microsoft word - drept admin.partea i

8/4/2019 Microsoft Word - Drept Admin.partea I

http://slidepdf.com/reader/full/microsoft-word-drept-adminpartea-i 1/154

11

CAPITOLUL I

Consideraii generale

1. Noiunea de administraie publică

Analiza unitară a dreptului administrativ impune clarifi-carea unor noiuni şi concepte cum sunt: statul, administraia,faptul administrativ, administraia publică şi altele1.

Apariia administraiei este legată de geneza statului.Statul2, cea mai importantă instituie a societăii are două

accepiuni. Într-o accepiune lărgită, statul este constituit dintrei elemente: teritoriul, populaia (naiunea) şi suveranitatea (însensul puterii organizate statal). Într-o accepiune restrânsă,

prin stat se înelege forma organizată a puterii poporului, maiexact mecanismul sau aparatul statal. Strict juridic, statul esteun ansamblu sistematizat de organe de stat (autorităi), cecuprinde parlamente, guverne şi alte autorităi executive,organe judecătoreşti, armata, poliie şi închisori3.

1 Ordinea juridică într-un stat de drept se poate asigura numai atuncicând cei cărora li se adresează nomele juridice trebuie să le utilizeze în moduniform şi cu maximă rigurozitate ştiinifică. Sarcina de a stabili înelesul şiconinutul unor noiuni şi concepte revine ştiinelor juridice, nu dreptului.

Acesta doar utilizează noiunile astfel cum au fost ele definite dedoctrina juridică.

2 Cuvântul „stat” provine din latinescul „status”, semnificând ideeade stabilitate, permanenă.

3 Ioan Muraru – „Drept constituional şi instituii politice”, Ediia a

VII-a revăzută şi adăugită, Editura „Actami”, Bucureşti, 1997, p. 10, 11.



12

Deşi structurile şi funciile statului au evoluat în timp, înesenă statul a rămas acelaşi, adică o putere de comandă1 sau, însocietăile pluraliste şi democratice, un instrument de

organizare şi conducere a societăii.Articolul 1 alin. (3) din Constituia României prevede că

„România este stat de drept, democratic şi social, în care dem-nitatea omului, drepturile şi libertăile cetăenilor, liberadezvoltare a personalităi umane, dreptatea şi pluralismul politicreprezintă valori supreme în spiritul tradiiilor democratice alepoporului român şi idealurilor Revoluiei din decembrie 1989 şi

sunt garantate”.Statul de drept nu se confundă cu principiul legalităii, elfiind mai mult decât atât. Statul de drept este statul a căreiactivitate este determinată şi limitată de drept. El este constituitdintr-un sistem de garanii (inclusiv juridice) care asigură reala încadrare a autorităilor publice în coordonatele dreptului2. Seconsideră că suntem în prezena unui stat de drept atunci când:domnia dreptului este evidentă; coninutul acestui dreptvalorifică la dimensiunile reale drepturile şi libertăilecetăeneşti; se realizează echilibrul, colaborarea şi controlulreciproc al puterilor publice (autorităile publice); se realizează accesul liber la justiie3.

Reinstaurarea statului de drept, afirmarea principiilor de-mocraiei şi totodată crearea cadrului legislativ pentru materia-lizarea acestora au determinat schimbări eseniale şi în ceea ce

priveşte administraia în general şi administraia publică în special.

1 Hans Kelsen – „Teoria generală a statului”, tradusă din limbagermană de H. Vermeulen, Bucureşti, Tiparul Oltenia, 1928, p. 14.

2 I. Muraru, op. cit., p. 143.3 Idem, p. 144.



13

Sub aspect etimologic, cuvântul „administraie” provinedin limba latină, fiind compus din prepoziia „ad”, însemnând„la”, „către” şi „minister”, traducându-se prin servitor, supus.

Se poate aprecia că, la origini, prin această noiune s-aavut în vedere o activitate subordonată, la comandă, pusă înslujba cuiva1.

„A administra”, conform dicionarului limbii române, în-seamnă: a conduce, a gospodări, iar pentru administraie,acelaşi dicionar reine: totalitatea organelor care administrează o instituie sau o întreprindere.

În limbajul curent, termenul de „administraie” este

utilizat în mai multe sensuri: astfel, prin administraie se poate înelege: coninutul principal al activităii puterii executive astatului; sistemul de autorităi publice care înf ăptuiesc putereaexecutivă; conducerea unui agent economic sau instituii socialculturale; un compartiment (direcie, secie, serviciu, birou) dinunităile direct productive sau instituii social-culturale, care nudesf ăşoară, nemijlocit o activitate direct productivă.

Dintre multiplele sensuri ale termenului de administraie,preocupările teoretice s-au axat, în principal, pe clarificareanoiunii de administraie publică.

Pentru a înelege mai bine această noiune, sunt necesarecâteva precizări cu privire la faptul administrativ2.

În doctrină a fost subliniat în mod constant caracteruloricărei activităi de natură administrativă de a constitui un fapt

1 Dana Apostol-Tofan – „Drept administrativ”, vol. I, Editura AllBeck, Bucureşti, 2003, p.4.

2 Sintagma „fapt administrativ” are semnificaia de orice activitate denatură administrativă, adică fenomenul administrativ. A se vedea în acestsens, P. Bandet, L. Mehl ş.a., „Le fait administratif – nature, origine etdeveloppement”, în „Traité de science administrative”, Mouton, Paris, 1996.



14

administrativ, un fenomen administrativ îneles ca specie afenomenului social1.

Având o natură complexă, social-politică şi juridică,

fenomenul administrativ este abordat, în vederea cunoaşteriisale, atât de ştiinele juridice, cât şi de alte ramuri ale ştiinei,cum sunt ştiinele economice, sociologia, politologia2 etc.

Faptul administrativ este un fapt social care nu poateexista decât în cadrul unei grupări sociale statale stabile3.

El este determinat de diviziunea socială a muncii ori dediverse evenimente care intervin în existena grupării

respective, iar realizarea acestuia impune structurarea lui într-un sistem de organizare.Caracterul grupării sociale statale în care şi în legătură cu

care există faptul administrativ, determină caracterul faptuluiadministrativ respectiv. Astfel, dacă gruparea are caracterparticular şi urmăreşte realizarea unor interese private, admi-nistraia respectivă va fi o administraie particulară.Dimpotrivă, administraia va fi publică dacă gruparea seconstituie după criterii politice şi urmăreşte satisfacerea unorinterese generale ale societăii.

Pentru a stabili deosebirile dintre administraia publică şiadministraia privată trebuie să pornim de la conceptul de „public”.

Astfel, este „public” ceea ce priveşte comunitatea înansamblul său. Ne aflăm în faa „interesului public” atuncicând acesta este o consecină a aciunii organizate de a satisface

o nevoie socială recunoscută tuturor.

1 Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, vol. I, ediia 4-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.6 şi urm.

2 Dana Apostol Tofan, op.cit, p.8.3 Alexandru Negoiă, - „Drept administrativ”, Editura Sylvi, Bucureşti,

1996, p.4.



15

În timp ce raporturile particularilor se bazează pe egalita-tea juridică şi pe acordul de voine, administraia publică trebuie să dispună de mijloacele juridice necesare pentru a

apăra interesul public. Datorită acestui fapt, administraiapublică î şi desf ăşoară activitatea în regim de putere publică.

Noiunea de putere publică desemnează ansamblul prero-gativelor acordate organelor administrative, care le permiteacestora să facă să prevaleze interesul public, atunci cândacesta se află în conflict cu interese particulare.1

De asemenea, aciunile întreprinse în interesul general

trebuie să fie supuse unor forme de control din parteapublicului, iar acesta să aibă acces la orice informaie de interespublic.

De regulă, „interesul general” este exprimat în actelepolitice ale celor care dein puterea.

La rândul său, administraia publică poate fi o admi-nistraie a statului, „administraie de stat”, situaie în careinteresul realizat de cei ce înf ăptuiesc administraia este uninteres general al statului sau o administraie a unităilor admi-nistrativ-teritoriale – „administraie publică locală”. În acestcaz, interesul realizat este al unei colectivităi locale,recunoscută ca atare de stat.

Specific faptului administrativ este şi modul în careacesta slujeşte interesele. Este vorba de interese care nu îiaparin, care îi sunt superioare şi exterioare şi care sunt stabilite

prin decizii emise de autorităi care dein puterea politică la unmoment dat.Totodată, faptul administrativ se caracterizează prin orga-

nizarea (cu ajutorul mijloacelor materiale, umane, financiare)unor aciuni care conduc la îndeplinirea intereselor.

1 Jean Rivero - „Droit administratif”, Paris, Dalloz, 1990, p.14.



16

De menionat că, de regulă, indivizii chemai să realizezefaptul administrativ nu sunt înzestrai cu o autoritate propriepentru îndeplinirea misiunilor lor. Autoritatea acestora derivă

din autoritatea celor ale căror interese le slujesc.În cazul administraiei publice, autoritatea pe care se

sprijină aciunea de realizare a interesului general este de natură politică şi se exprimă în lege, deosebindu-se, astfel, de admi-nistraia particulară.

În orice societate, administraia publică reprezintă, înesenă, un instrument al statului indispensabil în atingerea unor

obiective majore determinate de el, în fapt de realizare a unorvalori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfaceriiinteresului general, prin aciunea puterii publice1.

Administraia publică este prin însăşi natura sa subordo-nată unor scopuri care îi sunt exterioare, trăgându-şi legitimi-tatea, în mod evident, din sistemul de valori dominant, dinputerea politică. Acest sistem de valori este cel care îi fixează administraiei publice, în general, scopurile şi mijloacele pecare trebuie să le utilizeze pentru a le atinge.

Doctrinele filosofico-juridice acordă un rol deosebit deimportant corelaiei stat de drept - administraie, administraiepublică. Doctrina franceză, de exemplu, după ce a mers multă vreme pe ideea identificării puterii executive a statului de dreptcu organizarea şi realizarea actului administraiei publice, subun regim de putere politică, a admis, după 1998, că

administraia publică are o sferă mai largă decât putereaexecutivă, incluzând şi serviciile particulare, ceea ce defineşteun curent teoretic al deschiderii sferei administraiei publice.

Reprezentanii acestei doctrine sunt André de Laubadère,Jean Rivero şi George Vedel.

1 Jean Rivero - „Droit administratif”, Ediia a VI-a, Paris, Dalloz,1973, p.10

şi urm.



17

Doctrina germană, dominată multă vreme de teza luiLorenz von Stein, a trecut la a susine că, „ Guvernul, relevândaspectele politice, defineşte statul în esena sa,” iar

administraia este „activitatea statală menită a crea mijloaceletehnice necesare funcionării sale politice”1.

Principalele concepii asupra noiunii de administraiepublică, în doctrina românească, în perioada interbelică (repre-zentată de Paul Negulescu şi Anibal Teodorescu) o explică prinraportarea la noiunile clasice de serviciu public şi de puterepublică, autoritate administrativă şi de interes public2.

Îndepărtându-se cu mult de noiunea de administraie pu-blică tradiională, concepiile referitoare la noiunea de admi-nistraie de stat din perioada postbelică, elaborate pe bazaConstituiilor din 1948, 1952 şi 1965 o folosesc pentru adesemna una din formele fundamentale de activitate alestatului, respectiv de realizare a puterii de stat.

Sintetizând opiniile exprimate în literatura juridică despecialitate se poate constata că definiiile date administraieipublice,(concept elaborat pe baza Constituiei din 1991) auelemente comune, dar şi nuane specifice3.

1 Gheorghe T. Zaharia - „Drept administrativ român” vol.I, EdituraAnkarom, Iaşi, 1996, p.16.

2 Paul Negulescu subliniază că „administraia cuprinde activitateastatului reglementată de lege” şi constă în „activitatea tuturor serviciilorpublice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale”, ea fiind„organul care prin continua aplicare a legilor asigură toate nevoilesocietăii”- Tratat de drept administrativ, vol I., Principii generale, Ediia aIV-a, Institutul de Arte Grafice, „E. Mârvan”, Bucureşti, 1934, p. 41,47,72.

3 În opinia profesorului Antonie Iorgovan, prezentată în „formulareconcentrată” se defineşte administraia publică ca ansamblul activităilorautorităilor administraiei publice centrale şi locale şi al structurilor acesteia,care, în regim de putere publică aduc la îndeplinire legile sau în limitele legii,presteaz

ăservicii publice. „Tratat de drept administrativ”, vol I., Editura Nemira,



18

În ceea ce ne priveşte, ne raliem opiniei potrivit căreia,noiunea de administraie publică are două accepiuni: formal-organică şi material-funcională1.

În sens formal, organic noiunea de administraie publică desemnează autorităile publice care acionează, în regim deputere publică, pentru satisfacerea intereselor publice, iar însens funcional, material, termenul evocă activităile pe caresunt însărcinate a le realiza aceste autorităi publice.

Având în vedere aceste aspecte, putem definiadministraia publică ca ansamblul activităilor desf ăşurate decătre autorităile publice, prin care, în regim de putere publică

se execută legea, în vederea satisfacerii unui interes public.Potrivit prevederilor art. 2 alin.(1) lit. b) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, sunt asimilateautorităilor publice şi persoanele juridice de drept privat care,potrivit legii au obinut statut de utilitate publică2 sau suntautorizate să presteze un serviciu public.

Administraia este destinată, în toate ările moderne,rezolvării treburilor publice, este legată de sistemul statal şi

trebuie să acioneze pentru binele comun, fiind investită cuautoritate, dar în acelaşi timp, ea trebuie să colaboreze cupublicul; ea este investită cu mijloace de constrângere, însă, înpractică, le foloseşte pe cale de excepie.

Scopul administraiei este unul altruist, moral. Există unele cerine care sunt vitale pentru întreaga societate şi pentru

1996, p. 79. În acelaşi sens şi Ioan Alexandru în „Administraia publică – Teorii.Realităi. Perspective”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 67.

1 Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ, ediia a III-a,Editura All Beck, Bucureşti, 2001, pp.70-73.

2 Prin „utilitate publică” se înelege orice activitate care vizează atingerea unor scopuri benefice în domenii de interes public general şi/saucomunitar. A se vedea, în acest sens, O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaii

şi funda

ii, publicat

ăîn Monitorul Oficial nr. 172/28.02.2000.



19

fiecare din membrii acesteia şi pe care iniiativa privată nu le-arputea satisface.

Asemenea cerine, care alcătuiesc interesul general,

constituie domeniul propriu al administraiei publice.Coninutul acestui interes variază în raport cu perioadeleistorice ale societăii, formele sociale, datele psihologice,tehnicile etc.

2. Raporturile administraiei publice cu autorităilepublice

Legiuitorul constituant român a preferat termenul de „au-toritate publică” în loc de acela de putere, aspect ce derivă dintr-o preluare nuanată a teoriei clasice a separaiei puterilor în stat.

Sintetizând teoria clasică a separaiei puterilor în stat, sepoate constata că în orice societate organizată în stat există trei

funcii: funcia legislativă (de edictare de reguli juridice), căreia îi corespunde puterea legiuitoare, funcia executivă (deexecutare a regulilor juridice) ce are drept corespondent putereaexecutivă şi funcia jurisdicională (de judecare a litigiilor)căreia îi corespunde puterea judecătorească.

Administraia publică este strâns legată de cele trei puteriale statului.

Astfel, prin scopul său, administraia publică este legată

de puterea legiuitoare care, prin actele sale juridice (legi)circumscrie şi stabileşte sensul şi finalitatea aciuniiadministraiei publice.

Totodată, ea este legată de puterea judecătorească, alecărei hotărâri sunt executate prin activităi prestate de autorităiale administraiei publice şi de funcionari ai acesteia.



20

Prin natura ei, administraia publică este legată mai alesde puterea executivă, însă nu se identifică cu aceasta, având osferă mai largă de cuprindere.

Puterea executivă reprezintă o funcie distinctă a statului în care sunt reunite atribuii care constituie obiectul activităiiunor autorităi publice. Dintre acestea amintim1: definireapoliticii generale a ării, elaborarea proiectelor de legi necesare înf ăptuirii acestei politici, adoptarea actelor normative şiindividuale necesare aplicării legilor, luarea deciziilor necesarefuncionării serviciilor publice, dispunerea teritorială a forelor

armate şi a celor de poliie, conducerea relaiilor internaionale.Administraia publică se realizează atât de către autorităiale puterii executive (guvern, ministere, prefeci şi de alteautorităi din sistemul acestora), cât şi de către autorităi aleadministraiei publice care nu fac parte din sistemul puteriiexecutive (consilii locale, primari, consilii judeene), precum şide către structuri organizatorice care nu au calitatea deautorităi şi chiar de către structuri organizatorice particularecare îndeplinesc activităi de interes public (barourile deavocai, birourile notarilor publici, asociaiile, fundaiile).

În literatura de specialitate s-a acordat o atenie deosebită descifrării modalităilor prin care se realizează putereaexecutivă a statului (funcia executivă), elementelor care ocompun şi subiectelor care o realizează.

Modalitatea în care actuala Constituie a reglementat

sistemul de autorităi publice din România ne obligă la o

1 Ioan Alexandru-coordonator, Alexandru Negoiă, Ioan Santai,Dumitru Brezoianu, Ioan Vida, Stelian Ivan, Ion Popescu Slăniceanu –„Drept administrativ”, Editura „Omnia”, Bra

şov, 1999, p. 15.



21

analiză atentă a conceptelor de „activitate executivă” şi„activitate administrativă”.1

După cum remarca distinsul autor Constantin C. Rarin-

cescu, funcia executivă a statului nu coincide în toate cazurilecu activitatea administraiei, deoarece „administraia esteinvestită uneori cu putere discreionară, când în exerciiulacestei activităi nu se aplică nici o lege”.2

Activităile executive pot fi întâlnite în sfera oricăreiadintre puterile statului, pot îmbrăca fie forma actului juridic(normativ sau individual), fie pe cea a operaiunilor materiale –

tehnice şi se realizează în exclusivitate de organele statului.Astfel, sunt activităi executive: cele realizate de autorită-ile puterii executive – Preşedintele României, Guvern,ministere şi celelalte autorităi ale administraiei publicecentrale de specialitate (subordonate Guvernului sauministerelor), serviciile publice deconcentrare ale acestora,precum şi unele activităi care, prin natura lor in de puterea

executivă, însă se realizează de autorităile din sfera celorlalteputeri ale statului.În ceea ce priveşte activităile administrative, trebuie

subliniat faptul că acestea nu in exclusiv de puterea statului.Ele se caracterizează prin următoarele trăsături:3

- nu sunt legate în mod obligatoriu de puterea politică astatului, putându-se întâlni şi în afara acesteia;

- se realizează în oricare dintre puterile statului;- pot fi fie acte juridice, fie operaiuni materiale şi

administrative;

1 A se vedea Mircea Preda – „Drept administrativ”, Partea generală,Ediie revăzută şi actualizată, Editura Lumina-Lex, Bucureşti, 2000, p. 14 şi urm.

2 C. Rarincescu – „Contenciosul administrativ român”, Ediia a II-a,Bucureşti, Editura Universală „Alcalay”, 1937, p. 22.

3 Mircea Preda, op. cit., p. 16.



22

- se realizează nu numai de organe ale statului, ci şi destructuri organizatorice nestatale, autorităi ale administraieipublice locale, instituii publice, regii autonome, societăi co-

merciale, asociaii şi fundaii, servicii de interes public(avocai, notari publici etc.).

Având în vedere caracteristicile menionate, suntactivităi administrative cele care se înf ăptuiesc de consiliilelocale, primari, consiliile judeene şi structuri din subordineasau de sub autoritatea acestora, de instituiile publice, regiileautonome, precum şi de societăi comerciale, asociaii, fundaii,

birouri notariale sau de avocatură ş.a.

3. Sensurile noiunii de administraie publică

Noiunea de administraie publică are, în principal, treiaccepiuni.

Prima desemnează administraia ca „structură”, sau

„organizare”, respectiv ansamblu de organe, instituii şiautorităi publice care, pe baza şi în executarea legii realizează o activitate cu un specific bine conturat. Aceste structuriorganizatorice fiinează în toate sferele puterii statului1.

Autorităile care realizează administraia publică sunt:Preşedintele României, Guvernul, care exercită conducereagenerală a administraiei publice, ministerele, celelalte organeale administraiei publice centrale de specialitate precum şi

organele deconcentrate ale acestora care funcionează în unită-ile administrativ-teritoriale, prefectul, autorităile adminis-traiei publice locale (consiliile locale, primarul, consiliile judeene), serviciile publice ale consiliilor judeene şi aleconsiliilor locale, alte autorităi publice.

1 Mircea Preda – „Drept administrativ”, Editura Lumina Lex,Bucure

şti, 2000, p. 11.



23

Într-o altă accepiune, noiunea de administraie publică desemnează activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului general.

Cea de a treia accepiune, administraia ca instituie,cuprinde atât structura cât şi activitatea sa şi are drept scop îndeplinirea sarcinilor primite de la puterea politică, precum şisatisfacerea intereselor generale, cu respectarea drepturilor şilibertăilor cetăenilor1.

O atenie cu totul specială a fost rezervată descifrăriiproblemei de a şti dacă activitatea executivă a statului şi

organele puterii executive care o realizează sunt sinonime cuadministraia publică ca activitate şi cu sistemul organelor care înf ăptuiesc această activitate.

Cu alte cuvinte, dacă sintagma „administraie de stat”este diferită ca îneles de sintagma „administraie publică” sau,dimpotrivă, se identifică cu aceasta.

Din analiza regimurilor constituionale româneşticaracteristice fiecărei epoci, se constată că, spre sfârşitul

secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea,noiunea de administraie publică acoperea atât activitateaadministraiei statale (centrale), cât şi activitatea administraieilocale, sfera administraiei publice fiind mai largă decât aadministraiei de stat, prin includerea şi a administraiei publicelocale.

În timpul regimului socialist administraia de statreprezenta activitatea organelor centrale şi locale ale

administraiei de stat, între care exista o strictă subordonare. Caatare, noiunea de administraie publică era identică cu noiuneade administraie de stat.

1 Mihai Oroveanu – „Tratat de ştiina administraiei”, EdituraCerma, Bucure

şti, 1996, p. 25.



24

După anul 1990 s-a revenit la principiile organizării şifuncionării administraiei publice caracteristice perioadeiinterbelice.

Astfel, între administraia publică şi administraia de statexistă un raport de la întreg la parte, administraia de statreprezentând o componentă a administraiei publice, alături deadministraia locală.

Noiunea de administraie publică este mai cuprinzătoaredecât noiunea de administraie de stat, pentru că o cuprinde peaceasta, dar include şi administraia locală care priveşte comu-nele, oraşele şi judeele.

În cazul administraiei de stat interesul realizat de cei ce înf ăptuiesc administraia este un interes general al statului, careprezentant oficial al întregii naiuni; în cazul administraieilocale, interesul realizat este al unei colectivităi locale,recunoscută ca stare de stat.1

Prin natura ei, administraia publică este strâns legată deputerea executivă, dar nu se identifică cu aceasta, având o sferă mult mai largă de cuprindere. Ea depăşeşte cadrul instituional

care formează sistemul administraiei publice extinzându-se lasistemul puterii legiuitoare, al puterii judecătoreşti şi chiar alunor organizaii nestatale, atunci când organizează şi execută, în concret, legea.

4. Obiectul administraiei publice

Obiectul administraiei publice îl reprezintă realizarea valo-rilor politice care exprimă interesele generale ale societăii orga-nizate în stat2. În acest fel, administraia publică este strâns legată de puterea de stat. Valorile politice care exprimă intereselegenerale ale societăii organizate în stat sunt formulate, în

1 Mircea Preda, op. cit., p. 11.2 Al. Negoi

ă, op.cit., p. 7.



25

condiiile statului de drept, de organele puterii legiuitoare, prinlegi. Puterii executive îi revine rolul de a pune în executare acestelegi.

Prin urmare, administraia publică este legată prin scopulsău de puterea legislativă care circumscrie finalitatea şi sensuladministraiei publice.

Administraia publică este legată şi de puterea judecă-torească, ale cărei hotărâri sunt puse în aplicare prin activităiprestate de autorităi ale administraiei publice şi de funcionariai acesteia, recurgând, în cazuri extreme chiar la constrângere.

5. Coninutul administraiei publice

Administraia publică se realizează prin două categorii deactivităi: unele cu caracter de dispozi ie sau de comand ă , princare administraia publică stabileşte conduita persoanelor fizicesau juridice, permiându-le sau interzicându-le un anumitcomportament social, iar altele cu caracter de presta ie,

efectuate în cele mai variate domenii, cum sunt: proteciaecologică, sănătatea, transportul în comun, gospodărireacomunală ş.a.

Activitatea prestatoare reprezintă o modalitate prin care seasigură calitatea vieii în interiorul colectivităilor umane. Organeleadministraiei publice au obligaia legală de a satisface cerinelecetăenilor şi ale întregii colectivităi prin realizarea prestaiilorrespective, care au caracterul unor servicii publice, puse la

dispoziia cetăenilor. Aceste prestaii se înf ăptuiesc pe baza şi înexecutarea legii, reprezentând o formă specifică de executare alegii.

Prestaiile specifice administraiei publice se pot concre-tiza fie în acte juridice (diplome de absolvire, autorizaii etc.),fie în fapte materiale, tot pe baza şi în executarea legii.

În unele situaii, prestaiile î şi au izvorul în contractecivile sau administrative încheiate între autorităi ale



26

administraiei publice şi beneficiari persoane fizice sau juridice.În aceste cazuri, regimul juridic aplicabil va fi diferit faă de celaplicabil prestaiilor realizate direct, pe baza şi în executarea

legii. De menionat că activităi de organizare a executării legiişi de executare în concret a acesteia, de natura celor două categorii menionate, desf ăşoară nu numai structurileorganizatorice din sfera administraiei publice, ci şi cele dinsfera puterii legiuitoare şi judecătoreşti. De exemplu, acteleadoptate de Parlament pentru administrarea bazei sale materialesunt, prin natura lor juridică, acte administrative.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre actele juridiceemise de preşedinii judecătoriilor, tribunalelor, Curilor deApel şi Înaltei Curi de Casaie şi Justiie, care au ca obiectbuna administrare a justiiei şi a bazei materiale pe care ofolosesc.

Aceste activităi, în astfel de cazuri, apar ca activităisubsidiare celor care sunt specifice acestor autorităi, iar autorităilecare le realizează nu apar ca subieci ai puterii legislative sau

judecătoreşti, ci ca autorităi administrative, situate, însă, în sferaputerii care le constituie obiectul principal de activitate1.

Activităi de organizare a executării legii şi de executarea acesteia se realizează şi de către instituii particulare caredesf ăşoară activităi de interes public. Este cazul activităilordesf ăşurate de barourile de avocai, asociaii, fundaii ş.a.

6. Funciile administraiei publice

În literatura de specialitate s-a menionat că funciileadministraiei publice pot fi identificate pornind, pe de o parte,de la criteriul sarcinilor pe care le îndeplineşte, de executare şielaborare, iar pe de altă parte, de la caracteristica sa de „corp

1 Al. Negoiă

, op.cit, p.13. În acelaşi sens, Mircea Preda, op.cit., p.12.



27

intermediar” între autorităile publice şi cetăeni, între planulconducerii politice şi planul unde se realizează valorilepolitice.1

Se consideră că administraia publică îndeplineşte urmă-toarele funcii principale: de execuie, de informare, depregătire şi de prevedere. Acestora se adaugă şi altele cum ar ficea de conservare a valorilor materiale şi spirituale alesocietăii, precum şi funcia de organizare şi coordonare aadaptărilor ce se impun datorită transformărilor ce se produc înevoluia diferitelor componente ale societăii2.

De asemenea, administraia publică îndeplineşte şi o

funcie politică, legată de existena statului, dar şi o funcie cuun pronunat caracter de ocrotire a colectivităilor umane3.

Funcia principală a administraiei publice este cea deexecutare şi este determinată de poziia pe care o are admi-nistraia în raport cu puterea politică şi anume de organizare aexecutării deciziei politice concretizată în legi şi de asigurare aexecutării acesteia, prin convingere, iar în caz de nevoie,folosind fora publică, constrângerea.

Funcia de informare a administraiei publice are dreptscop informarea ritmică a puterii politice asupra mersului înansamblu a sistemului administraiei publice. Această funciese constituie într-un important instrument de culegere,prelucrare şi difuzare a informaiilor de la nivelul societăii.Astfel, pentru a cunoaşte cât mai bine realităile sociale,administraia publică reine informaiile rezultate din relaiile cucetăenii privitoare la nevoile prezente sau viitoare ale acestora.Totodată, administraia publică are obligaia, conform prevederilorart. 111 din Constituie, de a prezenta informaiile cerute de

1 Ioan Alexandru – „Drept administrativ”, Editura Omnia, Braşov,1999, p.40 şi urm.

2 Idem.3 Mihai T. Oroveanu – „Introducere în ştiina administraiei de stat”,

Editura Enciclopedică

Română, Bucure

şti, 1975, p. 22,100,108.



28

Parlament, care, pe baza acestora optează pentru diferite soluii sauproiecte legislative1.

