Micul Hans

Hans, un simpatic si inteligent baietel, se confrunta cu cateva probleme: iubirea pentru

mama pe care o doreste doar pentru sine, gelozia fata de tata, descoperirea propriului corp

si a diferentelor dintre el si fetite si, poate, cea mai tulburatoare pentru el, aparitia sorei lui

cand avea 3 ani si jumatate. In spatele fobiei de cai pe care o dezvolta se ascund dorintele,

temerile si preocuparile micului copil. Toate acestea dau multa bataie de cap parintilor lui,

care au dovedit ca au rabdarea si intelepciunea de a-si urma baiatul in travaliul sau spre

vindecare. Freud chiar atrage atentia parintilor ca: "In educatia copiilor, nu vrem altceva

decat sa fim lasati in pace, sa crestem un copil cuminte, sa nu intampinam nici o greutate,

neinteresandu-ne daca acest lucru este de folos dezvoltarii copilului." De asemenea, Freud

adauga: "Nu impartasesc punctul de vedere indragit actualmente ca spusele copiilor ar fi

intotdeauna arbitrare si nedemne de incredere. Arbitrarul nu exista in psihic; incetitudinea

spuselor copiilor provine din predominarea imaginatiei lor, asa cum incertitudinea spuselor

adultilor provine din predominarea prejudecatilor lor." In plus, el le transmite un important

mesaj parintilor: sa nu insulte capacitatea copiilor lor de a intelege si de a se adapta realitatii,

nespunandu-le adevarul despre venirea copiilor pe lume, despre relatiile intime dintre parinti

si despre diferentele dintre fete si baieti.

Intro zi Hans se imbolnaveste de frica pe strada; nu poate spune inca de ce se teme, dar la

inceputul starii de frica tradeaza data de tata motivul bolii, profitul de pe urma bolii. El vrea sa

ramana langa mama, sa fie alintat de ea; amintirea faptului ca a fost despartit de ea, cand s-

a nascut sora lui, poate contribui, este de parere tatal, la aceasta dorinta. In acest timp, ni se

semnaleaza de ce sa fixat libidoul transformat in angoasa. El manifesta frica foarte concreta

ca il va musca un cal alb.

Micul Hans este la varsta inc are este afecta de complexul oedip (4-5 ani); Erokson: (stadiul

3) perioada de atractie fata de parintele de sex opus: un comportament seducitiv al fetitelor

fata de tatal lor si unul directiv, masculin al baietilor fata de mame.

Istorisirea vindecarii bolii este relatat de tatal copilului, sub indrumarea psihologului S. Freud. Cele doua parti au cazut de acord ca educatia copilului sa nu mai fie facuta prin constrangere ci sa fie lasat sa se exprime liber. Primele insemnari despre Hans dateaza de pe vremea cand nu implinise inca 3 ani. El manifesta pe atunci, diferite vorbe si intrebari, un interes deosebit pentru acea parte a corpului pe care era obisnuit sa o numeasca „facepipi”.

Evenimentele relatate sunt diferite vise sau fantasme pe care le treiaeste baiatul. Primul vis pe care l-a avut Hans la aproape 4 ani, este legat de vremea cand el si familia lui locuiau la tara; mai tarziu tatal lui relateaza cum copilul isi inchipuie ca se joaca cu prietenii lui de la tara Berta, Olga si Fritzl „vorbeste cu ei ca si cum ar fi prezenti si este in stare sa se distreze asa ore intregi.” Are tendinta de a-si numi prietenele de joaca „fetele mele”. Manifesta si dorinte homosexuala: in timpul varstei de 4 ani, este vizitat de un var de-al sau pe care il imbratiseaza si ii repeta mereu << mi-esti drag>>”

Eul raman termenul de comparatie in baza caruia evalueaza lumea; prin compararile continue cu propria persoana, invatam sa o intelegem. Hans a observat ca animalele mari au un facepipi mai mari mult mai amre decat el; de aceea el presupune aceeasi proportie si

la parintii sai si ar dori sa se convinga de aceasta. Mama, crede el, are cu siguranta un facepipi cat al unui cal. De asemena, si-a pregatit consolarea ca facepipi-ul va creste o data cu el; este ca si cum dorinta de a fi mare s-ar fi concentrat pe organele genitale. In alcatuirea sexuala a micului Hans, zona genitala este deci de acum in colo, dintre zonele erogene, cea mai intens investita cu placere. Pel ganga aceasta, la el se manifesta doar placerea evacuarii, legata de orificiile anal si urinar. Cand in fantasma sa de fericire, prin care invinge boala, are copii, pe care ii conduce la closet, ii ajuta sa faca pipi si ii sterge la fund, pe scurt „fac cu ei ceea ce se face cu copiii” , se pare ca trebuie sa acceptam ca aceste actiuni de ingrijire erau un izvor de placere pentru el.

