metodologie ape 2010

9
REGULAMENT privind stabilirea procedurii de încadrare şi promovare în funcţii şi grade profesionale a auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi şi a Autorităţii de Audit Bază legală: Lege – Cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice: - Anexa nr. I, Cap. III, lit. A2 – Salarii de bază ale personalului de specialitate din cadrul Curţii de Conturi (prevederi referitoare la ierarhizarea funcţiilor şi vechimi minime în specialitate); - Prevederile art. 4 şi art. 6 din Anexa nr. I, Cap. III, lit. A1 – Reglementări specifice personalului de specialitate din cadrul Curţii de Conturi; Statutul Auditorului public extern – secţiunea a 4-a Promovarea auditorilor publici externi. Definiţii: 1. Vechime în specialitate: Prin vechime în specialitate se înţelege vechimea în funcţii economice, juridice şi de altă specialitate, cu studii superioare, necesară încadrării la Curtea de Conturi şi la Autoritatea de Audit. La stabilirea vechimii minime în specialitate se va lua în calcul şi jumătate din vechimea avută în funcţii economice prevăzute cu studii medii, postliceale sau superioare de scurtă durată. 2. Vechime minimă în specialitate: a) Prin vechime minimă în specialitate necesară la încadrarea prin concurs în funcţia de auditor public extern, se înţelege vechimea minimă în specialitate prevăzută în Anexa nr. I, Cap. III, lit. A1 – Reglementări specifice personalului de specialitate din cadrul Curţii de Conturi, astfel: 1. Auditor public extern superior – minim 12 ani; 2. Auditor public extern principal – minim 8 ani; 3. Auditor public extern minim 5 ani; b) Prin vechime minimă în specialitate necesară la încadrarea prin concurs în funcţii de conducere, precum şi în cazul numirii 1

Upload: cristina-adriana

Post on 05-Aug-2015

25 views

Category:

Documents


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Metodologie Ape 2010

REGULAMENTprivind stabilirea procedurii de încadrare şi promovare în

funcţii şi grade profesionale a auditorilor publici externi din cadrulCurţii de Conturi şi a Autorităţii de Audit

Bază legală: Lege – Cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

- Anexa nr. I, Cap. III, lit. A2 – Salarii de bază ale personalului de specialitate din cadrul Curţii de Conturi (prevederi referitoare la ierarhizarea funcţiilor şi vechimi minime în specialitate); - Prevederile art. 4 şi art. 6 din Anexa nr. I, Cap. III, lit. A1 – Reglementări specifice personalului de specialitate din cadrul Curţii de Conturi;

Statutul Auditorului public extern – secţiunea a 4-a Promovarea auditorilor publici externi.

Definiţii:

1. Vechime în specialitate:

Prin vechime în specialitate se înţelege vechimea în funcţii economice, juridice şi de altă specialitate, cu studii superioare, necesară încadrării la Curtea de Conturi şi la Autoritatea de Audit. La stabilirea vechimii minime în specialitate se va lua în calcul şi jumătate din vechimea avută în funcţii economice prevăzute cu studii medii, postliceale sau superioare de scurtă durată.

2. Vechime minimă în specialitate:

a) Prin vechime minimă în specialitate necesară la încadrarea prin concurs în funcţia de auditor public extern, se înţelege vechimea minimă în specialitate prevăzută în Anexa nr. I, Cap. III, lit. A1 – Reglementări specifice personalului de specialitate din cadrul Curţii de Conturi, astfel:

1. Auditor public extern superior – minim 12 ani;2. Auditor public extern principal – minim 8 ani;3. Auditor public extern – minim 5 ani;

b) Prin vechime minimă în specialitate necesară la încadrarea prin concurs în funcţii de conducere, precum şi în cazul numirii temporare în funcţii de conducere, se înţelege vechimea minimă în specialitate prevăzută la art. 7 alin. (2) din Statutul auditorului public extern, astfel:

1. Director – minim 10 ani;2. Director adjunct – minim 8 ani;3. Şef serviciu – minim 7 ani;4. Şef birou – minim 6 ani;

c) Prin derogare de la prevederile lit. b), pentru ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul Autorităţii de Audit, inclusiv la nivelul structurilor sale regionale, este necesară o vechime minimă de 5 ani în funcţia de auditor public extern precum şi în funcţii prevăzute cu atribuţii de control/audit sau în funcţii din instituţii care gestionează fonduri comunitare / structurale.

Vechimea minimă în specialitate necesară la încadrarea în funcţia de auditor public extern se dovedeşte cu înregistrările din carnetul de muncă şi se constituie din perioadele

1

Page 2: Metodologie Ape 2010

în care persoana a desfăşurat efectiv activitate în funcţii economice, juridice sau de altă specialitate(*, cu studii superioare absolvite cu diploma de licenţă, din care s-au scăzut perioadele în care persoana în cauză conform contractului de muncă a lucrat cu program mai mic de 8 ore (dar nu şi perioadele în care a beneficiat de reducerea programului normal de lucru), s-a aflat în concediu fără plată, a avut raportul de muncă / serviciu suspendat indiferent de motiv, precum şi alte perioade în care nu a desfăşurat activitate în funcţiile care constituie vechime în specialitate._________________________________ recrutarea auditorilor publici externi cu studii juridice se face exclusiv pentru Departamentul Juridic şi cu studii de „altă specialitate” pentru posturile nominalizate prin hotărâri ale Plenului Curţii de Conturi cu ocazia aprobării posturilor vacante ce urmează a fi scoase la concurs.

3. Vechime în Curtea de Conturi:

Prin vechime în Curtea de Conturi se înţelege vechimea dobândită pe funcţia de auditor public extern în care se recunoaşte şi vechimea pentru perioadele de detaşare / reprezentare a Curţii de Conturi a României la instituţii similare din statele membre ale Uniunii Europene, Curtea de Conturi Europeană, sau la entităţi internaţionale cu activitate similară instituţiilor supreme de audit şi exercitarea unei funcţii, din însărcinarea Curţii de Conturi, la o altă autoritate publică din România.

Perioada în care auditorii publici externi au avut contractul de muncă suspendat, indiferent de motiv, nu constituie vechime în specialitate, cu excepţia perioadei în care contractul de muncă a fost suspendat pentru participarea la cursuri de formare profesională* sau pentru a desfăşura activităţi pe lângă instituţii sau organisme internaţionale.

5. Stagiul în funcţie:

Prin stagiu în funcţie se înţelege o vechime minimă efectivă de 3 ani în funcţia de auditor public extern sau auditor public extern principal, care s-a scurs de la data de întâi a lunii următoarea celeia în care a fost numit în funcţia actuală (din care promovează) şi din care s-au dedus perioadele menţionate mai sus la definirea vechimii în Curtea de Conturi.

6. Stagiul în grad:

Prin stagiu în grad se înţelege o vechime minimă efectivă în gradul avut de 1 an pentru gradele III, II şi I prevăzute în cadrul funcţiilor de auditor public extern şi auditor public extern principal şi de 2 ani pentru gradele III, II şi I din cadrul funcţiei de auditor public extern superior, care s-a scurs de la data de întâi a lunii următoarea celeia în care a fost numit în gradul actual (din care promovează) şi din care s-au dedus perioadele menţionate mai sus la definirea vechimii în Curtea de Conturi.

A. Încadrarea în funcţii şi grade a auditorilor publici externi la angajarea prin concurs în cadrul Curţii de Conturi

În conformitate cu prevederile din Anexa nr. I, Cap. III, lit. A1 – Reglementări specifice personalului de specialitate din cadrul Curţii de Conturi la Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, funcţiile de auditor public extern, sunt următoarele: funcţii de execuţie:

1. Auditor public extern superior – gr. I, II şi III;2. Auditor public extern principal – gr. I, II şi III;3. Auditor public extern – gr. I, II şi III;

2

Page 3: Metodologie Ape 2010

funcţii de conducere:

1. Director gr. I şi II;2. Director adjunct gr. I şi II;3. Şef serviciu / Şef Oficiu regional gr. I şi II;4. Şef birou gr. I şi II;

La angajare, persoanele care dobândesc calitatea de auditor public extern prin concurs sau examen, după caz, se încadrează în funcţiile de auditor public extern prevăzute mai sus, corespunzător vechimii minime în specialitate, stabilită în ani împliniţi la data angajării, la gradul III al funcţiei în care au fost încadrate, astfel:

Cu o vechime în specialitate de minim 12 ani, se încadrează în funcţia de auditor public extern superior , gr. III;

Cu o vechime în specialitate de minim 8 ani, se încadrează în funcţia de auditor public extern principal , gr. III;

Cu o vechime în specialitate de minim 5 ani, se încadrează în funcţia de auditor public extern, gr. III.

