1

De-instituţionalizarea

Mituri Distruse

2 3

Ce înseamnă „instituții rezidențiale”?Instituțiile rezidențiale sunt unități se-parate de îngrijire pentru copiii care nu beneficiază de îngrijire în cadrul familiei. Prin ”separate” ne referim la faptul că acestea sunt de obicei izolate de comu-nitățile locale, rupând legătura copiilor cu originile lor biologice și culturale. În unele cazuri, aceste instituții rezidențiale sunt de dimensiuni foarte mari, găzdu-ind sute de copii, însă nu mărimea este singurul element care le definește.

Nu toate unitățile rezidențiale de îngrijire sunt instituții rezidențiale: depinde de tipul de mediu oferit. Instituțiile reziden-țiale sunt impersonale, impun o rutină rigidă, în ele nu există atașament și afecțiune și nu permit îngrijirea și aten-ția individuală ce sunt indispensabile pentru dezvoltarea unui copil. Copiii sunt deseori plasați aici pe perioadă ne-determinată, fără a se face vreun efort în paralel pentru menținerea unei relații continue cu părinții biologici sau, dacă acest lucru este în interesul superior al copilului, pentru reintegrarea copilului în familia de origine. Dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a copilului poate fi grav afectată de creșterea într-un centru de plasament, comparativ cu copiii care cresc într-o familie1.

Conform standardelor internaționale², copiii de care nu pot avea grijă părinții ar trebui îngrijiți într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. Natura în sine a instituțiilor rezidențiale le face pe aces-tea slab echipate pentru a reproduce un mediu cald, adecvat creșterii ți dezvol-tării. Cu toate acestea, în ciuda nume-roaselor dovezi care vin în sprijinul com-baterii instituțiilor rezidențiale, copiii din Europa continuă să fie plasați în unități rezidențiale separate și de proastă ca-litate – inclusiv în centre de plasament pentru copii mai mici de 3 ani³.

În ultimele decenii, membrii Eurochild4 au dezvoltat o expertiză substanțială în cadrul mai multor aspecte diferite ale procesului de instituționalizare. Mai multe țări au început demersuri de tran-ziție de la îngrijirea instituțională la cea de tip familial, în cadrul comunității, însă mai este nevoie de multă muncă până când instituționalizarea va deveni istorie în Europa5.

Ce însemnă „dezinstituționalizare”?Dezinstituționalizarea nu înseamnă doar închiderea instituțiilor rezidențiale. În primul rând, ea necesită o schimbare a paradigmei și a mentalităților, cu accent pe drepturile copiilor și calitatea îngrijirii. Procesul cuprinde o transformare com-prehensivă a sistemelor de protecție a copilului, care începe cu consolidarea tuturor tipurilor de servicii de sprijin pentru familii și părinți, pentru a ne asi-gura că separarea copilului de familia sa este privită într-adevăr ca o soluție de ultim resort.

Când separarea este clar în interesul superior al copilului, ar trebui să fie disponibile diverse opțiuni, în funcție de situația și nevoile copilului. Acestea pot include reintegrarea/plasamentul simplu (îngrijire în cadrul familiei extinse a copilului sau în cadrul unor familii ale unor cunoștințe apropiate ale copilului), asistența parentală profesionistă, case de copii tip familial, incluziune în câmpul muncii, adopții naționale, etc. Înainte ca instituțiile rezidențiale să fi e închise, trebuie să existe alternative de înaltă calitate, urmând un proces pas cu pas. Când se consideră adecvat, trebuie depuse eforturi pentru a reuni copilul cu familia sa naturală, care ar trebui să be-neficieze de sprijin continuu.

Dar e nevoie de instituții rezidențiale pentru a îngriji orfanii...Contrar opiniei populare, marea majori-tate a copiilor plasați în centre de plasa-ment nu sunt orfani, ci au unul sau chiar ambii părinți în viață. De multe ori, copiii nu sunt abandonați formal, ci plasați temporar de către părinții care se con-fruntă cu dificultăți.

Ocazional, părinții sunt chiar încurajați să-și abandoneze copiii imediat după naștere, fiind victime ale prejudecăților personalului spitalelor și maternităților (de ex. mamele singure, părinții adoles-cenți, părinți de origine rromă, părinți ai copiilor cu dizabilități, etc.).

1 Vezi Eurochild Working Paper “De-institutionalisation and quality alternative care for children in Europe — Lessons learned and the way forward”, Octombrie 2012.

