Mihai Eminescu Absobia1. Prin nopti tcutePrin nopi tcute,Prin lunce mute,Prin vntul iute,Aud un glas;Din nor ce trece,Din luna receDin visuri sece,Vd un obraz.

Lumea senin,Luna cea plini marea linIcoan-i sunt;Ochiu-mi o catn lumea lat,Cu mintea beatEu plng i cnt.2. Cnd mareaCnd marea turbeaz de valuri mpinsi-i scutur coama de spume i vnt,Cnd nori-alung ziua din lumea cea plns,Cnd tunete cnt;

Atunci printre nouri, prin vnt i prin undeO raz de aur se toarce uori-n fundul slbatec al mrei ptrundePrin vnt i prin nor.

Ce caut raza din ceruri venit,Din galbena steau ce-alearg prin cer,Ce caut-n mare, n noaptea-i cernitUnd-razele pier?

n fundul cel umed al mrei turbate,n lumea-i noptoas, n snu-i de-amar,Lucete o steau n piatr schimbat,n mrgritar.

E-amantul a stelei ce palid trecei-arunc prin nori a ei raz de nea,E-amantul czut dintre stele, ce recen mare murea.3. Cnd priveti oglinda mreiCnd priveti oglinda mrei,Vezi n earmuri verzi i cerul srei,Nor i stea.Unda-n plesnetul ei gemei EolSun-n papura ce fremeBarcarol.

Un minut dac te-i pierde,Tu, mcar,Sub noianul mrii verdei amar,Colo-n umeda-i pustie,Ca-n sicriu,Te-ai simi pe vecinicieMort de viu.

Vezi pe buza mea plitUn surs,Vezi pe fruntea-mi linititDulce vis,i al luncei vnt de varCldurosCnt-n lira mea amarLnguros.

De-ai ptrunde c-o privireAl meu sn,S vezi marea-i de mhnirei venin,Ai cunoate-atuncea bineTraiul meu:Suflet mort, zmbiri senine Iat eu.4. Cum oceanu-ntrtatCum oceanu-ntrtat turbatu-i!Rcnind nal braele-i spumate,De nori s-aca, -n bolta lumei bate,Pn furtuna-l rempinge-n patu-i.

Slbatecul! Van fulgeri fricoateApr cerul... El ncredinatu-iC bolta cea albastr e palatu-i;Cu-asalt s-o ia el vrea ca pe-o cetate.

Rnit de fulgere, el se nmoaiei c-o poveste l adoarme-o boarei-n vis un cer n fundu-i se ndoaie.

Tot ce-a dorit n visul lui el are:Trie, stele, luna cea blaie...Dormind murmur murmurnd tresare5. StrigoiiI. ... c trece aceasta ca fumul de pre pmnt.Ca floarea au nflorit, ca iarba s-au tiat,cu pnz se nfur, cu pmnt se acopere.

Sub bolta cea nalt a unei vechi biserici,ntre fclii de cear, arznd n sfenici mari,E-ntins-n haine albe, cu faa spre altar,Logodnica lui Arald, stpn peste avari;ncet, adnc rsun cntrile de clerici.

Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbi pru-i de-aur curge din racl la pmnt,Czui n cap sunt ochii. C-un zmbet trist i sfntPe buzele-i lipite, ce vinete i sunt,Iar faa ei frumoas ca varul este alb.

i lng ea-n genunche e Arald, mndrul rege,Scnteie desperarea n ochii cruni de snge,i nclcit e prul lui negru... gura-i strnge;El ar rcni ca leii, dar vai! nu poate plnge.De zile trei i spune povestea vieii-ntrege.

"Eram un copilandru. Din codri vechi de bradFlmnzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pmntul,Eu rzvrteam imperii, popoarele cu gndul...Visnd c toat lumea mi asculta cuvntul,n valurile Volgi cercam cu spada vad.

Domnind seme i tnr pe roinicele stoluri,Cror a mea fiin un semizeu prea,Simeam c universul la pasu-mi tresrea,i naii cltoare, mpinse de a mea,Umplut-au sperioase pustiul pn' la poluri.

Cci Odin prsise de ghea nalta-i dom,Pe zodii sngeroase porneau a lui popoar;Cu cretetele albe, preoi cu pleata rarTrezeau din codrii vecinici, din pace secular,Mii roiuri vorbitoare, curgnd spre vechea Rom.

Pe Nistru tbrsem poporul tu s-mpil;Cu sfetnici vechi de zile m-ntmpinai n cale,Ca marmura de alb, cu pr de aur moale;n jos plecat-am ochii-naintea feei tale,Sttnd un ndrtnic... un sfiicios copil.

La blnda ta mustrare simt glasul cum mi seac...Eu caut a rspunde, nu tiu ce s rspund;Mi-ar fi prut mai bine-n pmnt s m cufund,Cu mnele-amndou eu faa mi ascundi-ntia dat-n via un plns amar m-neac.

Zmbir ntre dnii btrnii ti prietenii singuri ne lsar... Te-ntreb ntr-un trziu,Uitndu-m la tine, privind fr s tiu:La ce-ai venit, regin, aicea n pustiu?Ce caui la barbarul sub streaina-i de cetini?

Cu glasul plin de lacrimi, de-nduioare cald,Privindu-m cu ochii, n care-aveai un cer,Mi-ai zis: "Atept din parte-i, o, rege cavaler,C-mi vei da prins pe-acela ce umilit i-l cer...Eu vreau s-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald."

i, ntorcndu-mi faa, eu spada i-am ntins.Pe plaiuri dunrene poporu-i opri mersul,Arald, copilul rege, uitat-a Universul.Urechea-i fu menit ca s-i asculte viersul,De-atunci, nvingtoareo, iubit-ai pe nvins.

De-atunci, fecioar blond ca spicul cel de gru,Veneai la mine noaptea ca nimeni s te vadi-nlnuindu-mi gtul cu brae de zpad,mi ntindeai o gur deschis pentru sfad:"Eu vin la tine, rege, s cer pe-Arald al meu."

De-ai fi cerut pmntul cu Roma lui antic,Coroanele ce regii pe frunte le aazi stelele ce vecinic pe ceruri colindeaz,Cu toate la picioare-i eu le puneam n vaz,Dar nu-l mai vrei pe Arald, cci nu mai vrei nimic.

Ah! unde-i vremea ceea cnd eu cercam un vadS ies la lumea larg... i fost-ar fi mai bineCa niciodat-n via s nu te vd pe tine -S fumege nainte-mi oraele-n ruine,S se-mplineasc visu-mi din codrii cei de brad!"

Fcliile ridic - se mic-n line pasuri,Ducnd la groap trupul reginei dunrene,Monahi, cunosctorii vieii pmntene,Cu barbele lor albe, cu ochii stini sub gene,Preoi btrni ca iarna, cu gngavele glasuri.

O duc cntnd prin tainii i pe sub negre boli,A misticei religii ntunecoase cete,Pe funii lungi coboar sicriul sub prete,Pe piatra prvlit pun crucea drept peceteSub candela ce arde n umbra unui col.II. n numele sfntuluiTaci, s-auzi cum latrCelul pmntuluiSub crucea de piatr.

Arald pe un cal negru zbura, i dealuri, valen juru-i fug ca visuri - prin nouri joac lun -La pieptu-i manta neagr n falduri i-o adun,Movili de frunze-n drumu-i le spulber de sun,Iar steaua cea polar i-arat a lui cale.

Ajuns-a el la poala de codru-n munii vechi,Isvoar vii murmur i salt de sub piatr,Colo cenua sur n prsita vatr,n codri-adnci celul pmntului tot latr,Ltrat cu glas de zimbru rsun n urechi.

Pe-un jil tiat n stnc st apn, palid, drept,Cu crja lui n mn, preotul cel pgn;De-un veac el ede astfel - de moarte-uitat, btrn,n plete-i crete muchiul, i muchi pe a lui sn,Barba-n pmnt i-ajunge i genele la piept...

Aa fel zi i noapte de veacuri el st orb,Picioarele lui vechie cu piatra-mpreunate,El numr n gndu-i zile nenumrate,i flfie deasupra-i, gonindu-se n roate,Cu-aripile-ostenite un alb -un negru corb.

Arald atunci coboar de pe-a lui cal. C-o mnEl scutur din visu-i moneagu-ncremenit: O, mag, de zile vecinic, la tine am venit,D-mi napoi pe-aceea ce moartea mi-a rpit,i de-astzi a mea via la zeii ti se-nchin."

Btrnul cu-a lui crj sus genele-i ridic,Se uit lung la dnsul, dar gura-nchis-i tace;Cu greu a lui picioare din piatr le desface,Din tronu-i se coboar, cu mna semn i faceCa-n sus s l urmeze pe-a codrilor potic.

n poarta prbuit ce duce-n fund de munte,Cu crja lui cea vechie el bate de trei ori,Cu zgomot sare poarta din vechii ei uori,Btrnul se nchin... pe rege-l prind fiori,Un stol de gnduri aspre trecu peste-a lui frunte.

n dom de marmur negru ei intr linitiii porile n urm n vechi ni s-arunc.O candel btrnul aprinde - para lungSe nal-n sus albastr, de flacre o dung,Lucesc n juru-i ziduri ca tuciul lustruii.

i n tcere crud ei nu tiu ce atept...Cu mna-ntins magul i face semn s ad,Arald cu moartea-n suflet, a gndurilor prad,Pe je tcut se las, cu dreapta pe-a lui spad,n zid de marmur negru se uit crunt i drept.

Fantastic pare-a crete btrnul alb i blnd;n aer i ridic a farmecelor vargi o suflare rece prin dom atunci aleargi mii de glasuri slabe nce sub bolta largUn cnt frumos i dulce - adormitor sunnd.

Din ce n ce cntarea n valuri ea tot crete,Se pare c furtuna ridic al ei glas,C vntul trece-n spaim pe-al mrilor talaz,C-n sufletu-i pmntul se zbate cu necaz -C orice-i viu n lume acum ncremenete.

Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scnduri,i stnci n temelie cltindu-se vedem,Plnsori sfietoare mpinse de blestem,Se urmresc prin bolte, se cheam, fulger, gemi cresc tumultuoase n valuri, rnduri, rnduri...

Din inim-i pmntul la mori s deie via,n ochii-i s se scurg scntei din steaua lin,A prului lucire s-o deie luna plin,Iar duh d-i tu, Zamolxe, smn de lumin,Din duhul gurii tale ce arde i nghea.

