Miscarea socialista

Socialismul a aparut intai ca o speranta a unor oameni idealisti care isi doreau si credeau ca pot face o

societate mai buna si mai dreapta.Ideea unei astfel de societati ideale a aparut chiar mai devreme de epoca

moderna,poate cel mai cunoscut exemplu fiind Utopia lui Thomas Morus.Dar cel mai inflacarati

teoreticieni ai ideii de egalitate,drepturi si libertati ale cetatenilor au fost iluministii, in frunte cu Jean-

Jacques-Rousseau.Insa tot el a alimenyat ideea ca in numele acestei cauze drepte,”majoritatea putea sa-si

impuna propriile optiuni in detrimentul unei minoritati condamnate la anihilarea identitatii.”Istoricii

Revolutiei franceze au vazut faza Terorii ca o reflectare a acestei teorii.Primii socialisti au fost inspirati

de ideile Revolutiei franceze.Saint-Simon a fost adeptul unei istorii care prezinta lungi perioade in care

tehnologia si ordinea sociala coexista in mod armonios si perioade de criza in care apar miscari violente,

care au drept scop eliminarea piedicilor din calea progresului.Sain-Simon recomanda ca savantii sa

controleze un sistem educational pentru indoctrinarea maselor,in traditia despotismiului luminat,prin

unirea eforturilor”industrialilor cu autoritatea de stat.Spre deosebire de Saint-Simon, Charles Forier era

mai curand un anti-industrialist,pronuntandu-se pentru constituirea unor asociatii cu caractwer

cooperatist(falansterele).Robert Owen vedea din contra industria ca pe un motor al societatii pe care o

proiecta.Experimentul sau de la New Lanark este exemplar pentru modul in care primii socialisti priveau

transformarea sociala si dificultatile intampinate.

Adevarata trecere spre gandirea socialista s-a realizat odata cu operele unor autori precum

Blanqui,Proudhon si mai ales Marx.Louis-Auguste Blanquiera adeptul revolutiei rea;lizate de catre un

grup de ‘revolutionari de profesie’, oameni fermi, asa cun fusesra iacobinii,care pot obtine si prin

mijloace violente puterea politica urmand apoi sa construiasca, cu orice pret, noua ordine social-

politica.Marx, desi vdea in acelasi fel societatea viitoare nu era de acord cu fortarea revolutiei el sustinand

trezirea progresiva a constiintei de clasa a muncitorimii, finalitatea fiind acea oranduire echitabila, la care

se va ajunge in mod natural.Un alt opozant al lui Marx fiind Pierre-Joseph Proudhon care desi tot unadept

al mijloacelor pasnica de transformare a societatii, sustinea o egalitate care sa stimuleze diferentierea.

Manifestarea proletariatului in viata social-politica a societatii burgheze reflecta procesul formarii

si maturizarii sale.Primele sale actiuni au fost legate de lupta politica a burgheziei radicale si democrate

din Franta-miscarea babuvista, revolutia din 1830-sau a aristocratiei liberale din Anglia-“miscarea pentru

reforma electorala.Luand contact cu ideile socialismului utopic in cadrul societatilor secrete din Franta

sau al sindicatelor in Anglia,proletariatul va incepe sa se afirme forta politica independenta.

In Franta sfarsitului de secol XVIII contradictiile existente in cadrul starii a treia au dus la aparitia

miscarii babuviste, o sinteza intre aspiratiile egalitariste ale sansquiltilor si principiile guvernului

revolutionar iacobin.In mai 1796, conpiratia”egalilor” a fost descoprita, iar principalii sai conducatori,

