecare participant

• Povestirea (doar textul)

• Imagini (doar) din cartea ilustrată

• Ilustraţii şi textul asociat

Scop:

Acest modul are scopul de a familiariza profesorii cu activităţile incluse în proiectul EPBC II în

ceea ce priveşte predarea limbii şi de a le permite să folosească materialele EPBC II pentru a-

şi perfecţiona metodele de predare. Mai exact, acest modul se axează pe competenţele

metalingvistice şi este creat pentru a ajuta participanţii să utilizeze diverse abordări ce vor

facilita înţelegerea de către elevi, a textelor scrise în limbi străine.

Page 11: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

11

Obiective:

Scopul acestui modul este de a le permite participanţilor să:

• Identifice structurile comune regăsite în limbi diferite.

• Discute rolul competenţelor metalingvistice în cadrul societăţilor multilingve.

• Descrie diverse abordări în vederea predării limbii, incluse în EPBC II.

• Sorteze diverse metode, prin folosirea obiectivelor fiecărei metode drept criterii de

clasificare.

• Selecteze metoda corespunzătoare, potrivită cu scopurile de predare ale acestora.

• Aplice metodele sugerate în practica de zi cu zi a acestora.

• Diferenţieze metodele pentru a obţine rezultate optime.

• Propună alte moduri de abordare inovatoare, pentru predarea literaturii.

Rezultatele procesului de învăţare:

Odată cu încheierea seminarului, participanţii vor putea utiliza EPBC II pentru a

• Selecta activităţi pentru perfecţionarea modului de predare al acestora.

• Aplica metodele propuse.

• Crea materiale adecvate pentru atingerea obiectivelor didactice ale fiecărei lecţii.

• Dezvolta metode inovatoare alternative de realizare a unei predări eficiente a literaturii.

Page 12: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

12

Activităţi:

Activitatea 1

(Durata 15’)

Facilitatorul va alege o povestire din colecţia EPBC II. Participanţii vor asculta o narare a

povestirii într-o limbă străină. Povestirea narată trebuie să fie scurtă (5’ max). În plus, dacă

este posibil, aceasta trebuie să fie cunoscută de participanţi. Acesta/Aceasta va sublinia

faptul că participanţii trebuie să fie precauţi şi atenţi pentru a înţelege cât mai multe lucruri

cu putinţă. După terminarea narării, instructorul va adresa participanţilor întrebări pentru a

verifica ce au înţeles:

• Care este limba în care a fost narată povestirea?

• Povestirea este una veselă sau una tristă?

• Despre ce este vorba în povestire? Aventurile unui erou, povestea unei prinţese, o poveste

despre şcoală?

• Unde are loc povestirea?

• Care sunt numele personajelor principale?

• Au fost cuvinte pe care le-aţi înţeles?

• Vă puteţi imagina care este subiectul povestirii?

• Vă puteţi imagina care este titlul povestirii?

Activitatea 2

(Durata 15’)

Facilitatorul va înmâna textul povestirii (fără ilustraţii) şi va adresa din nou aceleaşi întrebări,

pentru a afla dacă aceştia au înţeles altceva. Se aşteaptă ca participanţii să nu poată înţelege

numele şi unele pasaje din povestire. Instructorul va discuta care structuri gramaticale şi

sintactice anume sau de vocabular au ajutat participanţii să înţeleagă mai bine.

Acesta/Aceasta va putea da, de asemenea, informaţii despre carte (cum ar fi cine este

autorul, care este data şi locul publicării) ce ar putea ajuta participanţii să răspundă la

oricare dintre întrebările adresate anterior.

Activitatea 3

(Durata 15’)

Pe parcursul acestei activităţi, întreaga povestire este prezentată din nou în limba în care s-a

prezentat prima naraţiune. Totuşi, de această dată textul va fi însoţit de ilustraţii. Naratorul

Page 13: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

13

va utiliza flipping book/cartea on line, în acelaşi timp cu citirea cărţii. Rezumatul cărții va fi

împărţit participanţilor. Aceleaşi întrebări vor fi adresate din nou.

Activitatea 4

(Durata 25’)

Se va dezvălui numele cărţii. Facilitatorul l va informa participanţii despre titlul cărţii şi va

nara povestirea în limba maternă a publicului.

