mdulul alimente inducee - european commission · ce tip de etichetă a ue se găsește pe brânza...

14
INTRODUCERE > pentru profesori L ansată în 1962, politica agricolă comună (PAC) reprezintă un parteneriat între agricultură și societate, între Europa și fermierii săi. Noi, cetățenii Uniunii Europene (UE), suntem beneficiarii finali ai PAC. În magazinele și supermarketurile noastre există întotdeauna cantități suficiente de alimente, la prețuri accesibile tuturor. UE își susține fermierii pentru ca aceștia să poată oferi alimente sigure, de înaltă calitate, trasabile și produse în mod durabil pentru peste 500 de milioane de consumatori europeni. Europa este renumită pentru gama sa foarte largă de delicatese, sortimente de vin și bere, care reflectă diversitatea marilor noastre tradiții culinare. Abordarea integrată la nivelul UE a siguranței alimentare are ca scop asigurarea unui nivel înalt de siguranță alimentară, sănătate și bunăstare animală și sănătate a plantelor în cadrul țărilor din UE, prin supravegherea fiecărei etape din lanțul alimentar, de la fermă și până la consumator. La nivel global, producția de alimente va trebui să se dubleze pentru a putea hrăni o populație care în 2050 va ajunge la 9 miliarde de locuitori. În UE sunt circa 11 milioane de ferme, iar sectorul alimentar este cel mai mare angajator al UE, oferind în jur de 44 de milioane de locuri de muncă (ceea ce reprezintă aproxi- mativ 7 % din PIB-ul UE). UE îi susține pe fermieri, întrucât producția de alimente depinde de factori care nu pot fi controlați de aceștia, cum ar fi bunăoară crizele economice, ecologice sau climatice. Grație politicii sale agricole și a resurselor oferite, UE deține un rol important în asigurarea securității alimentare pentru noi toți. În cadrul acestui modul, elevii vor afla că o mare parte din ceea ce ei consumă și utilizează zilnic provine dintr-o fermă – lapte, carne, fructe, legume, pâine, ulei de măsline, ouă, flori, haine, cosmetice etc. Elevii vor descoperi cu precădere următoarele aspecte: specialitățile alimentare din regiunea lor și produsele ecologice, precum și sprijinul acordat de UE fermierilor în procesele de producție și comercializare (a se vedea fișa de lucru „Gustul calității”); standardele înalte de producție ale UE, precum și mecanismele de etichetare și trasabilitate ne garantează calitatea alimentelor (a se vedea fișa de lucru „Poți sparge codul?”); importanța alimentelor regionale produse de către fermierii europeni pentru păstrarea tradițiilor și a culturii (a se vedea fișa de lucru „Celebrarea tradițiilor gastronomice europene”); necesitatea eficientizării activității fermierilor în vederea hrănirii populației mondiale în creștere, tipurile de recolte și produse, metodele și tehnicile de producție și motivul pentru care ar trebui să luăm măsuri împotriva risipei de alimente (a se vedea fișa de lucru „Recolta 2050”); alegeri nutriționale sănătoase și planificarea unei diete echilibrate, precum și alegerea informată în momentul cumpărării alimentelor (a se vedea fișa de lucru „Alimentele din viața voastră”). Modulul se încheie cu o propunere de proiect constând într-o vizită la o fermă horticolă sau de grădinărit. Resurse suplimentare ⇢ Harta agricolă a UE ⇢ Fișă informativă privind PAC ⇢ Glosar INTRODUCERE 1/1 RO 23/72

Upload: votu

Post on 31-Aug-2018

217 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

INTRODUCEREMODULUL ALIMENTE

> pentru profesori

Lansată în 1962, politica agricolă comună (PAC) reprezintă un parteneriat între agricultură și societate, între Europa și

fermierii săi. Noi, cetățenii Uniunii Europene (UE), suntem beneficiarii finali ai PAC. În magazinele și supermarketurile noastre există întotdeauna cantități suficiente de alimente, la prețuri accesibile tuturor.