Pornind de la dispoziiile art.31 din Constituie,

referitoare la dreptul fiecărui cetăean de „a avea acces la oriceinformaie de interes public”, administraia publică pune ladispoziia societăii informaiile pe care le deine.

De altfel, conform art. 78 şi 108 alin. (4) din ConstituiaRomâniei, administraia publică are sarcina de a aduce lacunoştina publică toate actele adoptate de autorităi,asigurându-se cunoaşterea acestora de către cetăeni.

O altă funcie a administraiei publice este cea de

pregătire a proiectelor de acte normative precum şi colaborareala adoptarea sau emiterea lor.

Pregătirea deciziilor nu constă doar în a formula propu-nerile de acte normative. Administraia trebuie să determinedecizia politică oferind o singură variantă de soluionare, careeste prezentată drept optimă. Această tendină a administraieipublice de determinare a deciziei politice este posibilă numai încadrul statului de drept, unde administraia î şi are bine precizat

locul şi rolul său, acela de organizator de realizare a valorilorpolitice exprimate prin lege.

Totodată, administraia publică are şi funcia deprevedere a opiunilor pe termen scurt, mediu şi lung, atât lanivelul întregii societăi, cât şi la nivelul colectivităilor locale.Astfel, administraiei publice îi revine rolul de a prezentaParlamentului sau autorităilor administraiei publice locale,posibilele variante ale acestor opiuni pentru viitorulcolectivităii.

În opinia unui autor, a prevedea înseamnă a pregătiviitorul, programul de aciune şi reprezintă îndatorirea funda-mentală a unui administrator2.

1 Ioan Muraru – „Drept constituional şi instituii politice”, Ediia aVII-a, Editura Actami, Bucureşti, 1997, p. 368 şi urm.

2

M.T. Oroveanu, op. cit., p. 18.



29

CAPITOLUL II

Administraia publică - obiect de cercetare

ştiinifică al dreptului administrativ

şi al ştiinei administraiei

1. Necesitatea cercetării ştiinifice aadministraiei publice

Creşterea continuă a rolului administraiei publice însocietatea modernă impune, cu necesitate, cunoaşterea aprofun-dată a acesteia, pentru că, numai pe baza cunoştinelor obinutese poate ajunge la o organizare raională şi funcionare eficientă

a administraiei publice.Ca orice fenomen social, fenomenul administrativ areparticularităile şi legităile sale. Analiza acestuia se poaterealiza numai printr-o cercetare ştiinifică.

Administraia publică este la fel de veche ca şi statul,pentru că, rolul şi funciile statului nu s-ar fi putut realiza f ără desf ăşurarea unor activităi de natură administrativă.

Preocupări de cercetare ştiinifică a administraiei publice

au existat din momentul în care în existena socială şi-au f ăcutapariia aspectele organizatorice şi funcionale aleadministraiei publice. Astfel, fenomenul administrativ a fostabordat de filosofie, ştiinele politice, istorie, drept ş.a.



30

2. Administraia publică, obiect de cercetare al

ştiinei dreptului administrativ

Ştiina dreptului administrativ, prin reprezentani deseamă, precum Paul Negulescu, Anibal Teodorescu, VictorOnişor, Constantin Rarincescu şi alii, a contribuit lacunoaşterea şi explicarea dreptului administrativ român, laformularea de propuneri pentru elaborarea de norme noi şiprincipii.

Ca ramură a dreptului public, dreptul administrativ a

cercetat administraia publică prin prisma normelor juridicecare reglementau organizarea şi funcionarea acesteia. Era oabordare ştiinifică limitată la aspectul juridic, pentru că dreptuladministrativ nu putea include în obiectul său de cercetare întreaga problematică a administraiei.

Spre sfârşitul secolului trecut s-a conturat o ştiină nouă,ştiina administraiei, o ştiină interdisciplinară, care are caobiect cercetarea tuturor aspectelor fenomenului administrativ,eficientizarea organizării, oportunitatea aciunilor, modalităilede activitate.

Fiecare dintre cele două discipline, dreptul administrativşi ştiina administraiei î şi păstrează caracterul autonom, avândun obiect şi metode proprii de cercetare.

Rezultatele cercetării în cadrul dreptului administrativsunt deosebit de utile ştiinei administraiei. Interferena

dreptului administrativ cu ştiina administraiei este o necesitatea cunoaşterii ştiinifice1.

Subliniind caracterul integrator al ştiinei administraiei,profesorul Antonie Iorgovan precizează că aceasta „nuurmăreşte o investigare a esenei administraiei publice ca unscop în sine, ci pentru fundamentarea soluiilor de

1 Alexandru Negoiă

, op. cit., p. 21



31

perfecionare, în scopul raionalizării administraiei publicecentrale, locale, de ramură”1.

Ştiina administraiei are ca obiect de cercetare

următoarele probleme specifice administraiei publice2:- principiile de funcionare a administraiei publice şi

aparatului care o compune şi de eficientizare a acestei activităi;- personalul administrativ, incluzând prin această

sintagmă atât pe cel supus unui regim de putere publică,funcionarii publici, cât şi pe cei supuşi dreptului privat;

- formele concrete de activitate a administraiei;

- desprinderea unor legităi din studierea evoluieifenomenului administrativ dintr-un anume stat, dar şi din altesisteme de drept;

- analiza şi combaterea unor aspecte negative care semanifestă în administraie, cum ar fi birocraia exagerată,corupia, formalismul;

- studierea unor modele administrative în scopuldesprinderii elementelor care pot influena pozitiv sau negativactivitatea administrativă.

3. Dreptul administrativ - ramură distinctă de

drept

Dreptul administrativ a început să se contureze ca ramură de drept de sine stătătoare mai târziu decât celelalte ramuri ale

dreptului public3. El a apărut la sfârşitul secolului al XVIII -lea,

1 Antonie Iorgovan, op.cit., 2001, p.241.2 Verginia Vedinaş – „Drept administrativ”, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2004, p.44. A se vedea şi Rodica-Narcisa Petrescu – „Dreptadministrativ”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004, pp.57-59.

3 Jurisconsulii romani, începând cu Ulpian, distingeau două subdiviziuni ale dreptului: „jus publicum”

şi „jus privatum”, respectiv



32

mai întâi în Statele Unite ale Americii şi apoi în Frana. În aranoastră, se poate considera că această ramură a dreptului publica apărut odată cu intrarea în vigoare, în cele două principate

române, a Regulamentelor Organice, Muntenia (1831) şiMoldova (1832), chiar dacă unele norme referitoare laadministrarea treburilor ării au fost elaborate cu mult timp înainte, pe vremea lui Mircea cel Bătrân, în Muntenia şi a luiAlexandru cel Bun, în Moldova. În anul 1855, din dispoziiadomnitorului Grigore Ghica, s-a elaborat şi un Codadministrativ, care cuprindea aproape toate reglementările de

natură administrativă din perioada 1832-1855.În dezvoltarea ulterioară a dreptului administrativ în aranoastră un rol deosebit l-a avut ştiina administraiei care acontribuit la conturarea unei individualităi autentice acesteiramuri de drept.

În literatura juridică, dreptul administrativ a fost definit înmod diferit: „totalitatea normelor juridice în conformitate cucare se exercită activitatea administrativă a statului”1, „reguliledupă care statul exercită funcia executivă, precum şi aceleacare guvernează raporturile dintre stat şi individ, născute înurma unui act administrativ”2 sau „acea ramură a ştiinei juridice care cercetează normele de drept care privescorganizarea sistemului administraiei publice, modalităile juridice specifice prin care este realizată competena cu caresunt investite organele administraiei publice, care acionează

pentru organizarea executării şi a executării legii, precum şicontrolul exercitat de puterea judecătorească pentru asigurarea

dreptul public, care se ocupa de „res romana” - viaa statului şi dreptulprivat, care se ocupa de chestiunile privitoare la indivizi.

1 Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol.I, Bucureşti,1939, p. 41.

2 Anibal Teodorescu – „Tratat de drept administrativ”, Bucureşti,1929, vol.I, p. 14



33

respectării legii în activitatea organelor administraieipublice”.1

Într-o formulare restrânsă, dreptul administrativ poate fi

definit ca acea ramură a sistemului de drept care cuprinde unansamblu de norme juridice care reglementează raporturilesociale născute din activitatea de organizare a executării legii şide executare a acesteia.

Dreptul administrativ are o serie de trăsături proprii2, cumar fi: caracterul de disciplină relativ tânără, în comparaie cudreptul civil sau penal; reglementează o diversitate de domenii,

de la economie la sănătate şi de la armată la învăământ; are unpronunat caracter de mobilitate, constând în faptul că normelede drept administrativ se înlocuiesc ori se modifică destul derepede după adoptare; raporturile de drept administrativ sefundamentează pe principiul inegalităii părilor, fie că acesteraporturi se stabilesc între organele administraiei publice, fie între acestea şi particulari. De asemenea, actele administrative,ca formă principală de activitate a organelor administraieipublice sunt supuse şi controlului autorităilor care realizează, în principal, sarcinile altei puteri de stat - puterea judecătorească.

Prin aceste trăsături, dreptul administrativ, ramură distinctă a dreptului public, se deosebeşte de oricare dinramurile dreptului privat, cât şi de cele ale dreptului public3.

1 Alexandru Negoiă, op. cit., p. 18.2 Valentin I. Prisăcaru – „Tratat de drept administrativ român”,

Partea Generală, Ediia a III-a, Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pp. 18-20.3 Din dreptul public fac parte: dreptul constituional, dreptul

administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual civil şidreptul procesual penal, dreptul internaional public. Dreptul privat cuprindedreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii

ş.a.



34

4. Izvoarele dreptului administrativ

Izvoarele dreptului reprezintă formele de exprimare a

acestuia. Prin izvoarele dreptului administrativ înelegemformele în care se exprimă normele dreptului administrativ,prin care se nasc, modifică sau sting raporturi de dreptadministrativ.

Normele de drept administrativ pot îmbrăca cele maivariate forme, întrucât sunt cuprinse în cele mai diferite acte juridice. Norma de drept administrativ nu se poate confunda cu

actul administrativ, care poate cuprinde şi alte norme juridicedecât cele administrative, cum sunt cele de drept civil, de dreptal muncii etc.

Având în vedere autoritatea publică de la care provin şiimplicit fora lor juridică, izvoarele dreptului administrativsunt:

a) Constituia României - este principalul izvor de dreptadministrativ pentru următoarele considerente1:

- Constituia consacră principiile cu caracter general careguvernează statul român;

- Constituia reglementează principiile şi instituiilefundamentale privind administraia publică în mod expres(Titlul III, Capitolul III intitulat „Guvernul” şi Capitolul Vintitulat „Administraia publică”);

- Constituia stabileşte izvoarele propriu-zise ale

dreptului administrativ, prevăzându-le sau trimiând la actulnormativ care urmează să le prevadă.b) Legile, al doilea izvor de drept administrativ, pot fi

constituionale, organice şi ordinare. Legile constituionalesunt, conform art. 73 alin. (2) din Constituie, legile de

1 Verginia Vedinaş, op.cit., 2004, p.21.



35

revizuire1 a Constituiei. Ele sunt izvoare de drept administrativdoar atunci când au ca obiect probleme din sfera acestei ramuride drept.

Legile organice sunt cele al căror obiect îl constituie pro-blemele precizate de Constituie în art. 73 alin. (3)2. Pot fi

1 Potrivit prevederilor art. 152, nu pot forma obiectul revizuiriidispoziiile Constituiei privind caracterul naional, independent, unitar şiindivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritateateritoriului, independena justiiei, pluralismul politic şi limba oficială [alin.(1)].

De asemenea, nici o revizuire nu poate fi f ăcută dacă are ca rezultatsuprimarea drepturilor şi a libertăilor fundamentale ale cetăenilor sau agaraniilor acestora (alin. (2)).

Totodată, Constituia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediusau a stării de urgenă şi nici în timp de război [alin. (3)].

2 Prin lege organică se reglementează:a) sistemul electoral; organizarea şi funcionarea Autorităii

Electorale Permanente;b) organizarea, funcionarea şi finanarea partidelor politice;c) statutul deputailor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaiei şi a

celorlalte drepturi ale acestora;d) organizarea şi desf ăşurarea referendumului;e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a

ării;f) regimul stării de mobilizare parială sau totală a forelor armate şi

al stării de război;g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenă;h) infraciunile, pedepsele şi regimul executării acestora;i) acordarea amnistiei sau a graierii colective;

j) statutul funcionarilor publici;k) contenciosul administrativ;l) organizarea şi funcionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a

instanelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curii de Conturi;m) regimul juridic general al proprietăii şi al moştenirii;n) organizarea generală a învăământului;o) organizarea administraiei publice locale, a teritoriului, precum şi

regimul general privind autonomia locală;



36

amintite ca legi organice: Legea privind organizarea şifuncionarea Guvernului1, Legea privind administraia publică locală2, Legea contenciosului administrativ3 ş.a.

În ceea ce priveşte legile ordinare, ele sunt izvoare dedrept administrativ numai în măsura în care reglementează relaii sociale ce fac obiectul administraiei publice.

De exemplu, ministerele se înfiinează şi se organizează prin lege ordinară (art. 117 alin. (1)din Constituie).

În sistemul actual legea ordinară e regula, iar legeaorganică excepia4.

c) Hotărârile şi Ordonanele Guvernului sunt în marea lormajoritate izvoare de drept administrativ. Prin aceste acteGuvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ării,exercită conducerea generală a administraiei publice şiorganizează executarea legilor.

Guvernul emite ordonane numai în temeiul unei legispeciale de abilitare, în limitele şi condiiile prevăzute deaceasta în domenii care nu fac obiectul legii organice5. Legeaspecială de abilitare stabileşte atât domeniul, cât şi data până lacare Guvernul poate emite ordonane.

p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele,patronatele şi protecia socială;

r) statutul minorităilor naionale din România;s) regimul general al cultelor;t) celelalte domenii pentru care în Constituie se prevede adoptarea

de legi organice (art. 72 alin. (3) din Constituia României).1 Nr. 90 din 2001, publicată în ……………..2 Nr. 215/2001, publicată în ……………..3 Nr. 554/2004, publicată în ……………..4 Dana Apostol Tofan, op.cit., p.50.5 Pentru mai multe detalii a se vedea Dana Apostol-Tofan – „Despre

natura juridică şi regimul juridic aplicabil Ordonanelor de Guvern”, înRevista de Drept Public nr. 1/1995, pp.94-1001.



37

Ordonanele Guvernului sunt acte administrative de sinestătătoare. Însă, dacă legea de abilitare o cere, ele se supunobligatoriu aprobării Parlamentului, conform procedurii legisla-

tive, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectareaacestui termen duce la încetarea efectelor ordonanei.

Pentru emiterea ordonanelor de urgenă, nu mai estenecesară o abilitare prealabilă din partea Parlamentului.

Potrivit prevederilor art. 115 alin (4) din Constituie,ordonanele de urgenă se emit numai în situaii extraordinare acăror reglementare nu poate fi amânată, având obligaia de a

motiva urgena în cuprinsul acestora.d) Ordinele şi instruciunile miniştrilor şi ale conducă-torilor celorlalte organe ale administraiei publice centrale despecialitate, cu caracter normativ sau individual sunt izvoare dedrept administrativ nu numai în propriul domeniu de activitate,ci şi în alte domenii, pentru toate subiectele de drept care intră în raporturile care se nasc, se modifică sau se sting în bazanormelor emise.

e) Actele juridice emise de conducătorii serviciilorpublice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe aleadministraiei publice centrale de specialitate, organizate înunităile administrativ - teritoriale sunt izvoare ale dreptuluiadministrativ când nasc, modifică sau sting raporturi de dreptadministrativ.

f) Ordinele prefecilor sunt izvoare de drept administrativ

numai în măsura în care au caracter normativ, cum sunt celecare au ca obiect „asigurarea realizării intereselor naionale,aplicarea şi respectarea Constituiei, a legilor, a hotărârilor şiordonanelor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şia ordinii publice”. Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Administraiei şi Internelor care poatepropune Guvernului, în exercitarea controlului ierarhic,



38

anularea ordinelor emise de prefect, dacă le consideră ilegalesau inoportune (art. 138 din Legea nr. 215/2001).

g) Actele juridice adoptate de autorităile administraiei

publice judeene şi locale. Aceste acte sunt:• hotărârile consiliilor judeene;• hotărârile consiliilor locale;• dispoziiile preşedintelui consiliului judeean şi cele

ale primarului.h) Tratatele internaionale sunt izvoare de drept adminis-

trativ atunci când au devenit executorii în ordinea juridică

internă, dând naştere la raporturi de drept administrativ.Pentru a produce efecte juridice, în conformitate cuprevederile Constituiei noastre, tratatele internaionale trebuiesă fie ratificate de Parlament. (art. 11 alin. (2).

Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituie, dacă există neconcordană între pactele şi tratatele privitoare la drepturilefundamentale ale omului, la care România este parte şi legileinterne, au prioritate reglementările internaionale cu excepiacazului în care Constituia sau legile interne conin dispoziii maifavorabile.

Importana tratatelor internaionale pentru România în etapaactuală este deosebită, ea aflându-se în faza în care trebuie să searmonizeze din punct de vedere instituional, legislativ la valorileconsacrate la nivel comunitar.

Principiul fundamental al ordinii juridice a Uniunii

Europene îl reprezintă aplicarea imediată, directă şi prioritară adreptului comunitar.

În acest sens sunt şi prevederile art. 148 alin. (2) dinConstituia României: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelorconstitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementăricomunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faă de dispoziiile



39

contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului deaderare”.

Prioritatea dreptului comunitar este reglementată de Tratatul

instituind o Constituie pentru Europa în art. I-6. Astfel, potrivitprevederilor acestui articol, Constituia şi dreptul adoptat de cătreinstituiile Uniunii Europene în exercitarea competenelor ce i-aufost conferite acesteia au prioritate faă de dreptul statelor membre.

Principiul priorităii reglementat de Tratatul constituionalface parte din dreptul românesc, întrucât, în conformitate cu art. 11alin. (2) din Constituie, ulterior ratificării Tratatului de aderare1,

acesta va face parte din dreptul intern.Pe de altă parte, prevederile art. 148 alin. 4 reglementează modalitatea de punere în aplicare a normelor comunitare,statuându-se că „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şiautoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire aobligaiilor rezultate din actul aderării”.

În literatura de specialitate s-a arătat că, după intrareaRomâniei în Uniunea Europeană, dacă aceasta va fi „guvernată” deTratatul instituind o Constituie pentru Europa, va fi necesară revizuirea Constituiei României, situaie în care se va vorbi de unproces general de „euroconstituionalizare a constituiilornaionale”2.

i) Jurisprudena sau practica judecătorească este alcătuită din totalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunate de instaneindiferent de grad.

1 Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană a fostratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, publicată în Monitorul Oficialnr. 465 din 1.06.2005.

2 Antonie Iorgovan – „Tratat de drept administrativ”, vol.I, Ediia aIV-a, Editura All Beck, Bucure

şti, 2005, p.138.



40

În doctrina occidentală, practica judiciară este considerată izvor de drept, fiind vorba de practica instanelor de contenciosadministrativ şi a celor de contencios constituional1.

În prezent, în România asistăm la o contribuie deosebită a instanelor judecătoreşti în consolidarea statului de drept2. Seare in vedere, în acest sens, una din atribuiile Înaltei Curi deCasaie şi Justiie prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituieşi anume, asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii decătre celelalte instane judecătoreşti, potrivit competenei sale.În consecină, aceste decizii de interpretare, date în promovareaunui recurs în interesul legii, au semnificaia unor izvoare dedrept3.

De asemenea, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituie,„deciziile Curii Constituionale sunt obligatorii şi au puterenumai pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial alRomâniei”.

Pe de altă parte, trebuie analizate şi soluiile date de cătreinstanele de contencios administrativ împotriva actelor

administrative normative, care, potrivit prevederilor art. 23 dinLegea nr. 554/2004 trebuie publicate4.Caracterul obligatoriu atât al deciziilor Curii

Constituionale, cât şi al hotărârilor instanelor de contenciosadministrativ vizează toate subiectele de drept.

1 Antonie Iorgovan, op. cit., vol.I, p. 142.2 Verginia Vedinaş, op.cit., p.18.3 Antonie Iorgovan, op.cit., 2005, p.140.4 Art. 23 din Legea nr. 554 are următorul coninut: „Hotărârile

judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au anulat acteadministrative cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au puterenumai pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial al României, ParteaI, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeelor ori al MunicipiuluiBucureşti, la cererea instanei de executare ori a reclamantului, fiind scutitede plata taxelor de publicitate”.



41

Ca atare, deciziile Curii Constituionale (art. 147 dinConstituie), deciziile Înaltei Curi de Casaie şi Justiie (art.126 alin. (3) din Constituie) şi hotărârile instanelor de

contencios administrativ, prevăzute de art. 23 din Legea nr.554/2004, sunt izvoare de drept.

j) Doctrina juridică este reprezentată de analizele,interpretările teoretice, pe care specialiştii le emit ca urmare astudiului fenomenului juridic.

În dreptul românesc, doctrina nu este recunoscută caizvor de drept. Cu toate acestea, în literatura de specialitate s-asubliniat rolul pe care îl are doctrina în realizarea administraieiactive. Aşa de exemplu, regimul juridic al acteloradministrative se sprijină, în mare măsură, pe principii de dreptformulate de doctrina juridică1.

k) Cutuma (obiceiul juridic) ca normă de drept izvorâtă dintr-o practică îndelungată are, în dreptul nostru, o valoareredusă. Ea poate fi întâlnită în dreptul maritim, sub formă deuzane portuare, precum şi în dreptul civil, în materie de servitui

şi raporturi de vecinătate, de uzufruct, de executare a contractelorşi de interpretare a voinei părilor, de vânzare şi de locaiune.În literatura de specialitate s-a exprimat opinia conform

căreia evoluia autonomiei locale poate conduce la apariiaunor reguli cutumiare, fiind vorba de recunoaşterea caracteruluide reguli juridice a unor practici administrative impuse decondiiile geografice, de ocupaiile locuitorilor, de gradul dedispersie al acestora ş.a.

1 Alexandru Negoiă

, op. cit., p. 38.



42

5. Normele de drept administrativ

Norma juridică reprezintă o regulă de conduită instituită de

puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei aplicare esteasigurată prin conştiina juridică, iar la nevoie, prin fora coercitivă a acelei puteri, de obicei a statului1.

Ca orice normă juridică, norma de drept administrativ are ostructură trihotomică, cuprinzând cele trei elemente: ipoteza,dispoziia şi sanciunea.

5.1. Ipoteza normei de drept administrativ

Spre deosebire de celelalte două elemente, ipoteza normei dedrept administrativ este foarte dezvoltată şi poate să se refere la:

a) împrejurările, condiiile în care se aplică norma juridică;b) subiectele de drept, persoane fizice sau juridice, care cad

sub incidena normei juridice;c) definiii;d) principii;

e) scopul unei anumite autorităi publice sau al unei anumiteactivităi;

f) explicarea semnificaiei unor termeni2.După modul de determinare, ipoteza poate fi absolut

determinată şi relativ determinată.În literatura de specialitate se apreciază că ipoteza este

absolut determinată când sunt conturate cu exactitate împrejurările în care se va aplica dispoziia, f ăcându-se trimitere la competenalegată3, când autoritatea publică este inută de norma juridică.

1 Radu I. Motica, Gheorghe Mihai – „Teoria generală a dreptului”,Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p.80.

2 Verginia Vedinaş, op.cit., p.34.3 Competena legată există atunci când, „în prezena unei situaii

date, autoritatea administrativă nu beneficiază de nici o marjă de libertate,fiind obligat

ăsă

acioneze de o manier

ădeterminat

ă” – Dana Apostol Tofan



43

În situaia în care ipoteza nu este precis conturată, lăsândposibilitatea administraiei să aprecieze împrejurările în care seaplică norma, ne aflăm în prezena ipotezei relative. Această

libertate de apreciere constituie ceea ce se cheamă „putereadiscreionară”1 a administraiei publice.

5.2. Dispozi ia normei de drept administrativ

Dispoziia normei juridice cuprinde fondul, coninutulreglementării, reprezentând „miezul normei juridice”2.

Dispoziia normei de drept administrativ este, în general,

categorică, imperativă, întrucât, administraia publică se desf ăşoară în regim de putere publică.În cadrul normei de drept administrativ se întâlnesc trei

categorii de dispoziii:a) dispoziii imperative, prin care se impune o anumită

conduită subiectului de drept;b) dispoziii prohibitive, prin care se interzice o anumită

conduită subiectului de drept;

– Puterea discreionară şi excesul de putere al autorităilor publice, EdituraAll Beck, Bucureşti, 1999, p.65.

În doctrina franceză, competena legată este definită ca fiind „situaiacând administraia este inută, pe de o parte să acioneze, iar pe de altă parte,este obligată să acioneze într-un sens determinat, f ără posibilitatea de aalege” – Jacqueline Morand-Deviller – „Cours de droit administratif”,Montchrestien, ediia a 6-a, 1999, p.277.

1 „Există putere discreionară ori de câte ori o autoritate acionează liber, f ără ca să-i fie dictată dinainte conduita sa, printr-o regulă de drept” –Michoud, „Etude sur le pouvoir discretionnaire”, Revue géneraled’administration, 1914, p.9, preluat din Dana Apostol Tofan, op.cit., 1999,p.14.

2 Nicolae Popa – „Teoria generală a dreptului”, Editura Actami,Bucure

şti, 1994, p.154.



44

c) dispoziii permisive, atunci când se prevede o anumită aciune, lăsându-se la aprecierea subiectului de drept dacă va facesau nu ceea ce norma îi permite, însă, nu-l obligă.

În doctrină1

se arată că această clasificare a normei de dreptnu trebuie privită în mod dogmatic, în sensul că un izvor de dreptva conine numai dispoziii imperative, prohibitive sau permise.

5.3. Sanc iunea normei de drept administrativ

Sanciunea normei de drept administrativ reprezintă consecinele care intervin în cazul nerespectării normei juridice.

Ca şi în cazul altor ramuri de drept (dreptul constituional,de exemplu), sanciunea normei de drept administrativ nu apare întotdeauna în mod expres, ea urmând a se deduce din coninutulnormei juridice.

Însă, trebuie să se facă distincie între sanciune ca elemental structurii logico-juridice şi sanciune ca element al răspunderii juridice, mai exact a răspunderii juridice în dreptul administrativ2.

Având în vedere legislaia în vigoare, pot fi identificate

următoarele forme principale ale sanciunii normei de dreptadministrativ:

- sanciuni administrativ – disciplinare (de ex. dizolvarea,mutarea disciplinară etc.);

- sanciuni administrativ – contravenionale (avertismentul,amenda etc.);

- sanciuni administrativ-patrimoniale (obligarea la reparareaprejudiciului produs printr-o daună materială ori morală);

- măsuri de executare silită (demolarea sau desfiinarea unorconstrucii etc.);

- măsuri cu privire la actele juridice (anulări, suspendărietc.)3.

1 Verginia Vedinaş, op.cit., p.35.2 Antonie Iorgovan, op.cit., vol.I, 2005, p.145.3 Idem.



45

5.4. Clasificarea normelor de drept administrativ

Acest aspect este analizat de către autorii contemporani1 din

unghiuri diferite, întâlnind criterii de clasificare comune saudiferite.1. Un prin criteriu îl constituie obiectul de reglementare,

după care pot fi identificate următoarele categorii de norme:a) norme de drept material, care vizează drepturile şi

obligaiile autorităilor publice;b) norme de drept procesual, care au ca obiect procedura de

concretizare a activităii autorităilor publice.

2. După caracterul normelor identificăm:a) norme imperative – care impun subiectelor de drept oanumită conduită;

b) norme prohibitive – care interzic o anumită conduită;c) norme permisive – care îngăduie o conduită determinată.3. Din punctul de vedere al întinderii sferei de aplicare, se

identifică:a) norme cu caracter general, aplicabile tuturor autorităilor

publice;b) norme speciale, care se referă la un organ determinat.

6. Raporturile de drept administrativ

Raporturile de drept administrativ sunt relaii sociale regle-mentate de normele dreptului administrativ care se formează înlegătură cu organizarea şi funcionarea administraiei publice.

Ca orice raport juridic, raportul de drept administrativ aretrei elemente componente: subiecte, obiect, coninut. Fiecaredin cele trei elemente componente are trăsături specifice care îldeosebesc de alte raporturi juridice.

1 Alexandru Negoiă, op.cit., p.36; Antonie Iorgovan, op.cit., vol.I,2005, pp.145-147; V. Vedinaş, op.cit., p.36; Valentin I. Prisăcaru, op.cit.,2002, pp.37-38.



46

În ceea ce priveşte subiectele raporturilor de drept admi-nistrativ se cuvine a meniona că unul dintre ele este fie oautoritate a administraiei publice, fie un funcionar public.

Celălalt subiect de drept administrativ poate fi oautoritate a administraiei publice sau un funcionar public, oautoritate publică din sfera altei puteri sau un particular,persoană fizică sau juridică.

Obiectul raporturilor de drept administrativ îl constituieacele aciuni sau fapte materiale care se realizează în cadruladministraiei publice şi care, prin natura lor sunt extrem de

numeroase şi variate.Astfel, pot constitui obiect al raportului juridic administrativanumite activităi, precum: executarea actelor juridice, executareaunor lucrări publice, prestarea unor servicii publice, controluladministrativ etc.

