Universitatea ,,Dunărea de Jos”, Galaţi Nivelul II Psihopedagogie Student: Spînu Diana Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie Specializarea Filosofie Socială, An II

Proiect de cercetare

Modalităţi de prevenire şi combatere a

agresivităţii în şcoli

1

1. Motivaţia alegerii temei

Societatea contemporană se îndreaptă spre o epocă puternic influenţată de schimbările

desfăşurate într-un timp scurt, o epocă dominate de accelerarea ritmului de viaţă a oamenilor.

Şcolii îi revine sarcina de a pregăti viitorul om astfel încât să fie în măsură să

preîntâmpine conflictele cu care se confruntă şi să le evite sau să le rezolve atunci când e cazul.

Pentru a fi pregătiţi să acţioneze atunci când sunt implicaţi în conflicte, oamenii trebuie să fie

conştienţi de anumite coordonate ale acestora: conflictul este o parte firească a vieţii; conflictul

poate fi tratat pe căi pozitive sau negative; conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi

învăţare, ajuta la descoperirea propriilor valori şi credinţe, la sănătatea mentală şi individuală;

capacităţile de management al conflictului pot fi învăţate; prin practică putem îmbunătăţi

comunicarea, negocierea, medierea conflictelor.

Trebuie să acceptăm că stările conflictuale sunt o realitate în organizaţiile şcolare, dacă

le vom ignora ele nu vor dispărea, cel mult se vor înrăutăţi, croniciza în timp.

Agresivitatea în şcoală este o temă slab cercetată în ţara noastră existând puţine studii

teoretice pe această temă (Tănăsescu & Florescu, 1994; Păunescu, 1994; Mitrofan, 1996; Şoiţu &

Hăvârneanu, 2002) şi un număr mic de studii practice (Tudose, 2002; Şoiţu & Hăvârneanu,

2002), în condiţiile în care, conform unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România

ocupă unul dintre primele locuri în lume în ceea ce priveşte violenţa în şcoli.

Aşadar, consider că aceasta este o temă ce ar trebui dezvoltată.

1. Scopul cercetăriiCercetarea are ca scop identificarea nivelului de agresivitate în şcoală şi aflarea celor

mai bune modalităţi de combatere şi prevenire a acesteea, dar şi de soluţionare rapidă a

conflictelor dintre elevi, acestea fiind punctul de start al agresivităţii.

2. Descrierea proiectului

Agresivitatea în şcoală este o formă de conduită de devianţă şcolară, cu o diversitate de

forme de manifestare, cu intensitate diferită. Pe o scară a intensităţii, pornind de la intensitatea

cea mai mică, agresivitatea presupune: confruntarea vizuală, poreclirea, ironizarea, tachinarea,

2

bruscarea, lovirea cu diferite obiecte, pălmuirea şi ajungând la forme de intensitate crescută, cum

ar fi înjunghierea şi împuşcarea.

Studiul realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, efectuat în 37 de ţări din întreaga

lume, sublinia că peste 50% dintre profesorii din România, raportează acte de violenţă la

cursurile lor, iar 70% dintre elevi merg la şcoală cu teama că vor deveni victimele unor colegi

violenţi. Zeci de înregistrări video care prezintă bătăi între elevi au fost postate de utilizatorii

portalului You Tube. În perioada 2000-2008, rata absenteismului şcolar s-a triplat. De la injurii şi

vulgarităţi, adresate în unele cazuri chiar profesorilor, şi până la violenţă, frecvenţa apariţiei

acestor incidente cu aspect predelictual sau chiar infracţional confirmă răspândirea fenomenului.

În mod surprinzător a crescut şi numărul de conflicte violente între fete.