UE își susține fermierii pentru ca aceștia să poată oferi alimente sigure, de înaltă calitate, trasabile și produse în mod durabil pentru peste 500 de milioane de consumatori europeni. Europa este renumită pentru gama sa foarte largă de delicatese, sortimente de vin și bere, care reflectă diversitatea marilor noastre tradiții culinare. Abordarea integrată la nivelul UE a siguranței alimentare are ca scop asigurarea unui nivel înalt de siguranță alimentară, sănătate și bunăstare animală și sănătate a plantelor în cadrul țărilor din UE, prin supravegherea fiecărei etape din lanțul alimentar, de la fermă și până la consumator.

La nivel global, producția de alimente va trebui să se dubleze pentru a putea hrăni o populație care în 2050 va ajunge la 9 miliarde de locuitori. În UE sunt circa 11 milioane de ferme, iar sectorul alimentar este cel mai mare angajator al UE, oferind în jur de 44 de milioane de locuri de muncă (ceea ce reprezintă aproxi-mativ 7 % din PIB-ul UE). UE îi susține pe fermieri, întrucât producția de alimente depinde de factori care nu pot fi controlați de aceștia, cum ar fi bunăoară crizele economice, ecologice sau climatice. Grație politicii sale agricole și a resurselor oferite, UE deține un rol important în asigurarea securității alimentare pentru noi toți.

În cadrul acestui modul, elevii vor afla că o mare parte din ceea ce ei consumă și utilizează zilnic provine dintr-o fermă – lapte, carne, fructe, legume, pâine, ulei de măsline, ouă, flori, haine, cosmetice etc.

Elevii vor descoperi cu precădere următoarele aspecte:▶ specialitățile alimentare din regiunea lor și produsele ecologice, precum și sprijinul acordat de UE

fermierilor în procesele de producție și comercializare (a se vedea fișa de lucru „Gustul calității”);

▶ standardele înalte de producție ale UE, precum și mecanismele de etichetare și trasabilitate ne garantează calitatea alimentelor (a se vedea fișa de lucru „Poți sparge codul?”);

▶ importanța alimentelor regionale produse de către fermierii europeni pentru păstrarea tradițiilor și a culturii (a se vedea fișa de lucru „Celebrarea tradițiilor gastronomice europene”);

▶ necesitatea eficientizării activității fermierilor în vederea hrănirii populației mondiale în creștere, tipurile de recolte și produse, metodele și tehnicile de producție și motivul pentru care ar trebui să luăm măsuri împotriva risipei de alimente (a se vedea fișa de lucru „Recolta 2050”);

▶ alegeri nutriționale sănătoase și planificarea unei diete echilibrate, precum și alegerea informată în momentul cumpărării alimentelor (a se vedea fișa de lucru „Alimentele din viața voastră”).

Modulul se încheie cu o propunere de proiect constând într-o vizită la o fermă horticolă sau de grădinărit.

Resurse suplimentare ⇢ Harta agricolă a UE⇢ Fișă informativă privind PAC⇢ Glosar

I NTROD UCERE 1 /1

RO 23/72

Page 2: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de
Page 3: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

UE îi sprijină pe fermieri și îi ajută să lucreze în conformitate cu standardele sau normele stricte ale UE pentru a asigura calitatea, valoarea nutritivă și siguranța tuturor produselor agricole și alimentare înainte ca noi să ajungem să le con-sumăm. Totodată, UE a instituit o serie de programe privind calitatea pentru a asigura că ajungem să consumăm și să ne bucurăm de cele mai bune produse europene. Aceste programe contribuie, de asemenea, la impulsionarea economiilor, întrucât consumatorii europeni și cei din afara UE apreciază tot mai mult produsele alimentare europene de înaltă calitate.

2. Programe ale UE, cum ar fi denumirea de origine protejată și indicația geografică protejată, promovează și protejează nume de produse agricole și alimentare, unice, de înaltă calitate.

a) Aruncă o privire pe: http://ec.europa.eu/agriculture/quality/schemes/index_en.htm

Completează acum definiția fiecărui tip de etichetă.