Coninutul raporturilor de drept administrativ este formatdin drepturile şi obligaiile părilor. O caracteristică a acestorraporturi, din punct de vedere al coninutului o constituie faptul

că exercitarea drepturilor autorităilor administraiei publiceeste o obligaie legală a acestora şi nu o facultate.

Raporturile de drept administrativ se grupează în două categorii:

a) Raporturi care se formează în cadrul sistemuluiadministraiei publice;

b) Raporturi care se formează între un subiect ce aparine

administraiei publice şi unul din afara acestui sistem.Raporturile ce se constituie în cadrul sistemuluiadministraiei publice se referă, în principal, la organizarea şifuncionarea administraiei publice. Ele se împart în raporturide subordonare ierarhică şi de colaborare.

În cadrul raporturilor de subordonare ierarhică, subiecteleparticipante se află în cadrul unei ierarhii administrative. Celcare acionează ca autoritate ierarhic superioară are dreptul de



47

a conduce, îndruma şi controla subiectul subordonat. Este cazulraporturilor dintre Guvern şi prefeci sau acela al raporturilordintre ministru şi conducătorii serviciilor deconcentrate ale

ministerelor în judee.În cadrul raporturilor de colaborare, subiecteleparticipante sunt pe picior de egalitate şi acionează împreună pentru realizarea unui anumit scop. Cum ar fi, de exemplu,două ministere care emit împreună norme juridice de interescomun.

Raporturile care se formează între un subiect ce aparineadministraiei publice şi unul din afara acestui sistem sunt

extrem de variate.Ele pot fi raporturi de subordonare, în care organele

administraiei publice, pe baza competenei pe care o auconform legii, pot stabili în mod unilateral drepturi şi obligaii,pentru persoanele fizice sau juridice.

Totodată, organele administraiei publice pot recurge lamăsuri de constrângere, aplicând sanciuni în condiiile legii,ajungând până la executarea silită a legii.

Obiectul acestor raporturi juridice constă în modelareacomportamentului subiectelor participante corespunzătorexigenelor legale.

Însă, situaia de subordonare a subiectelor de drept nuexclude posibilitatea manifestării de voină a acestora în cadrulraporturilor juridice respective. În acest scop există o serie degaranii legale care constau în mijloacele practice puse ladispoziia cetăenilor. Astfel, aceştia pot formula plângeri împotriva măsurilor abuzive luate de administraia publică.

Potrivit art. 51 din Constituie, dreptul la petiionare alcetăenilor este garantat, iar autorităile administraiei publiceau obligaia de a răspunde la petiiile formulate în termeneleprevăzute de lege1.

1 A se vedea în acest sens şi Ordonana Guvernului nr. 27/2002 privind

reglementarea activităii de soluionare a petiiilor, publicată în Monitorul Oficial nr.



48

O pondere deosebită în cadrul categoriei de raporturianalizate o ocupă cele de utilizare a serviciilor publice.

Potrivit opiniilor exprimate în literatura de specialitate,

subiectele active acionează tot pe baza şi în executarea legii, însă în calitatea lor de servicii publice1.Beneficiarii acestor servicii pot intra în raporturi juridice

cu administraia pe baza unor contracte civile, cum ar fi aceleacare privesc utilizarea mijloacelor de transport în comun, adomeniului public privat etc. Regimul juridic aplicabil în acestecazuri este cel de drept civil şi nu regimul de dreptadministrativ.

Sunt destul de numeroase cazurile în care cei ce folosescserviciile publice se află în raporturi de drept administrativ,deoarece prestaiile înf ăptuite de organele administraieipublice în favoarea acestora sunt prevăzute de lege sau în actelenormative emise pe baza şi în executarea legii.

În anumite raporturi de drept administrativ, beneficiariiserviciului public au un drept subiectiv în temeiul căruia potcere organelor administraiei publice să presteze serviciul, iaracestea au obligaia să realizeze prestaia. Cum ar fi, deexemplu, dreptul la învăătură, dreptul la ocrotirea sănătăii etc.

În unele raporturi de drept administrativ, organeleadministraiei publice au un drept de apreciere asupracondiiilor în care se realizează dreptul beneficiarului laserviciul public.

În cadrul raporturilor care se formează între un subiect ce

aparine administraiei publice şi unul din afara acestui sistemse întâlnesc şi raporturi de colaborare şi participare a unorpersoane fizice şi juridice la realizarea sarcinilor ce revinadministraiei publice. Pot fi amintite acele raporturi juridice în

84 din 1.02.2002, aprobată, cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002,publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 296 din 30.04.2002.

1

Alexandru Negoiă, op. cit., p. 47



49

care anumite organizaii nestatale realizează activităi de interespublic prin prestaii specifice organizaiei statale.

Astfel, barourile de avocai colaborează şi participă, prin

prestaii specifice, la funcionarea serviciului public organizatde Ministerul Justiiei pentru înf ăptuirea justiiei sauuniversităile particulare care organizează activităi de pregătirea studenilor în cadrul unor facultăi similare cu cele din reeaua învăământului public.



50

CAPITOLUL III

Organizarea administrativă a teritoriului

şi organizarea administraiei publice

1. Consideraii generale privind organizarea ad-

ministrativă a teritoriului şi organizarea

administraiei publice

Din punct de vedere administrativ, teritoriul statuluiunitar este împărit în unităi administrativ - teritoriale.

Expresia „unitate administrativ - teritorială” are două sensuri distincte1: de circumscripie administrativ-teritorială şide colectivitate teritorială locală.

Într-un prim sens, unităile administrativ - teritorialesemnifică circumscripiile administrativ - teritoriale, ierarhizate, în care î şi exercită competena teritorială organele deconcentrateale judeului. De exemplu, se poate vorbi de circumscripieadministrativă judeeană în cazul prefectului, al direciei generale judeene a finanelor publice sau se poate vorbi de circumscripiecomunală sau orăşenească în cazul postului comunal de poliiesau al poliiei orăşeneşti. Tot astfel, există circumscripii ale

judecătoriilor, ale tribunalelor sau curilor de apel.Într-un al doilea sens, unităile administrativ - teritoriale

reprezintă colectivităile teritoriale locale, respectiv locuitoriicare trăiesc pe o anumită poriune a teritoriului de stat.

1 Corneliu-Liviu Popescu – „Autonomia locală şi integrareaeuropean

ă”, Ed. „All Beck”, 1999, p. 32

şi urm.



51

Trebuie precizat că unitatea administrativ - teritorială estesubiect de drept numai atunci când are accepiunea de colectivi-tate teritorială locală şi nu atunci când reprezintă o circum-

scripie administrativ - teritorială1.Potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2001 privind adminis-

traia publică locală, delimitarea unităilor administrativ -teritoriale se stabileşte prin lege2. Orice modificare a limitelorteritoriale ale acestora se poate efectua numai în temeiul legii şidupă consultarea cetăenilor din unităile administrativ – terito-riale respective, prin referendum.

Organizarea administrativă a teritoriului este definită ca

fiind „delimitarea teritoriului unui stat în unităi administrativ-teritoriale, delimitare f ăcută în scopul realizării unitare aputerii”3.

În organizarea administrativă a teritoriului sunt avute învedere mai multe criterii: relieful şi reeaua hidrografică;configuraia zonelor de influenă a principalelor localităi, înspecial a celor urbane; accesul locuitorilor la reşedina de jude;relaiile tradiionale; posibilitatea punerii în valoare, în mod

eficient, a resurselor naturale; zonarea etnografică şi zonareaeparhială ş.a.

În sensul Legii nr.2/1968 privind organizarea administra-tivă a teritoriului României, comuna este unitatea administra-tiv-teritorială de bază care cuprinde populaia rurală unită princomunitate de interese şi tradiii, alcătuită din unul sau mai

1 Ioan Muraru – „Drept constituional şi instituii politice”, Ediia aVII-a, Editura „Actami”, Bucureşti, 1997, p. 27-28

2 În prezent Legea nr.2/1968 privind organizarea administrativă ateritoriului României (publicată în Buletinul Oficial nr. 54-55 din27.07.1981), abrogată prin Legea nr. 2/1989 privind îmbunătăireaorganizării administrative a teritoriului R.S.R. (publicată în Buletinul Oficialnr.15/25.04.1989) şi repusă în vigoare prin Decretul - Lege nr. 38/1990(publicat în Monitorul Oficial nr. 14/23.01.1990), modificată.

3 Ioan Muraru, op. cit., p. 148.



52

multe sate, în funcie de condiiile economice, social-naturale,geografice şi demografice.

Oraşul este o unitate administrativ-teritorială de bază în

cadrul organizării administrativ-teritoriale. El constituie un centrupolitico-administrativ dezvoltat, cu un potenial economic, social-cultural şi edilitar gospodăresc ridicat. Oraşele care au un număr maimare de locuitori, o însemnătate deosebită în viaa economică, so-cial-politică şi cultural-ştiinifică a ării au fost declarate municipii.

Municipiul Bucureşti are un regim juridic şi politicasemănător cu cel al judeului. Fiind capitala ării, municipiulBucureşti are o organizare proprie, pe sectoare.

Judeul este unitatea administrativ-teritorială ce joacă rolul de verigă intermediară în cadrul organizării administrativea judeului. Judeul este unitatea administrativ - teritorială complexă din punct de vedere economic şi social-cultural şi ounitate de coordonare şi control din punct de vedere politico-administrativ1. Organele de stat din judee au legături directe cuorganele centrale de stat. Delimitarea judeelor (în număr de41) s-a f ăcut astfel încât fiecare din acestea să fie echilibrate ca

suprafaă, număr de locuitori şi potenial economic. Suprafaamedie a unui jude este de aproape 6100 Km, iar populaia înmedie de peste 450.000 locuitori.

Organizarea administraiei şi realizarea în concret a legiişi a tuturor actelor bazate pe lege, în unităile administrativ -teritoriale se asigură prin autorităile administraiei publicelocale, care sunt create şi funcionează în comune, oraşe,municipii şi judee, conform prevederilor legale.

De la apariia sa, organizarea administraiei publice acunoscut o evoluie continuă, ca urmare a dezvoltăriistructurilor statale şi a influenei factorilor geografici, politici,militari, economici ş.a.

1 Ioan Muraru, op.cit., p.150.



53

2. Moduri de organizare a administraiei publice

a) Considera ii generale

Statul unitar este un stat centralizat din punct de vederepolitic. Însă, din punct de vedere administrativ se poate vorbide mai multe regimuri juridice în relaiile dintre centru şiteritoriu şi anume, de un regim de centralizare administrativă,de un regim de deconcentrare administrativă şi de un regim dedescentralizare administrativă1.

Acestea se pot constitui concomitent şi în principii carestau la baza organizării administraiei publice. Prin aceste

principii se încearcă rezolvarea celor două tendine care semanifestă în guvernarea şi administrarea unei ări: tendina deunitate şi de diversitate.

Conform opiniei exprimate de profesorul AntonieIorgovan, organizarea administrativă nu exprimă niciodată numai centralizare sau numai descentralizare, existând întotdeauna un dozaj între una şi alta, diferena dintre o ară saualta constând în partea recunoscută descentralizării, fapt ce

determină originalitatea administraiei din fiecare ară2.Potrivit principiilor care guvernează statul unitar,

soluionarea problemelor administraiei, pe întreg teritoriul,este dependentă de existena unei administraii centrale şi aunei administraii locale, organizate în toate unităileadministrativ - teritoriale. Gradul de dependenă aadministraiei locale de administraia centrală reprezintă criteriul care separă sistemele centralizate de cele

descentralizate.Centralizarea concentrează ansamblul sarcinilor

administrative pe teritoriul naional în persoana statului, a căror îndeplinire o asumă printr-o administraie ierarhizată şi unifi-

1 Ioan Santai – „Drept administrativ şi ştiina administraiei”, vol.I,

Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, 1998, p. 112.2 Antonie Iorgovan, op. cit., vol.II, p. 528.



54

cată. Prin descentralizare se fac concesii conceptului de unitateadministrativă, acordându-se administraiei colectivităilorumane locale din circumscripiile administrativ - teritoriale

sarcina de a satisface propriile interese1

.

b) Centralizarea administrativă Prin centralizare se înelege „regimul administrativ în care

autorităile publice locale şi speciale sunt numite de autoritateapublică centrală, fiind subordonate acesteia” În sistemulcentralizării „autoritatea publică centrală ia deciziile şi conduce, iarautorităile locale raportează şi execută deciziile primite de la

centru”2

.În regimul centralizării nu se recunoaşte colectivităilorumane locale dreptul de a se administra. Numai statul î şiasumă, pentru ansamblul teritoriului naional, satisfacereacerinelor de interes general. Într-un regim centralizat pur seorganizează circumscripii teritoriale, dar nu se acordă autonomie administrativă colectivităilor umane locale.

Un stat centralizat înseamnă de fapt negarea intereselor

regionale şi locale3

. Alte dezavantaje ale centralizării:- centralizarea ar lipsi statul de unul din atributeleeseniale: asigurarea progresului naiunii;

- regimul centralizator suprimă spiritul de independenă,face ca poporul să piardă deprinderea de a-şi exercita voina.

Centralizarea îmbracă, de regulă, forma concentrării şi adeconcentrării administrative.

Concentrarea constă în atribuirea puterii de decizie în tota-

litate autorităilor superioare ale ierarhiei administrative, autorităi

1 Mihai T. Oroveanu – „Tratat de drept administrativ”, Ed. „Cerma”Bucureşti, 1998, p. 385

2 Paul Negulescu – „Tratat de drept administrativ”, vol.I, „Principiigenerale”, Ediia a IVa, Editura „E. Mârvan”, Bucureşti, 1934, p. 610.

3 M. Văraru – „Drept administrativ român”, Bucureşti, Editura„Socec & Co”, Societate anonim

ă, 1928, p. 306.



55

stabilite în capitală1. Autorităile din teritoriu nu au decât un rol depregătire şi execuie a deciziilor adoptate în capitală.

Prin deconcentrare administrativă se înelege transferul

unor atribuii care revin organelor centrale, unor organesubordonate care funcionează în teritoriu şi care, din acestpunct de vedere, sunt organe locale, dar sunt subordonateorganelor centrale ale administraiei publice2.

Se poate spune că deconcentrarea este o centralizareatenuată sau o slabă descentralizare3.

Ceea ce o apropie de centralizare este faptul că titulariiputerii locale nu sunt aleşi de electoratul local, ci numii de

autorităile centrale..Ceea ce o apropie de descentralizare este faptul că titularii puterii locale au competena să rezolve ei problemelelocale, f ără să le mai înainteze, în acest scop, şefului lorierarhic, iar ei sunt supuşi controlului acestuia şi obligai să seconformeze actelor superiorului lor.

Potrivit legislaiei actuale4, deconcentrarea constă înredistribuirea de competene administrative şi financiare de

către ministere şi celelalte organe de specialitate aleadministraiei publice centrale către propriile structuri despecialitate din teritoriu.

c) Descentralizarea administrativă

Descentralizarea reprezintă un sistem de organizare admi-nistrativă care permite colectivităilor umane să se administrezeele însele, sub controlul statului, care le conferă personalitate

1 Philippe Georges - „Notions essentielles - Droit public”, 7 - èmeedition, Sirey, 1989, p. 161.

2 Alexandru Negoiă, op. cit., p. 62.3 Jean Rivero – „Droit administratif”, Ediia a XIIa, Paris, Dalloz,

1987, p. 375-376.4 Art. 2 lit. j) din Legea descentralizării nr. 195/2006, publicată în

Monitorul Oficial nr. 453 din 25.05.2006.



56

juridică, le permite constituirea unor autorităi proprii şi ledotează cu resursele necesare.

Esena descentralizării constă în transferul unor atribuii

ale diverselor autorităi centrale unor autorităi locale care fun-cionează în unităile administrativ - teritoriale. Prin descen-tralizare, administraia publică devine mai eficientă şi maioperativă.

Descentralizarea se asigură de către cetăeni prin partici-parea lor la rezolvarea problemelor locale, prin alegerea repre-zentanilor care vor constitui autorităile administraiei publice

locale, ceea ce susine afirmaia că descentralizarea este„democraia aplicată la administraie”.Potrivit prevederilor art. 2 lit. l) din Legea nr. 195/2006

privind descentralizarea, aceasta reprezintă transferul decompetenă administrativă şi financiară de la niveluladministraiei publice centrale la nivelul administraiei publicelocale sau către sectorul privat.

Principiile pe baza cărora se desf ăşoară procesul de

descentralizare sunt următoarele1

:a) principiul subsidiarităii, care constă în exercitareacompetenelor de către autoritatea administraiei publice localesituată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăean şicare dispune de capacitate administrativă necesară;

b) principiul asigurării resurselor corespunzătoarecompetenelor transferate;

c) principiul responsabilităii autorităilor administraiei

publice locale în raport cu competenele ce le revin, careimpune obligativitatea realizării standardelor de calitate înfurnizarea serviciilor publice şi de utilitate publică;

d) principiul asigurării unui proces de descentralizarestabil, predictibil, bazat pe criterii şi reguli obiective, care să nu

1 Art. 3 din Legea nr. 195/2006.



57

constrângă activitatea autorităilor administraiei publice localesau să limiteze autonomia locală financiară;

e) principiul echităii, care implică asigurarea accesului

tuturor cetăenilor la serviciile publice şi de utilitate publică;f) principiul constrângerii bugetare, care interziceutilizarea de către autorităile administraiei publice centrale atransferurilor speciale sau a subveniilor pentru acoperireadeficitelor finale ale bugetelor locale.

Descentralizarea presupune două condiii.1 Prima condiie a oricărei descentralizări o reprezintă

recunoaşterea unei categorii de probleme locale distincte de

problemele naionale.A doua condiie constă în recunoaşterea personalităii

juridice a colectivităilor umane locale prin care li se asigură autonomia financiară, deoarece, f ără resurse financiare nu sepot administra singure.

Aceste două condiii sunt necesare, dar insuficiente.Descentralizarea apare numai în momentul în care

organele locale care efectuează administrarea în

circumscripiile administrativ - teritoriale emană de lacolectivităile umane locale, iar nu de la stat şi au faă de stat oanumită autonomie.

Între descentralizare şi deconcentrare şi între descentra-lizare şi federalism există diferene. În regimul deconcentrăriidecizia este luată întotdeauna în numele statului, prin unul dinfuncionarii săi. În regimul descentralizării decizia este luată înnumele şi pentru colectivitatea umană locală de către un organcare emană de la ea. În ambele regimuri se ajunge la apropiereaadministraiei de colectivităile umane, dar prin metode diferite.

Descentralizarea este o modalitate de organizare adminis-trativă, nu politică. Din acest punct de vedere, descentralizareaadministrativă este fundamental deosebită de federalism.

1 M.T. Oroveanu – „Tratat de drept administrativ”, p. 388.



58

Deci, nu este vorba de un raport între puterea centrală şilocală a statului, cum este în cazul federaiei, între statul federal şistatele din federaie. Descentralizarea este un fenomen pur

administrativ, nu politic, care să implice exerciiul puterii de stat.



59

CAPITOLUL IV

Autorităile administraiei publice

1. Structura şi trăsăturile administraiei publice

potrivit Constituiei din 1991

În literatura de specialitate s-a folosit vreme îndelungată noiunea de „formă a organizării administrative” sau cea de„organizare administrativă”. Astăzi se foloseşte tot mai des untermen specific ştiinei administraiei şi anume acela de structură.

Termenul de structură provine din latinescul „struere”care înseamnă a construi, a clădi. Prin structură se înelege oanumită modalitate de alcătuire, de construcie, de organizare aunui corp sau a unui domeniu de activitate1.

Structura actuală a administraiei publice cuprinde:- Preşedintele României şi Guvernul României;- ministerele;- celelalte organe ale administraiei publice centrale de

specialitate;- autorităile autonome ale administraiei publice centrale;- serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi

celorlalte organe centrale de specialitate din unităile admi-

nistrativ-teritoriale;- prefectul;- consiliul judeean;- consiliul municipal, orăşenesc sau comunal;- primarul municipiului, oraşului sau comunei;

1 Ioan Alexandru - „Administraia publică - Teorii, Realităi,Perspective”, Editura Lumina Lex; Bucure

şti, 1999, p. 236



60

- serviciile publice ale consiliilor judeene şi locale.Autorităile administraiei publice prezintă o serie de

trăsături specifice şi anume:

- sunt înfiinate prin lege sau pe baza legii;- sunt autorităi publice ale statului şi pot recurge la forapublică în vederea îndeplinirii sarcinilor proprii;

- î şi desf ăşoară activitatea pe baza şi în vederea executăriilegii;

- actele juridice adoptate de aceste autorităi sunt supuseunui control de legalitate prevăzut de lege;

- activitatea autorităilor administraiei publice se reali-

zează de către un personal de specialitate, constituit dinfuncionari publici.

Autorităile1 administraiei publice se clasifică după maimulte criterii.

Astfel, după modul lor de formare, ele sunt autorităialese (Preşedintele României, consiliile judeene, consiliilelocale, primarii) şi autorităi numite (miniştrii şi conducătoriicelorlalte autorităi centrale, prefecii, conducătorii serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe despecialitate ale administraiei publice centrale din judee).

După natura lor, autorităile administraiei publice suntcolegiale, alcătuite din mai multe persoane (guvernul ării,consiliile locale şi judeene) şi unipersonale sau individuale(miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale

1 Cu privire la noiunea de autoritate, în literatura de specialitate s-amenionat că acest concept poate fi îneles şi prin noiunea de „autoritatepublică”, prin care se evocă organele de stat, dar şi organele administraieipublice locale, autoritatea fiind realizată în cazul autonomiei locale. Conformopiniei profesorului Antonie Iorgovan, sensul principal al sintagmei„autoritatea publică” este de organ public, deci „colectiv de oameni careexercită prerogative de putere publică, fie într-o activitate statală, fie într-oactivitate din administraia locală autonomă”. Antonie Iorgovan, op. cit., vol.

II, p. 351.



61

ministerelor şi celorlalte organe de specialitate aleadministraiei publice centrale din judee, primarii).

După criteriul competenei teritoriale, autorităile

administraiei publice se împart în autorităi centrale (cele careau competenă pe întreg teritoriul ării) şi locale (care î şiexercită competena în limitele unităii administrativ-teritoriale în care funcionează), iar după criteriul competenei materialese clasifică în autorităi cu competenă generală (competente înaproape toate domeniile de realizare a administraiei publice) şiautorităi cu competenă de specialitate (competente în anumitedomenii de realizare a administraiei publice-ministerele,

serviciile publice deconcentrate).Autorităile administraiei publice (în sensul de organe

ale administraiei publice) pot fi definite ca fiind colectivităiumane constituite pe baza şi în executarea legii, înzestrate cumijloace materiale şi financiare, precum şi cu personalitate juridică şi competena necesară pentru a putea aciona învederea organizării executării şi a executării legii şi care se încadrează în sistemul organelor administraiei publice.1

2. Competena, capacitatea şi atribuiile autorită-ilor administraiei publice

Dicionarul general al limbii române defineştecompetena prin „capacitatea de a se pronuna într-o anumită problemă, de a exercita anumite atribuii” iar noiunea deatribuie are înelesul de „sferă de autoritate, de activitate saude competenă a cuiva”2.

1 A se vedea Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol.I,Ediia a IIIa, Institutul de Arte Grafice „Eminescu” S.A., Bucureşti, 1929, p.234 şi Al. Negoiă, op. cit., p. 71.

2 Vasile Breban – „Dicionarul General al Limbii Române”, Editura

Ştiinifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.



62

În literatura de specialitate se face deseori distincie întrenoiunile de „capacitate - competenă - atribuie”.

Capacitatea reprezintă posibilitatea unei persoane sau

colectiv de a fi titular de drepturi şi obligaii. Pe planuldreptului administrativ, capacitatea înseamnă posibilitatea de aparticipa ca subiect distinct în raporturi de drept administrativsau „aptitudinea organelor administraiei publice de a fisubiecte în raporturile juridice administrative, reclamate derealizarea competenei lor”1.

Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006,

îndepărtându-se de formulările din doctrină, defineştecapacitatea administrativă ca fiind „ansamblul resurselormateriale, instituionale şi umane de care dispune o unitateadministrativ-teritorială, precum şi aciunile pe care ledesf ăşoară aceasta pentru exercitarea competenelor stabiliteprin lege” (art. 2 lit.b).

Totodată, se face şi o clasificare a unităiloradministrativ-teritoriale, în funcie de capacitateaadministrativă a acestora, în cadrul proceselor de transfer alcompetenelor către autorităile administraiei publice locale dela nivelul comunelor şi oraşelor.

Astfel, ministerele sau organele de specialitate aleadministraiei publice centrale pot clasifica unităileadministrativ-teritoriale în două categorii:

a) categoria I, din care fac parte unităile administrativ-

teritoriale care au capacitatea administrativă necesară realizăriicompetenelor transferate. Autorităile administraiei publicedin cadrul acestor unităi administrativ-teritoriale pot exercitape deplin şi imediat competenele transferate, în condiii deeficienă;

1 Antonie Iorgovan, op.cit., vol.I, 2005, p.278.



63

b) categoria a II-a, din care fac parte unităileadministrativ-teritoriale care nu au capacitatea administrativă necesară realizării competenelor transferate. În cadrul acestei

categorii, autorităile administraiei publice nu pot exercitacompetenele transferate în condiii de eficienă.

Cât priveşte competena, cele mai multe dintre opiniileexprimate în literatura noastră de specialitate rein că, în esenă,aceasta se exprimă fie ca „un ansamblu de atribuii prevăzutede Constituie şi lege”1 ori reprezintă „dreptul şi totodată obligaia prevăzută de lege de a duce o anumită activitate”2 sau

„ansamblul atribuiilor unor organe administrative”3

, fie „ocapacitate atribuită unui organ în vederea îndeplinirii uneisarcini legale”4.

Sintetizând elementele eseniale ale opiniilor menionate,precum şi ale unor definiii din doctrina românească, în luminadispoziiilor Constituiei din 1991, competena autorităiloradministraiei publice poate fi îneleasă ca un ansamblu deatribuii pe care le au subiectele de drept şi potrivit cărora potface acte administrative, eventual contracte administrative sausimple operaii materiale5.

Potrivit legislaiei în vigoare, competena reprezintă „ansamblul atribuiilor stabilite de Constituie şi de legile careconferă autorităilor administrative drepturi şi obligaii de aduce în nume propriu, în realizarea puterii publice şi sub

1 Antonie Iorgovan, op. cit., vol.II., p. 367.2 Romulus Ionescu – „Drept administrativ”, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 110 şi 115.3 Ilie Iovănas – „Drept administrativ şi elemente ale ştiinei

administraiei”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977, p. 121.4 Tudor Drăganu – „Acte de drept administrativ”, Editura Ştiinifică,

Bucureşti, 1959, p. 108 şi urm.5 A se vedea

şi Alexandru Negoi

ă, op. cit., p. 42.



64

propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă”(art. 2 lit.c din Legea nr. 195/2006).

Noiunea de atribuie este şi ea definită în mod diferit de

către unii autori. Astfel, ea apare ca o „investire legală aorganelor administrative, compartimentelor sau persoanelor cuanumite prerogative”1 sau „mijloacele juridice de realizare asarcinilor” unui organ al administraiei publice2. Sarcinile3 reprezintă atât obiectul, cât şi finalitatea îndepliniriiatribuiilor4.

În concluzie, atribuiile reprezintă sfera drepturilor şi

obligaiilor cu care sunt investite, prin lege, autorităileadministraiei publice.

3. Preşedintele României

3.1. Rolul şi func iile institu iei pre şedin iale

Rolul Preşedintelui României este precizat de prevederileart. 80 din Constituie, potrivit cărora, Preşedintele Românieireprezintă statul român şi este garantul independenei naionale,al unităii şi integrităii teritoriale a ării. El veghează larespectarea Constituiei şi la buna funcionare a autorităilorpublice. În acest scop, Preşedintele României exercită funciade mediere între puterile statului, precum şi între stat şisocietate.

1 Ilie Iovănas, op. cit., p. 121.2 Antonie Iorgovan, op.cit., vol.I, 2005, p.272.3 Sarcinile organelor administrative sunt definite în literatura de

specialitate ca fiind „ansamblul necesităilor sociale, obiectiv determinate,evaluate politic şi consacrate prin norme juridice” (Antonie Iorgovan,op.cit., 2005, p.271).

4 Idem, p.272.



65

Totodată, Preşedintele României este comandantulforelor armate şi îndeplineşte funcia de preşedinte alConsiliului Suprem de Apărare a ării (art. 92 alin. (1) din

Constituie).Este important de reinut faptul că Preşedintele României

nu dispune de o putere absolută în realizarea funciilor sale.Fiind specifice puterii executive, exercitarea acestor funcii este împărită între Preşedintelui României şi Guvern, ambeleautorităi aflându-se sub control parlamentar1.