Stihii a lumei patru, supuse lui Arald,Strbatei voi pmntul i a lui mruntaie,Facei din piatr aur i din nghe vpaie,S-nchege apa-n snge, din pietre foc s saie,Dar inima-i fecioar hrnii cu snge cald."

Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere;El vede toat firea amestecat-afar -Ninsoare, fulger, ghea, vnt arztor de var -Departe vede-oraul pe sub arc de par,i lumea nebunise gemnd din rsputere;

Biserica cretin, a ei catapeteasmDe-un fulger drept n dou e rupt i tresare;Din taini mormntul atuncea i apare,i piatra de pe groap crpnd n dou sare;ncet plutind se-nal mireasa-i, o fantasm...

O dulce ntrupare de-omt. Pe pieptu-i salbDe pietre scumpe... prul i-ajunge la clcie,Ochii czui n capu-i i buze viorie;Cu mnele-i de cear ea tmpla i-o mngie -Dar faa ei frumoas ca varul este alb.

Prin vnt, prin neguri vine - i nourii s-aternFug fulgerele-n lturi, lsnd-o ca s treac,i luna nnegrete i ceru-ncet se pleaci apele cu spaim fug n pmnt i seac -Prea c-n somn un nger ar trece prin infern.

Privelitea se stinge. n negrul zid s-arat,Venind ca-n somn lunatic, n pasuri line, ea;Arald nebun se uit - cu ochii o-nghiea,Puternicele brae spre dnsa ntindeai-n nesimire cade pe-a jilului su spat.

i simte gtu-atuncea cuprins de brae reci,Pe pieptul gol el simte un lung srut de ghea,Prea un junghi c-i curm suflare i via...Din ce n ce mai vie o simte-n a lui braei tie c de-acuma a lui rmne-n veci.

i sufletul ei dulce din ce n ce-i mai cald...Pe ea o ine-acuma, ce fu a morii prad?Ea-nlnuiete gtu-i cu brae de zpad,ntinde a ei gur, deschis pentru sfad: Rege,-a venit Maria i-i cere pe Arald!"

Arald, nu vrei tu fruntea pe snul meu s-o culci?Tu zeu cu ochii negri... o, ce frumoi ochi ai!Las' s-i nlnui gtul cu prul meu blai,Viaa, tinereea mi-ai prefcut-o-n rai,Las' s m uit n ochii-i uciztor de dulci."

i blnde, triste glasuri din vuiet se desfac,Acua la ureche-i un cntec vechi strbate,Ca murmur de izvoare prin frunzele uscate,Acu o armonie de-amor i voluptateCa molcoma caden a undelor pe lac.III. "... cum de multe ori cnd mori oamenii,muli de ntr-acei mori zic se scoal dese fac strigoi..."ndereptarea legii, 1652

n salele pustie lumine roi de toriiRnesc ntunecimea ca pete de jeratic;Arald se primbl singur, rznd, vorbind slbaticArald, tnrul rege, e-un rege singuratic -Palatu-i parc-ateapt n veci s-i vie morii.

Pe-oglinzi de marmuri negre un negru nimitez,A faclelor lucire rzbind prin pnza finRsfrng o dureroas lumin din lumin;Zidirea cea pustie de jale pare plini chipul morii pare c-n orice col l vezi.

De cnd czu un trsnet n dom... de-atunci n somnCa plumbul surd i rece el doarme ziua toat,Pe inim-i de-atuncea s-a pus o neagr pat -Dar noaptea se trezete i ine judecati-n negru-mbrac toate al nopii palid domn.

Un obrzar de cear prea c poart el,Att de alb faa-i -att de nemicat,Dar ochii-i ard n friguri i buza-i sngerat,Pe inima sa poart de-atunci o neagr pat,Iar pe frunte poart coroan de oel.

De-atunci n haina morii el i-a-mbrcat viaa,i plac adnce cnturi, ca glasuri de furtun;Ades clare pleac n mndre nopi cu lun,i cnd se-ntoarce, ochii lucesc de voie bun,Pn' ce-un fior de moarte l prinde dimineaa.

Arald, ce nsemneaz pe tine negrul porti faa ta cea alb ca ceara, neschimbat?Ce ai, de cnd pe snu-i tu pori o neagr pat,De-i plac fclii de moarte, cntare-ntunecat?Arald! de nu m-nal privirea, tu eti mort!

i azi el se avnt pe calul su arab,i drumul, ca sgeii, i d peste pustie,Care sub luna plin lucete argintie -El vede de departe pe mndra lui Marie,i vntu-n codri sun cu glas duios i slab.

n prul ei de aur, rubine-nflcrate,i-n ochii ei s-adun lumina sfintei mri -S-ajung curnd n cale, s-altur clri,i unul nspre altul se pleac-n desmierdri -Dar buzele ei roii preau c-s sngerate.

Ei trec ca vijelia cu aripi fr numr,Cci caii lor alearg alturea-nspumai,Vorbind de-a lor iubire - iubire fr sa -Ea se lsase dulce i greu pe a lui brai-i rzimase capul blai de a lui umr.

Arald, nu vrei pe snu-mi tu fruntea ta s-o culci?Tu zeu cu ochii negri... O! ce frumoi ochi ai...Las' s-i nlnui gtul cu prul meu blai...Viaa, tinereea mi-ai prefcut-o-n rai -Las' s m uit n ochii-i uciztori de dulci!"

Miroase-adormitoare vzduhul l ngreun,Cci vntul adunat-a de flori de tei troiene,i le aterne-n cale reginei dunrene. -Prin frunze aiureaz optirile-i alene.Cnd gurile-nsetate n srutri se-mpreun.

Cum ei mergnd ca vntul se ceart i se-ntreab,Nu vd n fundul nopii o umbr de roea,Dar simt c-n a lor suflet trecu fior de ghea,De-a morii glbeneal pierii ei sunt la fa...Ei simt c-a lor vorbire-i mai slab, tot mai slab.

Arald! strig criasa - las' faa s-mi ascund,N-auzi tu de departe cucoul rguit?O zare de lumin s-arat-n rsrit,Viaa trectoare din pieptu-mi a rnit...A zilei raze roii n inim-mi ptrund."

Arald ncremenise pe calu-i - un stejar,Pinjenit e ochiu-i de-al morii glas etern,Fug caii dui de spaim i vntului s-atern,Ca umbre strvezie ieite din infernEi zboar... Vntul geme prin codri cu amar.

Ei zboar-o vijelie, trec ape fr' de vad,Naintea lor se nal puternic vechii muni,Ei trec n rpejune prin ruri fr puni,Coroanele n fug le fulger pe fruni,Naintea lor se mic pdurile de brad.

Din tronul lui de piatr btrnul preot vedei-n vnturi el ridic adncul glas de-aram,Pe soare s-l opreasc el noaptea o recheam,Furtunelor d zborul, pmntul de-l distram...Trziu! cci faptul zilei n slav se rpede!

Pornete vijelia adncu-i cnt de jale,Cnd ei soseau alturi pe cai ncremenii,Cu genele lsate pe ochi pinjenii -Frumoi erau i astfel de moarte logodii -i-n dou laturi templul deschise-a lui portale.

Clri ei intr-nuntru i porile recad;Pe veci pierir-n noaptea mreului mormnt.n sunete din urm ptrunde-n fire cnt,Jelind-o pe criasa cu chip frumos i sfnt,Pe-Arald, copilul rege al codrilor de brad.

Btrnu-i pleac geana i iar rmne orb,Picioarele lui vechie cu piatra se-mpreun,El numr n gndu-i i anii i adun,Ca o poveste-uitat Arald n minte-i sun,i peste capu-i zboar un alb -un negru corb.

Pe jilul lui de piatr nepenete dreptCu crja lui cea veche preotul cel pgn,i veacuri nainte el ede-uitat, btrn,n plete-i crete muchiul i muchi pe a lui sn,Barba-n pmnt i-ajunge i genele n piept.6. SarmisMijete orizonul cu raze deprtate,Iar marea-n mii de valuri a ei singurtateSpre zarea-i luminoas pornete s-i uneascEterna-i neodihn cu linitea cereasc.Natura doarme dus, triile n pace.Din limpedea nlime pe-alocuri se disfaceO stea, apoi iar una; pe ape diafaneIi limpezesc n tremur pe rnd a lor icoane.Tot mai adnc domnete tcerea neleapt Se pare cum c noaptea minunea i-o ateapt.

Deodat luna-ncepe din ape s rsaiei pn- la mal dureaz o cale de vpaie.Pe-o repede-nmiire de unde o aterneEa, fiica cea de aur a negurei eterne.Cu ct lumina-i dulce pe lume se mrete.Cresc valurile mrii i rmul negru cretei aburi se ridic din fund de vi spre dealuri.O insul departe s-a fost ivind din valuri,Prea c s-apropie mai mare, tot mai mare,Sub blndul disc al lunii, stpnitor de mare.

Din umbra de la maluri s-a desfcut la largO luntre cu-a ei pnze sumese de catarg.Tind n dou apa, ea poart o preche:Pe Sarmis, craiul tnr din Getia cea veche,Mireasa-i n picioare, frumoas ca o zn,Stetea i pe-a lui umr i sprijin o mn.Se clatin vistorii copaci de chiparosCu ramurile negre uitndu-se n jos,Iar tei cu umbra lat i flori pn-n pmntSpre marea-ntunecat se scutur de vnt.

De cte ori, iubito, m uit n ochii ti,Mi-aduc aminte ceasul cnd te-am vzut nti.Ca marmura de alb, cu mni subiri i reci,Strngeai o mant neagr pe snul tu... n veciNu voi uita cum tmpla c-o mn netezindi faa ta spre umr n laturi ntorcnd,tiind c nimeni nu e n lume s te vad,Ai fost lsat n valuri frumosul pr s cad.n orbitele-adnce frumoii ochi ce-ncnt,Pierdui n visuri mndre, priveam fr de int.i tu zmbeai, c-un zmbet cum e numai al tu,Nu te-a mai vzut nimeni cum te vzusem eu...i plini i erau ochii de lacrimi i de foc,Pe-al genei tale tremur purtnd att noroc...De ce zmbeai tu oare? Vrun cntec blnd de jaleAu deteptat n tain glasul gndirii tale?...Pluteai ca o uoar crias din poveti.Dintr-o zmbire-n treact simii ce dulce eti!i cum mergeai, armonic i lin i era pasul,Rmas n nemicare m-a fost cuprins extasul,Am stat pe loc, cu ochii doar te urmam mereu,Tu, ginga mireas a sufletului meu...De-atuncea cu pustiu-mi sttut-am s m cert,Urmnd cu-a mele brae o umbr n deert...Pn- ce-n sfrit ajuns-am s mngi chipul sfntAl celei mai frumoase femei de pre pmnt.Ce zeu din cer te puse n calea mea s iei,O, fraged fiin ca floarea de cire!Cum s-a putut ca-n lume aa minuni s steie,Cci tu eti prea mult nger i prea puin femeie!i fericirea-mi, scumpo, nici ndrznesc s-o crez.Tu eti? Tu eti aievea? Sau poate c visez...Dac visez, te-ndur, rmi la al meu piepti f ca pe vecie s nu m mai detept".