Agresivitatea în şcoli a devenit în ultima perioadă o problemă majoră, iar părerea

unanimă a elevilor este ca aceasta e un fenomen care riscă să ia amploare în câmpul educaţiei

formale. În ceea ce priveşte nivelul de securitate, unii elevi consideră că în instituţiile de

învăţământ nu se simt în siguranţă, dat fiind faptul că în incinta şcolii pătrund uneori şi persoane

străine de acea instituţie. Dacă în incinta şcolii elevii au sentimentul că încă sunt în siguranţă,

zonele din preajma şcolilor prezintă un risc mai crescut de izbucnire a incidenţelor violente.

Această situaţie ar putea dezvolta sentimentul de frică, suferinţă psihică, frustrare, toate acestea

influenţănd dezvoltarea armonioasă a elevilor din punct de vedere fizic şi psihic.

Agresiunile care au loc în preajma şcolilor sau chiar în şcoli, au loc în special între

elevii şcolii şi mai rar între elevii şcolii şi alte persoane- elevi din alte şcoli sau persoane adulte.

Majoritatea incidentelor au loc între elevi ( agresiuni verbale, gesturi agresive moderate şi rar

bătăi între elevi).

Comportamenul agresiv al elevilor are cauze multiple: probleme familiale (familii

dezmembrate, situaţie materială precară), familii în care există un climat conflictual, familii

hiperpermisive, modele de comportament învăţate în familie, anturajul, caracteristici specifice

vârstei ( dorinţa de a atrage atenţia, de a impresiona, din teribilism, afirmarea masculinităţii). În

acest sens există trei teorii ale agresivităţii:

1. Agresivitatea este înnăscută (Sigmund Freud şi Konrad Lorenz);

2. Agresivitatea este un răspuns la frustrare (J. Dollard);

3. Agresivitatea este un model social învăţat (A. Bandura).

3

În general, dascălii se implică în aplanarea conflictelor, poartă discuţii cu cei care au

generat situaţia, cer sprijinul părinţilor, iar atunci când situatia o cere se recurge la mijloace de

constrângere în urma consultării consiliului profesoral: avertizare scrisă, scăderea notei la

purtare, iar in situaţii mai grave, exmatricularea. Diriginţii se implică în mod activ în viaţa clasei,

tratând în timpul orelor diferite teme de importanţă pentru aceştia, ca devianţa şcolară,

managementul conflictelor etc. Nu doar aceştia se implică în educaţia elevilor, ci şi psihologii

şcolari, care ori de câte ori li se semnalează cazuri de agresivitate în şcoală intervin prin

acordarea asistenţei psihologice. Un rol important au şi poliţiştii de proximitate, care discută cu

elevii şi intervin atunci când li se semnalează existenţa unui caz în şcoală.

Cele mai frecvente incidente au loc în timpul pauzelor şi dupa ore - seara. În timpul

orelor, atmosfera de studiu este adecvată, neexistând schimburi de replici violente, gesturi

agresive, comportamente agresive, elevii reprimându-şi impulsurile agresive din respect faţă de

anumiţi profesori, din interes pentru disciplina respectivă sau din teamă.

În ceea ce priveşte colaborarea între profesori şi părinţii elevilor, se poate spune că este

o problemă mai sensibilă, deoarece părinţii au o percepţie greşită asupra personalităţii propriilor

copii, ei considerând, în general, şcoala responsabilă pentru comportamentele acestora. Nici în

rândul profesorilor nu există întotdeauna o preocupare de a ajuta elevii să depăşească problemele

care au generat conflicte, mai ales că o mare parte din cauzele care generează comportamentele

agresive sunt de natură socială, iar şcoala nu are modalităţi de a le rezolva.