Prima dintre funciile instituiei preşediniale este cea de

reprezentare şi rezultă din caracterul „reprezentativ” al Preşe-dintelui României în raporturile cu alte state ori organismeinternaionale. Astfel, Preşedintele încheie, în numeleRomâniei, tratate internaionale, în urma negocierii acestora decătre Guvern, acreditează şi recheamă reprezentaniidiplomatici ai României şi aprobă înfiinarea, desfiinarea sauschimbarea rangului misiunilor diplomatice (art. 91 dinConstituie).

O altă funcie a Preşedintelui României este cea degarant al independen ei na ionale, al unit ă ii şi integrit ă ii

teritoriale a ării, de unde şi cerina ca acesta să fiecomandantul forelor armate şi preşedintele Consiliului Supremde Apărare a ării.

În realizarea acestei funcii, Preşedintele României poatedeclara, după aprobarea Parlamentului, mobilizarea parială sau

totală a forelor armate, iar în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ării ia măsuri de respingere a agresiuniiori instituie, conform legii, starea de asediu sau starea deurgenă.

1 Ioan Vida – „Puterea executivă şi administraia publică”, Bucureşti,1994, p. 38.



66

De asemenea, Preşedintele României veghează larespectarea Constituiei, în calitate de garant al acesteia. Atuncicând constată că Parlamentul adoptă legi contrare Constituiei,

Preşedintele României poate cere, înainte de promulgare,reexaminarea legii de către cele două Camere ori poate sesizaCurtea Constituională cu privire la neconstituionalitatealegilor adoptate de Parlament.

Preşedintele României îndeplineşte şi funcia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, scop încare Preşedintele României înlesneşte colaborarea autorităilor

publice, aplanează sau previne relaiile tensionate dintreacestea.Pornind de la această funcie a Preşedintelui României, în

literatura de specialitate s-a exprimat opinia1, (discutabilă după cum apreciază autorul) conform căreia, Preşedintele Românieiar exercita o a patra putere în stat, pe lângă celelalte trei puteri(puterea legislativă, puterea executivă, puterea judecătorească),căci, dacă ar face parte din una din ele, n-ar mai putea să fiemediator între puterea publică din care face parte şi o altă putere.

3.2. Alegerea şi validarea Pre şedintelui României

Preşedintele României este ales prin vot universal, egal,direct, secret şi liber exprimat.

În principiu, accesul la funcia de Preşedinte al Românieiaparine oricărui cetăean român, care îndeplineşte condiiile

1 A se vedea Ioan Alexandru, Ioan Santai, Dumitru Brezoianu, IoanVida, Stelian Ivan, Ion Popescu Slăniceanu – „Drept administrativ”, Editura„Omnia”, Bra

şov, 1999, p. 163

şi urm.



67

prevăzute de Constituie şi de Legea nr. 370/2004 pentrualegerea Preşedintelui României1.

Persoana care candidează la această funcie trebuie să

îndeplinească cumulativ următoarele condiii:- să aibă drept de vot;- să aibă cetăenia română şi domiciliul în ară;- să nu intre în categoria persoanelor care nu pot face

parte dintr-un partid politic;- să fi împlinit, până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de

cel puin 35 de ani;

- să nu fi îndeplinit, anterior, două mandate în funcia dePreşedinte al României.În urma alegerilor, este declarat ales candidatul care a

întrunit, în primul tur, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.

În cazul în care nici unul dintre candidai nu a întrunitaceastă majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, întreprimii doi candidai stabilii în ordinea numărului de voturiobinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care aobinut cel mai mare număr de voturi.

Rezultatul alegerilor pentru funcia de Preşedinte alRomâniei este validat de Curtea Constituională.

După validare, candidatul care a fost ales în funcia dePreşedinte al României depune jurământul2 în faa CamereiDeputailor şi Senatului, convocate în şedină comună.

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 887/29.09.2004, modificată şicompletată prin Ordonana de Urgenă nr. 77/2004, publicată în MonitorulOficial nr. 920 din 9.10.2004.

2 „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşireaspirituală şi materială a poporului român, să respect Constituia şi legileării, să apăr democraia, drepturile şi libertăile fundamentale alecetăenilor, suveranitatea, independena, unitatea şi integritatea teritorială aRomâniei. A

şa s

ă-mi ajute Dumnezeu. „



68

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi seexercită de la data depunerii jurământului, până la depunerea jurământului de preşedintele nou ales.

Mandatul Preşedintelui României se poate prelungi, prinlege organică, în caz de război sau catastrof ă.În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi

membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funciepublică sau privată.

De asemenea, Preşedintele României se bucură deimunitate. El nu poate fi tras la răspundere pentru opiniilepolitice exprimate în timpul mandatului.

Vacana funciei de Preşedinte al României intervine încaz de demisie, de demitere din funcie, de imposibilitatedefinitivă a exercitării atribuiilor sau de deces. În termen detrei luni de la data la care a intervenit vacana funciei dePreşedinte al României, Guvernul trebuie să organizeze alegeripentru un nou Preşedinte.

3.3. Atribu iile Pre şedintelui RomânieiÎn realizarea funciilor sale, Preşedintele României

îndeplineşte anumite atribuii care pot fi grupate astfel:

A. Atribu iile Pre şedintelui României în raport cu

Parlamentul, care privesc urmă toarele domenii:

a) Adresarea de mesaje Parlamentului, cu privire la

principalele probleme politice ale naiunii.Constituia României stabileşte obligaia celor două Camere ale Parlamentului de a se întruni în şedină comună pentru a primi mesajul Preşedintelui României, f ără a-l dezbate.Mesajul nu poate produce efecte juridice.

b) Atribuii în ceea ce priveşte convocarea Parlamentului.Preşedintele României poate convoca Parlamentul în

două situaii. Prima dintre acestea se referă la convocarea



69

Parlamentului rezultat din alegeri, în maximum 20 de zile de ladata desf ăşurării alegerilor (art.63 alin.3 din Constituie).

Cea de a doua situaie se referă la dreptul Preşedintelui

României de a cere convocarea unei sesiuni extraordinare aParlamentului în funcie (art. 66 alin.2 din Constituie).

c) Atribuii legate de dizolvarea ParlamentuluiPreşedintele României poate să dizolve Parlamentul

după consultarea preşedinilor celor două Camere şi a liderilorgrupurilor parlamentare, în situaia în care Parlamentul nu aacordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în

termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puin două solicitări de investitură.În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură

dată.Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale

mandatului Preşedintelui României, în timpul stării demobilizare, de război, de asediu ori al stării de urgenă.

d) Atribuia referitoare la promulgarea legilor.Constituia prevede că legile se trimit în vederea

promulgării Preşedintelui României. Promulgarea reprezintă actul prin care şeful de stat autentifică textul legii, constatând,astfel, regularitatea adoptării sale1.

Promulgarea se realizează prin emiterea unui decretprezidenial, în temeiul căruia legea urmează să fie numerotată şi publicată.

Preşedintele trebuie să asigure promulgarea legii în celmult 20 de zile. În acest scop, legea va fi examinată subaspectul constituionalităii sale, al oportunităii soluiilor pe

1 Ioan Muraru, Simina Tănăsescu – „Drept constituional şi instituiipolitice”, ediia a X-a revăzută şi completată, Editura Lumina Lex,Bucure

şti, 2002, p.489

şi urm.



70

care le conine, al redactării şi acurateii dispoziiilor stabiliteetc.1

Ca urmare a acestei examinări, dacă rezultă că o anumită

prevedere a legii sau chiar legea în ansamblul său nu estecorespunzătoare, Preşedintele României poate cereParlamentului să o reexamineze. În caz de neconstituionalitatecererea de reexaminare se adresează Curii Constituionale.

De la primirea legii adoptate după reexaminare sau de laprimirea deciziei Curii Constituionale, prin care i s-aconfirmat constituionalitatea, Preşedintele României este

obligat să promulge legea în termen de 10 zile.

B. Atribu iile Pre şedintelui României în raport cu Guvernul:

Potrivit Constituiei, cele mai importante atribuii înrelaia Preşedinte - Guvern constau în:

- desemnarea candidatului pentru funcia de prim -ministru;

- numirea Guvernului, pe baza votului de încredereacordat de Parlament;

- revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, lapropunerea primului-ministru, în caz de remaniereguvernamentală;

- consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente şide importană deosebită;

- participarea la şedinele Guvernului în care se dezbat

probleme de interes naional, cu privire la politica externă,apărarea ării, asigurarea ordinii publice;

1 Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena-Simina Tănăsescu – Constituia României revizuită – comentarii şiexplica

ii, Editura All Beck, Bucure

şti, 2004, p.138.



71

La cererea primului-ministru, Preşedintele poate participaşi în alte situaii la şedinele Guvernului. Preşedintele Românieiprezidează şedina Guvernului la care participă.

- poate cere urmărirea penală a membrilor Guvernului,pentru fapte săvârşite în realizarea funciei, precum şi suspen-darea din funcie, atunci când se cere urmărirea penală de cătreSenat sau Camera Deputailor.

C. Atribu iile Pre şedintelui României în raport cu alte

autorit ă i publice

Ca şef al executivului, Preşedintele României conduceactivitatea unor autorităi ale administraiei publice care suntautonome faă de Guvern. Astfel, Preşedintele României este şipreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a ării1, avânddreptul să convoace lucrările acestuia, să-i coordoneze şi să-i îndrume întreaga activitate.

Potrivit art. 119 din Constituie, „Consiliul Suprem deApărare a ării organizează şi coordonează unitar activităilecare privesc apărarea ării şi securitatea naională, participareala meninerea securităii internaionale şi la apărarea colectivă în sistemele de aliană militară, precum şi la aciuni demeninere sau de restabilire a păcii”.

1 Potrivit art. 5 din Legea nr. 415/2002, Consiliul Suprem de Apărarea ării se compune din: a) preşedinte – Preşedintele României; b)vicepreşedinte – primul ministru al Guvernului; c) membri: ministrulapărării naionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe,ministrul justiiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanelorpublice, directorul Serviciului Român de Informaii, directorul Serviciuluide Informaii Externe, şeful Statului Marelui Stat Major şi consilierulprezidenial pentru securitate naională; d) secretarul este numit dePreşedinte şi are rang de consilier de stat în cadrul administraieipreziden

iale.



72

De asemenea, Preşedintele României propune Parlamen-tului numirea unor persoane pentru unele funcii de conducereale unor autorităi administrative, respectiv directorii serviciilor

de informaii.

D. Atribu iile Pre şedintelui României în raport cu

puterea judecă torească privesc:

- numirea judecătorilor şi procurorilor, cu excepia celorstagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.După numire, aceştia dobândesc un statut juridic special, fiindinamovibili. Inamovibilitatea presupune protecia judecătorilor în faa oricăror imixtiuni exterioare, aceştia neputând fitransferai şi nici chiar promovai f ără acordul lor1.

- acordarea graierii individuale care constă într-o măsură de clemenă, în virtutea căreia o persoană condamnată penaleste scutită de executarea totală sau parială a pedepsei stabiliteprin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă.

E. Atribu iile Pre şedintelui României în raport cu CurteaConstitu ională :

- numeşte o treime din judecătorii Curii Constituionale;- sesizează Curtea Constituională cu privire la

neconstituionalitatea unor legi.La rândul său, Curtea Constituională:- verifică respectarea procedurii alegerii Preşedintelui şi

confirmării rezultatului sufragiului;

- constată existena împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funciei de Preşedinte al României;

- dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare dinfuncie a Preşedintelui.

1 I. Muraru, S. Tănăsescu, op.cit., 2002, p.558.



73

F. Pre şedintele României îndepline şte atribu ii şi în

raport cu poporul, care se referă la instituia referendumului.Potrivit prevederilor art. 90 din Constituie, Preşedintele României,

după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şiexprime voina, prin referendum, cu privire la probleme de interesnaional.

G. Pre şedintele României îndepline şte anumite atribu ii

în situa ii excep ionale, prevă zute de Constitu ie.

Astfel, Preşedintele României poate declara, cu aprobarea

prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parială sau generală aforelor armate. Numai în cazuri excepionale, hotărâreaPreşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în celmult 5 zile de la adoptare.

În cazul unei agresiuni armate îndreptată împotriva ării,Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiuniişi le aduce neîntârziat la cunoştină Parlamentului printr-un

mesaj.De asemenea, Preşedintele României instituie, potrivitlegii, starea de asediu sau starea de urgenă în întreaga ară sau în unele localităi şi solicită Parlamentului încuviinareamăsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

H. Atribu iile Pre şedintele României în domeniul politicii

externe:

- Preşedintele României încheie tratate internaionale înnumele României, negociate de Guvern, pe care le supune spreratificare Parlamentului într-un termen rezonabil;

- primeşte scrisorile de acreditare a reprezentanilordiplomatici ai altor state;



74

- la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanii diplomatici ai României şi aprobă înfiinarea,desfiinarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

I. Alte atribu ii ale Pre şedintelui României:

- conferă decoraii şi titluri de onoare;- acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;- numeşte în funcii publice, în condiiile prevăzute de lege.

3.4. Actele juridice ale Pre şedintelui României

În exercitarea atribuiilor sale, Preşedintele Românieiemite decrete care pot fi cu caracter normativ sau individual şicare se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Nepublicarea duce la inexistena decretului.

Unele dintre decretele Preşedintelui României trebuie să fie contrasemnate de primul-ministru. Este vorba de decretele

emise în legătură cu:- încheierea de tratate internaionale;- acreditarea şi rechemarea reprezentanilor diplomatici ai

României;- înfiinarea, desfiinarea sau schimbarea rangului

misiunilor diplomatice ale României;- mobilizarea parială sau generală a forelor armate;

- măsuri în caz de agresiune armată;- măsuri privind declararea stării de asediu sau a stării deurgenă.

- conferirea de decoraii şi titluri;- acordarea gradului de mareşal, general şi amiral;- acordarea graierii individuale.



75

În ceea ce priveşte natura juridică a decretelorPreşedintelui României, acestea sunt calificate ca fiind acteadministrative, producătoare de efecte juridice1.

3.5. Ră spunderea politică şi juridică a Pre şedintelui

României

În ara noastră, Preşedintele se bucură de imunitate, însă,imunitatea nu înlătură răspunderea sa politică şi juridică.

Răspunderea politică a Preşedintelui este reglementată de

Constituie (art. 95), în cazul săvârşirii unor fapte grave, prin încălcarea prevederilor constituionale.

În aceste situaii, Preşedintele României poate fisuspendat din funcie de Camera Deputailor şi de Senat, înşedină comună, cu votul majorităii deputailor şi senatorilor,după consultarea Curii Constituionale. Cu privire la faptele cei se impută, Preşedintele poate da explicaii Parlamentului.

Propunerea de suspendare din funcie poate fi iniiată decel puin o treime din numărul deputailor şi senatorilor şi seaduce, neîntârziat la cunoştina Preşedintelui.

Dacă propunerea de suspendare din funcie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentrudemiterea Preşedintelui.

Răspunderea penală intervine atunci când Preşedintele

României a comis fapta de „înaltă trădare” (art. 96 dinConstituie).Fapta de înaltă trădare poate fi definită ca fiind cea mai

gravă încălcare a jurământului şi intereselor poporului şi ării, în exerciiul atribuiilor prezideniale2.

1 Dana Apostol-Tofan, op.cit., 2003, p.137.2 Dana Apostol Tofan, op.cit., 2003, p.142.



76

Camera Deputailor şi Senatul pot hotărî, în şedină comună, punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentruaceastă faptă, cu votul a cel puin două treimi din numărul

deputailor şi senatorilor.Competena de judecată aparine Înaltei Curi de Casaie

şi Justiie. La data rămânerii definitive a hotărârii decondamnare, Preşedintele este demis de drept.

3.6. Serviciile din subordinea Pre şedintelui României

În baza Legii nr. 47/1994 privind serviciile dinsubordinea Preşedintelui României1, Administraiaprezidenială este organizată ca o instituie publică, cupersonalitate juridică. Prin această instituie se urmăreşteasigurarea tuturor condiiilor necesare exercitării de cătrePreşedintele României a prerogativelor ce îi revin conformConstituiei sau altor legi.

În cadrul Administraiei prezideniale funcionează oserie de servicii care sunt la dispoziia Preşedintelui Românieişi care acionează pentru realizarea atribuiilor sale.

Personalul Administraiei prezideniale este alcătuit dinpersoane detaşate, la cererea Preşedintelui României, dinministere şi alte autorităi publice, precum şi din persoane încadrate direct pe funciile sau posturile pe care urmează să le îndeplinească.

1 Legea nr. 47/1994 privind organizarea şi funcionarea PreşedinieiRomâniei, publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 11.07.1994 modificată şi completată prin Ordonana de Urgenă nr. 1/2001, publicată în MonitorulOficial nr. 12 din 10.01.2001. Prin această ordonană se schimbă titlul legiicare are următorul cuprins: „Legea privind serviciile din subordineaPreşedintelui României”, iar denumirea „Preşedinia României „se

înlocuieşte cu denumirea „Administra

ia preziden

ial

ă”.



77

Acest personal poate fi încadrat numai pe baza încrederiiacordate de Preşedintele României şi cu condiia semnării unuiangajament de loialitate stabilit prin regulament.

Retragerea încrederii duce la revocarea încadrării, precumşi la încetarea detaşării, eliberarea ori destituirea din funcie saudesfacerea contractului de muncă, după caz.

Administraia prezidenială, prin serviciile sale, stabileşterelaii de conlucrare cu alte autorităi publice, contribuind,astfel, la exercitarea competenilor care revin PreşedinteluiRomâniei.

4. Guvernul României

4.1. Rolul şi func iile Guvernului

Constituia României din 1991, revizuită, cuprinde, încapitole distincte norme privind rolul, structura, investitura şiactele Guvernului, precum şi prevederi referitoare la

răspunderea membrilor săi, la încetarea mandatului, laraporturile cu Parlamentul, unele atribuii ale Guvernului ş.a.Aşa cum reiese din prevederile Constituiei, dar şi din

cele ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcionareaGuvernului României şi a ministerelor1, Guvernul esteautoritatea publică a puterii executive, care funcionează înbaza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ării şi exercită

1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 164 din 2.04.2001, modificată şicompletată prin următoarele acte normative: Legea nr. 161/2003, privindunele măsuri pentru asigurarea transparenei în exercitarea demnităilorpublice, a funciilor publice şi în mediul de afaceri; prevenirea şisancionarea corupiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din21.04.2003, modificată şi completată; O.U.G. nr. 64/2003; Legea nr.23/2004; O.U.G. nr. 17/2005; Legea nr. 117/2005; O.U.G. nr. 76/2005;Legea nr. 250/2005; Legea nr. 250/2006.



78

conducerea generală a administraiei publice. De asemenea,Guvernul are rolul de a asigura funcionarea echilibrată şidezvoltarea sistemului naional economic şi social, precum şi

racordarea acestuia la sistemul economic mondial.Guvernul României se organizează şi funcionează potrivit prevederilor Constituionale, având la bază Programulde guvernare acceptat de Parlament.

În vederea realizării Programului de guvernare, Guvernulexercită următoarele funcii:

a) de strategie, prin care se urmăreşte asigurareaelaborării strategiei de punere în aplicare a Programului de

Guvernare;b) de reglementare, prin aceasta asigurându-seelaborarea cadrului normativ şi instituional necesar în vederea înf ăptuirii obiectivelor strategice;

c) de administrare a proprietăii statului, prin care se are în vedere administrarea proprietăii publice şi private a statului,dar şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil;

d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului

român, reprezentarea pe plan intern şi extern;e) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şicontrolul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apă-rării, ordinii publice şi siguranei naionale, în domeniul economicşi social şi al funcionării instituiilor şi organismelor care î şidesf ăşoară activitatea în subordinea ori sub autoritatea Guvernului.

4.2. Organizarea Guvernului

În conformitate cu prevederile constituionale, Guvernuleste alcătuit din primul-ministru şi miniştri. Din Guvern potface parte şi miniştri de stat, precum şi miniştri-delegai, cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, aceştia fiind



79

prevăzui în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentruacordarea votului de încredere1.

Procedura de constituire şi investire a Guvernului începe

prin desemnarea, de către Preşedintele României a candidatuluipentru funcia de prim-ministru, în urma consultării partiduluicare deine majoritatea absolută în Parlament, ori dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Persoana desemnată drept candidat pentru funcia deprim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare,votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Termenul de 10 zile nu este unul de decădere2. Elreprezintă „limita de la care Preşedintele României poateretrage candidatului mandatul acordat, spre a începe noinegocieri”3.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de către CameraDeputailor şi Senat, în şedină comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităii deputailor şi senatorilor.

Guvernul este numit de Preşedintele României, pe baza

votului de încredere acordat de Parlament.Din prevederile constituionale reiese că Guvernul î şi

exercită mandatul până la validarea alegerilor parlamentaregenerale (articolul 104 coroborat cu articolul 110 din Constituie).

Potrivit prevederilor Legii de organizare şi funcionare aGuvernului, pot fi membri ai guvernului persoanele care aucetăenia română şi domiciliul în România, se bucură de

exerciiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnăripenale şi nu se află în unul din cazurile de incompatibilitateprevăzute în Cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind

1 Art.3 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcionareaGuvernului şi a ministerelor, modificată şi completată.

2 Verginia Vedinaş, op.cit., p.211.3 Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena-

Simina Tănăsescu, op.cit., p.168.



80

unele măsuri pentru asigurarea transparenei în exercitareademnităilor publice, a funciilor publice şi în mediul deafaceri, prevenirea şi sancionarea corupiei.

Funcia de membru al Guvernului este incompatibilă cu:– orice altă funcie publică de autoritate, cu excepia celei dedeputat sau de senator ori a altor situaii prevăzute de Constituie;

– o funcie de reprezentare profesională salarizată încadrul organizaiilor cu scop comercial;

– funcia de preşedinte, vicepreşedinte, director general,director, administrator, membru al consiliului de administraiesau cenzor la societăile comerciale, inclusiv băncile sau alte

instituii de credit, societăile de asigurare şi cele financiare,precum şi la instituiile publice;

– funcia de preşedinte sau de secretar al adunărilorgenerale ale acionarilor sau asociailor la societăile comercialeprevăzute anterior;

– funcia de reprezentant al statului în adunările generaleale societăilor comerciale amintite;

– funcia de manager sau membru al consiliilor de adminis-traie ale regiilor autonome, companiilor şi societăilor naionale.– calitatea de comerciant persoană fizică;– calitatea de membru al unui grup de interes economic;– o funcie publică încredinată de un stat străin, cu

excepia acelor funcii prevăzute în acordurile şi conveniile lacare România este parte.

Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii destat si persoanele care îndeplinesc funcii asimilate acestora potexercita funcii sau activităi în domeniul didactic, al cercetăriiştiinifice şi al creaiei literar-artistice.

Funcia de membru al guvernului încetează în urmademisiei, revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de



81

incompatibilitate, a decesului şi a demiterii în condiiileprevăzute de art. 8 alin (2) din Legea nr. 90/20011.

Conform art. 6 din Legea nr. 90/2001, demisia din funcia

de membru al Guvernului se anună public, se prezintă în scrisprimului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de ladata depunerii.

Revocarea din funcia de membru al guvernului se facede către Preşedintele României, prin decret, la propunereaprimului-ministru.

Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală (art. 6 din Legea nr. 90/2001).Numirea în funcia de membru al Guvernului, în caz de

remaniere guvernamentală sau de vacană a postului, se face decătre Preşedintele României, la propunerea primului-ministru(art.10).

Mandatul Guvernului încetează, potrivit prevederilorconstituionale, înainte de termen, în următoarele cazuri:

a) retragerea încrederii de către Parlament printr-omoiune de cenzură (art. 113 din Constituie). Moiunea decenzură poate fi iniiată de cel puin o pătrime din număruldeputailor şi al senatorilor şi se comunică Guvernului la datadepunerii. Moiunea de cenzură se dezbate după trei zile de ladata când a fost prezentată în şedina comună a celor două Camere;

b) în cazul angajării răspunderii Guvernului, potrivit art.114 din Constituie. Angajarea răspunderii Guvernului

1 Art. 8 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 are următorul coninut: „Încazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-ohotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau înparte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este demis de Preşedintele României, la propunerea primului-

ministru.”



82

constituie o procedură parlamentară prin care, pentru a face faă unor împrejurări deosebite, care reclamă stabilirea de măsuriurgente, ce sunt de competena Parlamentului, Guvernul

urmăreşte adoptarea unui program, a unei declaraii de politică generală ori a unui proiect de lege.

Prin angajarea răspunderii sale, Guvernul se expuneriscului formulării şi adoptării unei moiuni de cenzură.

c) primul-ministru demisionează, decedează, pierdedrepturile electorale, se află într-o stare de incompatibilitate,este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuiile mai mult de 45

de zile (art. 110 (2)).În aceste situaii, Preşedintele României desemnează un

candidat pentru funcia de prim-ministru, urmărindu-se apoiaceeaşi procedură de alcătuire a Guvernului.

Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numaiactele necesare pentru administrarea treburilor publice, până ladepunerea jurământului de către membrii noului Guvern (art.

110 alin. (4) din Constituie). În această perioadă Guvernul nupoate emite ordonane şi nu poate iniia proiecte de lege (art. 26alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 90/2001).

Guvernul are un aparat de lucru1 care este alcătuit dinCancelaria Primului-Ministru, Secretariatul General alGuvernului, departamente şi alte structuri organizatorice cuatribuii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Cancelaria Primului-Ministru are personalitate juridică şieste coordonată direct de primul-ministru.

1 A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 404/2004 privind organizareaşi funcionarea aparatului de lucru al Guvernului, publicată în MonitorulOficial nr. 267 din 26.03.2004.



83

Cancelaria Primului-Ministru este condusă de şefulcancelariei, care are rang de ministru şi calitatea de ordonatorprincipal de credite.

Personalului Cancelariei Primului-Ministru nu i se aplică prevederile Legii privind Statutul funcionarilor publici (art. 21alin. (5) din Legea nr. 90/2001).

Secretariatul General al Guvernului1 funcionează castructură în aparatul de lucru al Guvernului, cu personalitate juridică, cu rolul de a asigura derularea operaiunilor tehnicespecifice actului de guvernare, rezolvarea problemelor

organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităiiGuvernului, precum şi reprezentarea Guvernului în faainstanelor judecătoreşti.

Departamentul este o structură organizatorică în aparatulde lucru al Guvernului, subordonat primului-ministru, f ără personalitate juridică şi f ără unităi în subordine, care are rolde coordonare şi sinteză în domenii de interes general, înconformitate cu atribuiile Guvernului.

4.3. Func ionarea Guvernului

Potrivit legii, Guvernul se întruneşte săptămânal înşedine sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea primului-ministru.

Preşedintele României poate participa la şedinele

Guvernului în care se dezbat probleme de interes naional ceprivesc politica externă, apărarea ării, asigurarea ordiniipublice, precum şi în alte situaii, la cererea primului-ministru.

1 Hotărârea nr. 157/2005 privind organizarea şi funcionareaSecretariatului General al Guvernului, republicată în Monitorul Oficial nr. 389din 5.05.2006.



84

Şedinele la care participă preşedintele României suntprezidate de acesta.

La şedinele Guvernului pot participa, ca invitai, condu-

cători ai unor organe de specialitate din subordinea Guvernuluiori a ministerelor sau a unor autorităi administrative autonome,precum şi orice alte persoane a căror prezenă se apreciază a fiutilă, la cererea primului-ministru.

Şedinele Guvernului au ca obiect probleme ale politiciiinterne şi externe a ării, precum şi aspecte privind conducereagenerală a administraiei publice.

Dezbaterile din cadrul şedinelor Guvernului şi modul deadoptare a actelor, precum şi a oricăror alte măsuri stabilite se înregistrează pe bandă magnetică şi se consemnează în stenogramaşedinei, certificată de ministrul delegat pentru coordonareaSecretariatului General al Guvernului şi păstrată, conform legii, încadrul Secretariatului General al Guvernului..

4.4. Actele GuvernuluiÎn îndeplinirea atribuiilor sale, Guvernul adoptă două

categorii de acte: hotărâri pentru organizarea executării legilorşi ordonane, care se emit în temeiul unei legi speciale deabilitare, în limitele şi în condiiile prevăzute de aceasta sau, încazuri excepionale, ordonane de urgenă, în conformitate cuprevederile art. 115 alin. (4) din Constituie.

Proiectele de hotărâri şi ordonane pot fi propuse demembrii Guvernului. De asemenea, aceştia pot propuneGuvernului proiecte de lege în vederea exercitării dreptului deiniiativă legislativă a acestuia.

Hotărârile Guvernului pot fi normative sau individuale şi seadoptă, pe baza legii, în vederea reglementării celor mai diferiterelaii sociale: învăământ, sănătate, economie, cultură ş.a.



85

În ceea ce priveşte ordonanele, Parlamentul poate adoptao lege specială de abilitare a Guvernului să emită această categorie de acte normative, aciune cunoscută sub denumirea

de „delegare legislativă”. Legea de abilitare va stabili, în modobligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emiteordonane. Prin ordonane se pot reglementa relaiile socialedin orice domeniu de activitate, cu excepia acelora carenecesită reglementarea printr-o lege organică.