Se clatin vistorii copaci de chiparosCu ramurile negre uitndu-se n jos,Iar tei cu frunza lat, cu flori pn-n pmntSpre marea-ntunecat se scutur de vnt.

Ea cade n genunche sub florile ce plou.Grumazul i-l cuprinde cu braele-amndou,Lsnd pe spate capul...Copile! n-o s mntui?Cci fioros de dulce, pe buza ta cuvntu-i ...i ct de mult ridici tu, n gnd pe-o biat roab!Comoara ta din suflet e singura-mi podoab,

Cu focul blnd din glasu-i, iubite, m cutremuri,De-mi pare o poveste de-amor din alte vremuri.i ochiul tu adnc e i-n adncime tristu-i,Cu umeda-i privire tu sufletul mi mistui!O, d-mi-i numai mie i nu-i ntoarce-n laturi,De noaptea lor cea dulce n veci nu m mai saturi...Las' s orbesc privindu-i, iar tu ascult-ncoaceCum st la sfaturi marea cu stelele proroacei codri aiureaz, izvoarele-i albastreoptesc ele-nde ele de dragostele noastre.Luceferii, ce tremur sclipind prin negre cetini,Pmntul, marea, cerul cu toate ni-s prieteni,Ct ai putea departe lopeile s lepezi,Ca-n voie s ne duc a mrii unde repezi.Oriunde ne vor duce n farmecul iubirii,Chiar de murim, ajungem limanul fericirii."

Ea mnile-amndou le pune pe-al lui cretet...Frunzi purtat de vnturi pe valuri cade veted.Se clatin vistorii copaci de chiparosCu ramurile negre uitndu-se n jos,Iar tei cu umbra lat, cu flori pn-n pmntSpre marea-ntunecat se scutur de vnt.

Din codri singurateci un corn prea c sunSlbatecele turme la rmuri se adun.Din stuful de pe mlatini, din valurile ierbiii din poteci de codru vin ciutele i cerbii,Iar caii albi ai mrii i zimbrii znei Dochiintind spre ap gtul, la cer nal ochii.7. GemeniiI.O candel subire sub bolta cea naltLumin peste regii cei dacici laolalt,Cari tiai n marmur cu steme i hlamideSe nirau n sal sub negrele firide,Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperitC-un negru vl de jale, cci Sarmis a murit.Iar chipu-i cel din urm n lungul ir de regi Sub vlu-i ca pe-o umbr, abia l nelegi.Deodat crc fierul n dosu-unei firide.A unei tainii scunde intrare se deschide,De sub o mant lung se-ntinde-o alb mn,Ce ine o fclie aprins de rin,Care i bate-n fa i-i lumineaz chipul...Pe-un stlp tiat, orlogiul i picur nisipul.Brigbelu ce cu Sarmis e frate mic de-a gemeni Ca umbra cu fiina sunt amndoi asemeni ncet nainteaz, fclia i-o ridic-urechea aiind-o el asculta: Nimic!Un ceas mai am, i iat c voi ajunge-n fineAtt de sus n lumea creat pentru bine.Creat pentru bine ne spun crile vechi,De mii de ani ne sun legenda n urechi...i am vzut virtutea gsind a ei rsplat,Ce nu numai de oameni de zei e-nvidiat,Rsplat prea frumoas: un giulgi i patru scnduri.De cnd vzui aceasta, am stat mereu pe gnduri:S-mi stmpr lcomia? Pe lng dulci izvoarS trec murind de sete pentru-o aa comoar?

Pe cnd c-un om n lanuri de-i frate chiar, ce-mi pasDac-l mping n laturi? O cale luminoasNainte-mi se deschide? L-am dat deci la o parte,De-ale virtuii bunuri s aib singur parte.Ei! Lumea-i mprit n proti i n irei,Iar patimelor rele viclenii le dau pre.Smna roditoare se cade ca s sameni.Ca s fii domn, se cade s-i iei adnc pe oameni.Voieti ca s se-nchine cu toi l-a tale oase,Atunci nvie-ntr-nii pornirea dumnoas,Invidia i ura boteaz-le virtui,Numete-erou pe-un gde ca fierul s-i ascui,Pe cel viclean i neted numete-l nelept,Nebun zi-i celui nobil i simplu celui drept,Din patimi a mulimii f scar la mrirei te-or urma cu toii n vecinic orbire.Cu laude mngie deertciunea lor,Din roiuri risipite vei face un popori sigur fii la rele de-a pururea urma-va,Cu snge i cenu pmntul presura-va...Ferete-te de una, s te pzeasc ceriul,S nu te-mping-un demon a spune adevrul.A spune: c nu-s vrednici dect de-adnc dispre,C pentru-o vorb goal jertfeti a lor viei,C-n tine nici i pas mcar de-ale lor psuri,C cu a lor micime de suflet tu i msuri,C lauda, cu care i-ncarci e o ocar,C tot ce e ca dnii e vrednic ca s piar."

Deodat iar ascult... se mfl a lui nri,Aude glasuri multe i pai urcnd pe scri,Iar ua de la mijloc d aripele-n laturi,De intr voievozii de ri i de olaturi,n fruntea lor c-un preot btrn... Iar moneagul,Cu laurul vecinic verde n pru-i alb, toiagulDe aur i-l ridic: Brigbelu, iat oraC-n numele mulimii i-n faa tuturora,Venii s chem de trei ori pe rege-n gura marei dac nici acuma din umbr-i nu rsare,S-i oferim coroana, cci legea ne prescrieCa peste-un an nici tronul deert s nu rmie,Nici vduv coroana de tmpla cuvenit".

Pe un tripod s-aduce cuia aurit.Cu fclii stinse-n mn-n genunche cad otenii,Iar preotul aprinde un vraf de mirodenii.De fumul lor albastru se mple bolta nalt,S-acopere mulimea, iar flcrile salt,Toi n genunchi cu groaz ascult n tcereIar preotul ncepe cu glas plin de durere:n numele Celia, al crui vecinic numeDe a-l rosti nu-i vrednicunmuritor pe lume,Cnd limba-i neclintit la cumpenile vremei,Toiagul meu s-atinge ncet de vrful stemeiRegeti, i pentru dnsa te chem dac trietiO, Sarmis, Sarmis, Sarmis! rsai de unde eti."Pe ochi iind o mn fcliile-i ntind,La sfntul foc din mijloc cu toi i le-aprind.Prin arcurile nalte trecu un jalnic vaier,Iar braele ridic fcliile n aer.Iar preotul smuncete c-o mn pnza finCe-acopere statua de marmur senini estura neagr de-un fin i ginga tortLsnd s cad-n flacri, optete-adnc: E mort!Brigbelu se repede-n fereast i privete.O mare de lumin pe-o clip l orbete,El vede mii de facle lucind i mii de sulii,Mulimea i ostaii se-mping vuind pe ulii,Iar negre tac deasupra a capitelor boli-ale cetii ziduri c-un turn la orice col.

S-a strecurat mulimea i sala-i iar pustie.Prin ea Brigbelu singur mbla ca o stafie...Adnc fugir ochii n cap, pierit e chipul,Orlogiul n uitare demult i-a scurs nisipul,Cnd iat o femeie mai alb ca omtul,

Ieind ncet din umbr, o-ntoarce de-a-ndrtul,Privete cum din discul de aur iese fumi zice rar i rece: Eti mulmit acum?Atuncea el tresare i ochii nvrtete.Cum sta-nainte-i nalt, privind o mistuiete:O, vino mai aproape, aproape l-al meu piept,Odor cu pr de aur i ochiul nelept.Ca zece mori deodat durerile iubiri-s,Cu-acele mori n suflet eu te iubesc, Tomiris."Dar las-m ea strig. Ce galben eti la fa,Suflarea ta m arde i ochiul tu m-nghea.Ce m priveti atta? A ta cutturM doare, cum m doare suflarea ta din gur.Ce ochi urt de negru! Cum e de stins i mort!nchide-l, ah, nchide-l privirea ta n-o port..."Dar, m iubeti, Tomiris tu m iubeti att,Precum pe al meu frate nicicnd nu l-ai iubit."Da, simt c n puterea ta sunt, c tu mi-eti domni te urmez ca umbra, dar te urmez ca-n somn.Simt c l-a ta privire voinele-mi sunt sterpe,M-atragi precum m-atrage un rece ochi de erpe,Fugi, fugi n lumea larg! M faci s-nnebunesc,Cci te urmez i totui din suflet te ursc".

El o cuprinde... Faa ei alb atuncea pierei gura ei se strnge de-o stranie durere.Ea ar ipa i glasul n gt i se ngaim.Ea l sorbea cu ochii, dei murea de spaim...i cum stau mn-n mn... tresar, tot mai aproapeSe strng i peste ochii-i i las-a ei pleoape.Din taini adnc prea c-aud un vaier.Deasupra ei Brigbelu, nlnd fclia-n aer,i zise:O, iubito, din nou i se nzare."Iar ea mereu ascult, -aude i se pare:Se clatin vistorii copaci de chiparosCu ramurile negre uitndu-se n jos,Iar tei cu umbra lat cu flori pn-n pmntSpre marea-ntunecat se scutur de vnt!"II. Brigbelu, rege tnr din vremea cea crunt,Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nunt.Frumos au ars n flacri prinosul de pe vatr,Pe cnd intrar oaspii sub bolile-i de piatr.n capul mesei ade Zamolxe, zeul getic,Ce lesne urc lumea cu umru-i atletic.n dreapta lui sub vlul de cea mndrul soare,n stnga-i ade luna sfioas, zmbitoare...Din sale deprtate ptrunde zvon de arm.Prin el cimpoiul scitic pornete dulcea-i larm,Trezind greoiul ropot de dan, cci la un locToi oaspeii mai tineri loveau baltage-n joc,Iar tinerele fete cu ei jucnd de-a valmaSe-nvrt i se mldie uor sunnd cu palma.

