Ministerul Educației al Republicii MoldovaAcademia de Știinte a Moldovei

Universitatea Academiei de Știinte a Moldovei Catedra : Filosofie , Istorie și Metodologia cercetării

Facultatea: Științe Sociumanistice

Referat ,, Problemele filosofiei dreptului ’’

A elaborat: Batîr Liliana , FC11, anul ICoordonator: Dr.Conf. univ. Rodica Ciobanu

Chișinău, 2015

Introducere

Filosofia, ne avertizează K. Jaspers, se află pretutindeni unde, prin gândire, omul

devine conştient de sine. Ea este prezentă peste tot fără a fi numită ca atare, căci de îndată ce

gândeşte,omul filosofează, indiferent dacă o face bine sau rău, superficial sau profund, în fugă

sau încet şi temeinic. Acolo unde există o lume a omului, acolo unde sunt acceptate anumite

norme de conduită, unde oamenii deliberează, acolo se află şi filosofia.

Aria filosofiei dreptului între real, posibil şi variabil este extrem de generoasă. La un

pol pot fi considerate acele concepţii care consideră că, în ultimă instanţă, urmând sugestia lui

C. Noica –facem filosofie atunci când vorbim despre orice, dar vedem în „spatele” celor spuse

Omul –, orice text juridic este de filosofia dreptului dacă vedem în acel text imaginea omului.

La celălalt pol se situează acei care – pe linia pozitivismul forte exprimată în drept, într-un

mod exemplar de H. Kelsen – resping din capul locului filosofia, conform cunoscutei teze:

teoria dreptului trebuie să fie pură, neimpregnată de filosofie, sociologie sau politologie.

În această lucrare mi-am propus să vorbesc despre filosofia dreptului pornind de la

obiectul de studiu al acesteia, voi evidenția citeva concepții ale unor gînditori referitor la

filosofie dreptului,în special o sa evidențiez problemele filosofiei dreptului în baza operei lui

Hegel,, Principiile filosofiei dreptului”, în care el subliniază că filosofia dreptului nu studiază

altceva decît ideea dreptului, conceptul dreptului și realizarea acestuia.

Departe de a fi o simplă aplicație deductivă pe teren juridic sau o înălțare speculativă a

dreptului la orizontul filosofiei, filosofia dreptului implică relații complexe între filosofie și

drept, întrebări filosofice imperative adresate dreptului dar și răspunsuri provocatoare pentru

filosofie pe teren juridic despre geneza și orizonturile proprii.

2

1. Obiectul și problematica filosofiei dreptului Pentru a determina obiectul filosofiei dreptului voi evidenția cîteva concepții importante:

Filosofia dreptului studiază conceptul universal al dreptului (Giorgio Vechio)

studiază“ideea dreptului, conceptul dreptului şi realizarea acestuia” (Hegel)

cercetează “rostul omenesc al dreptului” (P.M. Cosmovici).

Filosofia dreptului, după cum o arată şi numele, este acea  ramură sau parte a

filosofiei, care priveşte dreptul în esenţa sa universală, spre deosebire de ştiinţa dreptului care

studiază dreptul în  natura şi caracterele lui particulare. Nici o ştiinţă juridică specială din

marea familie a ştiinţelor juridice nu poate să spună ce este dreptul în general, ceea ce are el

universal, ci, poate numai să spună ce este  dreptul la unanumit popor (de ex., drept anglo

saxon, drept francez, drept german, etc.), într-un anumit moment dat.Deci, cercetarea

dreptului în general depăşeşte competenţa oricărei ştiinţe juridice, ea  fiind apanajulfilosofiei

dreptului. Dacă juriştii, reflectând asupra domeniului lor, propun noţiuni  generale ca: izvor de

drept, normă juridică, raport juridic, act juridic, fapt juridic, subiect de drept, aplicarea

dreptului, legalitate, etc., filosofii elaborează diferite modele explicative tipice filosofării,

 Propunând noţiuni de maximă generalitate ca: normă, raport social, act, fapt, esenţă,

fenomen, sistem, structură, principiu, cauză, efect, etc., toate acestea ţinând de o ramură sau

alta a filosofiei. Căci pe  filosofi nu-i interesează analiza înfăţişărilor concrete, variabile ale

dreptului, ci generalitatea lui, în timp ce pe jurişti îi interesează tocmai înfăţişarea lui

concretă, determinată desigur prin prisma unei  perspective generale asupra lui. De

aceeafilosofia dreptului este filosofia însăşi aplicată şi asupra dreptului: "Filosofia dreptului

meditează asupra conceptului de Drept, asupra celui de Justiţie, de care nu se interesează nici

o ştiinţă juridică particulară,deşi, paradoxal, fundamentele acestora îl au ca unic temei".În

acest sens, filosofia dreptului este o proiecţie conceptualizată asupra dreptului, pentru a-

idezvălui raţiunile participării lui la universalitatea fiinţei în devenire, temeiul situării lui în

lume, măsura în care el se adevereşte ca fiind pentru fiinţa umană speranţa pentru adevăr şi

binele public. Dorind să-i contureze problematica, profesorul Giorgio Del Vecchio arată într -

o celebră lucrare,"Lecţii de filosofie juridică", că filosofia dreptului îşi orientează cercetările