2 Rezoluție adoptată de Adunarea Generală ONU 64/142, Guidelines for the Alternative Care of Children, Iunie 2009.

3 Vezi UNICEF, At Home or in a Home? Formal Care and Adoption of Children in Eastern Europe and Central Asia, 2010

4. Eurochild este o rețea de organizații și indivizi care lucrează pentru a îmbunătăți calitatea vieții copiilor și tinerilor. Munca noastră este bazată pe principiile Convenției ONU asupra Drepturilor Copilului. Avem 117 membri cu drepturi depline și 36 de membri asociați.

5. Pentru o privire comparativă asupra sistemelor naționale de protecție a copilului în servicii alternative vezi Eurochild, Children in Alternative Care — National Surveys — a doua ediție, 2010.

4 5

Dar copii cu nevoi speciale severe sau copii cu nevoi de comportament?Pentru multă vreme, abordarea predo-minantă față de nevoile speciale era modelul medical: copiii cu nevoi spe-ciale erau tratați ca ”pacienți” cu boli sau deficiențe ce trebuie vindecate, în loc de indivizi cu drepturi depline. Mulți au fost plasați în afara familiilor imediat după naștere și și-au petrecut întreaga viață în instituții rezidențiale separate. Din fericire, multe s-au schimbat în ulti-mele decenii și multe țări au semnat și ratificat Convenții ONU care necesită ca toți copiii să fie tratați cu demnitate8. Cu toate acestea, dezinstituționalizarea co-piilor cu nevoi speciale sau cu tulburări de comportament este uneori percepu-tă ca problematică sau chiar imposibilă.

Experienșa ne arată că, cu sprijinul adecvat, copiii cu nevoi speciale pot să se bucure pe deplin de drepturile lor, în ceea ce privește viața de familie. Acest lucru înseamnă prevenirea abandonului copiilor cu nevoi speciale prin oferirea de educație și sprijin psihologic/mate-rial părinților lor, precum și facilitățile necesare pentru traiul în comunitate (de exemplu, îngrijire la domiciliu, servicii de respiro, servicii de zi accesibile direct la nivelul comunității, etc.). De aseme-nea, acest lucru mai implică acces la alternative de tip familial, cum sunt pla-samentul simplu și asistența parentală profesionistă, când familia naturală nu poate să aibă grijă de copil9.

Instituțiile rezidențiale sunt mai ieftine decât îngrijirea în familie și în comunitate: în timpuri de criză ar trebui să economisim fonduri publice...În primul rând, calitatea vieții copiilor ar trebui să fie principala preocupare, fără a ajunge vreodată pe plan secundar, din considerente economice. Însă chiar dincolo de argumentul legat de dreptu-rile omului, se poate dovedi că eficiența privind costurile în cazul instituțiilor rezi-dențiale este un mit.

Centrele de plasament sunt mai ieftine pentru că oferă îngrijire de slabă calitate: în țările cu servicii rezidențiale de îngrijire bine echipate, costurile sunt mai mari sau comparabile cu alternativele familiale sau cele din cadrul comunității10.

Pentru a complica lucrurile, copiii care au crescut într-un instituție rezidențială deseori poartă cu ei un stigmat apăsător și înfruntă provocări uriașe în efortul lor de a se integra în societate, ca adulți.

Intervenția timpurie, sprijinul familial, reintegrarea și îngrijirea alternativă de înaltă calitate pot contribui la prevenirea rezultatelor slabe, cum ar fi abandonul școlar, șomajul, fenomenul persoanelor fără adăpost, dependența, comporta-mentul antisocial sau delincvența. Ast-fel, aceste reforme structurale pot avea un impact pozitiv pe termen lung asupra copiilor, asupra buzunarului public și a societății în general.

Instituțiile rezidențiale s-au îmbunătățit mult în ultimii ani: de ce să le închidem acum?Poate că este adevărat faptul că majo-ritatea copiilor care trăiesc în instituții rezidențiale în Europa nu au parte de lipsuri din punct de vedere material. În Uniunea Europeană, multe țări și-au modernizat clădirile și și-au profesio-nalizat serviciile, însă chiar și instituțiile rezidențiale care oferă cele mai bune condiții nu pot înlocui cu adevărat un mediu familial. Copiii au nevoie de re-lații sigure, pe termen lung, cu adulții, precum și de a înțelege viața de familie,

de a da și a primi, de împărțirea respon-sabilităților, etc. Astfel, ei vor fi mai bine pregătiți pentru a transmite mai departe aceste cunoștințe familiei lor, atunci când va veni vremea să și-o întemeieze. Este important ca banii să nu fie folosiți pentru îmbunătățiri de ordin cosmetic aduse infrastructurii existente, ci pentru o reformă sistemică totală, care finan-țează măsurile de prevenire și alterna-tivele bazate pe conceptul familial, în cadrul comunității.