Babeuf si Darthe ghilotinati.Lipsit de rezonanta in epoca, babuvismul a pus problema raporturilor dintre o

minoritate constienta cu rol organizator si mase.In timpul Consulatului si al Imperului, ideile de factura

babuvista au mentinut traditia revolutionara si metodele de actiune conspirative prin societati secrete de

tipul lojilor masonice sau carboneriei.Dupa 1825, criza economica a determinat intensificarea rascoalelor

taranesti(Franta fiind preponderent agrara).Pe plan politic, dupa o incercare de reintroducere a

absolutismului, la 27 iulie 1830 a izbucnit revolutia, in urma careia burghezia a invins definitiv

aristocratia.Lipsa de urmari favorabile pentru mase,persistenta crizei economice si a somajului,costul

ridicat al vietii a dus la continuarea agitatiilor muncitorestiCea mai importanta a fost cea izbucnita la

Lyion, in 1831.,cand timp de rei zile, muncitorii au stapanit orasul, in cele din urma fiind invinsi de

armata.Dupa 1831s-a intensificat procesul de asociere a muncitorilor, de la societatile de binefacere,de

prevedere sau fratesti trecandu-se la cele militante In 1834, noi insurectii s-au declasat la Lyon si Paris ca

urmare a intentiilor guvernului de a da noi legi impotriva asociatiilor si a cresterii agitatiei

republicane.Lipsa de omogenitate a clasei muncitoresti franceze a facut ca miscarea muncitoreasca sa nu

aiba amploarea celei britanice.Legislatia anti-asociere a orientat activitatea muncitorilor si a

republicanilor catre societatile secrete, cum a fost cea a Prietenilor Poporului”(1830 sau cea “Drepturilor

Omului”(1834)sau Societatea Familiilor”(1837) .Elementele liberale din conducerea acestora s-au

retras,fiind inlocuite cu elemente revolutionare din randurile burgheziei mici si mijlocii, ca

Barbes,Blanqui,Dezamy.Societatile de dupa 1840 s-au constituit ca organizatii muncitoresti formuland

programe de factura comunista.Societatea Muncitorilor Egalitari sau a Noilor Anotimpuri a mentinut

organizarea pe grupuri mici,de sase membri si un conducator “muncitorul”,urmau apoi

“atelierele”,”fabricile” si “sectiile”,purtand nume ca Reformistii”,Egalitarii sau Comunistii”. In primii ani

ai celui de-al Doilea Imperiu condus de Napoleon al III – lea, are loc redresarea situaţiei de după recenta

criză economică (din anii 1846 – 1847), urmată de o creştere economică considerabilă, dezvoltându-se

foarte mult căile de comunicaţie. În această remarcabilă perioadă se formează marile instituţii de credit

franceze, multe dintre ele supravieţuind până în zilele noastre (“Crédit Foncier” – 1852, Crédit Lyonnais”

– 1863, “Société Générale” – 1864). De asemenea, în 1848 se acordă drept de veto tuturor cetăţenilor

francezi care implinisera 21 de ani.

In Anglia,dezvoltarea idustriala fara precedent a Angliei la inceputul secolului XIX a fost insotita

de extinderea unitatilor de productie mpoderne, fabricile in detrimentul productiei artizanaleA crescut

ponderea muncitorilor de fabrica fata de cei din mica industrie.Proletariatul s-a concentrat in mari centre

urbane(Manchester, Leeds,Birmingham), acaror populatie a crescut soarte mult.Scaderea continua a

salariilor, conditiile grele de viata, deculturalizarea, contextul nefavorabil de dupa razboiul cu

Franta(1795-1815) au dus la agravarea situatiei sociale a muncitorilor)Grevele au devenit frecvente, ele

avand un caracter din ce in ce mai combativ.Alte forme de protest au fost distrugerea mijloacelor de

productie, atacarea fabricilor.Valul de actiuni s-a intensificat odata cu adoptarea legii asupra cerealelor,

care provocase o criza apainii, pricipalul aliment al muncitorului.Revendicarile muncitorimii au fost

sprijinite de burghezia mica si mijlocie.Din indemnul unor societati amicale(societatea filantropica sau a

unor cluburi au avut loc mari adunari populare, ca aceea de la St.Peters’s Fields din Manchester in 1819,

cand armata a fost nevoita sa intervina 20 de muncitori fiind ucisi si multi altii raniti.In urma acestor

actiuni, dar si datorita iesirii din criza a economiei engleze, dupa 1820 legislatia a fost

imbunatatita.Dezvoltarea economiei dupa 1820 pana la criza din 1825 a fost insotita de activitatea de

organizare profesionala.S-au extins sindicatele ,in 1824 a aparut sindicatul constructorilor de nave din