Va urma o discuţie, axată pe gradul de înţelegere corectă şi pe factorii care au contribuit la

facilitarea citirii şi înţelegerii povestirii citite. Se aşteaptă ca participanţii să puncteze

următoarele:

• Atitudinea pozitivă

• Utilizarea cunoştinţelor de bază despre originile şi familiile limbilor europene

• Utilizarea strategiilor de citire creativă şi a tehnicilor de competenţă vizuală

• Utilizarea cunoştinţelor privind structurile lingvistice şi gramaticale pentru a specula pe

tema înţelesului unui text într-o limbă străină

• Îmbinarea dimensiunii audio cu dimensiunea grafică a limbii prin punerea laolaltă a

sunetului cu textul scris

• Gruparea cuvintelor pe categorii şi utilizarea vocabularului de bază în diverse limbi

Dacă mai rămâne timp, facilitatorul va putea utiliza, de asemenea, următoarea activitate

opţională: Participanţii vor asculta o naraţiune a aceleiaşi povestiri într-o altă limbă străină.

Instructorul nu va dezvălui faptul că povestirea este aceeaşi. După o scurtă discuţie,

instructorul va menţiona că ambele naraţiuni spun aceeaşi poveste. Discuţia se va muta apoi

pe fonologie, pronunţie, şi pe senzaţiile generate de fiecare din cele două limbi diferite.

Activitatea 5

(Durata 20’)

Facilitatorul va prezenta activităţile EPBC II propuse, ce sunt incluse în Manualul Profesorului

şi care nu au fost menţionate de participanţi. În continuare, una din activităţi va constitui un

exemplu despre modul în care profesorii pot utiliza tehnologia.

Page 14: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

14

Facilitatorul ar putea demonstra următoarele activităţi:

• “Activitatea tip 1: Utilizarea/dezvoltarea competenţelor lingvistice-metalingvistice pentru

înţelegerea unei limbi străine”

• “ Activitatea tip 2: Recunoaşterea fonologică – studierea sonorităţii cuvintelor şi a

pronunţării acestora în limbi străine”

• “ Activitatea tip 3: Dezvoltarea de competenţe lingvistice (o limbă în curs de a fi învăţată

de către elevi)”

• “ Activitatea tip 4: Înţelegerea unei limbi străine prin ilustraţii”

Activitatea 6

(Durata 25’)

Facilitatorul va ruga participanţii să sugereze modalităţi prin care literatura pentru copii ar

putea ajuta elevii să îşi perfecţioneze capacitatea de a învăţa o limbă pe care o studiază la

momentul respectiv (de exemplu limba engleză).

Facilitatorul va putea utiliza discuţia la nivel de clasă întreagă sau folosi o variaţie a tehnicii

5-3-5: Fiecare participant va fi rugat să se gândească şi să scrie (în 5’) 3 metode posibile.

Apoi, toţi membrii grupei îşi vor împărtăşi ideile şi vor selecta cele cinci metode pe care le

vor considera a fi cele mai bune. Va urma o discuţie în care va fi antrenată întreaga clasă, şi

unde vor fi prezentate toate ideile.

Activitatea 7

(Durata 5’)

Facilitatorul va rezuma punctele cheie ale seminarului.

Page 15: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

15

Seminarul 3

Utilizarea EPBC II în predarea culturii

Temă:

Utilizarea EPBC II în predarea culturii.

Durată:

2 ore

Activităţi şi metode de învăţare:

Curs, Demonstraţii, Lucru Individual, Lucru de Grup

Materiale:

• Tablă albă, computer, proiector

Scop:

Acest model are drept scop familiarizarea participanţilor cu activităţile incluse în proiectul

EPBC II, axate pe dezvoltarea cunoştinţelor de cultură şi pe instruirea acestora despre modul

de a utiliza materialele EPBC II pentru a-şi îmbunătăţi practicile. Mai clar, intenţia acestui

modul este aceea de a ajuta participanţii să definească demersul cultural ca pe un rezultat

atât al tradiţiei, cât şi al vieţii contemporane, şi să identifice modalităţi în care literatura

pentru copii poate fi utilizată pentru a favoriza înţelegerea folclorului şi a culturii moderne în

diferite ţări ale Europei. În continuare, participanţii vor dezvolta practici şi abordări care le

vor permite să îşi îmbogăţească practicile de predare a literaturii şi să integreze resurse

alternative (de exemplu hărţi, Internet, enciclopedii, ghiduri turistice) care le vor permite

elevilor să identifice modul în care cultura se schimbă ca urmare a interacţiunii dintre

oameni, timp şi spaţiu.

Obiective:

Acest modul îşi propune să permită participanţilor să

Page 16: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

16

• Definească demersul cultural ca pe un rezultat atât al tradiţiei, cât şi al vieţii

contemporane.

• Recunoască şi înfrunte stereotipurile culturale.

• Descrie diverse abordări în vederea predării culturii, incluse în EPBC II.

• Sorteze diverse metode, prin folosirea obiectivelor fiecărei metode drept criterii de

clasificare.

