metodologia studiilor de caz

MANUALUL FORMATORULUI - metodologia studiilor de caz -

Ediţia a II-a Septembrie 2007

Elaborarea raportului de faţă a fost posibilă datorită sprijinului generos acordat de poporul american prin intermediul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Responsabilitatea pentru conţinutul acestuia aparţine în întregime ABA/CEELI şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al USAID sau al Guvernului Statelor Unite ale Americii. Iniţiativa Juridică pentru Europa Centrală şi Eurasia (CEELI) a Asociaţiei Baroului American este autorul afirmaţiilor şi analizei din raportul de faţă şi este singura responsabilă pentru conţinutul acestuia. Punctele de vedere exprimate în această lucrare nu au fost aprobate de Camera Delegaţilor sau de Consiliul Director al Asociaţiei Baroului American şi, prin urmare, nu trebuie percepute ca exprimând politica Asociaţiei Baroului American. Mai mult decât atât, nimic din ceea ce conţine raportul de faţă nu trebuie considerat ca acordare de consultanţă juridică pentru cazuri specifice iar cititorii au responsabilitatea de a obţine astfel de consultanţă de la avocaţii lor personali.

CUPRINS

I. ASPECTE INTRODUCTIVE .......................................................................................................1

1. CÂTEVA REGULI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA UNUI SEMINAR ............................1 2. ROLUL FORMATORULUI ..............................................................................................................2 3. TEHNICA PREDĂRII ÎN ECHIPĂ ..................................................................................................12

II. METODE DE INSTRUIRE.......................................................................................................17

1. REGULI GENERALE ....................................................................................................................17 a. Alegerea metodei de învăţare..............................................................................................17 b. Structura prezentării...........................................................................................................17 c. Învăţarea activă ....................................................................................................................18 d. Instruirea în opoziţie cu predarea......................................................................................20

2. METODE DE INSTRUIRE .............................................................................................................23 a. Expunerea şi demonstraţia..................................................................................................23 b. Brainstorming şi discuţii în cadrul mesei rotunde............................................................25 c. Metoda maieutică (întrebările ipotetice ca tehnică de predare) ......................................27 d. Interpretarea pe roluri ........................................................................................................31 e. Studiile de caz şi soluţionarea problemelor .......................................................................33

III. STUDII DE CAZ .......................................................................................................................39

1. ACCESUL LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC ÎN LUMINA LEGII 544/2001.........................39 2. CODUL DEONTOLOGIC AL GREFIERULUI ..................................................................................40 3. CODUL DEONTOLOGIC AL MAGISTRAŢILOR.............................................................................50 4. ASPECTE DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ..............................................................54 5. COMBATEREA CORUPŢIEI .........................................................................................................59 6. ASPECTE DE PRACTICĂ PRIVIND PERCHEZIŢIA ŞI ARESTAREA PREVENTIVĂ...........................62 7. VIOLENŢA ÎN FAMILIE ...............................................................................................................68

IV. EVALUAREA SEMINARULUI - CHESTIONARE .............................................................79

1. CONSIDERAŢII GENERALE.........................................................................................................79 2. INSTRUCŢIUNI DE ADMINISTRARE A CHESTIONARELOR DE EVALUARE..................................80 3. AUTOEVALUAREA ŞI PERFECŢIONAREA FORMATORULUI ........................................................80 4. FORMULAR DE EVALUARE A FORMATORILOR..........................................................................83 5. FORMULARE DE EVALUARE A PARTICIPANŢILOR.....................................................................84

V. BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................91

PREFAŢĂ

Pe parcursul unei perioade de patru ani (între anii 2003 şi 2007), biroul ABA/CEELI din România a organizat peste 40 de seminarii pentru judecători, procurori şi grefieri, pentru a discuta modalitatea de implementare a diferitor norme legale româneşti şi, unde a fost cazul, modul în care acestea ar putea fi îmbunătăţite. În cadrul acestor sesiuni, desfăşurate în colaborare cu Institutul Naţional al Magistraturii şi cu Şcoala Naţională de Grefieri, formatorii români au utilizat metode interactive care au inclus şi studiile de caz. În cadrul primei serii de seminarii (2003-2004), judecătorii români au fost invitaţi să reflecteze asupra Codului deontologic al magistraţilor din anul 2001, care era în vigoare la acea vreme, iar recomandările colective făcute de aceştia au fost înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, care le-a adoptat în marea lor majoritate. În acea perioadă, consilierii juridici Luminiţa Nicolae şi Ruxandra Costache din cadrul biroului CEELI au elaborat un manual al formatorului care includea o varietate de tehnici interactive şi studii de caz ilustrative referitoare la deontologia profesională a magistratului. Manualul a fost distribuit pe scară largă în cadrul sistemului judiciar din România şi a fost incorporat în cadrul unui manual de formare a formatorilor, elaborat în cadrul proiectului PHARE de asistenţă tehnică desfăşurat la Institutul Naţional al Magistraturii Datorită faptului că, în luna septembrie 2007, CEELI îşi încheie proiectele care beneficiază de sprijin financiar din partea Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), a fost luată decizia reeditării acestui manual, pentru a include studiile de caz utilizate în cadrul seminariilor derulate în ultimii ani, care au abordat o gamă variată de subiecte: aplicarea de către instanţe a legislaţiei anticorupţie şi a Legii privind accesul liber la informaţii de interes public; discuţii privind Codul deontologic al magistraţilor; evaluarea de către grefierii în funcţie şi de către grefierii formatori a noului proiect de Cod deontologic pentru grefieri; examinarea de către judecători, procurori şi grefieri a problemelor ridicate de Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie din România; discuţii asupra prevederilor Codului de procedură penală privind mandatele de arestare şi de percheziţie. Autorii îşi exprimă încrederea că manualul de faţă va constitui o sursă de inspiraţie pentru viitorii formatori în utilizarea metodelor interactive şi a studiilor de caz în din ce în ce mai multe discipline, în situaţia în care se ocupă de formarea iniţială sau de cea continuă a magistraţilor şi specialiştilor jurişti din România. Adresăm calde mulţumiri în special autorilor manualului iniţial, Luminiţa Nicolae şi Ruxandra Costache; personalului CEELI care şi-a adus contribuţia la desfăşurarea acestor programe de instruire: Ana Maria Andronic, Genoveva Bolea, Ramona Elena Cherciu, Adina Edu, Georgiana Fusu, Iulia Răileanu şi Raluca Stăncescu; stagiarilor CEELI: Violeta Bălan şi Ioana Miron; domnului Jack Dougherty, voluntar din partea Corpului Păcii, pentru descrierea uneia dintre metodele de predare; tuturor magistraţilor şi grefierilor români care au pregătit studiile de caz incluse în manual şi au moderat seminariile organizate de biroul CEELI în perioada 2003-2007, printre care se numără1: Florica Bejinaru (judecător, Tribunalul Mehedinţi), Laura Marilena Creangă (judecător, Curtea de Apel Piteşti), Lavinia Curelea (judecător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Simona Cioabă (grefier, Curtea de Apel Timişoara), Gabriela Ciochină (grefier, Judecătoria Oneşti), Mirela Dinu (grefier, Tribunalul Vaslui), Dragoş Dumitru (procuror, Institutul Naţional al Magistraturii), Simona Franguloiu (judecător, Curtea de Apel Braşov), Dana Cristiana Gârbovan (judecător, Judecătoria Oradea), Nicoleta Georgescu (judecător, Tribunalul Braşov), Angela Hărăstăşanu (judecător, Curtea de Apel Braşov), Sofia Luca (judecător, Judecătoria Iaşi), Radu Moisescu (procuror, Biroul teritorial DIICOT, Iaşi), Raluca Moroşanu (judecător, Curtea de Apel Bucureşti), Eleonora Niţar (procuror, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), Roxana Trif şi Alexandru Vasiliu (judecători, Curtea de Apel Braşov). Madeleine Crohn Director CEELI România Septembrie 2007 1 Documentul de faţă menţionează funcţiile ocupate de colaboratorii CEELI la momentul participării acestora în cadrul proiectelor respective.

I. ASPECTE INTRODUCTIVE

1. CÂTEVA REGULI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA UNUI SEMINAR

1. Reguli privind pregătirea întâlnirii:

• alegerea grupului ţintă - acesta trebuie să aibă o compoziţie omogenă privind pregătirea în domeniul abordat (pregătire teoretică şi experienţă);

• constituirea unui grup dintr-un număr relativ redus de persoane (10-15) pentru a permite o comunicare uşoară şi participarea interactivă;

• dacă numărul participanţilor este mai mare, se vor organiza mai multe grupuri de lucru, care vor lucra separat şi se vor reuni pentru dezbateri.

2. Pregătirea întâlnirii propriu-zise:

• identificarea rezultatului aşteptat al seminarului;

• stabilirea unei teme de actualitate;

• stabilirea mijloacelor prin care se poate atinge scopul seminarului;

• împărţirea timpului de lucru pe faze distincte al întâlnirii;

• alegerea unui spaţiu în care se va desfăşura întâlnirea, spaţiu care să permită o participare optimă;

• realizarea de mape de lucru pentru fiecare participant, cu documentele necesare si documentul pus în discuţie, în vederea facilitării dialogului şi pentru a fi siguri că, după seminar, participanţii vor putea reflecta în continuare asupra tematicii şi vor putea discuta cu ceilalţi colegi din instanţă;

• realizarea de ecusoane cu numele participanţilor.

3. Desfăşurarea întâlnirii

• Prezentarea formatorului şi a participanţilor. Aceasta trebuie făcută în condiţii care să stabilească o atmosferă de încredere reciprocă, relaxată, dar care să permită în acelaşi timp şi o minimă cunoaştere a experienţei anterioare şi a gradului de interes pentru temă a fiecărui participant.

• Prezentarea tehnicilor şi metodelor de instruire. Aceasta trebuie să fie de natură să implice în mod egal responsabil pe fiecare participant.

• În cadrul fiecărui grup se pot stabili responsabilităţi prin atribuirea de roluri care pot să determine discuţii cu argumente pro şi contra, care să stabilească o persoană responsabilă cu respectarea timpului de lucru alocat şi, eventual, a unei persoane care să fie purtătorul de cuvânt al grupului la prezentarea concluziilor finale din plen.

• Pot exista şi persoane care să observe modul în care se desfăşoară dezbaterile în grup, contribuţia fiecăruia, felul în care şi-a susţinut punctul de vedere.

1

MANUALUL FORMATORULUI

4. Încheierea întâlnirii

• Formatorul trebuie să concluzioneze cu privire la fiecare participant, realizând o evaluare a participării sale raportat la scopul întâlnirii.

• Formatorul trebuie să realizeze o proprie evaluare privind modul de pregătire a întâlnirii,

a desfăşurării acesteia, identificând resursele pentru îmbunătăţirea activităţii viitoare.

2. ROLUL FORMATORULUI Pentru a descrie rolul formatorului într-un mod cât mai detaliat cu putinţă, este util să specificăm activităţile sau responsabilităţile asociate în mod obişnuit cu acesta – aspectele specifice rolului. Este, de asemenea, util să discutăm stilul sau abordarea acestuia cu privire la modul de desfăşurare a acestor activităţi. Uneori este important să avem în vedere şi aspectele teoretice – motivele care se află în spatele activităţilor şi a modalităţilor în care acestea se desfăşoară. În capitolul de faţă le vom explora pe amândouă. Vom începe cu stilul, de vreme ce acesta dă culoare la tot ceea ce facem atunci când ne asumăm rolul de formator. Cei mai mulţi dintre noi care ţin cursuri de instruire adoptă un „stil de instruire” pe care l-am văzut folosit de către altcineva. De obicei, acest lucru se întâmplă deoarece admirăm abordarea utilizată de către acea persoană. Ocazional, stilul pe care îl adoptăm este rezultatul recunoaşterii de către noi a „modului în care se fac lucrurile pe aici”. Uneori, când un anumit stil este singura modalitate prin care am văzut că se fac lucrurile, presupunem – şi nu întotdeauna corect – că aceasta este modalitatea corectă. Într-o oarecare măsură, credem că stilul, aşa cum este el definit ca tehnică de prezentare, este irelevant: aproape tot ce facem este acceptabil atâta vreme cât îi ajută pe participanţi să înveţe sau, cel puţin, nu obstrucţionează învăţarea. Dar stilul se referă de asemenea şi la ideile şi convingerile care stau în spatele a ceea ce facem. Pot fi convingerile referitoare la rolul formatorului sau cele referitoare la modul cum învaţă adulţii. Pot fi legate de aspecte privind autoritatea, controlul şi obedienţa. Pot avea legătură cu evaluarea inteligenţei sau motivaţiei unui anumit grup de participanţi. (Pe parcursul acestui manual vom folosi alternativ termenii „participant” şi „student”). Indiferent care sunt convingerile dumneavoastră, acestea vor afecta modul în care instruiţi şi pe acela în care învaţă participanţii. În consecinţă, este important să fiţi conştient de ideile şi convingerile dumneavoastră pe care le aduceţi în calitate de formator, pentru a şti de ce procedaţi astfel.

STILURI STEREOTIPE Pentru a vă ajuta să vă structuraţi gândirea asupra stilului dumneavoastră de instruire, vă oferim o listă care conţine mai multe stiluri stereotipe. Afirmaţiile pe care le prezentăm pentru fiecare stil s-ar putea să nu fie complet corecte. Afirmaţiile prezintă ipoteze şi vă pot ajuta să conştientizaţi mai mult „motivele ascunse” din spatele fiecărui stil (sau a unei combinaţii de stiluri) pe care l-aţi adoptat sau admirat. Pedagogul: „Trebuie să luaţi notiţe cu atenţie, deoarece ulterior vă voi da un test.” Stilul pedagogic implică faptul că scopul învăţării este acela de a obţine aprobarea formatorului şi nu performanţa ulterioară a studentului.

2

ASPECTE INTRODUCTIVE Actorul: „Fă participanţii să râdă şi ei vor pleca veseli”. Actorul confundă divertismentul cu instruirea. Operatorul de cinema: „În acest film joacă vedete de renume. Dacă funcţionează proiectorul, va fi o sesiune reuşită.” Ideea aici ar putea fi mai degrabă aceea de a impresiona participanţii decât de a-i ajuta să înveţe. Animatorul: „Încurajează-i şi trimite-i la treabă.” Stilul animator face confuzie între emoţie, care se disipează rapid, şi motivaţie. Învăţarea şi performanţa adulţilor depinde de înţelegerea şi acceptarea motivelor de către participanţi. Formatorul de instrucţie: „Spune-le despre ce ai de gând să le vorbeşti. Spune-le. Apoi, spune-le că le-ai vorbit.” Stilul formatorul de instrucţie militară porneşte de la premisa că participanţii opun rezistenţă şi nu vor să înveţe de la bun început. O asemenea premisă aduce adesea mulţumirea de sine. Desigur, unele din ipotezele prezentate pentru stilurile de mai sus pot fi exagerate şi puţin nedrepte. Dar ideea este că ideile noastre, atunci când ţinem un curs de instruire, afectează participanţii şi pot chiar să fie un obstacol pentru asimilarea cunoştinţelor de către aceştia. Fără îndoială, toate aceste stiluri sunt, uneori, adecvate sesiunilor de instruire şi pot de fapt să faciliteze învăţarea. Depinde doar dacă ipotezele din spatele acestora sunt potrivite situaţiei date. Nu întâmplător, noi nu suntem nevinovaţi în această privinţă. De fapt, când nu suntem de acord cu un aspect de pregătire sau cu o anumită practică, descoperim de obicei câteva idei preconcepute pasibile de a fi puse sub semnul întrebării. Dacă facem haz de ele, acest lucru ne va ajuta să ne păstrăm capul limpede referitor la ceea ce facem şi de ce.

IDEILE PRECONCEPUTE Adesea, ideile preconcepute referitoare la rolul formatorului şi convingerile legate de modul în care învaţă adulţii se nasc din experienţa personală – fie în aula unei universităţi, fie într-un program de instruire – sau din studierea teoriilor clasice privind educaţia. Nu vom analiza şi evalua aceste teorii. Vom spune doar că ideile noastre nu se bazează pe ele. Cercetările în laborator, efectuate asupra unor animale cu un intelect scăzut, au dus la formularea unora dintre cele mai cunoscute teorii clasice din domeniul educaţiei. Probabil cercetările în habitatul natural sau studiile pe animale mai complexe ar fi redat un tablou diferit şi mai exact. Cu toate acestea, în ce ne priveşte, învăţarea la persoanele adulte pare să fie un fenomen mult mai complex decât sugerează unele dintre teoriile clasice. Noi credem că ideile noastre preconcepute referitoare la modul în care învaţă adulţii - care constituie baza pentru funcţia şi practicile pe care vă recomandăm să le adoptaţi atunci când ţineţi un curs de instruire – sunt în concordanţă cu ceea ce este în prezent cunoscut în legătură cu caracterul complex al învăţării umane. Ideile noastre preconcepute şi practicile pe care le sugerăm în această parte a manualului se concentrează în jurul conceptelor de andragogie. Termenul andragogie face referire la un punct de vedere legat de facilitarea învăţării pentru adulţi, un punct de vedere care susţine că rolul primordial al studentului este acela de a structura şi folosi în practică informaţiile şi aptitudinile nou însuşite. Malcolm S. Knowles, un teoretician de prim rang în domeniul educaţiei şi cadru didactic pentru adulţi, a inventat termenul şi a formulat teoria ce stă la baza acestuia. Knowles a identificat cinci idei preconcepute referitoare la studenţii adulţi care, după părerea noastră, sunt fundamentale pentru un curs de instruire eficient.

3


1. Adulţii sunt motivaţi să înveţe pe măsură ce îşi dezvoltă anumite necesităţi şi interese pe care le satisface învăţarea. Prin urmare, necesităţile şi interesele studenţilor adulţi sunt punctul de pornire potrivit pentru structurarea activităţilor educative pentru adulţi – reperele esenţiale pentru pregătirea unei sesiuni de instruire.

2. Orientarea adulţilor spre învăţare este determinată de viaţă sau de munca pe care o desfăşoară. Prin urmare, cadrul adecvat pentru structurarea educaţiei adulţilor trebuie să constea din situaţii de viaţă sau muncă şi nu din subiecte academice sau teoretice.

3. Experienţa este resursa cea mai bogată pentru educaţia adulţilor. De aceea, metodologia de bază pentru programele de educaţie pentru adulţi implică participarea activă într-o serie planificată de experienţe, analiza acelor experienţe şi punerea lor în aplicare în situaţii de viaţă sau de muncă.

4. Adulţii simt nevoia stringentă de a se auto-direcţiona. Prin urmare, rolul formatorului este mai degrabă acela de a se angaja împreună cu studenţii într-un proces de cercetare, analiză şi decizie decât să le transmită cunoştinţe şi apoi să testeze dacă aceştia le-au însuşit.

5. Diferenţele individuale între studenţii adulţi se accentuează o dată cu vârsta şi experienţa. De aceea, programele educative pentru adulţi trebuie să ţină cont în mod deosebit de diferenţele de stil, timp, loc şi ritm de învăţare.

Probabil cea mai importantă concluzie la care am ajuns analizând şi adoptând aceste idei preconcepute, este aceea că studentul adult este în primul rând răspunzător pentru cât şi cum învaţă. Noi, formatorii, nu avem puterea să implantăm idei sau să transferăm aptitudini direct studentului. Noi putem doar propune şi îndruma. Responsabilitatea noastră primordială este aceea de a ne face datoria de a conduce procesul prin care învaţă adulţii cât mai bine cu putinţă. CARE ESTE ROLUL MEU CA FORMATOR?

• Acela de a ajuta participanţii să atingă obiectivele de învăţare.

• Acela de a implica participanţii în procesul de învăţare.

• Acela de a demonstra relevanţa materialului.

• Acela de a avea grijă ca timpul şi obiectivul sunt respectate.

• Acela de a trezi interesul participanţilor; entuziasm + pasiune = participanţi interesaţi.

• Acela de a monitoriza înţelegerea.

• Acela de a asculta activ.

• Acela de a crea un cadru de învăţare sănătos pentru adulţi

EXPUNEREA MISIUNII Folosiţi această formulă pentru a vă pregăti propria expunere a misiunii, aşa cum o concepeţi dumneavoastră. Expunerea, alcătuită din una sau două fraze, trebuie să fie o expunere a acţiunilor pe care intenţionaţi să le întreprindeţi. O expunere a misiunii va fi de asemenea o expunere a „comportamentului”. Acţiunile dumneavoastră în calitate de formator trebuie să reflecte expunerea misiunii dumneavoastră.

4

ASPECTE INTRODUCTIVE Punctaţi câteva dintre aspectele cele mai importante pentru un formator din punctul dumneavoastră de vedere: Expunerea misiunii mele ca formator: Expunerea misiunii formatorului grupului mic: Expunerea misiunii echipei de formatori:

SFATURI PRACTICE PENTRU FORMATORI PREGĂTIREA SĂLII ÎNAINTE DE SOSIREA PARTICIPANŢILOR Întâlniţi-vă cu coordonatorul centrului de conferinţe, examinaţi programul de lucru al acestuia şi aflaţi cum îl puteţi găsi în caz de urgenţă în timpul seminarului. Persoana de contact_____________________________________ nr. de telefon______________ Verificaţi dacă în sală: ___ Instalaţia de aer condiţionat/încălzire funcţionează – sala este confortabilă; ___ Scaunele şi mesele sunt aşezate corespunzător; ___ Sala şi mesele sunt curate; ___ Cafeaua şi apa sunt pregătite;

5

MANUALUL FORMATORULUI Verificaţi materialele pentru participanţi: ___ Materialele de instruire sunt puse în ordine; ___ Ecusoanele cu numele participanţilor sunt pregătite; ___ Materialele de curs sunt distribuite; Verificaţi echipamentul audio-video: ____ Suportul de planşe este pregătit, împreună cu markerele; ____ Echipamentul este pus în priză şi testat; ____ Focalizaţi imaginea (dacă se foloseşte retroproiector); ____ Testaţi sunetul din diferite puncte ale sălii; ____ Localizaţi întrerupătoarele în sală. ELEMENTE CARE DETERMINĂ REUŞITA UNEI PREZENTĂRI

• Luptaţi împotriva emoţiilor.

• „Repetiţia este mama perfecţiunii”.

• Nu există un înlocuitor pentru o pregătire temeinică.

• O bună organizare vă ajută să vă concentraţi.

• Faceţi o pauză, priviţi înainte şi inspiraţi adânc.

• Însuşiţi-vă ideile seminarului.

• Stabiliţi şi menţineţi legătura cu participanţii.

• Fiţi dumneavoastră însuşi/însăşi, fiţi natural.

• Faceţi uz de umor. Spuneţi anecdote, povestioare amuzante, dar ţineţi cont de faptul că:

1) Nu oricine poate spune o glumă.

2) Aveţi grijă, nu toată lumea râde de aceleaşi lucruri.

• Folosiţi o varietate de mijloace vizuale ajutătoare.

• Daţi exemple din viaţa reală – povestiţi o întâmplare.

• Diversificaţi-vă tehnicile de prezentare.

• Vorbiţi liber grupului, nu citiţi prezentarea.

6

ASPECTE INTRODUCTIVE

MICI SECRETE PENTRU DIMINUAREA EMOŢIILOR 1. Fiţi organizat

Organizare = încredere, care are drept rezultat o prezentare focalizată. 2. Repetaţi în gând

Cu „ochii minţii”, imaginaţi-vă intrând în sală, făcând introducerea, prezentându-vă discursul cu încredere şi entuziasm şi părăsind sala cu convingerea că aţi facilitat un curs de instruire extraordinar.

3. Exersaţi

Folosiţi o oglindă sau rugaţi pe cineva să facă o apreciere critică a prezentării, ori înregistraţi-o pe casetă video. Staţi în picioare şi imaginaţi-vă că în faţa dumneavoastră se află participanţii la un seminar.

4. Respiraţi

Ridicaţi-vă în picioare, relaxaţi-vă şi respiraţi profund de câteva ori. Când aveţi emoţii, muşchii se contractă şi s-ar putea să uitaţi să respiraţi.

5. Concentraţi-vă asupra relaxării

Nu vă lăsaţi pradă tensiunii, gândiţi-vă la relaxare. Repetaţi în sinea dumneavoastră „sunt relaxat” şi inspiraţi adânc.

6. Eliberaţi-vă de tensiune

Încercaţi un exerciţiu izometric, care va elibera tensiunea înmagazinată. 7. Mergeţi prin sală

Mersul prin încăpere eliberează tensiunea din organism. Dacă vă mişcaţi natural, nu puteţi gesticula prea mult.

8. Stabiliţi contactul direct

Privind participanţii în ochi, veţi crea o legătură cu aceştia, iar prezentarea dumneavoastră va fi personală şi amicală. Pe măsură ce stabiliţi contactul direct cu participanţii, veţi fi mai puţin conştient de sine.

STABILIŢI O LEGĂTURĂ CU PARTICIPANŢII Folosind o varietate de tehnici de prezentare, veţi reuşi să stabiliţi legătura cu audienţa, care vă va ajuta să transmiteţi într-un mod mai eficient ideile care doriţi să fie învăţate. Aceste tehnici vă vor ajuta să creaţi o ambianţă care să capteze atenţia „elevilor” adulţi. Contactul direct:

• Priviţi participanţii în ochi; • Alegeţi expresii ale feţei cât mai prietenoase; • Plimbaţi-vă privirea prin sală.

7

MANUALUL FORMATORULUI Ţinuta şi înfăţişarea:

• Simţiţi-vă şi comportaţi-vă destins; • Îmbrăcaţi-vă potrivit ocaziei; • Răbdarea dumneavoastră va crea impresia că sunteţi dornic să împărtăşiţi cunoştinţele cu

participanţii; • Folosiţi-vă mâinile într-un mod cât mai natural.

Mimica:

• Vă ajută să transmiteţi ideile; • Poate genera reacţia pe care o doriţi dumneavoastră de la participanţi; • Gesturile comune:

- Mişcări repezi ale mâinilor – ilustrează un domeniu vast; - Mişcări verticale, sacadate – evidenţiază ideile practice şi împart o idee în mai multe

subpuncte; - Palmele spre exterior – înseamnă „stop” sau respingerea unei idei; - Palmele în sus – invită la acceptare, deschiderea orizontului de gândire sau la

participare; - Încheietura mâinii întoarsă în sus – apropie participanţii de dumneavoastră.

Recomandări:

- Mimica trebuie să atragă atenţia asupra ideii şi nu a gestului în sine; - Variaţi utilizarea gesturilor. Abuzul de anumite gesturi le poate face să-şi piardă

efectul; - Sincronizaţi gesturile cu fraza sau cu cuvântul; - Alegeţi-vă gesturile cu atenţie – e mai bine să nu faceţi nici un gest decât să faceţi

gestul nepotrivit; - Folosirea prea multor gesturi le diminuează valoarea – controlaţi-vă dacă este

necesar; - Repetaţi utilizarea lor – mai ales dacă sunt noi pentru dumneavoastră.

Limbajul corpului:

• Stabileşte o legătură între dumneavoastră şi participanţi. • Atrage atenţia participanţilor; • Angajează participanţii; • Poate da ritm prezentării şi schimba starea de spirit.

Expresia feţei:

• Poate crea starea de spirit dorită; • Dacă prezentatorul nu are inspiraţie, nici studentul nu va avea inspiraţie; • Trebuie să fie adecvată situaţiei; • De obicei, prezentatorul nu este conştient de expresia feţei sale; • Poate provoca amuzamentul participanţilor (pe seama prezentatorului) sau îi poate ofensa; • Distrage atenţia de la obiectivele prezentării.

8

ASPECTE INTRODUCTIVE Tehnicile vocale:

Voce înaltă sau cu inflexiuni: • Vocea trebuie să fie naturală;

• O voce mai înaltă decât vocea dumneavoastră normală este semn de tensiune sau nervozitate;

• Vocea trebuie să fie variată, pentru a menţine interesul publicului.

Calitatea vocii: • O voce nazală, subţire, severă, ascuţită sau sacadată poate fi dificil de suportat;

• Practica vă va ajuta să o corectaţi sau controlaţi.

Intensitatea vocii: • Intensitatea şi forţa vocii depind de dimensiunile sălii şi de participanţi;

• Toţi trebuie să vă audă, dar nu trebuie să-i asurziţi;

• Variaţi intensitatea vocii pentru a accentua ideile.

Ritmul: • Dacă vorbiţi prea repede, vă veţi pierde audienţa imediat, deoarece nu înţelege ceea ce

spuneţi;

• Dacă „vă târâţi picioarele”, vă veţi pierde audienţa datorită dezinteresului;

• Variaţi ritmul şi veţi crea starea de spirit adecvată.

Pauzele în vorbire: • Pot atrage atenţia asupra ideilor importante; • Trebuie folosite deliberat şi nu prea des.

Probleme vocale:

• „Îîhh” – este folosit adesea când prezentatorul nu este familiarizat cu materialul. Exersaţi şi veţi reduce folosirea acestui cuvânt.

• Căderea vocii – unii prezentatori lasă fraza neterminată în final. Urmărirea prezentării de către participanţi devine astfel aproape imposibilă. Încă o dată, aceasta este una dintre situaţiile care vor fi corectate printr-o pregătire mai temeinică.

• Pronunţia defectuoasă – distrage atenţia şi subminează încrederea în prezentator. Dacă audienţa face eforturi pentru a înţelege ce spune prezentatorul, va pierde ideile pe care trebuie să le însuşească din prezentare.

[Fragmente din „Effective Business Technical Presentations”/Prezentări tehnice şi de afaceri eficiente, G.L Morrissey & Thomas L. Secrest.]

9


12 RECOMANDĂRI PRIVIND

FOLOSIREA GRUPURILOR SAU SUBGRUPURILOR MICI 2

1. Numărul ideal de persoane dintr-un grup mic este între 4 şi 6. Numărul minim este trei, iar

numărul maxim este 8. 2. Definiţi sarcinile în termeni foarte specifici. Distribuiţi sarcinile pe foi volante, scrieţi-le pe

tablă, pe o planşă sau afişaţi-le pe retroproiector. 3. Anunţaţi grupul cât timp are la dispoziţie pentru fiecare sarcină. Daţi indicaţii referitor la

modul în care trebuie să-şi administreze timpul pentru fiecare sarcină. Dacă timpul este scurt, e nevoie să stabiliţi ordinea priorităţii sub-sarcinilor pentru grup.

4. Pentru a ajuta grupul să îşi stabilească timpul de lucru pentru sarcini de durată mai mare (30 de minute sau mai mult), cereţi fiecărui grup să desemneze o persoană care se ocupă de cronometrare, pentru ca grupul să se încadreze în timp. Sau, anunţaţi din când în când cât timp a mai rămas.

5. Anunţaţi grupul de la început dacă doriţi ca la sfârşit acesta să facă o prezentare. Grupul trebuie să-şi aleagă un purtător de cuvânt. Dacă nu trebuie să facă o prezentare la sfârşit, anunţaţi acest lucru, pentru a nu se irosi timp pentru pregătirea acesteia.

6. Desemnaţi diferitele grupuri pentru sub-sarcini. Faceţi în aşa fel încât primul grup să nu eclipseze celelalte grupuri. Fiecare grup va trebui implicat într-un mod pozitiv. Toată lumea are posibilitatea să „strălucească”.

7. Dacă este necesar un rezumat vizual, puneţi la dispoziţia fiecărui grup un suport de planşe sau câteva coli de hârtie. De asemenea, distribuiţi carioca, astfel încât toate grupurile să poată vedea notiţele.

8. Dacă sunt stabilite sarcini de lecturare, limitaţi timpul la 10-15 minute. De vreme ce oamenii citesc cu viteză diferită, riscaţi să irosiţi mult timp. Dacă trimiteţi anumite materiale în avans, este recomandabil să aveţi câteva copii în plus pentru acei care au uitat să-şi aducă exemplarul de acasă.

