merisor si paducel

6

Click here to load reader

Upload: 5glory5

Post on 31-Dec-2015

72 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Merisor Si Paducel

TRANSCRIPT

Page 1: Merisor Si Paducel

Merisor - aliat impotriva infectiilorAți auzit de merișor? Ați adunat vreodată aceste mici bobițe roșii de pe pajiștile alpine? La fel ca și în cazul afinelor, zmeurei, fragilor sau coacăzelor te încântă cu aroma și gustul lor. Și are proprietăți terapeutice deosebite!

Dacă v-am stârnit interesul acum să vă răspundem și la întrebare: merișorul sau coacăzul-de-munte, cum se mai numește, este un mic arbust cu frunze mereu verzi, care crește la mare altitudine. Deosebit de rezistent la geruri mari (chiar și la minus 40oC) și vânturi puternice, merișorul și-a ,,dezvoltat” un bagaj deosebit de compuși bioactivi meniți să-l apere și să-l întărească. Aceste substanțe îi conferă, de altfel, calitățile vindecătoare deosebite în multe afecțiuni!

Bagaj impresionant de principii active În septembrie-octombrie putem strânge frunzele și rămurelele proaspete.

Fructele, albe la început, devin roșii și cu un gust astringent-acrișor la coacere, datorită unei substanțe din compoziția sa, arbutina. Aceasta are importante proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și antibacteriene, cu efecte remarcabile în hiperpigmentarea pielii cauzată de diverși factori – acnee, traume, reacții alergice, reacții fototoxice, medicamentoase, reacții la produse cosmetice.

Studiile științifice realizate în laboratoare de prestigiu au demonstrat eficiența acesteia și în infecții urinare. În frunze mai găsim o cantitate însemnată de taninuri, catechine – substanțe cu acțiune antibacteriană și antimicotică - și flavonoide și antocianidine - cu efect puternic antioxidant. În fructe, pe lângă taninuri, fenoli și zaharuri găsim și vitaminele C și A, B1, B2, minerale, acizi organici.

S-a identificat și resveratrol – din 10 specii diverse de Vaccinium cercetate, în merișor s-a găsit cea mai mare cantitate – 5884ng/g de fructe uscate. Se știe că resveratrolul are capacitatea antioxidantă de 50 de ori mai mare decât vitamina E și de 20 de ori mai puternică decât vitamina C.

Știați că fructele de merișor conțin și benzoați care îi conferă capacități conservante remarcabile asemănătoare cu cele ale cunoscutului aditiv alimentar benzoat de sodiu, fără a avea însă toxicitatea acestuia? Un suc de merișor păstrat la 16-18oC rezistă și câteva luni fără să se altereze!

Ce aplicații terapeutice are merișorul? Bine, bine, o să spuneți, am aflat ce conține! Dar ce înseamnă toate acestea?

Substanțele bioactive din frunzele și fructele de merișor explică astăzi, pe baze științifice, proprietățile sale deosebite: antiinfecțioase, antiinflamatoare, antioxidante, diuretică, antigutoase, antihelmintice, antivirale, expectorante, antigonadotropice. Cu un asemenea bagaj de principii active și de proprietăți și aplicațiile merișorului sunt pe măsură! De altfel, din vechime, locuitorii din zonele bogate în merișor, îl foloseau, cu succes, în tratarea infecțiilor urinare, afecțiunilor inflamatorii, împotriva paraziților intestinali, pentru ameliorarea tusei.

Studiile științifice actuale au demonstrat acțiunea puternică antimicrobiană a extractelor din merișor față de bacterii precum: Staphylococcus aureus,Escherichia coli, Helicobacter pylori, Bacillus cereus, Porphyromonas gingivalis şi Prevotella intermedia. Această acțiune stă la baza utilizării în infecții urinare (cistite, nefrite, uretrite, pielonefrite), respiratorii (tuse, bronşite) și ale cavității bucale, inflamații

Page 2: Merisor Si Paducel

gingivale, infecții digestive. De altfel, acum, toate acestea se bazează și pe studii clinice realizate în special cu paciente cu infecții urinare recidivante care au dus la rezultate deosebite.