Londra, in 1825 alt sindicat puternic in Northumberland si Durham.La sfarsitul lui 1829 ,din initiativa

textilistilor din Lancashire s-a desfasurat un congres in care s-a hotarat infiintarea “Marii Uniuni

Nationale din Regatul Unit”, condus de John Doherty si considerat primul mare sindicat britanic

modern.In 1830 s-a infiintat primul sindicat general(Asociatia Nationala pentru Protejarea Muncii)In

1831 s-a constituit “Uniunea Nationala a claselor muncitoare’-rotondistii”, condusa de W.Lovett si

H.Hetherington, care a devenit centrul conducator al organizatiilor similare din Anglia;programul sau

politic s-a situat in traditia republicanismului democrat-burghez.Sub presiunea sindicatelor,Parlamentul a

adoptat unele masuri democratice in 1832 in “Legea de Reforma”(o mai buna reprezentare in Camera

Comunelor a oraselor industriale plus largirea dreptului de vot).Cu scopul de a asigura controlul

sindicatelor asupra productiei s-a in fii ntat “Marea Uniune Nationala A Sindicatelor”, dar nu a durat

decat 6 luni din cauza propriilor slabiciuni de organizare.Relativul esec al miscarii sindicale a dus la

aparitia miscarii chartiste. În timp ce relaţiile dintre noul suveran de doar 18 ani, regina Victoria, lipsită

de experienţă dar în acelaşi timp ambiţioasă şi dornică de a fi un bun monarh, şi miniştrii, se degradau din

ce în ce mai mult, în rândul proletarilor existau de-o măsură tensiuni şi nemulţumiri, cu privire însă la

asuprirea din partea nobililor, nemulţumiri legate de “Legea săracilor” promulgată în 1834. Parlamentul,

deşi asistase la numeroase proteste din partea clasei muncitoare nemulţumite, nu era încă pregătit să

accepte cererile reprezentanţilor aleşi ai clasei muncitoare de a participa activ la viaţa politică. În acest

sens a fost redactată de W.Lovett o “Chartă a poporului”, prin care se cereau introducerea votului

universal şi o petiţie a fost adresată Parlamentului, care a fost însă respinsă, acest lucru, accentuat de

revolta muncitorilor referitoare la acea “Poor Law”, ducând automat la răscoale în Newport. Mişcarea a

fost însă înăbuşită în 1840 iar liderii mişcării chartiste au fost închisi. Robert Peel, ales prim-ministru al

Marii Britanii în 1841, a desfiinţat “Corn Laws” în 1846, când o foamete ameninţa Irlanda (din cauza

lipsei de cartofi), această măsură evitând ca Anglia, care se confrunta cu grave probleme economice, să

fie cuprinsă de revoluţia ce cuprinsese aproape întreaga Europă în anul 1848. această nouă politică, bazată

pe liberul schimb (în loc de protecţia statului), a adus poporului englez hrană ieftină şi mai multe

exporturi, iar legile “Mines Act” şi “Factory Act” au asigurat condiţii mai bune de muncă

proletariatului.Miscarea chartista,care a mobilizat intre 1836-1848 muncitorimea engleza, a fost prima

miscare nationala organizata politic a proletariatului,care a preluat din ideile socialistilor utopisti

necesitatea infiintarii unei altfel de societati.În continuarea doctrinei egalitariste a lui Saint – Simon, noile

idei reformatoare ale lui Robert Owen sunt îmbrăţişate foarte repede de muncitorii şi intelectualii englezi,