9. Dacă sesiunile se desfăşoară pe durata întregii zile, timp de mai multe zile, este bine să îi aşezaţi pe participanţi în poziţii diferite. E de dorit să aveţi scaune mobile. În funcţie de mărimea grupului şi durata instruirii, daţi în felul acesta posibilitatea fiecărui membru al grupului să lucreze cu ceilalţi membri cel puţin o dată.

10. Acolo unde este posibil, aranjaţi sala şi participanţii în aşa fel încât să se poată alcătui subgrupuri instantaneu, pentru a nu se irosi timp şi energie. Mesele rotunde sunt mai adecvate pentru discuţii de grup, deoarece participanţii se pot vedea unii pe ceilalţi şi nimeni nu trebuie să se aşeze în capul mesei.

11. Formatorul trebuie să monitorizeze şi să asculte discuţia, însă să nu participe la aceasta. Totuşi, dacă discuţia deviază de la subiect, sau dacă participanţii nu au înţeles sarcina ce li s-a încredinţat, e bine ca acesta să ofere sugestii. Dacă i se cere sfatul, e de dorit ca formatorul să adreseze întrebarea membrilor grupului, pentru ca aceştia să ajungă la un răspuns, în loc să răspundă în locul lor. Formatorul poate nota observaţiile şi ideile pertinente pentru rezumat sau pentru discutarea concluziilor.

12. Concluziile trebuie să fie concise şi simple. Dacă grupurile au fost structurate, instruite şi formate corect, participanţii ar trebui să fi tras deja propriile concluzii şi nu va fi nevoie să prelungiţi exerciţiul. Dacă subgrupurile au atins obiectivele de învăţare, ar putea fi util un rezumat pentru întregul grup.

2 Idei preluate din lucrarea 12 Guidelines on Using Subgroups (12 recomandări referitoare la utilizarea subgrupurilor), Training House, Inc., 1989.

10


MODALITATEA DE A DETERMINA UN GRUP MIC SĂ LUCREZE EFICIENT

Regula 1: Exprimaţi-vă foarte clar atunci când daţi instrucţiuni pentru o anumită sarcină grupurilor mici.

Pentru a da instrucţiuni eficiente pentru rezolvarea unei sarcini, este nevoie de precizie şi atenţie. Pentru a da instrucţiuni, se recomandă următoarea procedură alcătuită din patru etape: Etapa 1: Prezentaţi sarcina oferind o argumentare/motivaţie. Explicaţi, din punctul de vedere al participanţilor la instruire, de ce cunoştinţele pe care urmează să le însuşească ar putea fi importante pentru ei. Argumentarea/motivaţia, i-ar putea ajuta pe participanţi să se pregătească de lucru. Etapa 2: Explicaţi sarcina. Descrieţi activitatea la care vor participa cursanţii pentru a atinge obiectivul de învăţare care a fost explicat în argumentare/motivaţie. Descrierea sarcinii le spune acestora ce urmează să facă. Etapa 3: Specificaţi contextul. Aceste informaţii le explică în mod specific cursanţilor în ce mod urmează să îndeplinească sarcina. Etapa 4: Explicaţi ce rapoarte urmează să fie prezentate. După activitatea pe subgrupuri sau individuală, cursanţilor li se cere adesea să prezinte rezultatele muncii lor întregului grup. Regula 2: Lucraţi cu grupuri mici de 3 – 8 persoane.

Formatorul poate să facă repartizarea cursanţilor pe grupuri pentru a asigura un anumit amestec, poate lăsa cursanţii să aleagă în ce grup vor să fie sau poate amesteca grupurile în mod aleatoriu. Indiferent de criteriul folosit pentru formarea grupurilor, aveţi grijă să explicaţi pe care dintre ele le-aţi folosit. Regula 3: Acordaţi un interval de timp corespunzător grupurilor mici pentru îndeplinirea sarcinii.

Trebuie să fie suficient timp pentru discuţii, deliberări şi decizii dar, în acelaşi timp, îndemnaţi-i pe participanţi să-şi administreze timpul în mod eficient. Regula 4: Monitorizaţi grupurile mici în mod discret.

Formatorul trebuie să urmărească activitatea grupurilor, fără a interveni, pentru a se asigura că participanţii au înţeles sarcina, că nu au probleme sau că nu s-au încurcat fără speranţă în altă conversaţie sau dispută.

Regula 5: Ţineţi evidenţa timpului.

Anunţaţi grupurile periodic cât timp mai au la dispoziţie şi daţi un avertisment cu cinci minute înainte de încheierea discuţiilor.

Regula 6: Faceţi-vă un plan pentru a administra rapoartele grupurilor mici către grupul mare.

Cele de mai jos sunt rapoarte specifice grupurilor mici:

a. Model de raport pentru subgrupuri: folosit atunci când grupurilor li s-a cerut să întocmească acelaşi tip de listă. “Ia să vedem câte două calităţi pe care le-a identificat fiecare subgrup.”

11


b. Raport complet plus adăugiri: folosit atunci când subgrupurilor li s-au dat sarcini diferite. “Grupul 1 – să ne spună ce a descoperit sau elaborat.” După prezentarea raportului, li se cere celorlaltor grupuri să vină cu completări la informaţiile ce au fost furnizate.

c. Prezentări cu caracter formal: sunt cele mai eficiente atunci când grupurilor li s-au dat sarcini diferite sau când li s-a cerut să abordeze puţin diferit unul dintre aspectele aceleiaşi sarcini. Fiecare grup va face o prezentare completă a ideilor puse în discuţie.

d. Votarea: utilizată atunci când rezultatul final este un răspuns unic. Regula 7: Utilizaţi aptitudinile de facilitare pentru a conduce discuţia şi procesul de învăţare pe parcursul efectuării sarcinii şi prezentării rapoartelor de către grupuri.

a. Întrebări b. Parafrazare c. Rezumat d. Stimulare

3. TEHNICA PREDĂRII ÎN ECHIPĂ Instruirea în echipă poate avea o contribuţie inestimabilă la eficienţa seminariilor şi conferinţelor. Activităţile pe grupuri – bazate pe principiile educaţiei pentru adulţi şi care utilizează metodele experimentale de instruire – pun o mare responsabilitate pe umerii formatorului/moderatorului. Instruirea în echipă poate împărţi această responsabilitate între două persoane. În acest articol vom defini instruirea în echipă, vom sublinia avantajele şi dezavantajele acesteia şi vom include un ghid pe care formatorii care lucrează în echipă îl pot utiliza pentru ca activitatea lor împreună să fie mai productivă.

INSTRUIREA ÎN ECHIPĂ... CE ÎNSEAMNĂ ACEASTA? Instruirea în echipă are loc atunci când formatorii (de obicei doi, uneori mai mulţi) lucrează împreună pentru a elabora şi conduce o sesiune de instruire. Aceasta implică mult mai multe aspecte decât faptul că formatorii lucrează pe rând; implică doi formatori care îşi folosesc aptitudinile, expertiza şi experienţa pentru a elabora, planifica şi conduce împreună o sesiune sau un program de instruire. Efectul sinergetic al instruirii în echipă are în general rezultate mai bune decât dacă fiecare din cei doi formatori ar fi lucrat separat. Formatorii lucrează în echipă pentru a pregăti sesiunea de instruire, combinându-şi ideile referitor la ceea ce doresc să realizeze şi la metodele de instruire cele mai potrivite de a fi utilizate. O dată ce sesiunea este pregătită, formatorii colaboratori planifică apoi cine va prelua conducerea în prezentarea diferitelor părţi ale sesiunii. Instruirea în echipă, aşa cum o descriem aici, nu implică nici o diferenţă de statut sau de nivel al aptitudinilor între cei doi formatori. Pot fi diferenţe privind nivelul aptitudinilor şi acestea trebuie avute în vedere când se determină ce va face fiecare formator. Cu toate acestea, instruirea în echipă nu trebuie să se bazeze pe o schemă „formator superior/inferior”. AVANTAJELE INSTRUIRII ÎN ECHIPĂ

1. Instruirea în echipă diminuează sarcina pusă pe umerii fiecăruia dintre formatori. Preluarea conducerii în privinţa responsabilităţilor înseamnă că un formator are răspunderea de a conduce grupul pe parcursul unei anumite părţi a sesiunii. În timp ce formatorul – lider

12


îşi asumă responsabilitatea majoră, formatorul-colaborator poate oferi asistenţă în următoarele moduri:

• Asistă formatorul-lider la desfăşurarea sesiunii; • Urmăreşte îndeaproape procesul pentru a estima în ce măsură sesiunea atinge

obiectivele generale de învăţare; • Adaugă idei relevante pentru a intensifica discuţia; • Intervine pentru a clarifica anumite aspecte (într-un mod care să nu perturbe

desfăşurarea sesiunii); • Urmăreşte sarcinile grupurilor; • Oferă asistenţă pentru a răspunde necesităţilor şi solicitărilor participanţilor; • Pune întrebări pe care formatorul-lider s-ar putea să le fi trecut cu vederea.

În mod obişnuit, responsabilitatea majoră trece de la un formator la celălalt pe parcursul unui seminar. Aceasta este o modalitate potrivită de a stabili statutul de egalitate al celor doi formatori în faţa grupului.

2. Instruirea în echipă sporeşte calitatea interacţiunii dintre formatori şi participanţi. Multe dintre intervenţiile formatorului prezentate ca sarcini ale formatorului-colaborator pot fi îndeplinite numai de către formatorul-lider. Totuşi, conducerea unei sesiuni de instruire îl plasează pe un formator în faţa grupului şi acesta trebuie să se concentreze asupra mai multor lucruri deodată. Astfel, formatorului-lider îi poate scăpa o idee relevantă sau a întrebare de testare care ar putea avea rezultate bune sau acesta ar putea să nu observe un participant timid care încearcă să intre în discuţie şi are nevoie de încurajare. Formatorul-colaborator se află în poziţia optimă pentru a face aceste intervenţii, deoarece acesta urmăreşte sesiunea din alt punct de vedere şi este scutit de responsabilitatea pe care o are formatorul-lider. Când doi formatori lucrează bine împreună, schimbul de roluri, cronometrarea şi ritmul intervenţiilor lor se realizează cu uşurinţă şi trec aproape neobservate de către participanţi.

3. Instruirea în echipă sporeşte prestigiul formatorului în faţa participanţilor. Acesta este

un aspect important mai ales în instruirea experimentală care, spre deosebire de instruirea tradiţională, se bazează pe formatori care realizează învăţarea facilitând şi lucrând îndeaproape cu indivizi sau grupuri mici.

4. Instruirea în echipă face posibilă împărţirea muncii şi reducerea oboselii şi epuizării.

5. Instruirea în echipă asigură o diversitate stimulativă pentru participanţi, deoarece este

mai uşor să te plictiseşti când lucrezi doar cu un formator.

6. Instruirea în echipă asigură o modalitate mai rapidă de sporire a calităţii unei sesiuni de instruire. Ambii formatori analizează, evaluează şi caută modalităţi de a instrui mai bine data viitoare.

7. Instruirea în echipă le permite formatorilor colaboratori să facă o analiză a sesiunilor

împreună şi chiar să-şi „verse năduful” provocat de probleme de pregătire sau de participanţi dificili.

8. Instruirea în echipă permite în general o abordare sinergetică de echipă pentru a crea

un produs extrem de complex. Două capete sunt adesea mai bune decât unul singur atunci când pregătesc o sesiune de instruire experimentală, menită să schimbe comportamentul participanţilor şi să îmbunătăţească aptitudinile.

13


DEZAVANTAJELE INSTRUIRII ÎN ECHIPĂ Pe de altă parte, instruirea în echipă are unele dezavantaje: 1. În general, e nevoie de mai mult timp pentru planificarea şi analizarea sesiunilor. 2. Poate să provoace confuzie în rândul participanţilor dacă formatorii au perspective

considerabil diferite asupra subiectului supus discuţiei. Acest lucru e valabil mai ales în cazul în care formatorii nu cunosc diferenţele dintre ei.

3. Formatorii pot avea ritmuri diferite în ceea ce priveşte sincronizarea şi ritmarea

intervenţiilor. Acest lucru poate duce la tensiuni între formatori şi poate provoca anumite „fricţiuni” pe parcursul sesiunilor de instruire.

4. Instruirea în echipă poate avea drept rezultat un număr prea mare de intervenţii ale

formatorilor. Cei doi formatori se pot trezi concurând deschis pentru a câştiga timp sau adăugând idei la intervenţia celuilalt.

5. Formatorii pot avea puncte forte şi puncte slabe similare. În acest caz, ambii s-ar putea

să îndeplinească (sau să evite să îndeplinească) anumite sarcini de instruire, şi la ambii le poate scăpa acelaşi aspect pe durata instruirii.

6. Formatorii colaboratori se pot confrunta cu restricţii datorate lipsei de timp care

împiedică efectuarea unei analize adecvate. S-ar putea ca aceştia să fie presaţi de timp şi să folosească timpul pentru a avansa în conformitate cu planul de instruire sau l-ar putea modifica pentru a atinge scopurile seminarului. Restricţiile de timp pot îngreuna comunicarea între formatori, pentru ca aceştia să-şi spună opiniile unul altuia şi să menţină o relaţie de lucru calitativă.

Cele mai multe dintre aceste consecinţe negative apar deoarece echipa de instruire nu lucrează bine împreună. Multe aspecte pot fi „remediate” dacă formatorii găsesc timp să-şi definească relaţia de lucru şi fac eforturi pentru a o menţine. Desigur, este adevărat că unii formatori nu ar trebui să lucreze împreună. Pornind de la premisa că nu aşa stau lucrurile, recomandările ce urmează oferă o structură pe care o poate utiliza o echipă pentru a clădi şi întreţine o relaţie eficientă pentru instruirea în echipă. PREGĂTIREA UNEI INSTRUIRI ÎN ECHIPĂ Comunicarea eficientă înaintea unui seminar poate elimina multe dintre problemele asociate cu instruirea în echipă. Iată câteva recomandări pentru discuţia pe care formatorii colaboratori ar trebui să o poarte înainte de a începe să lucreze împreună:

1. Fiţi explicit atunci când comunicaţi cum aţi dori dumneavoastră să pregătiţi un seminar – sau informaţi-vă şi integraţi un model dacă prezentaţi un seminar care a fost pregătit anterior.

2. Cădeţi de acord asupra modului în care veţi lucra împreună pe parcursul perioadei de pregătire a seminarului respectiv. Specificaţi cine va prelua responsabilitatea majoră pentru pregătirea anumitor părţi ale seminarului.

3. Discutaţi şi comunicaţi orice fel de informaţii sau aşteptări pe care le aveţi în legătură cu

14


grupul participant. 4. Decideţi care vor fi rolurile fiecăruia în prima sau a doua a zi a seminarului de instruire. 5. Identificaţi orice aspecte specifice asupra cărora doriţi să aflaţi păreri în prima sau a doua a

zi a seminarului de instruire. 6. Decideţi unde se va afla formatorul-colaborator în timp ce formatorul-lider se află în faţa

grupului. 7. Conveniţi asupra modului în care puteţi interveni în privinţa aspectelor legate de timp. 8. Stabiliţi ora întâlnirilor zilnice. 9. Decideţi în ce mod veţi aborda, ca echipă, aspectele ce urmează:

• Participanţii care vorbesc prea mult sau care nu vorbesc deloc; • Cei care întârzie; • Situaţiile în care un formator lipseşte sau face o eroare de planificare; • Intervenţiile formatorului-colaborator (când, cum etc.); • Problemele de planificare care apar pe parcursul sesiunii; • Dezacordurile dintre formatori în faţa grupului; şi • Timpul pe care anticipaţi să-l petreceţi în fiecare seară pentru pregătirea zilei

următoare. SESIUNILE DE ANALIZĂ Ar trebui să ţineţi sesiuni informale de analiză cel puţin o dată pe zi, pentru a verifica progresele pe care le-aţi făcut. Formatorii colaboratori trebuie să organizeze o sesiune de analiză la sfârşitul seminarului pentru a revizui faptele. Iată câteva dintre aspectele care ar putea fi abordate pe parcursul acestei analize finale:

• Discutaţi măsura în care aţi atins scopurile seminarului; • Identificaţi şi faceţi un rezumat al tuturor problemelor generale de pregătire a instruirii care

au apărut pe parcursul seminarului;

• Comunicaţi părerea generală pe care o aveţi unul despre celălalt;

• Comunicaţi cum consideraţi că aţi lucrat în echipă pe durata seminarului. Adăugaţi la această discuţie orice credeţi că veţi continua să faceţi la fel data viitoare când lucraţi împreună şi ce credeţi că aţi face diferit.

• Discutaţi ce aţi învăţat dumneavoastră personal şi profesional din prezentarea seminarului;

• Comunicaţi orice sugestii pe care le aveţi unul pentru celălalt referitoare la dezvoltarea

profesională.

15

II. METODE DE INSTRUIRE

1. REGULI GENERALE

a. Alegerea metodei de învăţare

Unii oameni învaţă cel mai bine când citesc informaţiile (cum ar fi o carte); alţii învaţă cel mai bine când ascultă informaţiile (cum ar fi o prelegere); unii învaţă ascultând şi văzând (casete video, filme sau televizor); şi cei mai mulţi învaţă făcând. Învăţarea prin practică include sentimente, gesturi şi adesea simulează realitatea. Prin urmare, studiile de caz, simulările şi practicarea aptitudinilor sunt metode de învăţare extrem de eficiente. De vreme ce oamenii învaţă în feluri diferite, trebuie folosită o varietate mare de metode de instruire în cadrul fiecărui curs. Învăţarea va fi mai eficientă dacă participanţii nu se plictisesc. Pentru a ne asigura că majoritatea participanţilor primeşte şi reţine volumul maxim de informaţii posibil pe durata unei sesiuni de instruire, este cel mai bine să includem o combinaţie de metode de instruire în fiecare curs elaborat. Atunci când determinăm pe care dintre metodele de instruire le utilizăm într-un curs, trebuie să ţinem seama de următorii factori:

• Numărul persoanelor care urmează a fi instruite; • Posibilitatea participanţilor de a lipsi de la serviciu pentru a lua parte la instruire; • Experienţa şi cunoştinţele anterioare ale participanţilor; • Rezultatele anticipate ale instruirii (aptitudini, cunoştinţe şi/sau atitudini); • Nevoia participanţilor de a interacţiona cu alte persoane pentru a face schimb de idei şi

pentru a-şi exersa aptitudinile.

b. Structura prezentării Tema specifică Care este tema de discuţie? Reduceţi un subiect amplu la o temă specifică de discuţie. Introducerea Ce anecdote şi modalităţi de a „sparge gheaţa” veţi folosi? Obiectivele Care este scopul sesiunii dumneavoastră de instruire? Ce încercaţi să realizaţi? Ideile mesajului Câte idei veţi scoate în evidenţă şi care sunt acelea? Care sunt tehnicile şi metodele optime pe care le folosiţi pentru fiecare dintre acestea? Ce mijloace vizuale ajutătoare veţi utiliza? Rezumatul Care sunt cele mai importante idei care trebuie recapitulate? Ce tehnici puteţi folosi pentru a recapitula ideile?

17

MANUALUL FORMATORULUI Încheierea Ce analogii, povestiri sau citate puteţi folosi pentru a încheia sesiunea de instruire? Modalitatea de a face prezentările mai interactive Cele ce urmează sunt câteva idei referitoare la modul în care formatorii pot spori gradul de asimilare a cunoştinţelor făcându-şi prezentările mai interactive.

1. Nu faceţi o prezentare de mai mult de 20-30 de minute fără a le cere participanţilor să facă ceva mai activ decât să asculte.

2. Puneţi întrebări grupului. Ajutaţi grupul să răspundă la întrebare în loc să răspundeţi

dumneavoastră în locul său.

3. Aduceţi teme de discuţie în prezentare. Alegeţi o idee importantă care trebuie însuşită şi cereţi părerea grupului. Cereţi unei părţi a grupului să o analizeze dintr-un anumit punct de vedere şi altei părţi să o analizeze din punctul de vedere opus. Facilitaţi comunicarea între participanţi prezentându-le reciproc punctele de vedere. Puteţi să vă daţi şi dumneavoastră părerea.

4. Daţi probleme spre rezolvare. Cereţi participanţilor să lucreze individual asupra

problemelor. Apoi cereţi răspunsuri. Ascultaţi mai multe. Adăugaţi părerea dumneavoastră la cele ale grupului.

5. Nu prezentaţi informaţii sub formă de prelegere. Ocazional, daţi participanţilor materiale

scurte (una, două sau trei pagini) să citească şi apoi discutaţi-le.

6. Cereţi participanţilor să se întoarcă spre persoană de lângă ei şi să reflecte asupra unei probleme sau aspect. Apoi, solicitaţi mai multe răspunsuri. Adăugaţi părerea dumneavoastră la cele ale grupului.

7. Folosiţi grupuri mici pentru a elabora o abordare a unei probleme, apoi cereţi-le să raporteze

reciproc. Facilitaţi discuţia. Aveţi grijă ca ideile care trebuie învăţate să iasă la suprafaţă, dar folosiţi opiniile lor precum şi pe ale dumneavoastră.

8. Puneţi întrebări participanţilor, extrageţi idei din ele şi lăsaţi ca acestea să fie conţinutul de

bază al prezentării dumneavoastră.

SFATURI • Încetaţi să solicitaţi opinii • Rezumaţi frecvent • Folosiţi exemple concrete • Faceţi uz de umor • Puneţi întrebări.

c. Învăţarea activă Orice proces de învăţare este activ - Ştiinţa cognitivă contemporană a confirmat teoria filosofilor din trecut, precum Immanuel Kant, care susţineau că învăţarea este activă şi nu pasivă. Aceasta înseamnă că mintea noastră creează imagini coerente dintr-un amestec de impresii care ne-ar copleşi dacă nu le-am sorta şi condensa şi dacă nu am transforma ceea ce trăim în noţiuni care au sens pentru noi. (De exemplu, într-o conversaţie, suntem atenţi la anumite subiecte, pe când pe altele le ignorăm).

18

METODE DE INSTRUIRE Unele procese de învăţare sunt mai active decât altele - Comparaţi situaţia în care, ajuns într-un oraş necunoscut, sunteţi luat de la aeroport cu maşina şi condus la hotelul unde locuiţi cu situaţia în care vi se pune la dispoziţie o maşină închiriată şi o hartă pentru a ajunge la destinaţie de unul singur. În care dintre cele două situaţii aveţi mai multe şanse de a reţine drumul spre aeroport când părăsiţi oraşul? Pentru a învăţa ceva care să rămână bine întipărit în memorie este nevoie de implicarea activă a celui care învaţă – e nevoie de a dezlega enigme sau de a încerca să le înţelegem logic. Cu cât învăţarea este mai activă, cu atât va fi mai eficientă - Modul în care studenţii învaţă va avea impact direct asupra a ceea ce învaţă şi cât de bine învaţă aceştia. Scopul învăţării active nu este memorizarea, ci performanţele sporite în arena lumii reale. Aceasta înseamnă că învăţarea pune accentul pe transferul de cunoştinţe, nu doar pe însuşirea de cunoştinţe în scopul testării. Pentru a realiza acest lucru, este nevoie de atenţie nu numai faţă de conţinutul învăţării ci şi faţă de procesul în sine. Paşi spre învăţarea activă - În calitate de dascăl sau lider, rolul dumneavoastră este unul indirect. Aceasta înseamnă că dumneavoastră puteţi crea un climat care să-i ajute pe alţii să înveţe, dar nu puteţi învăţa în locul lor. Misiunea dumneavoastră va fi mai uşoară dacă aveţi în vedere următoarele:

(1) Aflaţi ce este în mintea participanţilor. De vreme ce aşteptările sunt cele care filtrează informaţiile, puteţi îndruma şi stimula învăţarea întrebând chiar de la început care sunt ţelurile, preocupările şi aşteptările studenţilor. Unele dintre răspunsurile lor s-ar putea să vă uimească.

(2) Explicaţi scopurile şi regulile. Faceţi conexiunea dintre pregătire şi aplicarea acesteia în

practică cât mai clar cu putinţă. Colegii dumneavoastră trebuie să înţeleagă ce le-aţi pregătit şi de ce aţi ales această cale de a împărtăşi cu ei ceea ce aţi învăţat dumneavoastră. De asemenea, ei trebuie să ştie dacă doriţi să participe toţi, cum vor fi apreciaţi în cadrul discuţiei, cum să-şi susţină opiniile şi aşa mai departe. Deoarece acest proces este extrem de important, va trebui să fiţi foarte sincer referitor la ce anume implică procesul.

(3) Pregătiţi exerciţii care pun accentul pe participare activă. Ascultarea pasivă şi luarea de

notiţe au drept rezultat însuşirea de mai puţine cunoştinţe şi într-un mod diferit de către participanţi faţă de angajarea activă prin intermediul întrebărilor, dialogului şi rezolvarea de probleme cu final deschis. Cereţi-le participanţilor să facă lucruri care conduc la descoperiri personale (ca cea din exemplul cu aeroportul).

(4) Exprimaţi-vă părerile în mod frecvent. Cu cât sunt mai active exerciţiile, cu atât este mai

important să vă exprimaţi părerile faţă de participanţi – pentru ca aceştia să îşi poată evalua progresele într-un domeniu care poate fi necunoscut pentru ei. De asemenea, trebuie să le cereţi părerea participanţilor asupra sesiunii de instruire – care sunt punctele forte, punctele slabe ale acesteia şi care sunt ariile care ar putea fi îmbunătăţite.

IMPLICAŢII ASUPRA MANAGEMENTULUI

Ce lecţii de management oferă învăţarea activă? Într-un exerciţiu de studiu de caz, moderatorul discuţiei cedează din autoritate în favoarea participanţilor, în baza teoriei că un grup în general va observa mai multe lucruri şi va înţelege mai bine decât un singur individ. Accentul se pune pe găsirea de soluţii noi, creative, cu ajutorul tuturor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru stilurile de management care pun accentul pe munca în echipă. În managementul colectiv, veţi invita în mod deliberat colegii de echipă în sfera dumneavoastră de

19

MANUALUL FORMATORULUI autoritate să-şi “dezlănţuie” potenţialul. Listele de mai jos prezintă anumite paralelisme între învăţarea activă şi managementul de echipă:

ÎNVĂŢAREA

ACTIVĂ PASIVĂ

- bazată pe inducţie, descoperire; - memorizare;

- activitate pe grupuri; - individuală; - implică asumarea unor riscuri; - mai lipsită de riscuri;

- procesul este important; - pune accentul pe rezultate; - evaluarea se face continuu; - apreciere însumată; - soluţii neaşteptate. - soluţii anticipate.

d. Instruirea în opoziţie cu predarea Considerăm că pentru a traduce ipotezele andragogiei în fapt este necesar să se adopte mai degrabă rolul de formator decât cel de dascăl. Distincţia este una mai profundă decât la nivel semantic. Iată în ce constă diferenţa! În mod tradiţional, dascălul controlează procesul şi conţinutul învăţării prin definirea situaţiilor şi procedeelor, precum şi prin precizarea a ceea ce este corect şi ce este greşit. S-ar putea să aveţi experienţa de predare în cazul cursurilor intensive de limbi străine, instruirii programatice, cursurilor de conducere auto etc. Formatorul, pe de o parte, defineşte procesul prin care are loc învăţarea dar nu decide unilateral ce e greşit, corect sau relevant. Studenţii sunt încurajaţi să îşi folosească propriul discernământ şi capacităţile de decizie.

CARACTERISTICILE FORMATORULUI Atunci când îndepliniţi funcţia de formator, sunteţi lider şi nu dictator. Aveţi responsabilitatea de a lua hotărâri şi de a oferi îndrumare, precum şi de a fi o sursă de învăţare pentru participanţi. Chiar dacă dumneavoastră v-aţi putea considera autoritatea supremă în domeniu, rămâne totuşi la latitudinea participanţilor să determine dacă ideile prezentate în cadrul sesiunii trebuie incorporate în activitatea sau viaţa lor personală sau nu. Totuşi, nu porniţi de la premisa că instruirea este un proces pasiv, relaxat şi care se desfăşoară la întâmplare. Dumneavoastră sunteţi facilitatorul, catalizatorul pentru învăţarea participanţilor; dumneavoastră o faceţi posibilă desfăşurând acele activităţi pe care le necesită procesul de învăţare.

PREDAREA INSTRUIREA Filozofia care stă la bază • Cunoştinţele sunt

transferate de la profesor la elev;

• Organizaţiile se consolidează prin intermediul progreselor tehnice;

• Orientată spre educator.

• Cunoştinţele sunt descoperite prin intermediul investigării reciproce a problemelor şi aspectelor;

• Organizaţiile se consolidează prin dezvoltarea resurselor şi a capacităţilor de auto-orientare a participanţilor;

• Orientată spre student.

20

METODE DE INSTRUIRE

Evaluarea necesităţilor şi rezultatelor educaţiei

• Priveşte numai comportamentul care poate fi urmărit şi măsurat.

• Priveşte atât atitudinile cât şi comportamentul.

Obiectivele învăţării • De obicei insistă asupra obiectivelor comportamentale măsurabile şi exacte;

• Pune accentul pe însuşirea de cunoştinţe.

• Adaptează gradul de precizie al obiectivelor la sarcini sau la aptitudinile care sunt însuşite;

• Pune accentul pe capacităţile interpersonale şi cele de auto-orientare

Conţinutul • Folosită adesea pentru însuşirea de cunoştinţe şi aptitudini tehnice; aptitudini psihomotorii; limbi străine; matematică; ştiinţe.

• Potrivită pentru aptitudini interpersonale şi tehnice care necesită un anumit nivel de analiză şi discernământ; aptitudini manageriale; arte şi ştiinţe umaniste.

Metodele de învăţare • Tinde să fie orientată către materie atunci când structurează conţinutul şi mecanică atunci când alege metodele instructive;

• Foloseşte învăţarea programată, lectura, audio-video.

• Tinde să orienteze structura conţinutului spre student, problemă şi situaţie;

• Foloseşte metodele de învăţare prin descoperire.

PREDAREA ÎN OPOZIŢIE CU INSTRUIREA

Cinci activităţi sunt implicate în desfăşurarea unei sesiuni de instruire: 1. Stabilirea şi menţinerea unui climat de învăţare; 2. Susţinerea prezentărilor; 3. Acordarea de instrucţiuni; 4. Monitorizarea sarcinilor de grup şi individuale; 5. Conducerea procesului de raportare.

Una dintre responsabilităţile majore ale formatorului este aceea de a conduce procesul prin care are loc învăţarea. Acest lucru este foarte diferit de controlul asupra conţinutului sesiunii sau controlul asupra participanţilor. Nu credem că noi – sau dumneavoastră – suntem unicii deţinători ai înţelepciunii. Noi putem funcţiona ca sursă, ca persoane care deţin un volum mare de informaţii utile, dar la fel pot funcţiona şi participanţii. Formatorul versat recunoaşte acest lucru şi doar ghidează procesul prin care participanţii fac schimb de informaţii şi învaţă din activităţile pregătite pentru sesiunea de instruire. SIGURANŢA DE SINE ŞI COMPETENŢA

În calitate de formator, este extrem de important atât pentru dumneavoastră cât şi pentru participanţi să daţi dovadă de siguranţă de sine şi competenţă. Înainte ca participanţii să treacă la treabă, ei trebuie să simtă că dumneavoastră ştiţi exact ce aveţi de făcut. Evident, o asemenea recunoaştere face ca lucrurile să fie mult mai plăcute şi pentru dumneavoastră.

