Mihai Eminescu și istoria națională

Mihai Eminescu(1850-1889) este cel mai mare reprezentant al romantismului românesc și cel din urmă mare poet romantic european. Eminescu a făcut parte din seria de scriitori care au dat strălucire acestui curent: Byron, Shelley, Lamartine si alții. Opera sa cuprinde teme, motive și atitudini ce aparțin de marea literatura a lumii.

La Mormântul lui Aron Pumnul 

Este prima poezie pe care a publicat-o Eminescu. A redactat-o lovit de o mare tristețe. Profesorul venerat Aron Pumnul a murit și elevii lui au hotărât să publice o culegere de versuri, consacrată memoriei sale.

La mormântul lui Aron Pumnul

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;

C-acuma din pleiada-ți auroasă și seninăSe stinse un luceafăr, se stinse o lumină,

Se stinse-o dalbă stea!Metalica, vibrânda a clopotelor jaleVuiește în cadența și sună întristat;

Căci, ah! geniul mare al deșteptării talePăși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale

Si-n urma-i ne-a lăsat!

JUNII CORUPȚI

Poezia Junii Corupți este o Satira violentă care dovedește de timpuriu gustul lui Eminescu pentru un fel de propovăduire națională și morală în ansamblu. Poezia datează din anul 1866,  și se observă cum, la 16 ani abia, poetul își aroga dreptul de a biciui tineretul vremii sale căruia îi reproșa moliciunea și lipsa de căldura patriotică.

Junii corupţi

La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,Şi ca să vă ard fierea, o, spirite-ameţite,

Blestemul îl invoc;Blestemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară

Cu fierul ars în foc.

Scrisoarea I” este lucrarea reprezentativă acestei teme, fiind alcătuită dintr-o cosmogonie cuprinsă în două

cugetări: una pe tema destinului uman și una pe tema soartei geniului.

În prima parte a textului(versurile 1 –28) ne este prezentat un cadru romantic, la vreme de seară, unde

lumina enigmatică a lunii se împrăştie peste o lume vană, născută dintr-un vis al Nefiinţei. Această privelişte din natură scoate la iveală mai multe ipostaze ale fiinţei

umane, dintre care reţinem doar două:

„Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,

Când la ziua cea de mâine abia cugetă un sărac…Deşi trepte osedite le-au ieşit din urna sorţii,

Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii”

Naşterea şi prăbuşirea Universului

Autorul lucrării istorice „Memento mori!”, dorea să traverseze toată evoluţia omenirii, cu ajutorul unui pas gigantic, din antichitate şi până la Comuna din Paris(1871). Urieşenismul acestei viziuni apare o dată cu filozofia zădărniciei cu tentă elegiacă, ce se intensifică la finalul poemului „Împărat şi proletar”( despre care Călinescu spune că ar fi o „derivaţie” din „Memento mori!”): eforturile omului, născute din dorinţa de trăi, sunt în zadar, pentru că viaţa nu este decât un vis al Nefiinţei: „Căci vis al morţii eterne e viaţa lumii-ntregi”.

Naşterea şi surparea marilor civilizaţii

Istoria ca devenire şi ca dramă

Istoria ca devenire şi ca dramă.Aceasta este cea de a III-a temă romantica eminesciană, lucrarea ce-i corespunde fiind „Scrisoarea III”. Cel; dintâi motiv al acestei teme este visul. La fel ca şi Cosmosul, care s-a născut dintr-un vis al Neantului, a luat viaţă şi imensul stat otoman: dintr-un vis al primului sultan; istoria marelui popor turc reprezintă doar împlinirea visului. Romantică mai este şi antiteza care atinge nivelul modelului primordial repetabil: între Cuceritor(Baiazid) şi Apărător(Mircea cel Bătrân), între armata transformată în „pleavă” şi cea devenită „potop ce prăpădeşte”, între perioada întemeierii şi cea a surpării.Imaginea aproape fabuloasă a voievodului este de asemenea un motiv romantic. În momentul luptei Mircea capătă proporţiile unui erou.

Scrisorile lui Eminescu Scrisoarea a III-a

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băț.Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:— Ce vrei tu?— Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea şi se-apropie de cortUn bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.— Tu eşti Mircea?— Da-mpărate!— Am venit să mi te-nchini,De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.— Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,Cît suntem încă pe pace, eu îţi

Eminescu deplânge în doină infiltrația elementelor alogene și crede în alte parți în superioritatea rasei române, evidentă în mediul pastoral. Oricât s-ar sili poetul să fie doar un conservator, iar nu un retrograd, aspirațiile lui merg către “sănătoasa barbarie” a statului arhaic, dăinuind intr-o natură sălbatică:

Doina

Săracă Țară de SusToată faima ți s-a dus.Acu cinci sute de ai

Numai codru îmi erai…Împrejur nășteau pustii,

Se surpau împărații…Neamurile-mbătrâneau,

Crăiile se treceau,Numai codrii tăi creșteau…

Și in umbra cea de veci Curgu-mi râurile reci,

Limpegioare , rotitoare,Având glasuri de izvoare.

Legenda dacică este reluată în maniera Traianidei lui Bolintineanu în Memento mori, care în loc să demonstreze progresul, documentează nimicul.Anatolida lui Eliade și Condrad a lui Bolintineanu își găsesc o nouă sistematizare la Eminescu . Prin codrii lui, prin șesurile crețe De-a vântului suflare-mbălsămată, Prin munții-nori și prin pustimarețe,

Urbile-antice strălucind s-aratăȘi albe par si mitice cu basmeUrieșești e țara presărată.

Memento mori

Realizat de:

Anca Dalia și Naghi Anamaria

Clasa A VIII-A