In raporturile sale cu tatal si cu mama, Hans confirma in modul cel mai palpabil si mai viu tot ceea ce am afirmat in Interpretarea viselor si Teoria asupra sexualitatii despre raporturile sexuale ale copiilor cu parintii. Este intradevar un mic oedip, care ar dori sa-l inlature pe tatal sau pentru a fi singur cu frumoasa mama si a dormicu ea. Aceasta dorinta a luat nastere in vacanta de vara, cand alternanta dintre absentele si prezentele

O alcatuire sexuala cum este cea a lui Hans pare sa nu contina predispozitia de a dezvolta perversiuni sau negativul lor ( ne limitam aici la isterie). Dupa experienta mea (aici intr-adevar se cere multa retinere), constitutia innascuta a istericilor- la perversi se intelege de la sine- se distinge prin inlocuirea zonelor genitale cu alte zone erogene. Osingura deviatie a vietii sexuale face exceptie de la aceasta regul. La homosexualii de mai tarziu care, dupa asteptarile mele si dupa observatiile lui J. Sadger, au trecut toti in copilarie printro faza amfigena, se intalneste aceeasi preponderenta a zonei infantile in special a penisului. Da, aceasta supravalorizare a organului barbatesc povesteste destinul homosexualilor. Ei aleg femeia ca obiect sexual in copilarie, cat timp presupun existenta la femeie a acestui obiect socotit indispensabil: odata convingerea ca femeia i-a inselat in aceasta privinta, ea devine inacceptabila din punct de vedere sexual. Ei nu pot accepta lipsa penislui la persoanele care ii atrag din punct de vedere sexual si isi fixeaza libidoul, in cazul favorabil asupra „femeii cu penis” adica asupra tinerilor cu aspect feminin. Homosexualii sunt deci persoane care au fost impiedicate de importanta erogena a propriului organ genital sa treaca de la concordanta cu propria persoana la obiectul dorintelor lor sexuale. Ei au ramas fixati, in dezvoltarea de la autoerotism.Ceea ce determina homosexualitatea, nu este o particularitate a vietii instinctuale, ci a alegerii obiectului. Dezvoltarea ulterioara a micutului nu duce insa la homosexualitate, ci la o masculinitate energica cu tenta poligama, stiind sa se comporte in alt fel fata de obiectele sale feminine, modificate, cand fiind indraznet si agresiv, cand tanjind cu dor si rusinat.

Nasterea surorii sale a avut o amr eimportanta pentru dezvoltarea sexuala a baiatului; acest eveniment a inasprit relatiile cu parintii sai. Dusmania care a aparut trecator este curmata de afectiune. Teama ca ar putea urma alt copil isi face loc de acum in gandurile sale constiente. Dusmania, deja reprimata, este inlocuita de nevroza, de o teama deosebita, ca ce fata de cada de baie; in analiza exprima deschis dorinta ca sora lui sa moara, nu numai prin aluzii pe care trebuie sa le completeze tatal. Spiritul sau critic nu permite ca aceasta dorinta sa apara cu atata intensitate ca in cazul tatalui; da in inconstient este evident ca el le trateaza pe ambele persoane la fel, pentru ca ele amandoua i-o iau pe mami, ii tulbura intimitatea cu ea.

Locul fobiilor in sistemul nevrozelor nu a fost pana acum bine stabilit. Pare sigur ca trebuie

sa vedem in fobii doar sindroame care apartin diferitelor tipuri de nevroze si ca nu avem

nevoie sa le clasificam dupa semnificaita proceselor specifice de boala. Pentru fobiile de tipul

celei pe care o are micutul nostru pacient, care sunt cele mai frecvente, denumirea de

„isterie de angoasa” nu mi se pare inoportuna. Libidoul, eliberat prin refulare din materialul

patogen, nu va fi convertit, adica transformat din cava psihic intro interventie corporala, ci va

fi eliberat sub forma angoasei. In anumite cazuri de boala, „isteria de angoasa” se poate

contopi cu „isteria de cinversie” intro masura variabila. Exista de asemanea isterie de

conversie pura, fara angoasa precum si isterie de angoasa pura, care se manifesta prin

sentimente de teama si fobii, fara conversie. Un astfel de caz este cel al lui Hans.

Isteriile de angoasa sunt cele mai frecvente boli psihonevrotice, cele care se intalnesc in

viata inaintea tuturor, sunt chiar nevroyele copilariei. Isteria de angoasa se dezvolta

intotdeauna ca fobie; in final bolnavul poate fi eliberat de frica, dar numai cu pretul inhibitiilot

si al limitarilor la care trebuie sa se supuna. In cazul isteriei de angoasa exista un travaliu

psihic continuu, inca de la inceput, pentru ca angoasa devenita libera sa fie din nou legata

psihic, dar acste travaliu nu poate produce nici retransformarea angoasei in libidou, nici

accesul la acele complexe din care provine libidoul. Nu-i mai ramane nimic altceva decat sa

elimine orice ocazie posibila de dezvoltare a angoasei, printro constructie psihica interioara

de tipul precautiei, limitarii, interdictiei; tocmai aceste constructii de aparare sunt cele ce ne

apar ca fobii, constituind pentru perceptia noastra esenta fobiei.

Nu puteam trasa granite ferme intre copiii nevrotici si cei normali sau adultii nevrotici si cei

normali; notiunea de boala este una pur practica; predispozitiile si evenimentele vietii trebuie

sa se combine pentru a trece pragul dupa care incepe boala. In urma analizei realizate, s

eobserva imbunatatirea considerabila a sentimentelor lui Hans; nu se mai teme de cai si

incepe sa se comporte normal fata de tatal sau.