care, în urma mişcărilor de protest ale claselor muncitoreşti, se asociază şi lansează primele proiecte de

reorganizare a economiei industriale, pentru a consolida structurile cooperatiste unde se poate practica

solidaritatea între toţi muncitorii. Robert Owen (1771 – 1858) şi-a organizat propria fabrică textilă după

principiile cooperatiste, iar el este cel care lansează pentru prima dată conceptul de socialism , dezvoltând

ideea unui socialism, utopic, reformator şi filantropic. Owen rămâne în istorie prin Mişcarea cooperatistă,

alături de Charles Fourier, Étienne Cabet şi Saint – Simon, obiectivul lor fiind de a pune în practică

proiecte comunitare care ar putea concretiza viziunea fericită a unei societăţi industriale eliberate de

raporturile de dominare. Convins că sărăcia şi izolarea socială a muncitorilor nu sunt neapărat rezultatul

unor slabe aptitudini individuale (cum considerau liberalii), ci consecinţa directă a condiţiilor proaste de

viaţă, el îşi exprimă încă de la începutul secolului al XIX – lea dorinţa de a îmbunătăţi starea claselor

sociale sărace. El este primul patron din industrie care îmbunătăţeşte viaţa muncitorilor săi: le asigură

acces la instruire şi educaţie, protecţia sănătăţii, îmbunătăţeşte condiţiile de locuit, reduce timpul de lucru,

măreşte salariile.

Dorind o reformă a sistemului industrial britanic, el apelează direct la stat, militând pentru dispariţia

profitului şi a proprietăţii private. Îi incită astfel pe muncitori să se organizeze pentru a-şi apăra drepturile.

În acest context ia naştere mişcarea cartistă în Anglia. Cartiştii reclamă reforme sociale, dar se disting de

mişcarea lui Owen prin ostilitatea deschisă faţă de lumea afacerilor, conducătorii cartişti adăugând

cererilor lor şi revendicări politice, în special votul universal şi dreptul de a fi ales. Mişcarea cartistă

aduce un nou curent, radicalismul, care nu îşi propune promovarea unui egalitarism. Apar astfel în Anglia

reforme radicale democratice, ca reforma electorală în care membrii din Parlament cer să fie plătiţi. Acest

termen a mai fost aplicat celor care susţineau o constituţie democratică.Dupa 1840 s-au inregistratprimele

miscari ale muncitorilor germani.Specificul dezvoltarii economice a Germaniei a imprimat anumite

particularitati proletariatului in curs de formare.Majoritatea proletariatului o formau lucratorii la

domiciliu, argatii, zilierii, calfele.,muncitorii moderni fiind putini si repartizati inegal in teritoriu.Situatia

muncitorilor s-a deteriorat odata cu economia,ca urmare au aparut rascoale in Silezia,Boemia in 1844.Idei

socialiste exportate din Franta patrunsesera si aici, formandu-se grupuri socialiste in interiorul

organizatiilor de factura democrat-republicana. Sindicalismul german a cunoscut un început dificil şi a

avut aproape de la apariţie un caracter politic clar, întrucât s-a dezvoltat în strânsă legătură cu social-

democraţia. Mişcarea „sindicatelor libere”, apărută în 1875, a dobândit curând caracter de masă,

organizând puternice acţiuni greviste.

Miscare sindicala s-a inregistrat si in alte tari ,dar mult mai putin pregnant decat in Anglia ,din cauza

retardului dezvoltarii industriale.În Rusia, unde organizarea sindicală a fost mult timp interzisă, primele

embrioane s-au constituit în anul 1878, iar grevele, deşi erau de asemenea interzise, s-au înmulţit.În Italia,

datorita influenţelor anarhiste, principalele forme de manifestare a mişcării muncitoreşti au fost

conspiraţiile şi loviturile de forţă. Anarhismul., teoretizat de Pierre Joseph Proudhon, avea ca ideal o

societate fără stat, bazată pe libera asociere a muncitorilor şi a producătorilor , si s-a dezvoltat mai ales in

sudul Europei, in paralel cu socialismul stiitific. În Spania, mişcarea sindicală era divizată de două

tendinţe: muncitorii necalificaţi erau organizaţi în sindicate anarhiste, iar cei calificaţi optau pentru cele

cu tendinţe socialiste.

