POLITICA : Mediu, consumatori şi energie

Consumatori – 1. Protecţia consumatorului şi drepturi 2. Substanţe chimice

Politica consumatorului sprijină scopurile înscrise în Art. 153 şi 95 ale tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene, care promovează interesele, starea de sănătate şi siguranţă a consumatorilor Europeni. Politica este destinată să dea asigurări că piaţa internă este deschisă, cinstită şi transparentă, permiţând astfel consumatorului să îşi exercite în mod real opţiunile, să-i excludă pe comercianţii necinstiţi, să ajute consumatorii şi firmele să beneficieze pe deplin de potenţialul pieţei.

STRATEGIE ŞI PROGRAME Strategia politicii Program financiar Licitaţii şi granturi Fapte şi cifre Integrare Extindere

Scena consumatorilor pe ţări

SIGURANŢĂ Cele mai recente ştiri Sistem Rapid de Alertă

pentru consumatorii de bunuri ne-alimentare (RAPEX)

Legislaţia produsului Standarde europene Servicii: sectoare Servicii: cadru general Cooperare

internaţională Comisii şi grupuri de

lucru

Proiecte

DREPTURURI Practici comerciale

neloiale Drepturi contractuale

generale E-Shopping Planificarea timpului şi

călătorii Servicii financiare Servicii de interes

general

Revizuirea regulilor de protecţia consumatorului

INTRARE ÎN VIGOARE Legalitate

transfrontalieră şi cooperare(CPC)

Cooperare internaţională

Interdictie

REDRESARE Reţeaua ECC Rezoluţia disputei

alternative(ADR) Redresare juridică

individuală

Redresare colectivă

PUTERI CONFERITE CONSUMATORULUI

Informarea consumatorului

Educarea consumatorului

Asociaţii şi reţele de consumatori

Grupul Consultativ European al Consumatorului

Politica UE în materie de substanţe chimice şi Legislaţie

Substanţele chimice îşi aduc contribuţia vitală la majoritatea aspectelor legate de viaţa noastră de cetăţeni europeni. Ele aduc îmbunătăţiri ale stării de sănătate a populaţiei şi calităţii vieţii noastre, de exemplu prin produsele farmaceutice, siguranţa alimentară sau pesticide. Ele aduc un număr mare de beneficii la calitatea vieţii consumatorului în general.

Pe de altă parte, substanţele chimice pot să prezinte şi riscuri pentru sănătatea umană şi mediu. De exemplu, compuşii persistenţi se acumula în organismul uman, metalele grele pot otrăvi apa, peştii şi solul. Prin urmare, dacă substanţele chimice aduc beneficii, efectele lor trebuie să fie suficient de bine cunoscute pentru a reduce riscurile la minimum.

În mod special, este necesară evaluarea şi administrarea riscurilor care pot fi cauzate de substanţe chimice periculoase pentru a asigura siguranţa produselor de consum compuse din asemenea substanţe sau a produselor în care sunt incorporate.

Politica UE cu privire la substanţele chimice tinde să furnizeze un echilibru corespunzător între protecţia sănătăţii umane şi mediu prin expunerea nedorită la substanţe chimice şi nevoia pentru inovare permanentă pentru ca cetăţenii UE să poată realiza beneficiile potenţiale.

Datorită importanţei riscurilor chimice pentru sănătatea consumatorilor şi siguranţa acestora, un obiectiv de prim ordin este de a avea siguranţa că se realizează un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii consumatorlui ca urmare a legislaţiei UE cu privire la substanţele chimice.

În prezent, legislaţia UE cu privire la substanţele chimice constă din următoarele instrumente legislative:

Substanţe periculoase – Directiva Consiliului 67/548/EEC cu privire la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase.

Preparate periculoase- Directiva 1999/45/EC a Parlamentului European şi Consiliului cu privire la aproximarea legilor, regulilor şi prevederilor administrative ale Statelor Membre în privinţa clasificării, ambalării şi etichetării preparatelor periculoase.

Substanţe “existente” – Reglementarea Consiliului 793/93/EEC asupra evaluării şi controlului riscurilor substanţelor existente..

  Directiva 76/769 cu privire la restricţiile legate de marketing şi folosirea anumitor substanţe şi preparate periculoase.

Substanţele chimice sunt importante pentru sănătatea şi siguranţa consumatorului în domenii precum produsele cosmetice, jucăriile, substanţe chimice cu efect distrugător endocrin .

