Metodele de examinare in stomatologie

1. Metodele curente in stomatologie

Metode: 1) radiografia – metoda de baza in diagnosticul bolilor dentare si oaselor in regiunea omf. Se divizeaza in intra- si extraorale

Examenul radiologic este foarte important pentru stabilirea diagnosticului afecţiunilor dinţilor, crestelor alveolare şi structurilor vecine. Tehnicile de radiografiere sunt:1. tehnici cu film intraoral având focarul de raza X extern.2. tehnici cu film extra oral cu focar radiologic endo-bucal, sau cu focar radiologic exobucal.

Tehnicile cu film intraoral cu focar radiologic extern sau tehnicile cu film extraoral cu focar radiologic endobucal pot fi executate de medic sau tehnicianul stomatolog. Medicul stomatolog trebuie să cunoască tehnicile de radiografiere cu film intraoral, să ştie să le execute de asemenea să le ştie posibilităţile şi limitele pentru a le interpreta. Tehnica cu focarul radiologic exobucal se aplică la studiul masivului facial

2) radioscopia – se foloseste rar. Acesta metoda se foloseste la cautarea corpilor straini in tesuturile omf

3) cu substante de contrast – se foloseste in chirurgie la cercetarea glandelor salivare (sialografie), sinusurilor, cavitatilor chistice (cistografia), fistulelelor (fistulografia), vaselor (angiografia).

4) TC in tratamentul terapeutic și parodontologic, se foloseste atunci când e nevoie de o interventie chirurgicala sau implanturi dentare. In tratamentul terapeutic se evalueaza uniformitatea obturatiilor, atunci când se determină numărul de rădăcini ale dinților, lungimea canalului, gradul de curbură a rădăcinilor dinților, detectarea oricăror tumori în cavitatea orală, etc .. In plus, tomografia computerizată a dinților identifica o inflamație a osului maxilarului și prezența unor septuri supranumerare.

5) electroradiografia - Placa Selenica având un anumit potențial (încărcare) este plasata sub subiectul (în loc de caseta) și se produce o imagine ca de obicei. Razele X trec prin obiectul cad pe placa selenica și în funtie de densitatea diferita a structurii obiectului. Ca urmare, se formeaza o placă imagine ascunsa a obiectului. Pentru a traduce imaginea latentă de pe placa selenica, într-un compartiment special al dispozitivului se pulverizeaza pulbere. Apoi, alt compartiment c transferată pe orice foaie de hârtie albă. În acest fel, X- imagini, contrastante-sunt obtinute rapid (2-3 s), metoda uscată (de prelucrare nu este nevoie de laborator obișnuit), cu costuri minime. Metoda este deosebit de utila pentru detectarea leziunilor oaselor si articulatiilor, și tumori ale țesuturilor moi. Echipamentele existente trebuie să fie îmbunătățite.

6) stereoradiografia - oferă o imagine a distribuției spațiale a dintilor distopici, corpurilor străine, care sunt situate în regiunea maxilo-faciala.7) tomografie panoramica – ortopantomografie8) RMN

2. Metodele de radiografie introrala

Examenul radiologic dento-parodontal se face în trei incidenţe intraoral- incidenţa intraorală izometrică şi ortoradială cu film retroalveolar- incidenţa intraorală izometrică şi ortoradială cu film ocluzal- incidenţa intraorală axială cu film ocluzal.

În toate trei situaţiile filmele dentare sunt introduse în cavitatea bucală, iar raza centrală pătrunde din exterior prin structurile anatomice de examinat spre filmul aflat endobucal

3. Radiografia prin contact: variant Dieck (retroalveolar), variant Raper (interproximal)

Incidenţa retroalveolară defineşte aşezarea filmului endobucal în spatele alveolelor unui grup de doi sau trei dinţi vecini, dintele presupus bolnav fiind aşezat în mijlocul filmului. Pe dosul filmelor dentare este însemnat într-un colţ un punct compostat. Înainte de aşezarea filmului se identifică această perforaţie care are un dublu rol – permite prinderea în clemă a filmului şi ajută examinatorul să poziţioneze correct filmul. Perforaţia se aşează întotdeauna spre planul cuspidian. La maxilar, pentru