La mijlocul de mas pe tronu-i ade elCu plete lungi i negre, ntunecos, Brigbel.i rzimat pe spat al zeilor fiastruPrivea-n ochii miresei al cerului albastru.Frumoi ca dou basme, izvoarele uimirii-s,n pru-i lung de aur se nvlea, Tomiris.ncolo, voievozii, boiarii dup treaptoptesc cu admirare n barba neleaptCnd spune cntreul poveti din alte vremuri,De regi de-a cror fapte te miri i te cutremuri.Spunea cum din deerturi, ce nu mai au hotar,Venit-au de la Nilul cu tainice izvoar,Pe negrele corbii cu mii de mii gloate,Stpnul pe Egipet cu-averile lui toate.Apoi veni acela ce-au frnt pe Minotaur,Tezeu, s cate lna cu miele de aur.Apoi trziu n urm veni strinul oaspeCldind pe Istru poduri Dariu al lui Istaspe,Un rege, ce n lume nu-i gsea loc s-ncap,n Dacia venise, cerind pmnt i ap.i povestea btrnul de neamuri curgnd ruri,

Din codri rsrite, ieite din pustiurii cum pierir toate pe rnd precum veniri cum ctnd norocul mormntul i-l gsir.

i pe cnd toi ascult, chiar regii din firide,Cu gura-n pumn ghiduul se strmb i tot rde.Cu mutra lui de capr i trup schilod de fauni trie piciorul inndu-se de scaun.Se clatin vistorii copaci de chiparosCu ramurile negre uitndu-se n jos,Iar tei cu umbra lat cu flori pn-n pmntSpre marea-ntunecat se scutur de vnt.

Deodat-n fundul salei, apare sub un arc,Cu stnga rzimat de spada-i de monarc.Nebunul Sarmis care-i cu craiul frate geamnCa umbra cu fiina-i ei amndoi s-asamn.Dar galben e la fa i ochii ard n frigurii vnt-i e gura. El vine cu pai sigurii pe pumnaru-i scap Brigbel mna regal.Din tron pe jumtate cu furie se scoal...Nebunu-nal dreapta, se uit lung la el Cu mna pe pumnaru-i ncremeni Brigbel.i ca s neleag nainte-i ce se-ntmplNebunu-i trece mna la ochi, apoi la tmpl,Se uit turbur, pare c i-ar aduce aminteDe-o veche povestire, cu jalnice cuvinte.Cu glasul lui ce sun adnc, ca de aram,El noaptea cea etern din evii-i o recheam,Arat cum din neguri cu umeri ca de munteZamolxe, zeul vecinic, ridic a sa fruntei dect toat lumea de dou ori mai mare,i pierde-n ceruri capul, n jos a lui picioare.Cum sufletul lui trece vuind prin neagra cea,Cum din adnc ridic el universu-n bra,Cum cerul sus se-ndoaie i stelele-i aterne,O bolt rsrit din negure eterne,i dect toat lumea de dou ori mai mare

n propria lui umbr Zamolxe redispare.Privii-l cum st mndru i alb pe naltu-i je!El mfl rsuflarea vulcanului mre,Dac deschide-n evii-i el buza cu mniei stelele se spulber ca frunzele de vie;El mn n uitare a veacurilor turmi sorii i negrete de pier fr de urm.Dac se uit-n mare, ea tremur i seac.De-i pleac a sa frunte, tot ceru-atunci se pleac.Ci-n evii ti, Zamolxe, tu n-ai creat vreodatUn chip mai blnd, mai ginga dect st chip de fat!Gndirea ta, divine, abia putu s-aduneDin mii minuni din lume o singur minune,Cci numai ie singur i fuse cu putinS-uneti atta farmec cu-atta necredin...Dar nu i-o cer, tot darul i-l zvrl iar la picioare.De-a lumii tale bunuri privirea azi m doare...Nici vin s-mi cer coroana, nici ara mea. O druiFii s-o rup-oricine i cum i place-oricrui.La ce-a mai cere-o ar, n care nu-i credin,Unde un frate pe-altul s-ucid-i cu putin!Rebel! fcui din sceptru unealt de ocar-ai dat tu nsui pild din om s fie fiar.Eu lumii trebuit-am, dar ie-i trebui ea,S fie rea, smintit, corupt, cum o vrea,Tu eti din a ei mil stpn i s-o urmeziTu trebui, ca mai bine n scaun s te-aezi;Ca nu de vro suflare pe dnsul s te clatiniCta-vei s iei ochii prosteti cu nou datini.Din Sybaris vei strnge btrni cu brbi boite,Ca neamului s-i deie naravuri mai spoite,S-arate cum monegii, mblsmii ca mumiintrec i tineretul n scandelele lumii!Strmoi pierdui n veacuri, rnduitori de cete,Coroana mea -a voastr e plin azi de pete.O, voievozi ai rii, frngei a voastre sbiii ciuma n limanuri s intre pe corbii.Putei de-acum s rumpei buci a mele flamuri,

Mnjit pe ele-i zimbrul aduntor de neamuri,De azi al vostru rege cu drag va s ngroapeDomnia-i peste plaiuri, puterea-i peste ape.-acum la tine, frate, cuvntul o s-ndrept,Cci voi s-nglbeneasc i sufletu-i din piepti ochii-n cap s-i sece, pe tron s te usuci,S sameni unei slabe i strvezii nluci,Cuvntul gurii proprii, auzi-l tu pe dosi spaima morii intre-i n fiecare os.n orice om un duman s tii c i se nate,S-ajungi pe tine nsui a nu te mai cunoate,De propria ta fa, rebel, s-i fie teami somnul vame vieii s nu-i mai ieie vam.Te mir de gndirea-i, rsai la al tu glas,ncremenete galben la propriul tu pas,i propria ta umbr urmnd prin ziduri vechi,Cu mnile-i astup sperioasele urechi,i strig dup dnsa plngnd, mucnd din unghiii cnd vei vrea s-o-njunghii, pe tine s te-njunghii!...Te-a blestema pe tine, Zamolxe, dar vai!De tronul tu se sfarm blstemul ce visai.Durerile-mpreun a lumii uriaeTe-ating ca i suspinul copilului din fae.nva-m dar vorba de care tu s tremuri,Smntor de stele i-nceptor de vremuri.Tomiris! vis de aur n viaa-mi, s te cert?Durerea-mi, nebunia-mi, pustiu-mi i le iert!e s te blestem oare? Cci visul mngiosA trebuit s piar... Prea, prea era frumos.Cu-amor att de fr de margini i de-naltNu se cdea s ie un om la cellalt.Prea nu aveam n lume nici sfnt, nici Dumnezeu,Prea ne uitasem astfel de tot i tu i eu.Cereasca fericire nu se putea s in,Nu se cdea s-o aib o mn de rn,n lumea de mizerii i lacrimi nu e locPentru atta mil i pentru-att noroc...De-aceea-n codri negri m-ntorc s rtcesc.

n umbra lor etern eu umbra-mi mistuiesc,Privesc cum peste frunze uscate fr urmeAlearg zimbrii negri i cerbii fug n turme,Iar lng vechi fntne de lume date-uitriiPrivesc n iarba-nalt sirepii albi ai mrii.Se clatin vistorii copaci de chiparosCu ramurile negre uitndu-se n jos,Iar tei cu frunz lat, cu flori pn-n pmnt,Spre marea-ntunecat se scutur de vnt."III.Prin salele pustie un om n neagr hainTemndu-se de paii-i, se strecur n tain.Sub mantia lui lung ascunde un pumnar,Tot ndrt privete cu spaim i amarEl rde... Se repede spre umbra-i ... umbra sare.Din dreptul unor ziduri, ncet ea iar apare...Asupr-i se repede i iar se d-napoi:O, Sarmis, lupt lung, grozav e-ntre noi!Ce fugi? Ce fugi? Nu vezi tu la lupt c te chem?Nu crede cum c tremur, nu crede c m tem!"-atuncea iar rsare i faa-i slab piere,i ochiul fix se uit cu spaim i durere:O, inima mea la, de ce-nlemneti n sn,Sfrete! i pumnarul mi scap-acum din mni...Dar l voi strnge bine... Stai... stai, nebun miel..."

Lovete crud o dat i cate mort Brigbel8. Od n metru anticNu credeam s nv a muri vrodat;Pururi tnr, nfurat n manta-mi,Ochii mei nlam vistor la steauaSingurtii.

Cnd deodat tu rsrii n cale-mi,Suferin tu, dureros de dulce...Pn-n fund bui voluptatea moriiNendurtoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,Ori ca Hercul nveninat de haina-i;Focul meu a-l stinge nu pot cu toateApele mrii.

De-al meu propriu vis, mistuit m vaiet,Pe-al meu propriu rug, m topesc n flacri...Pot s mai renviu luminos din el caPasrea Phoenix?

Piar-mi ochii turburtori din cale,Vino iar n sn, nepsare trist;Ca s pot muri linitit, pe mineMie red-m!9. Cu gndiri si cu imaginiCu gndiri i cu imagininnegrit-am multe pagini:-ale crii, -ale vieii,Chiar din zorii tinereii.

Nu urmai gndirei mele:Cci noianu-i de greele,Urmrind prin ntunericVisul vieii-mi cel himeric.

Neavnd nv i norm,Fantezia fr formRtcit-a, vai! cu mersul:Negru-i gndul, chiop e viersul.

i idei, ce altfel mple,Ard n frunte, bat sub tmple:Eu le-am dat mbrcmintePrea bogat, fr minte.

Ele samn, hibride,Egiptenei piramide:Un mormnt de piatr-n munteCu icoanele crunte,

i de sfinxuri lungi alee,Monolii i propilee,Fac s crezi c dup poartZace-o-ntreag ar moart.