În cadrul fiecărei funcţii de auditor public extern, gradele II şi I, fiind ierarhic superioare gradului III, se acordă numai prin promovare.

B. Promovarea în funcţii şi grade a auditorilor publici externi

Promovarea auditorilor publici externi în funcţii şi grade profesionale se face, de regulă, odată pe an, dar nu mai târziu de 1 Mai, după finalizarea activităţii de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi comunicarea calificativelor Direcţiei resurse umane şi salarizare.

Promovarea este cronologică şi ierarhică conform grilei aprobată prin Anexa nr. I, Cap. III, lit. A1 – Reglementări specifice personalului de specialitate din cadrul Curţii de Conturi la Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, numai în cazul promovării în funcţiile de auditor public extern, nu şi pentru promovarea în gradele profesionale prevăzute în cadrul fiecărei funcţii.

Evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale se concretizează prin acordarea de calificative ( „foarte bun”, „bun”, „satisfăcător” şi „nesatisfăcător”) şi reprezintă o cuantificare a rezultatelor obţinute în activitatea profesională.

Faţă de cele de mai sus, se stabileşte următoarea procedură privind promovarea în funcţii şi grade profesionale a auditorilor publici externi, după cum urmează:

I. Promovarea în funcţii

1. Promovarea cronologică şi ierarhică a auditorilor publici externi în funcţii, necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii;

a) să aibă stagiul în funcţia din care promovează îndeplinit, de minim 3 ani;

b) să fi obţinut la evaluările din ultimii 3 ani cel puţin calificativul „ bun”;c) să îndeplinească condiţia de vechime minimă în specialitate prevăzută de

lege pentru funcţia în care urmează să fie promovat;

d) să se bucure de o bună reputaţie morală şi profesională;

e) să nu i se fi aplicat în ultimii 3 ani, după caz, o sancţiune disciplinară;

2. Auditorii publici externi care obţin în urma evaluării performanţei profesionale individuale calificativul „foarte bun” în primii doi ani consecutivi de la numirea în funcţia

3

Page 4: Metodologie Ape 2010

pentru care sunt evaluaţi, pot fi promovaţi în funcţia următoare, fără îndeplinirea condiţiei de stagiu în funcţie de minim 3 ani, la propunerea şefului departamentului în care sunt încadraţi, sau la propunerea directorilor camerelor de conturi judeţene şi a mun. Bucureşti prin Şeful Departamentului VI.

Promovarea în funcţie se face întotdeauna la gradul III al funcţiei următoare.

II. Promovarea în grade profesionale

1. Promovarea în grade profesionale a auditorilor publici externi are loc în cadrul aceleiaşi funcţii la gradul următor (gr. II şi I) şi necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: 1.1 – pentru funcţia de auditor public extern;

a) să aibă stagiul în gradul din care promovează îndeplinit, de minim un an;b) să fi obţinut calificativul „bun” la evaluarea performanţelor profesionale

individuale din anul anterior;c) să se bucure de o bună reputaţie morală şi profesională;d) să nu i se fi aplicat în ultimii 2 ani, după caz, o sancţiune disciplinară;

1.2 – pentru funcţia de auditor public extern principal;

a) să aibă stagiul în gradul din care promovează îndeplinit, de minim un an;b) să fi obţinut calificativul „foarte bun” la evaluarea performanţelor profesionale individuale din anul anterior;c) să se bucure de o bună reputaţie morală şi profesională;d) să nu i se fi aplicat în ultimii 3 ani o sancţiune disciplinară;

Auditorul public extern principal, care obţine în urma evaluării performanţelor profesionale pentru ultimii doi ani, calificativul „bun”, se promovează în gradul următor al funcţiei în care este încadrat.