Tot pentru femei este util în diverse afecțiuni ale aparatului genital - inflamaţii urogenitale, leucoree. Acționează și asupra ovarelor reglând ciclul menstrual și fiind un bun adjuvant în post-menopauză și senescență feminină. Pentru bărbați, efectele sunt deosebite pe aparatul reproducător deoarece, prezentând acțiune antigonadotropică, inhibă fertilitatea, funcționând ca un posibil anticoncepțional masculin. Din acest motiv este contraindicat celor care își doresc copii!

O interesantă aplicație a extractelor de merișor este în tratamentul bolilor periodontale deoarece taninurile, epicatechinele și catechinele din aceste preparate prezintă acțiune împotriva Porphyromonas gingivalis şi Prevotella intermedia, cum am afirmat mai sus, bacterii ce dau infecții ale cavității bucale.

Prin capacitatea antioxidantă, preparatele din merișor contribuie în mod sigur la o bună sănătate cardiovasculară și la menținerea tinereții prin neutralizarea radicalilor liberi din organism. Previne, astfel, apariția și evoluția aterosclerozei și a altor afecțiuni degenerative. Merișorul s-a dovedit eficient și în infecții parazitare digestive. Prin taninuri este și antiseptic digestiv și anstringent, ceaiul din frunze fiind eficient în diaree și în normalizarea tranzitului intestinal. Proprietatea de a fi diuretic și de a elimina acidul uric din sânge îl face util în gută, o cură de merișor și ienupăr având rezultate remarcabile. De asemeni, extractul de merișor are proprietatea de a ajuta la dizolvarea calculilor renali și previne formarea altora noi.

Sub ce formă îl folosim? Putem adăuga merișorul în alimentație sub diverse forme – compoturi,

gemuri, sucuri, plăcinte. Dar îl găsim și ca supliment alimentar sub diverse forme: ceai, tinctură hidroalcoolică, comprimate, extracte concentrate, gemoderivat, care ne ajută să scăpăm de afecțiuni supărătoare precum infecțiile urinare, digestive, bucale etc și contribuie la menținerea unei stări deosebite de sănătate, tinerețe și vitalitate.

Page 3: Merisor Si Paducel

Paducelul - doctorul inimilor

Când un adolescent aude propoziţia „Mă doare inima”, înţelege că e vorba despre un îndrăgostit cu emoţii în relaţie. Totuşi, dacă nu are grijă de inima sa, în a doua

parte a vieţii va înţelege şi ce înseamnă să-l doară cu adevărat. Sau să-l înţepe sau să-l apese… Toate aceste simptome şi încă altele sunt descrise de cei care suferă

de afecţiuni cardio-vasculare, boli ce reprezintă cauza numărul unu de mortalitate în Europa. Cu inima nu e de glumit. Asta o ştie şi păducelul, un arbust spinos cu

proprietăţi extraordinare în tratamentele naturale pentru bolile de inimă.

Ştiinţa ajunge din urmă... antichitateaSe spune că simpla prezenţă a unui păducel încărcat de flori sau fructe este de

ajuns pentru a-i calma pe cei exagerat de nervoşi sau a-i umple de energie pe cei obosiţi. Într-adevăr, atât florile cât şi fructele sale sunt folosite pentru prepararea

remediilor naturale destinate vindecării inimii. Cu toate că în zilele noastre oamenii de ştiinţă abia descoperă principiile active din păducel, anticii erau perfect conştienţi de beneficiile sale. Medicul grec Dioscoride, precum şi biologul şi

naturalistul roman Plinius ce Bătrân stau mărturie. La fel şi, mai târziu, Quercetanus, medicul regelui Henric al IV-lea, care întrebuinţa siropul din fructe de păducel

pentru tratarea afecţiunilor cardiace.Ceea ce trebuie să ştii este că principiile active ale acestui remediu natural rămân valabile atâta vreme cât planta nu este trecută prin foc. De aceea, se recomandă

administrarea plantei sub formă de pulbere, macerat la rece sau tinctură, forme de extracţie care păstrează nealterate proprietăţile ei. Avantajul acestui remediu

natural este că e complet lipsit de efecte toxice cumulative.