Intri nuntru, sui pe treapt,Nici nu tii ce te ateapt.Cnd acolo! sub o faclDoarme-un singur rege-n racl.10. Feciorul de imparat fara de steaIn vremi de mult trecute, cand stelele din ceriuriErau copile albe cu parul blond si desSi coborand pe raza tara lor de misteruriIn marea cea albastra se cufundau ades;Cand basmele iubite erau inc-adevaruri,Cand gandul era paza de vis si de eres,Era pe lumea asta o mandra-mparatieCe-avea popoare mandre, mandre cetati o mie.Domnea in ea atuncea un imparat prea mare,Batran, cu ani o suta pe fruntea lui de nea,Si mana lui zbarcita, uscata insa tare,A tarilor lungi frauri puternic le tinea.Si tarile-nflorite si-ntunecata mareLa glasul lui puternic gigantic se misca.Dar nu se mira lumea de bratu-i ce supune,Ci de a lui adanca si dreapta-ntelepciune.In sala cu muri netezi de-o marmora de ceara,Pe jos covoare mandre, cu stalpi de aur blond,Cu arcuri ce-si ridica boltirea temerara,Cu stele, ca flori rosii pe-albastrul ei plafond,Cu arbori ce din iarna fac blanda primavaraSi-ntind umbre cu miros pe-a salei intins rond,Acolo sta-mparatul -- boierii lui de sfatPe tronu-i de-aur rosu sta mut si nemiscat.Ca gripe de lebezi mari, albe, undoioase,Pletele argintoase pe umerii-i cadeaSi barba lui cea lunga pe piept ii cadea deasa,Dar ochii, stele negre, intunecati sclipea;Sprincenele-i batrane se-ntunecau stufoase,In mana sceptru de-aur, povara lui cea grea,Pe fruntea lui cea ninsa de aur diadem -- Parea c-asteapta-a mortii intunecos problem.Boierii dimprejuru-i pe scaune de-onoarePareau ca-s zile stinse pierdute in trecut,Cu fetele lor palizi ca raza cea de soare;Carunti, cu barbe albe pe pieptul cel tacut;Pe frunti ce gramadise a anilor ninsoare,Pe umerii lor vremea cu pasi mari a trecut.Ca zilele ce-s stinse, ei din trecutul lorPriveau la acel soare ce le-a lucit cu dor.Deodata imparatul din tronul lui se scoalaCa regele pustiei din stanca de granit;In curte oastea suna cantarea triumfala.Poporul o aude miscandu-se nmiit.Din muri, din stalpii netezi, stindardele de falaDesfasurate tremur la zgomotul ivit.Lui glasul ii tremura dar raspicat si blandVorbe margaritare le-nsira tremurand.-- Vremea pe ai mei umeri s-a gramadit batrana.Din oase si din vine a stors a vietii sucSi slaba si uscata e-mparateasca-mi mana.Brad Invechit pin stance pe tronu-mi ma usuc,Curand va-ntinde moartea mantaua ei aceai brunaPe mine Si suflarea-mi aripile-i o duc.Cu rece-agheazma moartea fruntea mea o sfintesteSi inima-mi batrana bataile-si rareste.Si sufletu-mi pan n-a-ntins imflatele-i aripeSpre-a stelelor imperiu intins ca si un cort,Nainte pana corpu-mi sa cada in risipe,Nainte de-a se rupe a vietii mele tort,Rog cerul sa-nmulteasca hotarnicele clipe,S-umesc pe umeri tineri imperiul ce-1 port Pe-a fiului meu umeri voi pune pan traiescImperiul gigantic, purpuru-mparatesc.Dar viata are multe alunecusuri rele,Prea-mbie pe oricine cu chipul ei cel dragSi fraurile lumii sa i se para grele,Din mani el sa le scape la al domniei prag;Caci zilele-unui rege primejdii au in ele --El poate sa aleaga-a placerilor siragS-atunci devine umbra -- pe mana de miseiCad fraiele si dansii duc lumea cum vor ei.Nainte de a pune pe brunele lui pleteCoroana mea de aur - eu voi ca sa-1 incerc.Nu voi ca sa se lase placerilor sireteCe strang in lant de roze a cugetarii cerc;Nu voi ca lumea asta cu visuri sa-1 imbete,Caci cei mai multi din oameri dupa nimic alerg--Sa vada-n cartea lumii un inteles deschis,Caci altfel viata-i umbra si zilele sunt vis.De-accea inainte de-a mortii-mi santa oaraV-am adunat, pe-al vietii-mi mintos areopag.De-acolo de-unde rauri spumoase se coboaraIn umbra-ntunecoasa a codrilor de fag,Pe muntele gigantic ce fruntea si-o strecoaraPin nori pana la soare -- traieste-un batran mag.Cand inca eram tanar, el tot batran era:Al vremilor curs vecinic nu-1 poate turbura.In fruntea lui e stransa un ev de-ntelepciune,Viata lumii toate in minte-i a-ncaput.Trecutul viitorul el poate-a ti le spune;Batranu-i ca si vremea cea fara de-nceputSi soarele din ceruri la glasu-i se supune,Al astrilor mers vecinic urmeaza ochiu-i mut.De-accea voi ca dansul pe fiul meu sa-nveteCari carari a vietii-s desarte, cari marete.Dar el din a lui munte in veci nu se coboara,Caci nu vrea ca sa piarda din ochi a lumei cai,Ca nu cumva masura, cu care el masoara,In lipsa-i sa se schimbe si el, intors din vai,Silit ca sa inceapa din inceputu-i iara,Sa nu poata s-opreasca gandirea celor rai.Si cine-enigma vietii avoiestei s-o descuie,Acela acel munte pe jos trebui sa-1 suie.Cu buclele lui negre, ce mandre stralucite !Cu fata lui cea trasa, ce dureros de pal!Cu ochii mari ce-si primbla privirile-i unite,C-o frunte-n bucle-si pierde puternicu-i ovalAstfel feciorul tanar pe cugetu-i atintit e.iSta rezemat de pragul auritului portal:A tatalui sau vorba aude si se-nchina-- Un semn ca se supune masurei ce-o destina.S-apropie cu pasuri modeste, line, rareSi umil ingenunche pe treapta de la tron:-- Pe mane, pe cand noaptea v-aprinde blandu-i soare,Cand clopotul va plange cu-al serei dulce ton,Atunci eu ma voi duce, pe calul pag calare,M-oi duce pan la poala a muntelui PionS-apoi pe jos de-acolo, cu muntele-am sa sui,Ca gandurilor mele aripe sa le pui.Aripe, ca sa stie ce aei desertaciunea:Sa treaca ale lumii curs mizer si meschin,Cu pasul vietii-mi toate sa-1 duca-ntelepciunea,Ca sigur sa calc calea vietii cea de spini,Ca tot ce eu voi face sa fie fapte bune,Sa n-ascult decat glasu-adevarului senin;Si sarcina vietii-mi sa-mi fie cat de grea,Voi sti s-urmez, parinte, acu ravnai calea ta.Retras in sala mare de marmura trandafirie,Incins in stralucitul si negrul lui talar,Privirea lui o-nalta pe-a cerului campieSi cugetul lui zboara in lumi fara hotar.Si gand cu gand se-mbina in lunga reverie,Si buzele-i se misca c-un zambet bland, amar,Si sufletul il implu dorinti nemarginite,Ca marea de adance cu valurile-uimite.Ce sufletu-i doreste se-ntreaba si nu stie,Se uita-n stele,-n -- luna, ce ca un vis de-argintCu fata ei cea blonda lungi nourii sfasieSi visuri lungi gandirea i-o-mbata si i-o mint.Aripa unui inger el simte ca-1 mangaie-- Si neteda lui frunte o-atinge tremurind Si gatu1 astui inger ar vrea ca sa-1 cuprinza,Cu el sa zboare-n tara steloasa si intinsa.'Spun mite - zice singur - ca price om in lumePe-a cerului nemargini el are-o blanda stea,Ce-n cartea veciniciei e-unita cu-a lui nume,Ca pentru el s-aprinde lumina ei de nea;De-aceea-ntreb gandirea-mi ca sa-mi raspund-anumeDin marea cea albastra, care a steaua mea?E-acel trandafir rosu, ce mut-duios-uimitLuceste-un gand de aur deasupra-mi in zenit?Un om se naste - un inger o stea din cer aprindeSi pe pamant coboara in corpul lui de lut,A gandurilor aripi in om el le intindeSi pune graiul dulce in pieptul lui cel mut.O candela a vietii, de cer steaua depindeSi imbla scriind soartea a omului nascut.Cand moare, a lui suflet aripele si-a-ntinsSi rentumand in ceruri pe drum steaua a stins.Dar ce a acea steaua? E-o candela aprinsa,De-a cerului mari valuri e dusa pe-al ei drum?E-o para aurita de-a firii pom suspinsaCe cade scuturata de-a mortii lung samum?Si daca e o lume puternica, intinsa,De viata mea-i legata viata unei lumi?Pe capul meu si-ntoarce destinurile sale,Cand mor, ea cade stinsa-ntr-a caosului valea?De ce de-a mea viata o lume e legata,De ce un inger palid din cer s-a coborat,Ca trupul meu sa-nvie cu flacara-i curata,De ce-un geniu coboara in corpul cel urat,De ce orice fiinta din cer e condamnataO viata sa petreaca in scutece varat?Cine prescrie legea la orice inger blandCa-n viata-i sa coboare o data pe pamant?'Si murii netezi, rosii, de marmura curataLumina lunii blande in sala o resfrang.Si aeru-mprejuru-i, lumina-i colorata,Caci razele se-mbina, se turbura, se frang,Si-n dulcea atmosfera uimita, purpurataS-aud glasuri usoare ca arfe care plang.Dar nu-i sunet aievea ci-a gandurilor saleGlas tremurat si dulce ii raspundea cu jale:'Cand Dumnezeu creeaza de geniuri o ceataSa cerce vrea p-oricare de-i rau ori de e bun,Caci nu vrea sa mai vada cum a vazut odataCa cete rele d-ingeri la glas nu se supun,Ca cerul il rascoala cu mintea turburataPan ce trasniti se praval in caosul strabun;De-aceea-in om ce naste, din ingeri orisicareOdata-n vecinicia-i coboara spre cercare.Cand suna-n viata lumii a miezenoptii ora,Atunci prin ceruri imbla zambind amorul orb,De ingeri suflete-albe vazandu-1 se coloraSi ochii lor albastri privirea lui o sorb;Plecand spre pamant ochii ei timizi se-namoraIn pamantesti fiinte cu fragedul lor corp,Si pin a lumii vama cobor bolnavi de-amorIn corpurile de-oameni ce-astept venirea lor.Dar pan ce corpu-n lume un