1

filmele orizontale semnul este în colţul stânga jos, iar pentru cele verticale în colţul dreapta, jos. La mandibulă semnul este aşezat pentru filmele orizontale în colţul dreapta, sus, iar pentru cele verticale în colţul stânga sus. O altă indicaţie în cadrul poziţiei retroalveolare este obligativitatea ca marginea filmului să depăşească cu 2 mm planul cuspidian.

variant Raper (interproximal)Pelicula se mentine cu ajutorul unui fixator (peliculoderjateli) interprozimal in ocluzie. Fascicolul central e indreptat perpendicular spre coroane si pelicula. Pe radiografia fara distorsiune se primeste imaginea septurilor alveolare, coroanele superioare si inferioare; se foloseste in paradontologie.

4. Radiografia cu film ocluzal: varianta Belot, varianta Simpson.

Incidenţă intraorală izometrică şi ortoradială cu film ocluzal.Cunoscută şi ca tehnica Belot.Filmul cu format 4/5 este plasat între feţele ocluzale ale arcadelor dentare. Se respectă regula incidenţelor perpendiculare pe bisectoarea unghiului dintre film şi dinte ca şi principiu al izometriei. Tehnica are indicaţii pentru evidenţierea dinţilor supranumerari, chisturilor nazopalatine, localizării de corpi străini; exostoze mandibulare sau litiază salivară submandibulară.

Incidenţa intraorală axială cu film ocluzal. - se mai numeşte tehnica Simpson.Este de fapt o proiecţie verticală. Fascicolul de raze X incident străbate dintele dealungul său şi cade perpedindicular de film. Această incidenţă dă relaţii privind a treia dimensiune a aparatului dento-parodonto- alveolar, şi se poate executa pe dinţi izolaţi sau cel mult pe grupuri mici de dinţi. Imaginea dintelui apare ca un cerc având în centru canalul dentar. Se mai obţin relaţii privind pereţii alveolari şi rapoartele interdentare.Metoda permite de a evalua în mod obiectiv gradul de resorbție osoasă în timp și este cel mai bun mod de a detecta carii cervicale și aproximale.

5. Metode de radiografie extra-orală.Radiografiile extraorale oferă oportunitatea de a evalua starea portiunilor maxilarului superior și inferior, articulatiei temporomandibulare, oaselor faciale, parțial vizibile pe imagini intraorale. Datorită faptului că imaginea dintilor si structurile din jur lor sunt mai putin structurate in imagini extraorale, acestea sunt utilizate pentru evaluare numai în acele cazuri în care este imposibil de a efectua radiografii intraorale (reflex de mare gag, trismus, etc).

La radiografia regiunilor frontale se foloseste prima incidenta de contact oblica. Caseta cu ecranul amplificator sunt alipite la arcul sprincenos pe parte ace se studiaza, deformand virful nasului. Fasciculul central e trimis perpendicular la pelicula la nivelul unghiului mandibulei. La radiografia regiunii molarilor si premolarilor (a doua incidenta de contact oblica) caseta e alipita in zona zigomatica pe parte ace se studiaza. Fascicolul central e indreptat perpendicular la pelicula in zona P2.La studierea unghiului si ramului mandibulei (a 3A incidenta de contact oblica) planul mediosagital e parallel casetei care e alipita in zona pometilor. Fascicolul e trimis perpendizular in zona portiunii superioare a ramului.Radiografia extraalveolara permite a evalua starea dintilor, portiunii marginale a oaselor alveolare, zonelor periapicale, corelatiilor radacinilor,Radiografia in incidente tangentiale oblice se foloseste pentru evaluare vestibulului, in primul rand al maxilarului.Pacientul asezat in fotoliu, fascicolul central e indreptat in functie de zona ( incisivul central, lateral, canin, premolari, molari), distinginduse 5 incidente tangentiale.

6. Radiografia la copii.

Razele X pot fi folosite pentru supravegherea dintilor care erup, permitand medicului dentist pedodont diagnosticarea problemelor si intocmirea planului de tratament stomatologic. Daca problemele dentare sunt identificate si tratate inca din stadiu incipient, tratamentele ulterioare sunt mult mai confortabile pentru copilul dumneavoastra si, in acelasi timp, mai ieftine.

Academia Americana a Dentistilor Pediatri recomanda examinarea cu Raze X la fiecare 6 luni pentru copiii cu risc mare de aparitie a cariilor. In medie, majoritatea dentistilor pediatri recomanda o radiografie o data pe an.

2

Stomatologii pediatri sunt foarte preocupati de minimalizarea expunerii pacientilor la radiatii. In conditiile de siguranta actuale, cantitatea de Raze X primite in urma unei examinari este foarte mica, iar riscul este neglijabil. Pe scurt, radiografia dentara prezinta un risc mult mai mic decat o problema dentara neidentificata si netratata.Unitatea de masura pentru dozele de radiatii care ajung în organism este « milisievert » (mSv). Experţi ai Colegiului American de Radiologie si ai Societatii de Radiologie din America de Nord apreciaza ca doza maxima admisa de radiatii acumulate pe durata unui an nu trebuie sa depasească 20 mSv.

Dintre toate investigatiile cu Raze X, radiografia dentara este cel mai putin iradianta, doza de radiatii emise fiind de numai 0,02 mSv. Sievert

Sursa de radiatii           DozaRadiografie dentara     0,02 mSvMamografie                   1-2 mSvCT toracic sau pelvis     4-8 mSvCT complet                10-12 mSvRadiatii din mediu        3 mSv/an

* Doza maxima admisa: 20 mSv/an.

Avantajele utilizarii unui aparat de radiologie digitala sunt certificate de cercetarile în domeniu, care atesta o reducere a radiatiei de pana la 80% în momentul expunerii senzorului, comparativ cu filmele clasice, acest fapt datorandu-se proprietatilor senzorului, care il fac mult mai sensibil la fotonii Radiatiilor X.

7. Incidenţa periapicală (poziţionarea capului, poziţionarea filmului, fixarea filmului, fixarea tubului).Se folosesc unghiurile pentru inclinarea tubului – pentru molari tub de raze X cu planul orizontal trebuie sa faca unghiul de 25-30 °, pentru premolarii - 35 °, caninii - 45 °, incisivii - 55 °.

Nu mai puțin importantă este respectarea regulilor ortoradiale = raza centrală e direcționata perpendicular pe tangenta la arcada dentare maxilarul superior sau inferior în zona dinte studiat. Respectând regula aceasta, imaginea dintelui nu este suprapusă pe imaginea dințiilor vecini.

În cazul imaginilor de contact dimensiunea filmului e de 2x3 cm, 3x4 cm (acesta din urmă este disponibil ca pachet standard), pentru dimensiunea imaginilor pentru radiografia muscata dimensiunea filmului e mai mare -. 5x6 cm, 6x8. Punga cu film este introdusa în cavitatea orală, iar pacientul apasa ferm pe cerul gurii și procesul alveolar de studiat, cu degetul 1 amainii de pe partea opusa. Radiografia a dintilor se face de obicei cu pacient in pozitie sezanda. Capul este fixat pe tetiera în poziția dorită.

8. Radiografia periapicală a dinţilor superiori (incisivul central superior, incisivul lateral superior, caninul superior, premolarii superiori, molarii superiori).

La studiul dintilor superiori, capul se pune intr-o astfel de pozitie incat aripile nasului si conductul auditiv extern se afla in planul paralel podelei. Filmul se introduce astfel incat marginea lui sa fie paralela planului ocluzal sis a iasa cu 0.5 cm de la marginea dintilor, dintele de studiat trebuie a fie in centrul peliculei. In aceasta pozitie filmul este preset cu degetele 1 si 2 la palatal dur. Apexurile dintilor de obicei se proiecteaza pe fata pe linia ce uneste aripa nasului cu tragusul: la studiul incisivilor fascicolul e indreptat la varful nasului, dintii laterali- la aripa nasului, canini – portiunea superioara a santului nazolabial.

9. Radiografia periapicală a dinţilor inferiori (incisivii inferiori, caninul inferior, premolarii inferiori, molarii inferiori).

Când radiografiem maxilarul inferior, capului pacientului este fixat pe tetiera astfel încât linia care unește unghiul gurii deschise și tragusul urechii, a fost într-un plan paralel cu podeaua. Pentru a face acest lucru, pacientul pozitioneaza capul pe spate. Proiecția apexurilor dinților maxilarului inferior pe fata corespunde unei linii extinzându 1 cm deasupra marginii inferioare a maxilarului. Fasciculul central este îndreptat de jos în sus și medial la apexul dintelui de testat, respectând valorile unghiurilor pentru grupurile corespunzătoare ale dinților. Când realizați fotografii prin metoda ocluzala unghiul crește cu 20°.

3

10. Radiografia maxilarelor (radiografiile mandibulei, radiografiile maxilarului superior, radiografia de contact, teleradiografia, radiografia panoramică).

Teleradiografia ofera imaginea structurilor anatomice cu marirea de proiectie minima. In cazul teleradiografiei obiectul de studiat si caseta cu film sunt deplasate de la tub la 2-2.5 m. Marirea imaginii constituie 2-4% si poate fi neglijata. Se face pe film de 24x30 cm.

Teleradiografia de profil ofera o imagine de ansamblu a oaselor viscerale si partial a neurocraniului, ajutind la stabilirea diagnosticului in ortodontie si chirurgia OMF. Imaginea evidentiaza si evolutia osificarii vertebrelor cervicale, ce permite medicului specialist stabilirea evolutiei pre si post pubertare a pacientului. Se practica standardizarea prin puncte antropometrice.

S t r u c t u r i d e e v i d e n t i a tB a z a c r a n i u l u i ,   ş a u a turcească

 Sutura nazo-frontală• M a r g i n e a   i n f e r i o a r ă a o r b i t e iC o n d u c t u l a u d i t i v e x t e r n

• F a n t a p t e r i g o - m a x i l a r ă  • S e c ţ i u n e a   m e d i a n ă   a m a x i l a r u l u i s u p e r i o r• M a r g i n e a   p o s t e r i o a r ă   a   r a m u r i i a s c e n d e n t e a m a n d i b u l e i , u n g h i u l g o n i a c , m a r g i n e a i n f e r i o a r ă a c o r p u l u im a n d i b u l e i , c o n t u r u l s i m f i z e i m e n t o n i e r eP a r t e a i n f e r i o a r ă a p i r a m i d e i o c c i p i t a l u l u i  • C o n t u r u l m o l a r i l o r d e 6 a n i s u p e r i o r ş i i n f e r i o r    • C o n t u r u l i n c i s i v u l u i s u p e r i o r ş i i n f e r i o r    •   P r o f i l u l   c u t a n a t

Radiografia panoramica

Permite a obtine pe o pelicula imaginea desfasurata a unui maxilar. Pentru obtinerea imaginii se foloseste un aparat de roentgen cu un tub focal-ascutit. Anodul tubului in timpul procedurii se introduce in cavitatea bucala. LA filmarea maxilarului superior focalizarea se face deasupra limbii la nivelul dintelui 5; la mandibula – frenului lingual. Filmul de format 18x24 cm se plaseaza in caseta. In timpul procedurii bolnavul alipeste la fata caseta.Intrucat focalizarea tubului e maximal apropiata de obiect , iar pelicula se afla la o oarecare distanta de la dinti (tes moi), imaginea se primeste marita practice de 2 ori. Astfel se pot depista detalii mici dar importante. Radiografia panoramica a maxilei prezinta si sinusurile, cav nazala, os. Zigomatici si tuberozitatile maxilei. Radiografia mandibulei evidentiaza canalul mandibular.Se foloseste pentru diagnosticul cariilor, proceselor inflamatorii, chisturilor, neoformatiunilor, trauma.Dezavantaj – imposibilitatea controlului aplicatorului tubului de roentgen.

4

Este puternic iradiata mucoasa, astfel acesta procedura nu se recomanda mai des de 1-2 ori pe an pentru orice pacient.Datorita progresului, aceasta metoda e folosita rar.

11. Radiografii cu substanţă de contrast (sialografia, fistulografia, a sinusului maxilar, arteriografia carotidiană).

Sialografia – prin intermediului unui ac bont sau cateter in canal se introduce 1.5-3 ml se substanta de contrast pana la aparitia senzatiei de tensiune in regiunea glandei. Se folosesc substante hidrosolubile de consistenta vascoasa (dianozil,lipoiodol ultrafluid, maiodil). Imaginile se produc in proiectie frontal si laterala. Pentru a obține imaginea de contrast în același timp a tuturor glandelor mari salivare este de asemenea facuta Ortopantomografia. Sialografia e folosita pentru a diagnostica boli inflamatorii, și a proceselor neoplazice, sialolitiaza.

Contrast dublu - tehnica consta in introducerea simultană în canalele de glandele salivare lipoiodolului și in tesuturile din jurul glandei - oxigen. Această tehnică este deosebit de informativă în diagnosticul proceselor neoplazice ale glandelor salivare.

Fistulografie – umplerea cu sb de contrast a fistulelor în scopul de a studia lungimea, direcția, ca urmare a procesului patologic. Ca un agent de contrast utilizat e iodolipol încălzit. Imediat după injectarea substantei de contrast se fac 2 imagini în două proiecții perpendiculare.

Artrografia este utilizat pentru a examina starea ATM și în primul rând pentru a clarifica starea meniscului intra-articular. In cavitatea articulara sub controlul ecranul televizorului se administrează 0,8-1,5 ml de material vâscos de contrast solubil în apă și se efectueaza tomografia cu gura deschisă și închisă.

Angiografie - metoda de cercetare a vaselor din zona maxilo-faciala cu substante hidrosolubile și non-ionic solubil de contrast (kardiotrast, verografin, hypaque, omnipak Ultravist, etc). Tehnica se efectuează in cabinetul de roentgen. Radiografia sinusurilor maxilare= examane cu raze X a sinusurilor maxilare dupa introducerea in ele a substantelor de contrast prin punctia peretelui din alveola unui dinte extirpate (in caz ca exista comunicare) sau prin fistula. Dupa aspirarea continutului sinusului se introduce 3-7 ml sol de contrast incalzite ( iodolipo, iodipin, lipiiodol). Imaginile se produc in incidentele mazo-mentala si laterala. Se utilizeaza pentru diagnosticul chisturilor, polipilor, haimoritei.

12. Radiografia dento-alveolară panoramică.

13. Ortopantotomografia.

O metoda de a obtine o imagine dimensional ape pelicula plana. În timp de fotografiere tubul și caseta cu filmul descriu un cerc incomplet în jurul capului pacientului (270grade). Casetă în acest timp încă se învârte în jurul axei sale vertical. Fascicolul roentgen trece printr-o diafragma in Fanta cu latimea de 2 mm, apoi prin structurile anatomice ale capului si ajunge la filmul neexpus. In ortopantomografele modern sunt programe pentru studiul arcadelor dentare, structurii osoase, etajului mediu si inferior, ATM. Se poate modifica latimea si adincimea stratuului studiat.Simplitatea metodei, un conținut mare de informații și expunerea relativ scăzuta la radiații permit utilizarea tehnicii pe scară largă pentru diagnosticul aproape întregului spectru de boli ale zonei maxilo-faciale.

5

Dezavantajele metodei sunt mărire inegala a imaginii, precum și deformarea structuri anatomice în anumite tipuri de aparate.

14. Tomografia liniară.Altfel zisa, radiografia pe straturi – metoda ce permite inlaturarea caracterului sumar al imaginii si de a vedea mai clar un anumit strat in cadrul planului in organul de studiat. Ideea metodei consta in deplasarea sincrona atubului si filmului fata de bolnav. Se obtine o imagine clara a stratului situate la nivelul axei geometrice a parghiei de rotatie. Restul elementelor sunt blurate in rezultatul neclaritatii dinamice. Unghiul de rotire a tubului de raze X la 30-60 º , grosimea stratului -. 0.2-0.5 cm. De obicei, tomografia e efectuată după radiografia standard, care permite pentru a determina adâncimea necesară a stratului.

Se studiaza ATM, fracture, deformatii posttraumatice, neoformatiuni si se poate face in proiectiile frontal si laterala.

15. Tomografia computerizată.Tomografia computerizata permite a obtine imagini in sectiune transversala a orice zona a corpului uman, inclusiv a craniului. Ea se bazează pe energia înregistrare fasciculul de raze X care trece prin corpul uman la unghiuri diferite în timpul rotirii tubului de senzori foarte sensibili care transformă informația în semnale electrice. Ultimele sunt digitalizate si vin pentru analiza in computer, unde programul permite a calcula densitatea fiecarui voxel (volumul unitatii de strat) si prezentarea ei pe ecran in forma de pixel de luminozitate respecitva. Pentru marirea contrastarii se foloseste metodica maririi contrastarii.

Studiul nu este împovărător pentru pacient, în studiul zonei maxilo-faciala nu necesită pregătire specială.CT este utilizat în diagnosticul bolilor craniului facial și sistemului dentar: fracturi, tumori, chisturi, boli sistemice, patologia glandelor salivare și ATM. Mai ales e indicate o scanare CT in caz de procese greu de localizar (labirintul etmoidal, fosa pterigopalatina). În tomografele spiralate e prevazut un nou program pentru studiul dentitiei.

Insa utilizarea metodei date e insotita de o iradiere mare, la CT craniului visceral doza la suprafata e de 2-10, iar pe cristalin 100 ori depaseste cea in caz de radiografie si tomografie liniara.

16. Ecografia.Metoda se bazează pe efectul de detectare a ultrasunetelor reflectate în intervalul de 1,0-2,0 MHz și formarea imaginii liniare (statice) sau variate (dinamice). Metoda se deosebeste prin inofensivitate și informativ în studiul țesutului moale. Este utilizat pe scară largă în diagnosticul bolilor glandelor salivare, patologiei țesuturilor moi ale gâtului, ganglionilor limfatici.

17. Imagistica prin rezonanţa magnetică.Metoda de diagnostic bazata pe registrarea energiei degajata de protonii de H mediului intern al omului la intoarcerea lor din stare excitata in relaxata. Excitarea de rezonanta si efectul de spin apar la actiunea impulsurilor radio generate de interactiunea magnetilor ce produce un camp magnetic static. RMN permite obtinerea imaginii in orice plan – frontal, sagittal, axial, etc care apoi pot fi reconstruite in structure dimensionale. Pentru amrirea contrastarii tesuturilor studiate se folosesc substante chimice ce contin nuclee cu numar impar de protoni si neutron care schimba timpul de relaxarea a apei. Aceasta metoda are avantaj în imagistica tesuturilor moi, cum ar fi muschi, grasime, cartilagii, etc, ceea ce face ca utilizarea sa deosebit de necesară în investigarea articulatiei temporomandibulare, membranelor mucoase ale sinusurilor paranazale si cavitatea bucala, glandele salivare și alte structuri ale țesuturilor moi ale capului și gâtului . Metoda nu e imporovatoare pentru bolnav, nu are efecte nocive.Contrindicatie: prezenta corpurilor metalice straine - coroane

18. Medicina nucleară.

6