La 13 februarie 2001, Comisia a adoptat Carta Albă asupra viitoarei strategii cu privire la substanţele chimice, în intenţia de a revizui şi moderniza legislaţia curentă în domeniu [ COM (2001) 88 final ].

Informaţii cu privire la acest document sunt disponibile pe site-ul Directoratului General Întreprinderi.

Mediu – 1. Climă şi încălzire globalăSchimbările climatice

Schimările climatice constituie una dintre cele mai mari ameninţări în ceea ce priveşte mediul înconjurător, social şi economic cu care se confruntă planeta.Încălzirea climei este un fenomen lipsit de echivoc, fiind evident din observaţiile cu privire la media temperaturilor globale ale aerului şi oceanelor, topirea masivă a zăpezilor şi gheţarilor şi ridicarea nivelului mediu al apei mărilor. Temperatura la suprafaţa Pământului a crescut cu 0,76° C din 1850. În mare parte, acest fenomen de încălzire apărut în cursul ultimilor 50 de ani se datorează activităţilor umane. În cel de al patrulea Raport de Evaluare, publicat la data de 2 februarie 2007, Conferinţa Interguvernamentală asupra schimbărilor climatice prognozează că temperatura medie la nivelul solului va creste cu încă 1,8 – 4,0° C în acest secol, dacă nu se iau măsuri pentru reducerea emisiilor gazelor de seră. Chiar dacă se ia nivelul minim al acestei creşteri, este vorba despre o creştere cu 2° C pornind de la perioada pre-industrială, prag peste care pot să apară schimbări ireversibile şi catastrofale.Încălzirea globală proiectată va avea consecinţe serioase asupra umanităţii şi a altor forme de viaţă, incluzând o creştere a nivelului mărilor cuprinsă între 18 – 59 cm ceea ce va pune în pericol zonele de coastă şi insulele mici, precum şi o seamă de evenimente meteorologice a căror frecvenţă şi severitate va fi foarte mare.Activităţile umane care contribuie la schimbările climatice includ mai ales arderea combustibililor fosili, agricultura şi schimbările aduse teritoriului, ca de exemplu defrişarea pădurilor. Acestea provoacă emisii ale dioxidului de carbon, principalul gaz responsabil de schimbările climatice, împreună cu

gazele de seră. Pentru a stopa schimbările climatice, este necesară reducerea semnificativă a emisiilor gazelor de seră.Uniunea Europeană se află în fruntea eforturilor internaţionale de combatere a schimbărilor climatice şi joacă un rol cheie în elaborarea a două tratate majore în domeniu Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice din 1992 şi Protocolul de la Kyoto, aprobat în 1997.Încă din 1990, UE a făcut progrese importante în reducerea emisiilor de gaze de seră. În martie 2000, Comisia a lansat Programul European de Schimbare a Climei. Acest Program a condus la adoptarea unui vast domeniu de noi politici şi măsuri. Între acestea, Schema Comercială a Emisiilor UE, lansată la 1 ianuarie 2005, document care a devenit piatra de încercare a eforturilor UE de reducere a costurilor emisiilor.Datele de monitorizare şi proiecţiile indică faptul că cele 15 State Membre ale UE de la momentul ratificării Tratatului de la Kyoto din 2002 vor atinge obiectivul de reducere al emisiilor gazelor de seră, ceea ce înseamnă ca între 2008 – 2012, reducerea emisiilor să fie cu 8% sub nivelele din 1990.Cu toate acestea, Kyoto nu este decât un prim pas. În ianuarie 2007, Comisia Europeană a făcut propuneri pentru realizarea acţiunilor de întreprins, în Comunicarea „Limitarea schimbărilor climatice la nivel global cu 2 grade Celsius: calea spre 2020 şi după aceea”. Ţintele cheie cuprinse în Comunicare au fost semnate de liderii UE la summit-ul de la Bruxelles din 8-9 martie 2007.

