Mihai Eminescu-Poet universal-

Date biografice 1850 : se naşte la Ipoteşti pe data de 15 ianuarie ca al şaptelea copil al familiei Eminovici.

1858 – 1860 : urmează şcoala primară. 1860 – 1861 : urmeazã cursurile Ober Gymnasyum din Cernăuţi 1867  :  este angajat ca sufleur în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly. 1869  :  se înscrie la  Universitatea de Filosofie din Vienna. 1872-1874 : este student la Berlin. 1873 : primeşte o slujbă la Consulatul român din Berlin. 1874 : este numit ca director la  Biblioteca Centrală din Iaşi. 1877  : se stabileşte la Bucureşti, unde este redactor la ziarul « Timpul », unde

desfăşoară o intensã activitate publicistică. 1883 : începe o perioadă dramatică pe planul sănătăţii sale, marcată de internări

în spital, urmate de reveniri în viaţa publică şi de activitate literară, alternanţe ce se vor întîmpla pînă la prematura sa moarte.

1889 : în cursul noptii de 15 iunie, la ora 3 a.m., moare în sanatoriul doctorului Şutu şi va fi înmormîntat, două zile mai tîrziu la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Poeziile sale cele mai cunoscute, care i-au adus faima şi titlul de cel mai mare poet român: Luceafărul, Mortua Est, Scrisoarea a III-a, Epigonii, Lacul, Singurătate, O mamă, Adio, Înger si demon, Melancolie, Dorinţa, Floare-albastră, Memento Mori, Strigoii, Odã (în metru antic), Mai am un singur dor, La steaua.

Atît de frageda...Apăruta in 1879, dar scrisa cu trei ani mai inainte, poezia „Atat de frageda...", de Mihai Eminescu, este alcatuita din noua catrene. Tematic, „Atat de frageda..." se incadreaza in poezia visului de iubire, alaturi de creatii cum ar fi: „Floare albas tra", „Lacul", „Dorinta", „Sara pe deal“.In toate, poetul ii inalta iubirii un cant nepieritor, in care bucuria si suferinta, voluptatea si durerea, visul si dorul de dragoste iradiaza intregul univers al imaginarului eminescian. Titlul este un epitet cu valoare de superlativ, sugerand frumusetea, puritatea si neprihanirea.Reluat in incipitul poeziei, titlul devine primul termen al unei comparatii plastice: „Atat de frageda, te-asameni/ Cu floarea alba de cires".In intregul ei, comparatia mentionata ar putea trimite si la ideea fragilitatii fiintei umane - trecatoare ca florile in curge rea timpului. Alcatuita din noua strofe cu versuri de 9/8 silabe si ritm iambic, poezia ar putea fi impartita in doua secvente:- strofele I-VI (inclusiv);- strofele a Vil-a - a IX-a.Acestea se constituie in jurul imai multor motive literare:- al femeii-inger (strofa I);- al visului (strofele a Ii-a si a IV-a);- motivul lui Venus (strofele a IlI-a si a V-a);- motivul nuntii (strofele a IV-a si a Vil-a);- motivul despartirii (ultimele trei strofe).

Dorința Poezia a aparut in revista " Convorbiri literare" la 1 septembrie 1876, impreuna cu poeziile " Lacul", " Craiasa din povesti" si " Melancolie"." Dorinta" apartine genului liric si este o idila clasica ( o poezie de dragoste si de natura ). Titlul este exprimat prin substantivul comun format cu sufixul "inta" de la substantivul "dor", cuvant cu mare incarcatura afectiva. Tema este aspiratia de implinire a iubirii ireale in mijlocul naturii. Din punct de vedere prozodic se remarca versul scurt, cu masura de sapte-opt silabe, ritm trohaic si rima numai intre versurile 2-4 (incrucisata) permitand citirea textului si ca distihuri. Prin aceasta particularitate a rimei, poezia "dorinta"de M.Eminescu se deosebeste de tonalitatea creatiei populare. In concluzie imbinand cu arta motivul dorului, al visului, al codrului si al izvorului, Eminescu inchina si prin poezi "Dorinta" un imn emotionant naturii eterne si frumusetii iubirii.