Dacă legea de abilitare prevede, ordonanele se supunaprobării Parlamentului, conform procedurii legislative, până

la îndeplinirea termenului de abilitare, iar nerespectarea acestuitermen duce la încetarea efectelor ordonanelor.În situaii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi

amânată, Guvernul poate adopta ordonane de urgenă, avândobligaia de a motiva urgena în cuprinsul acestora.

Ordonana de urgenă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenă la Cameracompetentă să fie sesizată şi după publicarea ei în MonitorulOficial al României. Cele două Camere ale Parlamentului, dacă nu sunt în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile dela depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de celmult 30 de zile de la depunere, camera sesizată nu se pronună asupra ordonanei, aceasta este considerată adoptată şi setrimite celeilalte Camere care va decide tot în procedură deurgenă.

Ordonanele de urgenă nu se pot adopta în domeniullegilor constituionale, nu pot afecta regimul instituiilorfundamentale ale statului, drepturile, libertăile şi îndatoririleprevăzute de Constituie, drepturile electorale şi nu pot vizamăsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

De menionat că, nici Constituia şi nici altă reglementarenu precizează cum şi pe ce criterii se poate aprecia că există



86

cazuri excepionale, care determină Guvernul să recurgă lareglementarea unor probleme prin ordonane de urgenă.

Atunci când ordonana de urgenă este respinsă de

Parlament, efectele acesteia încetează odată cu publicarea legiide respingere. Dacă este aprobată de Parlament, ordonana deurgenă intră în categoria legilor, cu toate efectele juridice pecare le emană un astfel de act juridic.

Potrivit Legii nr. 90/2001, hotărârile şi ordonanele seadoptă în prezena majorităii membrilor Guvernului, princonsens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte primul-

ministru.Atât hotărârile cât şi ordonanele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care auobligaia punerii lor în executare şi se publică în MonitorulOficial, Partea I. Nepublicarea atrage inexistena hotărârii sauordonanei. Legea mai precizează că hotărârile care au caractermilitar se comunică doar instituiilor interesate.

4.5. Atribu iile Guvernului

În vederea realizării funciilor sale (de strategie, dereglementare, de administrare a proprietăii statului, de repre-zentare, de autoritate de stat), Guvernul îndeplineşte o serie deatribuii care pot fi grupate în următoarele categorii:1

A. Atribu iile generale: - exercită conducerea generală a administraiei publice;- asigură executarea de către autorităile administraiei

publice a legilor şi a celorlalte dispoziii normative date înaplicarea acestora;

1 Pentru detalii a se vedea Ioan Alexandru – coordonator – „Dreptadministrativ”, Editura Omnia, Bra

şov, 1999, p . 184



87

- conduce şi controlează activitatea ministerelor şi acelorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa.

B. Atribu ii de specialitate:a) Atribuii în domeniul normativ:- iniiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare

Parlamentului;- emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative,

iniiate cu respectarea Constituiei şi le transmiteParlamentului, în termen de 60 de zile de la data solicitării.

Nerespectarea acestui termen echivalează cu susinereaimplicită a formei iniiatorului;- emite hotărâri pentru organizarea executării legilor,

ordonane în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanede urgenă potrivit Constituiei;

- elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi abugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptareParlamentului;

b) Atribuii în domeniul economic şi social:- aprobă strategiile şi programele de dezvoltare

economico-socială a ării pe ramuri şi domenii de activitate;- asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit

Programului de guvernare;- asigură administrarea proprietăii publice şi private a

statului;

- cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuiilor sale;- înfiinează, cu avizul Curii de Conturi, organe de

specialitate în subordinea sa.c) Atribuii în domeniul legalităii şi apărării ării:- asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi

siguranei cetăeanului, precum şi a drepturilor şi libertăilorcetăenilor, în condiiile prevăzute de lege;



88

- aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii,pentru apărarea ării, scop în care organizează şi înzestrează forele armate;

- acordă şi retrage cetăenia română, în condiiile legii;aprobă renunarea la cetăenia română în aceleaşi condiii.

d) Atribuii în domeniul relaiilor externe:- asigură realizarea politicii externe a ării şi în acest

cadru, integrarea României în structurile europene şieuroatlantice;

- negociază tratatele, acordurile şi conveniile interna-

ionale care angajează statul român; negociază şi încheie încondiiile legii, convenii şi alte înelegeri internaionale lanivel guvernamental.

e) Alte atribuii:- îndeplineşte orice alte atribuii prevăzute de lege sau

care decurg din rolul şi funciile Guvernului.

4.6. Ră spunderea GuvernuluiPentru modul în care î şi desf ăşoară activitatea, Guvernul

poartă atât o răspundere politică, cât şi una penală1.Constituia României cuprinde dispoziii importante cu

privire la răspunderea Guvernului, în întregul său şi a fiecăruimembru în parte. Astfel, Guvernul răspunde politic numai înfaa Parlamentului pentru întreaga sa activitate, iar fiecare

membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalimembri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia(art. 109 alin. (1) din Constituie).

Dispoziii identice se regăsesc şi în prevederile Legii nr.90 din 2001, în art.31.

1 Anton Trăilescu, op.cit., p.25.



89

Sanciunea corespunzătoare răspunderii politice aGuvernului, în cazuri bine întemeiate, constă în demiterea sa,ca urmare a retragerii încrederii acordate de Parlament.

Răspunderea politică include şi alte modalităi decontrol parlamentar a activităii guvernamentale, cum ar fi întrebări, interpelări, anchete parlamentare, dezbaterea unormoiuni simple.

În ceea ce priveşte răspunderea penală a membrilorGuvernului, prin Constituie s-a stabilit că atât cazurile derăspundere cât şi pedepsele aplicabile sunt stabilite printr-o

lege privind responsabilitatea ministerială. Este vorba de Legeanr. 115/19991 care vizează o reglementare specială, derogatoriede la dreptul comun.

Legea prind responsabilitatea ministerială consacră prin-cipiul conform căruia răspunderea penală, în cazul membrilorGuvernului este personală şi priveşte pe fiecare membru alGuvernului în parte, pentru faptele comise în exercitareafunciei sale.

Totodată, legea stabileşte că procedura de sesizare,pedepsele complementare, graierea şi prescripia pentruinfraciunile comise de membrii Guvernului în exerciiulfunciei sunt distincte faă de infraciunile prevăzute de legeapenală.

Numai Camera Deputailor, Senatul şi PreşedinteleRomâniei au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor

Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciiul funciei lor.Astfel, sesizările se vor depune, în vederea începerii urmăririipenale la comisiile de specialitate ale Camerei Deputailor oriSenatului sau la Comisia specială instituită în acest scop prindecret al Preşedintelui României.

1 Republicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 20.05.2002,modificat

ă şi completat

ă.



90

Preşedintele României este sesizat pentru a cereurmărirea penală a unui membru al Guvernului de către primul-ministru, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaie şi Justiie sau de procurorul general alDepartamentului Naional Anticorupie.

Orice cetăean care are cunoştină despre săvârşirea uneifapte penale de către membrii Guvernului în exerciiul funcieilor, se poate adresa primului ministru, procurorului general alParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie sauprocurorului general al Departamentului Naional Anticorupie,

pentru a solicita sesizarea preşedintelui României.În urma audierilor şi a probelor anexate la sesizare şi acelor prezentate în apărare, comisiile vor întocmi un raport careva conine şi opinia acestora, de admitere ori de respingere acererii de începere a urmăririi penale. În funcie de calitateacelui reclamat, raportul se va înainta spre aprobare celor în drept.Astfel, Camera Deputailor, Senatul sau Preşedintele României vordecide cu privire la începerea urmăririi penale a celor în cauză.

Dacă cererea de începere a urmării penale este aprobată,dosarul se va trimite, de îndată, ministrului justiiei sau, după caz, primului-ministru pentru a proceda potrivit legii.

Urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptelesăvârşite în exercitarea funciei lor este de competenaParchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaie şi Justiie, iar judecarea acestora este de competena Înaltei Curi de Casaieşi Justiie, potrivit legii.

Pe tot timpul procesului penal, membrii Guvernuluibeneficiază de prezumia de vinovăie.Preşedintele României poate dispune suspendarea din

funcie a unui membru al Guvernului împotriva căruia s-a cerut începerea urmării penale, iar membrul Guvernului condamnatprintr-o hotărâre judecătorească definitivă, va fi demis din funciede Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.



91

Urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernuluipentru infraciunile săvârşite în exerciiul funciei lor se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun.

Pe lângă răspunderea politică, membrii Guvernului potrăspunde şi civil, contravenional, disciplinar sau penal, după caz,potrivit dreptului comun, în măsura în care legea răspunderiiministeriale nu prevede altfel.

Pentru săvârşirea altor infraciuni, în afara exerciiuluifunciei lor, membrii Guvernului răspund potrivit dreptului comun(art. 7 alin. 2 din Legea nr. 115/1999).

4.7. Primul-ministru. Statut juridic şi atribu ii

Aşa cum reiese din prevederile Constituiei (art.107) şiale Legii nr. 90/2001 (art.13 şi 14), primul ministru are opoziie juridică deosebită, determinată de modul de desemnare, înlocuire, precum şi de atribuiile ce-i revin.

Astfel, primul-ministru este desemnat de PreşedinteleRomâniei drept candidat pentru ocuparea acestei funcii.Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitateamembrilor acestuia, respectând atribuiile ce revin fiecăruia. Deasemenea, reprezintă Guvernul în relaiile acestuia cuParlamentul, Preşedintele României, Înalta Curte de Casaie şiJustiie, Curtea Constituională, Curtea de Conturi, ConsiliulLegislativ, Ministerul Public, celelalte autorităi şi instituiipublice, partidele şi alianele politice, sindicatele, cu alte

organizaii neguvernamentale, precum şi în relaiileinternaionale. Totodată, primul-ministru este vicepreşedinteleConsiliului Suprem de Apărare a ării şi exercită toateatribuiile ce rezultă din această calitate.

Potrivit Legii nr. 90/1991 privind organizarea şi funcio-narea Guvernului şi a ministerelor, primul-ministru îndeplineşte următoarele atribuii:



92

a) Numeşte şi eliberează din funcie:- conducătorii organelor de specialitate din subordinea

Guvernului, cu excepia persoanelor care au calitatea de

membru al Guvernului, conform legii;- secretarul general şi secretarii generali adjunci ai

Guvernului, în cazul utilizării acestor funcii;- personalul din cadrul Cancelariei Primului-Ministru;- secretarii de stat;- alte persoane care îndeplinesc funcii publice, în

cazurile prevăzute de lege;

b) Prezintă Camerei Deputailor şi Senatului rapoarte şideclaraii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la întrebările sau interpelările1 care îi sunt adresate de cătredeputai sau senatori. În vederea îndeplinirii acestei atribuii,primul-ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările sau interpelările adresate de cătredeputai sau senatori, în funcie de domeniul de activitate ceconstituie obiectul interpelării.

c) Primul-ministru contrasemnează decretele emise dePreşedintele României, în cazurile în care Constituia prevedeobligativitatea contrasemnării acestora;

d) Poate constitui, prin decizie, în scopul rezolvării unorprobleme operative, consilii, comisii şi comitete interministeriale;

e) Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuiiprevăzute în Constituie şi de lege ori care decurg din rolul şi

funciile Guvernului.În vederea îndeplinirii atribuiilor, primul-ministru emitedecizii, în condiiile legii.

1 Întrebarea este o cerere prin care se solicită o informaie din parteacelui căruia i-a fost adresată. Interpelarea este o cerere adresată în scris carese referă la chestiuni de o mai mare importană la care trebuie să răspundă cel interpelat.



93

Deciziile primului-ministru se publică în MonitorulOficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistena

deciziilor.Primul-ministru interimar este acel membru al

Guvernului desemnat de Preşedintele României în condiiileprevăzute de art. 107 alin. (3) din Constituie. Astfel,Preşedintele României va desemna un membru al Guvernuluica prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuiileprimului-ministru până la constituirea noului Guvern, dacă

primul-ministru se află într-una din situaiile prevăzute dearticolul 106 din Constituie, sau se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuiile. Potrivit prevederilor articoluluimenionat, funcia de prim-ministru încetează în urma demisiei,a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, adecesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Interimatul, pe perioada imposibilităii exercităriiatribuiilor, încetează dacă primul-ministru î şi reia activitatea înGuvern.

4.8. Administra ia publică central ă de specialitate

4.8.1. Ministerele. Consideraii generale

Ministerele reprezintă o categorie distinctă de organe încadrul sistemului autorităilor administraiei publice. Ele sunt

organe de specialitate ale administraiei publice centrale carerealizează politica Guvernului în domeniile de activitate aleacestora. Ministerele au personalitate juridică şi sediul înBucureşti. Acestea se organizează şi funcionează numai însubordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituiei şi alelegii (Legea nr. 90/2001).



94

Ministerele sunt conduse de miniştri, ca urmare aacordării votului de încredere de către Parlament. Aceştiarăspund de întreaga activitate a ministerului în faa Guvernului,

iar în calitate de membri ai Guvernului, în faa Parlamentului.Numărul ministerelor şi miniştrii se aprobă de Parlament,

prin acordarea votului de încredere asupra Programului deguvernare şi întregii liste a Guvernului, la investitură.

Structura Guvernului poate fi modificată, prin înfiinarea,desfiinarea, divizarea ori comasarea unor ministere, ca urmarea cererii primului-ministru adresată Parlamentului.

4.8.2. Organizarea ministerelor

În conformitate cu prevederile art. 40 alin.(1) din Legeanr. 90/1991, rolul, funciile, atribuiile, structura organizatorică şi numărul de posturi ale ministerelor se stabilesc în funcie deimportana, volumul, complexitatea şi specificul activităiidesf ăşurate.

Fiecare minister î şi organizează cabinetul ministrului, cupersonal propriu, căruia nu i se aplică prevederile Legii privindStatutul funcionarului public.

Unele ministere pot avea, în funcie de natura atribuiilor,compartimente în străinătate, stabilite prin hotărâre aGuvernului.

Potrivit legii, ministerele pot înfiina, în subordinea lor,cu avizul Curii de Conturi, organe de specialitate.

De exemplu, în subordinea Ministerului FinanelorPublice funcionează Oficiul Concurenei ca organ despecialitate al administraiei publice centrale în domeniulconcurenei, iar în subordinea Ministerului Mediului şiGospodării Apelor funcionează Comisia Naională pentruControlul Activităilor Nucleare ca organ de specialitate aladministraiei publice centrale în domeniul nuclear.



95

De asemenea, ministerele pot avea în subordinea lorservicii publice deconcentrate, care funcionează în unităileadministrativ-teritoriale. Înfiinarea ori desfiinarea acestor

servicii precum şi ale celorlalte organe centrale din unităileadministrativ-teritoriale, obiectul de activitate, structuraorganizatorică, numărul şi încadrarea personalului, criteriile deconstituire a compartimentelor şi funciile de conducere aleacestora se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv alconducătorului organului de specialitate în subordinea căruia î şi desf ăşoară activitatea aceste organe ori servicii.

4.8.3. Conducerea ministerelor

Conducerea ministerelor se asigură de către miniştri.Aceştia reprezintă ministerele în raporturile cu celelalteautorităi publice, cu persoanele fizice şi juridice din ară şi dinstrăinătate, dar şi în justiie.

Pe lângă ministru funcionează colegiul ministerului, care

are rol consultativ şi se întruneşte la cererea şi sub preşediniaministrului, în vederea dezbaterii unor probleme privindactivitatea ministerului.

Ministrul este ajutat în activitatea de conducere a ministe-rului de unul sau mai muli secretari de stat, care exercită atribuiile delegate de către ministru.

Fiecare minister are un secretar general care este funcio-nar public de carieră, asigurând, astfel, stabilitatea funcionării

ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilorfuncionale între structurile ministerului.

Secretarul general al ministerului îndeplineşteurmătoarele atribuii şi responsabilităi:

- coordonează buna funcionare a compartimentelor şiactivităilor cu caracter funcional în cadrul ministerului şi



96

asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătoriituturor compartimentelor din minister şi unităile subordonate;

- colaborează cu compartimentele de specialitate din

cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu secretariigenerali din ministere, precum şi cu secretarii judeelor şi cudirectorii generali de prefectură, în probleme de interes comun;

- primeşte şi transmite spre avizare ministerelorproiectele de acte normative iniiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la ali iniiatori;

- transmite Secretariatului General al Guvernului proiec-

tele de acte normative iniiate de minister, pentru a fi discutate în şedina Guvernului;- urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative

aprobate de Guvern, care au fost iniiate de minister;- monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor

periodice, prevăzute de reglementările în vigoare;- coordonează întregul personal al ministerului,

activitatea de elaborare a politicilor de personal şi principiiledirectoare pentru managementul de personal din cadrulcompartimentelor;

- îndeplineşte şi alte atribuii şi însărcinări prevăzute deregulamentul de organizare şi funcionare a ministerului sau încredinate de ministru.

4.8.4. Atribuiile generale ale miniştrilor

În domeniul lor de activitate, miniştrii îndeplinesc urmă-toarele atribuii generale:

- organizează, coordonează şi controlează aplicarealegilor, ordonanelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şiinstruciunilor emise conform legii, respectând limitele deautoritate şi ale principiului autonomiei locale a instituiilorpublice şi a agenilor economici;



97

- elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonane,hotărâri ale Guvernului, în condiiile stabilite prin metodologiaaprobată de Guvern;

- acionează în vederea aplicării strategiei proprii aministerului, integrată celei de dezvoltare economico-socială aGuvernului;

- fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetulanual, pe care le înaintează Guvernului;

- urmăresc proiectarea şi realizarea investiiilor dinsistemul ministerului, în baza bugetului aprobat;

- reprezintă interesele statului în diferite organe şiorganisme internaionale, în conformitate cu acordurile şiconveniile la care România este parte şi alte înelegeri stabilite în acest scop şi dezvoltă relaii de colaborare cu organe şiorganizaii similare din alte state şi cu organizaii internaionalece interesează domeniul lor de activitate;

- iniiază şi negociază, din împuternicirea PreşedinteluiRomâniei sau a Guvernului, în condiiile legii, încheierea deconvenii, acorduri şi alte înelegeri internaionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente;

- urmăresc şi controlează aplicarea conveniilor şiacordurilor internaionale la care România este parte şi iaumăsuri pentru realizarea condiiilor în vederea integrării înstructurile europene sau în alte organisme internaionale;

- coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea

de politici şi strategii în domeniile de activitate aleministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;- avizează, în condiiile legii, înfiinarea organismelor

neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizareascopului pentru care au fost create;

- colaborează cu instituiile de specialitate pentruformarea şi perfecionarea pregătirii profesionale a personaluluidin sistemul lor;



98

- aprobă, după caz, editarea publicaiilor de specialitate şiinformare.

În exercitarea atribuiilor, ministrul emite ordine şi

instruciuni (art. 46 alin. 3 din Legea nr. 90/2001).

4.8.5. Alte organe centrale de specialitate ale

administraiei publice

Din sistemul administraiei publice fac parte şi alteorgane centrale de specialitate, altele decât ministerele. Acesteasunt organizate şi funcionează fie în subordinea Guvernului,

fie a ministerelor.Înfiinate prin hotărâri ale Guvernului, aceste organe

centrale de specialitate au o structură proprie, iar conducătoriilor sunt asimilai, după caz, cu secretarii de stat, subsecretariide stat ori directorii generali din ministere.

Ele poartă denumiri diferite:- agenii (Agenia Naională de Control al Exporturilor

Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, organ despecialitate aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe,Agenia Naională pentru Resurse Minerale, organ despecialitate, în subordinea Guvernului ş.a.);

- comisii (Comisia Naională pentru ControlulActivităilor Nucleare care funcionează în subordineaMinisterului Mediului şi Gospodării Apelor ş.a.);

- oficii (Oficiul Concurenei, organ de specialitate din

subordinea Ministerului Finanelor Publice, Oficiul Românpentru Drepturile de Autor, în subordinea Ministerului Culturiişi Cultelor, Oficiul de Stat pentru Invenii şi Mărci aflat însubordinea Guvernului ş.a.);

- autorităi (Autoritatea Naională pentru Protecia Consu-matorilor, organ de specialitate din subordinea Guvernuluiş.a.);



99

- institute (Institutul European din România, din subor-dinea Guvernului, coordonat de Ministerul Integrării Europene;Institutul Naional de Statistică şi Studii Economice în

subordinea Guvernului ş.a.);Şi conducătorii acestor organe de specialitate au denumiri

diferite: secretar de stat, preşedinte şi vicepreşedinte, directorgeneral, şef oficiu. Ei sunt numii în aceste funcii fie prindecizie a primului-ministru, fie prin ordin al ministrului dindomeniul în care funcionează şi nu sunt membri aiGuvernului.

4.8.6. Autorităile autonome ale administraiei publice

centrale

Conform dispoziiilor articolelor 116 şi 117 dinConstituie, administraia centrală de specialitate se realizează nu numai prin intermediul ministerelor şi altor organe despecialitate, ci şi de către autorităi administrative autonome.

Deşi sunt autorităi administrative, acestea nu se subordo-nează Guvernului ori ministerelor sau altor organe centrale despecialitate, ci sunt, aşa cum reiese din prevederile constitu-ionale menionate, autorităi autonome.

Constituia nominalizează o parte din aceste autorităi:Consiliul Suprem de Apărare a ării, Consiliul Legislativ,serviciile de informaii şi serviciile publice de radio şi TV.

Potrivit prevederilor art. 117 alin. (3) din Constituie, alte

autorităi autonome se înfiinează prin lege, f ără a lenominaliza. Este cazul Băncii Naionale, Centrului Naional alCinematografiei, Consiliului Naional al Audiovizualului ş.a.

Atât autorităile autonome nominalizate, cât şi celenenominalizate sunt organizate şi funcionează potrivitprevederilor unei legi organice.



100

Conducătorii acestor autorităi au denumiri diverse:preşedinte (în cazul Consiliului Suprem de Apărare a ării,Curii de Conturi, Consiliului Legislativ) sau director (Serviciul

Român de Informaii).De menionat că unele dintre autorităile autonome sunt

organizate numai la nivel central (Consiliul Suprem de Apărarea ării, Consiliul Legislativ), în timp ce altele au structuriorganizatorice proprii şi la nivelul judeelor (ex. Curtea deConturi; Serviciul Român de Informaii).

5. Administraia publică locală

5.1. Caracteristici

Analiza dispoziiilor constituionale referitoare laadministraia publică locală1, a prevederilor legii administraieipublice locale2, a celor ale legii alegerilor locale3, precum şi a

unor opinii exprimate în doctrina românească,1

pune înevidenă principalele caracteristici ale administraiei publicelocale, astfel:

- Administraia publică locală are la baza organizării şifuncionării sale principiul autonomiei locale, cel al descen-tralizării şi deconcentrării serviciilor publice;

1 Seciunea a II-a a cap. V din Titlul III al Constituiei României, art.120-123.

2 Legea nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr.204 din 23.04.2001, modificată şi completată.

3 Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităilor administraieipublice locale, publicată în Monitorul oficial nr. 271 din 29 martie 2004,modificată şi completată prin O.U.G. nr. 8/2005, publicată în MonitorulOficial nr. 175 din 1.03.2005.



101

- Administraia publică locală cuprinde în sfera saautorităile administrative autonome: consiliile locale şiprimarii, consiliul judeean şi serviciile publice organizate în

subordinea ori sub autoritatea acestor autorităi publice locale;- Raporturile dintre administraia locală organizată la

nivelul comunelor şi oraşelor şi cea de la nivelul judeului au labază principiul autonomiei, legalităii, responsabilităii,cooperării şi solidarităii în rezolvarea problemelor întregului jude; în raporturile dintre ele nu există raporturi desubordonare;

Din cele menionate se poate aprecia că roluladministraiei publice locale constă în a rezolva treburilepublice şi a asigura interesele colectivităilor locale, înconformitate cu nevoile acestora, strâns legate de specificulunităii administrativ - teritoriale de care aparin.

5.2. Principiile administra iei publice locale

5.2.1. Precizări prealabile

Pentru o corectă înelegere a principiilor administraieipublice locale sunt necesare câteva precizări.

Astfel, după cum consacră normele dreptului constitu-ional, întreaga activitate de instaurare, meninere şi exercitarea puterii statale se desf ăşoară potrivit principiilor înscrise în

Constituie. Este vorba de acele principii care reflectă şi consa-cră în formele politico-juridice caracterul structurilor de guver-nare şi stabilesc direciile generale de activitate ale statului2.

1 Corneliu Manda, Cezar-Corneliu Manda - Administraia publică din România, Ed. „Lumina Lex” Bucureşti, 1996, p. 86

2 Cristian Ionescu – „Principiile fundamentale ale democraieiconstitu

ionale”, Editura „Lumina Lex”, 1997, p. 5.



102

Fiind consacrate, în primul rând în Constituie, sub formaunor norme juridice cu valoare generală, aceste principiigenerale sunt eseniale atât pentru întreg sistemul de drept, care

se orientează potrivit sensului acestora, cât şi pentru activitateastructurilor de guvernare şi în cadrul acestora şi aleadministraiei publice locale.

Totodată, fiecare ramură a dreptului are principii proprii,specifice obiectului său de reglementare, cum sunt ale dreptuluiadministrativ, care creează cadrul juridic necesar organizării şifuncionării administraiei publice centrale şi locale.

Principiile administraiei publice locale (în sensul de idei,abstractizări sintetice prin care se redau trăsăturile comunegenerale, proprii unui fenomen sau grup de fenomene ) sunt:

- principiul descentralizării;- principiul autonomiei locale;- principiul deconcentrării serviciilor publice;- principiul eligibilităii autorităilor administraiei

publice;- principiul legalităii;- principiul consultării cetăenilor în soluionarea

problemelor locale de interes deosebit.

5.2.2. Principiul descentralizării

În literatura de specialitate, atunci când se analizează modurile de organizare a administraiei publice, se face referirela un regim de centralizare administrativă, un regim dedeconcentrare administrativă şi un regim de descentralizareadministrativă. De asemenea, se precizează că acestea se potconstitui, concomitent, şi în principii care stau la bazaorganizării administrative.



103

Principiul descentralizării a fost consacrat în mod expres în art. 120 alin. (1) din Constituia României, în urma revizuiriiacesteia. Principiul a fost definit ulterior prin Legea

descentralizării nr. 339/2004, abrogată de Legea cadru adescentralizării nr. 195/2006. Dacă Legea nr. 339/2004 defineadescentralizarea ca fiind „procesul transferului de autoritate şiresponsabilitate administrativă şi financiară de la nivel centralla nivel local”, actuala lege a descentralizării prevede că descentralizarea reprezintă „transferul de competenă administrativă şi financiară de la nivelul administraiei publice

centrale la nivelul administraiei publice locale sau cătresectorul privat”.

Din analiza definiiei se constată că noiunea dedescentralizare reprezintă, de fapt, descentralizareaadministrativ-teritorială1, respectiv, recunoaşterea în cadrulteritoriului statului a unităilor administrativ-teritoriale cupersonalitate juridică proprie şi cu statut de subiecte de drept

distincte.Unităile administrativ-teritoriale au patrimoniu şi buget

propriu, precum şi organe proprii de conducere.Descentralizarea nu poate fi concepută în mod absolut,

îneleasă ca o independenă totală a autorităilor publiceautonome faă de organele statale1.

În acest fel se justifică „dreptul de tutelă” al guvernanilor

asupra deciziilor luate de colectivităile descentralizate2.

1 Anton Trăilescu, op.cit., p.38. Sunt şi autori care consideră că noiunea de descentralizare consacrată de Constituie are în vederedimensiunea tehnică, funcională a acesteia, f ăcând trimitere la serviciilepublice. Pentru detalii a se vedea Corneliu Manda, Cezar C. Manda –„Dreptul colectivităilor locale”, Ediia a II-a revăzută şi adăugită, EdituraLumina Lex, Bucureşti, 2005, p.132 şi urm.



104

5.2.3. Principiul autonomiei locale

Principiul autonomiei locale este principiul fundamentalcare guvernează administraia publică locală, constând în„dreptul unităilor administrativ-teritoriale de a-şi satisfaceinteresele proprii f ără amestecul autorităilor centrale, principiucare atrage după sine descentralizarea administrativă,autonomia fiind un drept, iar descentralizarea un sistem careimplică autonomia”3.

Fără a determina în detaliu coninutul principiului auto-nomiei locale, prin art. 121-123, Constituia României face

câteva precizări:- nominalizează autorităile administraiei publice locale

prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe -art. 121 (1);

- precizează natura juridică a autorităilor (consilii comu-nale, orăşeneşti, municipale şi a primarilor), menionând că eledispun de autonomie funcională în soluionarea problemelor

de interes local - art. 121(2);- stabileşte natura juridică a consiliului judeean - deautoritate a administraiei publice pentru coordonarea activităiiconsiliilor comunale şi orăşeneşti, în scopul realizăriiserviciilor publice de interes judeean - art. 122(1);

- stabileşte caracterul eligibil al consiliilor comunale,orăşeneşti, municipale, a celor judeene, precum şi a primarilor- art. 121 (1) şi art. 122 (2);

- reglementează regimul juridic al numirii, atribuiileprincipale şi dreptul de control al legalităii exercitat de prefectasupra actelor autorităilor administraiei publice locale - art. 123.