Dacă sunt închise toate instituțiile rezidențiale, unde merg toți copii? Există o diferență între a ”închide insti-tuții rezidențiale” și a ”realiza dezinsti-tuționalizarea”: închiderea instituțiilor rezidențiale în grabă și fără a dezvolta servicii alternative de înaltă calitate poate fi foarte periculoasă pentru copii, putându-se ajunge chiar la încălcări mai grave ale drepturilor acestora. Decizia de a muta un copil dintr-o instituție rezi-dențială într-o formă nouă de plasament reprezintă un proces delicat de tranziție care necesită planificare și sprijin atent.

Nu există o ”singură soluție care să se potrivească tuturor” când se deci-de locul unde vor merge copiii. Fiecare copil are nevoi și dorințe individuale, precum și o istorie personală unică. Evaluarea detaliată și consultarea cu toate părțile implicate (copilul, părinții și frații acestuia, familia extinsă, asistenții sociali, etc.) reprezintă cheia succesului.

În unele cazuri, copiii se pot întoarce la părinții lor naturali (”reintegrare”), iar în altele ei pot locui cu rudele sau cu prieteni apropiați (”plasament simplu”), în asistență parentală profesionistă sau în case de copii de tip familie. Asistenții parentali profesioniști ar trebui să be-neficieze de instruire pentru a înțelege nevoile copilului și experiența sa trăită în instituție rezidențială. Uneori, casele de tip familial sau traiul independent supra-vegheat (serviciul social locuința pro-tejată) sunt alternative adecvate, întot-deauna depinzând de nevoia, vârsta și circumstanțele în care se află copilul6. Cu toate acestea, organizația Eurochild este convinsă că îngrijirea de tip familial ar trebui să fie singura opțiune, cel puțin pentru copiii mici (de ex. cei cu vârsta între 0 și 3 ani)7 . Principiul călăuzitor este întotdeauna de a avea în vedere interesul superior al copilului.

6 Vezi UNICEF, At Home or in a Home? Formal Care and Adoption of Children in Eastern Europe and Central Asia, 2010, p. 19: “există un consens din ce în ce mai puternic în rândul experților în protecția copilului privind faptul că îngrijirea rezidențială de dimensiuni reduse, sub forma caselor de tip familial cu mediu de tip familial, folosită ca măsură temporară sau ca ultimă soluție poate fi uneori în interesul superior al copilului. (…) Poate fi și în interesul superior al unor adolescenți ca aceștia să ducă o

viață independentă, iar opțiunea aceasta ar trebui să le fi e oferită, însoțită de sprijinul necesar.”

7 Vezi UNICEF, Call for Action: End placing children under three in institutions, 2011. Ar trebui menționat că, potrivit Comitetului ONU cu privire la Drepturile Copilului, defi niția vârstei copilăriei timpurii ar trebui să includă toți copiii cu vârsta sub opt ani: Comitetul privind Drepturile Copilului, General Comment No. 7 — Implementing child rights in early childhood, 2005, par. 4.

8 Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (UNCRC) și Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (UNCRPD).

9 UNCRPD, art. 23. Vezi și Comitetul ONU cu privire la Drepturile Copilului, General Comment No. 9, The rights of children with disabilities, 2006

10 Vezi Eurochild Working Paper “De-institutionalisation and quality alternative care for children in Europe — Lessons learned and the way forward”, Octombrie 2012

6 77

Și dacă asistența parentală profe-sionistă se face doar pentru bani? Cercetările au arătat că îngrijirea familială și cea în cadrul comunității sunt soluții mult mai bune decât îngrijirea instituțio-nală11. Acestea fiind spuse, e clar că nici un sistem nu garantează cu siguranță protecția față de abuz sau neglijare. Tre-buie făcute evaluări comprehensive pen-tru a determina dacă familia de asistenți parentali profesioniști este potrivită înain-te de a plasa copilul în familie. De aseme-nea, trebuie să existe sisteme de control al calității și de monitorizare continuă.

