Capitolul V

DIAGNOSTICUL RISCURILOR iNTREPRINDERll

Cre$terea complexitatii activitatii economice a determinat schimbari importante n modul de abordare a aspectelor teoretice $ipractice ale notiunilor de rise $i incertitudine la nivel de firma. Pe primul plan, s-au impus aspectele privind continutul $i semnifica\ja practica a conceptelor de rise $i incertitudinein general, opiniile diferi\ilor speciali$1iin acest domeniu fiind extrem de diverse.

Astfel, riscul poate fi privit ca reprezentand incapacitatea unei firme de a se adapta la timp i cu eel mai mic cost la modificarile de mediu. Privit din acest punct de vedere, riscul la nivelul unei firme are ca principala sursa instabilitatea climatului de afaceri (element ce provine din mediu extern al firmei) $i incapacitatea agentului economic de a contracara la timp $i fara costuri ridicate efectele generate de aceasta evolutie continua a mediului n care actioneaza. in acest sens, o activitate rentabila n prezent poate deveni nerentabilain viitor ca urmare a modificarii nefavorabile a condi\iilor de mediu. Rezulta, astfel, ca riscul este o caracteristica permanenta a activitatii unei firme, aceasta trebuind sa implementeze mecanisme adecvate de gestionare a riscului, care sa evidentieze rapid modificarile aparute i masurile de interventie.

Desfaurarea oricarei activitati economice este supusa actiunii unei multitudini de factori, unii previzibili, altii imprevizibili. lntensitatea cu are actioneaza acetia qetermina starea de certitudine sau incertitudinein privinta rezultatelor obtinute. De$i termenii de "rise" sau "incertitudine" sunt folositi de multe ori pentru a exprima unul $i acela$i lucru, exista o diferenta clara ntre ei. lncertitudlnea reprezinta faptul de a nu $Ii ceea ce urmeaza a seintampla n viitor. Riscul este modul n care caracterizam cat de multa incertitudine exista. Cu cat exista mai multa incertitudine,cu atat riscul va fi maipronuntat $i invers. Riscul reprezinta deci o caracterizare a gradului de incertitudine, situandu-se ntre cele doua stari (certitudine $i incertitudine). Astfel, daca probabilitatea de obtinere a unui rezultat este 1, spunem ca suntemin situatia de certitudlne. Daca se cunoa$te probabilitatea de obtinere a unor rezultate, nsa aceasta este mai mica decal 1, suntemin situatia de rise, iar cand nu se cunoa$1e aceasta probabilitate suntemin situatia de lncertltudlne. Alltel spus, riscul reprezinta variabilitatea rezultatelor sub influenta factorilor de mediu, implicand probabilitatea producerii unuieveniment nefavorabil.

Riscul reprezinta unul dintre cele mai vagi $i mai evazive concepte, care este greu de definit de catre economi$1i $i cu atat mai greu de definit de catre investitori1'

Rentabiitatea se afla ntr-o legatura directa $i nemijlocita cu riscul. Aslfel, actionarii sau alti investitori vor investi ntr-un anumit activ, asumandu-i riscul aferent, numai pentru ca ei pretind o anumita remunerare,care va trebui sa fie cu atat mai ridicata cu cat risculeste mai mare.

Risculimbraca forme diverse, fiecare dintre acestea influentandintr-o masura mai mica sau mai mare activitatea agentilor economici. Pentru analiza financiara la nivel microeconomic prezinta un interes deosebit acele forme ale riscului care pot fi influentate, n sensul reducerii, prin actiunile $i masurile pe care le potintreprinde agentii economici. Din acest punct de vedere, intereseaza clasificarea risculuiin functie de localizarea cauzelor generatoare ale acestuia, existand astfel riscuri externe $i riscuri interne lirmei.

Riscul extern se manifesta ca urmare a actiunii unor factori din afara firmei.in aceasta categorie seinscriu:

riscul politic (de tara); riscul valutar;

riscul ratei dobanzii;

riscurile cu caracter natural;

riscul de piata (beta sau sistematic).

Riscul interni$i are originilein specificul fiecarei firme, fiind strans legat de modul de conducere, organizare $i desfa$urare a activitatilor firmei, respectiv de calitatea actelor de management (al productiei, comercial, financiar, de marketing $i de personal) $i de executie.