21

MANUALUL FORMATORULUI Dacă sunteţi un formator nou, mare parte din siguranţa dumneavoastră va veni din buna cunoaştere a subiectului şi o temeinică pregătire a sesiunii. Din acest motiv, vă sugerăm să investiţi timp pentru a vă familiariza în detaliu cu programul de instruire pe care îl veţi desfăşura. Atunci când pregătiţi sesiunea, acordaţi atenţie logicii conţinutului şi logicii emoţionale. Ambele trebuie să fie prezente în cadrul oricărei sesiuni de instruire petru a obţine eficienţă maximă în ceea ce priveşte însuşirea şi aplicarea cunoştinţelor învăţate de către participanţi. Încercaţi să înţelegeţi de ce fiecare lucru este acolo unde este. Când studiaţi structura sesiunii, puneţi-vă întrebarea “De ce au procedat autorii astfel?” Acest proces vă va ajuta să vă simţiţi sigur pe sine şi competent atunci când conduceţi o sesiune de instruire. Aveţi în vedere necesităţile de învăţare ale participanţilor, procesele lor de învăţare şi ceea ce învaţă. Faceţi ajustări după cum e necesar în ceea ce priveşte timpul pe care îl necesită diferite părţi ale programului. Dacă descoperiţi că într-o prezentare aveţi mai multe de spus, atunci spuneţi tot ce aveţi de spus. În cele mai multe programe de instruire sunt indicate limite de timp precise pentru fiecare exerciţiu, dar acestea sunt orientative, nu obligatorii. Aveţi de asemenea responsabilitatea de a fi flexibil, şi nu rigid, când faceţi aceasta. Când participanţii sunt implicaţi într-un exerciţiu, ţineţi seama de cât timp au nevoie pentru a finaliza sarcina. Nu este o idee prea bună să reduceţi timpul dar, ocazional, s-ar putea să consideraţi că e necesar să alocaţi mai mult timp. Pe măsură ce câştigaţi experienţă în programe de instruire, veţi dezvolta modalităţi care să facă programul potrivit pentru necesităţile organizaţiei dumneavoastră şi stilului dumneavoastră personal. De obicei, este important să învăţaţi şi să respectaţi structura programului, pentru că acesta a fost structurat cu atenţie pentru a promova învăţarea. Totuşi, nu consideraţi că aveţi datoria să-l respectaţi cu rigiditate. NATURALEŢEA

Credem că pentru un formator eficient este foarte important să fie natural, adică să fie el însuşi. O sesiune de instruire nu este momentul cel mai potrivit pentru a decide că vreţi să “jucaţi” în stilul şefului dumneavoastră, soţului, terapeutului sau al celui mai bun prieten al dumneavoastră. Problema în ceea ce priveşte încercarea de a adopta stilul de comportament al altcuiva – aceasta fiind într-adevăr o formă de interpretare – este aceea că aceasta nu-i ajută cu nimic pe participanţi să înveţe. Dacă interpretaţi, dumneavoastră – şi nu procesul de învăţare al participanţilor – veţi deveni centrul atenţiei. Învăţarea are loc cel mai bine când adulţii se simt în largul lor şi se comportă natural, aşa încât relaxaţi-vă şi fiţi dumneavoastră înşivă. Încercaţi să fiţi sincer în tot ceea e spuneţi şi faceţi în calitate de formator. Când faceţi o afirmaţie de susţinere a cuiva, să fie din inimă. Nu spuneţi “Este bine”, dacă nu credeţi cu adevărat acest lucru: se va simţi în voce şi se va vedea pe faţa dumneavoastră, iar acest lucru ar putea părea condescendent. Merită să vă amintiţi vechea maximă “Spune ceea ce crezi cu adevărat şi fii convins de ceea ce spui” atunci când desfăşuraţi o sesiune de instruire. S-ar putea să pară greu la început să fii natural şi “profesionist” în acelaşi timp. Dacă aveţi o voce scăzută, va trebui să fiţi conştient de acest lucru şi să vorbiţi în aşa fel încât participanţii să audă ceea e spuneţi. Dacă aveţi gesturi nervoase, agitate, încercaţi să le controlaţi. Dacă aveţi tendinţa de a folosi un limbaj ironic, abţineţi-vă să folosiţi cuvinte care ar putea jigni pe cineva. Practicând, veţi găsi combinaţia ideală de naturaleţe şi profesionalism. Acest manual conţine numeroase sfaturi şi tehnici care vin în ajutorul dumneavoastră.

22

METODE DE INSTRUIRE Încă ceva: bucuraţi-vă de experienţa de a desfăşura sesiuni de instruire. Luaţi-vă răgazul de a savura momentul atunci când dumneavoastră împreună cu participanţii simţiţi bucurie sau satisfacţie pentru o realizare. Cu cât sesiunea este mai plină de satisfacţii pentru dumneavoastră, cu atât mai plină de satisfacţii va fi pentru participanţi.

2. METODE DE INSTRUIRE

a. Expunerea şi demonstraţia

EXPUNEREA

Definiţie:

Prelegerea este o prezentare structurată, cu sau fără mijloace vizuale ajutătoare, menită să transmită cunoştinţe şi experienţe, evenimente şi fapte, concepte şi principii.

Avantaje:

1. Un instrument eficient pentru prezentarea/explicarea ideilor, conceptelor, teoriilor, principiilor etc.

2. Economiseşte timp. 3. Poate servi grupurilor mari de

participanţi. 4. Poate fi utilizată în combinaţie cu alte

tehnici. 5. Procesul este controlat de către lector,

pentru a transmite informaţii specifice. 6. Este o metodă directă. 7. Un lector bun poate stimula

entuziasmul grupului printr-o prelegere convingătoare.

Aplicaţii:

1. Transmiterea cunoştinţelor şi a experienţelor.

2. Pentru un număr mare de participanţi. 3. Pentru introducerea modulelor /

obiectivelor instruirii. 4. Cunoştinţele şi experienţa lectorului în

raport cu cunoştinţele şi experienţa grupului. Unii lectori au tendinţa de a se considera izvoare nesecate de cunoştinţe, pe care le transmit celor instruiţi, aşteptându-se ca aceştia să le asimileze în totalitate, să le poarte cu ei şi să le influenţeze comportamentul pe parcursul întregii vieţi, fără ca aceştia să depună vreun efort.

[Planty, McCord & Efferson – Training Employees and Managers (Instruirea angajaţilor şi a directorilor) (1948)]

Limitări:

1. Comunicarea este cu sens unic. 2. Rolul pasiv al celui instruit. 3. Grad de memorare scăzut. 4. Lectorul ar putea vorbi cu

condescendenţă participanţilor, fapt pe care, în mod obişnuit, adulţii îl resping.

5. Nu este adecvată pentru schimbarea atitudinii.

6. Opinii puţine şi care pot induce în eroare.

7. Este o metodă de predare impersonală. 8. Poate fi anostă şi plicticoasă. 9. Necesită o pregătire intensivă. 10. Asimilarea cunoştinţelor poate fi

superficială.

23


Pregătirea:

1. Cunoaşteţi şi analizaţi grupul. 2. Stabiliţi obiectivele. 3. Determinaţi ideile principale. 4. Selectaţi subiectele – cheie ale discuţiei. 5. Asiguraţi o trecere treptată de la o idee

la alta. 6. Selectaţi materiale şi publicaţii

specializate pe instruire. 7. Repetaţi, mai ales dacă tema este nouă.

Prezentarea:

1. Îmbrăcaţi-vă corespunzător. 2. Începeţi la timp. 3. Inspiraţi credibilitate (prezentaţi-vă). 4. Explicaţi obiectivele sesiunii. 5. Prezentaţi idea de bază a prelegerii. 6. Începeţi pe o notă mai puţin severă. 7. Menţineţi-vă vocea suficient de sonoră

şi clară. 8. Adoptaţi un ritm mai moderat la

început. 9. Fiţi atent la gesturi: acestea transmit

semnificaţii şi pot fi folosite pentru a consolida procesul de învăţare.

10. Evitaţi manierismul. 11. Ascultaţi întrebările cu atenţie. 12. Stimulaţi interacţiunea de grup. 13. Nu vă scuzaţi pentru nici un incident;

fiţi sigur pe sine. 14. Contactul direct poate fi util. 15. Faceţi un rezumat. 16. Încercaţi să terminaţi prezentarea la

timp.

DEMONSTRAŢIA

Definiţie:

Demonstraţia este o prezentare bazată pe acţiune pentru a arăta modul în care funcţionează un anumit lucru.

Avantaje:

1. Se obţin rezultate rapide. 2. O abordare directă şi neconvenţională. 3. Participanţii câştigă încredere. 4. Cea mai bună modalitate de

repartizare a aptitudinilor psihomo-torii.

5. Opinii imediate.

Aplicaţii:

1. Pentru utilizarea dispozitivelor/ instrumentelor.

2. Pentru operarea unui dispozitiv. 3. Pentru însuşirea unei aptitudini.

Limitări:

1. Poate face ca o situaţie reală să pară simplistă.

2. Poate genera încredere falsă. 3. Demonstraţia nu constituie un substi-

tut al practicii şi repetiţiei.

24

METODE DE INSTRUIRE

b. Brainstorming şi discuţii în cadrul mesei rotunde

BRAINSTORMING

Descriere: Acesta este un procedeu în care un grup de participanţi se concentrează asupra unei probleme specifice şi lucrează pentru a găsi soluţii prin intermediul procesului colectiv de colectare de propuneri.

Aspecte de logistică: Se anunţă tema discuţiei – poate fi anunţată în scris sau verbal.

Sugestiile pe care le face grupul sunt înscrise pe un panou, tablă sau retroproiector, astfel încât să poată fi văzute de toţi participanţii.

Nu sunt admise "formulări descurajatoare". Printre acestea se numără afirmaţii de genul: “Am încercat acest lucru mai înainte. Nu va da rezultate niciodată. Cine are timp pentru aşa ceva?"

Opţiuni: După ce se epuizează lista sugestiilor, aceasta poate fi redusă fie la un număr de opţiuni aplicabile, fie la o listă a soluţiilor în ordinea priorităţilor.

După ce lista este completă, unele sugestii pot fi eliminate dacă se întruneşte consensul grupului.

Personal: Important pentru reuşita sesiunii este un moderator care poate iniţia şi conduce o

discuţie.

Moderatorul poate fi cel care scrie sau poate delega pe altcineva, însă acesta trebuie să aibă grijă ca discuţia să continue şi să prevină gândirea negativă.

Avantaje: Pot fi propuse numeroase alternative într-un interval scurt de timp.

Permite opinii şi/sau aprecieri creative, fără restricţii, referitoare la tema în discuţie. Le oferă factorilor de decizie posibilitatea de a îşi face o idee realistă asupra a ceea ce gândesc participanţii în legătură cu un subiect anume.

Dacă un astfel de proces este atent utilizat şi monitorizat, participanţii primesc sugestiile mult mai deschis.

De regulă, o soluţie sau sugestie dă naştere altora, care fie au legătură cu subiectul în discuţie fie sunt total diferite şi participanţii s-ar putea să aibă cunoştinţă de ele.

Această activitate permite tuturor participanţilor să vină cu idei şi, într-o fază ulterioară, ideile şi soluţiile sunt examinate şi evaluate fără teama de a da un răspuns greşit. Brainstorming-ul poate fi utilizat pentru a facilita exprimarea ideilor şi a părerilor de către toţi participanţii din cadrul unui grup. Se va pune o întrebare sau se va da un subiect şi toţi participanţii vor contribui cu idei şi păreri fără teama că vor da răspunsuri greşite. Acest tip de activitate va permite tuturor participanţilor să audă mai multe păreri diferite, generând astfel alte idei noi ale altor persoane. Brainstorming-ul trebuie să cuprindă întotdeauna o sesiune de analiză pentru a discuta ideile care pot fi funcţionale şi pe cele care sunt noi sau vin cu o perspectivă revigorantă. Facilitatorul trebuie să fie experimentat în acest tip de exerciţiu pentru a se asigura că lucrurile se desfăşoară aşa cum trebuie. Puteţi recunoaşte şi alte modalităţi de a include experienţele dumneavoastră în climatul de învăţare. Pentru dumneavoastră ca student sau educator, este important ca experienţele să fie recunoscute şi învăţate şi, făcând aceasta, veţi permite tuturor participanţilor să interacţioneze la toate nivelele.

25


EXEMPLU DE PROCEDURĂ PENTRU BRAINSTORMING

1. Introduceţi subiectul. De exemplu, „Stabilirea subiectelor pentru sesiunile viitoare de instruire în domeniul consolidării instituţionale”

2. Solicitaţi idei. Nu respingeţi nici una, oricât de bizară vi s-ar părea. Scrieţi-le pe tablă (sau

rugaţi unui participant să le scrie). Lucraţi repede, menţineţi ritmul.

3. Opriţi-vă atunci când ideile participanţilor se epuizează.

4. Revizuiţi ideile. Cereţi lămuriri acolo unde este cazul şi şlefuiţi ideea. Reuniţi ideile asemănătoare, dacă participanţii sunt de acord.

5. Explicaţi că vă puteţi concentra numai asupra a trei subiecte de instruire şi că participanţii

trebuie să stabilească o ordine a priorităţilor referitor la acestea, astfel încât toţi participanţii să fie de acord cu decizia finală.

6. Utilizând planşele de pe tablă şi un ritm mai lejer, începeţi un proces de analiză conform

unor criterii diferite, cum ar fi de exemplu: urgenţa, nivelul de dificultate, găsirea unui formator potrivit pentru subiect, timpul necesar, timpul disponibil etc.

7. Acum că participanţii au reflectat asupra a ceea ce înseamnă fiecare idee în practică, cereţi-

le să convină asupra primelor trei.

8. Asiguraţi-vă că aveţi consens absolut.

BRAINSTORMING

Definiţie: Brainstorming-ul este o tehnică spontană şi care nu face o evaluare a ideilor inovatoare şi creative generate de moderator şi de grup.

Avantaje: 1. Implică o participare intensă. 2. Productivă. 3. Sinergică. 4. Nu se pronunţă asupra corectitudinii

sau incorectitudinii ideilor. 5. Este o experienţă creativă. 6. Găseşte soluţii la diferite probleme. 7. Economiseşte timp. 8. Facilitează schimbul de idei.

Aplicaţii:

1. Pentru soluţionarea problemelor. 2. Pentru stimularea gândirii creative. 3. Pentru identificarea de alternative. 4. Pentru a oferi o pauză de relaxare şi

pentru a trezi interesul grupului.

Limitări:

1. Mărimea grupului – nu trebuie să fie nici prea mică nici prea mare.

2. Integrarea ideilor generate necesită aptitudini speciale din partea formatorului.

3. Nu toate exerciţiile de brainstorming se dovedesc a fi la fel de creative şi inovatoare.

26

METODE DE INSTRUIRE

DISCUŢII ÎN CADRUL MESEI ROTUNDE Descriere: Discuţiile se ţin în grupuri mici, de obicei la o “masă rotundă” sau în formă circulară

(scaunele aşezate în formă de cerc). Participanţii vor discuta o anumită temă sau problemă.

Aspecte de logistică: Mesele rotunde funcţionează de obicei foarte bine, deoarece participanţii pot

lua notiţe în timp ce fac schimb de informaţii.

Temele şi problemele de discuţie trebuie scrise. Sunt utilizate adesea întrebări pentru a axa discuţia pe tema dată.

Opţiuni: Moderatorii pot fi aleşi înainte de discuţie, pentru a pregăti şi prezenta materiale

documentare suplimentare pe temele puse în discuţie. Moderatorii pot fi voluntari din cadrul grupului. Discuţia poate fi limitată la un interval scurt de timp, apoi, prin rotaţie, li se poate permite tuturor participanţilor din grup să îşi exprime opinia referitor la temele de discuţie la care doresc să participe. Participanţii pot fi de asemenea repartizaţi la un anumit grup în funcţie de obiectivele unei tehnici.

Ideile principale ale discuţiei pot fi prezentate de moderator sau de secretar.

Personal: Moderatori - fie numiţi în prealabil, fie voluntari.

Secretar – pentru a lua notiţe pe parcursul discuţiei Prezentator – dacă astfel decide întregul grup.

Avantaje: Permite un nivel avansat de interacţiune.

Se poate face uşor schimb de informaţii în cadrul unui grup mic cu participanţi din sfere diverse.

Creează o ambianţă relaxată pentru implicarea participanţilor.

Poate întări relaţiile şi scoate la iveală factori de interes comun în rândul participanţilor.

Factorii de decizie pot cere părerea tuturor participanţilor într-o ambianţă sănătoasă şi relaxată.

c. Metoda maieutică (întrebările ipotetice ca tehnică de predare) Încă din vremea lui Socrate, metoda de predare “întrebare –răspuns” s-a dovedit a fi una mai interesantă şi mai activă decât “prelegerea”. O discuţie care începe cu o întrebare dificilă necesită un angajament activ al participanţilor de a răspunde şi găsi soluţii şi este mult mai productivă pentru gândire decât receptarea pasivă. Cum se poate concepe o întrebare ipotetică eficientă pentru scopurile predării? Căci în procesul predării prin intermediul folosirii întrebărilor ipotetice, analiza răspunsului se realizează punând întrebări şi răspunzând la ele. I. Consideraţii A. Din cine este compusă audienţa? – Primul pas pentru a concepe o întrebare ipotetică eficientă este acela de a ţine seama de public. Pentru scopurile noastre imediate, vom presupune că publicul

27

MANUALUL FORMATORULUI are preocupări juridice, deşi întrebarea ipotetică poate fi folosită în orice forum. Un “public juridic” poate fi alcătuit din elevi de liceu, studenţi la drept, ofiţeri de poliţie, angajaţi guvernamentali, grefieri, avocaţi, judecători sau alţi specialişti juridici. Întrebarea ipotetică trebuie să se adreseze acelei categorii de public şi nu trebuie să fie nici exagerat de complicată nici exagerat de simplă. B. Care este cadrul sau în ce mod va fi implicat publicul? Locul de instruire devine important pentru tipul de instruire care urmează a fi oferit. Acolo unde spaţiul este mic, iar discuţia ar putea fi limitată în timp şi spaţiu, o dezbatere deschisă a unei întrebări ipotetice, cu formatorul care direcţionează şi facilitează discuţia, aşezat în faţa clasei, poate fi posibilă şi eficientă. Pe de altă parte, o sală de conferinţă poate permite împărţirea participanţilor pe grupuri mici pentru a interpreta roluri în cadrul unui model de întrebare ipotetică. Deci, încă o dată, spaţiile mari pot oferi posibilitatea de a desfăşura exerciţii mai ample de interpretare de roluri, cum ar fi, de exemplu, un proces în instanţă. Cu cât profesorul este mai capabil să angajeze toţi participanţii, cu atât mai eficient va fi procesul de învăţare pentru toată lumea. C. Care este scopul reuniunii? Subiectul general al reuniunii este semnificativ pentru întrebările ipotetice, deoarece grupul de studenţi/participanţi va avea un anumit scop sau temă de interes pentru a participa la reuniune. Reuniunea poate avea scopul specific al subiectului în discuţie, aşa cum se întâmplă în sala de curs de la drept. Or, reuniunea poate avea loc în cadrul unei conferinţe pe teme multiple şi variate. Un fir roşu care se strecoară şi care face conexiunea dintre scopul întrebării ipotetice şi cel al seminarului va adăuga mai mult interes pentru participare. Astfel, de exemplu, un aspect de responsabilitate profesională poate fi introdus într-o întrebare ipotetică prezentată la o conferinţă având ca temă etica profesională; un aspect al corupţiei poate fi introdus ca parte a unei conferinţe pe tema reformei juridice. D. Care este rezultatul aşteptat? – Rezultatele aşteptate ale exerciţiului ar trebui să fie anticipate, astfel încât pe durata desfăşurării exerciţiului de întrebări ipotetice să se poată acorda atenţie realizării lor. Întrebările care ar trebui puse sunt: “De ce se efectuează exerciţiul?” “Ce va învăţa participantul şi cu ce va rămâne după ce se va încheia exerciţiul?” “Exerciţiul ne va învăţa un anumit aspect sau proces?” Răspunsurile vor ghida pe creatorul întrebării ipotetice spre acţiuni şi exerciţii care vor da rezultatele dorite.

II. Tehnica A. Argumentele discuţiei nu sunt nici “corecte” nici “incorecte”. Se presupune că această metodă va fi folosită la examenele pentru studenţi, simulări de pledoarii, simulări de procese, cursuri juridice practice în domeniul principiilor de drept, seminare juridice pentru perfecţionarea profesională continuă a judecătorilor şi avocaţilor (sesiuni de instruire în domeniul arbitrajului şi medierii, judecarea cauzelor, procesul de soluţionare a litigiilor în cadrul sesiunilor de negociere, arbitraj şi mediere). În contrast cu predarea sub formă de prelegere, care “spune” studenţilor ce este important, predarea prin intermediul întrebărilor ipotetice îi cere studentului să tragă concluzii prin intermediul propriului proces de gândire. Din perspectiva profesorului (şi, prin urmare, şi din aceea a creatorului de întrebări ipotetice) nu există răspuns absolut corect. Mai degrabă, întrebarea ipotetică oferă studenţilor doar un mecanism de procesare a ideilor care duc la o concluzie, fără aprecierea profesorului referitoare la corectitudinea sau incorectitudinea răspunsului. Scopul este acela de a stimula gândirea şi dezbaterea. La încheierea unui exerciţiu reuşit, fiecare participant va fi adoptat o poziţie (în mod voluntar sau prin desemnare) în legătură cu subiectul supus spre dezbatere. Şi, prin intermediul exerciţiului, fiecare participant va dobândi respect pentru capacitatea de a înţelege raţionamentul şi procesul de

28

METODE DE INSTRUIRE gândire al adversarilor săi. Măsurarea progresului participantului în scopul evaluării constă în măsura în care acesta s-a implicat şi a participat la proces. B. Poziţia profesorului este una neutră. Este important să subliniem faptul că pe parcursul unei dezbateri încununate de succes a unei întrebări ipotetice, profesorul nu trebuie să exprime nici o opinie sau convingere referitor la o poziţie “corectă” faţă de subiectul dat. Atunci când profesorul adoptă o poziţie care nu este neutră faţă de subiectul în discuţie, un aspect irelevant este introdus în proces. Studentul trebuie să decidă dacă poziţia sa este sau nu aceeaşi cu a profesorului şi dacă să-şi schimbe sau nu opiniile şi convingerile pentru a căpăta aprobarea autorităţii din sală sau să vină cu un contra-argument doar pentru că profesorul său a adoptat o poziţie. În oricare dintre situaţii, intenţia de a folosi o întrebare ipotetică pentru a exersa procesele de gândire individuală şi independentă ale participanţilor este zădărnicită. Desigur, se poate întâmpla ca anumiţi participanţi (lideri ai studenţilor, oficialităţi guvernamentale) să influenţeze opiniile celorlalţi datorită poziţiei lor. Totuşi, poziţia profesorului permite intervenţii cu întrebări care pot contesta poziţii şi, prin urmare, chiar şi pe persoanele în poziţii de conducere influente, într-un mod neutru. Dacă va continua să pună întrebări contrare şi distincte tuturor părţilor, fără să adopte nici o poziţie, profesorul va rămâne partea neutră. Dezbaterea poate continua, conferind integritate gândirii individuale. Integritatea procesului de predare impune să nu existe altă “agendă” pentru exerciţiul cu întrebări ipotetice în afară de un subiect de interes pentru audienţă sau pentru scopul seminarului, cursului sau sesiunii de instruire. De exemplu, o dezbatere din cadrul unui curs la facultatea de drept se va concentra asupra subiectelor prevăzute în programa de învăţământ săptămânală; o sesiune în cadrul unei conferinţe pe tema eticii profesionale se va concentra asupra unei chestiuni de responsabilitate profesională; o simulare a unui proces destinată elevilor de liceu se va concentra asupra unui subiect de interes public actual care îi preocupă.

III. Pregătirea întrebării

A. Cum să începem?

Alegeţi un subiect controversat pe care trebuie să-l abordeze participanţii şi spuneţi o povestire folosind un personaj fictiv dar realist, cu care se pot identifica participanţii. Spuneţi povestea personajului adresând subiectul principal, lăsaţi imaginaţia să abordeze aspecte conexe şi implicaţi-vă personal. Introduceţi alt personaj, din cadrul familiei sau al cercului de prieteni, pentru a interacţiona cu primul personaj într-o problemă legată de subiectul pus în discuţie. Când primul personaj a depăşit limita responsabilităţii/iresponsabilităţii, adăugaţi un fapt care să echilibreze lucrurile. Strecuraţi alte personaje, cu care participanţii să se poată identifica şi care complică situaţia, adăugând o altă problemă complicată şi controversată. Ideea este aceea de a introduce o dilemă cu răspunsuri şi argumente raţionale între părţile concurente. Ca exemplu ipotetic, să presupunem că aveţi un seminar în domeniul reformei juridice care are ca teme “anticorupţia”, “îndatoririle etice”, “administrarea instanţelor”, “repartizarea aleatorie a cauzelor” şi “medierea. Audienţa este alcătuită din avocaţi pledanţi. Vă stabiliţi sesiunea spre sfârşitul seminarului, după ce participanţii au avut posibilitatea să reflecteze asupra subiectelor. Doriţi să pregătiţi atmosfera pentru prezentare punând în dezbatere o întrebare ipotetică.

29

MANUALUL FORMATORULUI B. Elaborarea întrebării

Începeţi de la un punct comun preluat de la activitatea care reuneşte participanţii. Într-o conferinţă care abordează etica profesională, de exemplu, aspectele controversate pot include implicarea judecătorilor în afacerile justiţiabililor, şi abuzul de funcţie şi putere al unor persoane pentru a influenţa hotărârile judecătoreşti. Puteţi începe cu consideraţii generale de identificare a unei companii fictive, care este foarte amabilă cu politicienii şi judecătorii locali, deoarece aceştia sunt membrii aceluiaşi club. Dezvoltaţi fapte care complică aspectele de etică ce înconjoară situaţia simplă. Cazul dumneavoastră ipotetic începe simplu: personajul dumneavoastră, “A.B., este un om de afaceri prosper”. Este necesar un conflict etic, deci puteţi introduce un parteneriat cu un politician local. “AB înfiinţează o companie în localitate împreună cu primarul (“P”). Societatea este în comandită simplă, iar primarul este partener pasiv şi a contribuit financiar la acest parteneriat.” Povestea începe cu probleme potenţiale de etică şi trebuie adăugat un conflict care să implice audienţa dumneavoastră de specialitate juridică. “Între timp, la clubul local de tenis, se organizează o manifestare care celebrează recenta realegere a primarului şi cea de a 10-a aniversare de la deschiderea clubului. Judecătorul X, un membru de vază al clubului, a fost invitat să ţină un discurs în cadrul acestei manifestări. I s-a cerut să vorbească despre activitatea primarului pe durata ultimului său mandat şi ce se aşteaptă de la el pe durata mandatului următor.” Acest aspect adaugă fapte care lasă loc aspectelor controversate ce există între omul de afaceri, primar şi judecător. Fapte suplimentare pot să-i pună în dificultate pe protagonişti. “Primarul, omul de afaceri şi judecătorul sunt membri ai clubului şi prieteni de la înfiinţarea clubului”. Este important să strecuraţi problemele principale în acest amestec. Adăugaţi fapte care vor complica chestiunea şi vor prezenta subiectul care provoacă dificultăţi de natură etică. “Între timp, în ziua manifestării, un cetăţean din localitate a depus o plângere în instanţă, pe motiv de discriminare, deoarece el făcuse o cerere pentru a înfiinţa aceeaşi companie, în aceeaşi locaţie şi i s-a respins autorizarea cu trei luni înainte să fie aprobată cererea lui A.B.” Acum este momentul să introduceţi dilema pentru judecător. “Judecătorul X era de serviciu în acea zi şi a examinat plângerea, care era argumentată corespunzător. Judecătorul X are responsabilitatea de a repartiza cauza unui judecător de şedinţă. Judecătorul X are doar patru judecători cărora le poate repartiza cauza; unul este tatăl omului de afaceri; unul este fratele primarului; unul este judecător proaspăt numit, cu o lună de experienţă în instanţă; şi al patrulea este el însuşi.” Atribuiţi-i judecătorului o responsabilitate etică şi atribuiţi-i o acţiune care poate fi susţinută sau nu. “Judecătorul decide că dintre cei patru judecători, el este cel mai capabil de a fi corect şi îşi repartizează cazul lui însuşi.”

Adăugaţi câteva fapte care complică situaţia. “La manifestarea de la club din acea seară, judecătorul X discută neoficial cu primarul şi omul de afaceri despre faptul că a fost înaintată o plângere în instanţă. Pe lângă remarcile aniversare privind funcţionarea cu succes a clubului pe parcursul celor 10 ani, discursul judecătorului X îl elogiază pe primar pentru activitatea sa pe parcursul ultimului mandat dar le spune participanţilor că sunt necesare mai multe eforturi pentru a asigura o guvernare corectă. Mai târziu, judecătorul află că, în acea seară, consumaţia pentru el şi soţia sa, a fost achitată de omul de afaceri.”

Având un set de fapte esenţiale, autorul întrebării ipotetice le poate recapitula şi adăuga fapte care fac cazul încă şi mai dificil pentru ambele părţi. În afară de aceasta, autorul poate să le ceară participanţilor să se concentreze asupra anumitor subiecte de dezbatere, adăugând întrebări la întrebarea ipotetică după ce sunt prezentate faptele. De exemplu:

“Care sunt aspectele etice la repartizarea cauzei? Care sunt responsabilităţile judecătorului X în discutarea cauzei cu părţile?

30

METODE DE INSTRUIRE

Care sunt responsabilităţile judecătorului X în legătură cu discursul ţinut în cadrul evenimentului?”

Ideea este aceea de a furniza fapte pozitive pentru ambele părţi, care să le susţină poziţia, şi fapte negative, care le afectează poziţia. Astfel, părţile se confruntă cu poziţia pe care trebuie să o adopte şi cu dilemele pe care trebuie să le argumenteze. Ele trebuie să aibă în vedere punctele forte şi punctele slabe ale cauzei lor şi pe acelea ale adversarului lor. Ele sunt repartizate, nu în instanţă, ci la mediere, unde trebuie să se ajungă la un compromis. Pentru a obţine o implicare maximă a participanţilor, elaboraţi situaţii care sunt identificabile la nivel personal. Prezentaţi clasei sau actorilor, în cazul unei interpretări pe roluri, o dilemă personală datorată unor interese concurente care trebuie rezolvată de student. De exemplu, un conflict între interesul personal şi cel de afaceri, un drept moral în contrast cu un drept legitim, un conflict între interesul profesional şi cel familial. Legătura personală a studentului cu dilema îl va ajuta să se identifice cu situaţia. Studentul care ajunge la intersecţia convingerilor de la “nivelul intuiţiei” şi raţionamentului de la “nivel intelectual” trebuie să-şi deschidă mintea pentru a ajunge la o concluzie. Iar scopul predării prin intermediul întrebărilor ipotetice nu este nimic altceva decât un demers de a “deschide mintea”.

d. Interpretarea pe roluri

Care este scopul acesteia?

• Să contribuie la conştientizarea de către participanţi a multiplelor perspective, valori, stiluri de comunicare şi norme culturale şi să îi înveţe cum să le facă faţă;

• Să asigure aplicarea în practică a unei game variate de aptitudini, precum: participarea la o şedinţă, negocierea, soluţionarea conflictelor, procesul de decizie participativ;

• Să asigure aptitudini practice pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute; • Să scoată în evidenţă variatele opţiuni pentru rezolvarea unor situaţii dificile.

Scopul interpretării pe roluri trebuie clarificat fie în etapa de început, fie în cea în care se conturează concluziile. Care sunt elementele unei interpretări pe roluri eficiente?