Pentru prevenirea şi stoparea incidentelor violente în şcoală şi pentru creşterea gradului

de siguranţă, trebuie să fie angajaţi agenţi de pază autorizaţi pe tot parcursul orelor de curs,

prezenţa cu regularitate a poliţiştilor şi a jandarmilor în incinta şcolii şi în zonele adiacente, mai

multă înţelegere şi implicare din partea profesorilor şi apărinţilor în viaţa elevilor şi mai puţină

discriminare între elevi. Pot fi luate şi alte măsuri care să diminueze numărul incidentelor

violente în şcoală, ca: emiterea unor regulamente cu bază legală de către minister valabile pentru

întregul sistem de învăţământ, paza permanentă asigurată de agenţi de pază, precum şi contactul

regulat cu poliţiştii şi jandarmii

Pentru reducerea agresivităţii în rândul elevilor, pot fi realizate unele activităţi, ca:

dezbateri la nivelul unităţilor şcolare cu privire la normele legislative referitoare la

securitatea şi siguranţa elevilor în unităţile de invăţământ;

4

întâlniri cu reprezentanţii Poliţiei şi autorităţilor locale, pentru dezbaterea cauzelor şi

condiţiilor de manifestare a agresivităţii în societate şi şcoli;

dezbaterea în cadrul orelor de dirigenţie/ consiliere a unor teme privind comportamentul

agresiv al elevilor;

realizarea unor pliante, broşuri, afişe pentru atenţionarea elevilor despre riscurile unui

comportament agresiv, în vederea eliminării / reducerii fenomenului de agresivitate;

organizarea unor activităţi recreative cu specific non-violent;

consilierea psihologică a elevilor cu comportament agresiv şi a elevilor care au fost victime

ale unui astfel de comportament;

organizarea “Săptămânii fără violenţă”, în cadrul căreia sunt cuprinse concursuri de eseuri,

fotografii, jocuri sportive, marşul nonviolenţei etc.;

identificarea familiilor cu comportament violent asupra copiilor şi implicarea în rezolvarea

situaţiei;

realizarea de lectorate cu părinţii pe tema educaţiei non-violente;

organizarea de cursuri de formare a părinţilor pe teme legate de: abilităţi de relaţionare şi

comunicare eficientă cu copiii, abordarea copiilor cu tulburări de comportament, relaţia

şcoală-familie;

realizarea unui studiu privind relaţia dintre lipsa motivaţiei pentru învăţare, abandonul

şcolar şi agresivitate;

realizarea unui studiu privind relaţia între fenomenul plecării părinţilor în străinătate şi

apariţia unor premise pentru comportamentul deviant.

Şcoala are un rol important de socializare al elevilor, de aceea, profesorii, ca agenţi

educaţionali, sunt direct responsabili de comportamentul elevilor.

Petru a identifica măsurile de prevenire şi combatere a agresivităţii trebuie mai întâi

cunoscută amploarea fenomenului. În determinarea celor mai bune măsuri de combatere a

agresivităţii în şcoală, dintre cele enumerate mai sus, consider că cei mai în măsură să aleagă

sunt copiii, ei cunoscând cel mai bine amploarea fenomenului, mai ales cei care sunt victime.

5

4. Ipotezele, obiectivele şi eşantionul cercetăriiIpoteza generală:

Numărul de agresiuni verbale şi fizice este crescut în şcolile româneşti.

Ipoteze specifice:

a) Agresivitatea este mai crescută în şcolile din mediul rural decât în şcolile din

mediul urban.

b) Băieții cad victime agresiunii fizice într-o măsură mai mare decât fetele, iar

fetele sunt mai intens supuse agresiunii psihologice decât băieții.

c) Prezenţa jandarmilor în şcoli duce la diminuarea agresiunii între elevi.

d) Prezenţa unui consilier psihopedagog în şcoli duce la diminuarea agresiunii

între elevi.

e) Conştientizarea de către părinţi asupra comportamentului agresiv al copiilor

lor duce la diminuarea agresiunii între elevi.

f) Realizarea unor activităţi de conştientizare a elevilor asupra efectelor

agresiunii duce la diminuarea acesteea.

Obiective:

1. Determinarea numărului de agresori şi de victime din şcoli.

2. Compararea nivelului de agresivitate din şcolile din mediul rural cu cel din mediul

urban.

