Minuni

Trăia odată un sclav departe de ai săi și înlănţuit cu lanţuri grele. Soţia lui obișnuia în

unele zile să se ducă la Sfânta Liturghie pentru el. După ani și ani, sclavul s-a întors în ţara sa. A

amintit atunci nevestei lui, cum în unele zile lanţurile lui se desfăceau în chip nevăzut și astfel se

odihnea puţin. Uimită, soţia a constatat că aceasta se întâmpla exact în zilele în care se făcea

Sfânta Liturghie pentru salvarea lui.

Everghetinos, vol 1-4, Victor Matheos, Atena, 1957-1960

Un oarecare cântăreţ de la strană nu vroia să accepte că Sfânta Pâine, cu care ne

împărtășim, este cu adevărat Trupul Domnului. Când au aflat, bătrânii schitului l-au chemat și l-

au catehizat (l-au învăţat dogmele religiei creștine) în dreapta credinţă a bisericii despre

Nemuritoarele Taine. Acela însă insista în erezie. Părinţii l-au lăsat dar sau rugat să-l lumineze

Dumnezeu, încât să înţeleagă adevărul.

Într-o duminică, acel cântăreţ participa la Slujba Sfintei Liturghii. În momentul în care

preotul a luat în mâinile sale prescura pentru proscomidie, cântăreţul a văzut, uimit, un prunc

întins pe Sfânta Masă. Și, când a început să taie prescura, s-a arătat un înger sfânt deasupra

Sfintei Mese, ţinând în mână un cuţit și, în același timp cu preotul, tăia Sfântul Prunc și turna

Sângele Lui în Sfântul Potir.

Cântăreţul s-a cutremurat dar, după puţin timp, când s-au dus spre a se împărtăși, s-a

întâmplat ceva și mai minunat. A văzut în Sfântul Potir carne omenească în sânge. Plângând

atunci, a mărturisit erezia lui, rugând pe Domnul să acopere cu harul lui Sfintele Taine, vrând a

se împărtăși. Într-adevăr, în Sfântul Potir a văzut iar pâine și vin, din care s-a împărtășit,

mulţumind lui Dumnezeu.

(referinţă: Pateric, Monahia Habakis Teodora, Lidia, Salonic, 1993)

Cuviosul Serafim de Sarov (1759 - 1833), acest mare sfânt al Ortodoxiei, era întărit în

lupte, de către pronia Dumnezeiască, cu vedenii duhovnicești care îi alinau sufletul. Diacon fiind,

1

vedea câteodată la slujbe cum sfinţii îngeri slujeau împreună cu monahii. El povestea și

următoarele:

Cândva, slujeam în Joia Mare. Am spus cu umilinţă, de lângă Sfântul Jertfelnic,

„Doamne, mântuiește pe cei umili și acoperă-ne pe noi”. După ce am ieșit în faţa ușilor

împărătești și am spus sfârșitul rugăciunii întreite „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de

moarte, miluiește-ne pe noi”, în acel moment, a strălucit în faţa mea o lumină și văd acolo pe

Domnul nostru Iisus Hristos cum strălucea mai mult ca soarele în lumina orbitoare. Îl înconjurau

toate puterile cerești ale îngerilor, arhanghelilor, heruvimilor și serafimilor. Intrase prin poarta de

vest și, plutind prin aer, a stat în faţa amvonului (mică platformă, gen balcon) și, ridicându-și

mâna Sa, a binecuvântat pe slujitori și pe creștini și apoi a intrat în locul de lângă ușile

împărătești, unde se găsește icoana Lui. Inima mea s-a umplut de lumină și de bucurie pentru El.

Demn de consemnat este că vedenia sfântului a avut loc în timpul intrării preoţilor în Sfântul

Altar, care simbolizează intrarea lor în cer.

Cuviosul Serafim de Sarov, Sfânta Mănăstire Paraclitu, Oropos, 1996

Întâmplarea ce urmează a avut loc într-o Vinere Mare. O bătrânică s-a dus să aprindă

candelele într-o biserică din satul ei. Din curiozitate, s-a uitat în altar și a văzut un tânăr care

stătea pe Sfânta Masă, care avea în jur de 30 de ani, având răni în palme și în picioare și o rană la

o coastă de unde curgea sânge.

- Cine ești Tu, care îndrăznești să stai pe Sfânta Masă? a întrebat uimită bătrâna.

- Eu întotdeauna stau aici. Aici este locul Meu, a răspuns Tânărul.

- Cine Te-a rănit într-atât?

- Tu m-ai rănit, cu păcatele tale!

S-a învrednicit într-adevăr bătrâna și L-a văzut pe Însuși Domnul, pentru că se găsea

atunci întru pocăinţă.

Un sfânt părinte - fericitul părinte Iacob,

2

Sfânta Mănăstire a Cuviosului David, Rovies, Evia, 1993

Un ieromonah contemporan, din pustiul Sfântului Munte, povestește:

„Slujeam, cândva, preot proaspăt hirotonit într-un paraclis îndepărtat. Respectabilul

nostru bătrân și un frate călugăr erau singurii prezenţi în biserică. Ajungând la binecuvântarea

„Pace vouă” și având în faţa mea pe bătrânul nostru, m-am gândit: „Cum să zic Pace vouă și să

binecuvântez pe bătrânul meu, din moment ce eu iau binecuvântare de la el?”.

Atunci, aud o voce din epitrafil care-mi spune: Nu binecuvântezi tu, ci Eu!”.

3