• O situaţie relevantă şi realistă pe care participanţii să o poată lua în serios; • Un scop clar. Interpretarea pe roluri se va face pentru un scop bine precizat. • Un element neprevăzut integrat în conceperea situaţiei: de exemplu, distribuirea de roluri

diferite care conţin informaţii contradictorii. • Informaţii generale clare, dar nu atât de multe încât să fie greu de asimilat; • Detalii suplimentare pe care participanţii le pot inventa pe măsură ce avansează; • Instrucţiuni clare pentru fiecare interpret; • Un interval de timp bine stabilit; • Sarcini stabilite pentru observatori; • Selectarea atentă a participanţilor. Nu îi obligaţi pe participanţii timizi să interpreteze un rol;

aceştia pot fi excelenţi observatori. Opţiuni:

• Participanţii pot alege împreună ce va răspunde şi cum va reacţiona personajul lor în cadrul experienţei;

31


• Fiecărui participant i se poate recomanda o modalitate de a reacţiona la subiectele puse în discuţie;

• Adesea este o idee bună să li se permită interpreţilor să îşi analizeze interpretarea, astfel încât aceştia să conştientizeze ce au făcut.

INTERPRETAREA PE ROLURI

Descriere: Se face o demonstraţie a unui principiu sau a unei idei prin implicarea prezentatorilor

şi/sau a participanţilor în interpretarea rolurilor care sunt puse în discuţie: de exemplu, judecătorul, procurorul, avocatul, inculpatul, martorul. Participanţii “interpretează” situaţia ca o demonstraţie. În cele mai multe situaţii, scenariul trebuie scris înainte de sesiune.

Scopul interpretării pe roluri trebuie să fie clarificat şi se poate crea un cadru relaxat şi constructiv.

Selectaţi participanţii cu atenţie. Unora dintre ei le poate fi atât de teamă să participa la interpretarea pe roluri încât s-ar putea să rateze ocazia de a învăţa.

Opţiuni: Participanţii pot alege împreună ce va răspunde şi cum va reacţiona personajul lor în

cadrul experienţei.

Fiecărui participant i se poate recomanda o modalitate de a reacţiona la subiectele puse în discuţie, ideea care urmează a fi învăţată fiind subliniată în indicaţiile de regie. Adesea se recomandă să li se permită interpreţilor să îşi analizeze interpretarea, astfel încât aceştia să conştientizeze ce au de făcut. Actorii pot fi "experţi", experimentaţi în aptitudinile care sunt ilustrate sau pot fi novici care abia au învăţat acea aptitudine. Aţi putea avea o listă de verificare pentru observatori, pentru a face critica actorilor. Aceasta poate servi de asemenea la recapitularea şi fixarea ideilor din cadrul instruirii.

Personal: Actori din rândul participanţilor sau al experţilor – în funcţie de obiectivul pe care îl

urmăriţi.

Un moderator care să facă prezentarea rolurilor şi care să faciliteze discuţiile ulterioare sau criticile.

Avantaje: Aceasta constituie o modalitate simplă de a ilustra un concept sau o aptitudine dificilă

sau abstractă.

Participanţii au posibilitatea de a aplica imediat în practică aptitudinile proaspăt dobândite. Poate crea o ambianţă extraordinar de amuzantă şi relaxată. Interpretările pe roluri au adesea drept rezultat folosirea umorului ca tehnică de instruire.

32

METODE DE INSTRUIRE

INTERPRETAREA PE ROLURI

Definiţie:

Interpretarea pe roluri este o tehnică de instruire în cadrul căreia participanţii interpretează anumite roluri într-o manieră neconvenţională şi neteatrală dar realistă. Aceasta poate fi structurată sau spontană.

Avantaje:

1. O tehnică adecvată pentru a descrie situaţii delicate şi conflictuale.

2. Poate fi utilizată pentru a completa însuşirea conceptelor şi teoriilor.

3. Asigură înţelegerea / cunoaşterea tipa-relor comportamentale.

4. Stimulează rezolvarea spontană a problemelor.

5. Învăţarea prin intermediul aplicaţiilor practice.

6. Impact dramatic. 7. O modalitate eficientă de schimbare a

atitudinilor.

Aplicaţii:

1. În sesiunile de instruire dedicate confruntării cu situaţiile conflictuale şi generatoare de tensiuni.

2. Pentru a stimula tiparele comporta-mentale empatice.

3. Pentru înţelegerea modului în care funcţionează intelectul uman.

4. Pentru predarea aptitudinilor inter-personale.

5. Pentru însuşirea aptitudinilor de comunicare şi negociere.

6. În sesiunile de instruire dedicate sensibilităţii.

7. Pentru a ilustra dimensiunea emoţio-nală a unui studiu de caz.

Limitări:

1. Pentru a obţine rezultate bune, este nevoie de “interpreţi” competenţi.

2. Lipsa planificării poate duce la rezultate dezastruoase.

3. Numeroase interpretări de roluri suferă datorită superficialităţii situa-ţiei.

4. S-ar putea ca interpreţii şi publicul să dea dovadă de neseriozitate.

5. Consumă mult timp. 6. Este nevoie de un moderator

competent şi experimentat. 7. Poate afecta în mod negativ

persoanele sensibile.

e. Studiile de caz şi soluţionarea problemelor

STUDIILE DE CAZ Descriere: Această tehnică este asemănătoare cu interpretarea pe roluri, deoarece se utilizează o

situaţie sau un scenariu specific ca metodă de instruire. Studiul de caz este un exemplu de caz ipotetic utilizat fie de prezentator fie de participanţi.

Aspecte de logistică: Studiul de caz trebuie elaborat în prealabil.

În afară de scenariul propriu-zis, trebuie repartizate sarcini, pentru a orienta discuţia într-o anumită direcţie. Printre aceste sarcini se pot număra următoarele: identificaţi problemele sau dificultăţile din acest caz; stabiliţi ordinea priorităţii problemelor;

33


pregătiţi un plan de acţiune alcătuit din cinci etape pentru rezolvarea fiecărei probleme, etc.

Pentru soluţiile găsite la aceste probleme, pot fi folosite planşe sau foi transparente pentru retroproiector.

Fiecare grup face prezentarea concluziilor rezultate în urma discuţiei. Opţiuni: Fiecare grup poate folosi acelaşi studiu de caz.

Fiecare grup poate folosi un studiu de caz diferit sau acelaşi studiu cu o variabilă.

Discuţia poate fi condusă de un moderator sau de o persoană aleasă din grup.

Se poate adapta cu uşurinţă o situaţie ipotetică pentru a aborda problema în discuţie.

Un moderator poate procesa ideile discuţiei, extrăgând concluziile similare de la diferitele grupuri şi făcând conexiunea între ele.

Avantaje: Le permite participanţilor “să facă un pas înapoi” şi să analizeze o situaţie actuală sau trecută, fără a se simţi vizaţi personal.

Poate fi folosit pentru a-i ajuta pe participanţi să conştientizeze o anumită problemă sau dificultate, fără a da vina pe o persoană sau un grup anume.

Poate fi folosit pentru a pune în aplicare aptitudinile, conceptele şi informaţiile

dobândite de curând într-o situaţie reală (fie ea şi ipotetică).

SUGESTII REFERITOARE LA ELABORAREA STUDIILOR DE CAZ Studiul de caz este relatarea narativă a unui şir de evenimente sau situaţii axate în jurul uneia sau mai multor probleme. Există o varietate mare de probleme ce ar putea face obiectul unui studiu de caz: dificultăţi legate de relaţiile interumane, pierderea sau lipsa de fonduri, atribuţii neclar definite pentru persoane care lucrează împreună, neconcordanţe ale sistemului birocratic etc. Pregătirea unui studiu de caz clar începe prin a ne asigura că relatarea este în concordanţă cu obiectivul sesiunii. Obiectivul trebuie să aibă caracter analitic: identificarea opţiunilor pentru soluţionarea unei probleme, sau identificarea punctelor slabe şi a punctelor forte a personajelor implicate în caz. O modalitate de structurare a ideilor pe măsură ce scrieţi relatarea este, pur şi simplu, aceea de a folosi cele trei procedee tradiţionale: introducerea, cuprinsul şi încheierea. Veţi găsi în dreptul fiecărei categorii de mai jos întrebările care trebuie adresate sau la care trebuie să se răspundă în cadrul secţiunii respective a relatării. 1. Introducerea

• Unde apare situaţia şi în ce context? (aceasta stabileşte cadrul pentru problema/problemele pe care le va aborda studiul de caz).

• Care sunt personajele principale şi care este relaţia dintre ele? • Care este situaţia acestor personaje la începutul cazului, cu ce probleme se confruntă, şi care

sunt gândurile şi simţămintele lor faţă de aceste probleme? 2. Cuprinsul

• Ce situaţie/situaţii problemă se crează? • Care sunt evenimentele şi factorii care contribuie la crearea problemei/problemelor? • Unde se află personajele principale şi ce fac acestea?

34

METODE DE INSTRUIRE

• Există personaje secundare care sunt în prezent introduse în peisaj? Cine sunt acestea şi ce legătură au cu situaţia/situaţiile?

• Ce se întâmplă cu relaţia dintre personaje? • Ce probleme sistematice sunt abordate şi cum sunt ele elaborate?

3. Încheierea

• În ce stadiu se află problema/problemele în prezent? • Ce fac personajele principale/secundare şi care sunt gândurile şi sentimentele acestora? • Ce s-a întâmplat cu relaţia dintre personajele principale? • Cum ar putea să se sfârşească această situaţie, astfel încât să lase loc la diferite interpretări?

ETAPELE PREZENTĂRII UNUI STUDIU DE CAZ

1. Pregătiţi atmosfera. 2. Prezentaţi obiectivele sesiunii. 3. Prezentaţi aspectele teoretice (opţional). 4. Distribuiţi cazul participanţilor. Daţi-le posibilitatea să lectureze cazul. 5. Prezentaţi cazul pe scurt, daţi-le participanţilor posibilitatea să pună întrebări. 6. Clarificaţi faptele cazului. 7. Daţi instrucţiuni pentru îndeplinirea sarcinii. 8. Divizaţi grupul în subgrupuri. Activitate pe grupuri mici de lucru. 9. Monitorizaţi activitatea grupului. 10. Conduceţi prezentările rapoartelor. Facilitaţi discuţia. 11. Faceţi generalizări. 12. Puneţi în aplicare. 13. Încheiere.

Studiile de caz pot contribui la abordarea următoarelor aspecte privind învăţarea:

• Aptitudinile de analiză/soluţionare a problemei.

• A gândi şi discuta “cum” trebuie făcut un anumit lucru, planificarea/strategia.

• Identificarea factorilor/aspectelor dintr-o problemă; identificarea problemei.

• Un model sau o abordare de “testare a realităţii”.

• Ca etapă iniţială în pregătirea pentru o conversaţie sau alte metode experimentale. C

aracteristicile sesiunilor de instruire care folosesc efectiv studii de caz:

• Studiul de caz are legătură cu scopurile sesiunii.

• Rezultatul cazului nu este predeterminat, există mai multe răspunsuri “corecte”.

• Nu există prea multe date care nu sunt la subiect în caz.

• Cazul este cât de realist şi autentic cu putinţă. Acesta este relevant, iar participanţii pot apela la acesta pentru rezolvarea unei probleme oricât de dificile.

• Cazul este elaborat în aşa fel încât duce spre acţiune – “Ce aţi face dumneavoastră?”, “Ce vedeţi aici?”

• Sesiunea oferă posibilitatea tuturor cursanţilor de a participa.

35

MANUALUL FORMATORULUI În cadrul studiilor de caz, participanţii învaţă din propriile lor experienţe, din experienţele altor participanţi şi din cele ale formatorului sau facilitatorului. Studiile de caz trebuie să simuleze situaţii din viaţa reală. Când structuraţi un studiu de caz, ţineţi seama de următoarele şapte etape:

1. Alegeţi o temă – alegeţi o temă care este importantă şi relevantă pentru participant şi pentru obiectivul de învăţare.

2. Alegeţi incidentul sau situaţia – stabiliţi cum aveţi de gând să abordaţi problema pe care aţi ales-o. De exemplu, dacă predaţi practici de angajare, situaţia dumneavoastră ar putea aborda desfăşurarea unui interviu.

3. Oferiţi detalii suficiente – oferiţi suficiente informaţii referitoare la rolurile, obiectivele şi detaliile situaţiei pe baza cărora participanţii pot lua decizii corespunzătoare şi informate.

4. Identificaţi şi comunicaţi rezultatul pe care îl aşteptaţi – informaţi participanţii cu precizie referitor la ceea ce trebuie să facă pe parcursul acestei activităţi.

5. Stabiliţi mărimea grupului – stabiliţi mărimea optimă a grupului răspunzând la următoarele întrebări: • Vor finaliza participanţii activitatea ca grup? • Poate activitatea fi desfăşurată pe perechi? • Ar trebui ca studiul de caz să fie efectuat de fiecare participant în parte?

6. Stabiliţi componenţa grupurilor. Vor lucra împreună bărbaţi cu femei, şefi şi subordonaţi,

persoane care au atribuţii similare etc.?

7. Stabiliţi limitele de timp – determinaţi timpul pe care participanţii ar trebui să-l petreacă pentru a răspunde la întrebările studiului de caz. De asemenea, determinaţi la ce oră trebuie să îi îndemnaţi pe participanţi să finalizeze discuţiile.

SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR Descriere: Soluţionarea problemelor este un proces care face uz de implicarea participanţilor la

identificarea problemelor, analizarea lor şi identificarea modalităţilor de corectare a problemei.

Aspecte de logistică Maniera în care poate fi abordată soluţionarea problemelor variază de la o problemă, şi opţiuni: dificultate sau situaţie la alta.

Poate fi abordată în cadrul unor grupuri, comisii şi grupuri operative formale sau pot avea loc discuţii într-un cadru lipsit de formalism.

Soluţionarea problemelor poate fi abordată într-un cadru planificat sau poate fi o reacţie/dezbatere spontană ce poate avea loc în momentul în care apare o astfel de situaţie.

Personal: Participanţii şi liderii interesaţi să obţină rezultatele dorite.

Participanţii pot fi doar factorii de decizie sau pot fi incluşi şi cei care vor beneficia în cele din urmă de soluţionarea problemei sau cei care au cauzat problema.

Trebuie să se analizeze cu atenţie care sunt persoanele care trebuie implicate în procesul de soluţionare a problemelor. Dacă se cer opinii, sugestii sau alternative,

36

METODE DE INSTRUIRE

însă acestea sunt respinse imediat, soluţia propusă din afara grupului s-ar putea să fie întâmpinată cu rezistenţă şi suspiciune.

Avantaje: Dacă beneficiarul soluţiei este implicat în procesul de decizie, este aproape garantată

o mai mare acceptare a soluţiei.

Prin utilizarea procesului propriu-zis, li se oferă participanţilor posibilitatea de a învăţa. E posibil ca participantul să nu fi avut posibilitatea să întrevadă în alt mod perspectivele dobândite pe parcursul discuţiei. Mai multe perspective pot avea drept rezultat o soluţie mai realistă şi mai uşor de aplicat.

INTERPRETAREA PE ROLURI ŞI STUDIUL DE CAZ: TABEL COMPARATIV

INTERPRETAREA PE ROLURI 1. Prezentarea pe viu a problemei.

2. Problema este parte a procesului.

3. Sentimentele sunt importante.

4. Problema se află în interior.

5. Implicare emoţională.

6. Soluţii de aplicare în practică.

7. Este mai potrivită relaţiilor umane şi interpersonale.

8. Este de scurtă durată şi cu personaje puţine. 9. Opinii imediate şi în ritm continuu.

STUDIUL DE CAZ 1. Prezentarea în scris a problemei.

2. Problema reflectă o situaţie reală sau imaginară.

3. Faptele sunt importante.

4. Problema se află în exterior.

5. Implicare intelectuală.

6. Sugerează soluţii.

7. Adecvată pentru toate fazele procesului de management.

8. Poate fi de lungă durată şi cu personaje numeroase.

9. Opinii limitate.

37

III. STUDII DE CAZ 3

1. ACCESUL LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC ÎN LUMINA LEGII 544/2001 4

1. STUDIU DE CAZ NR.1 A.B., cu domiciliul în municipiul X, a solicitat Consiliului Local următoarele date: copia procesului-verbal de şedinţă în care s-a adoptat hotărârea de concesionare a reparării arterelor principale de circulaţie şi copia contractului de concesiune; numărul contractelor de concesiune încheiate în anul anterior şi suma totală încasată la bugetul local din derularea acestor contracte. Consiliul Local nu a comunicat nici un răspuns. Petentul s-a adresat instanţei de judecată şi a solicitat obligarea pârâtei la comunicarea răspunsului, precum şi daune morale în valoare de 20.000.000 lei.

Întrebare: Care este soluţia instanţei? Motivaţi. 2. STUDIU DE CAZ NR.2 Un ziarist s-a adresat Curţii de Apel din localitate şi a solicitat următoarele date: 1) numărul de cauze aflate pe rolul instanţei în cursul anului 2003 şi care au avut ca obiect verificarea averii persoanelor prevăzute în Legea nr. 115/1996, soluţiile pronunţate şi copii ale hotărârilor (atât de la comisie cât şi de la instanţa de judecată); 2) copia acţiunii de divorţ şi a declaraţiilor de martori din dosarul civil care are ca apelant pe primarul municipiului; 3) numele judecătorilor care compun secţia de contencios-administrativ a instanţei. Curtea a refuzat comunicarea datelor, cu motivarea că sunt exceptate din categoria informaţiilor de interes public, iar solicitantul nu a justificat un interes pentru obţinerea acestora. Întrebare: Cum apreciaţi răspunsul Curţii de Apel şi care sunt căile puse la dispoziţie de Legea nr. 544/2001 pentru ca ziaristul să continue solicitarea informaţiilor apreciate ca fiind de interes public. 3. STUDIU DE CAZ NR.3 O organizaţie neguvernamentală a cărei activitate vizează respectarea drepturilor omului s-a adresat Ministerului de Interne pentru a i se comunica următoarele informaţii: - care este numărul locurilor de deţinere aflate în administrarea inspectoratelor judeţene de poliţie şi care este capacitatea totală a acestora; - care este numărul persoanelor deţinute în prezent în aceste locuri şi câte dintre acestea sunt condamnate definitiv; 3 Studiile de caz prezentate în cadrul acestui capitol cu titlu de exemplu au fost utilizate în cadrul seminariilor organizate pe parcursul desfăşurării proiectelor ABA/CEELI între anii 2003 şi 2007. Rapoartele finale citate aici sunt accesibile la: http://www.abanet.org/rol/europe_and_eurasia/romania.html 4 Raportul ABA/CEELI - „Accesul la informaţiile de interes public în lumina Legii 544/2001. Ghid teoretic şi practic pentru judecători”, iulie 2005.

39

http://www.abanet.org/rol/europe_and_eurasia/romania.html

MANUALUL FORMATORULUI - care este numărul total al personalului care deserveşte aceste locuri de deţinere. Ministerul a refuzat comunicarea cu motivarea că informaţiile solicitate sunt clasificate şi potrivit art. 12 din Legea nr. 544/2001 sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor. Împotriva refuzului Ministerului, organizaţia s-a adresat cu plângere tribunalului competent. Întrebare: Care este soluţia tribunalului? Motivaţi. 4. STUDIU DE CAZ NR.4 D.E. a solicitat Primăriei din localitate, la data de 5 martie 2003, unele date de interes public cu privire la structura organizatorică a acestei autorităţi publice. Petentul nu a primit nici un fel de răspuns la solicitarea sa şi în aceste condiţii s-a adresat instanţei cu plângere la data de 20 aprilie 2003. Pârâta a invocat la primul termen de judecată două excepţii de procedură: 1) excepţia tardivităţii, susţinând că plângerea trebuia adresată instanţei în termen de 30 zile de la data expirării termenului de 10 zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 544/2001; 2) excepţia lipsei procedurii prealabile, referindu-se la reclamaţia administrativă prevăzută de art. 21 din legea citată şi art. 36 din Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002. Întrebare: Care este soluţia instanţei? 5. STUDIU DE CAZ NR.5 F.G. s-a adresat Prefecturii X şi a solicitat comunicarea unor date de interes public la data de 5 mai 2003, când a fost înregistrată petiţia. La data de 9 mai 2003, compartimentul specializat i-a adus la cunoştinţă, în scris, refuzul comunicării informaţiilor solicitate. Bazându-se pe prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 544/2001 petentul a depus, la data de 15 mai 2003, o reclamaţie administrativă, adresată prefectului B.B., conducătorul instituţiei. La data de 15 iunie 2003, petentul a primit răspuns în sensul respingerii reclamaţiei administrative, ca neîntemeiată. La aceeaşi dată, F.G. a formulat şi depus plângere la instanţa competentă. Pârâta a invocat, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii plângerii. Întrebare: Care este soluţia instanţei?

2. CODUL DEONTOLOGIC AL GREFIERULUI 5

STUDIU DE CAZ NR. 1 A.F. lucrează ca şi grefieră la Tribunal. La cererea unei cunoştinţe, B.G., A.F. redactează pentru aceasta o cerere de divorţ şi îi dă îndrumările necesare înregistrării acesteia - numărul de exemplare

5 Raportul ABA/CEELI - „Codul deontologic al grefierului. Inovaţie şi provocare în sistemul judiciar românesc”, Raport final asupra Codului deontologic al grefierului şi a seriei de zece seminarii organizată de către ABA/CEELI cu finanţare oferită de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), iulie 2005.

40

STUDII DE CAZ necesar, actele ce trebuie anexate, cuantumul taxelor de timbru şi programul preşedintelui instanţei pentru înregistrarea cererilor de divorţ. De asemenea, A.F. îi recomandă angajarea ca avocat a lui C.N., ca fiind în mod notoriu cunoscut drept cel mai bun avocat în materie de divorţ. A doua zi, B.G. a invitat-o pe A.F. la prânz, arătând că în acest fel doreşte să îi mulţumească pentru amabilitatea sa. A.F. refuză, motivând că nu are timpul necesar pentru aceasta. După o jumătate de ora, B.G. se întoarce şi îi oferă grefierei A.F. un buchet de flori şi o cutie de ciocolată. În urma insistenţelor repetate, A.F. acceptă cadoul, arătând colegelor că era nepoliticos să îl refuze pe B.G. Întrebare: Consideraţi că, prin atitudinea sa, A.F. se face vinovată de încălcarea dispoziţiilor Codului deontologic al grefierului? STUDIU DE CAZ NR. 2 A.B. este grefier-şef. O prietenă a acesteia, parte într-un proces finalizat, apelează la ea cu rugămintea de a interveni să-i fie redactată hotărârea pentru a doua zi, fiind curioasă de ce i-a fost respinsă acţiunea. A.B. se deplasează împreună cu prietena ei în biroul grefierei cauzei şi îi cere să dactilografieze hotărârea urgent. Aceasta îi spune că are hotărârea redactată de judecător în ciornă (manuscris), dar abia a ieşit din şedinţă şi nu o poate dactilografia până a doua zi, dar o va face în cel mult trei zile. Partea interesată intervine, spunând că, dacă este nevoie, se va revanşa pentru urgentare. Grefiera cauzei refuză categoric această propunere. A.B. insistă însă, cerând măcar să le arate manuscrisul judecătorului, pentru ca prietena ei să vadă motivele pentru care i-a fost respinsă acţiunea. Grefiera refuză, invocând confidenţialitatea. A.B. se supăra, spunându-i grefierei că nu este bine să îţi refuzi şeful şi că va ţine minte această atitudine. Întrebări: 1. Cum comentaţi atitudinea grefierei cauzei prin prisma dispoziţiilor Codului deontologic al grefierului? 2. Consideraţi atitudinea grefierei–şef ca fiind deontologică în temeiul dispoziţiilor Codului deontologic al grefierului? STUDIU DE CAZ NR. 3 În data de 13.11.2004, la Tribunalul A. a fost înregistrată cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul A. de autorizare a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice purtate de către învinuitul X împotriva căruia a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute şi pedepsite de art. 257 Cod penal. Preşedintele Tribunalului A. a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul A. şi a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de către învinuitul X de la postul telefonic mobil nr. 0722 şi de la postul telefonic fix nr. 0452. Încheierea pronunţată în Camera de Consiliu, conform dispoziţiilor procedurale, a fost redactată de grefiera şefă a secţiei penale, numita V.P. La data de 15.11.2004, V.P. a participat la întâlnirea de 20 ani de la terminarea liceului. Cu ocazia discuţiilor care au avut loc, V.P. s-a plâns colegilor cu care a stat la masă că este foarte obosită pentru că are un volum foarte mare de activitate, iar în ultimul timp a fost solicitată de conducerea instanţei să participe ca grefier şi în cauzele privind autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice. Chiar recent a plecat foarte târziu de la serviciu întrucât a trebuit să

41

MANUALUL FORMATORULUI redacteze o încheiere pronunţată într-o astfel de cauză prin care s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de către un individ, X. V.P. a povestit starea de fapt reţinută în acea speţă, afirmând că nu crede că era cazul să fie autorizată interceptarea convorbirilor telefonice; preşedintele instanţei ar fi trebuit să respingă cererea pentru că oricând, oricare dintre noi, am putea fi în locul lui X. Întrebări: 1. Comentaţi conduita grefierei V.P. prin prisma dispoziţiilor proiectului Codului deontologic al Grefierului. 2. Dacă apreciaţi că există încălcări ale proiectului Codului deontologic, precizaţi care sunt acestea. STUDIU DE CAZ NR. 4 Terminând şedinţa de judecată, grefiera T.L. a fost chemată de conducerea instanţei. Îndreptându-se spre cabinetul preşedintelui, grefiera a fost abordată de către o persoană care avea o citaţie în mână şi care a întrebat-o unde este sala de şedinţă. Fără să se oprească din mers, grefiera i-a cerut să o lase în pace, dar cel în cauză a insistat, alăturându-i-se în deplasare şi afirmând că este pentru prima dată chemat la Tribunal şi că nu ştie unde anume să se ducă. Enervându-se, grefiera s-a oprit şi i s-a adresat: “Lasă-mă, domnule, în pace, dumneata crezi că eu am timp să-ţi explic unde-i sala de şedinţă? Nu ştii să citeşti? Că e plină ţara asta de analfabeţi … Şi n-ai văzut indicatoarele de la intrare?” … după care şi-a continuat deplasarea, făcându-şi loc printre persoanele aflate pe coridorul parterului instanţei. Întrebări: 1.Comentaţi atitudinea grefierei prin prisma dispoziţiilor Codului Deontologic al Grefierului. 2. Dacă apreciaţi că există încălcări ale Codului Deontologic al Grefierului, precizaţi care sunt acestea. STUDIU DE CAZ NR. 5 Ne aflăm în compartimentul arhivă. Partea vătămată, prin avocat, solicită copierea unor file indicate în cererea adresată grefierului arhivar care răspunde de întregul compartiment. Această solicitare este aprobată, doar că dosarul penal, în care inculpatul este arestat, se află la grefierul de şedinţă, cauza având termen de judecată în ziua imediat următoare. Grefierul arhivar şef se prezintă la grefierul de şedinţă şi preia dosarul cu obligaţia de a-l restitui până la sfârşitul zilei de lucru. Având în vedere faptul că dosarul nu a fost înapoiat până la orele 1520,grefierul de şedinţă încearcă să-l contacteze pe grefierul arhivar şef, dar este informat că acesta nu mai este în sediu, cu toate că programul de lucru nu se încheiase. În aceste condiţii, grefierul de şedinţă se prezintă în arhivă pentru a recupera dosarul cu pricina. Împreună cu ceilalţi grefieri arhivari verifică sertarele jurnaliere („ochiurile”), însă dosarul nu este de găsit.

