Mişcarea de la 4 mai 1919 in China

Mişcarea de la 4 mai este o revoluţie culturală şi reformă socio-politică (1917-1921) chineză. În 1915, intelectuali tineri, inspiraţi de Chen Duxiu, au început agitaţia pentru reformarea şi întărirea societăţii chineze prin acceptarea ştiinţei, a democraţiei şi a şcolilor de gândire occidentale, unul dintre obiective fiind crearea unei Chine îndeajuns de puternice pentru a se opune imperialismului din Occident.

Pe data de 4 mai 1919, elanul reformist s-a concretizat într-un protest al studenţilor din Beijing împotriva unei decizii luate la Conferinţa de Pace de la Versailles, prin care vechile avantaje date de germani Chinei reveneau acum Japoniei. După mai mult de o lună de demonstraţii, proteste, greve şi boicoturi ale bunurilor japoneze, guvernul a cedat şi a refuzat să semneze tratatul de pace cu Germania. Mişcarea a stimulat activitatea reorganizării Guomindang şi a dat naştere Partidului Comunist Chinez.

Mişcarea naţională China după Primul Război Mondial (1918-1924). Respingerea cererii de retrocedare a coloniilor germane către China la Conferinţa de pace de la Paris şi demonstraţia patrioţilor chinezi pe piaţa Tian’an’men din Beijing. „Mişcarea de la 4 mai”. Demonstraţii, proteste şi boicoturi în cele mai importante oraşe ale Chinei: Beijing, Shanghai, Hangzhou, Harbin. Rezonanţa culturală şi importanţa „Mişcării din 4 mai” 1919. Activitatea intelectualilor chinezi pentru modernizarea Chinei.

Conferinţa de la Washington (1921-1922) şi reevaluarea politicii marilor puteri faţă de China. Crearea Partidului Comunist Chinez (1921). Activitatea lui Chen Duxiu şi Li Dazhao. Activitatea Guomindang-ului spre recuperarea puterii politice în China. Orientarea lui Sun Yatsen spre Rusia Sovietică. Crearea Primului Front Unit dintre naţionalişti şi comunişti sub patronatul Kominternului (1924). Evoluţia sunyatsenismului.