inger il cuprinde,Deasupra vamii lumii pe luminoase caiImperiul lui cel mare o stea in cer aprinde Acolo el domneste, lasand a lumii vai.Dar de viata-i lumeasca domnia-n cer depinde:De-i rau, steaua s-arunca in noaptea celor raiSi lumile nestinse pe-a cerului cununiImperii sunt intinse a ingerilor buni.Abia parasesc unii a domei mari pilastri,Abia parasesc cerul si infloritu-i cort,Abia au vreme-a pierde putenicii lor astri.Coboara-n lume, afla amorul lor ca-i mort.Atunci il iau in brate si luminand albastriIn lumea lor bogata cu lacrimi ei il portSunt ingeri blanzi si timizi, asa nevinovatiIncat in asta lume nu trebuiesc cercati.A unui inger palid ursita pamanteascaLegata e de soartea corpului ce-l aleg.Atarna de viata domnia lor cereasca:Ce samana in lume, in stele ei culeg;Nefericiti adesea, ce-o soarte-mparateasca,Un om ce-i nascut mare in lume isi aleg;Un imparat puternic dar infocat cand moare:O stea uriesasca in caos se coboara.Dar in acest cer mare ce-n mii de lumi lucesteTu nu ai nici un inger, tu nu ai nici o stea,Cand cartea lumii mare Dumnezeu o citesteSe-mpiedica la cifra vietii-ti far sa vrea.In planu-eternitatii viata-ti gresala este,De zilele-ti nu este legat-o lume-a ta.Genii beau vinu-uitarii cand se cobor din ceruri;Deschise ti-s, nebandu-l, a lumilor misteruri.Greseli de astea-n lume se-ntampla-adesea multeSi-ncurca-a veciniciei mult inteleptul plan.Gasesti in lame oameni cu mintile oculteCari cunosc a lumii gandire de titan;Sa stii insa ca oamenii in veci nu vor s-asculteSi-n basme au un nume: li zice nazdravan.La ganduri uriase a lor minte asuda,Da oamenii-i inconjor si nu vor sa-i auda.Desi rari si putini-s, lumea nu va sa-i vaza,Viata lor e lupta, cand mor se duc neplansi.Ei n-au avut la leagan un bland inger de pazaSi-a lor ochi de durere sunt turbure, si stinsi;Dara desi anui ingeri isi varsa a lor razeIn sufletul lor, totusi ei mari is si distinsi,Caci Dumnezeu in lume le tine loc de tataSi pune pe-a lor frunte gandirea lui bogata.Dar e un inger palid cu lungi aripi si negre,In aste firi marete in veci e-namorat.Pacat numai c-amoru-i stinge sisteme-ntegre,Intorsu lui omoara p-oricine 1-a-ascultat,Seducator trimite placerile alegreSi de asculti cantarea-i geniu-ti e sfarmat.A celor trecatoare in mana lui e soarte,Frumosu-i ca nealtii si numele-i a : Moarte!De-accea sa n-asculti tu sublima lui cantare,Caci morti-s pe vecie acei ce o ascult,In fiecare secol un alt amant el areSi cel care-l iubeste ramane-n veci ocult.Asculta glasu-mi rece: eu sunt un seraf mare.De Domnul eu trimisu-s, caci te iubeste mult,Sa scap a ta fiinta de caosu-i imens Eu in glasul gandirii-ti am pus acest sens.Ca dincolo de groapa imperiu n-ai o lume,De asta tie n-are de ce sa-ti para rau;A geniului imperiu: gandirea lui - anume,A sufletului spatiu a insusi el. Ca grauVei samana in ceruri a gandurilor sumeSi-atunci realizate vor fi, vor sta mereu.Ca-n lumea dinafara tu nu ai mostenire,A pus in tine Domnul nemargini de gandire.In aste mari nemargini unde gandiri ca steleLin infloresc, miriade s-amesteca, contrag;Zidite-n dome mindre, de cugetari casteleSe darma la suflarea-ti si-n taina se desfacSau la dorinta-ti numai se misca ca margeleSi sun cantari, ce vibra - se-ntuneca si tac;Asta nemarginire de gand ce-i pusa-n tinO lume e in lume si in vecie tine.Cand moartea va cuprinde viata ta lumeasca,Cand corpul ataui cadea-va de vreme risipit,Vei cobori to singur in viata-ti sufleteascaSi vei dura in spatiu-i stelos nemarginit;Cum Dumnezeu cuprinde cu viata lui cereascaLumi, stele, timp si spatiu s-atomul nezarit,Cum toate-s el si dansul in toate e cuprins,Astfel tu vei fi mare ca gandul tau intins.De-asta viata mandra de vrei sa ai o stire,Gandeste num-atuncaa la visuri si la somn,Ca mort a corpul rece in noapte, nesimtire,Pe creatiuni bogate sufletul este domn;In ocean de stele, pin sori, nemarginire,El imbla, risipeste gandirile prin somn;Desi nu sunt aievea aceste lumi solare,El tot le vede, simte, le-aude si le are.Cand omul risipitu-i, un lut fara suflare,Sufletul in afara ramane surd si orb:Un cantec fara arpa, o raza fara soare,Un murmur fara ape, e suflet fara corp,Dar inauntru-i este o lume-ntinsa mare,Aievea-i pentru dansul. Cum picaturi ce sorbToate razele lumii intr-un graunte-uimit,In el is toate, dansul e-n toate ce-a gandit.'Seraful isi sfarsise vibrata-cugetare,Gandirea tace-asemeni in fiul de-mparat,Si galbena ca gheata rupta din nori rasareLuna si trece moarta pe cortu-nnouratSi cerul nori gandeste, nori mari de razbunare,Ce vor sa biciuiasca pamantul rasculatSi noaptea-insira ceasuri pe firu-i incolorCa raul care-si mana trecutu-n viitor.IIIn munti ce puternici din codri s-ardica,Giganti cu picioare de stanci de granit,Cu f runtea trasnita ei norii despicaSi vulturii-n creieri palate-si ridicaSi-uimiti stau in soare privindu-1 tintit.Acolo pin ruini, pin stanci gramaditeE pestera neagra zahastrului mag;Stejari pravaliti peste rauri cumpliteSi stanuri batrane cu muschi coperite;Incet se cutremur copacii de fag.Vuind furtunoasa-i si strasnica arpaTrec vanturi si clatin padurea de brad,Praval pietre mari din culmea cea stearpa,Arunca bucati cu pomi si cu iarba,Ce-n urlet in rauri se naruie, cad.Furtuna la caru-i lungi fulgere-nhamaSi-i mana cu glasul de tunet adancVuieste a vantului arfa de-aramaSi vulturu-n doliu copiii si-i cheama,Prin nauri cad stele si-n abis se sting.Si grindini cu gheata cu ghemuri ca rodiiSe sparg de a stancelor coaste de fierSi-n ceruri se-ncurca auritele zodiiSi dracii la rauri adun licopodiiSi iarna mugeste calare pe ger.Deasupra-astui munte cu fruntea sterpita,Deasupra de lume, deasupra de nori,Sta magul; priveste furtuna pornita:Deasupra lui, soare cu raza iubita,Desupt, iarna, ploaie, zapada, fiori.El cartea-si deschide, la ceruri privesteSi zodii descurca in lungul lor mers.E-o carte ce nimeni in veci n-o citeste,Cu semnele strambe intoarse-arabeste:Sunt legile-n semne din ast univers.Cu barba lui alba de vant rascolita,Arunca pe lume el ochii lui suriSi chiuie vantul cu-aripa zburlita,Aduna si sparge o turma cumplitaDe nori ce alearga trasnind in paduri.Pin noaptea batrana, ursuza, voinica,Pin nori ce se clatin, se lupta, se sparg,Feciorul de rege trecea fara fricaPe munte luceste o flacara micaCu raze ce taie-ntunerecul larg.In van la picioare-i fug rauri spumateSi stancele rupte in cale-i s-atin,Nimic nu-i in stare s-opreasca vodata:Cu pasul lui sigur grin rauri inoata,Se-ndreapta spre telul cel unic senin.Stejarii cei rupti sunt podete pe rauri,Lumine de fulger carari ii arat,Desi cerul lasa a vantului frauriS-azvarle toti norii de-a muntelui brauri,E1 trece la astrul ce luce curat.Deodata vede ca nori se despicaIn doua si cale ii fac pintre ei.Ajunsu-i in culme, sub dansul o clicaDe vanturi s-alunga prin nouri si-si stricaAripa de stance, se clatin in vai.Sub el vijelia cea neagra, turbata,Cu caii de fulger cutreiera norii nebuniSi bate in vanturi, pe nori rastunata,Ea stancile-ndoaie si grindina fata,Amesteca lumea, framanta furtuni.Deasupra-i pe bolta albastra, senina,Cald soare luceste si imbla cu drag.Pe-a muntelui stresna de stanci in ruina,Pe-o stea pravalita, cu cartea in mana,Adanc se gandeste puternicul mag.-- Parinte -- el zice -- si-adanc i se-nchinaBatranul meu tata aici m-a trimis.-- Venit-ai ? -- batranul raspunde -- suspina,Pe fata lui trece zambire senina,C-o mana el cartea cea veche a-nchis. Vazut-am din carte-mi ca viata batranaCurand se sfarseste -- s-asupra-astui gandUitat-am eu lumea -- durere strainaIn suflet patrunse, cu-aripi de luminaSi pan ma uitasem scapa din pamantFurtuna turbata Din mii de furtuneCe-asupra pamantului imbla zburandSunt cateva cari de mult is nebune,De-aceea legate de pietre batraneLe tin incuiate-ntr-a muntelui fund.Si pan m-apucase de tatal tau jele,Bag seama ca una din ele-a scapat,A rupt cu aripa vo cateva steleTrantitu-le-a-n nouri si-n vanturi rebeleSi codrii mei vecinici i-a mai maturat.Asteapta, copile, sa caut o vrajaIn carte Sa chem eu giganticul vant,Pe aripi sa-i puie o mie de maje,S-o lege de stance, sa-i steie de strajaIn neagra-nchisoare in fund de pamantSopteste; vant falnic furtuna o-nhata,Aripele-i leaga - o baga an stanci,Acolo cu lanturi o leaga de brate;Cu-ncetul a cerului nori se desfata,Incet se-neretesc peste vaile-adanci.