42

STUDII DE CAZ A doua zi, în momentul în care se solicită dosarul la bară, părţile sunt informate cu privire la incidentul ivit în cursul zilei anterioare şi sunt invitate să mai aştepte până la sfârşitul şedinţei de judecată. În timpul şedinţei de judecată, se prezintă grefierul arhivar şef care predă dosarul grefierului de şedinţă motivând că în ziua anterioară l-a uitat la copiator. Întrebări: 1. În situaţia prezentată au fost încălcate normele Codului deontologic? Dacă da, de către cine şi în ce constau acestea? 2. Cum trebuia să procedeze grefierul de şedinţă în momentul în care i s-a solicitat dosarul pentru xerocopierea unor file ale acestuia? 3. Care credeţi că a fost percepţia justiţiabililor cu privire la aspectele prezentate mai sus? STUDIU DE CAZ NR. 6 Ne aflăm în sala de judecată. Preşedintele completului solicită ca pricinile să fie strigate la ordine. Grefierul, cu o mină obosită şi plictisită, fără a se ridica în picioare, face apelul părţilor. Apărătorul reclamantului X precizează că îl reprezintă şi asistă pe acesta. Nedumerit, grefierul cere, pe un ton agresiv, lămuriri cu privire la absenţa sau prezenţa reclamantului în faţa instanţei. Gesticulând cu mâna în care ţine microfonul pentru a obţine mai repede un răspuns de la avocat, grefierul scapă microfonul de la staţia de amplificare, obiect care se sparge. Avocatul părţii, vizibil iritat, nu găseşte răspunsul aşteptat de grefierul de şedinţă. Acesta este dat de reclamant care se prezintă în faţa instanţei. După finalizarea judecăţii în cauza sus-menţionată, şedinţa de judecată este suspendată pentru a fi înlocuit microfonul staţiei de amplificare. Într-un alt dosar, după prezentarea referatului cauzei de către grefierul de şedinţă, acesta făcând referire şi la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, apărătorul Y al pârâtului invocă lipsa de procedură cu martorul M propus de partea pe care o reprezintă, motivat de faptul că s-a depus la dosar dovada citării acestuia cu menţiunea “destinatar mutat”. Grefierul, amuzat, îi aduce la cunoştinţă avocatului respectiv că legalitatea procedurii de citare se referă doar la părţile în proces, martorul nefăcând parte din această categorie. Întrebări: 1. Comentaţi conduita grefierului de şedinţă din perspectiva dispoziţiilor Codului deontologic al grefierului. 2. Precizaţi dacă în situaţia de fapt menţionată grefierul de şedinţă se face vinovat de încălcarea normelor deontologice. Argumentaţi! STUDIU DE CAZ NR. 7 Într-o convorbire telefonică, A, un bun prieten al grefierului de şedinţă B, îi solicită acestuia să se informeze cu privire la redactarea a două hotărâri, pentru care termenul de redactare de 30 de zile

43

MANUALUL FORMATORULUI prevăzut de Codul de procedură civilă a fost depăşit cu o săptămână. Interesându-se la colegii săi dactilografi, dacă au primit spre redactare cele două hotărâri, în ciornă, grefierul de şedinţă, ocazional şi el dactilograf, constată că, într-adevăr, acestea nu au fost redactate, aspect pe care, însă, nu îl aduce la cunoştinţă prietenului său. Întrebări: 1. Grefierul de şedinţă se face vinovat de încălcarea normelor Codului deontologic? 2. Ce conduită ar trebui să adopte grefierul într-o astfel de situaţie, dată fiind întârzierea de o săptămână în redactarea hotărârilor? Dar dacă întârzierea era de 6 luni de zile? STUDIU DE CAZ NR. 8 Ne aflăm în biroul grefierilor de şedinţă A.V. şi B.M. L.V., soţul grefierului de şedinţă A.V., totodată şi apărător al inculpatului în dosarul penal xxxx, îi solicitase acestuia, în cursul dimineţii, să se informeze cu privire la redactarea încheierii de şedinţă pronunţată în dosarul menţionat. De asemenea, i-a mai solicitat să îi facă rost de o copie de pe încheiere, comentând că termenul de redactare de 24 de ore, prevăzut de dispoziţiile Codulului de procedură penală, a fost depăşit cu o zi. Interesându-se la colegul său B.M., grefier de şedinţă care avea în lucru dosarul menţionat, constată că acesta încă nu a finalizat lucrările din şedinţa anterioară. La solicitarea sa îi motivează că afirmaţiile soţului său referitoare la depăşirea termenului de redactare sunt eronate întrucât dispoziţiile Regulamentululi de organizare interioară a instanţelor judecătoreşti prevede un termen de 2 zile de redactare a încheierilor de şedinţă. Totodată, grefierul de şedinţă A.T. îl informează că în cursul zilei va redacta încheierea respectivă şi că „dacă o să aibă timp şi chef, o să-i dea un exemplar”. La sfârşitul zilei de lucru, grefierul B.M. remite o copie a încheierii de şedinţă grefierului A.V. ocazie cu care îi spune, în glumă, că speră ca soţul ei să nu uite serviciul pe care i l-a făcut. În aceiaşi împrejurare grefierul B.M. îi aduce la cunoştinţă că încheierea de şedinţă nu a fost semnată de judecător, cu care are o relaţie bună, dar că, „nu va fi nici o problemă întrucât acesta nu i-a restituit nici o încheiere pentru a fi refăcută”. Întrebări: 1. Grefierii de şedinţă A.V. şi B.M. se fac vinovaţi de încălcarea normelor Codului deontologic? Dar a altor dispoziţii legale? Care sunt acestea? 2. Ce conduită ar fi trebuit să adopte grefierii de şedinţă în situaţia de fapt mai sus menţionată? STUDIU DE CAZ NR. 9 Suntem în sala de judecată şi, ulterior, în faţa biroului grefierului. În timpul şedinţei, la momentul judecării cauzei xxxx, preşedintele completului de judecată pune în vedere pârâtului X să depună la dosar, până la sfârşitul şedinţei, duplicate de pe înscrisurile prezentate, pentru a fi communicate părţii adverse o dată cu citaţia ce se va emite pentru termenul acordat. După terminarea şedinţei de judecată, grefierul de şedinţă iese pe holul instanţei împreună cu o colegă de birou pentru a servi o cafea, timp în care discută şi situaţia dramatică a unui minor, audiat

44

STUDII DE CAZ în Camera de Consiliu într-unul din dosarele din şedinţa respectivă, şi îşi exprimă convingerea că judecătorul îl va încredinţa tatălui său întrucât „o astfel de mamă nu merită să primească spre creştere copilul său”. În aceste împrejurări, se apropie pârâtul X şi, întrerupând conversaţia, intenţionează să-i înmânează grefierului de şedinţă actele solicitate de judecător. Iritat, grefierul de şedinţă îşi exprimă nemulţumirea că nu poate savura cafeaua în linişte şi îi replică pârâtului că la pretenţiile sale de licenţiat în drept ar trebui să ştie că înscrisurile solicitate de instanţă se înregistrează în prealabil la compartimentul registratură, îndrumându-l spre acel compartiment. Pârâtul X, în replică, îi critică limbajul şi atitudinea, afirmând că mama minorului pe care „ele o judecă pe hol” şi pe care o cunoaşte personal este o fiinţă deosebită, decentă, şi ar fi mult mai îndreptăţită să îi fie încredinţat minorul spre creştere şi educare. Întrebări: 1. Cum comentaţi conduita grefierului de şedinţă? 2. Prin conduita adoptată, a încălcat grefierul de şedinţă normele Codului deontologic şi, în caz afirmativ, argumentaţi! STUDIU DE CAZ NR. 10 A.N. este grefieră de şedinţă la Judecătorie şi este rugată de o prietenă a sa, B.C, să depună la judecătorul de serviciu o cerere având ca obiect reîncredinţare minor, motivând că, datorită programului foarte strict de la serviciu, nu o poate depune personal. A.N. înregistrează cererea şi aceasta este repartizată completului de judecată din care face parte chiar grefierul A.N. După primul termen de judecată, C.C. – fostul soţ al lui B.C. şi pârât în cauză – formulează cerere de recuzare împotriva lui A.N. C.C. motivează cererea de recuzare susţinând că A.N. şi B.C. sunt prietene din copilărie, că A.N. cunoaşte foarte bine situaţia familială dintre cele două părţi şi că A.N. şi B.C. au fost văzute discutând pe holul instanţei atât în ziua premergătoare, cât şi imediat după şedinţa de judecată. A.N. a declarat că nu a formulat cerere de abţinere în cauză, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27 C.pr.civ. Întrebări: 1. Consideraţi că A.N. trebuia să formuleze cerere de abţinere în cauză? 2. Consideraţi că A.N. a încălcat, în această situaţie, dispoziţiile Codului deontologic al grefierului? Dacă da, care sunt acestea? STUDIU DE CAZ NR. 11 C.D, grefier, este căutată la serviciu de două prietene, care o invită în oraş la un suc. Fiind cu o jumătate de oră înainte de terminarea programului, C.D le propune să o aştepte în birou, timp în care ea mai are de terminat câteva lucrări. Văzând nişte dosare pe masă, prietenele îi cer voie să le răsfoiască, ca să le treacă timpul mai uşor. C.D. acceptă şi, în timp ce ea lucrează, prietenele fac comentarii despre cele citite în dosare. La un moment dat, în birou intră un judecător care îi restituie lui C.D. o hotărâre dactilografiată cu greşeli şi îi cere să o refacă urgent, cu observaţia să fie mai atentă pe viitor, pentru că nu este prima

45

MANUALUL FORMATORULUI dată când greşeşte. Iritată de observaţie, C.D îi răspunde judecătorului că şi alţi colegi fac greşeli. În plus, hotărârea a fost extrem de lungă şi, întrucât ea are foarte multe lucrări, ca să le termine cât mai repede, nu o mai interesează calitatea lor. Întrebare: Cum comentaţi atitudinea grefierei C.D în raport cu reglementările Coduluideontologic al grefierului? Se face aceasta vinovată de încălcarea vreuneia dintre acestea? Dacă da, care sunt dispoziţiile încălcate? STUDIU DE CAZ NR. 12 Prin sentinţa civilă nr.132/10.11.2004 a Judecătoriei B, C.D. a fost obligat la plata sumei de 2.575.000 lei lunar cu titlu de pensie de întreţinere în favoarea copilului său minor. Având dificultăţi financiare determinate de necesitatea achitării unor împrumuturi mai vechi, C.D. i-a povestit lui X, un apropiat al său, situaţia în care se afla, exprimându-şi intenţia de a găsi o modalitate să întârzie plata pensiei către minor. Totodată, i-a prezentat lui X sentinţa pronunţată de Judecătoria B. Văzând hotărârea, X i-a adus la cunoştinţă faptul că în urmă cu 2 ani a lucrat ca agent procedural la Judecătoria B, că este bun prieten cu grefiera A.D. care a luat parte la şedinţa de judecată şi că ar putea să determine întârzierea punerii în executare a sentinţei, cerându-i acesteia să nu emită adresa de înfiinţare a popririi asupra veniturilor obţinute de X de la locul său de muncă. Însă, orice serviciu ar trebui răsplătit. La data de 11.11.2004, X s-a prezentat la Judecătoria B şi a contactat-o pe grefiera A.D., abia ieşită din şedinţa de judecată, prezentându-se în biroul acesteia cu un buchet de flori, o cutie de bomboane de ciocolată şi un pachet de cafea. După ce i-a înmânat florile, a scos din sacoşă cutia de bomboane şi cafeaua, pe care le-a pus pe măsuţa pe care se afla filtrul de cafea spunând că sunt din partea lui pentru toate doamnele din acel birou. Mirate de gestul lui X, colegele grefierei A.D. i-au mulţumit acestuia, afirmând că o cafea bună nu strică niciodată, una dintre ele ridicându-se şi desfăcând cutia de bomboane. X a rugat-o pe A.D. să iasă în hol pentru a discuta ceva cu ea “între patru ochi”, astfel încât cei doi au ieşit din încăpere, grefiera fiind încă îmbrăcată cu roba. Au purtat o discuţie, în apropierea uşii de acces la registratura Judecătoriei B, după care A.D. a revenit în birou. Întrebări: 1. Conduita grefierelor şi a numitului X a fost conformă deontologiei profesionale? 2. Precizaţi şi argumentaţi dacă în speţă există încălcări ale dispoziţiilor Codului deontologic al grefierului. 3. Ce consecinţe ar putea atrage comportamentul grefierelor? STUDIU DE CAZ NR. 13 Discutând cu colegele de birou despre problemele pe care le are cu dantura, grefiera M.A. le-a solicitat să-i recomande un medic stomatolog. Una dintre colege i-a dat cartea de vizită a unui stomatolog, iar M.A. a dat un telefon şi şi-a făcut o programare.

46

STUDII DE CAZ Timp de două săptămâni, grefiera a fost în concediu medical şi s-a prezentat cu regularitate la cabinetul stomatologic, primind tratamentul medical necesar. Aducându-i la cunoştinţă medicului ocupaţia şi locul său de muncă, grefiera i-a solicitat acestuia să-i acorde reduceri la tarifele lucrărilor stomatologice, asigurându-l că nu va uita acest lucru, iar dacă va avea ocazia, îi va întoarce serviciul făcut. După aproximativ o lună de la revenirea la serviciu, în timp ce se afla în sala de şedinţă aşteptând intrarea completului de judecată, grefiera M.A. l-a sesizat – între părţile şi avocaţii care se înghesuiau şi-şi cereau dosarele la studiu şi pe medicul său stomatolog, însoţit de avocatul X. Nemaifiind atentă la avocatul Y, care tocmai îi solicitase dosarul nr.2135/2002, M.A. l-a întrebat pe stomatolog dacă îl poate ajuta cu ceva, acesta solicitându-i să vadă un dosar şi aducându-i la cunoştinţă faptul că este reclamant într-un proces de partaj succesoral. Grefiera M.A. i-a înmânat medicului dosarul cerut, spunându-i că după şedinţă doreşte să vorbească ceva cu el. După terminarea şedinţei de judecată, M.A. i-a telefonat stomatologului şi i-a spus că avocatul X este o persoană superficială şi că într-un astfel de proces ar trebui să-l angajeze pe avocatul Z, cel mai bun în materie de succesiuni. Totodată, i-a spus că va trebui să depună la dosar actele de stare civilă ale tuturor moştenitorilor defunctului şi să indice toate bunurile şi datoriile succesiunii, sfătuindu-l să solicite, pentru o corectă evaluare a lor, efectuarea unor expertize. De asemenea, i-a dat numărul de telefon al avocatului Z, exprimându-şi disponibilitatea de a-l ţine la curent pe medic cu tot ce se va întâmpla în cauză. Întrebare: Comentaţi conduita grefierei şi identificaţi dacă aceasta a fost conformă dispoziţiilor Codului deontologic al grefierului. STUDIU DE CAZ NR. 14 Situaţia nr. 1

A.H. este grefier-şef. Fiica sa este studentă şi are nevoie urgentă să-şi redacteze un referat. Întrucât lucrarea este amplă şi timpul este foarte scurt, A.H. apelează la C.S., care este grefier la aceeaşi instanţă să o ajute la dactilografiere. C.S. îi spune că are foarte mult de lucru şi nu o poate ajuta. În aceste împrejurări, A.H. se supără, amintindu-i că îi este şefă şi va ţine minte această atitudine. Pentru a rezolva situaţia, C.S. îi spune că va rămâne după program pentru a o ajuta dar, contra cost, întrucât este vorba de o activitate extraprofesională. Întrebare: Cum comentaţi comportamentul grefierului şi atitudinea grefierului-şef din perspectiva proiectului de Cod deontologic al grefierului? Situaţia nr. 2

D.C. este grefier de şedinţă şi are de dactilografiat o hotărâre judecătorească, redactată în ciornă de către judecător. În timp ce dactilografiază hotărârea, discută cu o colegă de birou (C.T.), exprimându-şi opinia defavorabilă la adresa judecătorului care a redactat hotărârea şi făcând comentarii ironice cu privire la cererile formulate de părţi, precum şi la motivarea hotărârii. A doua zi, C.T. se întâlneşte cu una din părţile din acel dosar şi îi povesteşte ce a aflat de la colega sa.

47

MANUALUL FORMATORULUI Întrebare: Care dintre grefiere a încălcat dispoziţiile proiectului Codului deontologic şi în ce mod? Situaţia nr. 3

B.T. este grefier de şedinţă la tribunal şi este rugată de o bună prietenă a sa, L.G., care este parte vătămată într-un dosar penal având ca obiect o infracţiune de înşelăciune, să-i dea pentru o zi un act aflat în original la dosar, respectiv un contract de vânzare-cumpărare, motivând că-i este necesar la administraţia financiară. Având în vedere relaţia de prietenie, B.T., fără a avea o cerere aprobată de preşedintele instanţei în acest sens, scoate de la dosar acel act, şi-l înmânează părţii. Întrebare: Consideraţi că B.T. a încălcat, în această situaţie, dispoziţiile Codului deontologic al grefierului sau alte norme legale? Dacă da, care sunt acestea?

STUDIU DE CAZ NR. 15 Situaţia nr.1

A.B. este grefier la tribunal. M.N. care este sora lui A.B. apelează la aceasta pentru a o ajuta întrucât intenţionează să divorţeze. A.B. îi redactează acţiunea de divorţ lui M.N. şi, la rugămintea lui M.N. care motivează că nu poate pleca de la serviciu datorită programului foarte strict, o depune la judecătorie. După ce dosarul a primit termen de judecată, A.B. a mers şi a vorbit cu grefierul de şedinţă şi a rugat-o să dea o atenţie specială dosarului deoarece este vorba de sora ei, apoi a informat-o pe M.N. despre acţiunile întreprinse. In acelaşi timp, i-a sugerat lui M.N. ce ar trebui să spună la proces. A doua zi, M.N. îi aduce un cadou lui A.B. pe care o roagă să i-l dea grefierei de la judecătorie, lucru pe care A.B. îl face în ziua următoare. Întrebare: Identificaţi şi indicaţi care sunt încălcările de care se face responsabil grefierul, din perspectiva proiectului Codului deontologic al grefierului. Situaţia nr.2

M.C. este prim grefier la tribunal. Nora sa, D.R., este jurist la o importantă societate comercială din oraş. Motivând că nu poate veni la instanţă deoarece are copilul bolnav, D.R. o roagă pe M.C. să se intereseze dacă s-a redactat hotărârea dintr-un dosar care viza societatea comercială la care lucrează şi, dacă da, să-i dea o copie de pe hotărâre. M.C. ia legătura cu grefierul de şedinţă şi află că hotărârea nu este redactată, dar că judecătorul a dat spre dactilografiere hotărârea în ciornă. M.C. îi cere grefierului să o dactilografieze cu prioritate şi, printre altele, îi spune că s-au solicitat, de către conducerea instanţei, nominalizările în vederea acordării salariului de merit.

48

STUDII DE CAZ Întrebări: 1. Cum comentaţi atitudinea primului grefier prin prisma dispoziţiilor proiectului Codului deontologic al grefierului? 2. Consideraţi atitudinea primului grefier ca fiind deontologică? STUDIU DE CAZ NR. 16 Situaţia nr.1

A.M. este grefier de şedinţă într-o cauză penală care, din motive care ar fi putut aduce atingere vieţii intime a părţii vătămate, a fost declarată secretă, conform art. 290 din C.p. După terminarea şedinţei, a fost abordată de un reporter de ziar şi a dezvăluit presei amănunte aflate în sala de judecată. Întrebare: Consideraţi că, prin atitudinea sa, A.M. a încălcat vreuna din normele proiectului Codului deontologic al grefierului? Dacă da, care este aceasta? Situaţia nr.2

B.I. este grefier de şedinţă la tribunal. În una din cauzele aflate pe rol apărătorul inculpatului are o tulburare de logonevroză (se bâlbâie), împrejurare care-l amuză foarte tare pe grefier şi începe să râdă. Întrebare: Cum comentaţi atitudinea grefierului din perspectiva dispoziţiilor cuprinse în proiectul Codului deontologic al grefierului? Situaţia nr.3

A.T. este grefier la o instanţă civilă şi are de dactilografiat o încheiere prin care s-a dispus suspendarea cauzei pentru neprezentarea reclamantului. În aceste împrejurări este vizitată de o prietenă a sa, B.F., însoţită de o altă persoană, T.S. B.F. o roagă pe A.T. să-i dea dosarul să se uite pe el, lucru cu care grefiera este de acord, iar T.S., care era de fapt reclamantul din cauza respectivă, completează cererea de chemare în judecată, adăugând că doreşte judecarea în lipsă. Întrebare: A încălcat grefierul dispoziţii ale proiectului Codului deontologic? Dacă da, care sunt acestea? STUDIU DE CAZ NR. 17 Situaţia nr.1

A.B. este grefier de şedinţă. El locuieşte în acelaşi bloc cu medicul D.D. care tocmai i-a operat copilul. D.D. îl abordează pe grefier şi îl roagă să îl ajute întrucât are un dosar pe rol la instanţa la care acesta este grefier. A.B., profitând de faptul că grefierul planificat în şedinţă în ziua în care avea termen dosarul lui D.D. s-a îmbolnăvit, se oferă să intre în locul acestuia în şedinţa de judecată. După şedinţă completul se retrage pentru deliberări iar grefierul A.B., invocând faptul că mai trebuie să ataşeze nişte acte la dosare, află o parte dintre argumentele fiecărui judecător privind soluţia pronunţată în cauza care îl privea pe doctorul D.D.

49

MANUALUL FORMATORULUI În după-amiaza aceleiaşi zile îi comunică aceste argumente medicului D.D. Întrebări: 1) Cum comentaţi atitudinea grefierului A.B.? 2) Care sunt dispoziţiile de încălcarea cărora se face responsabil grefierul, din perspectiva

proiectului Codului deontologic al grefierului? Situaţia nr.2

Numitul D.G. s-a prezentat la compartimentul „Arhivă” şi a solicitat eliberarea unei copii de pe o hotărâre judecătorească din 1990. M.D., grefier delegat la acest compartiment, îi spune să revină peste 2 – 3 zile, deoarece are foarte multe lucrări în acea perioadă. D.G. pleacă şi revine spre sfârşitul programului cu un buchet de flori şi o cutie de bomboane rugând-o pe M.D. să-i rezolve problema mai repede. Întrebare: Cum credeţi că s-a rezolvat problema? Comentaţi.

3. CODUL DEONTOLOGIC AL MAGISTRAŢILOR 6

STUDIU DE CAZ NR.1 Cu ocazia judecării unui recurs, instanţa a casat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza pentru rejudecare, constatând încălcarea normelor de procedură cu privire la citare. Într-un ziar central a apărut chiar a doua zi un articol, semnat de un ziarist, prin care este criticată această soluţie deoarece a condus la desfiinţarea unei hotărâri prin care se dăduse câştig de cauză unei agenţii guvernamentale în dauna unui om de afaceri, membru al unui important partid politic. Se conchide că acea hotărâre era un act de dreptate, iar decizia instanţei de recurs este eronată şi pune în pericol soluţionarea fondului cauzei. Se insinuează lipsa de imparţialitate a membrilor completului de judecată, care este nominalizat în cuprinsul articolului din ziar. Ziaristul afirmă că a studiat dosarul şi că procedurile de citare erau corect îndeplinite la prima instanţă. În ziar este citat un membru al Guvernului care a declarat că este nemulţumit de decizia instanţei de recurs, pentru că duce la prelungirea duratei soluţionării cauzei şi că va cere primei instanţe să rejudece cauza în regim de urgenţă. Dosarul a fost trimis pentru rejudecare. Urmare a articolului apărut în presă s-a trimis conducătorului primei instanţe o adresă de la Ministerul Justiţiei prin care se solicită ca, după fiecare termen, să se comunice măsurile dispuse de instanţă şi motivul pentru care s-a amânat judecarea cauzei. Ziaristul care publicase primul articol a continuat să scrie despre acest dosar, după fiecare termen, lansând – în mod voalat – suspiciunea că soluţia va fi în favoarea omului de afaceri. Fiind înştiinţat despre solicitarea Ministerului şi citind articolele publicate de ziarist, judecătorul cauzei a formulat cerere de abţinere cu motivarea că nu poate fi independent şi imparţial în astfel de condiţii. 6 Raportul ABA/CEELI - „Codul deontologic al magistraţilor. Aspecte teoretice şi practice”, Raport final asupra seriei de şase seminarii organizată de ABA/CEELI cu finanţare oferită de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), iulie 2005.

50

STUDII DE CAZ Cererea sa a fost respinsă. Întrebări: 1. Cum comentaţi modul în care ziaristul a făcut aprecieri cu privire la soluţia instanţei şi la părţile din cauză? 2. Dacă articolul din ziar poate constitui un factor de presiune care afectează independenţa şi imparţialitatea judecătorilor? 3. Dacă este corectă nominalizarea membrilor completului şi ce consecinţe poate avea? 4. Dacă este admisibil ca jurnalistul să facă aprecieri cu privire la corectitudinea actelor de procedură? 5. Dacă declaraţiile făcute de un membru al Guvernului, în articolul din ziar, pot constitui o modalitate de ingerinţă în activitatea justiţiei şi în ce constă aceasta? 6. Cum apreciaţi demersul Ministerului Justiţiei prin care se tinde la o “monitorizare” a soluţiei cauzei? 7. Ce efecte poate avea asupra independenţei şi imparţialităţii solicitarea Ministerului Justiţiei şi comentariile făcute de ziarist după fiecare termen? 8. Ce observaţii aveţi cu privire la modul în care trebuie să se desfăşoare raporturile dintre Ministerul Justiţiei şi instanţe în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor? 9. Care ar trebui să fie atitudinea judecătorilor cauzei, a conducătorului instanţei şi a asociaţiei profesionale? Cum comentaţi poziţia judecătorului care a formulat cerere de abţinere? 10. Ce rol au mentalitatea şi independenţa interioară a fiecărui judecător în stabilirea unor relaţii corecte cu celelalte puteri în stat şi care este situaţia actuală în această privinţă? 11. Ce alte comentarii aveţi de făcut, mai ales din perspectiva adoptării noii legislaţii în materie? STUDIU DE CAZ NR. 2 Cum apreciaţi, din perspectiva codului deontologic, următoarele situaţii: 1. Un judecător participă la o masă festivă, cu prilejul botezului copilului unui avocat care îi este rudă prin alianţă şi care susţine interesele unei părţi într-o cauză care i-a fost repartizată spre judecare. 2. Cum trebuie să procedeze un judecător căruia i s-a repartizat o cauză penală care are ca inculpat un notar care i-a fost coleg de an la facultate? 3. Fiul preşedintelui instanţei merge într-o excursie a clasei, sponsorizată de un patron care este tatăl unuia dintre copii şi care este parte într-un litigiu comercial de răsunet în mass-media, aflat pe rolul acelei instanţe. 4. Judecătorul este acţionar cu 7% la o societate comercială pe acţiuni. Consideraţi că poate să participe la judecarea unui litigiu în care este parte respectiva societate comercială? 5. Preşedintele unui tribunal primeşte cadou, cu dedicaţie, o carte cu conţinut juridic de la un fost coleg de an care este avocat şi care are mai multe cauze pe rolul instanţei. Primirea cărţii se face cu ocazia lansării acesteia la sediul partidului politic din care face parte avocatul. 6. Unui judecător i se sugerează de către preşedintele instanţei o anumită soluţie care ar trebui pronunţată într-o cauză aflată pe rol. Deşi judecătorul cauzei nu este sigur că aceasta ar fi soluţia corectă şi ştie că intervenţia preşedintelui instanţei este nelegală, el dă curs sugestiei care i se face

51

MANUALUL FORMATORULUI deoarece nu este sigur cu privire la modul în care trebuie interpretate şi aplicate dispoziţiile legii în acel dosar. Cum comentaţi această situaţie? 7. În instanţă, se prezintă doi inspectori din corpul de control al CSM, care solicită judecătorilor opiniile lor personale cu privire la conduita profesională şi etică a unuia dintre colegii lor. Verificarea este determinată de o sesizare anonimă adresată conducerii ministerului. Sesizarea se referă la soluţionarea unei cauze în recurs, din complet făcând parte şi judecătorul verificat. Ceilalţi doi colegi care au făcut parte din complet sunt întrebaţi dacă, în timpul deliberării, li s-a sugerat o anume soluţie de către acel judecător. Fiecare punct pune în discuţie o situaţie deosebită pe care urmează ca dumneavoastră să o comentaţi şi să identificaţi eventualele abateri de la Codul deontologic şi de la lege. Identificaţi factorii care influenţează sau favorizează astfel de atitudini. STUDIU DE CAZ NR.3 Colegiul de conducere al curţii de apel a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu o acţiune disciplinară îndreptată împotriva judecătorului AB. În acţiune se susţine că judecătorul a săvârşit următoarele abateri disciplinare: - întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor; - nerespectarea programului de lucru; - nerespectarea conduitei generale impusă judecătorului prin Codul deontologic. Ca stare de fapt s-a reţinut că judecătorul întârzie de multe ori în redactarea hotărârilor, depăşind termenul prevăzut de lege, nu respectă întotdeauna ora de începere a programului de lucru, este cunoscut ca o persoană care îşi petrece uneori timpul liber în compania unor avocaţi care au şi cauze care se judecă pe rolul acelei instanţe şi are activitate publicistică la o revistă care aparţine unui partid politic. De asemenea, se mai arată că cel în cauză, atunci când se întâlneşte cu colegii avocaţi şi când se deplasează la redacţia revistei, obişnuieşte să facă aprecieri critice cu privire la competenţa profesională şi profilul moral al unor colegi judecători. Judecătorul AB a adresat un memoriu la CSM şi s-a apărat împotriva acuzaţiilor aduse cu următoarele argumente: • are o activitate profesională extrem de încărcată, respectiv 2-3 şedinţe pe săptămână, cu 50-80 cauze pe rolul fiecărei şedinţe şi, din acest motiv, nu dispune de timpul necesar pentru a redacta toate hotărârile în termen; • întârzierile la programul de serviciu sunt consecinţa faptului că locuieşte la o distanţă mare de sediul instanţei şi are dificultăţi în folosirea mijloacelor de transport în comun, datorită întârzierii acestora; • obişnuieşte să-şi petreacă timpul liber în compania unor avocaţi care i-au fost colegi de facultate, în baza unor relaţii de prietenie din timpul studenţiei;

52

STUDII DE CAZ • aprecierile critice cu privire la competenţa şi conduita unor colegi au fost determinate de unele soluţii greşite pe care ei le-au pronunţat şi care au fost reformate în căile de atac; • articolele publicate în revistă au conţinut ştiinţific. Judecătorul AB a solicitat să fie citat şi audiat la CSM, în prezenţa unui avocat. Asociaţia profesională a solicitat CSM să i se permită să participe la dezbaterile cazului în calitate de reprezentantă a drepturilor profesionale ale magistraţilor. Se constituie: - un grup care va identifica abaterile săvârşite de judecător şi va susţine acţiunea disciplinară indicând şi textele din Codul deontologic şi Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor. - un grup va apăra judecătorul şi va aduce argumente împotriva susţinerilor din acţiunea disciplinară. - un grup va reprezenta Consiliul Superior al Magistraturii şi se va pronunţa asupra acţiunii disciplinare indicând argumentele şi textele pe care se bazează. STUDIU DE CAZ NR. 4 Judecătorul M. este membru al unei organizaţii neguvernamentale având 30 de membri. a) Din aceeaşi organizaţie face parte un om de afaceri, A.B., despre care M.ştie că un coleg judecător a autorizat interceptarea convorbirilor sale telefonice privind indiciile de comitere a unor infracţiuni grave de corupţie. b) În cadrul organizaţiei, în mod repetat a discutat cu acesta fără să-i aducă la cunoştinţă faptul că este cercetat. c) La club, A.B. l-a invitat pe judecător de două ori la masa de prânz, achitând consumaţia. d ) Judecătorul a acceptat rugămintea lui A.B. şi a devenit naşul său de cununie. e) În timpul unor discuţii, judecătorul a răspuns lui A.B. la întrebări privind legislaţia aplicabilă în domenii legate de activitatea societăţilor sale comerciale. f) A.B. a sponsorizat o asociaţie de tineri pentru efectuarea unei călătorii în străinătate, cunoscând membrii asociaţiei. Printre cei cinci tineri beneficiari ai excursiei se afla şi fiul judecătorului, care ştia cine a sponsorizat excursia. g) A.B. a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie. Independent de vointa sa, judecătorului i-a fost repartizată cauza în apel. Judecătorul, nu a adus la cunoştinţa nimănui relaţia sa cu A.B., nu a formulat cerere de abţinere, apreciind că nu există temei legal. La deliberare au fost analizate probele şi s-a menţinut condamnarea inculpatului. h) În termenul de recurs, întâlnindu-l pe A.B. întâmplător la club, i-a spus ca soluţia pronunţată a fost corectă, relatându-i despre felul în care, în mod obiectiv, a analizat cu colegul său, la deliberare, toate probele. i) A mai adăugat că, deşi colegul său uneori nu cunoaşte bine dosarele, fiind mai superficial, în cazul său a dat dovadă de temeinicie. j) Cu acelaşi prilej, judecătorul l-a criticat pe A.B. pentru lipsa de inspiraţie în modul în care şi-a construit apărarea. Acesta a înţeles să-şi motiveze recursul valorificând critica. k) După rămânerea definitivă a hotărârii, judecătorul a dat publicităţii un comentariu al speţei într-o revistă de specialitate cu notă critică la adresa modului de efectuare a urmăririi penale. l) În aceeaşi perioadă, dintr-o tranzacţie între o firmă a lui A.B. şi o societate la care soţia judecătorului avea 10 acţiuni din totalul de 200.000, valoarea acţiunilor a crescut cu 10.000 lei,

53

MANUALUL FORMATORULUI soţia a încasat profitul cu ştirea soţului ce avea cunoştinţă despre modul în care crescuse valoarea acţiunilor. m) Mama judecătorului având nevoie de un tratament în străinătate, a cerut şi obţinut de la A.B. 10.000 euro, cu titlu de împrumut, cu ştirea fiului său, în timp ce A.B. avea un nou proces în care judecătorul fusese desemnat aleatoriu să judece. n) Sora judecătorului, la cererea acestuia, a fost angajată consultant de specialitate juridică la firma lui A.B. Activitatea acesteia, remunerată substanţial, consta în transmiterea informaţiilor obţinute cu ocazia consultaţiilor juridice pe care le obţinea de la fratele său judecător privind derularea afacerilor societăţii comerciale respective, ea neavând studii juridice. Întrebare: Faptele judecătorului M. de la a) – n) reprezintă încălcări ale dispoziţiilor din Codul Deontologic al Magistraţilor, Legea nr. 303/2004, Legea nr.161/2003?

4. ASPECTE DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ 7

STUDIU DE CAZ NR. 1 Cum comentaţi, din perspectiva Codului deontologic al magistraţilor din România, următoarele aspecte: 1. Un judecător este invitat la lansarea unei cărţi din domeniul juridic. Autorul îi oferă un exemplar gratuit, cu dedicaţie. La scurt timp, autorul cărţii se prezintă în faţa instanţei, ca avocat într-o cauză, iar din complet face parte şi judecătorul. 2. Un judecător este investit cu soluţionarea unei cauze. După fiecare termen, preşedintele instanţei se arată interesat de evoluţia procesului, de celeritatea soluţionării acestuia şi de situaţia în care se află una dintre părţi. 3. Invitat la dezbaterea televizată a unui caz aflat pe rolul unei instanţe din raza altei curţi de apel, un judecător acceptă să se pronunţe numai asupra unor probleme juridice de principiu, legate de infracţiunile care formează obiectul acelei cauze. 4. Din completul de judecată investit cu soluţionarea unui litigiu comercial face parte şi un judecător care deţine 15 acţiuni, adică 0,12 % din capitalul unei societăţi comerciale pe acţiuni, care este parte în proces. 5. Pentru verificarea unei sesizări anonime, legate de aspecte din viaţa privată a unui judecător, vi se solicită părerea în legătură cu competenţa profesională şi probitatea morală a acestuia. STUDIU DE CAZ NR. 2 Judecătorul “X” este membru al singurului club de tenis din localitatea în care domiciliază.