2. Natură şi Biodiversitate

Uniunea Europeană este ferm hotărâtă să stopeze pierderile de biodiversitate din Europa şi să reducă semnificativ pierderile la nivel globalRestrângerea diversităţii biologice, biodiversitatea reflectă numărul, varietatea şi variabilitatea organismelor vii, inclusive omenirea. Lumea se confruntă cu o pierdere fără precedent a biodiversităţii ceea ce ameninţă subminarea obiectivelor de mediu, economice şi sociale. Cadrul de acţiune la nivel global îl constituie Convenţia Naţiunilor Unite asupra Diversităţii Biologice din 1992. La Summit-ul Naţiunilor Unite asupra Dezvoltării Durabile de la Johannesburg din 2002, guvernele s-au angajat să reducă în mod semnificativ rata de pierdere a biodiversităţii până în anul 2010. Uniunea Europeană a legiferat şi acţionat încă din 1970 pentru salvgardarea biodiversităţii şi a jucat un rol activ pe scena internaţională. UE şi-a stability

şi obiectivul de a stopa pierderea biodiversităţii pe propriul teritoriu până în 2010.

Principala cauză a pierderii biodiversităţii o constituie schimbările habitatului natural datorită sistemelor de producţie agricolă intensivă, industriei de construcţii şi extractivă, supra exploatarea pădurilor, oceanelor, rîurilor, lacurilor şi solurilor, invaziei speciilor străine, poluării şi chimbării climei la nivel global.

Problema biodiversităţii la scară globală necesită o acţiune internaţională concertată. Cadrul acestei acţiuni îl constituie Convenţia Naţiunilor Unite asupra Diversităţii Biologice, care a fost semnată în 1992 şi pe care UE a ratificat-o în 1993. Obiectivele sale sunt conservarea diversităţii biologice, folosirea durabilă a componentelor sale, precum şi împărţirea echitabilă a beneficiilor ce apar din resirsele genetice.

UE a legiferat biodiversitatea încă din anii 1970. Aceasta este o forţă motrice a scenei mondiale şi este decisă să implementeze Convenţia asupra Diversităţii Biologice. În 1998, a adoptat strategia de biodiversitate. În 2001, au fost adoptate patru planuri de acţiune pentru biodiversitate, în baza acestei strategii. Ele se referă la conservarea resurselor naturale, agricultură, pescuit şi cooperare economică şi de dezvoltare. Astăzi, natura şi biodiversitatea sunt printer priorităţile celui de al şaselea program de acţiune de mediu 2002 – 12.

Informaţii suplimentare:

More about The EU taking action to halt biodiversity loss on its own territory (UE acţionează pentru stoparea pierderii biodiversităţii pe propriul teritoriu)

More about EU a major actor on the world stage (UE actor major pe scena mondială)

Environment for Young Europeans - Nature website (Mediul pentru tinerii europeni – Website-ul Nature)

Nature and Biodiversity fact sheet, August 2005 (pdf ~157Kb) Environment Publications (publicaţii)

Deşeuri

Pe măsură ce societatea europeană s-a îmbogăţit, ea a început să producă din ce în ce mai multe deşeuri. În fiecare an, UE singură aruncă annual 1,3 miliarde de tone de deşeuri, dintre care aproximativ 40 milioane e tone sunt periculoase. Se poate vorbi despre 3,5 tone de deşeuri solide pentru fiecare bărbat, femeie sau copil, conform statisticilor Agenţiei Europene de Mediu. Adăugaţi la aceste cifre încă 700 milioane de tone de deşeuri agricole şi este clar că tratarea şi depunerea acestor materiale - fără a dăuna mediului – devine dătătoare de dureri de cap.

Între 1990 şi 1995, cantitatea de deşeuri generate în Europa a crescut cu 10%, conform Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). Majoritatea a ceea ce aruncăm este fie ars în incineratoare, fie aruncat în deponeuri (67%). Dar ambele metode crează distrugeri asupra mediului. Deponeurile nu numai că ocupă mai mult spaţiu, dar provoacă şi poluarea aerului, apei şi solului, degajând bioxid de carbon şi metan în atmosferă iar substanţele chimice şi pesticidele în pământ şi apa freatică. Acestea, la rândul lor, sunt nocive pentru sănătatea umană, dăunând şi plantelor şi animalelor.

OECD estimează că până în 2020, am putea general cu 45% mai multe deşeuri decât în 1995. Evident, trebuie sa reducem această tendinţă dacă nu vrem să fim îngropaţi în deşeuri. Dar această imagine nu este deloc sumbră. Al 6-lea Program de Acţiune Mediu identifică prevenirea producerii deşeurilor şi management-ul ca o prioritate de vârf între cele 4 identificate. Obiectivul principal este acela de a decuple generarea deşeurilor de activitatea economică, astfel ca creşterea UE să nu mai conducă la şi mai multe deşeuri şi există semen că acest lucru începe să se întâmple. În Germania şi Olanda, de exemplu, generarea deşeurilor municipale a scăzut în anii 1990.