Ce afecţiuni vindecă păducelulCardiopatia ischemică. Angina pectorală. Postinfarctulmiocardic

Cercetările efectuate asupra substanţelor bioactive din păducel arată că flavonoizii pe care îi conţine dilată vasele coronariene, îmbunătăţind irigarea cordului. De asemenea, acizii triterpenici restabilesc circulaţia sangvină în zonele necrozate

după infarctul miocardic. Studiile clinice au observat în cazul anginei pectorale ameliorări evidente la 91% din

pacienţii trataţi cu păducel. Dintre aceştia, 45% au oprit complet tratamentul cu nitroglicerină. Un procent de 78% au arătat îmbunătăţirea considerabilă a

electrocardiogramei (EKG).

Insuficienţa cardiacă şi aritmiile cardiaceExtractele naturale de păducel au proprietatea de a creşte forţa de contracţie a

miocardului, fapt care reface dinamismul afectat al zonei. De asemenea, consumul de oxigen al inimii scade, astfel că simptomele de oboseală şi dificultăţile de

respiraţie sunt îmbunătăţite semnificativ. Aceleaşi proprietăţi duc la ameliorarea palpitaţiilor, tahicardiei şi a extrasistolelor.

Hipertensiunea arterialăExtractele naturale de păducel reduc tensiunea arterială şi anxietatea. Un studiu realizat timp de 16 săptămâni a demonstrat că, 1200 mg de păducel luat zilnic de

Page 4: Merisor Si Paducel

pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 suferind de hipertensiune arterială, a condus la scăderea semnificativă a tensiunii diastolice. Păducelul a fost bine tolerat şi nu s-au

semnalat efecte adverse.

Nevrozele cardiacePăducelul prezintă acţiune sedativă, de aceea este excelent ca remediu natural.

Poate fi administrat şi în cazul tulburărilor cardiovasculare ce apar pe fond nervos, cum ar fi nevrozele cardiace, hipertensiunea arterială, etc.

Păducelul şi stresul oxidativExtractul natural de păducel prezintă acţiune antioxidantă la nivelul miocardului.

Cercetări recente au arătat că preparatele naturale din păducel îmbunătăţesc circulaţia sangvină şi la nivel cerebral, permiţând o mai bună oxigenare a celulelor nervoase din creier. Cum preparatele naturale din păducel sunt complet lipsite de

toxicitate, se recomandă cure îndelungate, de minim 6 luni.

Tratamente naturale şi flori de păducelPulberea

Pulberea se obţine prin măcinarea plantei cu o râşniţă electrică. Se administrează câte o linguriţă de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de

10-15 minute, după care se înghite cu apă. E un tratament naturist ideal pentru afecţiunile cardiace.

Maceratul la receMaceratul la rece se prepară dintr-o linguriţă cu pulbere (sau plantă) adăugată la

250 ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat

pe zi, cu 30 minute înainte de mese.

InfuziaInfuzia se prepară dintr-o linguriţă cu plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se

menţine timp de 30 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 minute înainte

de mese.

TincturaTinctura se obţine prin macerarea a 10 linguri de plantă mărunţită într-o jumătate

de litru de alcool de 70 de grade, timp de 2 săptămâni, într-un borcan închis ermetic. După această perioadă, conţinutul borcanului se filtrează prin tifon, iar tinctura astfel obţinută se introduce în sticluţe mici închise la culoare. Remediul

natural se administrează de regulă, câte o linguriţă cu tinctură diluată în 100 ml de apă (jumătate de pahar) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.