Riscul ntreprinderii poate fi studiat sub aspect lnvestif ional sau functional. Privit prin optica investitionalain procesul de analiza se pot distinge rlscul investlrli, cu componentele sale riscul nesistematic (individual, specific sau diversificabil) $i riscul sistematic (de piata, beta sau nediversificabil), precum $i riscul reinvestlrii.

Analiza riscului prin optica funcfionala, necesita studierea riscului de exploatare, a riscului financiar, precum $i a riscului de faliment sau de insolvabilitate. Avandin vedere faptul ca aceste trei categorii de riscuri sunt determinate, n cea mai mare parte, de actiunile proprii aleintreprinderii, iar studier.ea lor prezinta interes pentru manageri, se impune analiza separata a fiecaruia.

5.1. Analiza riscului de exploatare

Riscul de exploatare exprima incapacitatea firmei de a se adapta la timp $i cu cele mai mici costuri la variatiile mediului economico-soc ial $i reflecta variabilitatea rezultatului economic in functie de conditiile de exploatare. Rezultatele din exploatare nu sunt sigure deoarece nici veniturile $i nici costurile care determina aceste rezultate nu sunt sigure.

Veniturile sunt influentate de conditiile economice sau de activitatea concurentilor, de pretul de vanzare sau de cantitatile vandute (sau de ambele variabile cantitative), ceea ce face ca ele sa fie diferite fata de previziuni. Acest rise estedenumit risculvanzarilor.

Costurile de exploatare sunt compuse din costuri fixe $i costuri variabile, iar cu cat ponderea costurilor fixe de exploatare este mai ridicata, cu atat mai greu ii va fi unei firme sa-$i adapteze costurile sale de exploatare la schimbarile

inregistrate n volumul vanzarilor.

Structura costurilor, din punctul de vedere al ponderilor detinute de costurile fixe i variabile, depindein mare masura de sectorul de activitate al firmei respective. nsa chiar 9i sectoarele care prin specificul lor necesita costuri fixe mai ridicate (transporturile aeriene, constructia de automobile, constructia de echipamente complexe) au totu9i la indemana posibilitatea de a corela,intr-o anumita masura,volumul activitatii cu nivelul costurilor pe care le suporta.

Riscul care provine dintr-o anumita compozitie a costurilor variabile 9i fixe este denumit rise de exploatare. Riscul de exploatare va fi cu atat mai mare cu cat ponderea costurilor fixe de exploatare, comparativ cu costurile variabile de exploatare,va fimai mare.

Principalii factori care influenteaza riscul de exploatare sunt cifra de afaceri, structura cheltuielilor de exploatare, precum i apropierea dintre nivelul productiei efective 9i cea corespunzatoare punctului critic.

Tinand seama de legatura dintre aceti factori, re:wlta ca pe masura ce nivelul efectiv al productiei seindeparteaza de punctul critic, iar cheltuielile fixe sunt mai mici, cu atat riscul de exploatare este mai mic 9i invers.

La baza aparitiei acestui tip de rise stau cheltuielile fixe aleintreprinderii, pe care aceasta trebuie sa le acopere indiferent de volumul productiei realizate 9i de veniturile obtinute.In aceste conditii, riscul de exploatare se refera la posibilitatea obtinerii unei marje brute care sa nu acopere cheltuielile fixe i care, astfel,sa conduca la aparitia pierderilor de exploatare.

Cheltuielile fixe de exploatare pot constitui atat o sursa de cre9tere a rentabilitatii firmei, cat 9i o sursa de pierdere, n functie de evolutia cheltuielilor totale fata de evolutia volumului fizic al productiei vandute. Practica a demonstrat ca, odata cu cre9terea volumului productiei unui bun,cheltuielile crescintr-un ritm mai scazut, ceea ce determina scaderea costurilor pe unitatea de produs. La aceasta contribuie un complex de factori, precum cre9terea gradului de dotare tehnica, a calificarii 9i experientei muncitorilor, mbunatatirea gradului de organizare, toate presupunand o cre9tere a experientei n productie 9i care se concretizeazain majorarea productivita\ii muncii.