UE are ca obiectiv o scădere drastică a generării deşeurilor, prin iniţiative noi de prevenire a producerii deşeurilor, o mai bună folosire a resurselor şi încurajarea adoptării unori noi tipare de consum durabil.

Abordarea UE în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor se bazează pe trei principii:

1. Prevenire: acesta este un factor cheie în orice strategie de management al deşeurilor. Dacă putem reduce cantitatea de deşeuri generată,

precum şi periculozitatea prin reducerea substanţelor periculoase din produse, atunci dispunerea lor devine mai simplă. Prevenirea deşeurilor se leagă strâns de îmbunătăţirea metodelor de producţie şi influenţează consumatorii să solicite produse mai ecologice şi ambalaj mai redus.

2. Reciclare şi reutilizare: dacă deşeurile nu pot fi prevenite, trebuie recuperate cât mai multe materiale posibil, de preferinţă prin reciclare. Comisia Europeană a definit mai multe “tendinţe” specifice al căror scop este de a reduce impactul general asupra mediului. Acestea sunt deşeurile din ambalaje, vehicolele a căror durată de viaţă s-a încheiat, bateriile, deşeurile electronice şi electrice. Directivele UE cer acum Statelor Membre să introducă legislaţia despre colectarea deşeurilor, re-folosire, reciclare şi dispunere a acestor deşeuri. Mai multe ţări din UE reciclează deja peste 50% din deşeurile provenind din ambalaje.

3. Îmbunătăţirea depunerilor finale şi monitorizarea: Acolo unde este posibil, deşeurile care nu se pot recicla sau re-folosi trebuie incinerate în condiţii de siguranţă, cu depoeul folosit doar ca ultimă soluţie. Ambele metode trebuie monitorizate îndeaproape datorită potenţialului lor de a dăuna grav mediului. UE a aprobat recent o Directivă care prevede linii directoare stricte pentru management-ul deponeurilor. Interzice unele tipuri de deşeuri, cum ar fi anvelopele uzate, şi stabileşte ţinte pentru reducerea cantităţilor de deşeuri biodegradabile. O altă Directivă prevede limitele nivelurilor emisiilor din incineratoare. Uniunea mai doreşte să reducă emisiile de dioxină şi gaze acide cum ar fi oxizii de nitrogen (NO), bioxidul de sulf şi clorura de hidrogen care pot dăuna sănătăţii umane.

4. Apa

Apa înseamnă viaţă! Ea este o precondiţie pentru viaţa omului, a plantelor şi animalelor şi o resursă indispensabilă pentru economie. Apa joacă un rol fundamentasl şi în reglarea ciclului climatic.

Protejarea resusrselor de apă, a ecosistemelor din apa dulce şi sărată şi a apei potabile, constituie una dintre pietrele de încercare în protejarea mediului în Europa. Miza este mare iar problemele depăşesc graniţele naţionale, motiv pentru care este necesară o acţiune concertată la nivelul UE pentru a asigura o protecţie eficientă.

 

WISE Newsletter

Informaţii actualizate asupra dezvoltării, implementării şi revizuirii politicilor referitoare la apă sunt disponibile de două ori pe an prin Wise Newsletter, buletinul Sistemului de Informare Apă din Europa (WISE)

5. Aer

Un aer curat este esenţial pentru sănătatea noastră şi cea a mediului înconjurător. Dar de la revoluţia industrială, calitatea aerului s-a deteriorat considerabil – în special ca rezultat al activităţilor omului. Creşterea producţiei industriale şi energiei, arderea combustibililor fosili şi creşterea dramatică a traficului rutier, toate contribuie la poluarea aerului în oraşele noastre şi poate conduce la serioase probleme de sănătate. De exemplu, poluarea aerului este din ce în ce mai citată ca şi cauză a unor boli de plămâni cum ar fi astmul – de două ori mai mulţi oameni suferă de astm astăzi, comparativ cu acum 20 de ani.

Problema calităţii aerului este una din preocupările majore ale multor cetăşeni europeni. De asemenea, este unul dintre domeniile în care UE este foarte activă. Încă din 1970, UE a lucrat pentru a îmbunătăţi calitatea aerului prin controlul emisiilor de substanţe nocive din atmosferă, calitatea combustibililor şi pentru a integra cerinţele de protecţie a mediului în sectoarele transport şi energie.