Socialismul stiintific si Internationala I

In Germania absolutista a anilor 1830-1840 s-a manifestat in mediile intelectuale o orientare spre

gandirea filosofica hegeliana. Hegel a propus o formă a idealismului în care dezvoltarea ideilor în

contrariile lor este tema conducătoare a istoriei umane. Acest proces dialectic presupune uneori acumulări

treptate dar alte ori cere schimbări violente ale al status quo-ului existent.Pe acest fundal , dar si pe al

ideilor lui Saint-Simon a aparut gandirea marxista. Karl Marx , care studiase filosofia la Universitatile

din Bonn si Berlin a păstrat cea mai mare parte a modului de gândire al lui Hegel. Dar Marx a abordat

mai pragmatic conceptia hegeliana, schimbând idealismul dialectic în materialism dialectic. Marx a

urmat curentul altui hegelian, Ludwig Feuerbach ,dar părerea lui Marx era că umanismul lui Feuerbach

este excesiv de abstract și de aceea nu mai puțin idealist decât sistemul pe care îl dorea să-l înlocuiască,

În loc de aceasta, Marx dorea să dea prioritate ontologică la ceea ce el numea "procesul vieții adevărate"

a ființelor umane adevărate,.Abordand dezvoltarea societatii umane,Maex si prietenul sau ,F.Engels au

incercat sa demonstreze ca omul este un produs determinat de conditiile obiective ale existentei, deci

spiritualitatea sa, constiinta este un derivat al existentei.

In 1848, Marx si Engels redacteaza Manifestul partidului comunist, unde dezvoltă ideea unui

socialism ştiinţific. Gândirea lui Saint – Simon – care doreşte să contribuie la consolidarea unei societăţi

unite şi solidare în care toţi “producătorii” (pe care îi distinge de “proprietari”) s-ar asocia unii cu alţii, în

interesul tuturor – se doveşte a fi totuşi utopică, după cum remarcă şi F. Engels în lucrarea sa Socialism

utopic şi socialism ştiinţific, întrucât, în ochii teoreticienilor luptei de clasă, ideile avansate nu se bazează

pe o analiză “ştiinţifică” a mecanismelor economice care ghidează evoluţia istorică a societăţii. Pentru

Karl Marx şi Friedrich Engels, “socialiştii utopici” au iniţiat reflecţia asupra clasei muncitoare, însă

idealismul lor moralist este ineficient, fiindcă domoleşte proletariatul lăsând să se presupună că

muncitorii şi patronii îşi pot concilia interesele. El îi împiedică pe muncitori să-şi conştientizeze unitatea

(“conştiinţa de clasă”). Sfărâmând orice şansă de elan revoluţionar, în final acesta contribuie la

reproducerea ordinii burgheze.

Doctrina lui Karl Marx, căreia îi pune bazele între 1848 şi 1883, socialismul ştiinţific, devine referinţa

teoretică centrală a majorităţii conducătorilor lumii muncitoreşti şi intelectualilor revoluţionari.Conform

acestei doctrine,care combatea ”socialismul crestin” promovat deW.Weitling in Germania, clasa

muncitoare putea si trebuia sa cucereasca prin revolutie puterea politica. Coerenţa doctrinei, legătura pe

care aceasta o stabileşte între explicaţia teoretică a exploatării capitaliste şi aplicarea corectă a revoluţiei,

violenţa cu care condamnă capitalismul, înfrângerea tendinţelor concurente contribuie la transformarea

gândirii marxiste, în câteva decenii, într-o adevărată “teologie a revoluţiei” pentru mulţi socialişti.