0 firma care are o pondere a cheltuielilor variabile ridicata este mai putin riscanta decat o firma care are o pondere importanta a cheltuielilor fixe,deoarece,

in cazul unei reduceri conjuncturale a cifrei de afaceri,ea va trebui sa acopere o parte relativ mai mica de cheltuieli fixe, ce nu depind de volumul productiei 9i, implicit , de marimea cifrei de afaceri. Cu cat ponderea cheltuielilor fixe este mai ridicata, cu atat nivelul riscului de exploatare este mai mare.

In functie de proportia costurilor fixe 9i variabilein cadrul cheltuielilor de exploatare,o cre9tere a volumului productiei vandute poate conduce la o cretere mai mare sau mai mica a profitului din exploatare. Corelatia se mentine iin sens invers, respectiv profitul scade sau pot aparea chiar pierderi din exploatare atunci cand se reduce volumul productiei.

lntr-un anumit sens, riscul de exploatare al unei firme este determinat de investi\iile cumulate pe care o firma le face de-a lungul anilor. Aceste investitii determina forta de piata a acesteia, ponderea costurilor fixein procesul de productie. Firmele care activeaza in sectoarele producatoare de bunuri de larg consum (alimentare,bauturi), precum 9i cele de utilitati publice (distributia energiei electrice 9i a gazului natural) auin general un rise de exploatare mai mic. Spre deosebire de acestea, firmele producatoare de bunuri de folosintaindelungata ,de mijloace de productie i de transport aerian auin general un rise de exploatare mai ridicat.

Pentru evaluarea riscului de exploatare putem folosi informatiile oferite de studiul pragului de rentabilitate i de studiul parghiei de exploatare.

Analiza riscului de exploatare cu ajutorul pragului de rentabilitate Pragul de rentabilitate, numit i punct critic sau punct de echilibru,

reprezinta acel velum al activitatii realizat de catre o firma pentru care veniturile obtinute permit acoperirea integrala a cheltuielilor efectuate, dar fara a se obtine profit. Nivelul sau poate fi determinat prin metoda algebrica sau sub forma grafica, precum i prin combinatta celor doua exprimari.

Prin metoda algebrfca, pragul de rentabilitate poate fi determinat n unitati fizice sauin unitati valorice, pentru un anumit produs sau la nivelul ntregii firme. Stabilirea pragului de rentabilitate pe fiecare produsin parte este posibila numai la firmele unde exista posibilitatea identificarii clare a cheltuielilor f ixe pe fiecare produs.

Determinarea pragului de rentabilitate n unitati fizice presupune egalarea functiei veniturilor cu cea a costurilor de exploatare, precum i rezolvarea ecuatiei corespunzatoare:

V = q x pCt = Cf + q x CV,

unde:

V - veniturile de exploatareq -volumul fizic al productiei vandute dintr-un anumit produs p - pretul de vanzareC - cheltuielile de exploatare aferente produsului respectiv Cf - cheltuielie fixecv - cheltuielile variabile pe unitatea de produs.intrucatin punctul de echilibru veniturile sunt egale cu costurile (prof itul este zero),vom obtine:

qcr p=Cf+qcr CV

Cf

qcr =--, p-cvunde: q0, - volumul productiei dintr-un anumit sortiment corespunzator punctului critic.Diferenta dintre pretul de vanzare unitar i cheltuielile variabile pe unitatea de produs reprezinta marja cheltuielilor variabile pe unitatea de produs sau marja bruta pe unitatea de produs (mcv). Aceasta arata contributia fiecarei unitati de produs la acoperirea cheltuielilor fixe i ob\jnerea profitului de exploatare. De aceea, volumul productiei corespunzatoare pragului de rentabilitate se mai poate scrie ca raportintre cheltuielile fixe i marja costurilor variabile unitare,adica:

Cf

qcr = mcv Daca ntreprindereaii propune obtinerea unui anumit nivel al profitului (Pro) pentru sortimentul considerat, volumul total al productiei care trebuie vandut (qt) pentru a realiza profitul previzionat se determina astfel:

qt = -Cf -+ Pr o = Cf + Pro p- cv mcvPragul de rentabilitate se poate exprima i valoric (CA,,,),in acest caz numindu-se i cifra de afaceri critica, i poateIi determinat cu formulele:

-