în trei planuri:

 ●în plan logic, investigând dreptul în totalitatea sa logică,  adică să ştim care sunt

elementele esenţiale comune tuturor sistemelor   juridice trecând peste particularităţile lor şi

urmărind conceptul  universal al dreptului ● în plan fenomenologic, dezvăluind că " dreptul

3

pozitiv nu e produsul unor cauze speciale şiexcepţionale, ci este un fenomen  comun tuturor

popoarelor în toate timpurile, cu alte cuvinte , este un produs al naturii umane"

●în plan deontologic, evidenţiind faptul că juristul practician se mărgineşte a înţelege

şi a  interpreta în sens propriu normele pozitive, neîntrebându-se dacă nu ar putea să existe şi

altele mai bune. Ştiinţele juridice prin natura lor, se mărginesc să aplice un sistem juridic

existent, fără ai pune în discuţie temeiurile. Este sarcina filosofiei dreptului, să cerceteze

tocmaiceea ce ar trebui să fie în drept, opunând astfel, un ideal de drept unei realităţi juridice

date. Aceste trei direcţii de cercetare ale filosofiei dreptului, deşi distincte sunt totuşi conexe

între ele.Astfel, Del Vecchio ajunge la concluzia că "Filosofia dreptului este disciplina care

defineşte dreptul în universalitatea sa logică, cercetează originile şi caracterele generale  ale

dezvoltării sale istorice şi îl preţuieşte după idealul de justiţie afirmat de raţiunea pură ".Cu

alte cuvinte, considerând dreptul în esenţa lui universală, şi în planul modului imperativ,

filosofia dreptului începe unde se sfârşeşte ştiinţa dreptului, căreia de altfel îi dă temeiurile şi

noţiunile fundamentale. Fiind meditaţie asupra ideii de drept, ea sintetizează, uneşte în mod

logic toate datele  particulare ale jurisprudenţei. Regăsim aici raportul filosofie-ştiinţă în

sensul întregirii lor reciproce: ştiinţa dreptului are nevoie de filosofia dreptului pentru a-şi

extrage din ea metodele şi principiile; la rândul său, filosofia dreptului trebuie să ia în

considerare ştiinţele juridice care, prin intermediul  jurisprudenţei, îi dă posibilitatea să şi

constituie, verifice şi aplice legile şi principiile.Filosofia dreptului a fost reprezentată de-a

lungul devenirii ei, fie de către filosofi precum Aristotel, Toma D’Aquino,Hobbes, Locke,

Leibnitz, Kant, Hegel, Marx, Husserl, etc. ( în România: S. Bărnuţiu,V. Conta, D.Gusti, P.

Andrei, ş.a.), fie de către jurişti filosofi ca H. Grotius, Montesquieu, Kelsen, Fechner, Giorgio

Del Vecchio, ş.a. ( la noi: M.Djuvara, E. Speranţia). Toţi marii creatori de sisteme filosofice

au conştientizat faptul că ideile despre drept ocupă un  loc important în opera lor. De

asemenea, toţi marii jurişti -filosofi de-a lungul timpului, au înţeles că  pentru a-şi cristaliza

concepţia generală despre drept, pe parcursul dezvoltării gândirii şi doctrinei lor,sunt

indispensabile luări de poziţie filosofice. Filosofia dreptului are o funcţie practică (propune

şi pregăteşte recunoaşterea pozitivă a idealului juridic), ea făcând de altfel, parte alături de

etică, din ceea  ce este cunoscut sub numele de„filosofie practică”. În toate timpurile ea a

îndeplinit atare funcţie. De aceea momentele importante ale filosofiei dreptului sunt legate de

toate marile evenimente politice ale omenirii. De exemplu, Revoluţia engleză de la 1688, cea

americană de la 1776 şi cea franceză de la 1789 au fost precedate de scrieri

filosofico- juridice.În final, misiunea filosofiei dreptului, este de a elucida rolul pe care ideea

de justiţie îl poate juca în elaborare reală a reglementărilor juridice, ca mod de analiză

4

raţională a condiţiilor ce determină posibilitatea dreptului şi a cunoaşterii sale precum şi

a criteriului specificităţii dreptului şi a întemeieri iraţionale a idealului de justiţie.

2. Principiile filosofiei dreptului la HegelNu putem vorbi despre problemele filosofiei dreptului fără a vorbi despre Hegel prin

filosofia lui, a avut un mare impact asupra lumii contemporane. În gândirea sa se află cheia

tuturor marilor ideologii apărute începând cu secolul al XIX-lea: liberalismul, marxismul,

fascismul. Principalele opere scrise de Hegel, sunt "Fenomenologia spiritului", "Ştiinţa

logicii", "Filosofia dreptului", "Prelegeri de estetică". Concepţia lui fundamentală este

idealismul absolut în sens obiectiv. Pentru Hegel, ceea ce e raţional este real şi ceea ce este

real este raţional. El face din contradicţie însăşi baza filosofiei sale, iar sarcina raţiunii este să