• Selecteze metoda corespunzătoare, potrivită cu scopurile de predare ale acestora.

• Aplice metodele sugerate în practica de zi cu zi a acestora.

• Diferenţieze metodele pentru a obţine rezultate optime.

• Propună alte moduri de abordare inovatoare, pentru predarea culturii.

Rezultatele procesului de învăţare:

Odată cu încheierea seminarului, participanţii vor putea utiliza EPBC II pentru a

• Selecta activităţi pentru perfecţionarea modului de predare al acestora.

• Aplica metodele propuse.

• Crea materiale adecvate pentru atingerea obiectivelor didactice ale fiecărei lecţii.

• Dezvolta metode inovatoare alternative de realizare a unei predări eficiente a literaturii.

Activităţi:

Activitatea 1

(Durata 30’)

Page 17: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

17

Facilitatorul va ruga participanţii să deseneze pe o foaie de hârtie imaginea uneia dintre

următoarele persoane:

• O olandeză

• Un chinez

• Un grec

• O franţuzoaică

• Un englez

• Un american (bărbat sau femeie)

(Facilitatorul va indica fiecăruia ce trebuie să deseneze.)

Se aşteaptă ca pentru unele din personajele de mai sus, participanţii să utilizeze:

• Elemente ale culturii populare (de exemplu costumele tradiţionale ale olandezei,

chinezului, grecului)

• Stereotipuri culturale (de exemplu francezii sunt şic şi sofisticaţi, englezii sunt gentilomi)

• Stilul de viaţă contemporan (de exemplu îmbrăcăminte de stradă pentru americani)

Facilitatorul va alege unele desene şi va ruga participanţii să le arate restului clasei.

Acesta/Aceasta va selecta desenele care reflectă diferite reprezentări ale aceleiaşi persoane.

Va urma o discuţie în baza următoarelor întrebări:

• De ce aţi ales acest tip de îmbrăcăminte pentru acel personaj anume?

• Cum afectează condiţiile meteo modul în care ne îmbrăcăm?

• Credeţi că oamenii din ţara aceea încă mai arată aşa?

• Toţi (de exemplu chinezii) poartă aceleaşi haine?

• Dacă vi s-ar cere să desenaţi un avocat, aţi desena un bărbat sau o femeie?

• Dacă vi s-ar cere să desenaţi un avocat grec sau olandez, i-aţi desena diferit?

Facilitatorul va îndrepta discuţia pe stereotipurile culturale. Acesta/Aceast va provoca

participanţii să reflecte în desenele lor şi să explice cum şi de ce imaginile mentale ale

acestora despre anumiţi oameni au fost influenţate de felul în care naţiunile şi culturile sunt

reprezentate în literatură, film, la TV şi prin alte resurse informaţionale. Acesta/Aceasta va

ruga participanţii să reflecte noţiunea de schimbare prin prisma ciocnirilor culturale, a

evoluţiei, construcţiei şi reconstrucţiei.

Page 18: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

18

Axându-se pe literatură, instructorul va sublinia rolul literaturii în privinţa

(a) Familiarizării elevilor cu alte culturi străine, dar şi a

(b) Consolidării stereotipurilor.

Acesta/Aceasta va informa participanţii despre faptul că aceste două funcţii ale literaturii vor

constitui obiectivul următoarelor activităţi.

Activitatea 2

(Durata 25’)

Facilitatorul se va concentra pe prima funcţie a literaturii: (a) Familiarizării elevilor cu alte

culturi străine. Acesta/Aceasta le va cere participanţilor să sugereze:

• Informaţii pe care copiii le pot extrage din literatură (de exemplu limbă, îmbrăcăminte,

alimentaţie, istorie, norme culturale, ocupaţie)

• Activităţi ce pot fi utilizate pe parcursul predării

Sugestiile participanţilor vor fi notate pe tablă şi discutate. Instructorul va prezenta

activităţile EPBC II incluse în Manualul Profesorului. În special, instructorul va trebui să

demonstreze “Activitatea tip 1: Descrierea altor popoare, culturi şi ţări. Examinarea culturii

populare şi a societăţilor actuale” şi “Activitatea tip 2: Găsirea asemănărilor şi deosebirilor”.

Instructorul va selecta şi prezenta unele dintre Activităţile Culturale EPBC II asociate,

nemenţionate de public. În acest moment, acesta/aceasta nu va introduce utilizarea de

surse alternative, deoarece trebuie să se concentreze mai degrabă pe activităţi ce folosesc

exclusiv cărţile EPBC II. În continuare, una dintre activităţi va reprezenta un exemplu al

modului în care profesorii pot utiliza tehnologia.