1. Poți ghici ce au în comun aceste alimente europene?

DENUMIREA DE ORIGINE PROTEJATĂ INDICAȚIA GEOGRAFICĂ PROTEJATĂ

O etichetă DOP indică produse agricole și alimentare care

O etichetă IGP denumește produse agricole și alimentare care

GUSTUL C AL I TĂȚ I I 1 /2

GUSTUL

CALITĂȚII

RO 25/72

Page 4: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

Compară apoi ideile tale cu informațiile disponibile pe http://ec.europa.eu/agriculture/organic/ index_ro.htm

GUSTUL C AL I TĂȚ I I 2 /2

b) Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe miere și de ce? Identifică pe Harta agricolă a UE de unde provine fiecare din cele două produse.

c) Caută pe Harta agricolă a UE produsele agricole din țara ta. Enumeră tipurile de recolte și de animale crescute și produse de fermierii din țara ta. Se găsește eticheta calității pe vreunul dintre ele?

Aruncă o privire pe http://ec.europa.eu/agriculture/quality/door/list.html?locale=ro și identifică produsele de calitate din țara ta.

Câte dintre aceste produse ai gustat? Alege câteva alimente și compune un „sendviș de calitate”. Ai la îndemână unt, ulei, brânză, diverse tipuri de carne, fructe și legume.

d) UE a introdus totodată și o etichetă pentru alimentele ecologice. Aceasta poate fi regăsită pe o gamă de alimente și băuturi, inclusiv pe fructe, legume, carne, lapte, vin, brânzeturi, ouă, cereale, cafea, ciocolată, pește și fructe de mare care sunt produse în conformitate cu reguli stricte.

Iată cum arată eticheta ecologică a UE – are formă de frunză schițată din stele pe fond verde. Ce crezi că simbolizează desenul? Ce condiții crezi că trebuie să îndeplinească produsele alimentare din UE pentru a putea obține o asemenea etichetă? Discută pe această temă cu un coleg sau în cadrul unor grupuri mici.

RO 26/72

Page 5: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

Toate ouăle din categoria A din UE trebuie să poarte inscripționările următoare:

▶ un cod de identificare a metodei de producție

▶ țara de origine

▶ ferma unde au fost produse

POȚ I SPARGE C ODUL ? 1 /2

Acesta este un ou din categoria A produs într-o fermă din UE și comercializat într-un magazin sau în piață. Pentru a asigura că toate produsele agricole crescute și produse în Europa sunt de înaltă calitate și bune de mâncat, UE a instituit programe de bunăstare animală, etichetare, trasabilitate și calitate. Informațiile care ajută la identificarea mărimii unui ou, precum și metoda folosită la producerea acestuia, se regăsesc chiar pe ou și pe ambalaj.

Privește imaginile de mai jos și verifică următoarele aspecte:

2 I E 9 8 9

2 ➔ În hale la sol

IE ➔ Irlanda

POȚI SPARGE CODUL?

RO 27/72

Page 6: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

POȚ I SPARGE C ODUL ? 2 /2

Multe informații pe fiecare ou! Poți sparge codul?

1. Codul începe cu un număr de identificare a metodei de producție:

0 1 2 3Ouă organice Ouă de găini

crescute în aer liberOuă de găini

crescute la solOuă de găini

crescute în baterii

Care a fost metoda utilizată la producerea oului din imagine?

2. Urmează două litere, care indică țara de origine.

Despre ce țări este vorba în exemplele date? Care sunt cele două litere care ar indica țara ta?

3. În final, și cel mai important, apare imprimat pe ou și pe ambalaj numărul de înregistrare al fermierului.

Care este numărul de înregistrare al fermierului în exemplul de mai sus? Ce asigurări ne oferă fermierul UE prin adoptarea sistemului de codare? De ce credeți că avem sisteme de trasabilitate și de etichetare a alimentelor în întreaga UE? Cât este de important pentru tine ca fiecare dintre etapele lanțului alimentar – de la fermă până la consumator – să fie cuprinsă în programele UE de trasabilitate și etichetare a alimentelor? Ce-ar fi să iei un ou sau un cofraj de acasă și să încerci să interpretezi codul de trasabilitate?