-- Copile, acuma pericol nu esteUrmeaza-mi in munte, in salele-mi mari,Alcolo-mi vei spune de tatal tau veste.In viata-ne fost-am Pilad si Oreste El moare -- si-n lume raman singur iar.Nainte de moarte trimis-a pe tine,Ca vietii-ti sa dau eu batranul meu sfatSi asta desigur facut-a el bine:Primejdii te-asteapta si, fara de mine,Se poate de ele ca n-ai fi scapat.De-ai fi ca alti oameni, atuncea se poateCa soartea ta-n bine din rau as schimba,Dar semnul tau nu sta in cartea mea toata.A sortilor stele de mine-s purtate,Da tu in tot cerul nu ai nici o stea.De-accea nu pot face nimic pentru tine.Scrisoarea-ti menita eu nu pot s-o schimb.Ce e pot preface Ce-n stele senineNu-i scris -- eu nu pot sti. Sunt scrieri streineGandite de Domnu-ntr-a sorilor nimb.Dar pot sa-ti arat a pierzarilor tale,Ca-n ea sa n-aluneci, ca neademenitDe-un inger c-ochi verzi, cu trasurile pale,Ce lumii aduce durere si jale,De moarte, de care adanc esti iubit.El zice s-alene coboara la vale,La porti uriase ce duc in spelunci.De stanci prabusite gigantici portaleDescuie si intra in mandrele haleDe marmura neagra, intinse si lungi.Pilastri de aur pe muri se coboara,Pe jos sunt covoare tesute-n flori viiSi stele in candeli dulci raze presaraSi aeru-i dulce ca-n noaptea de varaSi razele-s calde si trandafirii.Prin hala cea mare cu pasure lineEi trec si prin bolite sapate-n granitEi aintrai -ntr-o sala cu miroase plina;A murilor marmuri lucind ebenineCa negre oglinde de tuci lustruit.Batranul in urma-i el poarta o-nchide.Adanc intuneric i-nconjur-atunci Pe masa cea mare incet el aprindePotirul albastru viorelei cei blande,Ea-arunca-n negru-aer raze, vinete dungi.Pe-un tron; imparatul, de rosa matasaS-asaza, se uita-n marmoreii muri,Batranul alaturi pe-un scaun se lasaSi flori raspandesec adormite miroaseCa mirosul proaspat a verzii paduri.Si razele-albastre prin sala alearga,Fantastic batranul s-ardica si blandIn aer inalta puternica-i varga.Pe-oglinda cea neagra, profunda si largaIncet-incet pare o umbra de-argint.E vanat la fata ca margaritarul,Pe albii lui umeri aripi se desfacSi luciu c-argintul ii este talarul;In mana lui mica el tine paharulSomniei Pe frunte-i flori rosii de mac.Cad pletele, blonde si lungi spice de-aur,Inchisa-n lungi gene privirea lui sta;O cupa cu versuri, cu cifre de maurIa-n mana batranul - ca sange de taur,Un vin rosu toarna si regelui da.Vazand umbra alba pe negrul parete,Din tron imparatul genunchie uimit,In vis umbra rade -- si lungile-i pleteCa aurul blonde se las raschietePe netezii umeri, pe albul ei gat.-- E somnul -- batranu-n ureche ii spuneO vorba sa nu spui, caci daca nu taci,Ca visul el piere - cu greu se supuneLa magica-mi vorba - las stele sa sune;Ca-n tabla cea neagra sa-1 prind. -- Tu sa faciCe-oi spune. O cupa pe margini cu aurEl ia si-n ea varsa cristalicul vin.Stau in jurul cupei cu cifre de maurObscunse vraji scrise Ca sange de taurE vinul si totusi a clar ca rubin.-- Bea -- zice -- atunci somnul din muri se coboaraSi ochii-ti saruta cu dulce saras;Atunci tu grumazu-i cu bratu-nconjoara,El aripa lui si-o ridica si zboara,Te duce cu dansul in lumea de vis.Si junele bea si adoarme. Deodata,Pe ochi buze calde si moi a simtit.El bratul si-ntinde si-nlantuie-ndataA umbrei dulci umeri si netezi UmflataEl simte aripa ca-n sus a pornit.Pe umerii umbrei el fruntea si-o lasaSi-aude suflarea-i cea calda batandSi dus el se simte in lumi luminoase,In corure sfinte, prin stele-auroaseAude cum suna aripa de-argint.El ochii-si deschide, deasupra lui vedeDoi ochi mari albastri, adanci visatori.A lui fericire el mai ca n-o crede,El gura si-apasa pe blondele-i pleteSi fata cea pala i-o mangaie-n dor.E beat de a visului lunga magie,In brate-i pe inger mai tare-a cuprinsSi umbra surade, cu-aripa-l mangaieSi gura-si apleaca in dulce betie,I-apasa pe buze-i sarutu-i aprins.-- Vezi to -- zice umbra -- pe-a haului vale:Pamantul cu muntii-i ce fumega stins,Cu mari adormite ce murmura-n jale;Dorm populii, tari si cetatile sale.Deasupra-ti, oceanul de stele intins.Pamantul departe-ntr-un punct s-a contrage,Caci lumi de departe in puncte se schimb,Dispar a pamantului viziune vage,A stelelor tara curata se trage,Alearga, traieste a astrilor timp.O stea, un imperiu intins e si mare,Cu sute de tari si cu mii de fiinti.Cetatile mari raspandite-s in soare,Palate de-argint se ridic ganditoareSi regii sunt ingeri cu aripi de-arginti.Si sufletul liber privirea-i santitaO nalta pe stelnicul, marele plai:O patrie noua sublima, iubita,De cantece plina din veacuri fugiteAici lumea-antica urmeaza-a ei trai.Vezi steaua ca muntii si-ntoarce si mareaImbland neclintita in vecinicu-i mers.A anilor spatiu-l destina un soare:La unu-i mai mic si la altu-i mai mareCaci sorii scriu timpu-n acest univers.Curand vom ajunge pe steaua senina,Pe care in ceriuri numesc-o a mea.De visuri, de umbre, de cantec e plina.Curand vom intra in campia ei linaSi-n urma-ti pamantul ramane - o stea.IIIMagul ramas in munte, din el iesi afara,Pe-o piatra detunata el sede peste vai,Priveste. - Codrii mangai cu vant de primavaraA lui frunte uscata, adancii ochi ai sai.Se suie-n varf de munte, o stea din cer coboaraO stea, vultur de aur, cu-aripele de foc,Pe ea sezand calare, in infinit el zboara,Stelele sclipeau sfinte si-n tale-i faceau loc.Si rasfirati in spatiu ingeri duceau in poaleA lumilor adance si blande rugaciuniSi intinzand in vanturi aripele regaleL-a lumii trepte-albastre le duc si le depun.Pe magul cel putemic ei il saluta-n cale,El trece dus de steaua ce zboara ca un gandSi cand veni sant, mare, pe-a caosului valeDa drum stelei, s-arunca in haul fara fund.Deasupra vedea stele si dedesuptu-i stele,El zboara fara preget ca tunetul ranit:In sus, in dreapta,-n stanga lanurile de steleDispar. - El cade,-un astru in caos azvarlit.Caci la un punct albastru privirea-i atintitaL-a caosului margini un astru bland usor;Cale de mii de zile el cade-ntr-o clipita,Zboara ca gandul care l-arunca-in viitor.Din ce in ce s-apropie de lumea departata,O zi mai are inca s-ajunge-n luna lui.Acolo el rasufla de calea-i departata De pe-un munte a lunei arunca ochii lui.Cu ochii plini de lacrimi la acea stea priveste,Ce lumina albastra mergandu-si drumul sau:- Ce linistita-i dansa, in pace ea paseste,O, cum iubesc eu steaua, unde m-am nascut eu.Mai e-n tot universul o stea plina de pace,Neturburata vecinic de ura, de razboi;In toate Creatiunea gura ei vecinic tace,N-o bantuie griji rele, n-o bantuie nevoi.E-un om, care pe dansa nefericit se tine,Dar nu-i nefericirea in stea, ci a in el,Dar soartea lui schimba-voi, din rau oi face bineCobor acum in astru-mi sa-1 mangai si pe el.Din varf de munte-n luna in spatiu iar s-arunca,In clipa-ajunge-n norii ai astrului natal,Cu-amor el il priveste, cu o privire lunga,In funii lungi el rupe al nourilor voal.L-intinde, 1-impleteste, din el isi face scara,O-arunca-in zarea lunga de flutura in vant,Apoi pe ea cu-ncetul batranul se coboaraPe mare, care-si misca mii valuri tremurand.Din norii cei mai desi el luase o bucata,Isi face din ea luntre, ce luneca pe val,A marei unde-albastre aluneca-nspumateSi-l duc in leagan dulce, pin canturi de pe mal.Din insule bogate cu mari gradini de laur,Lebede argintoase aripele-ntinzandVeneau sfasiind apa la luntrea lui de aurSi se-nhamau la dansa si o trageau cantand.Batranu-n manta-i alba infasurat viseazaIar lebede-argintoase luntrea bogata trag,A1 valurilor cantec pe el il saluteaza Pe fruntea-i ampletita e-o ramura de fag.Plutind cu repejune sub palida luminaA lunei, ti se pare al marii Dumnezeu,Cantat de inmiirea valurilor seninaSi inganat de lebezi in dulce visul sau.Luntrea, un vis de aur, panza-albastra-a mariiO sfasie - si-aproape ea vine-acum de mal,Un mal de pietre suie, de stanci frante rebele,Ce stau lovind cu poala in inspumatul val.Acolo pintre stance batrane si schelete,Un templu in ruina, de apa inecat,Pe jumatate murii si stalpii si-i inclinaSi sta-n curand sa cada de vreme sfaramat.In scorburi de parete traieste-un biet calugarTanar, frumos - dar insa ca umbra el e slab:Din stance naruite, din pietre si din bulgariFacu carari spre fundul al templului arab.Acolo prigonit sta de visuri si de ganduri.Ce vrea nici el nu stie, se chinuie-n zadar,Doarme pe-un pat de trente ce-i pus pe doua scanduriNu bea apa d-izvoare, ci valul marei-amar.Astfel el vrea viata s-o sfarme, s-o scurteze.De ce? si pentru cine, el singur n-a stiut.Astfel se chinuieste in rugaciuni ascezeIn cate-o abiatai arfa din arcul sfaramat,O arfa de arama cu coarde ruginite,El zbarnaie pe dansa un cantec dezolat.Strune-amortite tremur de mana lui treziteEl cheama cu cantarea-i o umbra ce-a visat.S-acum el sta in luna pe-o piatra risipitaSi cantecu-i in noapte zbura mult dureros.Parea c-asteapta-n aer pe umbra lui iubitaS-o vada, astfel ochiu-i tintea intunecos.Magul pe-o piatra seaca din luntre se coboara.Pe-a valurilor fuga el drumu-apoi ii da Pe-o stanca-apoi se suie - pe-ascetul il masoaraCu ochiul. Ca geniul vazduhului el sta.Calugarul il vede, arfa scapa din mana,Pe buze-i trece-un zambet ascet, slabit, amar.El stinca lui o lasa, la mag incet el vineSi mina lui o prinde si-ntreaba cu glas rar:- Ce-ai mai facut, parinte iar ai venit la mine,Crezi tu c-o sa ma mingai pe mine? nu, in veciSurd este al meu suflet 1-a tale vorbe lineCum stincele la glasu-mi surde raman si reci,O, vino colo-n scorburi ca sa-ti arat fereastaPe care umbra blanda ieri noaptea a venitPin stalpii-n prabuseala pin arcuri sparte AstaPe-aici pe-o scara de-aur ea blanda a intrat.