Obiectivul lui Marx este de a formula o teorie socială capabilă să mobilizeze masele. El înţelege astfel, să

participe la formarea conştiinţei muncitoreşti şi să incite proletariatul la revoltă împotriva societăţii care îl

menţine intr-o stare de subjugare. Marx manifestă un dispreţ total faţă de socialismul utopic, iar în

lucrarea sa se referă la proletariatul german pentru că filosofia germană a luat-o înainte, ideile au apărut

mai repede, ca şi mişcarea şi partidele. El atinge două probleme: exploatarea şi alienarea. În privinţa

alienării, omul se descoperă pe sine ca altceva, subiectul, individul prin acţiuni, prin contactul cu lumea

exterioară se proiectează pe sine şi activităţile sale dincolo de marginile sale, apar lucruri independente de

sine care sunt de fapt prelungiri ale eului. Datorită acestui proces de alienare se produc idei, iar când o

clasă de oameni îşi realizează unitatea în aceste idei, realizează o conştiinţă de clasă. Acest proces

caracterizează un individ care este dinamic, proiectează, activează, dar se înstrăinează de sine şi devine o

fiinţă care în loc să îşi determine existenţa, este determinat de condiţiile existenţei. În privinţa problemei

de exploatare, Marx analizează fenomenul muncii şi distinge două tipuri de activitate: munca necesară

perpetuării vieţii şi plusul de valoare. Într-o situaţie ideală, Marx susţine că omul ar avea nevoie doar de

munca necesară, asta numai în condiţii naturale. El menţionează tot aici de o plusvaloare, care este o

supramuncă, iar folosită ca mijloc de producţie (baza materială a producţiei) evoluează. De asemenea, în

viziunea lui Marx mijloacele de producţie cu adevărat productive sunt deţinute de puţini iar aceştia îşi

însuşesc produsele supramuncii, astfel răsplata muncii tinde să meargă către nivelul de subzistenţă.

Acesta este un proces stadial (stadii de dezvoltare ale capitalului) către un nivel din ce în ce mai mare de

exploatare. Crescând productivitatea, restul se duce la patron. Evoluţia capitalului introduce un grad de

exploatare chiar între capitalişti, mecanizarea producţiei ducând la eliminarea altor capitalişti care nu pot

ţine pasul. Astfel societatea este divizată în proletari şi exploatatori pe măsură ce tehnoligia avansează.

Rezultatul final este explozia socială deoarece capitaliştii devin prea puţini, iar proletariatul devine o

clasă socială dominantă. În acest caz, Marx consideră că statul ar trebui anulat întrucât nu mai are nici un

rol, iar omenirea revine la starea iniţială, de natură. Pentru a crea această situaţie, Marx identifică trei

opţiuni: acordarea de abilităţi şi drepturi, introducerea unui internaţionalism capitalist (leninismul – unde

statele de la periferie vor lupta), sau dezorganizarea proletariatului, care este o masă şi căruia îi trebuie o

organizare, de preferinţă un partid politic care ar putea să facă mişcările proletariatului eficiente. Astfel

agentul revoluţiei nu este un partid, ci un sindicat revoluţionar care va intra în grevă.

De la moartea lui Marx în 1883, diferite grupuri din toată lumea au apelat la marxism ca bază intelectuală

pentru linia politică și tactica lor, care pot fi în mod spectaculos diferite și contradictorii. Una dintre

primele mari sciziuni a apărut între apărătorii social-democra ț iei – (care afirmau că tranziția la socialism

putea apărea într-o societate democratică) – și comuni ș ti – (care afirmau că tranziția la socialism poate fi

făcută numai prin revoluție). Însă ambele posibilități sunt luate în considerare de către Marx în scrierile

lui: Marx considera că trecerea la socialism se putea produce atât prin mijloace violente (confruntare

violentă între proletariat și burghezie), cât și prin mijloace pașnice (compromis cu partidele burgheze și

câștigarea puterii prin mijloace electorale),[3][4] din acest punct de vedere opinia social-democraților

(revoluție atinsă prin compromis cu burghezia și câștigarea prin mijloace electorale a puterii) nefiind mai

puțin marxistă decât aceea a comuniștilor (revoluție violentă și confruntare directă între proletari și

burghezie). Social-democrația a apărut în interiorul Partidului Social Democrat German și a avut drept

rezultat abandonarea rădăcinilor marxiste[5], în vreme ce comunismul a dus la formarea a numeroase

partide comuniste.