3. Compararea numărului de agresiuni fizice la care sunt supuşi băieţii cu cel la care

sunt supuse fetele.

4. Compararea numărului de agresiuni psihologice la care sunt supuşi băieţii cu cel la

care sunt supuse fetele.

5. Determinarea măsurii în care Prezenţa jandarmilor în şcoli duce la diminuarea

agresiunii între elevi.

6. Determinarea măsurii în care Prezenţa unui consilier psihopedagog în şcoli duce la

diminuarea agresiunii între elevi.

7. Determinarea măsurii în care Conştientizarea de către părinţi asupra

comportamentului agresiv al copiilor lor duce la diminuarea agresiunii între elevi.

8. Determinarea măsurii în care Realizarea unor activităţi de conştientizare a elevilor

asupra efectelor agresiunii duce la diminuarea acesteea.

6

Eşantionul cercetării:

Eşantionarea va fi simplă, aleatoare, cu eroarea maximă admisă de 5%, iar populaţia va

fi formată din elevii municipiului Galaţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, din diriginţi ai

claselor din care provin elevii anchetaţi şi din consilierii psihopedagogi ai şcolilor cuprinse în

anchetă.

5. Metodologia cercetăriiMetodele folosite vor fi ancheta prin chestionar şi ancheta prin interviu, aşadar

instrumentele folosite vor fi chestionarul şi interviul semistructurat. Interviul va fi aplicat unui

subeşantion din fiecare tip de populaţie (elevi, diriginţi şi consilieri).

Fiecare instrument va conţine întrebări specifice fiecărui tip de populaţie.

O altă metodă va fi cea a experimentului realizată prin introducerea ca variabile:

conştientizarea de către părinţi asupra comportamentului agresiv al copiilor lor şi realizarea unor

activităţi de conştientizare a elevilor asupra efectelor agresiunii.

6. Plan de cercetare1. Identificarea eşantionului reprezentativ din fiecare tip de populaţie;

2. Aplicarea chestionarelor persoanelor alese prin eşantionare;

3. Identificarea subeşantioanelor pe care vor fi aplicate interviurile;

4. Aplicarea interviurilor;

5. Analizarea datelor:

Identificarea numărului de agresori şi de victime;

Compararea agresiunilor fizice suferite de băieţi cu cele suferite de fete;

Compararea agresiunilor psihologice suferite de băieţi cu cele suferite de fete;

Compararea numărului de agresori din şcolile rurale cu cel al numărului de agresori

din şcolile urbane;

Compararea numărului de agresori din şcolile în care există jandarmi cu cel al

numărului de agresori din şcolile în care nu există jandarmi;

Compararea numărului de agresori din şcolile în care există consilier cu cel al

numărului de agresori din şcolile în care nu există.

7

6. Introducerea de către şcoli a variabilelor prezentate mai sus şi refacerea anchetei

după un an, apoi compararea rezultatelor din cele două perioade.

7. Rezultate anticipateÎn urma cercetării consider că ipotezele vor fi confirmate. Vom afla că agresivitatea este

mai cresută în mediul rural de cât în cel urban, iar violenţa fizică crescută în rândul băieţilor

decât în rândul fetelor. Se va observa o diferenţă mare între şcolile care au jandarmi şi consilieri

şi cele care nu au, ceea ce însemnă că aceasta este o bună metodă de combatere şi prevenire a

agresivităţii. Totodată se va observa o diminuare a fenomenului în urma introducerii celor două

variabile.

Bibliografie: Ana Stoica-Constantin, A. Neculau, Psihologia rezolvării conflictului, Ed. Polirom, Iaşi, 1998

Constantin Păunescu, Agresivitatea şi condiţia umană, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1994

Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, , Ghid practic pentru directori şi csdre didactice, ISE, MEC, 2006

Romică Sîrbu, Delincvenţa juvenilă, artcol publicat în revista ,,Semnele timpului”, 2010, număr special

8