Ca urmare a legislaţiei adoptate de UE, s-au înregistrat progrese în depistarea poluanţilor din aer, ca bioxidul de sulf, plumbul, oxizii de azot, monoxidul de carbon şi benzenul. Cu toate acestea, în pofida reducerii unor emisii nocive, calitatea aerului continuă să provoace probleme. Smog-ul de vară depăşeşte, de regulă, limitele de siguranţă. Particulele fine prezinte şi ele un risc pentru sănătate. În mod clar, trebuie să se facă mai mult la nivel local, naţional, european şi internaţional.

Al 6-lea Program de Acţiune Mediu al UE (EAP), „Mediu 2010: viitorul nostru, opţiunea noastră”, include Mediul şi Sănătatea ca una dintre zonele ţintă care cere mare efort – iar poluarea aerului este una dintre problemele care se regăsesc aici. Al 6-lea EAP îşi propune să atingă nivele ale calităţii aerului care să nu aibă impacturi inacceptabile şi riscuri asupra sănătăţii oamenilor şi mediului.

UE acţionează la mai multe niveluri pentru a reduce expunerea la poluarea aerului: prin legislaţia UE, prin activitatea la nivel internaţional de a reduce poluarea trnsfrontalieră, prin cooperare cu sectoarele responsabile de poluarea aerului, prin autorităţile naţionale, regionale şi ONGuri şi prin cercetare. Iniţiativa „Aer Curat pentru Europa” (CAFE) a condus la o strategie tematică prin care se stabilesc obiectivele şi măsurile pentru următoarea fază a politicii în domeniul poluării aerului.

6. Sol

Solul este definit ca primul strat al scoarţei pământului. El este format din particule minerale, substanţe organice, apă, aer şi organisme vii. De fapt, solul este exterm de complex, un mediu variabil şi viu. Interfaţa între pamânt, aer şi apă, solul este o resursă care nu se regenerează, el îndeplinind multe funcţii vitale: producerea hranei şi biomasei, depozitare, filtrare şi transfromare a multor substanţe înclusiv apa, carbonul, azotul. Solul are rolul de habitat şi „coş” genetic, serveşte ca platformă pentru activităţile umane, el este peisaj şi moştenire şi acţionează ca furnizor de materii prime. Aceste funcţii merită protejate datorită importanţei lor socio-economice şi de mediu.Eroziunea, pierderea substanţei organice, compactarea, salinizarea, alunecările de teren, contaminarea .... Degradarea solului se accelerează, cu efecte negative aupra sănătăţii umane, ecosistemelor naturale şi schimbărilor climatice, ca şi asupra economiei. În acest moment, doar 9 State Membre au legislaţie specifică pentru protecţia mediului (mai ales legată de contaminare).

Diferite politici ale UE (de ex., referitoare la apă, deşeuri, substanţe, chimice, prevenirea poluării industriale, protecţia naturii, pesticide, agricultură) contribuie la protejarea solului. Dar pentru că aceste politici au alte obiective şi scopuri, ele nu sunt suficiente pentru a asigura un cadru adecvat pentru toate solurile din Europa.

Pentru toate aceste motive, în Septembrie 2006, Comisia a adoptat o strategie a UE dedicată protecţiei solului.

Strategia este una dintre cele şapte strategii tematice pe care a prezentat-o Comisia. Celelalte strategii acoperă poluarea aerului, mediul marin, prevenirea deşeurilor şi reciclarea, resursele naturale, mediul urban şi pesticidele.

7. Protecţia civilă

Pentru informaţii, consultaţi http://ec.europe.eu/environment/civil/index.htm

8. Substanţe chimice

În primele zile ale Comunităţii Europene, este recunoscut că nu era necesară protecţia mediului Comunităţii şi nici nu era necesară crearea unor standarde commune pentru a proteja consumatorii pentru a asigura libera circulaţie a bunurilor în Statele Membre. Din acest motiv, prima legislaţie de mediu a Comunităţii se ocupa cu produsele, între care şi substanţele chimice periculoase.

Totuşi, în ultimii ani, s-au identificat şi examinat neajunsurile sistemului actual. Cele mai importante sunt:

o 100.106 substanţe existente pot fi folosite fără a fi testateo Povara dovedirii apasă pe autorităţile publiceo Nu există un instrument efficient pentru a folosi în siguranţă cele mai

problematice substanţeo Lipsa facilităţilor pentru inovaţie, în special în cazul înlocuitorilor mai

puţin periculoşi.

