MEGATENDINŢELE CONTEMPORANE DIN ECONOMIE ŞI MANIFESTĂRILE LOR LA MACRO- ŞI MICRONIVEL

1. Megatendinţele din economie

2. Criza sistemului

3. Megatendinţele contemporane în economia naţioanlă

• Practica socială vorbeşte despre imperfecţiunea sistemelor şi mecanismelor existente de coordonare a producerii şi consumului, în special la meganivel, ceea ce se reflectă negativ asupra dinamicii economice a macro- şi microsistemelor şi asupra profilaxiei fenomenelor de criză.

• Pe măsura dezvoltării comunicaţiilor complexele economice ale statelor (economiile naţionale) se coordonează reciproc tot mai mult şi concresc într-un sistem economic mondial unic. O revoluţie în acest proces a făcut reţeaua globală Internet, ce a schimbat radical sistemul de comunicare atât la nivel internaţional, cât şi la nivel de interfirmă.

Caracteristicele proceselor economice contemporane

• schimbarea accelerată a mediului, ceea ce de asemenea se manifestă la nivel de stat inclusiv în statele cu sisteme relativ conservative (MB,Jap.India,Rus.)

• Modificări serioase suportă de asemenea mediul intern şi extern al organizaţiilor de producţie de aprovizionare (O particularitate a funcţionării lor este dependenţa în creştere faţă de schimbările de situaţie la meganivel, cum este, bunăoară, manifestarea globalizării economiei mondiale-ce presupune studierea în profunzime a megatendinţelor şi manifestărilor lor sub formă de crize la nivelul organizaţiilor primare).

• La general megatendinţele dezvoltării contemporane se

caracterizează prin următoarele procese complexe:

1) transformarea ştiinţei fundamentale în nemijlocită forţă de

producţie, ce revoluţionează producţia şi economia (Internetul,

bioingineria celulară, alimentele sintetice, materialele de

compoziţie, telefonia celulară, electronica la nivel atomic şi

molecular, materialele cu însuşiri programate etc.);

2) globalizarea şi diversificarea economiei cu deplasarea de la

structurile ierarhice (cosubordonate) spre organizaţiile de reţea (de

la formaţiunile unidimensionale rigide la organizaţiile construite în

baza implicării unei multitudini de colaboratori dispersaţi,

colaborând prin intermediul reţelei de computere pentru executarea

autonomă a sarcinilor aşa numiţilor „manageri în halate de casă”;

1) universalizarea dreptului la reglementarea relaţiilor

interpersonale, interorganizaţionale şi interstatale;

2) itelectualizarea relaţiilor la nivel interpersonal,

interorganizaţional şi interstatal;

• Toate acestea vorbesc despre tendinţa generală de

umanizare a impactului economic, de trecere a

etapelor de criză din viaţa formaţiunilor economice

cu cheltuieli sociale minime.

• Dacă în anii 80 ai secolului XX în vectorul integrativ al dezvoltării sociale predominau asemenea accente ca informatizarea, tehnologiile avansate, globalizarea economiilor naţionale, tendinţele pe termen lung, apoi în anii 90 figurau asemenea direcţii de dezvoltare ca prosperarea economiei mondiale, socialism de piaţă, stilul global al vieţii, rolul personalităţii, perfecţiunea spirituală.

•Permutarea centrului intereselor sociale spre

globalizarea economiei şi culturii, umanizare şi

spiritualizare a introdus corective în priorităţile

organizatorice ale managementului, care în

prezent sunt determinate de următoarele orientări:

integrarea companiilor, organizaţiile de reţea,

adaptarea funcţionării, structurile organistice de

gestiune, managementul anticriză.

CRIZA SISTEMULUI

Obiectul gestiunii anticriză contemporane devin tot mai mult nu

numai organizaţiile economice inferioare (firmele), ci şi

sistemele macroeconomice, chemate să reglementeze activitatea

unor asemenea organizaţii, să creeze condiţii pentru motivarea

businessului şi funcţionarea lui fără crize. Din acest unghi de

vedere capătă interes sporit analiza factorială a proceselor de

criză la macronivel, a mecanismelor şi dinamicii lor în

perspectivă.

În ştiinţa economică contemporană şi practica

se profilează mai clar două modele ale

dezvoltării sociale:

•1) monetarist, neoclasic (m. Fridman), bazat

pe absolutizarea proprietăţii private, limitarea

funcţiilor statului în economie doar la sfera

financiară – în temei, pentru menţinerea unei

anumite cantităţi de bani în circulaţie;

•2) participarea activă social orientată a statului (L. Erhard, G.

K. Miurdal), bazată pe pluralismul proprietăţii, sectorul de stat

puternic, planificarea indicativă a economiei.

•Din punctul de vedere al funcţionării fără crize a formaţiunilor

la nivel macro- şi microeconomic mai productiv pare a fi cel de al

doilea model, deoarece presupune o interacţiune mai strânsă a

statului cu organizaţiile economice şi legături administrative relativ

scurte ca perioadă de timp. Însă aceasta nu exclude utilizarea şi a

funcţiilor regulatorii ale statului, precum şi a instrumentelor

monitariste.

•Din geneza examinată a ştiinţei şi practicii

administrative privind gradul de participare a

statului în dirijarea economiei se vede că în

fiecare moment al stării de criză a sistemului se

inventează instrumente pentru studierea ei şi

menţinerea viabilităţii. Urmând această logică, se

poate preconiza că în perspectivă se vor găsi

soluţiile pentru problemele crizei, spre a se evita

pierderile sociale de proporţii.

Este conţinutul luării de cuvânt a lui J. Soros în faţa Congresului SUA la 15 septembrie 1998.

•Sistemul capitalismului mondial, căruia îi datorăm prosperitatea ţării,

în ultimele decenii plesneşte din toate încheieturile. Declinul actual pe

pieţele de valori ale SUA constituie doar simptoma, oarecum întârziată,

a unor probleme mult mai profunde cu care se confruntă economia

mondială. Unele pieţe de valori ale Asiei au cunoscut un declin mai

mare ca cel de pe Uoll-strit în anul 1929, în afară de aceasta cursul

valutelor lor naţionale a scăzut catastrofal, fiind legat de dolarul

american. După criza financiară în Asia a urmat criza economică...

Această infecţie s-a răspândit şi asupra Americii Latine...”.

Prezintă interes metodologic modelul preconizat de J. Soros privind intrarea megaeconomiei în criză. Conform acestui model sistemul capitalismului mondial „...se catacterizează nu numai prin comerţul liber, dar şi, ce e mai important, prin mişcarea liberă a capitalului. El poate fi redat în forma unei rotaţii gigantice care absoarbe capitalul, pieţele şi instituţiile financiare în centru şi şi deversează capitalul la periferie – fie nemijlocit – cu ajutorul creditelor şi a portofoliilor de investiţii, fie indirect – prin intermediul companiilor multinaţionale.

• Logica reflecţiilor cunoscutului savant şi practician referitor la dinamica economică la mega- şi macronivel permite pronosticarea în perspectivă a perioadelor de instabilitate şi crizelor.