7 “Manualul formatorului. Aspecte de etică şi deontologie profesională” – realizat de ABA/CEELI în cadrul programului de etică profesională a magistraţilor finanţat de USAID, iulie 2005.

54

STUDII DE CAZ a) Acelaşi club este frecventat de un om de afaceri local, A.B., despre care ştie că un coleg a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice privind indiciile de comitere a unor infracţiuni grave de corupţie. b) În cadrul clubului, în mod repetat a discutat cu acesta, fără să-i aducă la cunoştinţă faptul că este cercetat. c) La club, A.B. l-a invitat pe judecător de două ori la masa de prânz, achitând consumaţia. d) În timpul unor discuţii, judecătorul a răspuns lui A.B. la întrebări privind legislaţia aplicabilă în domenii legate de activitatea societăţii sale comerciale. e) A.B. a sponsorizat o asociaţie de tineri pentru efectuarea unei călătorii în străinătate, cunoscând membrii asociaţiei. Printre cei cinci tineri beneficiari ai excursiei se află şi fiul judecătorului, care ştia cine a sponsorizat excursia. f) A.B. a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie. Independent de voinţa sa, judecătorului i-a fost repartizată cauza în apel. Judecătorul, fără a aduce cuiva la cunoştinţă relaţia sa cu A.B., nu a formulat cerere de abţinere, apreciind că nu există temei legal. La deliberare au fost analizate probele şi s-a menţinut condamnarea inculpatului. g) În termenul de recurs, întâlnindu-l pe A.B. întâmplător la club, i-a spus că soluţia adoptată a fost dreaptă, relatându-I despre felul în care, în mod obiectiv, a analizat cu colegul său, la deliberare, toate probele. h) A mai adăugat că, deşi colegul său uneori nu cunoaşte bine dosarele, fiind mai superficial, în cazul său a dat dovada de temeinicie. i) Cu acelaşi prilej, judecătorul l-a criticat pe A.B. pentru lipsa de inspiraţie pentru modul în care şi-a construit apărarea. Acesta a înţeles să-şi motiveze recursul valorificând critica. j) După rămânerea definitivă, judecătorul a dat publicităţii un comentariu al speţei într-o revistă de specialitate, cu notă critică la adresa modului de efectuare a urmăririi penale. k) In aceeaşi perioadă, dintr-o tranzacţie între o firmă a lui A.B. şi o societate la care soţia judecătorului avea 10 acţiuni din totalul de 200.000, valoarea acţiunilor a crescut cu 10.000 lei, soţia a încasat profitul cu ştirea soţului ce cunoştea despre felul în care crescuse valoarea acţiunilor. Faptele judecătorului “X” de la a) – k) reprezintă încălcarea regulilor de comportare prevăzute de Codul Deontologic al Magistraţilor, Legea nr.92/1992? Întrebare: Ce norme au fost încălcate şi, în caz afirmativ, ce sancţiuni disciplinare s-ar impune a fi aplicate? STUDIU DE CAZ NR. 3 Un judecător este invitat să participe la iniţierea unei acţiuni de caritate a unei fundaţii. Preşedintele fundaţiei este om de afaceri şi membru marcant al unui partid politic parlamentar. El are un litigiu comercial pe rolul instanţei din care face parte judecătorul. Pe motivul că acesta nu judecă litigii comerciale, preşedintele fundaţiei îl abordează şi îi cere o părere de principiu, despre starea de fapt care face obiectul litigiului. La festivitatea de deschidere a acţiunii de caritate judecătorul este invitat să ia cuvântul. În mass-media locală, evenimentul este prezentat cu imagini în care judecătorul se află alături de preşedintele fundaţiei. Întrebări: a) Consideraţi că judecătorul a încălcat vreuna dintre prevederile Codului deontologic ? Dacă da,

care anume ?

55

MANUALUL FORMATORULUI b) Ce atitudine ar fi trebuit să aibă judecătorul:

1. Să dea curs sau nu invitaţiei? 2. Să accepte sau nu să ia cuvântul la deschidere? 3. Să îi dea sau nu lămuriri de principiu preşedintelui fundaţiei în legătură cu cauza sa? 4. Să dea o explicaţie în mass-media după apariţia imaginilor?

STUDIU DE CAZ NR. 4 Sunteţi investit cu soluţionarea unei cauze care este intens mediatizată. În presă se afirmă că procesul durează nejustificat de mult şi se insinuează, constant, că numai o anume soluţie ar fi cea corectă şi că, în caz contrar, este de presupus cel puţin o lipsă de obiectivitate a judecătorului. De la Ministerul Justiţiei vi se solicită informări cu privire la această cauză şi motivele care au stat la baza acordării fiecărui termen de judecată, subliniindu-se că este doar un dosar cu răsunet în mass-media şi pentru opinia publică. Liderul local al partidului de guvernământ vă invită în biroul prefectului şi vă comunică faptul că sunteţi în atenţie pentru a fi promovat într-o funcţie de conducere şi se arată interesat de cursul dosarului la care am făcut referire mai sus. Aţi cerut sfatul conducătorului instanţei care subliniază că răspunderea pentru modul de soluţionare a cauzei vă aparţine. Aceasta constituie situaţia premisă care poate da naştere la reacţii diferite. IPOTEZE: Vă prezentaţi la discuţia cu liderul politic fără să daţi un răspuns şi vă continuaţi activitatea soluţionând cauza aşa cum consideraţi că este legal şi temeinic. Acceptaţi oferta făcută de liderul politic şi pronunţaţi soluţia care vi s-a sugerat, deşi nu aceasta era cea legală. Dosarul îşi urmează cursul în căile de atac. Între timp au loc alegeri şi se schimbă partidul de guvernământ, iar noul Ministru al Justiţiei dispune efectuarea unui control pentru soluţia pe care aţi pronunţat-o. Informaţi conducerea şi pe colegi şi procedaţi la judecarea cauzei. Nu întocmiţi informarea către Ministerul Justiţiei. Nu reacţionaţi în nici un fel la atacurile din mass - media. Respingeţi oferta, informaţi preşedintele instanţei faceţi cerere de abţinere pentru judecarea cauzei. Atrageţi atenţia liderului politic despre faptul că şi-a depăşit sfera competenţelor, că este vorba de o imixtiune în activitatea puterii judecătoreşti şi informaţi preşedintele instanţei. Participaţi în continuare la soluţionarea cauzei şi pronunţaţi soluţia pe care o consideraţi temeinică şi legală. Solicitaţi judecătorului care are atribuţii în relaţia cu presa să prezinte un comunicat prin care să se atragă atenţia că, prin conţinutul articolelor publicate, se tinde la influenţarea modului de soluţionare a cauzei. Consideraţi că acest comunicat de presă ar trebui prezentat numai după soluţionarea cauzei. Nu daţi curs solicitării Ministerului Justiţiei pentru că o consideraţi ca pe o ingerinţă în activitatea de judecată şi comunicaţi acest lucru conducătorului instanţei. Solicitaţi ministrului justiţiei să

56

STUDII DE CAZ intervină pentru garantarea independenţei judecătorilor. Solicitaţi sprijinul organizaţiei profesionale din care faceţi parte să ia atitudine publică faţă de presă, faţă de intervenţia liderului politic şi faţă de monitorizarea cauzei de către Ministerul Justiţiei. Apelaţi la conducerea CSM şi solicitaţi să ia poziţie în această problemă pentru apărarea independenţei judecătorilor. STUDIU DE CAZ NR. 5 Instanţa de judecată este sesizată cu o plângere împotriva măsurii arestării preventive, inculpat fiind un important om de afaceri şi, totodată, membru al unei formaţiuni politice din opoziţie. Cazul este divers comentat în presă, ca un caz de corupţie dar şi ca o răfuială politică, întreaga atenţie fiind concentrată asupra deciziei judecătorului – preşedinte al instanţei, la sfârşit de mandat. Întrebări: 1. Care sunt "factorii de presiune" ce pot afecta independenţa judecătorului în soluţionarea cauzei? 2. Care trebuie să fie atitudinea judecătorului faţă de aceşti "factori de presiune"? 3. Ce valori sunt puse în discuţie? 4. Ce mijloace preconizaţi pentru protejarea acestor valori? STUDIU DE CAZ NR. 6 Decanul Baroului de Avocaţi sesizează pe preşedintele instanţei cu privire la atmosfera creată de atitudinea aparent părtinitoare a unuia din magistraţi în raporturile cu un grup restrâns de avocaţi. Sesizarea se bazează pe faptul că acest grup are acces în birourile magistratului, că în afara programului de lucru se vizitează, fiind văzuţi împreună la diverse evenimente, că, relativ frecvent, magistratul obişnuieşte "să împrumute" sume de bani de la unul sau altul din aceşti avocaţi – aspect confirmat de magistrat, şi că – esenţial – aceşti avocaţi au câştig de cauză în cererile soluţionate de magistrat. Probleme: 1. Care sunt măsurile pe care trebuie să le întreprindă preşedintele conform art.20 al.2 din Cod? 2. Care sunt principiile fundamentale consacrate de Cod şi regulile de conduită încălcate de

magistrat? 3. Care ar fi sancţiunile în cazul în care cele sesizate se constată a fi doar încălcări de reguli de

comportare şi nu s-ar face dovada unor fapte de corupţie? STUDIU DE CAZ NR. 7 Urmare unei sesizări anonime, un inspector din Ministerul Justiţiei se prezintă într-o instanţã pentru a verifica susţinerile din conţinutul acesteia. Potrivit anonimei, rezulta cã judecătorul XZ botezase copilul unui coleg, judecătorul YW, şi cã ulterior YW a devenit avocat în baroul din localitatea în care XZ continua sã fie judecător. Se mai susţinea cã între aceştia existau relaţii de prietenie notorie, fiind văzuţi mereu în localuri publice, consumând băuturi alcoolice, fiind însoţiţi uneori de clienţii avocatului, care plăteau consumaţia. Judecătorul primea adesea vizitele avocatului la birou. În mod repetat, în dosarele repartizate aleatoriu, avocatul reprezenta interesele clienţilor săi în cauze în care judeca judecătorul XZ.

57

MANUALUL FORMATORULUI Colegii judecătorului au fost întrebaţi de inspector despre relaţiile dintre judecător şi avocat. Deşi doi dintre judecătorii întrebaţi au fost rugaţi în mod insistent de către colegul lor XZ sã dea câştig de cauzã clientului avocatului respectiv, ei nu au adus la cunoştinţã inspectorului aceastã împrejurare, după cum, de altfel, nu spuseseră nimănui, chiar dacă nu au dat curs rugăminţii. În schimb, unii judecători întrebaţi în general despre activitatea colegilor lor au relatat că sunt judecători, pe care i-au numit, cu rugămintea păstrării anonimatului, care nu studiază suficient de bine dosarele, care nu cunosc suficient de bine prevederile legale sau care au comportări neadecvate în timpul deliberării. Unul dintre judecători a exemplificat în acest sens relatând despre o deliberare într-o cauză soluţionată în ziua precedentă. Întrebări: 1) Care sunt normele din Legea pentru organizarea judecătorească şi Codul deontologic al magistraţilor încălcate; 2) Măsurile ce s-ar impune a fi luate faţă de cei ce-au încălcat respectivele norme. 3) Cum ar fi trebuit să se poarte judecătorul cu fostul său coleg după trecerea acestuia în avocatură (în instanţă şi în afara acesteia)? STUDIU DE CAZ NR. 8 1. Judecătorul A este investit cu soluţionarea unei cauze intens mediatizate în legătură cu care în presa locală s-au făcut afirmaţii de genul: "judecătorii, infractori în robă,... cer bani pe faţă justiţiabililor" (în realitate, completul solicitase părţilor achitarea taxelor datorate în cauză potrivit legii). Şi presa centrală este interesată şi a comentat intens cauza. 2. Ministerul Justiţiei, în legătură cu afirmaţiile din presă legate de tergiversarea soluţionării, a solicitat informări la fiecare termen, privind motivul amânării. 3. Judecătorul A a participat la lansarea unei cărţi de drept a unuia dintre avocaţii din cauzã, unde, în calitate de cadru universitar la facultatea de drept unde avocatul este decan, a rostit un cuvânt elogios la adresa lucrării şi autorului, care a fost preluat în presa scrisã ca şi de posturile locale de televiziune. 4. Tot atunci autorul i-a oferit judecătorului în dar un exemplar al tratatului de drept recent publicat. 5. Invocând interesul pentru comunitatea locală, reprezentantul partidului de guvernământ l-a invitat pe judecător în biroul său unde se afla şi prefectul şi i-a solicitat să fie foarte atent în soluţionarea cauzei. 6. În mod subtil i-a sugerat şi care ar fi soluţia ce răspundea interesului comunităţii. 7. Cu acelaşi prilej, i-a mai adus la cunoştinţă că urmează să se ia o hotărâre la nivel local privind o eventuală recomandare pe care o vor face către ministrul justiţiei privind propunerea pe un post de conducere vacant la una dintre instanţele din localitatea respectivă. Întrebări: Comentaţi în legătură cu fiecare punct: - s-au încălcat norme privind activitatea judecătorilor? - cum ar fi trebuit să procedeze în fiecare situaţie judecătorul sau alte persoane? - ce ar trebui sã facă în continuare judecătorul privind soluţionarea cauzei?

58

STUDII DE CAZ STUDIU DE CAZ NR. 9 O comisie de specialitate a unei camere a parlamentului a trimis ministrului justiţiei o adresă prin care se menţiona că legislaţia în vigoare privind procedura falimentului băncilor este imperfectă şi solicita suspendarea judecării cauzelor aflate pe rolul instanţelor având acest obiect, până la modificarea legii. Copie de pe această adresă a fost trimisă instanţelor, însoţită de o notă semnată de un director din M.J prin care se preciza că în legătură cu cele cuprinse în adresă, instanţele urmează a proceda având în vedere independenţa judecătorilor şi comandamentul potrivit căruia aceştia se supun numai legii. Întrebări: 1) Adresa comisiei parlamentare, adresa semnată de directorul din M.J., comunicarea acestora către judecători, au încălcat norme privind activitatea instanţelor? 2) Cum credeţi că ar fi trebuit să procedeze M.J., conducerile instanţelor şi ceilalţi judecători cu privire la adresa comisiei parlamentare?

5. COMBATEREA CORUPŢIEI 8

STUDIU DE CAZ NR.1 Inculpatul AB a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită. În rechizitoriu s-a reţinut, ca stare de fapt, că CD s-a prezentat la poliţie şi a denunţat că AB, în calitate de funcţionar public, angajat al primăriei într-o funcţie executivă, fără atribuţii de control, i-ar fi pretins suma de 3000 de euro pentru îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu. Organul de poliţie, împreună cu un procuror de la parchetul de pe lângă tribunalul din raza de competenţă, au însemnat mai multe bancnote – care însumau 3000 euro - cu galben fluorescent şi l-au trimis pe CD la inculpat. CD a contactat telefonic pe inculpat şi i-a cerut “să-l primească la biroul său de la primărie, a doua zi, pentru a-i aduce cele necesare rezolvării cererii pe care o formulase”, cerere acceptată telefonic de AB. În ziua următoare, CD a intrat în biroul inculpatului şi a pus pe masă plicul cu suma pregătită în prealabil. În momentul în care inculpatul deschidea plicul a intrat echipa operativă compusă din 3 poliţişti şi un procuror, care au încheiat un proces verbal despre cele constatate. S-au invocat la primul termen de judecată prevederile art. 64 alin.2 Cod procedură penală şi s-a solicitat ca actele de procedură privitoare la pregătirea şi realizarea flagrantului, prima declaraţie luată inculpatului în faza de urmărire penală, declaraţia luată denunţătorului precum şi interceptarea şi înregistrarea unei convorbiri telefonice între AB şi CD să fie excluse din cauză, pe calea unei excepţii prealabile de administrare nelegală a mijloacelor de probă. Excepţia a fost motivată după cum urmează: 8 Raportul ABA/CEELI „Corupţia – o prioritate a programlui de reformă”, Raport final asupra seriei de cinci seminarii organizate de ABA/CEELI cu finanţare din partea Pactului de Stabilitate-Iniţiativa Anticorupţie (SPAI), iulie 2004.

59

MANUALUL FORMATORULUI - deşi apărătorul inculpatului ceruse în scris procurorului să asiste la audierea denunţătorului, ascultarea acestuia s-a efectuat fără anunţarea avocatului; - imediat ce a fost ridicat din birou şi condus la sediul poliţiei, inculpatului i s-a luat o primă declaraţie de către unul dintre poliţiştii care au participat la realizarea flagrantului delict, declaraţie în care acesta confirmă susţinerile denunţătorului; ulterior inculpatul a fost ascultat de către procuror. Acesta i-a pus în vedere dreptul de a fi asistat de un apărător ales. În prezenţa avocatului ales, inculpatul a declarat că susţinerile denunţătorului sunt mincinoase şi că nu avusese nici o înţelegere cu acesta. Inculpatul a mai susţinut că, atunci când i-a adus plicul, denunţătorul i-a spus că sunt nişte acte şi de aceea l-a desfăcut, pentru a vedea despre ce este vorba; - s-a susţinut că înregistrarea audio nu era legală deoarece se efectuase anterior începerii urmăririi penale şi cu autorizarea procurorului, pe motiv de urgenţă, fără a se cere ulterior confirmarea autorizării de către un judecător. Întrebări: Cum apreciaţi că trebuie rezolvată excepţia invocată de apărare? Consideraţi că există încălcări ale normelor de procedură penală? În caz afirmativ vă rugăm să le identificaţi. Care credeţi că este soluţia corectă? STUDIU DE CAZ NR.2 Împotriva inculpatului GG s-a pus în mişcare acţiunea penală de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. S-a reţinut că acesta, în calitate de agent de pază la depozitul unei societăţi comerciale, a primit suma de 3000 euro pentru a permite coinculpaţilor DS şi DR să sustragă din depozit anvelope pentru autocamioane. După descoperirea faptei, inculpatului GG i s-a desfăcut contractul de muncă. DS şi DR au oferit suma de 2000 de euro inspectorului de poliţie AA, care făcea parte din echipa de cercetare condusă de procuror şi care, în schimbul acestei sume, i-a anunţat că se pregătea efectuarea unei percheziţii la locul în care erau depozitate anvelopele sustrase şi cei doi inculpaţi au avut timpul necesar să mute marfa sustrasă într-un alt loc. Între timp, inculpatul DS, care era asociat unic într-o societate comercială cu răspundere limitată, a confecţionat facturi falsificate pe care le-au prezentat procurorului pentru a justifica provenienţa anvelopelor. DS, DR şi AA au fost prezentaţi de procuror unui judecător de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, invocându-se prevederile art. 148 lit.h. Ulterior, procurorul a prezentat instanţei şi pe inculpatul GG cu propunere de arestare preventivă, cu motivarea că sunt îndeplinite cerinţele prevederilor art. 148 lit e Cod procedură penală, întrucât din starea de fapt rezulta că ar fi putut săvârşi şi alte infracţiuni de acelaşi gen. Tribunalul Bucureşti a fost sesizat prin rechizitoriu de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu soluţionarea cauzei privind pe inculpaţii GG, DS, DR şi AA. În starea de fapt prezentată în rechizitoriu s-a reţinut şi aspectul referitor la falsificarea facturilor, aspect confirmat de inculpatul DS cu ocazia audierii în faţa instanţei, dar nu s-a pus în mişcare

60

STUDII DE CAZ acţiunea penală şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal. Instanţa, cu ocazia pronunţării sentinţei, a reţinut în sarcina inculpatului DS şi săvârşirea infracţiunii de fals şi l-a condamnat pentru aceasta, cu motivarea că fusese sesizată prin considerentele din rechizitoriu şi cu această faptă. Întrebări: 1. Care sunt observaţiile pe care le aveţi de făcut cu privire la:

- respectarea regulilor de competenţă; - încadrarea juridică a faptelor; - măsura arestării preventive; - soluţia dispusă de instanţă cu privire la inculpatul DS.

2. Ce alte comentarii sau observaţii aveţi de făcut? STUDIU DE CAZ NR.3 1. În legătură cu judecarea unei cauze pe rolul unei instanţe, pentru a obţine punerea în libertate a inculpaţilor, judecătorul Z, a dat o sumă de bani judecătorului Y, care a pretins că are influenţă asupra judecătorilor din complet. Stabilirea încadrării juridice a faptelor comise de cei doi judecători şi pedeapsa aplicabilă. Stabilirea organului de urmărire penală competent şi a instanţei, cu menţionarea compunerii completului, având în vedere că judecătorul Z era judecător de curte de apel, iar judecătorul Y judecător la un tribunal militar teritorial. 2. Fapta celor doi a fost descoperită urmare interceptării şi înregistrării comunicărilor prin poşta electronică, pe care unul dintre cei doi le purta cu o persoană suspectată de comiterea unor infracţiuni de trafic de persoane şi de trafic de droguri. Autorizarea interceptărilor comunicărilor şi a înregistrării lor cu privire la acea persoană suspectă a fost dată la 15.01.2000, 15.01. 2002, 15. 01. 2004, de către procuror. Stabiliţi cine este competent să autorizeze interceptările convorbirilor şi ale celorlalte comunicări, după 1.01 2004; Stabiliţi dacă încheierea de autorizare a interceptărilor şi înregistrărilor dată de preşedintele instanţei se pronunţă în şedinţă publică sau nu. Argumentaţi. Menţionaţi consecinţele nemenţionării în încheierea de autorizare a uneia din elementele enumerate de alin.7 art. 911. 3. În cursul judecării cauzei având ca obiect şi infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art.13 din Legea nr.678/2001, alături de infracţiuni de corupţie, cercetarea judecătorească a avut loc în şedinţa de judecată publică, fiind inculpaţi minori şi majori, s-a formulat o cerere de revocare a măsurii preventive a arestului, formulată de doi inculpaţi a căror mamă tocmai decedase şi doreau să participe la înmormântare. În legătură cu motivul invocat ce soluţie ar fi putut să pronunţe instanţa? S-a procedat corect judecându-se în şedinţă publică? 4. Cu privire la menţinerea arestării preventive instanţa s-a pronunţat pentru toţi inculpaţii după 60 de zile de la ultima verificare, deşi unii inculpaţi avuseseră la data comiterii infracţiunii 14 ani, la data sesizării instanţei 16 ani, iar până la data pronunţării anterioarei încheierii prin care se menţinuse arestarea preventivă, deveniseră majori. Consideraţi că s-au încălcat prevederile art.160halin.2,3 C.p.p.?

61

MANUALUL FORMATORULUI 5. În cursul cercetării judecătoreşti inculpaţii au solicitat să se constate lipsa valabilităţii unor probe privind vinovăţia lor, pentru următoarele considerente : 6. Investigatorul sub acoperire întocmise, ca acte premergătoare, diferite acte de constatare privind infracţiunile ce urmau să se comită dar acestea nu erau certificate în nici un mod (nu purtau semnătura celui ce a întocmit procesele verbale, dar nici nu erau certificate de procuror de lucrătorul de poliţie de contact, nu erau înregistrate la registratura parchetului). 7. Drogurile cumpărate de la inculpat de către investigatorul sub acoperire au fost predate laboratorului pentru stabilirea substanţelor componente. Expertiza a constatat că sunt droguri de mare risc, dar menţionează că s-au folosit metode distructive, astfel că instanţa nu poate verifica concluziile expertizei printr-o altă expertiză, la cererea inculpaţilor. (inculpatul a solicitat înlăturarea probei care nu poate fi verificată în cursul cercetării judecătoreşti ). 8. Având în vedere importanţa instituţiei martorului ale cărui date de identificare sunt protejate, privind descoperirea şi dovedirea, printre altele şi a infracţiunilor de corupţie, menţionaţi despre aplicabilitatea unor principii precum nemijlocirea sau egalitatea armelor în cazul ascultării acestora conform procedurilor prevăzute de art.862 C.p.p. 9. Menţionaţi momentul la care instanţa poate să pronunţe încheierea prevăzută de art.913alin.6 C.p.p. privind distrugerea înregistrărilor care nu au fost folosite ca mijloace de probă în cauză.

6. ASPECTE DE PRACTICĂ PRIVIND PERCHEZIŢIA ŞI ARESTAREA PREVENTIVĂ 9

STUDIU DE CAZ NR. 1 Situaţia nr.1

La data de 20 aprilie 2006, D.N.A. a sesizat Tribunalul Z cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, prevăzută de art. 215, alin.1, 2, 3 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. În cauză, inculpatul este cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de „dare de mită” (infracţiune pentru care nu s-a cerut, însă, arestarea). În motivarea referatului de propunere a arestării preventive, semnat de doi dintre cei trei procurori care au efectuat acte de urmărire penală în cauză, organele de urmărire penală au arătat că: “în perioada 2004-2005, cu ocazia încheierii unor contracte comerciale, inculpatul a indus în eroare un număr de 11 societăţi comerciale, emiţând 11 file cec fără acoperire şi cauzând un prejudiciu de peste un miliard de lei. Faptele reţinute în sarcina inculpatului sunt dovedite cu actele cuprinse în volumul pus la dispoziţia instanţei.” Ataşat propunerii, s-a transmis instanţei un volum format din fotocopii, despre care se afirmă că are în conţinut toate actele procedurale relevante pentru examinarea propunerii de arestare de către instanţa de judecată.

9 Raportul ABA/CEELI - „Aspecte de practică privind percheziţia şi arestarea preventivă”, Raport final asupra proiectului desfăşurat cu finanţare oferită de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite, Secţiunea Penală, Biroul pentru Dezvoltare, Asistenţă şi Instruire Internaţională pentru Procurori (OPDAT), martie 2007.

62

STUDII DE CAZ Din fotocopiile prezentate instanţei de judecată rezultă faptul că la data de 20 aprilie 2006, după începerea urmăririi penale, inculpatul a fost audiat de procuror, în calitatea de învinuit pe care o avea la acel moment, pentru fapta pentru care s-a propus arestarea. La termenul de soluţionare a propunerii de arestare, la ora 8 dimineaţa, apărătorul ales al inculpatului a comunicat instanţei, printr-o cerere depusă prin serviciul registratură, faptul că nu se mai prezintă în cauză, întrucât rudele inculpatului au reziliat contractul de asistenţă juridică. Instanţa a numit pe loc un apărător din oficiu şi, pentru a evita expirarea duratei reţinerii (de 24 de ore) înainte de judecarea propunerii de arestare, a acordat avocatului un interval de timp de 3 ore pentru studiul cauzei. Avocatul numit din oficiu a invocat complexitatea cauzei şi volumul mare de acte care trebuie studiate şi a solicitat să i se acorde un termen de 24 de ore, pentru studiul acestora şi pregătirea apărării. Acesta a invocat şi faptul că la instanţă nu se află toate volumele care compun dosarul şi a solicitat să se dispună de îndată ca parchetul să prezinte la instanţă întreg dosarul. Inculpatul personal a arătat că nu este de acord să i se numească un apărător din oficiu şi că doreşte să-şi angajeze un alt avocat. În acest sens a cerut să se amâne judecarea cauzei. Instanţa a respins ambele solicitări şi a fixat judecata pentru ora 11. La acelaşi termen, instanţa a pus în discuţie din oficiu competenţa materială, cu motivarea că, în temeiul art. 25 Cod de procedură penală, judecarea în primă instanţă a infracţiunii pentru care s-a cerut arestarea inculpatului nu este de competenţa tribunalului, ci a judecătoriei. Cerinţă: Examinând studiul de caz în integralitatea sa, vă rugăm să identificaţi acele aspecte pe care le apreciaţi incorecte din punct de vedere procesual şi/sau procedural.

Situaţia nr. 2

La data de 5 martie 2006, Judecătoria X a dispus arestarea inculpatului G.B. pe o durată de 29 de zile. La data de 1 aprilie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria X a solicitat instanţei de judecată prelungirea arestării preventive a inculpatului G.B. În acest sens, a înaintat instanţei propunerea de prelungire a duratei arestării preventive împreună cu dosarul cauzei. În conţinutul propunerii de prelungire a arestării preventive se arată starea de fapt avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv „deţinerea fără drept a unui pistol şi a unui număr de 6 cartuşe”. De asemenea se mai arată că, „din unele informaţii, ar rezulta că inculpatul ar putea fi implicat în comercializarea ilegală de arme”. În motivarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive, Parchetul de pe lângă Judecătoria X a arătat că “urmărirea penală nu este completă”. Soluţionând propunerea de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului G.B., instanţa a respins cererea şi, totodată, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Întrebări: 1. Cum apreciaţi motivarea expusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria X în propunerea de

prelungire a duratei arestării preventive? 2. Cum apreciaţi soluţia instanţei de judecată, atât din punctul de vedere al motivelor prezentate în

propunerea de prelungire a duratei arestării preventive cât şi sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive?

63

MANUALUL FORMATORULUI STUDIU DE CAZ NR. 2 Situaţia nr.1

În cursul judecăţii, între termene, inculpatul M.N. a formulat o cerere de verificare a arestării preventive. (În urmă cu 7 zile, la termenul de judecată, instanţa dispusese verificarea arestării preventive cu dispoziţia de a se menţine arestarea preventivă, încheierea nefiind atacată cu recurs). Fiind considerată o nouă cauză, cererea s-a înregistrat separat. Prin repartizarea aleatorie, cauza a fost dată unui alt complet decât acela care avea cauza pentru soluţionarea pe fond. La termenul de judecată, inculpatul M.N. a fost întrebat de către instanţă dacă cererea sa este o cerere de revocare a măsurii preventive sau o cerere de înlocuire a acestei măsuri, dar cel în cauză a susţinut că este numai o cerere de verificare a legalităţii măsurii arestării preventive. În acest sens, inculpatul a arătat că, atunci când s-a dispus arestarea sa preventivă, el fiind în stare de reţinere, nu a fost adus în faţa judecătorului din motive de sănătate, instanţa luând această măsură fără să îl fi ascultat. La primul termen de judecată, care a fost fixat înainte de expirarea celor 29 de zile de arestare preventivă, atunci când s-a dispus menţinerea, deşi a fost prezent, nu a fost audiat în legătură cu măsura preventivă. Inculpatul a invocat nulitatea absolută a dispoziţiei de menţinere a arestării preventive. Având cuvântul, procurorul de şedinţă a învederat instanţei de judecată că inculpatul nu are un temei legal pentru o astfel de cerere, având la dispoziţie posibilitatea de a cere fie revocarea, fie înlocuirea măsurii arestării preventive.

Întrebări: 1. Care este opinia dumneavoastră cu privire la posibilitatea inculpatului de a formula o cerere de verificare a arestării preventive? Vă rugăm argumentaţi răspunsul. 2. Cum apreciaţi susţinerile formulate de inculpat în apărare? Situaţia nr.2

Instanţa de apel a desfiinţat sentinţa primei instanţe pentru lipsa încheierii în care trebuiau consemnate dezbaterile şi a trimis cauza pentru rejudecare, cu indicaţia precisă de a se relua dezbaterile şi de a se pronunţa o nouă hotărâre. Prima instanţă a reluat în întregime cercetarea judecătorească, activitate pe care o desfăşoară de circa 1 an. În cursul reluării cercetării judecătoreşti (urmare a deciziei pronunţate de către instanţa de apel prin care s-a trimis cauza pentru rejudecare), prima instanţă a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului T.S., cu următoarea motivare: „verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, luată în baza art. 143 şi art. 148 lit. f Cod procedură penală (conform modificărilor aduse prin Legea nr. 356/2006), se constată că temeiurile care au determinat arestarea nu au dispărut şi nu s-au schimbat, motiv pentru care se impune în continuare privarea de libertate”. Inculpatul T.S. a declarat recurs şi a cerut să se revoce măsura arestării preventive, invocând lipsa unui pericol concret pentru ordinea publică.