Din punct de vedere prozodic se remarca versul scurt, cu masura de sapte-opt silabe, ritm trohaic si rima numai intre versurile 2-4 (incrucisata) permitand citirea textului si ca distihuri. Prin aceasta particularitate a rimei, poezia "dorinta"de M.Eminescu se deosebeste de tonalitatea creatiei populare.

In concluzie imbinand cu arta motivul dorului, al visului, al codrului si al izvorului, Eminescu inchina si prin poezi "Dorinta" un imn emotionant naturii eterne si frumusetii iubirii.

O, RĂMÂI

O, rămâi este o poezie scrisă de către Mihai Eminescu și publicată pentru prima oară în Convorbiri literare, în numărul din 1 februarie1879. Este una din poeziile eminesciene ce ne anunță ideea unui raport dintre natură și om (poet). Este alcatuită din 7 strofe. Primele 5 fac parte din primul tablou, iar celelalte 2 din al doilea tablou.În primul tablou vorbește pădurea, iar în strofele 6 și 7 vorbește eul liric.În această poezie , personificarea naturii atinge cote maxime. Pădurea capătă chip uman, prin intermediul copilăriei autorului. Se sugerează chiar îmbătrânirea naturii, în paralel cu îmbătrânirea umană. Odată cu trecerea timpului, pădurea nu mai poate fi înteleasă. Personificarea poate fi argumentată prin faptul că: Pădurea îi vorbește, spunându-i O, ramâi, il vede, observându-l cu atenție, concluzionând "Te asamăn unui prinț". Mai mult decât atât, Pădurea este o ființă analitică, plină de rațiune, ea pare că stăpânește tainatimpului Anii tăi se par ca clipe,/Clipe dulci se par ca veacuri. Dar, tocmai în acest context, numai amintirea, care devine cheia acestui proces, aparent reversibil, deci numai ea îi salvează pe amândoi (om-natură) de trecerea timpului.

Sara pe deal

Sara pe deal este un poem al lui Mihai Eminescu publicat în revista „Convorbiri literare” în anul 1885, deși este datată anterior. C a în orice operă lirică, ideea poetică centrală se referă la un sentiment, cel de dragoste, în strânsă legătură cu acesta fiind și sentimentele poetului exprimate în mod direct prin intermediul confesiunii. "Sara pe deal" este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tânărului care aspiră spre ideal. Mânat de dor, de o pornire adâncă venită din sine, el își imaginează, înaintea experienței, povestea iubirii pe care o trăiește ca pe o dorință aprinsă și statornică. În poezie, un tânăr îndrăgostit își închipuie o poveste de iubire într-un cadru natural dominat de lăsarea amurgului. Este o imagine a unei experiențe care însă n-a avut loc. Cei doi îndrăgostiți ar urma să se întâlnească sub un salcâm care, asemenea teiului, e un arbore sacru al iubirii în poezia eminesciană. Într-un spațiu romantic, dominat de lună și de stele „ce nasc umezi pe polta senină”, tânărul intuiește prezența iubitei, care îl așteaptă plină de dor. Sentimentul de dragoste este pus în paralel cu imaginile din natură, care atribuie textului un aspect de pastel: pe măsură ce se lasă seara și agitația de peste zi se stinge, în acceași proporție cu starea sufletească a tânărului îndrăgostit se schimbă și sentimentele se amplifică.

Planul naturii se închide spre finalul poeziei, pentru a lăsa loc sentimentului arzător al iubirii. Cei doi, grăbindu-se unul spre celălalt, se vor întâlni sub salcâmul protector, unde își vor depăna povestea de dragoste. Cuprinși de euforie, descoperind cu nesaț iubirea, îndrăgostiții adorm copleșiți de fericire. Poate oare o întreagă viață să echivaleze cu o astfel de noapte bogată? Elemente de prozodie:rimă: perecheritm: trohaicmăsură a versurilor: 12 silabe

MUZEUL VIRTUAL MIHAI EMINESCU

Acest MUZEU VIRTUAL, dedicat lui MIHAI EMINESCU, Luceafărul Poeziei Româneşti, este creat de DAN TOMA DULCIU.