1.3 – pentru funcţia de auditor public extern superior;

a) să aibă stagiul în gradul din care promovează îndeplinit, de minim 2 ani;b) să fi obţinut calificativul „bun” la evaluarea performanţelor profesionale

individuale din anul anterior;c) să se bucure de o bună reputaţie morală şi profesională;d) să nu i se fi aplicat în ultimii 3 ani o sancţiune disciplinară;

Auditorii publici externi superiori care obţin în urma evaluării performanţei profesionale individuale calificativul „foarte bun” în primul an de la numirea în această funcţie sau în primul an de la numirea în gradul II al acestei funcţii, pot fi promovaţi în gradul următor, fără îndeplinirea condiţiei de stagiu în grad de 2 ani, la propunerea şefului departamentului în care sunt încadraţi, sau la propunerea directorilor camerelor de conturi judeţene şi a mun. Bucureşti prin Şeful Departamentului VI.

2. Promovarea în grade profesionale a persoanelor numite în funcţii de conducere de director, director adjunct, şef de serviciu / şef Oficiu regional şi şef de birou, necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) să aibă o vechime de minim 3 ani în gradul I al funcţiei în care sunt numiţi; b) să fi obţinut calificativul „foarte bun” la evaluarea performanţelor profesionale

individuale din ultimii 3 ani;c) să se bucure de o bună reputaţie morală şi profesională;d) să nu i se fi aplicat în ultimii 3 ani o sancţiune disciplinară;

4

Page 5: Metodologie Ape 2010

C. DISPOZIŢII COMUNE

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii privind promovarea în funcţii şi grade profesionale a auditorilor publici externi, Secretariatul general prin grija Direcţiei resurse umane şi salarizare va întocmi situaţia centralizată a tuturor auditorilor publici externi din structura centrală şi teritorială a Curţii de Conturi care îndeplinesc condiţiile de promovare impuse de prezentul REGULAMENT în anul pentru care se face promovarea.

Această situaţie va fi înaintată în extras până cel mai târziu data de 31 martie, Departamentelor, Camerelor de Conturi şi Autorităţii de Audit, în vederea avizării nominale a persoanelor propuse pentru promovare, analizate şi prin prisma îndepliniri condiţiei privind reputaţia morală şi profesională care cade în sarcina şefilor direcţii din cadrul structurilor respective.

Departamentele, Camerele de Conturi şi Autoritatea de Audit, vor restitui Direcţiei resurse umane şi salarizare propunerile nominale avizate cu menţiuni motivate în situaţiile de aviz negativ, precum şi referatele privind activitatea desfăşurată de auditori publici externi care au obţinut calificativul „foarte bun” şi pentru care se solicită promovarea în funcţie sau în grad profesional, fără îndeplinirea condiţiei de stagiu în funcţie şi respectiv de stagiu în grad.

Pe baza propunerilor primite, Secretariatul general prin grija Direcţiei resurse umane şi salarizare, va întocmi situaţia centralizată a tuturor auditorilor publici externi propuşi a fi promovaţi în funcţii şi grade profesionale care se înaintează Plenului Curţii de Conturi. În baza hotărâri Plenului Curţii de Conturi, Direcţia resurse umane şi salarizare va întocmi proiectul de ordin privind promovarea în funcţii şi grade profesionale a auditorilor publici externi care se va supune aprobării Preşedintelui Curţii de Conturi a României până cel mai târziu data de 1 Mai a anului pentru care se face promovarea.

D. DISPOZIŢII TRANZITORII

Auditorii publici externi care la data intrării în vigoare a prezentului Regulament, sunt încadraţii în funcţia de auditor public extern gr. III şi II, cu o vechime în specialitate mai mică de 5 ani, se promovează la gradul următor (gr. II şi I), de la data de întâi a lunii următoare aceleia în care îndeplineşte vechimea minimă în specialitate de 3 ani şi respectiv 5 ani.

5

Page 6: Metodologie Ape 2010

6