1 Verginia Vedinaş, op.cit., p.238 şi urm.2 Idem.3 Anibal Teodorescu – „Tratat de drept administrativ”, vol. II,

Institutul de Arte Grafice „E. Mârvan”, Bucureşti, 1935, p. 286



105

Coninutul, precum şi regimul juridic al autonomieilocale rezultă din prevederile Legii nr. 215/2001 privindadministraia publică locală, respectiv art.4 alin. (1) şi (2).

Conform acestor dispoziii, autonomia locală esteadministrativă şi financiară şi se exercită pe baza şi în limiteleprevăzute de lege şi priveşte organizarea, funcionarea,competenele şi atribuiile, precum şi gestionarea resurselorcare, potrivit legii, aparin comunei, oraşului, municipiului sau judeului, după caz, iar potrivit art. 3 alin. (1), reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităilor administraiei

publice locale de a soluiona şi de a gestiona, în numele şi îninteresul colectivităilor locale pe care le reprezintă, treburilepublice, în condiiile legii.

Din analiza dispoziiilor Legii nr. 215/2001 rezultă că:- autonomia locală reprezintă nu numai un drept, ci şi o

obligaie, pentru autorităile publice locale, reprezentante alecolectivităilor locale;

- fiind desemnate de colectivităile locale, autorităilelocale (consilii locale, primari şi consilii judeene) exercită autonomia locală în numele şi interesul acestor colectivităi;

- competenele autorităilor administraiei publice locale(drepturile şi obligaiile) se stabilesc numai prin lege;

- competenele autorităilor locale sunt depline şiexclusive, excepie f ăcând anumite cazuri prevăzute de lege;

- în virtutea autonomiei locale, autorităile administraiei

publice locale au iniiative în toate domeniile, cu excepia celorcare sunt date în mod expres în competena altor autorităi publice;- dreptul de a soluiona şi gestiona al autorităilor locale

priveşte toate problemele din unitatea administrativ-teritorială,stabilite de lege atunci când reglementează atribuiileautorităilor locale (şi nu doar o parte importantă a acestortreburi, aşa cum se meniona în vechea lege a administraieipublice locale nr. 69/1991).



106

Prevederile art. 3 din Legea nr. 215/2001 referitoare ladefiniia autonomiei locale sunt foarte apropiate de cele ale art.3(1) din Carta europeană pentru autonomia locală1.

Autonomia locală presupune existena unor condiii şi îndeplinirea unor exigene cum sunt: existena unei colectivităilocale în cadrul unei unităi teritorial-administrative care să aibă interese şi nevoi specifice diferite de intereselecolectivităii naionale; existena unor mijloace materiale şifinanciare a căror gestionare se realizează sub responsabilitateaacestor colectivităi; autorităile care conduc colectivitatea

locală trebuie să fie alese dintre cetăenii care o compun; acesteautorităi trebuie să dispună de o anumită autonomie faă deorganele centrale ale administraiei publice; controlul exercitatde organele puterii executive asupra autorităilor administraieipublice locale (controlul de tutelă administrativă).

Analiza coninutului şi sferei de cuprindere a conceptuluide autonomiei locală presupune surprinderea determinărilorlegale ale acesteia. Se disting, astfel, trei elemente aleautonomiei locale: organizatoric, funcional şi gestionar.

Autonomia locală se manifestă organizatoric prinalegerea autorităilor administraiei publice locale de cătrepopulaia cu drept de vot care domiciliază în unitateaadministrativ-locală, prin posibilitatea recunoscută consiliilorlocale de a adopta statutul localităii, organigramele şi numărulde personal, a organizării serviciilor publice locale şi a

înfiinării unor persoane juridice de drept public.

1 Carta europeană a autonomiei locale, elaborată de ConsiliulEuropei şi adoptată de acesta sub forma unei Convenii deschise pentrusemnare de către statele sale membre la data de 15 oct. 1985 la Strasbourg.ara noastră a semnat această Convenie la 4 oct. 1991 şi a fost ratificată deParlamentul României prin Legea nr. 197/17.XII 1997, publicată înMonitorul Oficial nr. 33/1997.



107

Funcional, autonomia locală presupune consacrarea prin-cipiului plenitudinii de competenă în soluionarea problemelorde interes local, f ără intervenia altor autorităi.

Din punct de vedere gestionar, autonomia locală vizează competena autorităilor locale ce decurge din calitatea de per-soane juridice a unităilor administrativ-teritoriale care gestio-nează patrimoniul local.

În conformitate cu art. 19 al Legii nr. 215/2001 alin. (1)„unităile administrativ-teritoriale sunt persoane, juridice dedrept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu

propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulareale codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise launităile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităile bancare.Unităile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şiobligaiilor ce decurg din contractele privind administrareabunurilor care aparin domeniului public şi privat în careacestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoanefizice sau juridice, în condiiile legii”.

Un aspect important al autonomiei locale priveşte dreptulcolectivităilor locale de a se asocia cu alte colectivităi locale în vederea realizării unor sarcini de interes comun în condiiilelegii. Astfel, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr.215/2001, modificată prin Legea nr. 286/20061, unităileadministrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competenelorautorităilor lor deliberative şi executive să coopereze şi să se

asocieze, în condiiile legii, formând asociaii de dezvoltareintercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi deutilitate publică, în scopul realizării în comun a unor proiectede dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării încomun a unor servicii publice.

1 Publicată

în Monitorul Oficial nr. 621 din 18.07.2006.



108

De asemenea, unităile administrativ-teritoriale audreptul, în limitele competenelor autorităilor lor deliberativeşi executive, să coopereze şi să se asocieze şi cu unităi

administrativ teritoriale din străinătate (art. 11 alin.2).Protecia legală a autonomiei locale se realizează prin

dreptul colectivităilor locale de a recurge la organele judecătoreşti pentru a-şi asigura liberul exerciiu al atribuiilorşi pentru respectarea drepturilor conferite de Constituie şi lege.

Consacrarea legislativă a principiului autonomiei localeca fundament al organizării şi funcionării administraiei

publice locale ridică şi problema limitelor autonomiei locale.Legea administraiei publice locale, prin art. 2 alin. (2)stabileşte limitele autonomiei locale: „Aplicarea principiilorprevăzute la alin. (1) nu poate aduce atingere caracterului destat naional, unitar şi indivizibil al României”1.

Terminologia utilizată de legiuitorul român esteconformă cu legislaia avansată a unor ări europene şi cudoctrina acestora2, care afirmă că autonomia locală este unprincipiu de organizare a administraiei publice locale cefuncionează într-un stat unitar.

5.2.4. Principiul deconcentrării serviciilor publice

În doctrina românească, influenată de cea franceză, s-aconsiderat că „administraia reprezintă totalitatea serviciilorpublice” şi că „serviciul public este mijlocul prin care

administraia î şi exercită activitatea”.Serviciul public se organizează fie de către stat, atunci

când se urmăreşte realizarea unor probleme de interes naional,

1 Conform art. 1 alin. (1) din Constituia revizuită, „România este statnaional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

2 André de Lauladère, Jean Claude de Venezia, Yves Goudemet –„Tratat de drept administrativ”, Edi

ia a XII-a, L.G.D:J:, 1988,p. 169.



109

fie de către comună, oraş sau jude, când se urmăreşte satisfacereaintereselor specifice colectivităilor locale respective.

Serviciile publice locale sunt diverse, în funcie de

nivelul şi multitudinea cerinelor colectivităilor locale, deposibilităile materiale şi financiare existente.

Deconcentrarea serviciilor publice reprezintă, de fapt, o împuternicire a serviciilor care î şi au sediul în unităileadministrativ-teritoriale, să realizeze, la acest nivel, atribuiileşi competenele ce le revin din acelea pe care le au ministereleşi celelalte organe de specialitate ale administraiei publice

centrale ale căror servicii publice sunt1

.Potrivit Legii nr. 195/2006 privind descentralizarea,deconcentrarea se realizează prin redistribuirea de competeneadministrative şi financiare de către ministere şi celelalteorgane de specialitate ale administraiei publice centrale cătrepropriile structuri de specialitate din teritoriu.

Deconcentrarea serviciilor publice nu vizează în modobligatoriu transferarea tuturor activităilor de la nivel central,la cel judeean sau local. Cum ar fi de exemplu, ministerulafacerilor externe.

La nivelul unităilor administrativ-teritoriale sunt organi-zate servicii publice ale organelor centrale care au, de regulă,dublă subordonare - pe verticală - organului central, iar peorizontală - prefectului. Astfel de servicii sunt cele prestate dedireciile sanitare, inspectoratele şcolare, inspectorateleteritoriale de muncă ş.a.

1 Valentin I. Prisăcaru – „Tratat de drept administrativ”, Editura„Lumina Lex”, 1993, Bucure

şti, p. 517



110

5.2.5. Principiul eligibilităii

Legea nr. 215/2001, prin art. 2 alin.(1) recunoaşte expresprincipiul eligibilităii autorităilor administraiei publicelocale, alături de principiul autonomiei locale, aldescentralizării, al deconcentrării serviciilor publice, legalităiişi al consultării cetăenilor în soluionarea problemelor localede interes deosebit.

Astfel, atât primarii cât şi consilierii ce compun consiliilecomunale, orăşeneşti şi municipale, precum şi cei care compunconsiliile judeene sunt aleşi prin vot universal, egal, secret

direct, liber exprimat.Potrivit actelor normative în vigoare, drepturile electorale

sunt recunoscute tuturor cetăenilor români care au cel puin 18ani sau vor împlini această vârstă cel mai târziu în ziuaalegerilor, f ără deosebire de naionalitate, rasă, limbă, religie,sex, convingeri politice sau profesie.

Candidaturile pentru consiliile locale se pot depune fie de

către partidele sau aliane politice (constituite potrivit legiipartidelor politice) ori electorale (constituite în condiiile legiipentru alegerea autorităilor administraiei publice locale), fiede candidai independeni în condiiile legii (art 6 alin. (1) dinLegea nr. 67/2004).

Data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului,cu cel puin 50 de zile înainte de ziua stabilită pentru votare,perioadă considerată suficientă pentru organizarea alegerilor

în bune condiii.În vederea alegerii consiliilor locale, fiecare unitate

administrativ-teritorială (comună, oraş, municipiu) constituiecâte o circumscripie electorală, iar în cadrul acesteia seorganizează secii de votare, în funcie de numărul locuitorilor,astfel încât, la o secie de votare să nu fie arondai. mai mult de2000 de locuitori.



112

După încheierea votării, se stabilesc şi se constată rezultatele alegerilor. Potrivit prevederilor art. 91 din Legea nr.67/2004, alegerile pentru consilieri sunt valabile indiferent de

numărul de alegători care s-au prezentat la vot.Dispoziiile Legii nr. 67/2004 consfinesc faptul alegerii

primarilor localităilor de către populaia cu drept de vot cedomiciliază în unitatea administrativ-teritorială respectivă,votul fiind exprimat pe baza scrutinului uninominal.

Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritateavoturilor valabil exprimate.

În situaia în care nici unul dintre candidai nu a obinutmajoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează un aldoilea tur de scrutin.

Cel de al doilea tur de scrutin se organizează la două săptămâni de la data precedentă, la alegeri participând numaiprimii doi candidai în ordinea descrescătoare a numărului devoturi valabil exprimate în favoarea fiecăruia.

Tot ca o manifestare a caracterului eligibil al autorităilor

administraiei publice locale, dispoziiile Legii nr. 215/2001reglementează modul de alegere a viceprimarilor localităilor, apreşedintelui şi vicepreşedinilor consiliilor judeene.

5.2.6. Principiul legalităii

Introdus pentru prima dată prin Legea nr. 69/1991 privindadministraia publică locală (abrogată), principiul legalităiipriveşte organizarea şi funcionarea tuturor autorităiloradministraiei publice locale.

Potrivit acestui principiu, toate aciunile administraieipublice locale trebuie să se întemeieze pe lege. Aşa cum s-amenionat în literatura de specialitate, legea este o bază dereferină în aprecierea administraiei publice1.

1 Alexandru Negoiă

, op. cit., p.31.



113

Principiul legalităii se aplică în administraia publică locală privită în toată complexitatea sa. Astfel, aspecteleconstituirii, componena, atribuiile autorităilor administraiei

publice locale, competenele şi modul lor de funcionare, actelepe care le emană, dar şi raporturile acestora cu alte autorităipublice trebuie să fie conforme cu legea, în sensul restrâns deact juridic care provine de la organele puterii legiuitoare.

Principiul legalităii administraiei publice trebuie inter-pretat, de asemenea, dinamic, în sensul obligaiei autorităiloradministraiei publice locale de a aciona punând în executarelegea, folosind chiar măsurile de constrângere în vederea

restabilirii ordinii juridice încălcate.Totodată, principiul legalităii este garantat prin consa-

crarea răspunderii juridice (administrativă, civilă sau penală) aautorităilor locale pentru faptele săvârşite în exercitareaatribuiilor ce le revin, în condiiile legii (art. 154 alin. (1) dinLegea nr. 215/2001).

5.2.7. Principiul consultării cetăenilor în soluionarea pro-blemelor de interes deosebit

Înscrierea acestui principiu la baza organizării şifuncionării administraiei publice locale rezultă din însuşispiritul principiului constituional al autonomiei locale,principiu care impune un sistem nou de raporturi în cadruladministraiei publice locale-cetăean-colectivitate locală.

După definirea autonomiei locale, Legea nr. 215/2001precizează, prin dispoziiile art. 3 alin. (3) că dreptulautorităilor administraiei publice locale de a soluiona şigestiona treburile publice nu aduce atingere posibilităii de arecurge la consultarea locuitorilor prin referendum sau prin



114

orice altă formă de participare directă a cetăenilor la treburilepublice1.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind

organizarea şi desf ăşurarea referendumului2, problemele supusereferendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judee-ne după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedinteluiconsiliului judeean sau a unei treimi din numărul consilierilorlocali, respectiv a consilierilor judeeni.

Potrivit aceleiaşi legi (art.13 alin. (2)) , referendumullocal se poate organiza în toate satele şi localităile componente

ale comunei sau oraşului ori numai în unele dintre acestea . Încazul referendumului la nivel judeean, acesta se poatedesf ăşura în toate comunele şi oraşele din jude ori numai înunele dintre acestea, care sunt direct interesate.

Organizarea referendumului este obligatorie atunci cândse urmăreşte modificarea limitelor teritoriale ale comunelor,oraşelor sau judeelor. Proiectele de lege sau propunerilelegislative privind modificarea limitelor teritoriale alelocalităilor sau judeelor se înaintează Parlamentului spreadoptare numai după consultarea cetăenilor din unităileadministrativ - teritoriale respective (art.13 alin.(3)).

Aciunea de organizare şi desf ăşurare a referendumuluilocal este supravegheată de prefect care are obligaia de ainforma Ministerul Administraiei şi Internelor în termen de 24de ore de la primirea hotărârii consiliului local sau judeean

prin care se stabileşte organizarea referendumului (art. 46 dinLegea nr. 3/2000).

1 A se vedea în acest sens şi Legea nr. 52/21.01.2003 privindtransparena decizională în administraia publică, publicată în MonitorulOficial nr. 70 din 3.02.2003.

2 Publicată în Monitorul Oficial nr. 84/24.02.2000, modificată şicompletat

ă.



115

6. Autorităile administraiei publice locale

6.1. Consiliul local. Considera ii generale

Constituia României şi Legea nr. 215/2001 privindadministraia publică locală precizează că autorităileadministraiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale şi primarii aleşi încondiiile prevăzute de Legea privind alegerile locale.

Consiliile locale sunt autorităi administrative; elehotărăsc asupra modului de rezolvare a problemeloradministrative, neavând vocaie politică. Răspunderea lorpolitică este numai de ordin electoral.

Consiliile locale î şi desf ăşoară activitatea (deliberativă) într-un cadru precizat de propriile regulamente de funcionare, în limita competenelor conferite de lege.

6.1.1. Constituirea consiliilor locale

Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi încondiiile prevăzute de legea privind alegerile locale, iarnumărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prinordin al prefectului, în funcie de populaia comunei sauoraşului, raportată de Institutul Naional de Statistică la data de 1ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anuluicare precede alegerile.

Potrivit prevederilor art. 88 din legea nr. 161/2003 (TitlulIV), funcia de consilier (local sau judeean) este incompatibilă cu:

– funcia de primar sau viceprimar;– funcia de prefect sau subprefect;– calitatea de funcionar public sau angajat cu contract

individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local



116

respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeean ori alprefecturii din judeul respectiv;

– funcia de preşedinte, director general, director,

manager, asociat, administrator, membru al consiliului deadministraie sau cenzor la regiile autonome şi societăilecomerciale de interes local înfiinate sau aflate sub autoritateaconsiliilor locale ori a consiliului judeean respectiv sau laregiile autonome şi societăile comerciale de interes naionalcare î şi au sediul sau care dein filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

– funcia de preşedinte sau de secretar al adunărilorgenerale ale acionarilor sau asociailor la o societatecomercială de interes local ori la o societate comercială deinteres naional care î şi are sediul sau care deine filiale înunitatea administrativ-teritorială respectivă;

– funcia de reprezentant al statului la o societatecomercială care î şi are sediul ori care deine filiale în unitateaadministrativ-teritorială respectivă;

– calitatea de deputat sau senator;– funcia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat

şi funciile asimilate acestora.De asemenea, o persoană nu poate exercita în acelaşi

timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeean.

Calitatea de ales local este incompatibilă şi cu calitatea de

acionar semnificativ la o societate comercială înfiinată deconsiliul local1.

1 Prin acionar semnificativ se înelege persoana care exercită drepturi aferente unor aciuni care, cumulate, reprezintă cel puin 10% dincapitalul social ori îi conferă cel puin 10% din totalul drepturilor de vot înadunarea general

ă(art. 89 alin. 3, Titlul IV din Legea nr. 161/2003).



117

Este considerată incompatibilitate şi situaia în care soulsau rudele de gradul I ale alesului local dein calitatea deacionar semnificativ la o societate comercială înfiinată de

consiliul local sau judeean.Conflictul de interese în cazul consilierilor locali este

reglementat de art. 47 din Legea administraiei publice localenr. 215/2001.

Astfel, consilierul local care, fie personal, fie prin so,soie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv , are uninteres patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului

local, nu poate lua parte la deliberare şi adoptarea hotărârilor.Consiliile locale se constituie în termen de 25 de zile dela data desf ăşurării alegerilor. Pentru şedina de constituire,convocarea se face de către prefect în maximum 5 zile de lapronunarea hotărârii de validare1. La această şedină participă prefectul sau reprezentantul său, precum şi primarul.

Şedina este legal constituită dacă participă majoritateaconsilierilor locali aleşi şi validai. Dacă nu se poate asiguraaceastă majoritate, şedina se va organiza, în aceleaşi condiii,peste 3 zile, la convocarea prefectului. În cazul în care nici la adoua convocare reuniunea nu este legal constituită, se va face onouă convocare, de către prefect, peste alte trei zile, în aceleaşicondiii.

1 Validarea alegerii consilierilor se face de către judecătoria în razacăreia se află unitatea administrativ-teritorială. Cererea de validare aconsilierilor locali se depune în termen de 3 zile de la data constatăriirezultatelor alegerilor, în condiiile legii. Cererea se judecă de urgenă şi cuprecădere, în termen de 10 zile de la data depunerii, prin hotărâreexecutorie. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute în cadrulprocedurii contencioase, instana pronunându-se în termen de 10 zile de ladata introducerii cererii de apel sau de recurs, după caz (art. 291 din Legeanr. 215/2001).



118

Dacă consiliul local nu se poate reuni nici la a treiaconvocare din cauza absenei nemotivate a consilierilor locali,instana va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor

locali aleşi care au lipsit nemotivat la oricare dintre cele treiconvocări. Sesizarea instanei se face de către prefect înmaximum 3 zile de la data şedinei, pe baza procesului-verbalal şedinei, întocmit de secretarul unităii administrativ-teritoriale.

Hotărârea instanei se pronună în maximum 3 zile de laprimirea sesizării şi poate fi atacată cu recurs la instana

competentă.În situaia în care locurile declarate vacante nu pot fiocupate cu supleanii înscrişi pe listele de candidai respective,se organizează alegeri pariale pentru completare, în termen de90 de zile.

Lucrările şedinei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, ajutat de 2 consilieri dintre cei mai tineri, cuasistena de specialitate a secretarului unităii administrativ-teritoriale, care întocmeşte şi procesul verbal al şedinei.

După validarea mandatelor, consilierii locali depun jurământul prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 215/20011.Cei care refuză să depună jurământul sunt considerai demisionaide drept.

Consiliul local se declară legal constituit dacă majoritateaconsilierilor validai au depus jurământul. Constituirea consiliuluilocal se constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorităiiconsilierilor locali validai.

Tot în şedina de constituire, consiliul local alege dintremembrii săi, prin votul deschis al majorităii consilierilor locali

1 Textul jurământului este următorul: „Jur să respect Constituia şilegile ării şi să fac, cu bună credină, tot ceea ce stă în puterile şi pricepereamea pentru binele locuitorilor (comunei, oraşului, judeului)… Aşa să-miajute Dumnezeu!”.



119

în funcie, un preşedinte de şedină, pe o perioadă de cel multtrei luni, care va conduce şedinele consiliului şi va semnahotărârile adoptate de acesta.

Mandatul consiliului local este de patru ani şi poate fiprelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrof ă.Consiliul local î şi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales.

Mandatul consiliului local poate înceta ca urmare adizolvării de drept sau prin referendum local.

Dizolvarea de drept a consiliului local intervine:a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două

luni consecutive;b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedine ordinare

consecutive nici o hotărâre;c) în situaia în care numărul consilierilor locali se reduce

sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleani.Primarul, viceprimarul, secretarul unităii administrativ-

teritoriale sau orice altă persoană interesată sesizează instana

de contencios administrativ cu privire la cazurile de dizolvare.Hotărârea instanei este definitivă şi se comunică prefectului(art. 58 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 215/2001).

Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local încondiiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desf ăşurareareferendumului, ca urmare a cererii adresate în acest sensprefectului de cel puin 25% din numărul cetăenilor cu dreptde vot înscrişi pe listele electorale ale unităii administrativ-teritoriale.

Activitatea consiliului local încetează înainte de termendacă s-au pronunat în acest sens cel puin jumătate plus unudin numărul total al voturilor valabil exprimate.

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii nouluiconsiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului.Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de



120

la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreştiprin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului.

Legea organică a stabilit că în cazul dizolvării consiliului,până la constituirea noului consiliu, primarul sau, în absenaacestuia, secretarul comunei sau oraşului va rezolvaproblemele curente, potrivit competenelor şi atribuiilor ce îirevin conform legii.

Mandatul de consilier se suspendă, de drept, numai încazul în care consilierul a fost arestat preventiv. Această măsură se comunică de îndată de către instana de judecată

prefectului, care constată, prin ordin, suspendarea mandatului.Calitatea de consilier local încetează de drept înainte de

expirarea a duratei normale a mandatului, în următoarelesituaii:

- demisie;- incompatibilitate;- schimbarea domiciliului într-o altă unitate

administrativ-teritorială;- imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai

mare de 6 luni consecutive, cu excepia cazurilor prevăzute delege;

- condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;

- punerea sub interdicie judecătorească;- pierderea calităii de membru al partidului politic sau al

organizaiei minorităilor naionale pe a cărei listă a fost ales;- pierderea drepturilor electorale;- lipsa nemotivată de la mai mult de 3 şedine ordinare

consecutive ale consiliului local;- deces.Consilierii nu sunt salarizai, dar au dreptul la o

indemnizaie de şedină. În exercitarea mandatului, aceştia sunt



121

în serviciul colectivităii locale şi se bucură de proteciaprevăzută de legea penală.

6.1.2. Atribuiile consiliilor locale

Potrivit art. 38 din legea organică, consiliul local areiniiativă şi hotărăşte cu respectarea legii, în toate problemelede interes local, cu excepia celor ce sunt date prin lege încompetena altor autorităi publice, locale sau centrale.

Problemele pe care consiliul local este chemat să lerezolve sunt extrem de numeroase şi diverse, fapt ce impune ogrupare pe categorii a atribuiilor, corespunzător domeniilor încare are iniiativă şi hotărăşte.

A. Atribu ii privind organizarea şi func ionarea

aparatului de specialitate al primarului, ale institu iilor şi

serviciilor publice de interes local şi ale societ ă ilor

comerciale şi regiilor autonome de interes localÎn exercitarea acestor atribuii, consiliul local aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului, precum şiregulamentul de organizare şi funcionare a consiliului local.Totodată, aprobă, în condiiile legii, la propunerea primarului, înfiinarea, organizarea şi statul de funcii ale aparatului despecialitate al primarului, ale instituiilor şi serviciilor publice

de interes local, reorganizarea şi statul de funcii ale regiilorautonome de interes local.Viceprimarul se alege de către consiliul local din rândul

membrilor săi, cu votul majorităii consilierilor în funcie. (art.61 alin. (1) din lege).

După constituire, consiliile locale î şi organizează comisii despecialitate, pe principalele domenii de activitate (art. 56 alin. (1)).



122

Din proprie iniiativă sau la iniiativa primarului,consiliile locale pot organiza comisii speciale de analiză şiverificare, pe perioadă determinată (art. 56 (alin.7)).

De asemenea, consiliul local este abilitat să aprobestatutul comunei sau oraşului şi regulamentul de funcionare pebaza celor cadru - orientative stabilite de Guvern1.

Adoptarea statutului localităii prin intermediul hotărâriiconsiliului local are în vedere utilizarea unor elemente care să identifice localitatea respectivă, cum ar fi: delimitareateritorială a localităii, delimitarea colectivităii asupra căreia se

exercită autoritatea consiliului local cu precizări de ordinistoric, coloratura etnică a populaiei comunei sau oraşului,instituiile sociale şi culturale care funcionează în unitateaadministrativ-teritorială respectivă ş.a.

În ceea ce priveşte Regulamentul cadru - orientativ defuncionare a consiliilor locale, acesta cuprinde normereferitoare la constituirea consiliului local, a comisiilor pedomenii de specialitate, procedura de lucru a acestora, modulde desf ăşurare a şedinelor consiliului local, atribuiilepreşedintelui de şedină, procedura iniierii proiectelor dehotărâri şi a votării acestora, exercitarea mandatului deconsilier ş.a.

1 Este vorba de Ordonana Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unităii administrativ-teritoriale, publicată în M. Of. nr. 633 din27.08.2002, aprobată prin Legea nr. 96 din 18.03.2003, publicată înMonitorul Oficial nr. 195 din 26.03.2003 şi Ordonana Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcionare aConsiliilor locale, publicat

ăîn Monitorul Oficial nr. 90 din 2.02.2002.



123

B. Atribu ii privind dezvoltarea economico-socială şi de

mediu a comunei, ora şului sau municipiului

Practic, acestea sunt cele mai numeroase atribuii ale

consiliului local. Dintre acestea, de o importană deosebită suntcele care privesc bugetul local, impozitele şi taxele locale.

Consiliile locale aprobă bugetul local şi modul deutilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere aexerciiului bugetar; stabilesc impozite şi taxe locale, precum şitaxe speciale, în condiiile legii.

Autonomia financiară - care presupune inexistena

raporturilor de subordonare dintre bugetele consiliilor locale şibugetele consiliilor judeene - are rolul de a stimula iniiativalocală în vederea satisfacerii cerinelor sociale locale şi de a întăricontrolul social asupra utilizării eficiente a fondurilor alocate.

Veniturile se asigură prin impozite, taxe locale, precum şidin alte surse (subvenii, taxe de timbru, amenzi, donaii, împrumuturi).

Cheltuielile din bugetele locale sunt prevăzute pentrufinanarea aciunilor social-culturale şi economice de interes localsau a unor obiective prevăzute de lege, precum şi pentru întreinerea şi funcionarea autorităilor administraiei publicelocale.

Categoria de atribuii menionată demonstrează intenialegiuitorului de a asigura, în cadrul politicii economicenaionale, dreptul la resurse proprii şi suficiente, de care pot

dispune în mod liber în exercitarea atribuiilor, autorităileadministraiei publice locale1.Alte atribuii ale consiliului local din această categorie:- aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau

garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie

1 Art.9 pct.1 din Carta europeană

a autonomiei locale.



124

publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele unităiiadministrativ-teritoriale, în condiiile legii;

- aprobă, la propunerea primarului, documentaiile tehnico-

economice pentru lucrările de investiii de interes local, încondiiile legii;

- aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şide mediu a unităii administrativ-teritoriale;

- asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesareimplementării şi conformării cu prevederile angajamentelorasumate în procesul de integrare europeană în domeniul proteciei

mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizatecetăenilor.

C. Atribu ii privind administrarea domeniului public şi

privat al comunei, ora şului sau municipiului

Această categorie este constituită din atribuii prin careconsiliul local hotărăşte darea în administrare, concesionareasau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei,oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilorpublice de interes local, în condiiile legii.

De asemenea, consiliul local hotărăşte vânzarea,concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată aunităii administrativ-teritoriale.

Consiliul local avizează sau aprobă, în condiiile legii,documentaiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale

localităilor.În aceeaşi categorie se încadrează atribuia consiliuluilocal de a atribui sau schimba, în condiiile legii, denumiri destrăzi, de piee şi de obiective de interes public local.



