mircea eliade - oceanografie -despre sinceritate si prietenie

5/8/2018 Mircea Eliade - Oceanografie -Despre Sinceritate Si Prietenie - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/mircea-eliade-oceanografie-despre-sinceritate-si-prietenie 1/3

Mircea Eliade, "Oceanografie"

Despre sinceritate si prietenie

Mi se pare ca foarte multi oameni isi fac despre sinceritate o idee atat de putin clara, incat

ajunge mai degraba o superstitie. Se spune: a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a nu

maslui nimic, a te dechide de tot. Exact; dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu

tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt - ci cand nu ascunzi ceea ce se

asteapta de la tine sa nu ascunzi. Este paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta se verifica nu prin tine, ci

prin celalalt. Esti sincer numai cand spui ceea ce vrea si ceea ce se asteapta altul de la tine sa spui.

Daca marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una, nici alta

- nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar daca ii marturisesti

ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca ai avea alte lucruri de spus (de pilda, ca isi

macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca isi inchipuie o suma de lucruri care o

departeaza de adevar si de, hai sa-i spunem, fericire) - atunci nu esti nici sincer, nici nesincer, esti

nebun. "Sinceritatea" este o voluptate amara pe care o cauta fiecare dintre noi; amara pentru ca

adesea ne face sa suferim; si totusi voluptate, pentru ca ni se descopera cele ce voim sa le aflam, si,

mai ales, pentru ca ne satisface acea eterna sete de a vorbi de noi, de a constata ca existam

(deoarece atragem atentia celorlalti), ca nu ne invartim intr-o lume nefavorabila (e ciudat cat de

mult ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de

care nu putem fi "sinceri"); de a ne verifica si justifica, intr-un cuvant, existenta. Vrem sa fie lumea

sincera cu noi ca sa ne asiguram ca nu suntem singuri. Nimic nu da mai mult decat sinceritatea acea

certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc; ca nu suntem singuri. Deaceea, in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se

cauta unul pe altul; tocmai pentru a anula acel inspaimantator sentiment al solitudinii, al izolarii

definitive. Este si sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atatea altele.

Numai ca, asa cum am spus mai sus, sinceritatea aceasta este o superstitie a noastra, nu o

realitate. Deoarece ni se cere sa spunem numai acele lucruri sau acele adevaruri pe care le asteapta

tovarasul nostru. Esti cu desavarsire sincer nu cand spui tot ce gandesti - ci cand ghicesti perfect ce

vrea celalalt sa afle de la tine. Daca spui altceva, esti nebun sau esti ridicol.

In fond, si sinceritatea participa la acea foarte complicata clasa de sentimente si orgolii care se

numeste, in bloc, prietenie - si care, trebuie s-o recunoastem, constituie una dintre cele mai serioasemotive pentru a iubi viata. Si in prietenie se intampla acelasi lucru ca si in sinceritate: esti iubit nu

pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat

intotdeauna. Ca si in "sinceritate", in prietenie nu poti fi tu insuti. Esti iubit nu pentru tine - ci esti

iubit pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, sau verifica, sau contrazice, sau afirma in

sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel: toata lume face la fel...

Cred ca exista si altfel de sinceritati, dupa cum exista si altfel de prietenii. Cateva pilde de

asemenea prietenii si sinceritati am avut prilejul sa le mentionam, atunci cand am scris despre

ridicol. Este intotdeauna destinul marilor sinceriteti si marilor prietenii sa para ridicole. Un om care

iti da bani la nevoie este "un bun prieten". Altul, care iti spune ca nu exista nevoie, ca nu exista

toate aceste complicatii cu bogatie si saracie, ca rostul omului depaseste simpla fuga dupa bani, esteun exaltat, un om ridicol.



Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica

libertatea celuilalt. Si inteleg prin "libertate" suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de

se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe

strada, sa te intalneasca la cafenea sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa-i intovarasesti la

cinematograf sau la vizite, sa-ti placa, in general, cele ce le plac si lor, sa gandesti, iarasi in gneral,

ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si

asimilat dupa voia sau dupa capriciul lor; iar tu faci la fel.

Daca insa intr-o zi vrei sa fii liber, si vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta ei de la tine sa

faci - atunci nu mai esti un bun prieten; atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti

tolerat; acesta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta...

Prietenia cea mai incercata isi dezvaluie uneori ziduri de nestrabatut; parca ti-ar spune: "Pana

aici te-am urmat, pana aici te-am lasat sa intri; de-acum, esti un caraghios, esti absurd, esti ridicol;

nu te mai pot urma!" Incercam zilele trecute sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte - si am

cunoscut inca o data tristetea de-a vedea cat de multe ziduri exista intre noi. Parca mi-ar fi spus:

"draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!" Ei nu voiau sa simta ca ceea ce le apar lor prostii poate

insemna pentru mine o problema esentiala. Ei nu intelegeau ca s-ar putea discuta o asemenea problema, ca o puteau combate - dar nicidecum demite dispretuitori sau indiferenti. De multe ori m-

am intrebat ce-ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de

libertatea mea; daca, de pilda, m-as converti la iudaism, sau la baptism, sau as deveni luptator la

circ, sau campion de biliard; ceva, in sfarsit, care i-ar incomoda si i-ar nelinisti. Ei n-ar judeca

schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa-mi inteleaga

nebunia. M-ar decreta pur si simplu nebun, poate m-ar tolera, sau poate m-ar lasa cu desavarsire

singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu inseamna decat aceasta

completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica in asa numitele "ceasuri-grele" ale vietii. O prietenie se verifica numai

prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta un prieten in nevoie, a-l incalzi cu

mangaierile tale, a-l incuraja cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe

ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tau de vedere (care poate fi real si

justificabil, dar care poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce

iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa

realizeze ca sa ajunga un om, iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci

numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia

celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ni-e sete de

mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nunumai ca nu dam pe cat ar trebui, dar si luam cu mult mai putin decat ni se ofera...

mircea eliade - oceanografie -despre sinceritate si prietenie

Documents