Rglementarea REACH se referă la neajunsurile sistemului actual. Se referă în special la următoarea legislaţie:

Substanţe periculoase – Directiva Consiliului 67/548/EEC cu privire la clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase.

Preparate periculoase- Directiva 1999/45/EC a Parlamentului European şi Consiliului cu privire la aproximarea legilor, regulilor şi prevederilor administrative ale Statelor Membre în privinţa clasificării, ambalării şi etichetării preparatelor periculoase.

Substanţe “existente” – Reglementarea Consiliului 793/93/EEC asupra evaluării şi controlului riscurilor substanţelor existente..

  Directiva 76/769 cu privire la restricţiile legate de marketing şi folosirea anumitor substanţe şi preparate periculoase.

Au fost adoptate mai multe măsuri conexe care se ocupă de pesticide – împărţite în legislaţia comunitară în două grupe mari – produse de protecţia

plantelor şi biocide; protecţia muncitorilor; prevenirea accidentelor chimice şi reducerea emisiilor industriale de ex. compuşi organici volatili; Mercury, pentru a forma o reţea de legislaţie de mediu privind substanţele chimice.

9. Zgomot

Urmare a Cartei verzi din 1996 (COM(96)540), Comisia Europeană a elaborate un nou cadru pentru politica de zgomot, bazată pe împărţirea responsabilităţii între nivelul UE, naţional şi local, incluzînd măsuri care să îmbunătăţească precizia şi standardizarea datelor in scopul îmbunătăţirii coerenţei diferitelor acţiuni. Acest document a condus la un set de măsuri comprehensive care include:

1. Crearea unei reţele de xperţi în zgomot, care are misiunea de a asista Comisia în elaborarea politicii de zgomot.

2. Directiva de zgomot ambiental care are menirea de a solicita autorităţilor competente din Statele Membre să producă hărţi strategice de zgomot pe baza indicatorilor armonizaţi, pentru a informa publicul despre expunerea la zgomot şi efectele sale şi de a întocmi planuri de acţiune care sa se adreseze acestei probleme.

3. Revizuirea şi elaborrea legislaţiei existente a UE care se referă la sursele de zgomot, cum ar fi motoarele vehicolelor, aeronavelor, materialului rulant şi furnizarea suportului financiar pentru diferite studii de zgomot şi proiecte de cercetare.

Siguranţa alimentară

Abordarea integrată a Uniunii Europene cu privire la siguranţa alimentară are drept obiectiv asigurarea unui nivel ridicat al siguranţei alimentelor, sănătăţii animalelor, bună-sării animalelor şi sănătăţii plantelor în cadrul UE prin măsuri coerente de tipul „din fermă pe masă” şi monitorizare adecvată, asigurând concomitent funcţionarea eficientă a pieţei interne.

Implementarea acestei abordări implică dezvoltarea de acţiuni legislative şi de alte tipuri:

Pentru a asigura sisteme eficiente de control şi a evalua conformitatea cu standardele UE în privinţa siguranţei alimentare şi a calităţii, sănătăţii animalelor, hrănirea acestora şi sănătăţii plantelor în cadrul UE şi în ţările terţe cu privire la exporturile lor către UE;

Pentru a administra relaţiile internaţionale cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale referitor la siguranţa alimentară, sănătatea, bunăstarea şi hrănirea animalelor şi sănătatea plantelor;

Pentru a administra relaţiile cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară şi asigurarea unui management al riscului pe baze ştiinţifice.

Sănătate

Probleme de sănătate, a se consulta http://ec.europe.eu/health_problems/index_en.htm

Tutunul

Tutunul este singurul responsabil pentru uciderea annual a peste o jumatate de million de oameni din întreaga Europă. Se estimează că 25% din toate decesele de cancer şi 15% din decesele înregistrate în Uniune se datorează fumatului. Din acest motiv, UE elaborează în mod active o politică de control a fumatului, caracterizată printr-o abordare pe 4 paliere:

1. măsuri legislative2. măsuri de prevenire3. introducerea tutunului într-un număr mare de politici comunitare

(agricultură, impozitare, dezvoltare)4. asigurarea că rolul de pionierat al Comunităţii Europene în controlul

tutunului produce un impact dincolo de frontierele UE.