125

D. Atribu ii privind gestionarea serviciilor furnizate

că tre cet ă eni

Prin atribuiile din această categorie consiliile locale

asigură, potrivit competenelor sale şi în condiiile legii, cadrulnecesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes localprivind: educaia; serviciile sociale pentru protecia copilului, apersoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi aaltor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; sănătatea;cultura; tineretul; sportul; ordinea publică; dezvoltarea urbană;protecia şi refacerea mediului înconjurător; evidena

persoanelor ş.a.De asemenea, în exercitarea atribuiilor din această categorie, consiliile locale sprijină, în condiiile legii,activitatea cultelor religioase, aprobă construirea locuinelorsociale, criteriile pentru repartizarea locuinelor sociale şi autilităilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea saş.a.

E. Atribu ii privind cooperarea interinstitu ională pe

plan intern şi extern

În vederea realizării atribuiilor din această categorie,consiliul local:

- hotărăşte, în condiiile legii, cooperarea sau asocierea cupersoane juridice române sau străine, în vederea finanării şirealizării în comun a unor aciuni, lucrări, servicii sau proiectede interes public local;

- hotărăşte, în condiiile legii, înfrăirea comunei, oraşuluisau municipiului cu unităi administrativ-teritoriale din alte ări;

- hotărăşte, în condiiile legii, cooperarea sau asocierea cualte unităi administrativ-teritoriale din ară sau străinătate,precum şi aderarea la asociaii naionale şi internaionale ale



126

autorităilor administraiei publice locale, în scopul promovăriiunor interese comune.

6.1.3. Funcionarea consiliilor locale

Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, carepoate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război saucatastrof ă. Consiliul local se întruneşte lunar, în şedineordinare, la convocarea primarului, cu cel puin 5 zile înainteaşedinelor.

Consiliul local se poate întruni şi în şedine extraordinare,

iar convocarea se face prin intermediul secretarului unităiiadministrativ-teritoriale cu cel puin 3 zile înainte de şedine.

Ordinea de zi a şedinei consiliului local se aduce lacunoştină locuitorilor comunei sau oraşului prin presa locală sau prin orice alt mijloc de publicitate. In unităileadministrativ- teritoriale în care cetăenii aparinând uneiminorităi naionale au o pondere de peste 20% din numărul

locuitorilor, ordinea de zi se aduce la cunoştină publică şi înlimba maternă a cetăenilor aparinând minorităii respective.Şedinele consiliului local sunt legal constituite dacă este

prezentă majoritatea consilierilor în funcie.Şedinele consiliului local sunt publice. Lucrările

şedinelor se desf ăşoară în limba română.În consiliile locale în care consilierii aparinând unei

minorităi naionale reprezintă cel puin o cincime din numărul

total, la şedinele de consiliu se poate folosi şi limba maternă,situaie în care se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română.

Dezbaterile din cadrul şedinelor, precum şi modul încare fiecare consilier şi-a exercitat votul se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de consilierul care conduce



127

şedinele de consiliu şi de secretarul unităii administrativ-teritoriale.

La începutul fiecărei şedine, secretarul supune spre

aprobare procesul-verbal al şedinei anterioare.În cadrul şedinei, consilierii au dreptul să conteste

coninutul procesului-verbal şi să ceară menionarea exactă aopiniilor exprimate în şedina anterioară.

Procesul-verbal şi documentele care au fost dezbătute înşedină se depun într-un dosar special al şedinei respective,care va fi numerotat, semnat şi sigilat de consilierul care

conduce şedinele de consiliu şi de secretar, după aprobareaprocesului-verbal.În termen de 3 zile de la terminarea şedinei, secretarul

unităii administrativ-teritoriale afişează la sediul primăriei şi,după caz, pe pagina de internet a unităii administrativ-teritoriale o copie a procesului-verbal al şedinei.

În exercitarea atribuiilor ce îi revin, consiliul localadoptă hotărâri, cu votul majorităii membrilor prezeni, înafară de cazurile în care legea sau regulamentul de organizare şifuncionare a consiliului local cere o altă majoritate.

Hotărârile consiliului se semnează de consilierul careconduce şedina şi se contrasemnează, pentru legalitate desecretar.

Cele cu caracter normativ devin obligatorii şi producefecte de la data aducerii lor la cunoştină publică, iar

hotărârile individuale, de la data comunicării.Hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştinapublică în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale cătreprefect.



128

6.2. Primarul. Statutul şi ră spunderile acestuia

Primarul ales al cărui mandat a fost validat1 şi a depus

jurământul în faa consiliului local, î şi exercită drepturile şiatribuiile pe o perioadă de 4 ani.Primarul îndeplineşte o funcie de autoritate publică. El

este şeful administraiei publice locale şi al aparatului propriude specialitate al autorităilor administraiei publice locale pecare îl conduce şi îl controlează. Primarul răspunde de bunafuncionare a administraiei publice locale, în condiiile legii.

Pentru a marca prestigiul şi autoritatea funciei de primar

în cadrul unor aciuni publice (solemnităi, recepii, ceremoniipublice, celebrarea căsătoriilor), legea prevede că acesta vapurta, ca semn distinctiv, o eşarf ă în culorile drapelului naionalal României.

Primarul î şi exercită mandatul până la depunerea jurământului de primarul nou-ales şi se poate prelungi, prinlege organică, în caz de război, de catastrof ă sau sinistru

deosebit de grav.Mandatul primarului încetează de drept înainte deexpirarea duratei normale a mandatului, în unul dinurmătoarele cazuri: demisie, schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă delibertate; punerea sub interdicie judecătorească; pierderea

1 Validarea mandatului primarului se face potrivit prevederilor art.291 alin. (1) – (5) din Legea nr. 215/2001, modificată, care se aplică în modcorespunzător.

Conform acestor prevederi, validarea alegerii primarului se face decătre judecătoria în raza căreia se află unitatea administrativ-teritorială, decătre un judecător desemnat de preşedintele instanei.

Cererea de validare, depusă în termen de trei zile de la dataconstatării rezultatelor alegerilor, se judecă în şedină publică, f ără citareapărilor.



129

drepturilor electorale; incompatibilitate; pierderea, prindemisie, a calităii de membru al partidului politic sau alorganizaiei minorităii naionale pe a cărei listă a fost ales;

dacă se află în imposibilitatea exercitării funciei datorită uneiboli grave, certificate, care nu permite desf ăşurarea activităii înbune condiii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic;dacă acesta nu î şi exercită, în mod nejustificat, mandatul timpde 45 de zile consecutiv; deces.

Mandatul primarului poate înceta, de asemenea, înaintede termen ca urmare a rezultatului unui referendum, organizat

în condiiile legii. Cererea pentru organizarea referendumuluise adresează prefectului de către locuitorii comunei sauoraşului, ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselorgenerale ale colectivităii locale sau neexercitării atribuiilor ce îi revin potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită careprezentant al statului.

Potrivit legii, funcia de primar este incompatibilă cu:– funcia de consilier local;– funcia de prefect sau subprefect;– calitatea de funcionar public sau angajat cu contract

individual de muncă, indiferent de durata acestuia;– funcia de preşedinte, vicepreşedinte, director general,

director, manager, administrator, membru al consiliului deadministraie ori cenzor sau orice funcie de conducere ori deexecuie la societăile comerciale, inclusiv băncile sau alte

instituii de credit, societăile de asigurare şi cele financiare, laregiile autonome de interes naional sau local, la companiile şisocietăile naionale, precum şi la instituiile publice;

– funcia de preşedinte sau secretar al adunărilor generaleale acionarilor sau asociailor la o societate comercială;

– funcia de reprezentant al unităii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăilor comerciale de



130

interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăi comerciale de interes naional;

– calitatea de comerciant persoană fizică;

– calitatea de membru al unui grup de interes economic;– calitatea de deputat sau senator;– funcia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat

sau o altă funcie asimilată acestora;– orice alte funcii publice sau activităi remunerate, în

ară sau în străinătate, cu excepia funciei de cadru didactic saua funciilor în cadrul unor asociaii, fundaii sau alte organizaii

neguvernamentale.Legea prevede şi posibilitatea suspendării de drept aprimarului în cazul în care acesta a fost arestat preventiv.Măsura arestării preventive se comunică de îndată prefectului(de către instana de judecată) care constată, prin ordin,suspendarea mandatului.

Pe timpul suspendării din funcie a primarului sau până laalegerea unui nou primar, atribuiile acestuia se exercită deviceprimar.

Pe perioada în care î şi exercită mandatul, primarulprimeşte o indemnizaie stabilită în condiiile legii. Pe timpulexercitării mandatului de primar se suspendă contractul demuncă sau actul de numire a acestuia în cadrul unei instituiiori autorităi publice, respectiv la regii autonome sau lasocietăi comerciale cu capital integral ori majoritar de stat sau

ale unităilor administrativ-teritoriale.Sunt exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele didactice, cercetătorii ştiinifici,ziariştii cu atestat profesional, oamenii de cultură şi artă.

Aceste prevederi se aplică şi viceprimarului, preşedinteluisau vicepreşedintelui consiliului judeean.

Câteva precizări sunt necesare cu privire la viceprimari.



131

Conform reglementărilor în vigoare, comunele, oraşele şimunicipiile au câte un viceprimar, iar oraşele reşedină de jude, câte 2 viceprimari. Viceprimarii se aleg din rândul

membrilor consilierilor, de către consiliul local, cu votulmajorităii consilierilor în funcie.

Mandatul viceprimarului este valabil pe duratamandatului consiliului local.

Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul î şipăstrează statutul de consilier local, f ără a beneficia de îndemnizaia aferentă acestuia.

Durata mandatului constituie vechime în muncă şi înspecialitatea studiilor absolvite.Viceprimarul poate fi schimbat din funcie de către

consiliul local, la propunerea motivată a unei treimi dinnumărul consilierilor în funcie sau a primarului, prin hotărâreadoptată cu votul majorităii consilierilor în funcie.

În caz de vacană a funciei de primar, precum şi în cazde suspendare din funcie, atribuiile acestuia vor fi exercitatede drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintreviceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret almajorităii consilierilor locali în funcie.

În această situaie, consiliul local poate delega prinhotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuiile viceprimarului.

În cazul în care sunt suspendai din funcie, în acelaşi

timp, atât primarul, cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier local care va îndeplini atât atribuiile primarului,cât şi pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendăriidin funcie a acestora.

Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcia deprimar, cât şi cea de viceprimar, consiliul local alege un nouviceprimar, care va îndeplini atribuiile primarului până la



132

alegerea unui nou primar, iar în locul său va fi delegat,temporar, un consilier local.

Viceprimarul exercită atribuiile ce îi sunt delegate de

către primar în condiiile legii.Răspunderea juridică şi politică a viceprimarilor,

situaiile în care pot fi suspendai din funcie sau cele în caremandatul le încetează de drept, precum şi incompatibilităilesunt aceleaşi ca şi în cazul primarilor.

6.2.1. Atribuiile primarului

Ca autoritate administrativă executivă, primarul esteinvestit cu drepturi şi obligaii (atribuii) stabilite în scopulsoluionării treburilor publice locale.

Analizând structura atribuiilor primarului se constată, pede o parte, atribuii prin a căror îndeplinire rezolvă treburile deinteres local, iar pe de altă parte, atribuii pentru realizareaintereselor generale ale statului.

Trebuie subliniat că atribuiile ce i-au fost conferite seexercită numai de către primar în calitatea sa de autoritateadministrativă executivă unipersonală. Unele dintre atribuii pot fidelegate, în vederea realizării, numai în condiiile prevăzute delege.

Primarul îndeplineşte următoarele categorii principale deatribuii:

a) atribuii exercitate în calitate de reprezentant al

statului, în condiiile legii;b) atribuii referitoare la relaia cu consiliul local;c) atribuii referitoare la bugetul local;d) atribuii privind serviciile publice asigurate cetăenilor;e) alte atribuii stabilite prin lege.În ceea ce priveşte atribuiile din prima categorie,

primarul îndeplineşte funcia de ofier de stare civilă şi de



133

autoritate tutelară şi asigură funcionarea serviciilor publicelocale de profil, atribuii privind organizarea şi desf ăşurareaalegerilor, referendumului şi a recensământului.

Atribuiile de ofier de stare civilă şi de autoritate tutelară pot fi delegate şi secretarului unităii administrativ-teritorialesau altor funcionari publici din aparatul de specialitate cucompetene în acest domeniu, potrivit legii.

În vederea realizării atribuiilor din a doua categorie,primarul:

- prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport

anual privind starea economică, socială şi de mediu a unităiiadministrativ-teritoriale;- prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi

informări;- elaborează proiectele de strategii privind starea

economică, socială şi de mediu a unităii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local.

În exercitarea atribuiilor cuprinse în categoria a treia,primarul:

- exercită funcia de ordonator principal de credite;- întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de

încheiere a exerciiului bugetar şi le supune spre aprobareconsiliului local;

- iniiază, în condiiile legii, negocieri pentru contractareade împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele

unităii administrativ-teritoriale;- verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial,atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar.

Cea de a patra categorie cuprinde următoarele atribuii aleprimarului:

- coordonează realizarea serviciilor publice de intereslocal, prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau



134

prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şide utilitate publică de interes local;

- ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea

situaiilor de urgenă;- ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în

concret a activităilor din domeniile prevăzute la art. 38 alin.(6) lit. a)-d) din Legea nr. 215/2001;

- ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evideneistatistice, inspeciei şi controlului efectuării serviciilor publicede interes local prevăzute la art. 38 alin. (6) lit. a)-d), precum şi

a bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităiiadministrativ-teritoriale;- numeşte, sancionează şi dispune suspendarea,

modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, araporturilor de muncă, în condiiile legii, pentru personalul dincadrul aparatului de specialitate, precum şi pentru conducătoriiinstituiilor şi serviciilor publice de interes local;

- emite avizele, acordurile şi autorizaiile date încompetenă prin lege şi alte acte normative;

- asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute delege, le supune aprobării consiliului local şi acionează pentrurespectarea prevederilor acestora;

- asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesareconformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesulde integrare europeană în domeniul proteciei mediului şi

gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăenilor.Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuiilor sale,primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate aleministerelor şi celorlalte organe de specialitate aleadministraiei centrale din unităile administrativ-teritoriale,precum şi cu consiliul judeean.



135

6.2.2. Actele primarului

În exercitarea atribuiilor sale, primarul emite dispoziiicu caracter normativ sau individual, care devin executoriinumai după ce sunt aduse la cunoştină publică sau după ce aufost comunicate persoanelor interesate, după caz.

Dispoziiile emise de primar exprimă o voină juridică manifestată unilateral şi produc în mod direct efecte juridice.De asemenea, au caracter de actualitate şi sunt obligatorii pe întreg teritoriul comunei sau oraşului. Executarea lor esteasigurată prin exercitarea forei publice de către autorităile

statului.Primarul realizează în activitatea sa executivă şi acte

materiale şi operaiuni cu caracter material-tehnic care nuproduc efecte juridice prin ele însele, cum sunt: avizele,rapoartele, aprobările, procesele-verbale şi alte acte deexecutare a actelor administrative.

Deşi legea administraiei publice locale nu prevede în

mod expres, aşa cum o face în cazul hotărârilor normative aleconsiliilor locale, deducem din interpretarea dispoziiilor art. 90alin. (1) că în unităile administrativ - teritoriale în carecetăenii aparinând unei minorităi naionale au o pondere depeste 20% din numărul locuitorilor, dispoziiile cu caracternormativ se aduc la cunoştina publică şi în limba maternă acetăenilor aparinând minorităilor respective, iar cele cucaracter individual se comunică şi în limba maternă.

Controlul legalităii actelor emise de primar se realizează,conform regulii generale prevăzute de Constituie şi de Legeanr. 215/2001, de către prefect.

În acest scop, dispoziiile primarului se comunică în modobligatoriu prefectului judeului, în cel mult 5 zile de lasemnarea lor.



136

6. 3. Secretarul, serviciile publice locale şi aparatul de

specialitate

6.3.1. Secretarul

Conform legii, fiecare comună, oraş, municipiu, jude sausubdiviziune administrativ-teritorială a municipiilor are unsecretar, care este funcionar public de conducere, cu studiisuperioare juridice sau administrative.

Secretarul este salarizat din bugetul local.El se bucură de stabilitate în funcie, în condiiile legii şi

se supune regulilor cuprinse în Statutul funcionarului public.De asemenea, el nu poate fi so, soie sau rudă de gradul

întâi cu primarul sau cu viceprimarul, sub sanciunea eliberăriidin funcie. Totodată, secretarul unităii administrativ-teritoriale nu poate fi membru al unui partid politic, subsanciunea destituirii din funcie.

Recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea, încetarearaporturilor de serviciu şi regimul disciplinar ale secretarului

unităii administrativ-teritoriale se fac în conformitate cuprevederile legislaiei privind funcia publică şi funcionariipublici.

Secretarul îndeplineşte, conform legii, următoareleatribuii:

- participă la şedinele consiliului local respectiv, aleconsiliului judeean;

- avizează, pentru legalitate, dispoziiile primarului şi ale

preşedintelui consiliului judeean, hotărârile consiliului local,respectiv ale consiliului judeean;- asigură gestionarea procedurilor administrative privind

relaia dintre consiliul local şi primar, dintre consiliul judeeanşi preşedintele acestuia, precum şi între aceştia şi prefect;

- organizează arhiva şi evidena statistică a hotărârilorconsiliului local şi a dispoziiilor primarului, respectiv a



137

hotărârilor consiliului judeean şi a dispoziiilor preşedinteluiconsiliului judeean;

- asigură transparena şi comunicarea către autorităile,

instituiile publice şi persoanele interesate a actelor prevăzutede lege, în condiiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces lainformaiile de interes public;

- asigură procedurile de convocare a consiliului local, aconsiliului judeean şi efectuarea lucrărilor de secretariat,comunică ordinea de zi, întocmeşte procesul-verbal alşedinelor consiliului local şi judeean şi redactează hotărârileacestora;

- pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local şiale consiliului judeean, precum şi comisiilor de specialitate alecelor două autorităi publice;

- alte atribuii prevăzute de lege sau însărcinări date deconsiliul local, de primar, de consiliul judeean sau depreşedintele consiliului judeean, după caz.

6.3.2. Serviciile publice ale comunei, oraşului şi aparatul

propriu de specialitate al autorităilor administraieipublice locale

Potrivit prevederilor art. 87 din Legea nr. 215/2001,consiliile locale pot înfiina şi organiza instituii şi serviciipublice de interes local în principalele domenii de activitate,potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectareaprevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care

dispun.De menionat că serviciile din această categorie nu seconfundă cu acelea prevăzute de art. 120 alin. (2) dinConstituie, adică serviciile publice deconcentrate aleministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate aleadministraiei publice centrale şi care funcionează în uneleoraşe, îndeosebi municipii.



138

Practic este vorba despre două categorii de serviciilocale1:

- servicii publice subordonate consiliului local;

- servicii publice organizate de consiliul local.Numirea şi eliberarea din funcie a personalului din

cadrul instituiilor şi serviciilor publice de interes local se facde conducătorii acestora în condiiile legii.

Numirea şi eliberarea din funcie a personalului dinaparatul propriu de specialitate al primarului se fac de primar, în condiiile legii. Funcionarii din cadrul instituiilor şi

serviciilor publice de interes local şi din cadrul aparatului despecialitate al primarului se bucură de stabilitate în funcie, încondiiile legii.

Legea prevede că în raporturile dintre cetăeni şiautorităile administraiei publice locale se foloseşte limbaromână.

În unităile administrativ-teritoriale în care cetăeniiaparinând unei minorităi naionale au o pondere de peste 20%din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităileadministraiei publice locale cu aparatul de specialitate şiorganismele subordonate consiliului local, aceştia se potadresa, oral sau în scris şi în limba lor maternă şi vor primirăspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă. Deasemenea, autorităile administraiei publice locale vor asigurainscripionarea denumirii localităilor şi a instituiilor publice

de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunurilor de interespublic şi în limba maternă a cetăenilor aparinând minorităiirespective, în condiiile legii.2

1 Verginia Vedinaş, op.cit., 2004, p.258.2 A se vedea şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1206/2001

pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispoziiilor privitoare la dreptulcet

ăenilor apar

inând unei minorit

ăi na

ionale de a folosi limba matern

ăîn



139

Însă, actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu înlimba română.

Legea administraiei publice locale consacră, prin

dispoziiile art.91 instituia primăria comunei, oraşului saumunicipiului. Aceasta reprezintă o structură funcională cuactivitate permanentă, formată din primar, viceprimar, secretarşi aparatul de specialitate al primarului.

Primăria duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şidispoziiile primarului, soluionând problemele curente alecolectivităii locale.

6.4. Consiliul Jude ean

6.4.1. Constituirea şi componena consiliului judeean

Potrivit prevederilor Legii administraiei publice locale,consiliul judeean este autoritatea administraiei publice locale,constituită la nivel judeean, în scopul coordonării activităiiconsiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale în vederea

realizării serviciilor publice de interes judeean.Consiliul judeean se compune din consilieri aleşi prin

vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiiilelegii.

Numărul consilierilor fiecărui consiliu judeean se sta-bileşte prin ordin al prefectului, în funcie de populaia judeului, raportată de Institutul Naional de Statistică la data de

administraia publică locală, cuprinse în Legea administraiei publice localenr. 215/2001. Hotărârea Guvernului nr. 1206/2001 a fost publicată înMonitorul Oficial nr. 781 din 7 decembrie 2001, modificată prin HotărâreaGuvernului nr. 1415/2002, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 936din 20.12.2002.



140

1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie aanului care precede alegerile.1

La constituirea consiliului judeean se aplică, în mod

corespunzător, procedura prevăzută la art. 291

din Legea nr.215/2001, instana competentă fiind tribunalul.Consiliul judeean se alege pentru un mandat de 4 ani,

care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război saucatastrof ă. Acesta î şi exercită mandatul de la data constituiriipână la declararea ca legal constituit a noului consiliu ales.

Încetarea mandatului de consilier judeean înainte determen intervine ca şi în cazul consilierilor locali.

După cum prevede legea, încetarea mandatului deconsilier judeean se constată prin hotărârea consiliului judeean, adoptată la propunerea preşedintelui consiliului judeean sau a oricărui consilier.

Mandatul de consilier judeean se suspendă în condiiileart. 59 din Legea nr. 215/2001.

6.4.2. Atribuiile consiliului judeeanSfera atribuiilor consiliului judeean raportată la

consiliile locale este delimitată de lege numai la „coordonareaactivităii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale”,coordonare ce se stabileşte cu acestea pentru realizarea unorservicii de interes judeean.

Atribuiile conferite de legea organică consiliului

judeean se pot grupa, în funcie de domeniile şi serviciile pecare le realizează, în următoarele categorii:

1 Pentru judeele care au o populaie de până la 350.000 de locuitori,se aleg 31 de consilieri judeeni, între 350.001 şi 500.000 de locuitori - 33de consilieri, între 500.001 şi 650.000 de locuitori - 35 de consilieri

judeeni, iar peste 650.000 de locuitori - 37 de consilieri(art. 102 din Legeanr. 215/2001).



141

a) atribuii privind organizarea şi funcionarea aparatuluide specialitate al consiliului judeean, ale instituiilor şiserviciilor publice de interes judeean şi ale societăilor

comerciale şi regiilor autonome de interes judeean;b) atribuii privind dezvoltarea economico-socială a

judeului;c) atribuii privind gestionarea patrimoniului judeului;d) atribuii privind gestionarea serviciilor publice din

subordine;e) atribuii privind cooperarea interinstituională;f) alte atribuii prevăzute de lege.a) În prima categorie sunt cuprinse atribuiile care

privesc:- alegerea preşedintelui, vicepreşedinilor consiliului

judeean, ele exercitându-se în contextul prevederilorregulamentului pe care şi-l adoptă fiecare consiliu judeean;

- aprobarea regulamentului de organizare şi funcionare aconsiliului judeean, a organigramei, statului de funcii,

regulamentului de organizare şi funcionare al aparatului despecialitate, precum şi ale instituiilor şi serviciilor publice deinteres judeean şi ale societăilor comerciale şi regiilorautonome de interes judeean;

- hotărăşte înfiinarea sau reorganizarea de instituii,servicii publice şi societăi comerciale de interes judeean,precum şi reorganizarea regiilor autonome de interes judeean, în condiiile legii;

- exercită, în numele judeului, toate drepturile şiobligaiile corespunzătoare participaiilor deinute la societăicomerciale sau regii autonome, în condiiile legii;

- numeşte, sancionează şi dispune suspendarea,modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, araporturilor de muncă, în condiiile legii, pentru conducătoriiinstituiilor şi serviciilor publice de interes judeean.



142

b) Atribuiile din cea de a doua categorie privesc admi-nistrarea finanelor publice ale judeului, sens în care consiliul judeean aprobă bugetul propriu al judeului şi modul de

utilizare a rezervei bugetare;- aprobă contul de încheiere a exerciiului bugetar,

stabileşte impozite şi taxe, în condiiile legii;- aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeean,

contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şicontractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri devaloare în numele judeului, în condiiile legii;

- adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltareeconomico-socială şi de mediu a judeului, pe bazapropunerilor primite de la consiliile locale; dispune, aprobă şiurmăreşte, în cooperare cu autorităile administraiei publicelocale comunale şi orăşeneşti interesate, măsurile necesare,inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;

- stabileşte, pe baza avizului consiliilor locale aleunităilor administrativ-teritoriale implicate, proiectele deorganizare şi amenajare a teritoriului judeului, precum şi dedezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a unităiloradministrativ-teritoriale;

- aprobă documentaiile tehnico-economice pentrulucrările de investiii de interes judeean în limitele şi încondiiile legii.

c) În categoria a treia sunt incluse următoarele atribuii

ale consiliului judeean:- hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeului, după caz,precum şi a serviciilor publice de interes judeean, în condiiilelegii;

- hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închiriereabunurilor proprietate privată a judeului, după caz, în condiiilelegii;



143

- atribuie, în condiiile legii, denumiri de obiective deinteres judeean.

d) În ceea ce priveşte atribuiile privind gestionarea

serviciilor publice din subordine, consiliul judeean:- asigură, potrivit competenelor sale şi în condiiile legii,

cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeean referitoare la: educaie; serviciile sociale pentruprotecia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelorvârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate înnevoie socială; sănătate; cultură; tineret; sport; ordine publică;

situaiile de urgenă; protecia şi refacerea mediului înconjurător; evidena persoanelor ş.a.;- sprijină, în condiiile legii, activitatea cultelor

religioase;- emite avizele, acordurile şi autorizaiile date prin lege în

competena sa;- acordă consultană în domenii specifice, în condiiile

legii, unităilor administrativ-teritoriale din jude, la cerereaacestora.

Atribuiile din următoarea categorie au în vederecooperarea interinstituională. În acest sens, consiliul judeean:

- hotărăşte, în condiiile legii, cooperarea sau asocierea cupersoane juridice române ori străine, inclusiv cu parteneri dinsocietatea civilă, în vederea finanării şi realizării în comun aunor lucrări, aciuni, servicii sau proiecte de interes public

judeean;- hotărăşte, potrivit legii, înfrăirea judeului cu unităiadministrativ-teritoriale din alte ări;

- hotărăşte asupra cooperării sau asocierii cu alte unităiadministrativ-teritoriale din ară ori străinătate, precum şiaderarea la asociaii naionale şi internaionale ale autorităiloradministraiei publice locale, în vederea promovării unorinterese comune.



144

6.4.3. Funcionarea consiliului judeean

Consiliul judeean î şi desf ăşoară activitatea în şedineordinare, în fiecare lună. Consiliul judeean se poate întruni şi în şedine extraordinare, ori de câte ori este necesar, în cazuriexcepionale care necesită adoptarea unor măsuri imediatepentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmelorcalamităilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sauepizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştiipublice.

Şedinele ordinare sunt convocate de preşedintele consi-

liului judeean, iar cele extraordinare la cererea preşedinteluisau a cel puin o treime din numărul membrilor consiliului orila solicitarea prefectului adresată preşedintelui consiliului judeean.

Convocarea consiliului judeean se face în formă scrisă,cu cel puin 5 zile înaintea şedinelor ordinare sau cu cel mult 3zile în cazul celor extraordinare, fapt ce se consemnează în

procesul-verbal al şedinei.În invitaia de şedină se va preciza data, ora, loculdesf ăşurării şi ordinea de zi a acesteia.

Conform legii, ordinea de zi a şedinei consiliului judeean se aduce la cunoştină locuitorilor judeului prin mass-media ori prin orice alt mijloc de publicitate, iar în judeele încare cetăenii care aparin unei minorităi naionale au opondere de peste 20% din numărul locuitorilor, ordinea de zi aşedinei se aduce la cunoştină publică şi în limba maternă acetăenilor aparinând minorităii respective.

Pentru a fi constituită legal, la şedină, trebuie să participemajoritatea consilierilor în funcie. Şedinele consiliului judeean sunt conduse de preşedinte iar în lipsa acestuia devicepreşedintele consiliului, desemnat în condiiile legii.