64

STUDII DE CAZ Totodată, inculpatul T.S. a mai pus în discuţie durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, cu motivarea că acest aspect nu a fost examinat de prima instanţă. Inculpatul era arestat de 1 an şi 11 luni, sub acuzaţia de a fi săvârşit o infracţiune de tâlhărie, care a constat în faptul că i-a cerut vânzătoarei de la chioşcul de la care îşi făcea în mod obişnuit cumpărăturile să-i dea o sticlă de votcă pe datorie. Fiind refuzat, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a devenit agresiv şi a ameninţat-o cu bătaia pe vânzătoare, agitând un băţ pe care îl avea în mână. În felul acesta, inculpatul a primit sticla de băutură fără să o plătească. Acelaşi inculpat este acuzat şi de faptul că, în aceeaşi perioadă, a săvârşit şi o infracţiune de furt calificat, care a constat în faptul că, pe timp de noapte, a sustras din magazia imobilului în care locuia un consătean al său, o sticlă cu borş şi 5 kg de slănină. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a achitat prejudiciile cauzate. El este recidivist, fiind condamnat, în urmă cu 5 ani, la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. Inculpatul este divorţat şi are în întreţinere 3 copii minori, obţinând venituri din munci agricole. Întrebări: 1. Cum apreciaţi motivarea instanţei privind menţinerea arestării preventive? 2. Cum apreciaţi susţinerile inculpatului privind durata „rezonabilă” a arestării preventive? Situaţia nr.3

Instanţa de apel a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale privind pe inculpatul P.T. Cu aceeaşi ocazie, instanţa a dispus menţinerea arestării preventive. Parchetul a declarat recurs, criticând soluţia instanţei de apel de restituire a cauzei. Inculpatul P.T. a declarat şi el recurs, în termen de 24 de ore, numai împotriva dispoziţiei de menţinere a arestării preventive. Instanţa de recurs a judecat separat recursul inculpatului P.T., în interiorul termenului de 3 zile. Recursul a fost respins. Inculpatul P.T. a fost apoi transferat la un alt penitenciar şi retransferat ulterior pentru a se judeca recursul Parchetului, ceea ce s-a întâmplat după un interval de 40 de zile de la data pronunţării deciziei instanţei de apel. La termen, inculpatul a invocat încetarea de drept a stării de arest, la 30 de zile de la data pronunţării deciziei din apel, ca o consecinţă a dispunerii restituirii cauzei la Parchet, condiţii în care termenul care curge pentru verificare este de 30 de zile şi nu de 60 de zile. Întrebări: 1. Cum apreciaţi, în situaţia dată, posibilitatea inculpatului de a declara recurs numai asupra măsurii de menţinere a arestării preventive? 2. Care este momentul de la care se calculează curgerea termenului de 30 de zile pentru verificarea duratei arestării preventive? STUDIU DE CAZ NR.3 Situaţia nr.1

Organul de urmărire penală a fost sesizat de către numitul G.G. că a fost victima unei infracţiuni de trafic de influenţă. Acesta a susţinut că, în urmă cu o săptămână, a intrat în legătură cu o persoană care, aflând că doreşte să susţină examen pentru permis de conducere, i-a spus că poate interveni pe

65

MANUALUL FORMATORULUI lângă un ofiţer de poliţie care se ocupă de această problemă şi că îl poate convinge să îi elibereze un permis fără susţinerea examenului, contra sumei de 300 de euro. G.G. a susţinut că i-a predat acelei persoane suma de 300 de euro, dar că ulterior nu a mai găsit-o, dându-şi seama că a fost indus în eroare. În urma unor verificări poliţia l-a reţinut pe numitul I.G. ca presupus autor al acestei fapte. I.G. a negat constant că ar fi săvârşit fapta şi a susţinut că nu îl cunoaşte pe reclamant. Pentru identificarea acestui presupus autor de către partea vătămată, s-a organizat o recunoaştere din grup, recunoaştere la care G.G. l-a indicat pe I.G. ca fiind autorul faptei. A fost propusă arestarea preventivă a lui I.G., însă acesta a continuat să nege că ar fi autorul faptei, invocând în faţa instanţei că nu există nici probe şi nici indicii temeinice împotriva sa. Apărătorul inculpatului a susţinut că la recunoaşterea dintr-un grup de 4 persoane, celelalte 3 erau îmbrăcate cu cămaşă, iar cel în cauză era îmbrăcat cu cămaşă şi cu vestă din material textil, iar partea vătămată declarase anterior că poate să-l recunoască pe autor după faptul că este îmbrăcat cu o vestă din material textil. Din procesul verbal încheiat cu ocazia prezentării pentru recunoaştere rezultă că partea vătămată l-a recunoscut pe I.G. după vestă. Procurorul a invocat faptul că la dosar se află declaraţia fratelui părţii vătămate care confirmă că, l-a data la care se susţine că s-ar fi săvârşit fapta, partea vătămată i-ar fi cerut cu împrumut suma de 300 de euro şi i-ar fi spus că sunt pentru obţinerea unui permis de conducere.

Întrebări: 1. Apreciaţi că la dosar există probe sau indicii temeinice în sensul cerut de art. 143 alin.1 Cod procedură penală? Vă rugăm să argumentaţi răspunsul. 2. Care consideraţi că ar fi exigenţele în interpretarea noţiunii de indicii temeinice, având în vedere şi prevederile art. 681 Cod procedură penală (introdus prin Legea nr. 356/2006)?

Situaţia nr. 2

Propunerea de arestare preventivă a inculpatului M.M. (pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie”) a fost respinsă de Tribunalul T. Parchetul de pe lângă tribunalul T. a declarat recurs. Între timp, încetând măsura preventivă a reţinerii, inculpatul M.M. a fost pus în libertate. M.M. a fost citat la judecarea recursului Parchetului de pe lângă tribunalul T., însă nu s-a prezentat. Avocatul ales a fost prezent. Întrebat dacă are de formulat cereri, apărătorul inculpatului a invocat neconstitu-ţionalitatea art. 143 Cod procedură penală şi a invocat suspendarea judecării cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei. Curtea a dat cuvântul procurorului şi apărătorului pentru a pune concluzii atât cu privire la excepţie cât şi cu privire la recursul declarat. Curtea de apel a admis recursul, a dispus arestarea preventivă a inculpatului şi a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Întrebare: Cum apreciaţi modul în care a procedat instanţa de recurs?

66

STUDII DE CAZ Situaţia nr.3

Inculpatul B.I. a fost arestat în lipsă. Identificarea şi prinderea acestuia s-au realizat ulterior, când cauza era în faza de judecată. Adus de îndată în faţa instanţei, inculpatul a fost ascultat. Cu această ocazie, acesta a invocat o serie de elemente de fapt noi şi de circumstanţe personale care au determinat instanţa să revoce măsura arestării preventive, constatând că arestarea preventivă a inculpatului B.I. devenise netemeinică şi nelegală. Parchetul a declarat recurs şi a susţinut că instanţa a procedat în mod greşit la revocarea măsurii arestării preventive, deoarece aceasta era competentă doar să verifice identitatea celui arestat. Mai mult, dacă inculpatul nu era de acord cu măsura dispusă de instanţă, trebuia să declare recurs împotriva acelei încheieri şi numai instanţa de recurs putea să decidă dacă arestarea inculpatului fusese temeinică şi legală. Întrebare: Cum comentaţi soluţia instanţei de judecată, prin prisma argumentelor Parchetului (şi nu numai)? STUDIU DE CAZ NR.4 Situaţia nr.1

Parchetul de pe lângă Tribunalul M. a cerut Tribunalului M. emiterea unei autorizaţii de percheziţie la domiciliul numitei S.G., sora inculpatului S.T., întrucât din probele administrate rezulta că la domiciliul acesteia se află mai multe acte financiar-contabile ale firmei comerciale la care inculpatul S.T. este asociat unic şi administrator (inculpatul tăgăduind existenţa acestor documente). Domiciliul numitei S.G. se află în afara oraşului, la mare distanţă de localitate. Aflându-se în efectuarea anchetei, la intrarea în domiciliul acesteia, procurorul M.S. a constatat că numita S.G. tăgăduieşte faptul că ar deţine documente financiar-contabile ale firmei comerciale a inculpatul S.T. În această situaţie, procurorul M.S. a adresat telefonic instanţei de judecată cererea de autorizare a percheziţiei, aceasta fiind consemnată de grefierul instanţei sub forma unei note telefonice. Cu ocazia convorbirii telefonice, procurorul M.S. a indicat actele de urmărire penală pe care îşi întemeia solicitarea. R.D., un coleg procuror care era prezent în instanţă, a prezentat dosarul şi a pus concluzii. Procurorul R.D., care a participat la judecarea cererii, a solicitat ca autorizaţia să fie acordată pentru o perioadă de 7 zile, susţinând că instanţa nu poate să cenzureze perioada de valabilitate a autorizaţiei cerută de procuror. Judecătorul a admis cererea şi a dispus ca percheziţia să fie efectuată în termen de 48 de ore. Încheierea a fost pronunţată în Camera de Consiliu. Ulterior, în faza de judecată, inculpatul a invocat la primul termen nulitatea absolută a încheierii de admitere a cererii de autorizare a percheziţiei, pe motiv că pronunţarea nu se făcuse în şedinţă publică. Întrebări: 1. Cum apreciaţi asupra posibilităţii de a sesiza telefonic instanţa de judecată cu o cerere de autorizare a percheziţiei? 2. Este legală acordarea autorizaţiei de percheziţie pe o altă durată decât cea cerută de procuror? 3. Care apreciaţi că este înţelesul noţiunii de Cameră de Consiliu? Este legală pronunţarea în Camera de Consiliu?

67

MANUALUL FORMATORULUI Situaţia nr.2

Parchetul de pe lângă Tribunalul T. a cerut Tribunalului T. emiterea unei autorizaţii de percheziţie la domiciliul numitului V.R., cu motivarea că „ar deţine unele dintre bunurile despre care se susţine că sunt sustrase prin săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie”. Cererea a fost însoţită de câteva dintre actele din dosarul de urmărire penală (în fotocopie) pe care procurorul le-a apreciat ca relevante pentru instanţa de judecată. Cererea a fost respinsă de către instanţa de judecată, apreciind motivele invocate ca nefiind probate. Mai mult, în motivarea instanţei s-a arătat că, în lipsa dosarului de urmărire penală, pe care procurorul a refuzat să îl prezinte integral, pe motiv că faza de urmărire penală nu este publică, instanţa de judecată nu a putut să verifice şi să constatate dacă există indicii sau probe care să conducă la concluzia că s-ar fi săvârşit infracţiunea pentru care era începută urmărirea penală. În motivarea încheierii, instanţa a mai arătat că urmărirea penală a fost începută „in rem”, şi din acest motiv nu se putea dispune percheziţionarea domiciliului numitului V.R. Întrebări: 1. Cum apreciaţi motivarea oferită de Parchetul de pe lângă Tribunalul T cu privire la cererea de autorizare a percheziţiei? 2. Cum apreciaţi motivarea instanţei de respingere a cererii de autorizare a percheziţiei?

7. VIOLENŢA ÎN FAMILIE 10

SECŢIUNEA I

STUDIU DE CAZ NR. 1

AB şi AC sunt soţi, despărţiţi în fapt de 2 ani. Au împreună un copil, minorul AD în vârstă de 13 ani, elev, care locuieşte cu mama (AB). La data de 13.01.2006 tatăl (AC) se deplasează la şcoala unde învaţă minorul, discută cu diriginta şi află că minorul riscă să rămână corigent la trei materii. Tatăl îl aşteaptă pe minor la ieşirea din şcoală şi, de faţă cu colegii, îl loveşte şi îl ameninţă că, dacă rămâne corigent, îl omoară. La data de 14.01.2006, AB formulează în numele şi pentru minorul AD plângere penală prealabilă la judecătorie pentru infracţiunile de „lovire” şi „ameninţare”, depunând ulterior şi certificatul medico-legal din care reiese că minorul AD a prezentat leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 7-8 zile de îngrijire medicală. La primul termen de judecată (1.02.2006) instanţa audiază părtea vătămată (minorul AD) în prezenţa mamei acestuia, precum şi pe inculpatul AC. Cu această ocazie, inculpatul recunoaşte ca l-a lovit şi ameninţat pe minor, dar afirmă că a fost o simplă corecţie necesară deoarece minorul nu 10 Raportul ABA/CEELI - „Violenţa în familie în România: legislaţia şi sistemul judiciar”, Raport final asupra proiectului desfăşurat cu finanţare oferită de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), aprilie 2007. Studiile de caz prezentate în aceste secţiuni sunt organizate pe trei secţiuni, ele fiind variante utilizate în trei serii de seminarii diferite: Secţiunea I - iunie 2006 (seminarii pentru judecători); Secţiunea a II-a – noiembrie/decembrie 2006 (seminarii pentru judecători) şi Secţiunea a III-a – aprilie 2007 (seminar pentru procurori).

68

STUDII DE CAZ este preocupat de şcoală, iar ameninţarea a fost făcută cu intenţia de a-l speria şi determina să înveţe. Instanţa încuviinţează audierea în cauză a doi martori, MN si SL, colegi de şcoală cu minorul. Fiind prezent la primul termen de judecată, MN este audiat de instanţa de judecată. Cu această ocazie, acesta declară că a fost de faţă în momentul în care AC l-a lovit şi ameninţat pe minorul AD, arătând totodată că a fost de faţă la numeroase situaţii în care minorul AD a fost lovit şi ameninţat în curtea şcolii de către tatăl său, AC. Cauza se amână în vederea audierii martorului SL. La termenul următor (1.03.2006), se prezintă cei doi soţi AB şi AC, mama arătând că înţelege să-şi retragă plângerea penală prealabilă. În acest moment minorul AD arată instanţei că nu este de acord cu mama sa, întrucât tatăl său se manifestă violent faţă de el de fiecare dată când se întâlnesc şi că doreşte să se pună capăt acestei situaţii. Având în vedere cele susţinute, procurorul de şedinţă învederează instanţei de judecată că înţelege să exercite din oficiu acţiunea penală împotriva inculpatului. Întrebări: 1. Care este încadrarea juridică a faptelor? 2. Cum credeţi că va proceda în continuare instanţa de judecată? STUDIU DE CAZ NR. 2 Partea I

AB şi CD sunt concubini, locuind de 12 ani împreună cu TS, copilul minor al lui AB dintr-o altă relaţie, pe care l-au crescut împreună. Minorul TS are vârsta de 13 ani. La data de 10.12.2005, AB formulează plângere penală la organele de poliţie în care arată că, în urmă cu trei zile, atât ea cât şi fiul ei au fost loviţi cu o bâtă de concubinul CD care a venit acasă în stare de ebrietate. Cei doi s-au prezentat la INML, efectuându-se expertiza medico-legală din care a rezultat că AB a necesitat pentru vindecare 24-26 zile de îngrijire medicală, iar minorul TS, 22-24 zile de îngrijire medicală. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (PT şi CN), vecini cu cei doi concubini, reiese că relaţiile dintre cei doi s-au înrăutăţit în ultimul an din cauza lui CD, care a început să consume frecvent băuturi alcoolice şi să provoace scandaluri în locuinţă, fiind de multe ori necesară intervenţia vecinilor care au transportat-o pe AB la spital. Procurorul începe urmărirea penală pentru două infracţiuni prevăzute de art. 181 al.11 C.pen., în concurs şi adresează totodată o cerere instanţei prin care solicită luarea măsurii de siguranţă provizorii prevăzută de art. 26 şi 27 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi interzicerea inculpatului CD de a reveni în locuinţa comună pe o perioada determinată. Instanţa de fond respinge cererea ca inadmisibilă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile legale, întrucat AB, minorul TS şi CD nu sunt membri de familie în sensul art.1491 C. pen. Întrebări: 1. Cum apreciaţi legalitatea sesizării instanţei cu cererea de luare a măsurii de siguranţă provizorii? 2. Soluţia instanţei, astfel cum a fost motivată, este legală? Vă rugăm argumentaţi răspunsul.

69


Partea a II-a

Situaţia nr.1

Reţinând situaţia de fapt prezentată în partea I-a a studiului de caz şi apreciind cererea de luare a măsurii de siguranţă provizorii prevăzută de art. 26 şi 27 din Legea nr. 217/2003 ca fiind admisibilă, ce soluţie credeţi că ar fi pronunţat instanţa de judecată cu ocazia judecării pe fond a cererii de luare a măsurii de siguranţă provizorii introdusă de procuror? Vă rugăm argumentaţi răspunsul. Situaţia nr.2

Care ar fi soluţia instanţei de judecată în cazul în care care, situaţia de fapt este cea reţinută în partea I-a a studiului de caz, iar imobilul care constituie locuinţa comună este proprietatea comună a celor doi concubini? Vă rugăm argumentaţi răspunsul. Situaţia nr.3

Dar dacă, în aceeaşi situaţie de fapt reţinută anterior, imobilul locuinţă comună ar fi proprietatea exclusivă a lui CD? Vă rugăm argumentaţi răspunsul.

Partea a III-a

La data de 23.09.2004 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 7 Bucureşti, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 7 Bucureşti prin care acesta a solicitat, în temeiul art. 26, 27 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, coroborate cu dispoziţiile art. 111 şi art. 112 lit. g C. pen, luarea, în mod provizoriu, faţă de învinuitul MT, cercetat pentru săvarşirea infracţiunilor prevăzute de art.11 pct.1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 193 C. pen. cu aplicarea art 33 lit. a C. pen., a măsurii interzicerii de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată. A fost anexat sesizării dosarul nr. 9931/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 7 Bucureşti. La primul termen de judecată, analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: la data de 20.09.2004, pe fondul unor discuţii legate de achitarea unor datorii, între partea vătămată MM şi soţul acesteia, învinuitul MT, a avut loc o altercaţie în care acesta din urmă a ameninţat-o cu moartea şi a lovit-o după care a alungat-o din locuinţă. În aceste condiţii, partea vătămată MM a fost nevoită să locuiască la fiul său, întrucât învinuitul nu i-a mai permis accesul în locuinţă. În seara zilei de 22.09.2004, învinuitul a ascuţit un cuţit de bucătărie cu lama de aproximativ 22 cm pe care i l-a arătat fiicei sale MG, căreia i-a spus că a doua zi se va duce şi o va aştepta pe partea vătămată la locul de muncă al acesteia cu scopul de a o lovi. În dimineaţa zilei de 23.09.2004, învinuitul, având asupra sa cuţitul respectiv, s-a deplasat la locul de muncă al părţii vătămate, loc în care a fost observat de partea vătămată ce a anunţat de îndată organele de cercetare penală. Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra învinuitului, organele de cercetare penală au găsit asupra acestuia, ascuns într-o pungă, corpul tăietor-înţepător. Împotriva învinuitului a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 11 pct.1 din Legea nr. 61/1991 şi art 193 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

70

STUDII DE CAZ Întrebare: Având în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză precum şi probatoriul administrat, ce soluţie credeţi ca va pronunţa instanţa de judecată, cu ocazia souţionării pe fond a sesizării privind luarea măsurii de siguranţă provizorii? Vă rugăm argumentaţi răspunsul. STUDIU DE CAZ NR.3 (JOC DE ROL) DESCRIEREA CAZULUI: În fapt, inculpata Mariana avea o fetiţă, Alina, de 14 ani dintr-o căsătorie anterioară. Începând cu luna septembrie 2003, Mariana a iniţiat o legătură de concubinaj cu inculpatul Marcel, din acel moment începând şi colocaţiunea efectivă a celor doi împreună cu copilul inculpatei. La circa două luni după iniţierea legăturii de concubinaj, Marcel a început să exercite un comportament violent faţă de Alina, aplicându-i, în mai multe rânduri, lovituri de palmă şi spunându-i că, din acel moment, de fiecare dată când el va dori, va întreţine cu el relaţii sexuale. Acest lucru s-a petrecut în prezenţa mamei minorei, Mariana, care nu a reacţionat în nici un fel. Într-o zi inculpatul i-a cerut Marianei să meargă în dormitor, în timp ce el a dus-o pe Alina în sufragerie unde i-a cerut să se dezbrace. Alina a refuzat, însă Marcel a dezbrăcat-o şi apoi a avut cu ea, împotriva voinţei acesteia, un raport sexual complet. Ca urmare a violenţelor exercitate asupra ei, în mai multe rânduri, Alina nu a mai opus rezistenţă, inculpatul continuând să întreţină raporturi sexuale (organele de anchetă nu au putut stabili cu exactitate frecvenţa acestora). În cursul lunii aprilie 2004, Marcel a fost surprins de către fiica sa dintr-o căsătorie anterioară (care locuia pentru o scurtă perioadă de timp cu împreună cu acesta, Mariana şi Alina), în timpul consumării unui act sexual cu Alina. De regulă, în timpul raporturilor sexuale dintre inculpat şi minoră, în locuinţă se afla şi mama acesteia, inculpata Mariana, care nu lua nici o măsură, mulţumindu-se ca, după consumarea fiecărui act sexual, să-şi bată fiica şi să-i reproşeze că-i fură bărbatul. Pentru fapta de a întreţine relaţii sexuale cu Alina prin violenţă şi ameninţare, împotriva voinţei acesteia, începând cu luna decembrie 2003 şi până în luna aprilie 2004, inculpatul Marcel a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „viol” în formă continuată. Întrucât în calitate de ocrotitor legal al Alinei, a tolerat ca Marcel să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa, neluând măsuri de ocrotire a acesteia, de asigurare a unui climat de moralitate şi punând, prin conduita sa, în primejdie gravă evoluţia fizică, intelectuală şi morală a Alinei, inculpata Mariana a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „rele tratamente aplicate minorului”. PERSONAJE:

Marcel Mariana Alina Judecător

CARACTERIZĂRI: MARCEL: Are 45 de ani, 8 clase şi lucrează ca îngrijitor la o societate comercială. Nu este cunoscut cu antecedente penale. A mai fost căsătorit, având o fiică care locuieşte cu fosta soţie. În momentul săvârşirii faptelor, acesta locuieşte în apartamentul concubinei sale. Marcel nu a recunoscut săvârşirea faptelor, crede despre el că este nevinovat şi că a ajuns în această situaţie datorită unei răzbunări a Alinei care vrea, de fapt, să ascundă faptul că şi-a început viaţa sexuală cu alţi băieţi.

71


MARIANA: Are 38 de ani, 8 clase, fără ocupaţie, divorţată având un copil (Alina) dintr-o căsătorie anterioară. Ea crede că fiica ei îi „fură bărbatul”. O urăşte pe Alina şi spune că răceala manifestată de concubin faţă de ea se datorează comportamentului acesteia care nu este cuminte şi îl incită pe Marcel să întreţină relaţii sexuale cu ea.

ALINA: Are 14 ani şi este elevă în clasa a VIII-a. Declară că este stresată de evenimentele petrecute, are depresie, anxietate, acuză dureri în zona abdominală, lipsa poftei de mâncare, coşmaruri având ca teme abuzurile sexuale suferite şi probleme şcolare. Declară că doreşte să fugă de acasă. Alina spune despre mama ei, Mariana, că nu are nici o vină pentru cele întâmplate: „Mama mă bate pentru că îl iubeşte foarte mult pe Marcel”. JOCUL DE ROL Se joacă, timp de 5-10 minute, o scenă din timpul procesului: audierea de către judecător a victimei minore. Se aranjează sala de seminar ca într-o sală de judecată. Se solicită 4 (actori principali) + 3-5 voluntari Actori principali: Judecătorul (poate fi asistat de 1-2 colegi judecători, ca într-un complet de judecată):

- Are dreptul să selecteze încă 2 colegi judecători cu care să se consulte înainte şi pe parcursul jocului de rol (ca într-un complet de judecată);

- Are dreptul să numească şi alte personaje care să intre în jocul de rol, de exemplu avocaţi, procurori etc.

Alina – partea vătămată Marcel – inculpat Mariana – inculpat Observatori: restul participanţilor

SECŢIUNEA a II-a 11

STUDIU DE CAZ NR.1 AB şi AC sunt soţi, despărţiţi în fapt de 2 ani. Au împreună un copil, minorul AD în vârstă de 13 ani, elev, care locuieşte cu mama (AB). La data de 13.09.2006 tatăl (AC) se deplasează la şcoala unde învaţă minorul, discută cu diriginta şi află că minorul riscă să rămână corigent la trei materii. Tatăl îl aşteaptă pe minor la ieşirea din şcoală şi, de faţă cu colegii, îl loveşte şi îl ameninţă că, dacă rămâne corigent, îl omoară. La data de 14.09.2006, AB formulează în numele şi pentru minorul AD plângere penală prealabilă la parchet pentru infracţiunile de „lovire” şi „ameninţare”, depunând ulterior şi certificatul medico-legal din care reiese că minorul AD a prezentat leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 7-8 zile de îngrijire medicală.

11 Studiile de caz au fost revizuite pentru a reflecta modificările aduse Codului de Procedură Penală prin Legea nr. 356/2006 precum şi sugestiile şi comentariile făcute de participanţi cu ocazia primelor trei seminarii.

72

STUDII DE CAZ Procurorul efectuează cercetări în cauză şi la data de 2.10.2006 dispune trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpatului AC pentru infracţiunile pentru care s-a formulat plângerea prealabilă. La primul termen de judecată instanţa audiază părtea vătămată (minorul AD) în prezenţa mamei acestuia, precum şi pe inculpatul AC. Cu această ocazie, inculpatul recunoaşte ca l-a lovit şi ameninţat pe minor, dar afirmă că a fost o simplă corecţie necesară deoarece minorul nu este preocupat de şcoală, iar ameninţarea a fost făcută cu intenţia de a-l speria şi determina să înveţe. Instanţa încuviinţează audierea în cauză a doi martori, MN si SL, colegi de şcoală cu minorul. Fiind prezent la primul termen de judecată, MN este audiat de instanţa de judecată. Cu această ocazie, MN declară că a fost de faţă în momentul în care AC l-a lovit şi ameninţat pe minorul AD, arătând totodată că a fost de faţă la numeroase situaţii în care minorul AD a fost lovit şi ameninţat în curtea şcolii de către tatăl său, AC. Cauza se amână în vederea audierii martorului SL. La termenul următor, se prezintă cei doi soţi AB şi AC, mama arătând că înţelege să-şi retragă plângerea penală prealabilă. În acest moment minorul AD arată instanţei că nu este de acord cu mama sa, întrucât tatăl său se manifestă violent faţă de el de fiecare dată când se întâlnesc şi că doreşte să se pună capăt acestei situaţii. Având în vedere cele susţinute, procurorul de şedinţă învederează instanţei de judecată că înţelege să continue din oficiu acţiunea penală împotriva inculpatului. Întrebări: 1. Care este încadrarea juridică a faptelor? 2. Cum credeţi că va proceda în continuare instanţa de judecată? 3. Cum credeţi că ar fi procedat instanţa dacă AB şi-ar fi retras plângerea prealabilă în cursul

urmăririi penale iar procurorul ar fi dispus totuşi trimiterea în judecată prin rechizitoriu, având în vedere cele arătate de minor? Sesizarea instanţei ar fi fost legală?

STUDIU DE CAZ NR.2 Partea I

AB şi CD sunt concubini, locuind de 12 ani împreună cu TS, copilul minor al lui AB dintr-o altă relaţie, pe care l-au crescut împreună. Minorul TS are vârsta de 13 ani. La data de 10.12.2005, AB formulează plângere penală la organele de poliţie în care arată că, în urmă cu trei zile, atât ea cât şi fiul ei au fost loviţi cu o bâtă de concubinul CD care a venit acasă în stare de ebrietate. Cei doi s-au prezentat la INML, efectuându-se expertiza medico-legală din care a rezultat că AB a necesitat pentru vindecare 24-26 zile de îngrijire medicală, iar minorul TS, 22-24 zile de îngrijire medicală. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (PT şi CN), vecini cu cei doi concubini, reiese că relaţiile dintre cei doi s-au înrăutăţit în ultimul an din cauza lui CD, care a început să consume frecvent băuturi alcoolice şi să provoace scandaluri în locuinţă, fiind de multe ori necesară intervenţia vecinilor care au transportat-o pe AB la spital. Procurorul începe urmărirea penală pentru două infracţiuni prevăzute de art. 181 al.11 C.pen., în concurs şi adresează totodată o cerere instanţei prin care solicită luarea măsurii de siguranţă provizorii prevăzută de art. 26 şi 27 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea

73

MANUALUL FORMATORULUI violenţei în familie şi interzicerea învinuitului CD de a reveni în locuinţa comună pe o perioada determinată. Instanţa de fond respinge cererea ca inadmisibilă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile legale, întrucat AB, minorul TS şi CD nu sunt membri de familie în sensul art.1491 C. pen. Întrebări: 1. Cum apreciaţi legalitatea sesizării instanţei cu cererea de luare a măsurii de siguranţă provizorii? 2. Soluţia instanţei, astfel cum a fost motivată, este legală? Vă rugăm argumentaţi răspunsul.

Partea a II-a Situaţia nr. 1

Reţinând situaţia de fapt prezentată în partea I-a a studiului de caz şi apreciind cererea de luare a măsurii de siguranţă provizorii prevăzută de art. 26 şi 27 din Legea nr. 217/2003 ca fiind admisibilă, ce soluţie credeţi că ar fi pronunţat instanţa de judecată cu ocazia judecării pe fond a cererii de luare a măsurii de siguranţă provizorii introdusă de procuror? Vă rugăm argumentaţi răspunsul. Situaţia nr.2

Care ar fi soluţia instanţei de judecată în cazul în care care, situaţia de fapt este cea reţinută în partea I-a a studiului de caz, iar imobilul care constituie locuinţa comună este proprietatea comună a celor doi concubini? Vă rugăm argumentaţi răspunsul. Situaţia nr.3 Dar dacă, în aceeaşi situaţie de fapt reţinută anterior, imobilul locuinţă comună ar fi proprietatea exclusivă a lui CD? Vă rugăm argumentaţi răspunsul.

Partea a III-a

La data de 23.09.2004 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 7 Bucureşti, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 7 Bucureşti prin care acesta a solicitat, în temeiul art. 26, 27 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, coroborate cu dispoziţiile art. 111 şi art. 112 lit. g C. pen, luarea, în mod provizoriu, faţă de învinuitul MT, cercetat pentru săvarşirea infracţiunilor prevăzute de art.11 pct.1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 193 C. pen. cu aplicarea art 33 lit. a C. pen., a măsurii interzicerii de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată. A fost anexat sesizării dosarul nr. 9931/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 7 Bucureşti. La primul termen de judecată, analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: la data de 20.09.2004, pe fondul unor discuţii legate de achitarea unor datorii, între partea vătămată MM şi soţul acesteia, învinuitul MT, a avut loc o altercaţie în care acesta din urmă a ameninţat-o cu moartea şi a lovit-o după care a alungat-o din locuinţă. În aceste condiţii, partea vătămată MM a fost nevoită să locuiască la fiul său, întrucât învinuitul nu i-a mai permis accesul în locuinţă. În seara zilei de 22.09.2004, învinuitul a ascuţit un cuţit de bucătărie cu lama de aproximativ 22 cm pe care i l-a arătat fiicei sale MG, căreia i-a spus că a doua zi se va duce şi o va aştepta pe partea vătămată la locul de muncă al acesteia cu scopul de a o lovi.

74

STUDII DE CAZ În dimineaţa zilei de 23.09.2004, învinuitul, având asupra sa cuţitul respectiv, s-a deplasat la locul de muncă al părţii vătămate, loc în care a fost observat de partea vătămată ce a anunţat de îndată organele de cercetare penală. Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra învinuitului, organele de cercetare penală au găsit asupra acestuia, ascuns într-o pungă, corpul tăietor-înţepător. Împotriva învinuitului a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 11 pct.1 din Legea nr. 61/1991 şi art 193 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. Întrebare: Având în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză precum şi probatoriul administrat, ce soluţie credeţi ca va pronunţa instanţa de judecată, cu ocazia souţionării pe fond a sesizării privind luarea măsurii de siguranţă provizorii? Vă rugăm argumentaţi răspunsul.