Produse medicinale şi tratamente

UE este ferm hotărâtă să asigure un nivel ridicat de protecţie, competitivitate şi inovare în domeniul sănătăţii publice. În contextul medicinei şi tratatmentelor, obiectivele cheie sunt de a garanta accesul la serviciile medicale la un preţ convenabil şi de a îmbunătăţi calitatea şi diseminarea

informaţiilor către cetăţeni astfel încât să poată avea liberateta de a-şi alege propriul tratament.Pentru a face eforturi în continuare în acest sens, Comisia Europeană a creat Forum-ul Farmaceutic, o platformă de discuţie la nivel înalt, susţinută de grupuri de lucru formate din experţi, care se întâlnesc cu regularitate pentru a face schimb de bune practici şi a elabora recomandări. Scopul este acela de a îmbunătăţi performanţa în industria farmaceutică în ceea ce priveşte competitivitatea şi contribuţia la obiectivele sociale şi de sănătate publică. UE promovează cercetarea, elaborarea terapiilor inovatoare şi libera circulaţie a produselor medicinale pe piaţa internă. Împreună cu Statele Membre şi partenerii, UE elaborează o agendă de cercetare strategică. Aceasta va identifica diferenţele ştiinţifice critice în care este necesar un volum de cercetare mai mare pentru a îmbunătăţi bunăstarea tuturor.Autorizarea şi supravegherea produselor medicinale pe piaţă este o altă zonă-cheie a activităţii. EU a înfiinţat Agenţia Medicală Europeană (EMEA) pentru a pune la dispoziţia Statelor Membre cea mai bună consiliere din punct de vedere ştiinţific asupra chestiunilor legate de calitatea, siguranţa şi eficienţa produselor medicinale.UE mai face eforturi şi pentru a îmbunătăţi accesul la produse medicinale esenţiale în ţările în curs de dezvoltare.

Droguri şi substanţe

Anual, se înregistrează în jur de 8000 de droguri letale în întreaga Uniune Europeană şi Norvegia, implicând mai ales tineri.

La nivelul UE, există o scădere mică dar semnificativă în raportarea deceselor (de la 8838 la 8306, conform raportului anual al EMCDDA, 2004). Statisticile naţionale asupra „deceselor datorate drogurilor” se referă la decese care sunt direct legate de consumul de droguri sau „supradoze”, deşi există diferenţe între ţări. Cifra reală se crede a fi considerabil mai mare deoarece sub-raportărilor legate de decesele datorate supradozelor şi datorită deceselor indirect lgate de droguri cum ar fi SIDA şi alte boli infecţioase, precum şi sinucideri, accidente şi violenţă. Se crede că acestea toate sporesc cu până la de 3 ori numărul deceselor care pot fi puse pe seama drogurilor. În ultimii ani, decesele datorate drogurilor s-au stabilizat sau au scăzut. Metodele folosite, cum ar fi programele legate de schimbarea acelor, programele de substituire cu metadonă şi substanţele conexe, serviciile acordate, se consideră a fi jucat un rol în aceste evoluţii.

Canabisul

Canabisul rămâne substanţa ilegală cea mai folosită în Europa, cu un mare nivel de variaţie între ţări. Studii recente în rândul elevilor de 15 ani arată că prevalenţa pe durata vieţii variază de la sub 10% la peste 30% în comparaţie cu de la 1% la 10% pentru cocaină (15 – 34 ani). Este dificilă definirea tendinţelor clar delimitate care se aplică UE în întregul său. Folosirea drogurilor este mai puţin comună, atât în rândul tinerilor cât şi în general. Folosirea recentă a amfetaminelor sau cocainei este sub 1% în rândul adulţilor. În general, creşterea folosirii pastilelor de ecstacy care a apărut în anii 1990 pare a se fi stabilizat acum, doar câteva ţări raportând o tendinţă ascendentă. Folosirea drogurilor sintetice de către tineri în viaţa de noapte ramâne o problemă majoră. Un număr important de ţări au raportat în jur de 20 – 25% ca experienţă de-a lungul vieţii (= folosirea oricărui drog de-a lungul vieţii). Folosirea drogurilor este mai mare în rândul bărbaţilor decât al femeilor, dar mai mică în rândul tinerilor. Consumatorii de droguri sunt mai mulţi în închisori prin comparaţie cu populaţia, în general.