- De-aceea te-ai retras tu, ii zice magu-atuncea,Sa traiesti in asceze gandind la Dumnezeu,Band apa marii-amara in negrele spelunce Ca sa domini in tine ispita, geniul rau!- Ispita neagra dansa un geniu rau, o, nu e!Raspunse trist si dulce fantasticul ascet.De-ar veni ceriul insusi aceasta sa mi-o spuie,De-ar spune-o dansa insasi - eu totusi nu o cred.As crede mult mai iute ca vrea sa ma insele.Ca vrea sa-mi cerce-amorul adanc insa fatal,De-as spune numai chipul cum privirilor meleS-arata - n-ai mai crede ca-i geniu infernal.Cand ca un vis argenteu pluteste blonda lunaPrin marea-albastra-n ceruri, pin somnorosii nori,Cand noaptea-i o regina lunateca si bruna,Cand valuri lovesc tarmii cu spumele racori,Eu de pe stapul negru iau arfa de arama,Arfa a carei sunet e turbur, tremurat,Arfa care din pietre durerile le cheama,Din stincile starpite, din valu-nfuriatSi cant Din valuri iese cate o raza frantaSi pietrele din tarmuri imi par a suspina.Din nori strabate-o raza molateca si blanda,O raza diamanta cu-albeata ei de nea.Si raza ma iubeste, mangaie a mea frunteCu-a ei lumina blanda - o muzica de visDin aer si din mare cantului meu raspunde,Cantec nascut din ceruri si-al marii crunt abis.La mijlocul de aer, in sfera de lumina,Din frunte-mi se retrage raza cea de cristal,Ea prinde chip si forma, o forma diafanainia,Ingeri cu aripi albe, ca marmura de pal.Si se coboara palid pe drumul razei saleSi se coboara-alene, cu cantecu-mi 1-invocSi haine argintie coprind membrele sale,Prin paru-i flori albastre, pe frunte-o stea de foc.Eu stau uimit si palid mana-mi involuntaraSe misca tremuranda pe coardele de fier,Ce cauta-al meu suflet in acea sfanta oaraDe la turburii creieri in van eu sama cer.Cine-ar fi pare umbra aceea argintieCe vine la cantarea-mi cand cu o ruga-o-nvoc,Cand provocati de arfa-mi raspund valuri o mie,In nopti cind pricep scrisul al stelelor de foc?Cantind pe a mea arfa salbateca, vibranda,Am pus in ea o parte a sufletului meu.E partea cea mai buna, mai pura si mai sfantaCe intr-o noapte alba, pe-o raza tremurandaParasi lemnul putred, zburand la Dumnezeu.Cand noaptea insa-i calda, molateca si bruna,Atunci o chem din mare, atunci o chem din lunaPe-acea parte iubita a sufletului meuSi ea venind pin noapte ca o raza de soareCoboara pe-a mea frunte nebuna visatoare,Pin se preface-n chipul ce l-am visat mereu.Nu a vre o fantasma nebuna si desarta,E o faptur-aievea, cu gand din gandul meu,Dintr-un nour de raze am intrupat-o euSi inima-mi o cheama, agandirea-mii o desmiardaSi sufletul din mine e si sufletul sau.Tot ce-am gandit mai tanar, tot ce-am cantat. mai dulce,Tot ce a fost in cantu-mi mai pur si mai copilS-a-mpreunat in marea aerului sterilCu razele a lunei ce-n nori sta sa se culceSi a format un inger frumos si juvenil.- Nebun ori esti lunatec - batranul murmureazaE visul tineretii, e sete de amor.Ingerul tau e-o raza si trupul ei un norLa cantecul tau eco raspunde plangatorSi tu-mpopulezi marea cu suflete de razeSi stelele de cantec le impli visator.Ia una cate una icoanele palite,Ia una cate una o und-, o stea de focSi toate sunt nimica cand toate la un locPot in tine visarea si cantul sa-1 escite,Mintea sa-ti strice poate al razelor bland joc,Ce se-mpreuna-n aer, cari se sparg in nori,Cari rasfrang in valuri spumanzi si gematori.- Si dac-ar fi, ce-mi pasa? Chiar pala nebunieSe poate ca trezita a-nfipt ochii cumplitiIn fruntea-mi vestezita, in creieri ratacitiSi-n jurul ochilor mei grava ca la stafie,Afunde si teribili, lungi cearcane de plumb Fie asa - eu nu zic Si totusi, nebuniaCum e, cu chipul dulce, cu care m-a coprinsImi place - cum imi place visul de raze nins,Imi place cum imi place o umbra argintie.Tu cugeti. Cugetarea cu raze reci patrunde,Loveste chipul dulce creat de fantazie.Si acest chip devine palid ca o stafieSi-ndata ce-l privesti tu, el sta sa se confundeCu locul de-unde vine, cu norii ori cu unde.Dar eu eu nu sunt astfel Mie-mi place visarea.Fie ea chiar un basmu, numai fie frumos,Inger c-ochi mari albastri, cu chipul luminosSi-i iert ca el se stinge, cum aprind lumanarea.Caci n-o aprind din contra Ca cel ce-i place-un visSi chiar trezit de friguri el tine ochiu-nchis,Ca mai departe visul frumos sa il viseze,Asemenea uit lumea si eu sunt bucurosDe pot prelungi inca visul meu radios.De n-ar fugi-nfidelul O, de ar sta mereuSa oglindez intr-insul adanc sufletul meu,Cu cantecu-mi ferice simtirea sa-i desmierdSi-n ochii mari si bolnavi fiinta sa mi-o pierdDe n-ar fugi! dar fuge Fuge cum luna plinaIncearca dupa codri greu capul de-1 inclinaSi fuge si se duce pe-o raza iar in sus,Se pierde in ruina castelului zdrobit ?E sufletul meu palid, e sufletul meu dusCe paraseste lumea de cer ademenit..O, de-as muri odata Cu corpul meu de plumbSa simt cum mortii aspre molatec eu sucumb,Iar sufletul o parte ce-n mine-a mai ramasSa zboare-unde-1 asteapta amorul in estas,Sa zboare unde partea-i cea juna, dulce, palaPluteste printre stele iar stelele-i ezalaUn corp de raze blonde Caci am pluti-mpreunaPrin norii cei lunateci, prin stelele ce suna.Si ne-am dori cum raza doreste-o alta raza,Una in bratul altei lumina fac frumoasa.Dar nu se poate inca caci corpul meu de lutUn sclav greoi si rece - e sclav - dar a astut.Ma tine-n pieptul bolnav si-n bratul inca tare,Cind sufletul meu liber vrea sa s-arunce-n mareSa scape d-el odataIn astfel de momente ma speriu eu de mine.O, de ar fi o moarte, fara ca eu sa mor,Eu as cuprinde-o-n brate si as strange-o cu dor.Magul adanc gandeste si-n minte-si desfasoaraSoartea omului care 1-avea-naintea sa.Sarac, uimit fusese in lume-odinioara,Dar gandul lui putemic viata-i apasa.Acest cap trist si palid coroana vrea sa poarteSi azi pe el se vede un negru comanac.Acesti umeri voit-au sa duc-a lumei soarteSi azi acopar trente si rasa de siacSi capu-acest ce-n perini de tron ar fi dictat moarteAzi doarme-n pat de trente, drept perina un sac,Picioarelor ranite-n sandale li-era dorDe salele de marmuri, de-a tronului covor.Descult imbla pe uliti, de visuri mintea plinaSi-n lungele-i mizerii, ca-n mare cufundat,Visa ca-ntreaga lume la dansul o sa vina,Ca el de lumea-ntreaga va fi incoronat.Coroane el imparte la regi. - Si la regine,Iubindu-le, -ngenunche. Palate-a ridicatFemeilor ce viata si-o-nchina la placeri,Ce trupul de zapada si-l scalda-n negru par.Dar foaia se intoarse Cu greata si scarbireIi paru-atunci ca lumea e toata joc de carti.Atunci el se retrage in muri de manastireSi capul si-1 cufunda-ntr-a lumei sfinte carti.Pe murii in risipa o candela subtireChilia innegrita lumina. Si pin partiNecunoscute-a lumii gandirea lui pribeagaStrabate cu-aripi mandre nemarginirea-ntreaga.In van pune pe suflet greoile catuseDe ganduri uriase, de-nalte rugaciuni.In van in a lui urma a-nchis a lumei usaLa visele ei turburi, cu mari desertaciuni;Pe focul cugetarei a presurat cenusa,Ci sub cenus-and inca consumatori carbuni.Atunci visul marirei s-a sterge-n a lui gand .Cand peste spuza sura se va turna pamant.Atunci claustrul-il fuge - si-n tarmuri sterpi de mareSe trage sa gaseasca linistea-i ce s-a dus,Dar vai! s-acolo-1 urma visarile-i amare,Caci lumea cu-a ei visuri gandirea i-au supus.Aici insa visarea-i e-adanc-omoratoare,Caci in chip de femeie s-arata-n aer sus.Lumesti ganduri intr-alt chip impleau sufletul sau.El cugeta la toate, ci nu - la Dumnezeu.Pe noaptea-i sufleteasca, tainica, rece, stinsa,Cazu ploaie de raze cu cer senin si dalbSi sufletu-i se imple iar cu icoane-aprinse,O aurora-1 imple cu aeru-i rozalb.Din cer cade alene o dulce stea desprinsaSi se preface-n inger, plans de iubire, alb,Si-n inima-i aude un dulce glas de-argintCa sunetu-unui clopot prin noapte aiurind.Magul isi razgandeste-a calugarului soarte!- E-aievea acea fiinta, visele-ti nu te mint,Dar nu-i aci in lume E sufletu-unei moarte,Pe care-nsa eu insumi pot ca sa-1 reaprind.Pot s-o topese in forma de lut care s-o poarteSi idealu-eteric in lut eu pot sa-1 prind,Dar nu aici. - Aicea de viata n-are parte;Vom merge-n lumea unde traieste mai departe.

19