medieze între ele, să le împace. Spiritul obiectiv, se prezintă în trei forme: drept, morală şi

obicei, iar spiritul subiectiv se împarte în: suflet, conştiinţă şi raţiune. Cele mai înalte culmi le

atinge spiritul absolut în alte trei forme: arta, religia şi filosofia. Aşadar dreptul apare ca primă

formă a spiritului obiectiv. Primul aspect al dreptului, este obiectiv şi exterior persoanei: este

dreptul abstract. Al doilea este antiteza primului, moralitatea subiectivă. Sinteza este al treilea

moment: realitatea morală şi socială, moralitatea obiectivă . Hegel distinge în istoria omenirii

trei mari momente ale progresului ideii de libertate şi, corespunzător, ale istoriei reale,

practice. Orientalii ar fi cei care au ajuns iniţial la ideea libertăţii, dar ei au ştiut că doar un

singur om este liber şi acesta ar fi motivul pentru care au trăit în cadrul unor despoţii, al

opoziţiei dintre despot şi toţi ceilalţi. Pe o a doua treaptă sunt situate popoarele grec şi roman,

care au ştiut că numai unii oameni sunt liberi şi de aceea ar fi fost scindaţi în stăpâni şi sclavi,

în liberi şi neliberi. În fine, în cadrul creştinismului şi, apoi, al ideologiei moderne, care au

avansat ideea egalităţii tuturor oamenilor, naţiunile germanice ar fi cele care au ajuns la

conştiinţa că omul ca atare e liber. Formele de organizare socială sunt: familia, societatea

civilă şi statul. Familia este prima rădăcină etică a statului, societatea civilă este o realitate

economică fondată pe interese egoiste şi antagoniste aleindivizilor, iar statul este imaginea

raţiunii eterne, garanţie a binelui comun. Deasupra statului nu este decât absolutul, de unde,

consecinţa importantă că nici o jurisdicţie umană nu poate să existe deasupra lor. Astfel se

ajunge la justificarea sistematică a războaielor, deoarece conflictele între state, neputând să fie

aplanate printr-o jurisdicţie superioară, vor trebui să se rezolve în cele din urmă prin război,

care este un fel de judecată divină. În filosofia naturii, considerând natura ca o primă

încorporare a Spiritului, Hegel are meritul de a afirma existenţa unei dialectici a naturii.

5

Concret, el afirmă conexiunea din şi dintre domeniile naturii, existenţa schimbărilor

cantitative şi calitative din domeniul fizico-chimic, precum şi evoluţia lumii vii.

Dincolo însă de fetişizarea statului, de admiraţia pentru birocraţia prusacă, esenţiale

rămân logica extraordinară a lui Hegel şi viziunea lui asupra istoriei: adevărul, dreptul şi

justiţia au un caracter istoric. Ele evoluează şi rezultă din caracterul conflictual al istoriei, din

toate antagonismele.

Știința filosofică a dreptului are ca piatră de temelie ideea de drept , conceptul de drept

și realizarea acestuia. Filosofia are de-a face cu idei și tocmai de aceea nu cu ceea ce se

obișnuiește a se numi simple concepte; ea prezintă mai mult parțialitatea și inexactitatea

acestora așa cum conceptul este singurul care are realitate și chiar își atribuie această realitate

desemnată de concept este existență efemeră, hazard aparent, impresie, apariție lipsită de

viață. Filosofia dreptului cerceteaza asadar, originea dreptului, caracterele generale ale

dezvoltarii istorice a dreptului, precum si aprecierea acestuia dupa idealul de justitie afirmat

de ratiunea umana.In aceasta perspectiva, drumul parcurs de filosofie in existenta ei

multimilenara, a condus la cristalizarea unor idei cu caracter de permanenta privind dreptul,

idei ce capata continuturi tot mai bogate, in functie de intelesurile cu care sunt vehiculate in

fiecare etapa istorica, in functie de noile achizitii teoretice si practice in domeniul de

cercetare. Filosofia dreptului este rezultatul unui proces cumulativ, consecinta, la randul sau, a

unui proces dialectic si complex al continuitatii si discontinuitatii. In aceasta perspectiva,

drumul parcurs de filosofie in existenta ei multimilenara a condus la cristalizarea unor idei cu

caracter general privind dreptul in functie de intelesurile cu care sunt vehiculate in fiecare

etapa istorica si de achizitiile teoretice si practice in domeniu. Deci, filosofia dreptului se

profileaza ca domeniu specializat al reflectiei filosofice cerut de momentele de rascruce din

viata sociala sa legitimeze din punct de vedere teoretic o ordine sociala si de drept, in care,

respectul fata de lege, adevar si dreptate este de prim ordin.

6

Bibliografie

1. Giorgio del Vecchio, ,, Lecții de filosofie juridică,”Editura Europa Nuova,

1992, pag.28.

2. G.W.F Hegel, ,, Principiile filosofiei dreptului” Editura IRI, București,

1996.

3. Ion Craiovan, Introducere în filosofia dreptului, Editura ALL BECK,

1998.

4. Dicționar de filosofie, Editura Politică, 1978

7