Directoratul general (DG) Sănătate şi protecţia consumatorului se ocupă de aspectele de sănătatea publică a folosirii ilegale de droguri, în special prevenirea, educarea, reducerea riscului, tratament şi creşterea conştientizării. Acest Directorat cooperează cu DG Justiţie- Liberate – Securitate în privinţa reducerii consumului şi altor servicii ale Comisiei. De asemenea, cooperează cu Centrul European de Monitorizare pentru Droguri şi Dependenţă faţă de droguri (EMCDDA) de la Lisabona şi cu oraginzaţiile internaţionale cum ar fi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi grupul Pompidou al Consiliului Europei.

Afaceri Maritime

Europa este înconjurată de mări şi oceane; oceanele Atlantic şi Arctic, Marea baltică, Marea Nordului, Marea Mediteraneană şi Marea Neagră. Uniunea Europeană are nevoie de o politică maritimă integrată inteligibilă pentru a putea beneficia de întregul potenţial al mărilor şi oceanelor sale.La 10 octombrie 2007, Comisia Europeană şi-a prezentat viziunea pentru o politică maritimă integrată pentru UE. Acest document de viziune – denumit şi Cartea Albastră – a fost însoţit de un Plan de Acţiune şi un Raport asupra rezultatului largii consultări cu toţi actorii implicaţi.

Dezvoltare Durabilă

Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE are ca obiectiv, în tandem cu Strategia de la Lisabona pentru creştere şi locuri de muncă, construirea unei Europe mai prospere, mai curate şi mai corecte. Dezvoltarea durabilă este un concept foarte cuprinzător. Tratatul UE cere ca dezvoltarea durabilă să fie integrată în toate politicile europene, pentru a contribui astfel, de o manieră integrată la îndeplinirea obiectivelor economice, de mediu şi sociale.

Acest site vă furnizează informaţii cu privire la istoria ideii de dezvoltare durabilă în Europa şi în lume, vă oferă o bibliotecă cuprinzând documentele cheie şi publicaţiile care vă oferă o selecţie a altor surse de informaţii şi link-uri utile.

Activităţile Comisiei legate de dezvoltarea durabilă şi subiectele conexe sunt prezentate împreună cu activităţile altor instituţii europene, Statelor Membre, partenerilor din ştiinţă şi educaţie, regiunilor şi municipalităţilor, firmelor şi organizaţiilor neguvernamentale.

Ideea dezvoltării durabile în EuropaPentru a veni în întâmpinarea nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea viitoarelor generaţii de a-şi satisface propriile nevoi.

(Brundtland Commission, 1987)

Dezvoltarea durabilă este o valoare profund înrădăcinată a Uniunii Europene şi cuprinde probleme de mare importanţă pentru cetăţeni, în menţinerea şi sporirea prosperităţii pe termen lung, se adresează schimbărilor climatice sau

acţionează spre o societate sigură, sănătoasă şi cu o bună incluziune socială. Deoarece provocările la nivel global cu care ne confruntăm sunt rapide, de la topirea calotelor de gheaţă până la creşterea cererii pentru energie şi preţuri mai mari, necesitatea de a ne adresa tendinţelor nesustenabile, precum şi schimbarea comportamentului şi atitudinii noastre, sunt mai presante ca niciodată.

Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE îşi propune aducerea la un nivel ridicat a protecţiei mediului, echităţii sociale şi coeziunii, prosperităţii economice şi promovării active a dezvoltării durabile în întreaga lume. Există multiple legături între provocările-cheie; de exemplu, folosirea energiilor neconvenţionale şi schimbările climatice sau schimbarea climei şi sărăcia. Problemele sunt întrepătrunse iar soluţiile trebuie luate în considerare.

Prima Strategie de Dezvoltare Durabilă din 2001 şi-a adus deja contribuţia la progress în multe domenii iar bunele practice sunt evidente în întreaga Europă, dar pentru a inverse tendinţele, este necesar schimbarea societăţilor noastre. Aceasta va însemna implementarea politicilor existente precum şi noi politici, odată cu schimbarea comportamentului şi atitudinilor. Avem nevoie să producem şi să consumăm în mod inteligent, să descoperim noi metode de creştere durabilă a activităţii. Avem nevoie de noi surse de energie alternativă, moduri mai bune de a exploata resursele pământului, mijloace de transport mai eficiente pentru oameni şi mărfuri şi o societate globală cu un potenţial sporit de includere.

Comisia face apel la Statele Membre, la cetăţeni, mediul de afaceri, parteneri sociali şi alţi participanţi de a-şi uni forţele şi de a aduce o schimbare reală.