Militand pentru crearea unei Asociatii Internationale a Muncitorilor,Marx si Engels urmareau realizarea

unitatii miscarilor muncitoresti din diferite tari, indiferent de orientarea lor politico-ideologica, pentru a

crea un partid politic pregatit sa actioneze in momentul declansarii apropiatei revolutii

europene.Comotetul Provizoriu ales in septembrie 1864(devenit Consiliul General), reprezenta organul

central de conducere, iar compozitia sa reflecta raportul de forte dintre elementele fondatoare ale

Internationalei:englezii au dat jumatate din membri(presedintele, secretarul,etc).Organul de presa oficial a

devenit ziarul muncitoresc englez”Bee-hive”K.Marx a devenit de fapt conducatorul efectiv, chiar daca

initial a fost doar secretar corespondent pentru Germania.In jurul sau ,Marx a format un nucleu proletar

revolutionar care s-a dezvoltat si a condus Asociatia Internationala.Manifestul Partidului Comunist a

definit idealul Asociatiei, cu lozinca sa celebra:Proletari din toate tarile, uniti-va!”

Congresul Asociatiei era suveran,dar intre congrese activitatea era condusa de Consiliul General, format

din reprezentanti ai muncitorilor din fiecare tara.Organizatiile de baza erau Sectiile, reunite sub

conducerea unui consiliu central national.Toate asociatiile afiliate Internationalei isi mentineau

organizatia lor, avand drepturi si indatoriri ca orice membru.Cele doua documente

programatice,Manifestul Constitutiv si Statutul(adoptate in noiembrie 1864, nu preconizau exproprierea

mijloacelor de productie, nu abordau problema micii proprietati private, nu mentineau notiunea luptei de

clasa, dar se refereau la cooperativele muncitoresti de productie(teza lui R.Owen, si cereau combaterea

razboiului, care nu facea decat sa ingreuneze viata muncitorului.

In 1866 s-a intrunit al doilea congres international, la Geneva,in acel moment Asociatia Internatinala a

Muncitorilor avand 25000 membri si milita pentru obtinerea zilei de munca de opt ore si a unei legislatii

muncitoresti.Au avut loc si confruntari numeroase de idei,pe diverse teme, intre diferitele curente

socialiste(marxisti,proudhonisti,lassaleeni,si mai apoi bakunisti in jurul rolului sindicatelor si a

raporturilor acestora cu puterea politica:Lasaleenii subestimau activitatea sindicala in timp ce Bakunin

proiecta reconstruirea intregii Internationale pe baza acestora...Sectiile Internationalei au optat pentru

infiintarea sindicatelor, acestea avand si rol politic. Prodhonistii excludeau din discutie lupta impotriva

capitalului, si se pronuntau, ca si anarhistii impotriva implicarii politica a clasei muncitoare.Si In privinta

proprietatii asupra pamantului, parerile erau divergente.In ciuda opozitiei prodhonistilor,Congresul

Asociatiei adopta ,in 1868, o rezolutie in care se dorea trecerea pamantului, a padurilor, cailor

ferate,telegrafului, drumurilor in proprietate colectiva.Pozitia marxista s-a nuantat dupa infrangerea

Comunei din Paris;Marx nu mai punea problema ca taranimea sa renunte la mica proprietate..Clasa

muncitoare trebuia sa castige alianta cu taranimea iar viitorul guvern proletar provizoriu trebuia sa

recunoasca temporar proprietatea taraneasca asupra pamantului.