modul de stabilire a determining the competences ... fileîncetat existenţa prin amalgamarea ei în...

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 1/2013

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, Issue 1/2013

7

MODUL DE STABILIRE A

COMPETENŢELOR UNIUNII

EUROPENE

(Partea I)

Ion M. ANGHEL*

Abstract: Din unghiul de vedere al problemei pe care o abordăm, prin Tratatul de la Lisabona, s-a realizat un act politico-juridic fără precedent în istorie, cu un impact profund, printr-o adevărată şi surprinzătoare răsturnare instituţională: dintr-o structură politico-juridică fără personalitate juridică altă dată - având un rol de mecanism auxiliar care să servească unei mai bune funcţionări a Comunităţilor Europene – cu personalitate juridică internaţională şi titulare ale prerogativelor de organizaţii internaţionale suprastatale, noua U.E. s-a constituit în actorul principal şi desăvârşit; cu personalitate juridică, ritos proclamată, U.E. a devenit în prezent subiect de drept internaţional, preluând prin substituire poziţia C.E. – desfiinţată spre a-i lua locul, dar extinzându-şi şi sfera de acţiune – competenţă, prin menţinerea şi păstrarea sub acelaşi acoperiş, a celor două plioane – PESC şi JAI - care aveau înainte un caracter interguvernamental şi care în urma extinderii regulilor din CE – ca urmare a transfomării T.C.E. în Tratat de Funcţionare a U.E., aceste reguli suprastatale să se aplice întregii problematici care revenea U.E. în poziţia ei de cadru general – cu un segment comunitar şi unul interguvernamental; fenomen cu totul surprinzător, este faptul că, deşi organizaţia internaţională (C.E.) şi-a încetat existenţa prin amalgamarea ei în U.E., actul său constitutiv s-a menţinut sub un alt titlu, cu o rază de reglementare întinsă.

Cuvinte cheie: Uniunea Europeană, Tratatul

privind Uniunea Europeană, Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, competenţe, categorii de competenţă.

DETERMINING THE COMPETENCES

OF THE EUROPEAN UNION

(Part I)

Ion M. ANGHEL **

Astract: From the perspective of the problem we approach, by the Lisbon Treaty, there is a political-juridical document unprecedented in history, having a deep impact, by a real and surprising institutional overturn: from a political-juridical structure with no juridical personality – having the role of an auxiliary mechanism serving to a better operation of the European Communities – having an international juridical personality and holders of the prerogatives of over-state international organisations, the new E.U. was constituted in the main and complete actor; having a juridical personality firmly proclaimed, E.U. presently became a subject of international law, replacing the E.C. position – abolished for being replaced, but extending its sphere of action-competence, by maintaining and keeping under the same roof both PESC and JAI which used to have an intergovernmental feature and which, after the extension of the EC rules – as a consequences of changing T.C.E. into a Treaty of E.U. Operation, these over-state rules should be applied to the problems belonging to E.U. in its position of general framework – with a community segment and an inter-governmental one; it is totally surprising that, even if the international organisation (E.C.) stops its existence by mixing with E.U., its constitutive document was kept under another title, with an extended regulation radius. Key words: the European Union, the Treaty regarding the European Union, the Treaty regarding the Operation of the European Union, competences, competence categories

* Prof. univ. dr., Preşedinte al Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România, Preşedinte al Societăţii Române de Drept European ** Professor PhD, President of the Association of Ambassadors and Career Diplomats of Romania, President of the Romanian Society of European Law



8

1. Tratatul de la Lisabona, prin care au fost revizuite Tratatul privind Uniunea Europeană de la Maastricht (1992) – modificat succesiv, la Amsterdam şi Nisa, precum şi Tratatul privind Comunitatea Economică – devenite acum, ambele, Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, a conferit U.E. o dimensiune, cu statut şi consecinţe fără precedent în lume, constituind un moment care marchează în mod evident, paşii făcuţi în direcţia integrării europene, iar acestea, la rândul lor, au adus dezvoltări substanţiale în planul extinderii competenţelor U.E. şi în mod implicit, restrângeri ale suveranităţii statelor sale membre.

Ca atare, evoluţia U.E. ca instituţie internaţională având calitatea de subiect de drept internaţional – cu efectele produse pe planul competenţelor care îi revin, se înscrie într-o adevărată circumvoluţiune: de la cele trei Comunităţi (CECO, CEE şi CEEA din 1951 şi 1957) – ca instituţii suprastatale, trecând prin procesul evolutiv al Tratatului de la Bruxelles (1995), Actului Unic European, cu saltul produs prin Tratatul de la Maastricht (1992), corectat şi adaptat prin modificările de la Amsterdam (1997) şi Nisa (2011) şi răsturnarea produsă prin neintrarea în vigoare a Tratatului Constituţional (2004) şi abandonarea lui doar în aparenţă, pentru ca apoi, aterizarea din acest salt să se facă în mod perfect (prin Tratatul de la Lisabona, care o cuprindea într-o singură structură - "tratatele", unificată şi supusă setului unic de reglementări).

Tratatul de la Lisabona este prezentat drept un tratat de reformă1, dar în măsura în care nu se precizează, în raport de ce anume s-a produs reforma, vom deduce din contextul discuţiilor şi al negocierilor care au

1. The Lisbon Treaty, which revised the Maastricht Treaty regarding the European Union (1992) – successively amended, at Amsterdam and at Nice, and also the Treaty regarding the Economic Community – both of them became the Treaty regarding the European Union and the Treaty regarding the Operation of the European Union, offered to E.U. a new size having a status and consequences unprecedented in the world, constituting a moment which obviously marks the steps made in the direction of the European integration, and these, at their turn, brought substantial developments at the level of the extension of E.U. competences and, implicitly, restraints of the sovereignty of its member states.

As such, the evolution of E.U. as an international institution of international law – with the effects produced at the level of the corresponding competences, registers to a real circumvolution: from the three Communities (CECO, CEE and CEEA from 1951 and 1957) – as over-state institutions, crossing the evolutional process of the Brussels Treaty (1995), of the Unique European Document, with the skip produced by the Maastricht Treaty (1992), corrected and adapted by the amendments from Amsterdam (1997) and Nice (2011) and the overturn produced by non-validating the Constitutional Treaty (2004) and by its apparent abandon and then the landing of this skip is perfect (by means of the Lisbon Treaty which contained it in only one structure – “the treaties”, unified and submitted to the unique set of regulations).

The Lisbon Treaty is presented as a reform treaty15, but since it does not specify the element reported to which the reform was produced, we will deduce from the context of



9

avut loc în anii 2000 - când era în curs de desfăşurare procedura de ratificare a Tratatului Constituţional, precum şi din compararea textelor cuprinse în Tratatul asupra unei Constituţii pentru Europa şi Tratatul de la Lisabona, că s-a făcut un pas înapoi oarecum şi că s-a căzut de acord asupra unei formule acceptabile pentru toţi, un compromis la acea vreme. Această constatare de compromis este valabilă doar în parte, pentru că actualul text a preluat cca 85 % din cel repudiat, şi că pe substanţă, au fost omişi, doar termenii în care sunt denumite actele U.E. şi prioritatea dreptului comunitar, faţă de legislaţia naţională şi că au fost eliminate semnele simbolistice (imn, drapel ş.a.) ; ca atare, substanţa textului din Tratatul constituţional s-a menţinut, reforma ostentativ afişată constând în unele atenuări, cu efecte mai curând de imagine - spre a calma tendinţa de respingere; de aceea, recursul la calificativul de reformă ni se pare nejustificat, afară dacă se încearcă o exagerare a spiritului de compromis care ar fi prevalat la adoptarea textului Tratatului de la Lisabona; îndrăznesc să afirm că, de fapt, este vorba de o disimulare, spre a atenua efectele negative faţă de tendinţa prea accentuată în reducerea rolului statelor membre. În tot cazul, reglementările din Tratatul de la Lisabona nu se află sub nivelul celor din Tratatul Constituţional.

2. Făcând o scurtă caracterizare, am spune că Tratatul de la Lisabona constituie faza cea mai importantă, din întreaga existenţă a sistemului european – „marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei” (art. 1 alin. 2 din T.U.E.), consacrând o realitate cu elemente evidente de viabilitate credibilă2.. Semnificaţia Tratatului este dată de efectele

the discussions and of the negotiations occurred in 2000 – when the ratifying procedure of the Constitutional Treaty was developing , and also from the comparison of the texts contained in the Treaty on a Constitution for Europe and the Lisbon Treaty, that we made a step back and that we agreed on a solution acceptable for everyone, a compromise for that time. This compromise finding is only partially valid because the current text took over about 85 % of the repudiated one and only the terms naming the E.U. documents and the priority community law to the national legislation were substantially omitted and the symbolist signs were removed (the hymn, the flag etc.) ; as such, the substance of the text of the Constitutional Treaty was kept and the ostentatiously published reform consisted of certain attenuations rather with image effects – in order to calm down the rejection tendency; this is why the use of the reform qualifier seems unjustified to us, except for the situation when we attempt to exaggerate the compromise spirit that could prevail from the adoption of the text of the Lisbon Treaty; I dare to state that it is actually about a dissimulation, in order to attenuate the negative effects to the too accentuated tendency of reducing the role of the member states. However, the regulations of the Lisbon Treaty are not under the level of the ones of the Constitutional Treaty.

1. By making a short description, we could say that the Lisbon Treaty constitutes the most important phase of the entire existence of the European system – “it marks a new stage in the creation process of a deeper and deeper union between the peoples of Europe” (art. 1 paragraph 2 of T.U.E.), consecrating a reality with obvious elements of credible viability16. The meaning of the



10

multiple ale reglementărilor pe care le conţine şi de afirmarea U.E. ca factor mondial, ca unul dintre centrele lumii de care nu se poate face abstracţie în condiţiile de astăzi.

Tratatul privind U.E. şi Tratatul privind funcţionarea U.E. alcătuiesc acum împreună un singur tot; primul consacrând existenţa U.E. şi statura politico-juridică a acesteia, al doilea precizând obiectivele, instituţiile sale şi principiile care stau la bază; au ca obiect determinarea domeniilor, mecanismele şi organizarea acestora; unul fără celălalt nu este de conceput, pentru că apar ca părţi ale aceluiaşi întreg organic (U.E. nu poate exista fără funcţionarea ei, iar aceasta constituie viaţa ei3). Tocmai acestei idei îi dă expresie prevederea din art. 1 alin. (2), când statuează legătura organică existentă între cele două instrumente – „Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat şi pe Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene … Aceste două tratate au aceeaşi valoare juridică”. Ideea este întărită în art. 1 din T.F.U.E. – „organizează funcţionarea Uniunii” şi se repetă prevederea din art. 1 al T.U.E..

Tratatul privind Uniunea Europeană, în forma pe care o are după revizuirea ce i s-a adus prin Tratatul de la Lisabona, s-a menţinut în aceeaşi matcă şi parametri pe care fusese creată iniţial, la Maastricht şi adaptate succesiv la Amsterdam şi Nisa; s-a păstrat conceptul şi conturul său general (fundamentare, principii, forme de exprimare), aducându-i-se corelările impuse de evoluţiile parcurse şi de paşii făcuţi în direcţia integrării şi beneficiind de o practică deja formată. Nu a avut loc o operaţie de înlocuire (discontinuitate) – instituţia continuând să existe, de rupere de textele existente, ci de una de revizuire a lor, după metoda tradiţională a amendamentelor, cu o

Treaty is given by the multiple effects of the regulations contained by the affirmation of E.U. as one of the world centres that we cannot ignore nowadays.

The Treaty regarding E.U. and the Treaty regarding the E.U. Operation accomplish together now a whole; the first one consecrates the E.U. existence and its political-juridical status, the second one specifies its objectives, institutions and basic principles; their object is to determine the fields, the mechanisms and their organisation; one without the other cannot be conceived because they are parties of the same organic whole (E.U. cannot exist without its operation, and it constitutes its life17). This idea is expressed by the stipulation of art. 1 paragraph (2), when it states that the organic connection existing between the two instruments – “the Union is based on the present treaty and on the Treaty regarding the operation of the European Union … These two treaties have the same juridical values”. The idea is reinforced by art. 1 of T.F.U.E. – “it organizes the operation of the Union” and it repeats the stipulation of art. 1 of T.U.E.

The Treaty regarding the European Union, as it is after the revision made by the Lisbon Treaty, kept the same pattern and parameters as initially, at Maastricht, and as it was successively adapted at Amsterdam and at Nice; it kept its concept and its general outline (base, principles, expressions), bringing the correlations imposed by the evolutions crossed and the steps made for the integration and benefitting from an already formed practice. There was no replacement (discontinuity) – as the institution continues to exist, there was no breaking from the existing texts, but there was their revision, according to the



11

dezvoltare şi completare, o modernizare, plecându-se de la ceea ce exista; în acest fel, s-a configurat o continuitate şi s-au evitat dezarmonizările care puteau disturba funcţionarea Uniunii şi încetini dezvoltarea sa; sub raportul tehnicii juridice, abordarea nu a fost una revoluţionară, ci destul de conservatoare.

Exista înainte un raport între titular - care era şi subiectul de drept internaţional, C.E. şi mecanismul care îl deservea pe el – U.E. şi aflate în mod corespunzător, într-o ecuaţie principal şi adiacent; acest raport a fost răsturnat, U.E. devenind ea subiectul titular (provenind dintr-o structură funcţională) şi care funcţionează acum, după regulile înscrise în T.C.E. pentru noua organizaţie suprastatală. Consecinţa acestei amalgamări, prin inversarea actorilor C.E. şi U.E., constă în faptul că U.E. a înglobat într-un sigur tot, ceea ce aparţinea în mod clar C.E., şi cât mai difuz, U.E.; dispărând separarea dintre cei trei piloni – constituită fiind în totalitate, pe criteriul comunitizării, s-au extins regulile comunitare la ansamblul U.E., generalizându-se şi lărgindu-se în consecinţă, asupra întregului. Astfel, spaţiul de libertate şi justiţie devine competenţă partajată de U.E. cu statele membre (art. 4 din T.F.U.E.). Această transformare (extindere şi înglobare) a constituit adevăratul salt în evoluţia U.E., consacrat prin Tratatul de la Lisabona.

La nivelul său de act transnaţional, Tratatul dă imaginea unei Constituţii naţionale, unde, prin obiectivele pe care şi le propune, este reglementată întreaga sferă a vieţii sociale, U.E. fiind dotată, şi cu mecanismul necesar în acest scop.

Ca semn al evoluţiei structurale, instituţional, Tratatul este unic, însumând întreaga evoluţie a reglementărilor produse

traditional method of amendments, by development and completion, a modernisation, starting from the facts which already existed; thus, a continuity was configured and the disharmonies which might disturb the operation of the Union and slow down its development were avoided; regarding the juridical technique, the approach was not revolutionary, but quite conservative.

There was before a report between the holder - who was also the subject of international law, E.C. and the mechanism serving him – and E.U. correspondingly placed in an equation in a main and adjacent manner; this report was overturn and E.U. became the holder subject (coming from a functional structure) and operating now, according to the rules registered to T.C.E. for the new over-state organisation. The consequence of this amalgam, by reversing the actors E.C. and E.U., consists of the fact that E.U. included in a whole everything that clearly belonged to E.C. and diffusely to E.U.; as the separation between the three pillars disappears – as it is totally constituted on the community criterion, the community rules extended to the E.U. ensemble, generalizing and enlarging consequently to the whole. Thus, the space of freedom and justice becomes a competence shared by E.U. and the member states (art. 4 of T.F.U.E.). This transformation (extension and integration) constituted the real skip in the E.U. evolution, consecrated by the Lisbon Treaty.

At its level of transnational document, the Treaty creates the image of a national Constitution where, by the objectives it suggests, it regulates the entire sphere of the social life, as E.U. has the mechanism necessary in this purpose.



12

pe parcursul unei jumătăţi de secol; ca document, are, de asemenea, nota lui distinctivă – s-a menţinut T.U.E. în forma lui iniţială din 1992 – păstrându-şi, totodată, titlul, dar şi denumirea de la început, iar întreaga operaţie juridică ne apare nu ca o înlocuire – discontinuitate, aşa cum era în cazul Tratatului Constituţional, ci ca reorganizare şi îmbunătăţire a ceea ce exista; U.E. continuă să existe ca entitate, dar într-o formă potenţată de personalitatea juridică cu care este dotată în prezent.

Tratatul de la Lisabona aduce soluţii importante în ceea ce priveşte structura juridică şi instituţională a U.E., precum şi schimbări fundamentale privind modul ei de funcţionare: pe planul statutului juridic, dobândeşte personalitate juridică – devenind subiect de drept distinct faţă de statele sale membre şi având atribuţiile unui subiect de drept internaţional; devine actor deplin şi notoriu, de anvergură, al vieţii internaţionale, în tipologia instituţiilor de drept internaţional, U.E. apărând ca o organizaţie internaţională (constituită în baza unui tratat multilateral, dotat cu personalitate juridică)4. U.E. reprezintă mai mult decât o asociere de state, „tratatele comunitare ... au instituit o nouă ordine juridică în virtutea căreia statele şi-au diminuat în domenii din ce în ce mai extinse, drepturile suverane” – dec. CJ în cauza Costa/ENEL.

- Există şi opinii potrivit cărora, U.E. avea deja personalitate juridică – una implicită ca urmare a faptului că prin Tratatul de la Amsterdam, a fost împuternicită să încheie tratate. Dar simplul fapt că o organizaţie internaţională este autorizată să încheie tratate internaţionale (calitatea de subiect de drept reprezintă mult mai mult decât încheierea de tratate – un atribut doar), nu-i conferă şi calitatea de

As a sign of the structural evolution, the Treaty is unique, totalising the entire evolution of the regulations produced during half a century; as a document, it has its distinctive note – T.U.E. was kept in its initial form from 1992 – keeping both its title and its initial name, and the entire juridical operation appears not as a replacement – discontinuity, as it was the case of the Constitutional Treaty, but as a reorganisation and a improvement of the existing facts; E.U. continues to exist as an entity, but in a form U.E. empowered by the juridical personality it currently has.

The Lisbon Treaty brings important solutions regarding the juridical and institutional structure of E.U., an also basic changes regarding its operating way: at the juridical status level, it gains a juridical personality – becoming a subject of different law to its member states and having the attributions of a subject of international law; it becomes a complete and notorious actor of the international life, in the typology of the institutions of international law, and E.U. appears as an international organisation (constituted based on a multilateral treaty having a juridical personality)18. E.U. represents more than a state association, “the community treaties ... instituted a new juridical order under which the states diminished their sovereign rights more and more extended fields” – dec. CJ in the cause of Costa/ENEL.

- There are also certain opinions according to which E.U. already had a juridical personality – an implicit one, as a consequence of the fact that the Amsterdam Treaty empowered it to contract treaties. But the fact that an international organisation is authorised to contract international treaties (the law subject quality represents more than



13

subiect de drept internaţional; nimic nu împiedică statele fondatoare să înfiinţeze o organizaţie internaţională care să fie autorizată a încheia anumite înţelegeri (tratate), deşi ea nu întruneşte condiţiile spre a constitui subiect de drept internaţional, pentru că totul depinde de ceea ce au decis statele fondatoare.

Dacă, de principiu, capacitatea unei organizaţii internaţionale de a încheia tratate internaţionale este guvernată de regulile acestei organizaţii”- iar acest lucru este înscris într-o prevedere din T.U.E. (după modificarea de la Amsterdam), nu înseamnă în mod necesar că U.E. a şi devenit subiect de drept internaţional; sunt două lucruri legate între ele şi totuşi, distincte (un raport de la întreg la componentă). U.E., ca orice altă organizaţie internaţională este o persoană morală, cu caracter public şi este înzestrată cu acea personalitate juridică care i-a fost atribuită – ceea ce înseamnă că este supusă principiului specialităţii; neavând un caracter originar, ci derivat, ea nu poate avea decât acele competenţe care i-au fost stabilite prin actul constitutiv – în baza principiului de atribuire şi, în nici un caz, nu sunt deduse din considerente generale oricât de importante ar fi ele; dacă o asemenea atribuire era necesară şi acceptată de state, ar fi trebuit să fie înscrisă în tratat – ceea ce nu se întâmplase în speţă.

În Comentariul făcut la Convenţia de la Viena din 1975 privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal, s-a reţinut următoarea definiţie: „o asociere de state constituită printr-un tratat”, având un act constitutiv şi organe proprii, precum şi personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre care o compun şi precizăm că aceste condiţii trebuie să fie întrunite în mod cumulativ. În

contracting treaties – just an attribution), does not offer it the quality of a subject of international law; nothing stops the funding states from establishing an international organisation authorised to contract certain agreements (treaties), even if it does not achieve the conditions to constitute a subject of international law because everything depends on what the funding states decided.

If the capacity of an international organisation to contract international treaties is mainly governed by the rules of this organisation”- and this is registered to a stipulation of T.U.E. (after the Amsterdam amendment), it does not necessarily mean that E.U. became a subject of international law; there are two things interconnected but distinct (a report between the whole and the component). E.U. as any other international organisation, is a moral entity, having a public feature, and it has the juridical personality which was attributed to it – which means that it is submitted to the specialty principle; as it has no original feature, but a derived one, it could have only those competences established by the constitutive document – based on the attribution principle and they are never deduced from the general reasons, no matter how important they are; if such an attribution was necessary and accepted by the states, it should have been registered to the treaty– which had not actually happened.

In the Comment of the 1975 Vienna Convention regarding the representation of the states in their relations with the universal international organisations, the following definition was kept: “an association of states constituted by a treaty”, having a constitutive document and its own organs, and also a juridical personality different from the one of the member states composing it and we



14

această situaţie, nu orice organizaţie internaţională are şi calitatea de subiect de drept internaţional, simpla ei înfiinţare, la fel ca şi autorizarea de a încheia tratatele, neechivalând cu apariţia în mod automat a unui nou subiect de drept internaţional5. Ca orice tratat internaţional, actul constitutiv de organizaţie internaţională angajează doar părţile (res inter alios acta neque nocere neque potest) şi neproducând efecte faţă de terţi nu este subiect de drept internaţional în raport cu celelalte state, trebuind să fie recunoscută6; cazul ONU fiind unul aparte (CIJ a recunoscut personalitatea juridică a ONU faţă de membrii săi, fundamentându-şi avizul pe conceptul de personalitate obiectivă). Aptitudinea unei organizaţii de a încheia tratate nu conduce în mod automat, la calitatea de subiect de drept internaţional, pentru că, deşi există o legătură între cele două, nimic nu împiedică statele fondatoare ale unei organizaţii care nu are personalitate juridică, să-i confere atributul de a încheia tratate – aşa cum s-a întâmplat în cazul U.E., deoarece totul depinde de ceea ce au hotărât statele fondatoare.

- Această metamorfoză politico-juridică, produsă în procesul evoluţiei U.E. ne aduce în prezenţa unei situaţii modificate în mod radical şi atestă o evoluţie importantă, în direcţia unei Europe tot mai unite – „marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei” (art. 1 alin. 2).

Noua reglementare, prin obiectivele fixate şi modul de funcţionare a U.E. şi prin poziţia pe care o mai au în prezent statele în cadrul Uniunii, determină în mod direct şi indiscutabil, dar şi substanţial (ca domenii) şi în chip gradual (ca între state) statura U.E., dar imprimă consecinţe pe planul statalităţii membrilor săi.

specify that these conditions should be cumulatively accomplished. In this situation, not all the international organisation have the quality of a subject of international law, and its simple establishment, as the authorisation to contract the treaties, does not equate the automatic appearance of a new subject of international law19. Like any international treaty, the constitutive document of international organisation involving only the parties (res inter alios acta neque nocere neque potest) and producing no effects to the thirds is not a subject of international law reported to the other states, as it should be acknowledged 20; as the UNO case is special (CIJ acknowledged the juridical personality of UNO to its members, basing its notice on the concept of objective personality). The aptitude of an organisation of contracting treaties does not automatically lead to the quality of a subject of international law because, even if there is a connection between the two of them, nothing stops the funding states of an organisation with no juridical personality, from offering it the attribution of contracting treaties – as it happened in the case of E.U., because everything depends on what the funding states decided.

- This political-juridical metamorphose, produced in the process of the E.U. evolution causes a radically changed situation and attests an important evolution in the direction of a more and more united Europe – “it marks a new stage in the creation process of a deeper and deeper union between the peoples of Europe” (art. 1 paragraph 2).

The new regulation, by the settled objectives and the operating way of E.U. and by the position the states currently have in the Union framework, determines directly



15

- Tratatul, consacrând un ansamblu de situaţii care există şi de reguli, care se aplică, reprezintă un document de o complexitate fără egal; adoptarea lui constituie un eveniment, fiind de o importanţă colosală, singularizat faţă de orice alte documente internaţionale, deoarece nu poate fi cuprins într-o scară de valori, datorită anvergurii şi implicaţiilor pe care le are – fiind vorba nu de o evoluţie a unei organizaţii internaţionale oarecare, ci de etape parcurse în direcţia formării U.E. şi închegării unei uniuni de state fără precedent7.

Tratatul de la Lisabona, rezultat în sine în urma amendării aduse, reprezintă, prin sfera pe care o acoperă, şi desigur, prin consecinţele produse asupra statutului statelor membre şi a rolului pe care acestea îl mai au în cadrul U.E., o modalitate adecvată prin pasul înainte făcut spre a-i da U.E., caracterul de actor de primă mărime în viaţa internaţională

Documentul – T.U.E. şi T.F.U.E. este conceput ca un tot unitar şi de o magnitudine fără precedent, ca întindere şi ca efect pe care îl are atât în cadrul comunităţii internaţionale (unde U.E. apare ca o componentă), cât şi în raport de statele membre; acest tratat – prin amploarea lui, conţinutul şi sfera aplicării lui – poate fi comparat cu marile legiuiri consacrate în istorie, precum Corpus iuris civilis al lui Iustinian; el vizează o legiuire (o guvernare) care se adresează celor 27 de state, practic întregii Europe, dar prin influenţa pe care o exercită excede zona şi chiar Europa; a devenit deja un model cu influenţă sa de conceptualizare în zona politicului şi a juridicului; nu repetă formulele unei organizări imperiale rezultate în urma războiului şi a cuceririlor (pax romana), ci

and indubitably, but also substantially (as fields) and gradually (as between the states) the status of E.U., but it causes consequences at the statality level of its members.

The Treaty, by consecrating an ensemble of existing situations and rules which are to be applied, represents a very complex document; its adoption constitutes a very important event singularised to any other international documents because it cannot be contained in a value scale, due to its span and involvements – as it is not about an evolution of any international organisation, but about the stage crossed in the direction of forming E.U. and of reinforcing an unprecedented state union21.

The Lisbon Treaty, resulted from the brought amendment, represents, by means of the sphere it covers and of course by means of the consequences produced on the status of the member states and of the role they have in the E.U. framework, an adequate way by the step forward accomplished for making E.U the most important actor in the international life.

The document– T.U.E. and T.F.U.E. is conceived as a whole of an unprecedented magnitude, regarding the extension and the effect it has in the framework of the international community (where E.U. appears as a component), and in report to the member states; this treaty – by its amplitude, content and application sphere – may be compared to the big legislations consecrated in history, such as Corpus iuris civilis of Iustinian; it mentions a legislation (a government) addressed to the 27 states, actually to the entire Europe, but by the influence it exerts, it exceeds the area and even Europe; it has already become a model with its conceptualisation influence in the political and juridical area; it does not repeat



16

rezultă din acordul entităţilor statale – are o bază consensuală, dar pare să repete, în contextul actual, o formulă deja cunoscută cu milenii în urmă.

Vorbind despre magnitudinea lui multinaţională, T.U.E. constă dintr-un document internaţional, unde este inclus un conglomerat de reglementări: 55 de articole în TUE şi 358 în TFUE; 37 de Protocoale adoptate privesc Tratatul; ca Declaraţii la Actul final, figurează 65; unele dintre acestea – 50 se referă la tratate şi sunt legate de Protocoale, iar 15 aparţin statelor membre.

Documentul este amplu, stufos, un colos de reguli, şi din această cauză există oarecare confuzie; nu lipsesc ambiguităţile şi drept urmare, alarmant este faptul că suveranitatea statelor membre se află sub sabia lui Damocles, sugrumând-o – în urma adâncirii integrării, cu o evoluţie care se produce în direcţia dispariţiei statelor sau cel puţin o reducere a rolului acestora.

Dar această dimensiune grandioasă şi îngrijorătoare a reglementărilor este constituită nu numai din ceea ce reprezintă actele constitutive (tratatele); activitatea de edictare (legiferare) a instituţiilor U.E. este colosală şi greu de grăniţuit. Aceste instituţii ale U.E. reprezintă un dispozitiv de produs reglementări şi fiind vorba de o adevărată catacombă legislativă; este nevoie de firul Ariadnei; paradoxal ne apare faptul că, în epoca garantării drepturilor omului trebuie să se recurgă la feciali din zilele noastre, pentru ca fiinţa umană să-şi dea seama unde se află în acest noian de reguli.

Lăsând deoparte deficitul de democraţie din cauza imobilităţii pe care o generează, birocraţia şi ţinând seama de omnipotenţa dreptului U.E. (ca urmare a priorităţii acestuia faţă de legislaţiile naţionale, inclusiv faţă de Constituţiile naţionale), este de văzut

the formulas of an imperial organisation resulted from the war and the conquests (pax romana), but it results from the agreement of the state entities – it has a consensual basis, but it seems to repeat, in the current context, a formula known millenniums ago.

Speaking of its multinational magnitude, T.U.E. consists of an international document including a conglomerate of regulations: 55 articles in TUE and 358 in TFUE; 37 adopted Protocols regarding the Treaty, as Declarations to the Final Document, 65 figure; some of them– 50 refer to the treaties and they are related to the Protocols and 15 of them belong to the member states.

The document is ample, bushy, a colossus of rules and this is why there is a certain confusion; the ambiguities are also present and, consequently, it is alarming that the sovereignty of the member states is under Damocles’ sword, choking it – after deepening the integration, by an evolution produced in the direction of the state disappearance or at least by a reduction of their role.

But this grand and concerning size of the regulations is constituted not only of what the constitutive documents (the treaties) represent; the activity of proclaiming (enacting) the E.U. institutions is colossal and difficult to limit. These E.U. institutions represent a device of producing regulations and it is about a real legislative catacomb; Ariadne’s thread is needed; paradoxically, there is the fact that, in the age of guaranteeing the human rights, we should use feciali of these times for the human being to realise where he is in this world f rules.

Ignoring the democracy deficit because of the immobility it generates, the



17

cum se mai poate asigura principiul "transparenţei" (art. 1 alin. 2 din T.U.E.) şi cum va funcţiona regula de drept milenară "nemo consetur legem ignorare", dar spre ce formă de societate ne îndreptăm – o adunătură de roboţi dirijaţi de funcţionarii U.E.?8

Din unghiul de vedere al problemei pe care o abordăm, prin Tratatul de la Lisabona, s-a realizat un act politico-juridic fără precedent în istorie, cu un impact profund, printr-o adevărată şi surprinzătoare răsturnare instituţională: dintr-o structură politico-juridică fără personalitate juridică altă dată - având un rol de mecanism auxiliar care să servească unei mai bune funcţionări a Comunităţilor Europene – cu personalitate juridică internaţională şi titulare ale prerogativelor de organizaţii internaţionale suprastatale, noua U.E. s-a constituit în actorul principal şi desăvârşit; cu personalitate juridică, ritos proclamată, U.E. a devenit în prezent subiect de drept internaţional, preluând prin substituire poziţia C.E. – desfiinţată spre a-i lua locul, dar extinzându-şi şi sfera de acţiune – competenţă, prin menţinerea şi păstrarea sub acelaşi acoperiş, a celor două piloane – PESC şi JAI - care aveau înainte un caracter interguvernamental şi care în urma extinderii regulilor din CE – ca urmare a transformării T.C.E. în Tratat de Funcţionare a U.E., aceste reguli suprastatale să se aplice întregii problematici care revenea U.E. în poziţia ei de cadru general – cu un segment comunitar şi unul interguvernamental; fenomen cu totul surprinzător, este faptul că, deşi organizaţia internaţională (C.E.) şi-a încetat existenţa prin amalgamarea ei în U.E., actul său constitutiv s-a menţinut sub un alt titlu, cu o rază de reglementare întinsă.

Astfel că, dintr-o situaţie de stridenţă pe

bureaucracy and, considering the omnipotence of the E.U. law (as a consequence of its priority to the national legislations, including to the National Constitutions), should find a way to provide the “transparency” principle (art. 1 paragraph 2 of T.U.E.) and to operate with the millennial law rule "nemo consetur legem ignorare", but what type of society are we headed to – a crowd of robots handled by the E.U. workers?22

From the perspective of the problem we approach, by the Lisbon Treaty, there is a political-juridical document unprecedented in history, having a deep impact, by a real and surprising institutional overturn: from a political-juridical structure with no juridical personality – having the role of an auxiliary mechanism serving to a better operation of the European Communities – having an international juridical personality and holders of the prerogatives of over-state international organisations, the new E.U. was constituted in the main and complete actor; having a juridical personality firmly proclaimed, E.U. presently became a subject of international law, replacing the E.C. position – abolished for being replaced, but extending its sphere of action-competence, by maintaining and keeping under the same roof both PESC and JAI which used to have an intergovernmental feature and which, after the extension of the EC rules – as a consequences of changing T.C.E. into a Treaty of E.U. Operation, these over-state rules should be applied to the problems belonging to E.U. in its position of general framework – with a community segment and an inter-governmental one; it is totally surprising that, even if the international organisation (E.C.) stops its existence by mixing with E.U., its constitutive document



18

care o comportau cele trei Comunităţi Europene - din cauza caracterului lor suprastatal, să se ajungă ca sămânţa lor să dea rod, printr-o explozie care să producă U.E. de astăzi; fără piloni şi segmente eterogene, într-o entitate cvasistatală – o adevărată federaţie (de vreme ce forma de confederaţie este depăşită); în tot cazul, U.E. nu mai poate fi considerată o simplă organizaţie – a cărei carcasă o împrumutase şi suntem în faţa unei adevărate uniuni de state – produsă printr-o evoluţie specifică şi având un caracter propriu – o instituţie politico-jurudică sui generis; într-adevăr, un fenomen!

"Uniunea se întemeiază pe prezentul tratat şi pe Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene" (art. 1 alin. 3). În aparenţă, nu s-a produs ceva deosebit, pentru că Tratatul asupra Uniunii Europene se menţine (este doar revizuit), păstrându-şi, totodată, denumirea pe care o avea, cu o serie de modificări, iar T.C.E. se menţine sub o altă denumire şi dându-i-se o altă destinaţie; în realitate, aceste modificări ascunse şi abile, sunt radicale, dar greu de detectat.

Este de remarcat, în opinia noastră, faptul că Uniunea Europeană – o nouă organizaţie internaţională, se fondează pe vechi tratate (Tratatul de la Maastricht şi T.C.E.) care au fost revizuite şi adaptate scopului de a marca "o nouă etapă în procesul de creare a unei Uniuni tot mai profunde" (art. 1 T.U.E.); din această răsucire – o operaţie tehnică inventivă, s-a asigurat astfel, continuitatea instituţională, când documentul iniţial (Maastricht), s-a menţinut – aducându-i-se modificări, pentru a fi actualizat şi institui pe baza vechii structuri instituţionale, o nouă U.E., prin înglobarea C.E. în ansamblul U.E. – care a dispărut; documentul în baza căruia a fost

was kept under another title, with an extended regulation radius.

Therefore, from a strident situation contained by the three European Communities – because of their over-state feature, their seed could be fructified by an explosion which could produce the E.U. nowadays; with no pillars and no heterogeneous segments, in a quasi-state entity – a real federation (since the confederation form is overdrawn); anyhow, E.U. cannot be considered as a simple organisation anymore – whose carcase was borrowed and we are in the presence of a real state union – produced by a specific evolution and having its own feature – a political-juridical institution sui generis; indeed, a phenomenon!

"The Union is based on the present treaty and on the Treaty regarding the operation of the European Union " (art. 1 paragraph 3). Apparently, no special things was produced because the Treaty on the European Union is maintained (it is only reviewed), keeping at the same time its name, with a series of amendments, and T.C.E. is maintained under another name and having another destination; actually, these hidden and stable amendments are radical, but difficult to detect.

In our opinion, we should notice the fact that the European Union – a new international organisation, is based on old treaties (the Maastricht Treaty and T.C.E.) which were reviewed and adapted to the purpose of marking “a new stage in the creation process of a deeper and deeper Union " (art. 1 T.U.E.); from this overturn – an inventive technical operation, the institutional continuity was provided, when the initial document (Maastricht) was maintained – making amendments, for



19

înfiinţată C.E. şi funcţiona, s-a păstrat şi ajustat astfel încât să servească la funcţionarea noii structuri de această dată persoană juridică internaţională. Constatăm aşadar, crearea unei organizaţii internaţionale – Uniunea Europeană – sintagma "prin prezentul tratat Înaltele Părţi instituie între ele Uniunea Europeană" nelăsând nici un fel de dubiu, cât priveşte înfiinţarea noii structuri (chiar dacă denumirea este identică).

Fără a se menţiona nimic, are loc şi o succesiune de la fosta U.E. (care nu era subiect de drept), la acea nouă creaţie (care este subiect de drept internaţional); o problemă de succesiune se pune şi în cazul C.E., pentru că "Uniunea Europeană se substituie Comunităţii Europene şi îi succede acesteia" (art. 1 alin. 3); substituirea este firească, deoarece domeniile reglementate prin T.C.E. sunt comasate cu cele ale fostei U.E., iar împreună constituie ansamblul de reglementări ale actualei U.E.. Saltul marcat nu se reduce la simpla alăturare a domeniilor prin includerea unui singur document, dar este şi mai important ca impact.

Acest lucru era în mod explicit, soluţionat în Tratatul Constituţional - "Uniunea Europeană înfiinţată prin prezentul tratat succede Uniunea Europeană înfiinţată prin Tratatul privind Uniunea Europeană" (art. IV - 438) – ceea ce nu se prevede în actuala formă a Tratatului. Se stabilea, de asemenea, continuitatea pentru instituţiile şi organele existente la data succesiunii, rămânerea în vigoare a actelor acestora, a elementelor acquis-ului comunitar şi al U.E., faptul că jurisprudenţa Curţii de Justiţie rămânea mutatis mutandis sursă de interpretare a dreptului (art. IV - 438) – aşa cum era normal să se procedeze; de aceea, actuala reglementare apare imprecisă,

upgrading and instituting, based on the old institutional structure, a new E.U., by including E.C. in the E.U. ensemble– which disappeared; the document based on which E.C. was established and operated, was kept and adjusted so that it could serve to the operation of the new structure which is now an international juridical entity. Therefore, we find the creation of an international organisation – the European Union – the syntagm “by the present treaty, the High Parties institute the European Union between them” leaving no doubt regarding the settlement of the new structure (even if the name is identical).

Without mentioning anything, there is also a succession from the former E.U. (which was not a law subject), to the new creation (which is a subject of the international law); there is also a succession problem in case of E.C. because the “European Union replaces the European Community and succeeds it " (art. 1 paragraph 3); the replacement is natural because the fields regulated by T.C.E. are mixed with the ones of the former E.U. and they constitute together the ensemble of regulations of the current E.U. The marked skip is not reduced at the simple joining of the fields by including only one document, but it is even more important as an impact.

This was explicitly solved in the Constitutional Treaty - "the European Union established by the present treaty succeeds the European Union established by the Treaty regarding the European Union " (art. IV - 438) – which is not stipulated in the current form of the Treaty. It was also established the continuity for the institutions and organs existing at the succession date, the validity of their documents, of the elements of the community acquis and of E.U., the fact that



20

ascunzând ori evitând precizările, ceea ce din punctul de vedere al tehnicii juridice, apare deficitar, dar concordă în ansamblul cu reglementările; pozitiv este faptul că regulile acestuia (comunitarizate) se aplică, cu unele adaptări, întregului – adică şi celor care înainte ţineau de interstatal. Aceasta constituie o nouă fază, abil realizată dar şi derutantă, pentru că evită, în mod abil, să scoată la suprafaţă temerile despre caracterul statal al unei structuri.

I. Necesitatea stabilirii

competenţelor U.E. 1. Competenţele unei organizaţii

internaţionale – actor pe scena internaţională şi componentă a comunităţii internaţionale, alături de state – rezidă în mod intrinsec, în însăşi existenţa şi funcţionarea ei; dotarea cu organe proprii pentru realizarea scopurilor pe care le are, constituie o condiţie a existenţei şi funcţionării lor, iar manifestarea ei ca subiect de drept se face prin competenţele sale, demonstrând existenţa ei şi confirmând raţiunile pentru care a fost înfiinţată; competenţele unei organizaţii internaţionale reprezintă un imperativ, un sine qua non, nefiind de imaginat o asemenea instituţie fără să i se fi fixat competenţe şi acestea cât mai riguros cu putinţă. Această afirmaţie este valabilă cu atât mai vârtos, pentru cazul U.E.; ea – acest colos instituţional nu ar putea funcţiona fără un set de reguli bine articulate – adică cu precizarea, cât se poate de riguroasă atât a atribuţiilor sale în raport cu statele, cât şi în cadrul raporturilor dintre mecanismele cu care este prevăzută.

Incertitudinea în ceea ce priveşte competenţele U.E. – care este sfera ei de acţiune, nu numai că o stânjeneşte în funcţionarea ei, dar poate să pună în discuţie securitatea juridică şi să aducă daune ordinii

the jurisprudence of the Court of Justice remained mutatis mutandis a source of interpretation of the law (art. IV - 438) – as it was normal; this is why the current regulation seems imprecise, by hiding or avoiding the specification, which seems deficient from the viewpoint of the technique, but it is in compliance on the whole to the regulations; it is also positive the fact that its rules (related to the communities) are applied, with certain adaptations, to the whole – namely to the ones which used to be inter-state. This constitutes a new phase skilfully accomplished but also confusing because it skilfully avoids to show the fears related to the state feature of a structure.

I. The necessity to establish the E.U.

competences 1.The competences of an international

organisation – an actor on the international scene and a component of the international community, together with the states – resides intrinsically to its existence and operation ; the endowment with its own organs for accomplishing its purposes constitutes a condition for its existence and operation, and its manifestation as a law subject is made by its competences, proving its existence and confirming the reasons for which it was established; the competences of an international organisation represents an imperative, a sine qua non, as such an institution cannot be imagined without settling its competences as rigorously as possible. This statement is even more valid for E.U.; it – this institutional colossus could not operate without a set of well articulated rules – namely by specifying as rigorously as possible its attributions in report to the states and in the framework of the reports between its mechanisms.



21

juridice internaţionale, prin dezordinea şi situaţia conflictuală pe care ar produce-o, atunci când aceasta încheie tratate ori întreprinde măsuri în cadrul acţiunii sale externe ca actor al vieţii internaţionale. Potrivit Convenţiei de la Viena de codificare a dreptului tratatelor (1986), o organizaţie internaţională, parte la un tratat nu poate invoca regulile organizaţiei – aşa cum nici un stat nu poate invoca dreptul său intern spre a justifica neexecutarea tratatului (art. 27); la Conferinţa de la Viena, s-au exprimat însă opinii în sensul că organizaţia respectivă nici nu trebuie să poată acţiona în direcţia contrară competenţelor sale atribuite de statele membre; oricum, exprimarea consimţământului de a se lega printr-un tratat cu încălcarea unei dispoziţii referitoare la competenţa de a încheia tratate, poate fi invocată ca viciu de consimţământ (art. 46) şi în aceasta constă riscul evocat mai sus.

Aşadar, stabilirea în termeni riguroşi a competenţei U.E. este de o importanţă capitală, nu numai în raporturile dintre ea şi statele membre, dar pentru întreaga comunitate internaţională spre a nu fi disturbată şi pusă într-o situaţie conflictuală din această cauză.

� În această scufundare într-un conglomerat de state, având şi cetăţenie (a U.E.), de confuzie şi de resemnare, nu putem noi, oamenii de rând să reacţionăm, fără să ştim, măcar şi din motive de ordin elementar – cine suntem, de cine aparţinem, în ce direcţie ne îndreptăm, care ar fi destinul copiilor noştri, după ce veacuri de-a rândul, strămoşii noştri s-au sacrificat pentru a avea o ţară a noastră; după ce părinţii şi fraţii noştri au presărat de la cotul Donului – stepa Kalmucă şi până în Munţii Tatra, cu osemintele şi sângele lor, ca să ne lase o

The incertitude regarding the E.U. competences – which is its action sphere, not only bothers it in its operation, but it may also discuss the juridical security and bring damage to the international juridical order, by the disorder and the conflict situation it could produce when it contracts treaties or takes measures in the framework of its extern action as an actor of the international life. According to the Vienna Convention of codification of the treaties law (1986), an international organisation, as a party of a treaty, cannot invoke the organisation rule – as the state cannot invoke its intern law for justifying the non-execution of the treaty (art. 27); at the Vienna Conference, there were opinions according to which that organisation could not act against its competences attributed by the member states; however, the expression of the consent to connect to it by means of a treaty with the deviation from a stipulation referring to the competence to contract treaties, may be invoked as a consent vice (art. 46) and this represents the risk evoked above.

Therefore, the establishment in rigorous terms of the E.U. competence is capitally important, not only in the reports between it and the member state, but for the entire international community for not being disturbed and put in a conflict situation because of this.

� In this diving in a state conglomerate, having the (E.U.) citizenship of confusion and resignation, the regular people cannot react without knowing, for elementary reasons – who we are, whom we belong to, where we are going to, which our children’s destiny is, after centuries, our ancestors sacrificed themselves for us to have our country; after our parents and brothers died



22

patrie a noastră. Va deveni România o provincie sau gubernie guvernată de funcţionarii de la Bruxelles? Nu au fost de ajuns umilinţele la care ne-au supus Marile puteri, chiar şi atunci când eram un stat independent? Sunt întrebări legitime pe care ni le punem şi de aceea o incursiune în materie are pe deplin justificare. Pentru că, chiar dacă am risc să fim etichetaţi ca neeuropeni – că doar acesta este sloganul la modă, oricum tot români rămânem, chiar dacă facem parte din U.E. (şi lucrurile nu trebuie confundate).

2. Competenţele U.E. constituie un ansamblu unitar de întins de reguli, pe baza cărora se desfăşoară atribuţiile ei, adică ceea ce reprezintă modul ei de funcţionare, cum şi prin ce mijloace îşi atinge menirea existenţială.

� Pentru delimitarea conţinutului competenţelor9, sunt avute în vedere obiectivele urmărite şi profilul instituţiei; fixarea obiectivelor impune şi alegerea în acest sens, mecanismului adecvat, competenţele jucând rolul de instrument prin care se ajunge la realizarea scopului propus; întrucât obiectivul final îl constituie integrarea europeană, instituţia prevăzută ca atare este o organizaţie suprastatală. Drept urmare, deoarece sfera de activitate este de dirijare a societăţii, U.E. are competenţe care le reamintesc pe cele ale statelor (jurisdicţia acestora), dar fără a fi însă identificate cu acestea, ea nefiind suverană cu toate acestea, competenţele ei depăşesc pe cele ale unei organizaţii internaţionale interguvernamentale.

� În al doilea rând, competenţele se stabilesc prin tratate, dar şi prin actele instituţiilor Uniunii – ceea ce nu se întâmplă în cazul organizaţiilor; originea lor rezidă în

from the Don crook – Kalmuc prairie and to the Tatra Mountains for leaving us our country. Will Romania become a province or a government led by the Brussels workers? Were not the humiliations that we should suffer from the Great Powers enough, even when we were an independent state? These are legitimate questions we may ask and this is why an incursion in the matter is fully justified. Because, even if we risk to be called non-Europeans – since it is the modern motto, we are still free, even if we are a part of E.U. (and the things should not be confused).

2. The E.U. competences constitute a large unitary ensemble of rules based on which its attributions develop, namely its operating way, how and the means by which it achieves its existential meaning.

� For delimiting the content of the competences23, we consider the followed objectives and the institution profile; the establishment of the objectives also imposes the choice of the adequate mechanism in this sense, as the competences represent the tool by means of which the wanted purpose is achieved; whereas the final objective is constituted by the European integration, the institution stipulated as such is an over-state organisation. Consequently, because the activity sphere directs the society, E.U. has competences reminding the ones of the states (their jurisdiction), but they are not identified with these, as it is not sovereign with all of these, its competences overdraw the ones of an inter-governmental international organisation.

� In the second place, the competences are established by treaties, but also by the documents of the Union institutions – which does not happen in case of the organisations, their origin sometimes resides in the



23

unele cazuri în acordul dintre state, alteori, sunt măsuri impuse de structurile U.E.; dacă statele participă la stabilirea competenţelor prin reprezentanţii lor în Consiliul European ori în Comisie, U.E. este reprezentată prin instituţiile ei – Comisia, Parlamentul şi Curtea de Justiţie. Temelia întregii construcţii a competenţelor o constituie însă, tratatele institutive în limitele cărora acţionează U.E., precum şi instituţiile sale; nici un fel de ingrediente – dilatări ori circumscrieri – în afară de litera tratatelor, nu trebuie să fie luate în considerare.

U.E. nu poate avea decât acele competenţe care i-au fost conferite, în mod explicit, de către statele membre, prin documentele prin care s-au angajat în acest sens, iar acţiunea instituţiilor sale trebuie să se circumscrie la ceea ce revine U.E.

Pentru exercitarea competenţelor Uniunii – titulara acestora, instituţiile sale adoptă: regulamente (cu aplicare generală şi obligatorie), directive (obligatorii pentru toate statele în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie atins) şi decizii (obligatorii pentru destinatari) – toate obligatorii; recomandările şi avizele nu sunt obligatorii (art. 288 TFUE).

Competenţele instituţiilor U.E. se circumscriu la ceea şi-au propus statele să realizeze şi ce s-a atribuit U.E. de către statele membre (se deduc din acestea).

3. Categoriile de competenţe După natura lor, competenţele U.E. pot

fi competenţe de control şi competenţe de acţiune, dar şi competenţe de tip internaţional (informare – contacte – consultare – coordonare – raportare) şi de tip intern. După dimensiunea lor, distingem: competenţa materială (obiectivele ce i-au fost încredinţate – integrarea bazându-se pe contractualitate, complementaritate şi

agreement between the states, and other times these are measures imposed by the E.U. structures; if the states participate to the establishment of the competences by their representatives in the European Council or in the Commission, E.U. is represented by its institutions – the Commission, the Parliament and the Court of Justice. The basis of the entire construction of the competences is constituted by the institutive treaties in whose limits E.U. acts, and also its institutions; no type of ingredients – dilations or circumscriptions – except for the treaties letter, should be considered.

E.U. can only have the competences which were explicitly offered to it by the member states, by the documents committed in this sense, and the action of its institutions should circumscribe to what belongs to E.U.

For exerting the competences of the Union – their holder, its institutions adopts: regulations (with general and compulsory application), directives (compulsory for every state regarding the result that should be achieved) and decisions (compulsory for the addressees) – all of them are compulsory; the recommendations and the notices are not compulsory (art. 288 TFUE).

The competences of the E.U. institutions are circumscribed to what the states wanted to achieve and what was attributed to E.U., by the member states (they are deduced from these).

3. Categories of competences According to their nature, the E.U.

competences may be control competences and action competences, but also international competences (information – contacts – consultation – coordination – report) and intern competences. According to their size, we distinguish: the material competence (the objectives entrusted to it – as the integration is



24

colaborare între ordinile juridice; o concentrare la nivelul luării de decizie politică şi de legiferare, însoţită de descentralizare în faza de punere în executare), competenţa teritorială (se exercită la întregul spaţiu alcătuit din teritoriile tuturor statelor membre, dar se concentrează numai la acele atribute care i-au fost conferite în mod punctual), competenţa personală (care vizează persoanele fizice şi morale din statele membre); din punctul de vedere al distribuirii între U.E. şi state, competenţele pot aparţine în exclusivitate U.E. sau pot fi partajate cu statele membre ori rezervate statelor membre.

În ceea ce priveşte natura juridică a actului de trecere a atributelor de suveranitate ale statelor sub formă de competenţe conferite U.E., s-a spus că dintre formulele oferite pentru explicarea acesteia, sintagma "transfer de suveranitate" ar exprima cel mai bine, caracterul exclusiv al competenţelor comunitare. Nu ne convinge explicaţia, deoarece competenţele exclusive reprezintă doar un segment al acestora când U.E. are atribuţii mult mai largi – deci nu este cuprinzător şi în plus, transferul ar presupune că trece la U.E. însăşi atributul de suveranitate; credem că în realitate, statele nu concedează suveranitate, ci se abţin de la exercitarea unor acte de jurisdicţie şi permit astfel, ca U.E. să exercite asemenea atribuţii care sunt şi rămân ale sale, dar le exercită U.E. sub formă de competenţe atribuite; statale deţin atributele de suveranitate, iar la U.E. acestea trec transferate în competenţe şi nu unor atribute de suveranitate.

Dacă în cazul statelor, vorbim despre jurisdicţie10 pentru că ele sunt suverane şi aceasta apare ca o vocaţie originară, generală şi nelimitată în ceea ce priveşte întinderea şi

based on contracts, complementarity and collaboration between the juridical orders; a concentration at the level of making political decisions and enactment accompanied by decentralisation in the execution phase), the territorial competence (it is exerted on the entire space composed of the territories of all the member states, but it is focused only on those attributes punctually offered to it), the personal competence (referring to the natural persons and the juridical entities of the member states); from the viewpoint of the distribution between E.U. and the states, the competences may exclusively belong to E.U. or they may be divided between the member states or reserved to the member states.

Regarding the juridical nature of the act of changing the sovereignty attributes of the states into competences offered to E.U., it was said that the expressions offered for explaining it, the syntagm of “sovereignty transfer” would express the best the exclusive feature of the community competences. The explanation does not convince us because the exclusive competences represent only a segment of their when E.U. has much larger attribution – so it is not containing and, moreover, the transfer supposes that the sovereignty attribute would go to E.U.; we think that the states do not actually concede sovereignty, but they abstain from the exertion of jurisdiction acts and they allow E.U. to exert such attributions which belong to it, but E.U. exerts them as attributed competences; the states own sovereignty attributes and, in E.U. they are changed into competences, not to sovereignty attributes.

If, in case of the states, we speak of jurisdiction24 because they are sovereign and this seems an original, general and unlimited vocation regarding its extension and form of manifestation in the limits of the International



25

forma ei de manifestare în limitele Dreptului internaţional, în cazul organizaţiilor internaţionale - inclusiv al U.E., vorbim despre competenţă (pentru că acesta este termenul consacrat, organizaţiile internaţionale nefiind suverane, nu au nici jurisdicţie); aceasta le este concedată şi după caz, retrasă (prin desfiinţarea lor ori în alte moduri), ea reprezintă un datum stabilit de către statele fondatoare, în funcţie de scopurile avute în vedere şi sunt consacrate în actele constitutive11 (cuprinse în dreptul lor intern sau regulile organizaţiei)12.

În literatura de specialitate13, s-a considerat că este vorba despre un act de transfer de suveranitate de la statele membre la U.E., procesul având un caracter ireversibil; împărtăşim acest punct de vedere, cu precizarea se transferă atribute şi nu suveranitate, iar ireversibilă poate fi doar atunci când un stat este membru al U.E. şi nu poate nega competenţa la a cărei atribuire a subscris; dar de îndată ce a părăsit U.E. ori dacă fiind vorba de o competenţă partajată în virtutea principiului de subsidiaritate, i s-a atribuit lui această competenţă, statul respectiv nu mai este oprit să revină la situaţia normală – status quo ante. În fond, ceea ce se transferă la U.E., este exercitarea acelui atribut şi nu o componentă a suveranităţii (care este inalienabilă). Pe de altă parte, neexercitarea de către U.E. a competenţei pe care o are nu atrage caducitatea ei şi nici nu se restituie statelor (pentru că aceasta nu se prezumă).

Regulile de care se ţine seama, la distribuirea competenţelor între instituţiile U.E., sunt: principiul competenţei de atribuire, principiul legalităţii comunitare, principiul neinterveesiunii instrumentelor normative, principiul ierarhizării dreptului derivat.

Law, in case of the international organisations – including E.U., we speak of competence (because this is the consecrated term, as the international organisation are not sovereign and have no jurisdiction); it is conceded to them and, where appropriate, retracted (by annulling them or by other ways), it represents a datum established by the funding states, depending on the considered purposes and they are consecrated in the constitutive documents25 (contained in their intern law or the organisation rules)26.

In the specialty literature27, it is considered that it is about a sovereignty transfer between the member states of E.U., as the process is reversible; we share this viewpoint, specifying that the attributes are transferred, not the sovereignty, and it could be irreversible only when a state is a member of E.U. and it cannot deny the competence whose attribution it subscribed to; but as soon as it leaves E.U. and it, as it is about a competence shared under the subsidiarity principle, was attributed this competence, that state is not stopped anymore from coming back to the normal situation– status quo ante. Basically, what is transferred to E.U. is the exertion of that attribute, not a component of sovereignty (which is inalienable). On the other hand, the non-exertion by E.U. of its competence does not attract its caducity and it is not returned to the states (because it is not presumed).

The rules considered when distributing the competences between the E.U. institutions are: the principle of the attribution competence, the principle of the community legacy, the principle of the non-reversion of the normative instruments, the hierarchy principle of the derived law.

Regarding the application of the E.U. law, the following principles are applied: in



26

În privinţa aplicării dreptului U.E., se aplică următoarele principii: participarea în primul rând, a autorităţilor naţionale (sistemul comunitar este centralizat pe planul legiferării, dar dispersat pe cel executiv şi punerea în aplicare a regulilor de la nivelul U.E., şi este încredinţată statelor membre); există îndatorirea de colaborare a statelor membre, ele trebuie să desfăşoare o cooperare loială, activă, există o responsabilitate subsidiară; dar autoritatea instituţională aparţine U.E., iar cea procedurală statelor membre.

II. Modul în care au fost stabilite

competenţele Uniunii Europene 1. Competenţa care revine unei

organizaţii internaţionale constituie elementul crucial, în ceea ce priveşte înfiinţarea acesteia, dar şi cu privire la decizia pe care o ia un stat de a participa sau nu la aceasta. Exercitându-şi capacitatea juridică cu care sunt înzestrate, statele încheie tratate, participă la conferinţe internaţionale, ori fac parte din diverse organizaţii internaţionale, iar aceasta implică, în mod inevitabil, în afară de naşterea unor drepturi, şi asumarea de obligaţii; libertatea lor de acţiune se restrânge. Acest efect este cu mult mai evident şi consistent, în cazul unei organizaţii suprastatale, precum este U.E., deoarece actul de participare presupune renunţarea la atribute de suveranitate şi statele trebuie să fie în cunoştinţă de cauză; şi mai exact spus, trebuie să reglementeze în mod riguros problema competenţelor pe care le acordă pentru ca un stat nu intră într-o organizaţie internaţională, spre a dispărea un stat.

În participarea oricărui stat la un tratat internaţional, ca şi la intrarea acestuia într-o organizaţie internaţională, factorul decisiv

the first place, the participation of the national authorities (the community system is centralized on the enactment plan, but it is dispersed on the executive one and the application of the rules at the E.U. level and it is entrusted to the member states); there is the collaboration duty of the member states, they should develop a loyal, active cooperation, there is a subsidiary responsibility; but the institutional authority belongs to E.U. and the procedural one belong to the member states.

II. The was the European Union

competences were established 1. The competence belonging to an

international organisation constitutes the crucial element regarding its establishment, but also regarding the decision made by a state of participating or not to it. By exerting their juridical capacity, the states contract treaties, participate to international conferences or are parts of different international organisations, and it unavoidable involves, except for the birth of rights, the assuming of obligations; their freedom of action is restrained. This effect is much more obvious and consistent, in case of an over-state organisation, such as E.U., because the participation act supposes to give up sovereignty attributes and the states should know about it; and more specifically, they should rigorously regulate the problem of the competences they grant for a state not to enter an international organisation, in order for a state to disappear.

In the participation of any state to an international treaty, as in its entrance to an international organisation, the decisive factor (the determinant for making the decision) is constituted by the obligations they assume and specifically, the more they limit they freedom of action or even more specifically,



27

(placa turnantă în luarea deciziei) îl constituie obligaţiile pe care şi le asumă şi în mod specific, cu cât îşi limitează libertatea sa de acţiune sau şi mai exact, când se reduce din atributele lor de suveranitate în beneficiul competenţelor acestor structuri internaţionale; mai ales, dacă este vorba de o organizaţie suprastatală, se ridică problema dacă mai subzistă sau nu ca subiect de drept internaţional – dispare ori devine o componentă a unei alte entităţi statale – federaţii. Acest lucru este de o importanţă capitală, pentru că vizează destinul unei naţiuni prin evoluţiile riscante la care se supune.

Stabilindu-se obiectivele organizaţiei, prin actul său constitutiv – din care şi decurg, aşa cum au convenit statele fondatoare, se determină implicit şi capacitatea ei juridică şi totodată, funcţiile pe care le are de îndeplinit, iar din acestea rezultă şi competenţele ei; între scopurile organizaţiei – obiectivele ei şi competenţele există un raport direct şi obligatoriu – de la cauză la efect şi aşa trebuie să fie pentru că noul subiect creat – organizaţia internaţională înfiinţată nu trebuie să fie altfel decât au vrut statele fondatoare şi să acţioneze aşa cum a fost concepută de ele.

Întrucât capacitatea juridică a organizaţiei internaţionale este specifică (nu există un tipar) pentru fiecare dintre ele – în funcţie de obiectivele atribuite şi de mijloacele stabilite pentru atingerea lor, şi competenţele variază de la una la alta, potrivit cu regulile fiecăreia dintre ele.

Pentru a încheia un tratat (ius tractum), organizaţia trebuie să aibă capacitatea de a o face, să îi să fie atribuită; acestui concept de atribuire îi dă expresie regula din Convenţia de la Viena din 1986, când se prevede regula "Capacitatea unei organizaţii internaţionale

when their sovereignty attributes are reduced in the benefit of the competences of these international structures; especially if it is about an over-state organisation, there is the problem whether it subsists or not as a subject of international law – it disappears or becomes a component of another state entity – federation. This is capitally important because it refers to the destiny of a nation by the risking evolutions it is exposed to.

By establishing the organisation objectives, by its constitutive document – where they come from, as the funding states agreed, we implicitly determine its juridical capacity and also the functions it should accomplish and this is where its competences result from; between the organisation purposes – its objectives and competences, there is a direct and compulsory report – from the cause to the effect and this is how it should be because the new created subject – the settled international organisation should be as the funding states wanted and it should act as they conceived it.

Whereas the juridical capacity of the international organisation is specific (there is no pattern) for each one of them – depending on the attributed objectives and the means established for their achievement, and the competences vary for each one, according to the rules of each one of them.

For contracting a treaty (ius tractum), the organisation should be able to do it, to attribute it; this attribution concept is expressed by the rule of the 1986 Vienna Convention, when the following rule is stipulated “The ability of an international organisation of contracting treaties is governed by the rules of this organisation " (art. 2 paragraph 1 letter j).

The rigorous determination of the competences is imperative; it is crucial



28

de a încheia tratate este guvernată de regulile acestei organizaţii" (art. 2 alin. 1 lit. j).

Determinarea riguroasă a competenţelor este imperativă; este crucială, deoarece atributele în discuţie fiind acte de guvernare a societăţii, de către un stat, prin aplicarea principiului vaselor comunicante, tot ceea ce se atribuie U.E. – competenţele, constituie atribute specifice şi exclusive ale statelor membre care se trec cu titlu de competenţe spre a le exercita; raţiunea transferului constă în necesitatea de a fi exercitate de către U.E. (un criteriu funcţional) şi acest proces trebuie să fie bine stabilit şi controlat dacă nu vrem să se ajungă la abuz.

- Evoluţiile parcurse în zig zag de Comunităţile Europene şi Uniunea Europeană atestă faptul că modul de partajare între state şi instituţiile europene a competenţelor a constituit, întotdeauna elementul nodal; progresările şi revenirile, apoi ajustările au fost decisive.

Printre factorii care au generat tensiune în problema competenţelor (tendinţa continuă de a transfera competenţe din atributele suverane ale statelor) – deşi U.E. nu trebuie să fie o entitate opusă statelor membre ori deasupra lor, ci emanaţia voinţei acestora şi nu poate prin ipoteză, să acţioneze în detrimentul celor care au fondat-o, specialiştii în materie au identificat pe următorii: prin modificarea succesivă a tratatelor are loc un proces continuu de transfer de suveranitate; are loc o exercitare efectivă a competenţelor menţionate în articolele tratatelor, pe baza acordului ad hoc a statelor membre în Consiliu şi a voinţei Parlamentului European (fără ca aceste decizii să fie supuse Parlamentelor naţionale); jurisprudenţa Curţii de Justiţie (cu apetit de extindere a competenţelor U.E.); deciziile instituţiilor Uniunii cu privire

because the discussed attributions are governing acts of the society, by a state, by applying the principle of the communicating pots, everything that is attributed to E.U. – the competences constitute specific and exclusive attributes of the member states which are named competences to be exerted; the reason of the transfer consists of their necessity to be exerted by E.U. (a functional criterion) and this process should be well established and controlled unless we want to get to an abuse.

- The criss-crossed evolutions of the European Communities and of the European Union certificate the fact that the sharing between the states and the European institutions of the competences has always constituted the nodal element; the progresses and the come backs, then the adjustments were decisive.

Among the factors generating tension in the problem of competences (the continuous tendency of transferring competences from the sovereign attributes of the states) – even if E.U. should not be an entity opposed to the member states or above them, but the emanation of their will and it cannot hypothetically act to the detriment of the ones funding it, the specialists in matter identified the following: by the successive amendment of the treaties, there is a continuous process of sovereignty transfer; there is an actual exertion of the competences mentioned in the articles of the treaties, based on the ad hoc agreement of the member states in Council and on the will of the European Parliament (these decisions are not submitted to the National Parliaments); the jurisprudence of the Court of Justice (wanting to extend the E.U. competences); the decisions of the Union institutions regarding the interpretations of the stipulations of the treaties and offering competences to the



29

la interpretarea prevederilor din tratate şi care confereau competenţe Uniunii şi prioritizarea exercitării acestor competenţe. În opinia noastră, nu se poate să nu observăm faptul că are loc un proces continuu de erodare a suveranităţii statelor membre în beneficiul extinderii competenţelor U.E şi ale instituţiilor sale.

- Modul în care a fost efectuată revizuirea la Lisabona a T.U.E., această conversie impredictibilă şi uluitoare de nivel regulamentar instituţional, a adus efecte şi pe planul competenţelor, cărora li s-a dat o reglementare de ansamblu.

Tratatatul de la Lisabona a adus dezvoltări – prin completările făcute – care au explicitat sistematizarea regulilor din materia competenţelor U.E., punând în ordine regulile şi oferind mai multă coerenţă şi claritate, în ceea ce priveşte modul cum trebuie să fie ele înţelese şi aplicate.

� În acest sens, T.U.E. aduce o explicitare esenţială, înlăturând orice fel de ambiguitate în ceea ce priveşte raportul dintre U.E. şi state (între juridicţia acestora şi competenţa lor), atunci când în art. 1 alin. 1, se afirmă că, "statele membre îi atribuie (Uniunii – n.n.) competenţe pentru realizarea obiectivelor lor comune". Din capul locului, rezultă că nu se poate vorbi despre competenţe decât în baza obiectivelor stabilite; este precizat faptul că raţiunea acordării lor rezidă, în decizia statelor de a-i le atribui; au deci, un caracter derivat (nu originar) şi funcţional, ca şi titularul lor (U.E.), căruia îi sunt conferite de state; deci nu U.E acordă prin jurisdicţie (competenţă) statelor, ci invers, competenţele vin de la statele membre.

Această proclamaţie cu care începe Tratatul, precum şi menţiunea care se face în

Union and prioritising the exertion of these competences. In our opinion, we should notice that there is a continuous process of erosion of the sovereignty of the member states in the benefit of extending the E.U. competences and institutions.

- The way of accomplishing the revision of T.U.E. at Lisbon, this unpredictable and amazing conversion of an institutional legal level also brought effects on the competence plan, which received an ensemble regulation.

The Lisbon Treaty brought developments – by the completions which were made – which explained the notifications and the systematisation of the rules in the matter of the E.U. competences, arranging the rules and offering more coherence and clarity regarding the way they should be understood and applied.

1. In this sense, T.U.E. brings an essential explanation, removing any ambiguity regarding the report between E.U. and the states (between their jurisdiction and their competence), when in art. 1 paragraph 1, it is states that, "the member states attribute (to the Union– n.n.) competences for achieving their common objectives ". From the beginning, it results that we may speak of competences only based on the established objectives; it is specified the fact that the reason of their granting resides to the decision of the states of attributing it; therefore, they have a derived and functional feature (not an original one), as their holder (E.U.), whom they are offered to by the states; so E.U. does not grant (competence) by jurisdiction to the states, but reversely, the competences come from the member states.

This proclamation by means of which the Treaty starts, and also the mentions which is further made that “the treaty marks a new stage in the creation process of a deeper and



30

continuare că "tratatul marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde" trasează direcţia în care va evolua raportul U.E. – state membre, iar regulile pe care le cuprinde, confirmă acest lucru. Valoarea textului nu se reduce la o simplă afirmaţie emfatică, ci aşa cum se ştie, textul a servit de bază nu numai pentru jurisprudenţa C.J. a U.E. spre a formula o serie de principii - principiul fundamental al supremaţiei dreptului U.E., dar şi prin aplicarea directă, nemijlocită şi prioritară a regulilor comunitare, dar mai ales, să deducă – aşa cum vom arăta – competenţa U.E. din obiectivele sale – extinzând-o peste ceea nu mai este normal.

Rămâne consacrat aşadar, faptul că, prin ratificare T.U.E., statele membre au subscris şi au acceptat, ca o parte (dacă nu toată) din jurisdicţia lor, pe măsura adâncirii integrării, să se transfere spre a ţine seama de comandamentul imperativ – realizarea obiectivelor comune.

� Constatăm că modul de stabilire a competenţelor U.E. în Tratatul de la Lisabona se menţine, în ceea ce priveşte caracterul lui general, în cadrul conceptual, regulamentar şi al practicii deja formate; preia reglementarea anterioară în care principiul atribuirii de competenţe rămâne fundamental; competenţele sunt structurate pe obiectivele U.E., pe regulile statuate în mod explicit, a guverna acest domeniu, precum şi cu luarea în considerare a faptului că U.E. este subiect de drept internaţional.

În afară de art. 5 din T.C.E., nu exista o prevedere specială privind delimitarea competenţei U.E. de cea a statelor membre; de aceea, ea a fost una dintre cele patru probleme – enumerate în Declaraţia 23 anexată la Tratatul de la Nisa, spre a fi

deeper union” marks the direction of the E.U. evolution – the member states, and the contained rules confirm this. The value of the text is not reduced at a simple emphatic statement but, as it is known, the text served as a basis not only for the C.J. jurisprudence of E.U. in order to formulate a series of principles – the basic principle of the supremacy of E.U. law, but also by the direct and prior application of the community rules, but especially to deduce – as we will show – the E.U. competences of its objectives – extending it on what it is not normal.

Therefore, it is consecrated the fact that, by means of the T.U.R. ratification, the member states subscribed and accepted partially (if not totally) their jurisdiction, according to the depth of the integration, to be transferred in order to consider the imperative commandment – the achievement of the common objectives.

2. We find that the establishing way of the E.U. competences in the Lisbon Treaty is kept, regarding its general feature, in the conceptual, legal framework of the already formed practice; it takes over the previous regulation where the principle of competence attribution remains fundamental; the competences are structures on the E.U. objectives, on the explicitly decided rules, of governing this field, by considering the fact that E.U. is a subject of international law.

Besides art. 5 of T.C.E., there was no special stipulation regarding the delimitation of the E.U. competence from the one of the member states; this is why it was one of the four problems – enumerated by Declaration 23 annexed to the Nice Treaty, in order to be examined; the problem was regulated by the Constitutional Treaty (art. I - 11), consecrating the principle of the competences attributed by the member states; the text was



31

examinată; problema a fost reglementată prin Tratatul Constituţional (art. I - 11), fiind consacrat principiul competenţelor atribuite de către statele membre; textul a fost preluat aşa cum se regăseşte acum în Tratatul de la Lisabona; Tratatul Constituţional s-a ocupat şi de principiul subsidiarităţii, principala intervenţie constituind-o creşterea rolului Parlamentelor naţionale. Principalul merit constă în faptul că, în Tratatul de la Lisabona se trasează o linie (nu foarte precisă, dar există măcar ideea că ar fi trebuit să se facă distincţie), între competenţele U.E. şi jurisdicţia statelor din are se face transferul spre U.E.; de fapt, se stabileşte cine guvernează: U.E. ori statele?

- Competenţele Uniunii Europene rezidă în imperativul realizării obiectivelor acesteia – aşa cum au fost ele stabilite prin tratatele institutive; pe baza acestor obiective, se definesc structura şi sarcinile instituţiilor înfiinţate, natura şi statutul acestora (capacitatea juridică), mecanismul care este prevăzut şi regulile de funcţionare, adică competenţele ei şi ale instituţiilor sale14.

Important ni se pare faptul că, explicitând această prevedere - "Uniune, căreia statele membre îi atribuie competenţe pentru realizarea obiectivelor lor comune", putem face două constatări importante pentru coerenţa şi armonia generală a reglementării:

� Competenţele îi sunt atribuite U.E. de către statele membre care le şi deţine şi nu de către U.E. (nemo dabet qud non habet); singura competenţă se află la state; adică U.E. nu se naşte cu aceste competenţe şi nici nu sunt iminente; nu sunt ale ei în mod originar, ci îi sunt atribuite de către statele membre; statelor le aparţin ca atribute suverane şi ele le transferă, în măsura în care doresc să o facă; în mod implicit, din

taken over as it is found now in the Lisbon Treaty; the Constitutional Treaty also treated the subsidiarity principle and the main interference was constituted by the role increase of the National Parliaments. The main merit consists of the fact that the Lisbon Treaty marks a line (not very accurate, but at least there is the idea that a distinction should be made), between the E.U. competences and the jurisdiction of the states from which the transfer is made to E.U.; it is actually established who governs: E.U. or the states?

- The competences of the European Union lie in the imperative of achieving its objectives – as they were established by the institutive treaties; these objectives help to define the structure and the tasks of the established institutions, their nature and status (the juridical capacity), the stipulated mechanism and the operation rules, namely its competences and the ones of its institutions28.

We think it is important the fact that, by explaining this stipulation - "Union, to which the member states attribute competences for achieving their common objectives ", we may get to two important findings for the coherence and general harmony of the regulation:

3. The competences are attributed to E.U. by the member states which owe them, not by E.U. (nemo dabet qud non habet); the only competence is the one of the states; in other words, E.U. is not born with these competences and they are not imminent; they do not originally belong to it, but they are attributed to it by the member states; they belong to the states as sovereign attributes and they transfer them, as long as they want to; from the attribution, it implicitly results the temporary feature of the created situation – as long as a state is a member of E.U.; the state entities are permanent, the organisations,



32

atribuire rezultă şi caracterul temporar al situaţiei create – câtă vreme un stat este membru al U.E.; entităţile statale sunt veşnice, organizaţiile, inclusiv U.E., nu.

� Raţiunea trecerii acestor atribute, de la statele membre la U.E. rezidă în scopul convenit de către acestea - "realizarea obiectivelor"; prin urmare, fenomenul de atribuire (prin transfer) a competenţelor se produce exclusiv în scopul şi limita realizării obiectivelor şi nici un fel de urmare a procedurii nu-şi are temei.

- Considerente de rigoare într-un domeniu aşa de sensibil, cereau o descriere mai precisă, pentru a fi mai vizibilă dubla condiţionare – obiectiv exprimat într-o regulă înscrisă şi în tratatul institutiv; o menţiune de genul "în condiţiile stabilite prin tratat" ar fi fost utilă; această referire la "tratat" ("atribuite prin tratate") se face într-adevăr în art. 4 alin. 1, dar nu aici era locul spre a fi proclamat. Ideea este reluată în art. 5 alin. 2 "atribuite ... prin tratate" şi reflectată în art. 2 alin. 1 şi 2 din T.F.U.E. (în sintagma "tratatele atribuie").

Bibliografie: Ion M. Anghel, Dreptul diplomatic şi

consular, ed. a II-a rev., Lumina Lex, Bucureşti, 2002

Ion M. Anghel, Subiectele de drept internaţional, ed. a II-a rev., Lumina Lex, Bucureşti, 2002

Ion M. Anghel, Personalitatea juridică şi competenţele Comunităţilor Europene/Uniunii Europene, Lumina Lex, 2007

Ion M. Anghel, Scurte consideraţiuni asupra modului de stabilire a competenţelor Uniunii Europene în regimul Tratatului de la Lisabona, Rev. Rom. de Drept European, nr. 1/2009

Ion M. Anghel, Scurte consideraţiuni

including E.U., are not. 4. The reason of moving these

attributions from the member states to E.U. lies in the purpose agreed by them - "the objective achievement"; therefore, the attribution phenomenon (by transfer) of the competences is produced exclusively in the purpose and in the limit of the objective achievement and no type of succession of the procedure has its basis.

- The important reasons of a field which is so sensitive, required a more accurate description, in order to make visible the double conditioning – an objective expressed by a rule of the institutive treaty; a mention such as “in the conditions established by the treaty " would have been useful; this reference to the "treaty" ("attributed by treaties") is actually made in art. 4 paragraph 1, but this was not the place to proclaim it. The idea is discussed again by art. 5 paragraph 2 "attributed... by treaties" and reflected in art. 2 paragraph 1 and 2 of T.F.U.E. (in the syntagm of "the treaties attribute").

Bibliography:

Ion M. Anghel, Diplomatic and Consular Law, 2nd edition, reviewed, Lumina Lex, Bucharest, 2002

Ion M. Anghel, Subjects of International Law, 2nd edition reviewed, Lumina Lex, Bucharest, 2002

Ion M. Anghel, Personality and Competences of the European Communities/European Union, Lumina Lex, 2007

Ion M. Anghel, Juridical Personality and Competences of the European Communities/European Union, Lumina Lex, 2007

Ion M. Anghel, Short Considerations on the Text of the Lisbon Treaty, ratified by Romania, Romanian Magazine of Community



33

asupra textului Tratatului de la Lisabona, ratificat de România, Rev. Rom. de Drept Comunitar nr. 3/2008

Ion M. Anghel, Tratatul de la Lisabona. Reperele lui definitorii, Rev. rom. de Drept Comunitar, nr. 1/2010

Ion M. Anghel, Supremaţia dreptului U.E. în regimul Tratatului de la Lisabona, Rev. Rom. de Drept European, nr. 4/2010

Law no. 3/2008 Ion M. Anghel, Lisbon Treaty. Its

Defining Reference Points, Romanian Magazine of Community Law, no. 1/2010

1 Expresia latină de reformare înseamnă a face o transformare, o schimbare în bine (ameliorare); în speţă, este vorba de un compromis, deci un regres (un pas înapoi). 2 Ion M. Anghel, Tratatul de la Lisabona. Reperele lui definitorii, Rev. rom. de Drept Comunitar, nr. 1/2010, p. 131 şi urm. 3 Ibidem. 4 Despre ceea ce conţine textul Tratatului de la Lisabona, a se vedea şi Ion M. Anghel, Scurte consideraţiuni asupra textului Tratatului de la Lisabona, ratificat de România, Rev. Rom. de Drept Comunitar nr. 3/2008, p. 69 – 77 şi Tratatul de la Lisabona. Reperele lui definitorii, Rev. rom. de Drept Comunitar nr. 1⁄2010, p. 131 – 133. 5 Ion M. Anghel, Dreptul diplomatic şi consular, ed. a II-a rev., Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 517. 6 J. F. Lalive, op. cit., p. 303 7 Ion M. Anghel, Scurte consideraţii asupra textului Tratatului de la Lisabona ratificat de România, Rev. Rom. de Drept Comunitar, nr. 3/2008, p. 60 şi urm. 8 Ion M. Anghel, Supremaţia dreptului U.E. în regimul Tratatului de la Lisabona, Rev. Rom. de Drept European, nr. 4/2010, p. 209 – 218. 9 Ion M. Anghel, Personalitatea juridică şi competenţele Comunităţilor Europene/Uniunii Europene, Lumina Lex, 2007, p. 116 – 118 10 Jurisdicţia (iuris dicere) constituie corolarul obligatoriu al suveranităţii de stat şi independenţei sale, derivă din acestea (suveranitate constituind criteriul definitoriu a ceea ce reprezintă putere supremă, cea mai complexă şi deplină – exclusivă, indivizibilă şi inalienabilă) şi aparţine numai statelor; în virtutea suveranităţii sale, un stat îşi exercită jurisdicţia, autoritatea asupra a tot ceea ce există pe teritoriul său (persoane, bunuri, resurse materiale, activităţi); edictează legi şi ia măsuri de aplicare. U.E., ca orice organizaţie, nu are suveranitate şi nici jurisdicţie, autoritatea sa fiind conferită de statele fondatoare, iar capacitatea sa juridică se exprimă în competenţele ce i se atribuie (Ion M. Anghel, Subiectele de drept internaţional, ed. a II-a rev., Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 106, 107 şi 138 – 142. 11 Ion M. Anghel, Scurte consideraţiuni asupra modului de stabilire a competenţelor Uniunii Europene în regimul Tratatului de la Lisabona, Rev. Rom. de Drept European, nr. 1/2009, p. 29 12 Prin reguli ale organizaţiei se înţeleg, mai ales, "actele constitutive ale organizaţiei, deciziile şi rezoluţiile adoptate în conformitate cu aceste acte şi practica îndelungată stabilită organizaţiei" (art. 2 alin. 1 lit. J din Convenţia de codificare a tratatelor încheiate de organizaţiile internaţionale, Viena, 1986). 13 Ion M. Anghel, Personalitatea şi competenţele Comunităţilor Europene/Uniunii Europene, Lumina Lex, 2007, p. 102 – 105. 14 Ion M. Anghel, Scurte consideraţiuni asupra modului de stabilire a competenţelor Uniunii Europene în regimul Tratatului de la Lisabona, Rev. Rom. de Drept European, nr. 1/2009, p. 32. 15 The Latin word reformare means to make a transformation, a good change an improvement); thus, it is about a compromise, so a regress (a step backwards). 16 Ion M. Anghel, Lisbon Treaty. Its Defining Reference Points, Romanian Magazine of Community Law, no. 1/2010, p. 131 and the following. 17 Ibidem. 18 Regarding the content of the text of the Lisbon Treaty, see also Ion M. Anghel, Short Considerations on the Text of the Lisbon Treaty, ratified by Romania, Romanian Magazine of Community Law no. 3/2008, p. 69 – 77 and Lisbon Treaty. Its Defining Reference Points, Romanian Magazine of Community Law no. 1⁄2010, p. 131 – 133. 19 Ion M. Anghel, Diplomatic and Consular Law, 2nd edition, reviewed, Lumina Lex, Bucharest, 2002, p. 517.



34

20 J. F. Lalive, op. cit., p. 303 21 Ion M. Anghel, Short Consideration on the Text of the Lisbon Treaty ratified by Romania, Romanian Magazine of Community Law, no. 3/2008, p. 60 and the following. 22 Ion M. Anghel, Supremacy of E.U. Law in the system of the Lisbon Treaty, Romanian Magazine of European Law, no. 4/2010, p. 209 – 218. 23 Ion M. Anghel, Juridical Personality and Competences of the European Communities/European Union, Lumina Lex, 2007, p. 116 – 118 24 The jurisdiction (iuris dicere) constitutes the obligatory corollary of the state sovereignty and of its independence, it derives from them (the sovereignty constitutes the defining criteria of what the supreme power represents, the most complex and total – exclusive, indivisible and inalienable) and it belongs only to the states; under its sovereignty, a state exerts its jurisdiction, the authority on everything that exists on its territory (persons, goods, material resources, activities); it proclaims laws and takes application measures. E.U., like any other organisation, has no sovereignty and no jurisdiction, as its authority is offered by the funding states and its juridical capacity is expressed in the attributed competences (Ion M. Anghel, Subjects of International Law, 2nd edition reviewed, Lumina Lex, Bucharest, 2002, p. 106, 107 şi 138 – 142. 25 Ion M. Anghel, Short Considerations on the Establishing Way of the Competences of the European Union in the System of the Lisbon Treaty, Romanian Magazine of European Law, no. 1/2009, p. 29 26 By organisation rules, we mean especially “the constitutive documents of the organisation, the decisions and the resolutions adopted according to these documents and the long practice established for the organisation " (art. 2 paragraph 1 letter J of the Convention of Codification of the Treaties Contracted by the International Organisations, Vienna, 1986). 27 Ion M. Anghel, Personality and Competences of the European Communities/European Union, Lumina Lex, 2007, p. 102 – 105. 28 Ion M. Anghel, Short Considerations of the Establishing Way of the Competences of the European Union in the System of the Lisbon Treaty, Romanian Magazine of European Law, no. 1/2009, p. 32.

modul de stabilire a determining the competences ... fileîncetat existenţa prin amalgamarea ei în...

Documents