Activitatea 3

(Durata 35’)

Facilitatorul îşi va îndrepta atenţia apoi spre obiectivele de învăţare. Acesta/Aceasta va

sublinia faptul că obiectivele indică ce cunoştinţe şi ce aptitudini merită osteneala.

Cunoştinţele calitative sunt cunoştinţele ce pot fi reţinute şi amintite. Sunt cunoştinţele care

pot fi aplicate în diferite circumstanţe şi utilizate ca mijloc de înţelegere a lumii. Astfel, elevii

vor putea să reflecte asupra informaţiilor extrase din literatură, pentru a

Page 19: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

19

• Găsi asemănări şi deosebiri între popoare, locuri şi epoci istorice.

• Explica asemănările şi deosebirile, cu accent pe timp şi spaţiu.

• Analiza şi compara diverse culturi.

• Examina evoluţia culturală.

• Deosebi realitatea de ficţiune.

• Utiliza resurse variate şi alternative (cărţi, hărţi, enciclopedii, mărturii istorice) pentru a

stabili valabilitatea informaţiilor.

Acesta/Aceasta va prezenta următoarea activitate de grup. O povestire binecunoscută (de

exemplu Cenuşăreasa) va fi aleasă, iar participanţii vor fi divizaţi în grupe cu sarcini diferite.

Grupele vor trebui să modifice povestirea, ţinând cont de următorii parametri:

Cum ar fi povestirea dacă...

• Cenuşăreasa ar fi de exemplu cipriotă, româncă, poloneză, etc.

• Ar avea loc acum (Cenuşăreasa modernă)

• Cenuşăreasa ar fi bărbat

Participanţilor li se va cere să ţină cont de anumite aspecte, cum ar fi

• Cu ce s-ar îmbrăca Cenuşăreasa?

• Unde ar trăi aceasta?

• Ce ar mânca?

• Cum ar arăta palatul?

• Cum ar arăta trăsura ei?

• În ce fel s-ar schimba comportamentul acesteia/acestuia?

Grupele îşi vor prezenta sarcinile, iar discuţia se va axa pe factorii care influenţează cultura

(de exemplu sexul, timpul, locul). Instructorul va explica faptul că aceasta este o activitate

Page 20: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

20

foarte utilă pentru dezvoltarea empatiei, identificarea şi explicarea stereotipurilor,

explicarea modului în care locul şi timpul influenţează alimentaţia, îmbrăcămintea,

arhitectura, etc.

Activitatea 4

(Durata 25’)

Facilitatorul va aduce în discuţie problema trans-curiculară. Acesta/Aceasta va ruga publicul

să sugereze modalităţi prin care literatura poate fi îmbinată cu alte discipline şi predată în

combinaţie cu alte lecţii, pentru îmbunătăţirea înţelegerii culturale. Acesta/Aceasta va ruga

participanţii să sugereze activităţi ce pot fi utilizate pe parcursul predării.

Sugestiile participanţilor vor fi notate pe tablă şi discutate. Instructorul va prezenta

activităţile propuse de EPBC II şi incluse în Manualul Profesorului. În special, instructorul va

trebui să demonstreze “Activitatea tip 1: Descrierea altor popoare, culturi şi ţări. Examinarea

culturii populare şi a societăţilor actuale” şi “Activitatea tip 2: Găsirea asemănărilor şi

deosebirilor”. Instructorul va selecta şi prezenta activităţile concentrate pe utilizarea de

surse alternative.

Activitatea 5

(Durata 5’)

Facilitatorul va rezuma punctele cheie ale seminarului.

Page 21: Module de Pregătire...utilizeze criterii de interpretare, cum ar fi poziţia corpului, expresia facială, gesticulaţia şi tonul vocii, şi să vină cu sugestii de îmbunătăţiri

21

Fişă de Evaluare

Selectaţi opţiunea care descrie cel mai bine părerea dvs.

Seminarul 1: Utilizarea EPBC II în predarea Limbii

Acest seminar...

1 2 3 4 5

Nu a fost deloc util A fost foarte util

Seminarul 2: Utilizarea EPBC II în predarea Literaturii

Acest seminar...

1 2 3 4 5

Nu a fost deloc util A fost foarte util

Seminarul 2: Utilizarea EPBC II în predarea Culturii

Acest seminar...

1 2 3 4 5

Nu a fost deloc util A fost foarte util

Materialele dezvoltate în EPBC II sunt...

1 2 3 4 5

La fel ca oricare altele Foarte originale şi

inovatoare

Metodele sugerate de EPBC II sunt...

1 2 3 4 5

Artificiale Realiste

Voi folosi materialele EPBC II în cadrul practicii mele

1 2 3 4 5

Sigur nu Sigur da

Vă mulţumim