145

În vederea realizării sarcinilor sale, consiliul judeeanadoptă hotărâri cu votul majorităii membrilor prezeni, în afară de cazurile în care legea ori regulamentul de organizare şi

funcionare a consiliului cere o altă majoritate.Hotărârile adoptate se semnează de preşedinte, iar în lipsa

acestuia, de vicepreşedintele consiliului judeean care a condusşedina şi se contrasemnează de secretarul judeului.

Consiliului judeean i se aplică, în mod corespunzătordispoziiile art.43-47, 49-54 şi ale art.56 din Legeaadministraiei publice locale.

Consiliul judeean se dizolvă de drept sau prinreferendum.Consiliul judeean se dizolvă de drept în cazul în care nu

se întruneşte timp de 2 luni consecutive ori nu a adoptat, în 3şedine ordinare consecutive, nicio hotărâre sau în situaia încare numărul consilierilor se reduce sub jumătate plus unu şi nuse poate completa prin supleani.

Secretarul judeului sau orice altă persoană interesată sesizează instana de contencios administrativ cu privire lacazurile de dizolvare de drept, aceasta urmând să se pronuneprintr-o hotărâre definitivă care va fi comunicată prefectului.

Consiliul judeean se poate dizolva prin referendum judeean, organizat conform legii. Referendumul seorganizează ca urmare a cererii adresate în acest sensprefectului de cel puin 20% din numărul cetăenilor cu drept

de vot, înscrişi pe listele electorale ale unităii administrativ-teritoriale.Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel

puin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cudrept de vot. Activitatea consiliului judeean încetează înaintede termen dacă s-au pronunat în acest sens cel puin jumătateplus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate.



146

Stabilirea datei pentru organizarea alegerii nouluiconsiliu judeean se face de Guvern, la propunerea prefectului.Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de

la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreştiprin care s-a constatat dizolvarea consiliului judeean, sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului.

Până la constituirea noului consiliu judeean, problemelecurente ale administraiei judeului vor fi rezolvate desecretarul judeului, pe baza unei împuterniciri speciale date deGuvern, prin Ministerul Administraiei şi Internelor.

6.4.4. Preşedintele şi vicepreşedinii consiliului judeean

Pe durata exercitării mandatului, consiliul judeean alegedintre membrii săi un preşedinte şi 2 vicepreşedini.

Preşedintele consiliului judeean reprezintă judeul înrelaiile cu celelalte autorităi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiie.

Totodată, preşedintele consiliului judeean răspunde înfaa consiliului judeean de buna funcionare a administraieipublice judeene.

Atât preşedintele, cât şi vicepreşedinii se aleg cu votulsecret al majorităii consilierilor în funcie.

Eliberarea din funcie a preşedintelui sau avicepreşedinilor consiliului judeean se face prin votul secret almajorităii consilierilor în funcie, la propunerea a cel puin

unei treimi din numărul acestora.Eliberarea din funcie a preşedintelui sau a

vicepreşedinilor consiliului judeean nu se poate face înultimele 6 luni ale mandatului consiliului judeean.

Preşedintele consiliului judeean îndeplineşte, încondiiile legii, următoarele categorii de atribuii:



147

a) atribuii privind funcionarea aparatului de specialitateal consiliului judeean, a instituiilor şi serviciilor publice deinteres judeean şi a societăilor comerciale şi regiilor autonome

de interes judeean;b) atribuii privind relaia cu consiliul judeean;c) atribuii privind bugetul propriu al judeului;d) atribuii privind relaia cu alte autorităi ale

administraiei publice locale şi serviciile publice;e) atribuii privind serviciile publice de interes judeean;f) alte atribuii prevăzute de lege sau sarcini date de

consiliul judeean.

În realizarea atribuiilor sale preşedintele consiliului judeean emite dispoziii cu caracter normativ sau individual,care devin executorii după ce sunt aduse la cunoştină publică ori după ce s-au comunicat persoanelor interesate, după caz.

7. Administratorul public

Potrivit prevederilor Legii nr. 215/2001, primarulcomunelor şi oraşelor poate propune consiliului local înfiinarea funciei de administrator public. Numirea în funciese face pe bază de concurs.

Administratorul public poate îndeplini, în baza unuicontract de management, încheiat în acest sens cu primarul,atribuii de coordonare a aparatului de specialitate sau aserviciilor publice de interes local. De asemenea, primarul

poate delega către administratorul public, în condiiile legii,calitatea de ordonator principal de credite.

Funcia de administrator public se poate înfiina şi lanivelul judeelor, la propunerea preşedintelui consiliului judeean, precum şi la nivelul asociaiilor de dezvoltare



148

intercomunitară1, pentru gestionarea serviciilor de interesgeneral care fac obiectul asocierii.

8. Prefectul

8.1. Consideraii generale privind

instituia prefectului

Statutul prefectului, autoritate statală în jude2, esteprevăzut de Constituia României în art. 123(3) conform căruia„prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi

conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale

celorlalte organe ale administra iei publice centrale din

unit ă ile administrativ-teritoriale”.În antichitate noiunea de prefect sau cea de prefectură

semnifica fie unităi administrative, fie funcii oficiale (civile,militare, economice etc).

Noiunea de prefect, într-o accepiune apropiată de cea

modernă, poate fi considerată a data din perioada napoleniană;noiunea a fost creată după Marea Revoluie Franceză şi până în momentul modificării Constituiei franceze din anul 1958,prefectul era reprezentantul Guvernului şi şeful administraieidepartamentului în care acesta funciona. După anul 1958

1 Asociaiile de dezvoltare intercomunitară reprezintă structurile decooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înfiinate, în condiiilelegii, de unităile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unorproiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comuna unor servicii publice.

Asociaia de dezvoltare intercomunitară constituită pe bază departeneriat între capitala României sau municipiile de gradul I şi unităileadministrativ-teritoriale aflate în zona imediată constituie zonametropolitană.

2 Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Manual pentru uzulstuden

ilor, Editura Lumina Lex, Bucure

şti, 2004, p.258.



149

prefectul este reprezentantul statului, al intereselor naionale,reprezentantul Guvernului, organ de administraie generală şiorgan de coordonare a serviciilor statului din departament1.

În ara noastră, funcia de prefect a fost instituită prinLegea nr. 396 din aprilie 1864 pentru consiliile judeene. Prinaceeaşi lege s-a înfiinat şi funcia de subprefect2.

În perioada de după anul 1944, actele normative care auurmat nu au mai consacrat instituia prefectului. După decembrie 1989 ea a fost repusă în locul ce i se cuvine într-unstat de drept, democratic3.

Reglementările privind administraia publică locală dinperioada 1991 – 2004 au abordat această instituie ca o „soluiepolitică”, prefectul fiind supus „jocului politic”, ca oricaremembru al Guvernului4.

Preluând practicile administrative interbelice, Legea nr.340/2004 privind instituia prefectului evideniază un aspectsubliniat în literatura de specialitate şi anume, profesionalizareaacestei funcii5. Astfel, prefectul devine o instituie importantă

1 Pentru detalii a se vedea Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept

administrativ român, Partea generală, Ediia a III-a revăzută şi adăugită,Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p.857 şi urm.; Marie ChristineRouault, Droit administratif , Gualino éditeur, Paris, 2005, p.210 şi urm.;Pascal Jan, Institutions administratives, LexisNexis S.A., Paris, 2005, p. 106şi urm.

2 Pentru o trecere în revistă a reglementărilor în materia prefectului ase vedea Mircea Preda, Curs de drept administrativ, Partea specială, CasaEditorială „Calistrat Hogaş”, Bucureşti, 1995, p.426 şi urm.; Iordan Nicola,

Drept administrativ, Editura Universităii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005,p.316 şi urm.

3 Mircea Preda, op.cit., 1995, p.428.4 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ediia 4,

Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.536.5 Antonie Iorgovan, op.cit ., 2005, p.536.



150

a procesului de reformă a administraiei publice, conformă cuexigenele şi normele europene, orientată către cetăean.

Instituia prefectului are personalitate juridică,

patrimonială şi buget propriu.Sediul instituiei prefectului, denumit prefectura, este, de

regulă, în palatul administrativ, aflat în administrarea instituieiprefectului ori a Consiliului Judeean, respectiv a ConsiliuluiGeneral al Municipiului Bucureşti, după caz.

Prin modificarea Legii nr. 340/20041, începând cu 1ianuarie 2006 prefectul a pierdut statutul de demnitar, devenind

de la aceeaşi dată înalt funcionar public, supunându-sereglementărilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutulfuncionarilor publici2.

Anterior modificării Legii nr. 340/2004, prefectul eraajutat în îndeplinirea atribuiilor de către un subprefect,excepie f ăcând Municipiul Bucureşti unde existau doisubprefeci. Odată cu modificările aduse Legii nr. 340/2004,secretarii generali ai prefecturii aflai în funcie la data de 31decembrie 2005, ca urmare a promovării concursului deatestare au fost numii în funcia de subprefeci, rezultând, înacest fel, doi subprefeci la nivelul fiecărui jude şi un număr detrei subprefeci la nivelul Municipiului Bucureşti.

1 Legea nr. 340/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.658/21.07.2004, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 179/2005,publicată în Monitorul Oficial nr. 1142 din 16.12.2005, aprobată prin Legeanr. 181/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 450/24.05.2006.

2 Republicată în Monitorul Oficial nr. 251 din 22.03.2004,modificată şi completată prin Legea nr. 251/2006, publicată în MonitorulOficial nr. 574/4.07.2006.



151

8.2. Numirea şi eliberarea din funcie a prefectului

Potrivit prevederilor art. 1 alin.2 din Legea nr. 340/2004,

prefectul este numit în funcie de către Guvern, la propunereaMinisterului Administraiei şi Internelor.

Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaiilor civile aleinstituiei prefectului se realizează de către prefect sau de cătreo persoană anume desemnată prin ordin al acestuia.

Activitatea prefectului se întemeiază pe următoareleprincipii:

- legalităii;- imparialităii;- obiectivităii;- transparenei;- eficienei;- responsabilităii;- orientării către cetăean.Prefectul nu poate deroga de la aceste principii, întreaga

sa activitate fiind întemeiată pe baza acestora.Atât prefectul, cât şi subprefectul fac parte din categoria

înalilor funcionari publici.Funcia de prefect, respectiv de subprefect poate fi

ocupată de persoana care:- are vârsta de cel puin 30 de ani pentru prefect, respectiv

27 de ani pentru subprefect;

- îndeplineşte condiiile specifice prevăzute de legepentru ocuparea funciei publice;- are studii superioare de lungă durată, absolvite cu

diplomă de licenă sau echivalentă şi o vechime în specialitateaabsolvită de 5 ani pentru prefect, respectiv 3 ani pentrusubprefect;

- a absolvit programe de formare şi perfecionare înadministraia publică, organizate, după caz, de Institutul



152

Naional de Administraie sau de alte instituii specializate, dinară sau din străinătate, ori a dobândit titlul ştiinific de doctor în ştiine juridice sau administrative ori a exercitat cel puin un

mandat complet de parlamentar.La numirea în funcie, prefectul şi subprefectul depun în

faa Guvernului jurământul prevăzut de lege.Funcia de prefect şi subprefect este incompatibilă cu:- calitatea de deputat sau senator;- funcia de primar şi viceprimar, primar general şi

viceprimar al Municipiului Bucureşti;

- funcia de consilier local sau consilier judeean;- o funcie de reprezentare profesională salarizată încadrul organizaiilor cu scop comercial;

- funcia de preşedinte, vicepreşedinte, director general,director, administrator, membru al consiliului de administraiesau cenzor la societăile comerciale, inclusiv băncile sau alteinstituii de credit, societăile de asigurare şi cele financiare,precum şi instituiile publice;

- funcia de preşedinte sau de secretar al adunării generaleale acionarilor sau asociailor la societăile comercialeenumerate;

- funcia de reprezentant al statului în adunările generaleale societăilor comerciale amintite;

- funcia de manager sau membru al consiliilor deadministraie la regiile autonome, companiile şi societăile

naionale;- calitatea de comerciant persoană fizică;- calitatea de membru al unui grup de interes economic;- o funcie publică încredinată de un stat străin, cu

excepia acelor funcii prevăzute în acordurile şi conveniile lacare România este parte.

De asemenea, prefectul şi subprefectul nu pot fi membriai unui partid politic. Prefectul şi subprefectul răspund, după



153

caz, disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru faptelesăvârşite în exercitarea atribuiilor ce le revin, în condiiilelegii.

Ca reprezentant al Guvernului, prefectul veghează caactivitatea consiliilor locale, primarilor, consiliilor judeene şi apreşedinilor consiliilor judeene să se realizeze în conformitatecu legea. Deşi urmăreşte şi verifică legalitatea actelorautorităilor menionate, legea precizează că între prefeci, pede o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeene şi preşedinii acestora, pe de altă parte, nu există

raporturi de subordonare.Conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr.340/2004, încetarea de drept a exercitării funciei de prefect,respectiv de subprefect, intervine în caz de:

- demisie;- nerespectarea prevederilor art. 17 şi ale art. 22 alin. (1)

şi (3)1;- imposibilitate de a-şi îndeplini atribuiile mai mult de 3

luni consecutiv;- condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă

definitivă şi irevocabilă, la o pedeapsă privativă de libertate;- pierderea drepturilor electorale;- punere sub interdicie judecătorească, în condiiile legii;- destituire;

1 Art. 17 din Legea nr. 340/2004 prevede că: „Membrii Corpului

prefec ilor, respectiv ai Corpului subprefec ilor, sunt datori să se ab ină de

la orice acte sau fapte de natur ă să compromit ă demnitatea lor în func ie şi

societate, precum şi de la participarea la ac iuni politice”; art. 22 alin.1stabileşte că „membrilor Corpului prefec ilor, respectiv al suprefec ilor, le

sunt aplicabile prevederile referitoare la incompatibilit ă i şi conflictul de

interese, prevă zute pentru func ionarii publici”, iar alin. 3 al aceluiaşiarticol precizează că „prefectul şi subprefectul nu pot fi membri ai unui

partid politic, sub sanc iunea eliber ă rii lor din func ie”.



154

- obinerea calificativului „nesatisf ăcător”;- deces.Constatarea încetării de drept a exercitării funciei de

prefect sau de subprefect, ca urmare a intervenirii unei situaiide natura celor menionate, se face de către MinisterulAdministraiei şi Internelor, care va propune Guvernului,respectiv primului-ministru, numirea altor persoane în funciilevacante.

Prefecii în funcie constituie Corpul prefecilor, iarsubprefecii în funcie constituie Corpul subprefecilor.

Intrarea în Corpul prefecilor, respectiv în Corpulsubprefecilor, se face la numirea în funcia de prefect sausubprefect, în urma concursului organizat în condiiile legii.

Evidena acestora este inută de Agenia Naională aFuncionarilor Publici.

8.3. Atribuiile prefectului

Ca reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplineşteurmătoarele atribuii:

- asigură, la nivelul judeului sau, după caz, almunicipiului Bucureşti, realizarea intereselor naionale,aplicarea şi respectarea Constituiei, a legilor, a ordonanelor şihotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi aordinii publice;

- acionează pentru realizarea obiectivelor cuprinse înProgramul de Guvernare şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenele şi atribuiilece îi revin, potrivit legii;

- conduce, prin compartimentele proprii de specialitate,activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şiale celorlalte organe ale administraiei publice centrale dinunităile administrativ-teritoriale;



155

- acionează pentru asigurarea climatului de pace socială,meninerea unui contact continuu cu toate nivelurileinstituionale şi sociale, acordând o atenie constantă prevenirii

tensiunilor sociale;- stabileşte, împreună cu autorităile administraiei

publice locale şi judeene, priorităile de dezvoltare teritoriale;- verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau

emise de autorităile administraiei publice locale şi judeene;- dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului

judeean pentru situaii de urgenă, măsurile care se impun

pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte în acestsens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaie;

- dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenireainfraciunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranei cetăenilor,prin organele legal abilitate;

- asigură realizarea planului de măsuri pentru integrareeuropeană şi intensificarea relaiilor externe;

- dispune măsuri de aplicare a politicilor naionalehotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană;

- hotărăşte, în condiiile legii, cooperarea sau asocierea cuinstituii similare din ară şi din străinătate, în vedereapromovării intereselor comune.

Prefectul îndeplineşte şi alte atribuii prevăzute de lege şide celelalte acte normative, precum şi însărcinările date de

Guvern.În ceea ce priveşte exercitarea controlului asupralegalităii actelor adoptate ori emise de autorităileadministraiei publice locale sau judeene, în cazul în care leconsideră nelegale, prefectul le poate ataca în faa instanei decontencios administrativ în termenele prevăzute la art. 11 dinLegea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.



156

De menionat că aciunea prefectului de verificare aactivităii administraiei publice locale priveşte nu doar actuladministrativ definit ca o manifestare unilaterală de voină

juridică, ci şi contractele încheiate de autorităile publice careau ca obiect:

- punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;- executarea lucrărilor de interes public;- prestarea serviciilor publice;- achiziiile publice.Numirea şi eliberarea din funcie a conducătorilor

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi alecelorlalte organe ale administraiei publice centrale din unităileadministrativ-teritoriale se fac numai la propunerea prefectului, în condiiile legii.

De asemenea, prefectul numeşte în funcie, prin ordin,secretarul unităilor administrativ-teritoriale şi alsubdiviziunilor municipiilor, în urma promovării concursuluiorganizat în condiiile legii şi dispune, prin ordin, sancionareadisciplinară a acestuia pentru abaterile săvârşite, cu excepiasecretarului general al judeului, respectiv al MunicipiuluiBucureşti.

În scopul evaluării performanelor profesionaleindividuale, prefecii vor transmite anual MinisteruluiAdministraiei şi Internelor un raport de activitate cu privire la:

- stadiul îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Programul

de guvernare;- verificarea legalităii actelor administrative adoptate sauemise de autorităile administraiei publice locale şi judeene;

- modul de îndeplinire a obiectivelor şi performaneleobinute de structurile conduse;

- propunerile privind eficientizarea activităilorstructurilor conduse, prin identificarea deficienelor înactivitate şi a modului de eliminare a acestora.



157

8.4. Actele prefectului

În vederea îndeplinirii atribuiilor ce îi revin, legeaprevede că prefectul emite ordine cu caracter normativ sauindividual, în condiiile legii.

Atunci când prin ordinele sale se stabilesc măsuri cucaracter tehnic sau de specialitate, prefectul este obligat să consulte, în prealabil, serviciile deconcentrate ale ministerelorşi ale celorlalte organe centrale din unităile administrativ-

teritoriale.Conform legii, ordinul prefectului care conine dispoziiinormative devine executoriu după ce este adus la cunoştină publică sau de la data comunicării, în celelalte cazuri. Totodată,ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Administraiei şi Internelor.

Ordinele emise de prefect pot fi anulate de Guvern, lapropunerea Ministerului Administraiei şi Internelor, dacă sunt

considerate nelegale sau netemeinice.Prefecii au obligaia de a comunica ordinele care conin

măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate ministerelor deresort, iar acestea, la rândul lor, pot propune Guvernului măsuride anulare a ordinelor emise de prefect, dacă le consideră nelegale.

Ministerele, precum şi celelalte organe ale administraiei

publice centrale sunt obligate să comunice prefecilor, de îndată, actele cu caracter normativ emise, iar acestea le transmitserviciilor publice deconcentrate.

Prefectul poate sesiza instituiile emitente cu privire laactele pe care le consideră inoportune.



158

8.5. Aparatul de specialitate al prefectului şi

oficiile prefecturale

Potrivit prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea nr.340/2004, pentru exercitarea atribuiilor conferite de lege,prefectul are un aparat propriu de specialitate pe care îlconduce, iar art. 2 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr.1844/20041 stabileşte că aparatul de specialitate al prefectuluieste o structură funcională cu activitate permanentă.

Personalul din aparatul de specialitate al prefectului este

format din funcionari publici, funcionari publici cu statutspecial şi personal.Atribuiile aparatului de specialitate al prefectului pot fi

grupate după cum urmează:

1. Atribu ii cu privire la aplicarea şi respectarea

Constitu iei, a legilor şi a celorlalte acte normative, la

realizarea intereselor na ionale, precum şi la realizarea

obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare:- elaborează şi prezintă prefectului informări periodice cu

privire la situaia şi evoluia stării generale economice, sociale,culturale şi administrative, precum şi cu privire la stadiulrealizării obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare;

- prezintă prefectului, cu consultarea autorităiloradministraiei publice locale şi a conducătorilor serviciilor

publice deconcentrate, propuneri privind priorităile dedezvoltare a judeului, respectiv a municipiului Bucureşti, pebaza Programului de guvernare şi în concordană cu prevederileplanului de dezvoltare regională;

1 H.G. nr. 1844/2004 privind aparatul de specialitate al prefectului afost publicat

ăîn Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1079/19.11.2004.



159

- întocmeşte anual planul de aciuni pentru realizarea în jude, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în planul de guvernare;

- asigură transpunerea în practică a Strategiei deguvernare cu privire la parteneriatul social dintre sindicate,patronat şi puterea executivă.

2. Atribu ii cu privire la conducerea activită ii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale

celorlalte organe ale administra iei publice centrale din

subordinea Guvernului, organizate la nivelul unită ilor administrativ-teritoriale:

- analizează activitatea desf ăşurată de serviciile publicedeconcentrate şi întocmeşte informări cu privire la aceasta, pecare le înaintează prefectului;

- examinează, împreună cu serviciile publicedeconcentrate şi cu autorităile administraiei publice locale şi judeene stadiul de execuie a unor lucrări şi aciuni care se

derulează în comun;- întocmeşte documentaia necesară în vederea emiterii de

către prefect a propunerii de numire şi de eliberare din funcie aconducătorilor serviciilor publice deconcentrate;

- asigură consultarea conducătorilor serviciilor publicedeconcentrate cu privire la ordinele prefectului prin care sestabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, potrivit

legii; - asigură, potrivit legii, transmiterea către serviciilepublice deconcentrate a actelor cu caracter normativ emise deministere şi de celelalte organe ale administraiei publicecentrale din subordinea Guvernului.



160

3. Atribu ii cu privire la verificarea legalită ii actelor

administrative adoptate sau emise de consiliul jude ean, de

consiliul local sau de primar şi contenciosul administrativ:

- ine evidena actelor administrative adoptate sau emisede consiliul judeean, de consiliul local sau de primar şitransmise prefectului în vederea verificării legalităii, asigură păstrarea acestora, precum şi evidena aciunilor şi dosareloraflate pe rolul instanelor judecătoreşti;

- examinează, sub aspectul legalităii, în termeneleprevăzute de lege, actele administrative adoptate sau emise de

consiliul judeean, de consiliul local sau de primar;- propune prefectului, cu motivarea corespunzătoare,sesizarea, după caz, a autorităilor emitente, în vedereareanalizării actului considerat nelegal sau a instanei decontencios administrativ;

- elaborează rapoarte şi prezintă informări prefectului cuprivire la actele verificate;

- avizează ordinele prefectului din punct de vedere al

legalităii;- reprezintă prefectul în faa notarilor publici, a

instanelor judecătoreşti de orice grad, precum şi a altorautorităi sau instituii publice;

- acionează în vederea îndeplinirii, în condiiile legii, aatribuiilor ce revin prefectului în domeniul organizării şidesf ăşurării alegerilor locale, parlamentare şi prezideniale,

precum şi a referendumului naional ori local;- desf ăşoară aciuni de îndrumare şi verificare privindmodul de exercitare de către primari a atribuiilor delegate şiexecutate de către aceştia în numele statului.



161

4. Atribu ii cu privire la realizarea politicilor na ionale,

a celor de integrare europeană şi a planului de mă suri pentru

integrare europeană şi intensificarea rela iilor externe:

- întocmeşte anual planul de aciuni pentru realizarea în jude, respectiv în Municipiul Bucureşti, a politicilor naionalestabilite de Guvern, a politicilor de integrare europeană şiintensificare a relaiilor externe, cu consultarea consiliului judeean, respectiv a Consiliului General al MunicipiuluiBucureşti şi a conducătorilor serviciilor publice deconcentrare;

- acionează, cu sprijinul serviciilor publice deconcentrate

şi al structurilor de integrare europeană, pentru cunoaştereadocumentelor privind integrarea europeană adoptate la nivelcentral;

- acionează pentru atragerea societăii civile laactivităile care au legătură cu procesul de integrare europeană şi participă la programele societăii civile în domeniul integrăriieuropene;

- întocmeşte, gestionează prin evidenă centralizată şi

monitorizează activitatea de relaii şi de colaborăriinternaionale a instituiei prefectului;

- desf ăşoară activităi menite să conducă la cunoaştereade către autorităile administraiei publice locale şi de cătrecetăeni a programelor cu finanare externă iniiate şi susinutede Uniunea Europeană şi de alte organisme internaionale.

5. Atribu ii cu privire la buna organizare şi desf ăşurare a activită ii pentru situa ii de urgen ă , precum şi la pregă tirea

şi ducerea la îndeplinire a mă surilor de apă rare care nu au

caracter militar:

- stabileşte, împreună cu instituiile publice şiorganismele abilitate prin lege, măsurile necesare pentruprevenirea sau reducerea la minimum a efectelor fenomenelor



162

naturale periculoase şi a catastrofelor de orice fel, pe care le înaintează prefectului;

- urmăreşte îndeplinirea măsurilor dispuse de către

prefect, în calitate de preşedinte al comitetului judeean pentrusituaii de urgenă;

- asigură informarea zilnică a prefectului, în perioadaproducerii fenomenelor naturale periculoase, cu privire lasituaia preliminară a efectelor şi a pagubelor produse;

- sprijină şi îndrumă autorităile administraiei publicelocale pentru buna organizare şi desf ăşurare a activităii în

situaii de urgenă;- prezintă prefectului propuneri pentru acordarea unorajutoare umanitare populaiei afectate de dezastre, în scopulproteciei populaiei în situaii excepionale, determinate decalamităi naturale, epidemii, epizootii, incendii sau altefenomene periculoase;

- verifică modul de distribuire atât a ajutoarelorumanitare, cât şi a sumelor alocate din Fondul de intervenie ladispoziia Guvernului.

6. Atribu ii cu privire la activitatea de eliberare şi de

eviden ă a pa ş apoartelor simple:- soluionează cererile pentru eliberarea paşapoartelor

simple ori de prelungire a valabilităii acestora, în conformitatecu prevederile legii;

- asigură eliberarea, în sistem de ghişeu unic, apaşapoartelor simple, în colaborare cu serviciile publicecomunitare locale de evidenă a persoanelor din subordineaconsiliilor municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi alesectoarelor Municipiului Bucureşti;

- administrează şi gestionează registrul judeean,respectiv al Municipiului Bucureşti, de evidenă a paşapoartelorsimple şi valorifică datele cuprinse în acesta;



163

- asigură înscrierea de meniuni în paşapoarte încondiiile legii;

- organizează la nivelul judeului, respectiv al

Municipiului Bucureşti, gestionarea şi controlul eliberăriipaşapoartelor.

7. Atribu ii cu privire la regimul permiselor de

conducere, al certificatelor de înmatriculare a

autovehiculelor şi al pl ă cilor cu numere de înmatriculare:

- constituie şi actualizează registrul judeean, respectiv al

Municipiului Bucureşti, de evidenă a permiselor de conducereşi a autovehiculelor înmatriculate şi valorifică datele cuprinse în acesta;

- organizează examenele pentru obinerea permiselor deconducere a autovehiculelor, în condiiile legii;

- asigură eliberarea permiselor de conducere, acertificatelor de înmatriculare a autovehiculelor şi a plăcilor cunumere de înmatriculare pentru autovehicule rutiere;

- monitorizează şi controlează modul de respectare aprevederilor legale referitoare la asigurarea proteciei datelor cucaracter personal, în domeniul de competenă.

De asemenea, aparatul de specialitate al prefectului îndeplineşte şi următoarele atribuii:

- întocmeşte documentaia necesară emiterii ordinelorprefectului;

- elaborează proiectul ordinului prefectului de stabilire anumărului consilierilor locali şi judeeni, pe baza datelorstatistice oficiale şi întocmeşte graficul de convocare aconsiliilor locale şi a consiliului judeean în şedina deconstituire;

- elaborează, cu consultarea conducătorilor serviciilorpublice deconcentrate, proiectele de ordine ale prefectului



având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau despecialitate;

- organizează activitatea de primire a cetăenilor în

audienă la prefect şi subprefect;- participă la desf ăşurarea audienelor.După cum reiese din prevederile Legii nr. 340/2004,

modificată, în cadrul aparatului de specialitate al prefectul seorganizează şi funcionează cancelaria prefectului.

Cancelaria prefectului este un compartimentorganizatoric distinct, care cuprinde următoarele funcii de

execuie de specialitate specifice: directorul cancelariei, doiconsilieri, un consultant şi secretarul cancelariei.Personalul cancelariei prefectului este numit şi eliberat

din funcie de către prefect. Persoanele care alcătuiesccancelaria prefectului î şi desf ăşoară activitatea în baza unuicontract individual de muncă, pe durata exercitării funcieipublice de către înaltul funcionar public.

Potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 340/2004, dar şi

microsoft word - drept admin.partea i

Documents