Afarã-i toamnã, frunza �mprãºtiatã,Iar vântul svârlã �n geamuri grele picuri;ªi tu citeºti scrisori din roase plicuriªi într�un ceas gândeºti la viaþa toatã.

Pierzându-þi timpul tãu cu dulci nimicuri,N�ai vrea ca nimeni �n uºa ta sã batã;Dar ºi mai bine-i, când afarã-i sloatã,Sã stai visând la foc, de somn sã picuri.

ªi eu astfel mã uit din jet de gânduri,Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,În juru-mi ceaþa creºte rânduri-rânduri;

De odat�aud foºnirea unei rochii,Un moale pas abia atins de scânduri�Iar mâni subþiri ºi reci mi-acoper ochii.