STUDIU DE CAZ NR.3 (JOC DE ROL) DESCRIEREA CAZULUI:

În fapt, inculpata Mariana avea o fetiţă, Alina, de 13 ani dintr-o căsătorie anterioară. Începând cu luna septembrie 2003, Mariana a iniţiat o legătură de concubinaj cu inculpatul Marcel, din acel moment începând şi colocaţiunea efectivă a celor doi împreună cu copilul inculpatei. La circa două luni după iniţierea legăturii de concubinaj, Marcel a început să exercite un comportament violent faţă de Alina, aplicându-i, în mai multe rânduri, lovituri de palmă şi spunându-i că, din acel moment, de fiecare dată când el va dori, va întreţine cu el relaţii sexuale. Acest lucru s-a petrecut în prezenţa mamei minorei, Mariana, care nu a reacţionat în nici un fel. Într-o zi inculpatul i-a cerut Marianei să meargă în dormitor, în timp ce el a dus-o pe Alina în sufragerie unde i-a cerut să se dezbrace. Alina a refuzat, însă Marcel a dezbrăcat-o şi apoi a avut cu ea, împotriva voinţei acesteia, un raport sexual complet. Ca urmare a violenţelor exercitate asupra ei, în mai multe rânduri, Alina nu a mai opus rezistenţă, inculpatul continuând să întreţină raporturi sexuale (organele de anchetă nu au putut stabili cu exactitate frecvenţa acestora). În cursul lunii aprilie 2004, Marcel a fost surprins de către fiica sa dintr-o căsătorie anterioară (care locuia pentru o scurtă perioadă de timp cu împreună cu acesta, Mariana şi Alina), în timpul consumării unui act sexual cu Alina. De regulă, în timpul raporturilor sexuale dintre inculpat şi minoră, în locuinţă se afla şi mama acesteia, inculpata Mariana, care nu lua nici o măsură, mulţumindu-se ca, după consumarea fiecărui act sexual, să-şi bată fiica şi să-i reproşeze că-i fură bărbatul. Pentru fapta de a întreţine relaţii sexuale cu Alina prin violenţă şi ameninţare, împotriva voinţei acesteia, începând cu luna decembrie 2003 şi până în luna aprilie 2004, inculpatul Marcel a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „viol” în formă continuată. Întrucât în calitate de ocrotitor legal al Alinei, a tolerat ca Marcel să întreţină relaţii sexuale cu fiica sa, neluând măsuri de ocrotire a acesteia, de asigurare a unui climat de moralitate şi punând, prin conduita sa, în primejdie gravă evoluţia fizică, intelectuală şi morală a Alinei, inculpata Mariana a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „rele tratamente aplicate minorului”.

75

MANUALUL FORMATORULUI PERSONAJE:

Marcel Mariana Alina Judecător

CARACTERIZĂRI:

MARCEL: Are 45 de ani, 8 clase şi lucrează ca îngrijitor la o societate comercială. Nu este cunoscut cu antecedente penale. A mai fost căsătorit, având o fiică care locuieşte cu fosta soţie. În momentul săvârşirii faptelor, acesta locuieşte în apartamentul concubinei sale. Marcel nu a recunoscut săvârşirea faptelor, crede despre el că este nevinovat şi că a ajuns în această situaţie datorită unei răzbunări a Alinei care vrea, de fapt, să ascundă faptul că şi-a început viaţa sexuală cu alţi băieţi. MARIANA: Are 38 de ani, 8 clase, fără ocupaţie, divorţată având un copil (Alina) dintr-o căsătorie anterioară. Ea crede că fiica ei îi „fură bărbatul”. O urăşte pe Alina şi spune că răceala manifestată de concubin faţă de ea se datorează comportamentului acesteia care nu este cuminte şi îl incită pe Marcel să întreţină relaţii sexuale cu ea. ALINA: Are 13 ani şi este elevă în clasa a VIII-a. Declară că este stresată de evenimentele petrecute, are depresie, anxietate, acuză dureri în zona abdominală, lipsa poftei de mâncare, coşmaruri având ca teme abuzurile sexuale suferite şi probleme şcolare. Declară că doreşte să fugă de acasă. Alina spune despre mama ei, Mariana, că nu are nici o vină pentru cele întâmplate: „Mama mă bate pentru că îl iubeşte foarte mult pe Marcel”. JOCUL DE ROL Se joacă, timp de 5-10 minute, o scenă din timpul procesului: audierea de către judecător a victimei minore. Se aranjează sala de seminar ca într-o sală de judecată. Se solicită 4 (actori principali) + 3-5 voluntari Actori principali: Judecătorul (poate fi asistat de 1-2 colegi judecători, ca într-un complet de judecată):

- Are dreptul să selecteze încă 2 colegi judecători cu care să se consulte înainte şi pe parcursul jocului de rol (ca într-un complet de judecată);

- Are dreptul să numească şi alte personaje care să intre în jocul de rol, de exemplu avocaţi, procurori etc.

Alina – partea vătămată Marcel – inculpat Mariana – inculpat Observatori: restul participanţilor

SECŢIUNEA A III-A

STUDIU DE CAZ NR.1 AB şi AC sunt soţi, despărţiţi în fapt de 2 ani. Au împreună un copil, minorul AD în vârstă de 13 ani, elev, care locuieşte cu mama (AB).

76

STUDII DE CAZ La data de 13.01.2006 tatăl (AC) se deplasează la şcoala unde învaţă minorul, discută cu diriginta şi află că minorul riscă să rămână corigent la trei materii. Tatăl îl aşteaptă pe minor la ieşirea din şcoală şi, de faţă cu colegii, îl loveşte şi îl ameninţă că, dacă rămâne corigent, îl omoară. La data de 14.01.2006, AB formulează în numele şi pentru minorul AD plângere penală prealabilă la parchet pentru infracţiunile de „lovire” şi „ameninţare”, depunând ulterior şi certificatul medico-legal din care reiese că minorul AD a prezentat leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 7-8 zile de îngrijire medicală. Procurorul efectuează cercetări în cauză şi la data de 2.03.2006 dispune trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpatului AC pentru infracţiunile pentru care s-a formulat plângerea prealabilă. La primul termen de judecată (1.04.2006) instanţa audiază părtea vătămată (minorul AD) în prezenţa mamei acestuia, precum şi pe inculpatul AC. Cu această ocazie, inculpatul recunoaşte că l-a lovit şi ameninţat pe minor, dar afirmă că a fost o simplă corecţie necesară deoarece minorul nu este preocupat de şcoală, iar ameninţarea a fost făcută cu intenţia de a-l speria şi determina să înveţe. Instanţa încuviinţează audierea în cauză a doi martori, MN si SL, colegi de şcoală cu minorul. Fiind prezent la primul termen de judecată, MN este audiat de instanţa de judecată. Cu această ocazie, MN declară că a fost de faţă în momentul în care AC l-a lovit şi ameninţat pe minorul AD, arătând totodată că a asistat la numeroase situaţii în care minorul AD a fost lovit şi ameninţat în curtea şcolii de către tatăl său, AC. Cauza se amână în vederea audierii martorului SL. La termenul următor (3.05.2006), se prezintă cei doi soţi AB şi AC, mama arătând că înţelege să-şi retragă plângerea penală prealabilă. În acest moment minorul AD arată instanţei că nu este de acord cu mama sa, întrucât tatăl său se manifestă violent faţă de el de fiecare dată când se întâlnesc şi că doreşte să pună capăt acestei situaţii. Întrebări: 1. Cum apreciaţi rechizitoriul procurorului? Care consideraţi că este încadrarea juridică a faptelor? 2. Cum credeţi că poate proceda procurorul de şedinţă faţă de retragerea plângerii de către AB? 3. Dar dacă AB şi-ar fi retras plângerea în timpul urmăririi penale?

STUDIU DE CAZ NR.2 Partea I

AB şi CD sunt concubini, locuind de 12 ani împreună cu TS, copilul minor al lui AB dintr-o altă relaţie, pe care l-au crescut împreună. Minorul TS are vârsta de 13 ani. La data de 15.01.2007, AB formulează plângere penală la organele de poliţie în care arată că, în urmă cu trei zile, atât ea cât şi fiul ei au fost loviţi cu o bâtă de concubinul CD care a venit acasă în stare de ebrietate. Cei doi s-au prezentat la INML, efectuându-se expertiza medico-legală din care a rezultat că AB a necesitat pentru vindecare 24-26 zile de îngrijiri medicale, iar minorul TS, 22-24 zile de îngrijiri medicale. Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (PT şi CN), vecini cu cei doi concubini, reiese că relaţiile dintre cei doi s-au înrăutăţit în ultimul an din cauza lui CD, care a început să consume

77

MANUALUL FORMATORULUI frecvent băuturi alcoolice şi să provoace scandaluri în locuinţă, fiind de multe ori necesară intervenţia vecinilor care au transportat-o pe AB la spital. Procurorul începe urmărirea penală pentru două infracţiuni prevăzute de art. 181 al.11 C.pen., în concurs şi adresează totodată o cerere instanţei prin care solicită luarea măsurii de siguranţă provizorii prevăzută de art. 26 şi 27 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi interzicerea inculpatului CD de a reveni în locuinţa comună pe o perioada determinată. Instanţa de fond respinge cererea ca inadmisibilă, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile legale, întrucat AB, minorul TS şi CD nu sunt membri de familie în sensul art.1491 C. pen. Întrebări: 1. Cum apreciaţi legalitatea sesizării instanţei cu cererea de luare a măsurii de siguranţă provizorii? 2. Soluţia instanţei, astfel cum a fost motivată, este legală? Vă rugăm argumentaţi răspunsul. Partea a II-a

La data de 23.09.2004 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti prin care acesta a solicitat, în temeiul art. 26, 27 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, coroborate cu dispoziţiile art. 111 şi art. 112 lit. g C. pen, luarea, în mod provizoriu, faţă de învinuitul MT, cercetat pentru săvarşirea infracţiunilor prevăzute de art.11 pct.1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 193 C. pen. cu aplicarea art 33 lit. a C. pen., a măsurii interzicerii de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată. A fost anexat sesizării dosarul nr. 9931/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. La primul termen de judecată, analizând actele dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: la data de 20.09.2004, pe fondul unor discuţii legate de achitarea unor datorii, între partea vătămată MM şi soţul acesteia, învinuitul MT, a avut loc o altercaţie în care acesta din urmă a ameninţat-o cu moartea şi a lovit-o după care a alungat-o din locuinţă. În aceste condiţii, partea vătămată MM a fost nevoită să locuiască la fiul său, întrucât învinuitul nu i-a mai permis accesul în locuinţă. În seara zilei de 22.09.2004, învinuitul a ascuţit un cuţit de bucătărie cu lama de aproximativ 22 cm pe care i l-a arătat fiicei sale MG, căreia i-a spus că a doua zi se va duce şi o va aştepta pe partea vătămată la locul de muncă al acesteia cu scopul de a o lovi. În dimineaţa zilei de 23.09.2004, învinuitul, având asupra sa cuţitul respectiv, s-a deplasat la locul de muncă al părţii vătămate, loc în care a fost observat de partea vătămată ce a anunţat de îndată organele de cercetare penală. Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra învinuitului, organele de cercetare penală au găsit asupra acestuia, ascuns într-o pungă, corpul tăietor-înţepător. Împotriva învinuitului a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 11 pct.1 din Legea nr. 61/1991 şi art 193 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. Întrebare: Având în vedere situaţia de fapt reţinută în cauză precum şi probatoriul administrat, apreciaţi că procurorul a procedat legal şi temeinic sesizând instanţa de judecată? Vă rugăm argumentaţi răspunsul.

78

IV. EVALUAREA SEMINARULUI - CHESTIONARE

1. Consideraţii generale

Elaborarea întrebărilor chestionarului are la baza premisa că un chestionar de evaluare trebuie să cuprindă o gamă cât mai largă de întrebări, care să poată surprinde şi evalua toate dimensiunile unei forme de pregătire.

Premisa de la care s-a pornit în crearea acestor chestionare este aceea că evaluările participanţilor/studenţilor asupra activităţilor didactice pot să deservească trei categorii de persoane. Formatorii utilizează evaluările studenţilor pentru a avea un feed-back asupra predării în scopul îmbunătăţirii calităţii cursurilor şi a metodelor de predare. Participanţii/Studenţii folosesc informaţiile din evaluare pentru o alegere eficientă a cursurilor. Organizatorii/finanţatorii au nevoie de informaţii comparative pentru luarea deciziilor în privinţa organizării unor noi forme de pregătire. Formularele de evaluare conţin trei seturi de întrebări distincte, care servesc celor trei funcţii ale evaluării - diagnostică, informativă şi, respectiv, sumativă.

Întrebările informative şi sumative sunt comune tuturor celor patru tipuri de formulare (vezi mai jos), pentru a permite comparaţii între cursuri.

Întrebările de solicitare academică (cu funcţie informativă) furnizează date despre caracteristicile cursului şi formatorului.

Întrebările globale (cu funcţie sumativă) oferă informaţii generale asupra cursului şi formatorilor, cu implicaţii în luarea deciziilor de personal. Studenţii sunt solicitaţi să evalueze cursul în ansamblul său, conţinutul cursului, efortul depus de formator pentru a spori accesibilitatea şi eficienţa în predare.

Întrebările specifice (cu funcţie diagnostică) diferă de la o formă la alta a chestionarelor, în funcţie de tipul cursului predat (curs interactiv, seminar, curs practic, curs la distanţă). De exemplu, chestionarele de forma A (care evaluează cursul de tip interactiv) conţin, ca şi întrebări specifice, cele care abordează calitatea organizării cursului şi a interacţiunii formator-participant, în timp ce, în cazul formei D, întrebările specifice vizează, în special, calitatea suportului de curs oferit participanţilor. Informaţiile obţinute pe baza acestei categorii de întrebări au implicaţii directe în îmbunătăţirea cursului şi a metodelor de predare.

Aprecierile oferite de participanţi se organizează pe o scală în 5 trepte de la foarte slab la excelent.

Sistemul de evaluare a unei activităţi de pregatire conţine patru tipuri distincte, dar relaţionate, de chestionare de evaluare: forma A, forma B, forma C şi forma D. O analiză a cursurilor predate în cadrul diverselor discipline a permis delimitarea a patru tipuri de curs, fiecare dintre acestea fiind evaluat pe baza unui chestionar separat: forma A pentru cursul clasic, interactiv, forma B pentru seminarii, forma C pentru cursul practic / lucrări practice şi forma D pentru cursurile la distanţă.

Forma A este destinată evaluării cursurilor interactive. Întrebările vizează claritatea şi calitatea informaţiilor transmise, precum şi natura interacţiunii profesor-student.

Forma B este destinată evaluării discuţiilor de seminar. Întrebările vizează calitatea şi organizarea discuţiilor, precum şi nivelul de interes suscitat la studenţi prin participarea la aceste discuţii.

79

MANUALUL FORMATORULUI Forma C este destinată evaluării cursurilor practice/lucrări de laborator, orientate spre dobândirea de deprinderi de către studenţi, deprinderi legate de viitoarea profesie. Întrebările vizează abilitatea profesorului de a pune întrebări care să suscite interesul studenţilor, de a asista studenţii în însuşirea anumitor deprinderi şi de a soluţiona problemele apărute.

Forma D este destinată evaluării cursurilor la distanţă. Întrebările vizează gradul de receptivitate al profesorului la problemele ridicate de studenţi şi calitatea suportului de curs oferit studenţilor.

2. Instrucţiuni de administrare a chestionarelor de evaluare Etapa 1 Prezentaţi participantilor persoana care va distribui şi colecta formularele de evaluare. După ce aţi citit instrucţiunile de mai jos, vă rugăm să părăsiţi sala până când formularele vor fi completate. Etapa 2 Citiţi audienţei următoarele instrucţiuni: „Vă vor fi distribuite câteva chestionare de evaluare a cursurilor, astfel că veţi putea aprecia calitatea prestaţiei didactice. Participarea dumneavoastră este voluntară şi puteţi omite răspunsul la unele întrebări, dacă doriţi. Pentru asigurarea confidenţialităţii, nu scrieţi numele dumneavoastră pe formular. Dacă nu aveţi întrebări, voi părăsi sala şi mă voi întoarce atunci când chestionarele vor fi completate şi colectate. Vă mulţumesc pentru participare.” Etapa 3 Persoana numită să colecteze formularele are sarcina:

a) să separe formularele completate de cele necompletate b) să introducă toate materialele (completate sau nu) în plic şi să le remită formatorului şi

organizatorilor.

3. Autoevaluarea şi perfecţionarea formatorului

Planul de autoevaluare şi perfecţionare a activităţii didactice este un instrument prin care formatorul se autoevaluează şi îşi stabileşte direcţiile de autoperfecţionare didactică. El are următoarele componente: 1) autoevaluarea competenţelor de predare; 2) un scurt rezumat al aspectelor pozitive ale activităţii didactice, precum şi a celor care necesită îmbunătăţiri; 3) o schiţă a unui plan de îmbunătăţire a activităţii didactice 4) un rezumat al rezultatelor obţinute de la ultima autoevaluare în ceea ce priveşte perfecţionarea activităţii didactice. Întrucât aceste componente sunt independente, cadrul didactic poate recurge doar la una dintre ele, ignorându-le pe celelalte. PARTEA I: Autoevaluarea competenţelor de predare Chestionarul de autoevaluare cuprinde afirmaţii care reflectă diverse moduri în care profesorii pot fi descrişi. Pentru fiecare afirmaţie, încercuiţi un număr din scala de evaluare care arată cât de relevant este comportamentul respectiv pentru modul dumneavoastră de predare. Încercaţi să vă gândiţi la toate cursurile pe care le predaţi şi să oferiţi o apreciere globală a modului dumneavoastră de a preda. În finalul chestionarului, există un spaţiu în care aveţi libertatea de a insera şi alte conduite didactice care vi se par importante, dar nu au fost menţionate. Aprecierile se fac pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este „Deloc caracteristic”, iar 5 „Foarte caracteristic”. În cazul în care comportamentul nu

80

EVALUAREA SEMINARULUI-CHESTIONARE este reprezentativ pentru stilul dumneavoastră de predare, încercuiţi „N”. Evitaţi ca răspunsurile la unele întrebări să vă influenţeze răspunsurile la alte întrebări. Caracteristic N Deloc Foarte Uneori Deseori Foarte

Pregătirea şi organizarea cursurilor

· obiectivele cursului (enunţate în programa analitică) sunt clar formulate

1 2 3 4 5 N

· comunic ceea ce aştept să fie însuşit de către studenţi

1 2 3 4 5 N

· subliniez ceea ce este important în materialul predat

1 2 3 4 5 N

· rezum punctele importante la sfârşitul fiecărui curs

1 2 3 4 5 N

· predau un volum adecvat de cunoştinţe în raport cu timpul alocat

1 2 3 4 5 N

· utilizez metode care facilitează învăţarea (exemple, simulări, aplicaţii, studii de caz, ş.a.)

1 2 3 4 5 N

· modific cursul în funcţie de feed-back-ul primit de la studenţi

1 2 3 4 5 N

Cunoaşterea comprehensivă a disciplinei predate

· ofer informaţii corecte dpdv ştiinţific 1 2 3 4 5 N

· abordez multidisciplinar cursul predat (stabilesc relaţii cu cunoştinţele de la alte cursuri sau discipline conexe)

1 2 3 4 5 N

· cursul include rezultatele recente de cercetare 1 2 3 4 5 N

· posed o cunoaştere comprehensivă a literaturii de specialitate

1 2 3 4 5 N

· ofer răspunsuri adecvate la întrebările studenţilor

1 2 3 4 5 N

Abilităţi de comunicare şi interacţiune

· încurajez participarea activă a studenţilor la discuţii

1 2 3 4 5 N

· utilizez o retorică adecvată 1 2 3 4 5 N · ascult cu atenţie 1 2 3 4 5 N · cer studenţilor să-şi argumenteze opiniile 1 2 3 4 5 N

· corectez greşelile studenţilor fără să le fac reproşuri

1 2 3 4 5 N

· recompensez studenţii care participă activ la cursuri

1 2 3 4 5 N

Pasiune şi entuziasm

· predau într-un stil dinamic şi energic 1 2 3 4 5 N

81

MANUALUL FORMATORULUI · încerc să suscit interesul studenţilor pentru materia predată

1 2 3 4 5 N

· stimulez gândirea independentă şi curiozitatea intelectuală la studenţi

1 2 3 4 5 N

Disponibilitatea în relaţiile cu studenţii

· sunt disponibil şi punctual la orele de consultaţii cu studenţii

1 2 3 4 5 N

· ofer ajutor suplimentar atunci când este nevoie 1 2 3 4 5 N

· sunt receptiv la opiniile studenţilor 1 2 3 4 5 N

Calitatea examinării studenţilor

· metodele de evaluare sunt obiective 1 2 3 4 5 N

notele studenţilor au o distribuţie relativ gausiană

1 2 3 4 5 N

· subiectele alese sunt reprezentative pentru materialul predat

1 2 3 4 5 N

· ofer fiecărui student sugestii pentru dezvoltarea competenţelor proprii

1 2 3 4 5 N

Alte competenţe La acest punct vă invităm să precizaţi şi alte competenţe didactice pe care le socotiţi relevante pentru a fi evaluate, dar care nu au fost menţionate.

................................................ 1 2 3 4 5 N

................................................ 1 2 3 4 5 N

................................................ 1 2 3 4 5 N

P ARTEA a II-a: Puncte forte şi aspecte care necesită îmbunătăţiri

Precizaţi care sunt: 1) acele comportamente şi aspecte pe care doriţi să le perfecţionaţi; 2) acele comportamente care reprezintă punctele forte ale modului dumneavoastră de predare.

PUNCTE FORTE ASPECTE DE PERFECŢIONAT · ·

·

· · ·

82

EVALUAREA SEMINARULUI-CHESTIONARE PARTEA a III-a: Plan de acţiune pentru perfecţionare

Alegeţi unul sau mai multe aspecte (conduite) ale activităţii dumneavoastră didactice pe care doriţi să le perfecţionaţi. Completaţi rubricile de mai jos (indicăm în dreptul fiecărei rubrici, un exemplu ilustrativ).

Conduita didactică deficitară - Interacţiune şi comunicare scăzută cu studenţii în timpul predării cursului.

Scopurile urmărite - Creşterea implicării şi participării studenţilor în predarea cursului.

Noua abordare (tehnică, strategie): solicit în permanenţă feed-back de la studenţi; recompensez studenţii (le dau puncte în plus la examen, îi apreciez în faţa colegilor, ş.a.) care aduc

contribuţii la curs (vin cu completări adecvate, formulează întrebări pertinente); ascult cu atenţie opiniile studenţilor; corectez greşelile studenţilor fără să fac aprecieri negative la adresa lor; solicit studenţilor să-şi argumenteze opiniile.

Indicatori ai implementării şi utilizării noii strategii:

numărul mare de studenţi care pun întrebări în timpul cursului. Procedura de evaluare a rezultatelor obţinute:

evaluări ale studenţilor; opinii ale colegilor.

PARTEA a IV-a: Progresul obţinut în realizarea scopurilor propuse Rezumaţi progresul obţinut pe parcursul ultimului an în atingerea obiectivelor pe care vi le-aţi propus privind perfecţionarea predării.

4. Formular de evaluare a formatorilor

Tema seminarului:

Nr. participanţilor:

Data şi locul desfăşurării seminarului:

Slab Satisfăcător Bun Excelent

I. Cum aţi califica acest curs în funcţie de:

1. Aspectele organizatorice □ □ □ □ Comentarii:

2. Utilizarea timpului alocat □ □ □ □ Comentarii:

3. Relevanţa informaţiilor □ □ □ □ oferite de curs Comentarii:

83


4. Calitatea exerciţiilor practice □ □ □ □ Comentarii:

5. Motivaţia participanţilor □ □ □ □ Comentarii:

6. Atmosfera cursului □ □ □ □ (relaţia între participanţi, relaţia dintre formator şi participanţi) Comentarii:

7. Îndeplinirea obiectivelor □ □ □ □ Comentarii: II. În opinia dvs.:

1. Ce aspecte ale cursului trebuie îmbunătăţite? 2. La care dintre subiectele abordate în timpul cursului aţi renunţa?

3. Ce subiecte noi aţi include pentru cursul viitor?

III. Comentarii generale 1. Ce fel de probleme aţi întâlnit în activitatea de predare? 2. Ce fel de probleme de natură tehnică aţi întâmpinat? 3. Altele

5. Formulare de evaluare a participanţilor

Formular de evaluare 1

Excelent Foarte bun

Bun Satisfă cător

Slab Foarte slab

1. Cursul în general a fost: □ □ □ □ □ □

2. Conţinutul cursului a fost: □ □ □ □ □ □3. Contribuţia formatorului a fost: □ □ □ □ □ □

4. Eficienţa formatorului a fost: □ □ □ □ □ □

84

EVALUAREA SEMINARULUI-CHESTIONARE

5. Organizarea cursului a fost: □ □ □ □ □ □

6. Explicaţiile formatorului: □ □ □ □ □ □7. Utilizarea exemplelor de către formator □ □ □ □ □ □ 8. Calitatea întrebărilor şi a problemelor

ridicate de instructor: □ □ □ □ □ □ 9. Încrederea dvs. în cunoştinţele

formatorului: □ □ □ □ □ □

10. Entuziasmul formatorului: □ □ □ □ □ □ 11. Încurajarea, de către formator,

a participanţilor de a-şi exprima opiniile: □ □ □ □ □ □

12. Răspunsurile la întrebările participanţilor: □ □ □ □ □ □

13. Utilizarea timpului alocat cursului: □ □ □ □ □ □ 14. Interesul formatorului pentru ca participanţii

să înţeleagă: □ □ □ □ □ □ 15. Volumul de cunoştinţe dobândit ca urmare

a cursului: □ □ □ □ □ □

16. Importanţa şi utilitatea cursului: □ □ □ □ □ □ 17. Claritatea sarcinilor atribuite fiecărui

participant: □ □ □ □ □ □

18. Caracterul rezonabil al sarcinilor atribuite: □ □ □ □ □ □

În comparaţie cu alte cursuri la care Mai bun(a) La fel Mai slab(a) aţi participat:

19. Acest curs a fost: □ □ □

20. Metoda aleasă de formator: □ □ □

21. Pregătirea formatorului: □ □ □

23. Materialul de curs distribuit: □ □ □

85


Formular de evaluare 2

Nume şi prenume (opţional) ………………………………………………….. 1) Aţi mai participat anterior la un seminar pe aceeaşi temă?

2) Anterior acestui seminar, ce anume cunoşteaţi despre Codul deontologic al magistraţilor?

3) Care au fost aşteptările dumneavoastră în momentul în care aţi fost informaţi despre seminarul de azi? 4) În ce măsură au fost atinse aceste aşteptări prin programul seminarului? 5) Care au fost aspectele seminarului ce v-au plăcut cel mai mult? 8) Cum apreciaţi metoda aleasă de formator? 9) Ce sugestii aveţi pentru formator şi organizatori, în vederea organizării pe viitor a unor acţiuni similare? 10) Apreciaţi ca util pentru cunoştinţele dumneavoastră generale un astfel de seminar? 11) Consideraţi că asemenea seminarii ar fi necesare şi binevenite şi pentru alţi colegi? 12) Ce alte aspecte credeţi că ar mai trebui abordate în cadrul unor activităţi similare?

Răspunsurile dumneavoastră la aceste chestionare sunt foarte utile pentru noi. Vă mulţumim pentru completarea lor!

86


Formular de evaluare 3 Vă mulţumim pentru participarea dumneavoastră la acest seminar. Evaluarea acestuia este deosebit de importantă pentru organizatori. I. Vă rugăm ca, folosind o scală de la 1 – 5 (5=cel mai util, 1=inutil), să răspundeţi la întrebările de mai jos:

1) Cum apreciaţi, din punct de vedere organizatoric, acest seminar/curs?

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ Comentarii:

2) Cum apreciaţi seminarul/cursul din punctul de vedere al metodei de predare?

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ Comentarii:

3) Apreciaţi că acest seminar a fost util pentru activitatea dumneavoastră?

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ Comentarii:

4) Cât de utile apreciaţi că au fost materialele de curs?

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ Comentarii:

87


5) Cât de utile vi s-au părut discuţiile din cadrul grupurilor?

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ Comentarii:

II. Pe o scală de la 1 – 5 (5 = foarte mult, 1 = deloc), vă rugăm să evaluaţi următoarele

afirmaţii: 1) Moderatorul seminarului (formatorul) a reuşit să menţină la un nivel înalt gradul de

motivare al participanţilor:

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □

2) Toate sarcinile au fost clar explicate:

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ 3) A fost foarte dificil să parcurg toate documentele în timpul cursului:

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ 4) Comunicarea cu moderatorul pe parcursul seminarului a fost bună:

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ 5) Aţi prefera un seminar mai interactiv:

1 □ 2 □ 3 □ 4 □ 5 □ III. Vă rugăm să răspundeţi cu DA sau NU la întrebările de mai jos: 1) Apreciez că seminarul a fost deosebit de interesant şi util:

DA □ NU □

2) Tema seminarului este foarte utilă pentru magistraţi:

DA □ NU □

3) Voi folosi cunoştinţele dobândite pe parcursul seminarului în exercitarea atribuţiilor de serviciu:

DA □ NU □

88


Formular de evaluare 4 Tema seminarului:

Numele formatorului:

Data şi locul desfăşurării semina

Slab Satisfăcător Bun Excelent

I. Cum aţi califica acest curs în funcţie de:

1. Aspectele organizatorice □ □ □ □ Comentarii:

2. Materialele de curs □ □ □ □ Comentarii:

3. Structura cursului □ □ □ □ Comentarii:

4. Relevanţa informaţiilor □ □ □ □ oferite de curs Comentarii:

5. Calitatea documentelor □ □ □ □ oferite Comentarii:

6. Atmosfera cursului □ □ □ □ (relaţia între participanţi, relaţia dintre formator şi participanţi) Comentarii:

7. Metoda de predare □ □ □ □ Comentarii:

8. Calitatea răspunsurilor □ □ □ □ formatorului la întrebările participanţilor Comentarii:

9. Participarea dumneavoastră □ □ □ □ Comentarii:

10. Îndeplinirea obiectivelor □ □ □ □ Comentarii:

89


11. Posibilitatea utilizării în □ □ □ □ activitatea dvs. viitoare a informaţiilor asimilate prin curs Comentarii:

II. Comentarii generale

a) Ce aspecte ale cursului le puteţi evidenţia ca pozitive?

b) Aţi recomanda acest curs şi altor colegi?

c) Ce aspecte ale cursului credeţi că ar trebui îmbunătăţite?

90


V. BIBLIOGRAFIE „Formarea formatorilor” – Manual de pregătire – Institutul Internaţional de Drept al Dezvoltării, Roma, Italia, iunie 2002. Asociaţia bibliotecilor de cercetare (Association of Research Libraries), Washington, DC, 1996. Institutul de Politici Culturale (The Institute of Cultural Affairs), Statele Unite ale Americii – Reţeaua formatorilor, 2001. Biroul de Evaluare Educaţională (Office of Educational Assessment), Universitatea Washington – Formulare de evaluare a cursurilor. Bartle, Phil (PhD), Metode de training. NI Students.org – Metode de training. Centrul pentru Politici şi Asistenţă Socială (Centre for Social Policy and Social Work) – Reţeaua de sprijin pentru învăţare şi predare (Learning and Teaching Support Network). 12 recomandări referitoare la utilizarea subgrupurilor (12 Guidelines on Using Subgroups), Training House, Inc., 1989. Instruirea angajaţilor şi a directorilor (Training Employees and Managers), Planty, McCord and Efferson, 1948.

91

metodologia studiilor de caz

Documents