Este important de reținut că motivația financiară nu subminează în mod nece-sar motivația familiilor de asistenți pa-rentali. Este adevrat că cele mai multe

familii au nevoie în societatea modernă de două venituri pentru a face față chel-tuielilor și de asemenea, este adevărat că întreținerea unui copil este costisi-toare și acest lucru trebuie compensat. Asistenții parentali pot fi persoane cu pregătire profesională

specială, mai ales cei care au grijă de copii care au comis infracțiuni ori de copii care au comportamente foarte difi-cile. Pentru a ne asigura că se respectă interesul superior al copilului, pregătirea și monitorizarea trebuie să includă o evaluare atentă a situației, atât în cadrul plasamentului simplu cât și în cazul unei viitoare reintegrări familiale.

Dacă închidem instituțiile rezidențiale, multe persoane își vor pierde locurile de muncă…Instituțiile rezidențiale joacă un rol im-portant în economia locală, mai ales când sunt plasate în locuri izolate. Este important să se lucreze cu angajații insti-tuțiilor rezidențiale înainte de închiderea propriu-zisă, pentru ca ei să înțeleagă pe deplin motivele schimbării. Acolo unde

este posibil, personalul trebuie păstrat pentru a lucra în serviciile de tip familial sau în cadrul îngrijirii în comunitate. Une-ori, aceiași oameni care își pierd locurile de muncă din instituțiile rezidențiale devin cei mai buni în îngrijirea copiilor în cadrul sistemului alternativ.

Înseamnă că familiile sunt întotdeauna cele mai bune?Din păcate nu! Plasamentul unui copil în afara familiei biologice este uneori ine-vitabil. Toate formele posibile de sprijin trebuie acordate familiilor, dar în cazul abuzului, al neglijării ori al riscului pentru copil, trebuie să intervenim. În aceste

cazuri trebuie găsite soluții de îngrijire alternativă care garantează continui-tatea și calitatea îngrijirii pentru copil, întotdeauna având în vedere preferințele și nevoile sale. Plasamentul instituțional trebuie evitat cu orice preț.

11 Vezi lucrarea Eurochild “De-institutionalisation and quality alternative care for children in Europe – Lessons learned and the way forward”, Octombrie 2012

Munca Eurochild pentru dezinstituționalizareEurochild promovează dezinstituționa-lizarea în toate țările din Europa care încă mai folosesc centrele de plasament pentru copiii lipsiți de îngrijire parentală. Pentru Eurochild, dezinstituționalizarea înseamnă:

A. Diminuarea folosirii îngrijirii instituți-onale și creșterea serviciilor comuni-tare și familiale;

B. Prevenirea separării copiilor de familii;

C. Sprijinirea tinerilor care părăsesc sis-temul de plasament.

Pentru mai multe detalii privind Dezin-stituționalizarea și drepturile copiilor în îngrijire alternativă: www.di-action.eu

Eurochild este o rețea de organizații și indivizi care lucrează pentru a Îmbunătăți calitatea vieții copiilor și tinerilor. Eurochild are în prezent 117 membri cu drepturi depline și 36 de membri asociați din 35 de țări europene.

Munca noastră este sprijinită financiar de Hope and Homes for Children UK și pro-gramul UE pentru Ocuparea Forței de Muncă și Solidaritate Socială PROGRESS (2007-2013).

Acest document a fost circulat în cadrul unui grup de tineri din diferite țări ale UE, care au trăit experiența îngrijirii alternative. Consultarea a dus la un număr de schimbări în cadrul documentului, pentru care mulțumim participanților. Mulțumiri speciale sunt adresate Power4Youth și pentru Jean Anne Kennedy pentru facilita-rea procesului.

Eurochild: Avenue des Arts, 1-2 - B-1210 Brussels – Belgium T: +32 (0)2 511 70 83 F: +32 (0) 2 511 72 98 www.eurochild.org

Contact: Michela Costa, Ofiţer pentru Politici T: +32 (0)2 211 05 59

8

Developed by:

Consulted with: Supported by:

Eurochild is supported by the European Union Programme for Employment and Social Solidarity — PROGRESS (2007–2013). For more information see: http://ec.europa.eu/progress. This publicationis produced with the support of the European Commission but does not necessarily express its views.

This publication is produced in the context of the Opening Doors campaign which is coordinated by Eurochild and Hope and Homes for Children. Financial support is provided by the PROGRESS Programme of the European Commission, DG Employment, Social Affairs and Inclusion and the OAK Foundation. The views expressed herein can in no way be taken to reflect the official opinion of the European Commission.

All photos: © Hope and Homes for Children.

Consulted with: Supported by: