Metode şi tehnici de colectare a informaţiilor (Mirela Lazăr)

Eveniment (definirea conceptului):- în planul realului: material care alimentează din afară sistemul mediatic (amonte de mass-media);- în planul informaţiei: informaţia, produsul, punerea în formă discursivă (în aval). Evenimentul în spaţiul informaţiei este deja construit.

Opoziţia eveniment – informaţie:- la nivelul conceptelor: opoziţia real – discurs;- la nivelul practicilor profesionale: fidelitatea faţă de fapte („Facts are sacred” – lozinca

presei anglo-saxone).

Textele jurnalistice- nu înregistrează un real dotat cu un sens unic şi imuabil: formele retorice alese pentru a

relata evenimentul influenţează sensul pe care îl capătă acesta şi informaţia care îl conţine;- nu îl redau în forme de limbaj transparente;- nu au scopul unic de a informa: activitatea de informare este guvernată de o strategie de

influenţare a receptorilor.

Ceea ce rezultă este existenţa evenimentelor prin discurs, prefigurarea unor moduri diferite de a relata acelaşi eveniment.

„Evenimentele, în planul informaţiei, al discursului, nu sunt fapte din real, reflectate fidel, ci construcţii simbolice ale acestora, materializând discursuri sociale preexistente şi larg împărtăşite”. (Molotch, Lester, 1996; Tuchman 1978, Fishmann 1998)

„Atribuirea unei importanţe anume şi individualizarea evenimentelor reprezintă două dimensiuni importante ale construirii simbolice a acestora.” (Neven, Quere 1996)

Din ansamblul ocurenţelor brute (planul real) reprezentanţii mass-media le aleg pe care li se pare că merită să fie făcute publice, creditându-le cu o valoare de informaţie şi de aici rezultă evenimentele mediatice - „ceva care se transformă în eveniment”, care dobândeşte pertinenţă în funcţie de o perspectivă şi face obiectul atenţiei publice.

„Promovarea ocurenţelor la rangul de evenimente publice derivă din nevoia de evenimente a celor care asigură această promovare”. (Molotch, Lester, 1996, p.271)

Conform lui Molotch şi Lester, evenimentele sunt construite de trei instanţe principale:- cei care promovează informaţia (sursele care identifică o ocurenţă demnă de interes pentru

ceilalţi, din diferite motive);- cei care asamblează informaţii (ziariştii care prelucrează materialul furnizat de promotorii de

informaţii şi transformă ocurenţele identificate de ei în evenimente publice);- cei care consumă informaţii (publicul receptor).

Ceea ce înseamnă că există doi subiecţi care structurează evenimentele publice:- subiectul comunicator (transformă evenimentul brut în eveniment semnificativ);- subiectul interpret (restructurează evenimentul deja dotat cu o primă semnificaţie, conform

propriei sale competenţe de înţelegere).

„Mass-media nu reflectă o lume exterioară, ci practicile celor care au puterea să condiţioneze experienţa altora”. (Molotch, Lester)

1

Există patru categorii de evenimente, în funcţie de gradul de intenţionalitate al faptului subiacent şi identitatea celui care se ocupă de activitatea de promovare (Molotch, Lester): - evenimente de rutină (majoritatea evenimentelor care apar în presa cotidiană; conferinţa de

presă);- accidentele (nu au un caracter intenţional);- scandalurile (au caracter intenţional, la fel ca şi evenimentele de rutină);- hazardul fericit (se bazează pe un fapt neprevăzut, ca şi accidentele; este promovat ca

eveniment de cel care îl iniţiază, ca şi în cazul evenimentelor de rutină).

Caracteristici care definesc o ştire bună:- actualitatea evenimentului/ a mesajului sursei;- impactul/ consecinţele evaluate în funcţie de numărul actorilor implicaţi în eveniment;

personalitatea/ celebritatea lor;- starea de conflict;- proximitatea spaţială;- elementele de interes uman.- originalitatea evenimentului (frecvenţa nulă) şi caracterul senzaţional, spectaculos;- exploatarea emoţionalităţii publicului – un imperativ al logicii comerciale, care domină pe

piaţa produselor mass-media.

Temele majore ale mass-media - domenii: politic, social, economic, sănătate, educaţie, fapt divers (cotidianul colectiv şi perturbarea sa).

Selectarea surselor- ziaristul este dependent de surse şi sursele au nevoie de ziarişti pentru a-şi aduce mesajele la

cunoştinţa publicului, ceea ce rezultă este o relaţie de cooperare, dar şi de opoziţie (bazată pe neîncredere sau conflict);

- raportul dintre ziarişti şi surse reprezintă o negociere între parteneri cu obiective complementare, iar miza negocierii se rezumă la controlul produselor jurnalistice;

- sursa este de fapt o sursă de discurs – mărturia directă, citatul preluat, extrasul din document.

Clasificarea surselor:a) după statut:

surse instituţionale (în care sunt incluse şi agenţiile de presă); surse oficiale (vârful ierarhic al surselor instituţionale, emit mesaje a priori credibile,

sunt singurele care pot furniza informaţii specifice exclusive de interes incontestabil pentru mass-media: preşedintele, guvernul, ministerele);

grupuri de presiune; liderii de opinie (emiţători ai opiniei grupurilor lor de apartenenţă şi surse de mesaje); „olimpienii” (termen preluat de la sociologul Edgar Morin – L’Esprit du temps,

1962) – se referă la vedete din orice domeniu „fabricate de cultura de masă”;b) directe/ indirecte;c) permanente/ ocazionale;d) umane/ scrise (fizice) – agenţii de presă, bănci de date, ziare , rapoarte, broşuri;e) specifice (în funcţie de domeniul de activitate);f) după criteriul calităţii, sursele pot fi: bune, rele, îndoielnice (mai ales cele contactate de dată

recentă).

Cele mai credibile surse sunt: agenţiile de presă, sursele oficiale/ instituţionale şi mijloacele de informare concurente.Factorul timp: o informaţie are o valoare de piaţă cu atât mai mare cu cât este mai rapid pusă la dispoziţia celor interesaţi.

2

Standardizarea producţiei de ştiriAgenţiile de presă joacă rolul de angrosişti cu o funcţie triplă: colectare, tratare, distribuire.Agenţiile pot fi: generale (naţionale, internaţionale sau mondiale) sau specializate (economic, bursier, comercial, juridic, ştiinţific etc.), respectiv fotografice.Agenţii mondiale: AFP – Agenţia France Press; Reuters – agenţie britanică; AP – Associated Press (nord - americană).Rolul agenţiilor de filtru primar al informaţiilor şi distribuitor angro ai ei determină natura produselor lor.Ştirea de agenţie trebuie să poată fi publicată, fără modificări esenţiale, de orice organ de presă, ceea ce presupune o neutralitate strictă (ştirea trebuie să fie un mesaj complet neutru).Agenţiile mondiale recomandă cuvintele directe, verbele la diateza activă şi frazele scurte.Folosirea unui limbaj mediu presupune:

vocabular impregnat de discursul primar al instituţiei implicate în eveniment; sintagme verbale în raport cu poziţia pe care o adoptă agenţia faţă de sursele ei

(distanţare, aprobare, neutralitate); exemple: verbe de distanţare – a avansa (ideea), a pretinde, a merge până la a (afirma); verbe de aprobare – a confirma, a justifica, a sublinia; verbe neutre – a declara, a adăuga;

sintaxa frazelor – cea mai simplă.Redactarea ştirii de agenţie în „piramidă răsturnată” presupune ordinea descrescătoare a importanţei informaţiei.

Standardizarea informaţiilor în mass-media- criterii intrinsece (caracteristice faptului însuşi şi concepţiei de ştire bună); - criterii organizaţionale (ţin de funcţia rentabilă a instituţiei de presă);- standardizarea mesajelor (reguli de scriitură şi norme de limbaj);- formatul de prezentare (constrângeri tehnice).

Accesul la informaţie- Constituţia României, articolul 31, alineatul 1 prevede dreptul neîngrădit al oricărei persoane

de a avea acces la „orice informaţie de interes public”.- Alineatul 4 şi articolul 1, alineatul 2 din Legea Audiovizualului prevăd obligativitatea unei

„informări corecte a opiniei publice”.

Atribuirea de informaţii unei sursePotrivit unei recomandări a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei bazată pe articolul 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ziariştilor li se admite dreptul de a nu-şi divulga sursele de informare şi de a exploata informaţiile din sursele confidenţiale.

Convenţii de atribuire a informaţiilor:- „off de record” (dată „în afara înregistrării”, confidenţial);- „on deep background” (informaţie de „context ascuns”) – nu se poate folosi prin citare

directă şi nici nu se poate atribui sursei; ziaristul poate să o preia pe cont propriu;- „on background”/ „de context” – se poate cita ca atare fără a i se identifica sursa (ex: „un

oficial”, „un apropiat”, „cercuri bine informate”);- „on the record” („pe bandă”, „pentru înregistrare”) – se poate folosi integral prin numirea/

calificarea sursei (nume, funcţie).

Este obligaţia ziaristului să stabilească din primele momente ale colaborării sale cu sursa aceste convenţii de atribuire a informaţiei.

Metode de colectare a informaţiei:- documentarea (surse de documentare: publice şi particulare);- observaţia (cu/ fără dezvăluirea identităţii reporterului);- intervievarea.

3

Principalele tipuri de observaţie:- participantă (realizată cu/ fără dezvăluirea identităţii);- neparticipantă (în cea mai mare parte a cazurilor);- discretă (observator detaşat, neluat în seamă de cei pe care îi observă).În primele două cazuri, persoanele observate sunt conştiente de prezenţa observatorului, deşi nu întotdeauna şi de identitatea sa.

Intervievarea- oferă prin pluralitatea vocilor perspective multiple asupra unui subiect;- organizarea preliminară este crucială;- poate avea două scopuri: strângerea de informaţii despre un eveniment/ o situaţie sau

realizarea profilului unei persoane.

Stăpânirea principiilor intervievării:1) pregătirea temeinică a intervievării presupune parcurgerea a cinci etape:- alegerea obiectului şi/ sau a subiectului;- documentarea prealabilă asupra interlocutorului;- studierea prealabilă a temei;- formularea întrebărilor (deschise, clare, specifice, dar şi generale);- fixarea întâlnirii (prin telefon, fax, scrisoare) – la solicitarea prin telefon, reporterul va

comunica tema, va explica motivul alegerii interlocutorului, va fixa data, locul şi durata interviului;

2) stabilirea unei relaţii convenţionale cu sursa;3) formularea unor întrebări de natură să stimuleze sursa să vorbească;4) ascultarea atentă a interlocutorului.

Structura interviului:- modelul „pâlniei” (conform Bruce D. Itule, Douglas A. Anderson, 1991) – de la întrebări

generale la întrebări din ce în ce mai specifice;- modelul „pâlniei răsturnate” – de la întrebări din ce în ce mai specifice la cele generale.

Este important ca cele trei metode de colectare a informaţiei să fie îmbinate deoarece:- observaţia calificată presupune documentare;- intervievarea trece automat prin documentare;- documentarea se poate realiza prin intervievare şi observaţie.

4