4. Umilul ou are valoare nutritivă mare și este unul dintre alimentele naturale cele mai versatile. Gândește-te la toate modurile posibile de pregătire a unui ou și, dacă se poate, numește țara UE cel mai des asociată cu metoda respectivă de pregătire, de exemplu:

FEL DE PREGĂTIRE A OULUI ȚARĂ UEOmletă Franța

5. Îți mai vin în minte și alte produse agroalimentare originare din UE care dispun de sisteme de trasabilitate și de etichetare?

Aruncă o privire în frigider diseară și fă o listă cu produsele alimentare proaspete de fermă care au calitatea garantată de UE și de fermieri.

RO 28/72

Page 7: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

CELEBRAREA TRADIȚI ILOR GASTRONOMICE EUROPENE

C E LEBRARE A TRAD IȚ I I LOR GASTRONOMIC E E UROPENE 1 /2

1. Menționați câteva preparate locale și tradiționale din cadrul evenimentelor sau festivalurilor gastronomice.

X PREPARAT REGIUNE/LOCALITATE TÂRG/FESTIVAL GASTRONOMIC

2. Numeroase specialități și preparate culinare datează de secole. Adeseori rețetele și metodele de preparare au fost transmise din generație în generație.

Discutați în clasă și enumerați în scris preparatele locale sau regionale tipice pentru cultura și tradițiile culinare din țara voastră.

3. Unde se produc mai exact aceste preparate în țara sau în regiunea unde locuiți?

Se găsesc în țara voastră zone mărginașe (cum ar fi zonele umede, montane și aride) unde este greu de practicat agricultura?

Propuneți modalități de susținere a agriculturii în aceste zone.

Care dintre voi a participat deja la un târg agricol sau la un târg ori festival gastronomic? De ce a fost organizat un asemenea târg și în ce perioadă a anului? Care au fost produsele tradiționale pe care le-ați văzut acolo? Din ce produse și preparate locale ați gustat și ați fost încântați?

RO 29/72

Page 8: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

4. Dacă cunoașteți povești folclorice legate de specialități culinare locale, povestiți-le clasei. Ce transmit preparatele și produsele noastre tradiționale despre cultura noastră? Susțineți-vă cu argumente punctul de vedere.

5. Căutați pe internet și vedeți dacă există vreun târg de produse gastronomice în țara voastră. Puteți găsi vreun târg, festival sau eveniment gastronomic programat să se desfășoare în lunile care vin?

6. Știați că pe 9 mai se sărbătorește în fiecare an Ziua Europei?

Ce ar fi să sărbătoriți anul acesta Ziua Europei organizând un târg gastronomic în școală? Este modul cel mai savuros de a gusta cultura, istoria și tradițiile Europei.

a) În grupe de câte doi elevi, alegeți un târg sau un festival gastronomic european ca subiect de documentare pe care să îl prezentați la târgul gastronomic organizat în școala voastră cu ocazia Zilei Europei. Căutați originile festivalului și alegeți un fel de mâncare tradițional sau o specialitate pe care să o pregătiți pentru colegii de clasă cu ocazia târgului gastronomic de la școală.

b) Documentați-vă în legătură cu un fel de mâncare tradițional local similar și, dacă puteți, pregătiți-l pentru târgul vostru gastronomic de la școală.

c) Montați și decorați un stand propriu pentru a vă prezenta preparatele și a le oferi vizitatorilor spre degustare.

Aflați mai multe despre Ziua Europei la https://europa.eu/european-union/about-eu/symbols/ europe-day_ro

C ELEBRARE A TRAD IȚ I I LOR GASTRONOMICE EUROPENE 2 /2

RO 30/72

Page 9: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

RE COLTA 2050 1 /2

Ce vârstă vei avea în 2050?

Astăzi populația lumii este de 7 miliarde, dar în 2050 se preconizează că vom ajunge la 9 miliarde. La nivel mondial, producția de alimente va trebui să se dubleze pentru a asigura hrana a 9 miliarde de suflete. Cum nu dispunem de prea multe posibilități de extindere a zonei de producție, fermierii vor fi obligați să producă mai multe alimente cu mai puține resurse.

Aceasta înseamnă că fermierii vor fi nevoiți să lucreze mai eficient. UE oferă sprijin fermierilor în acest sens, precum și pentru creșterea producției, prin derularea de investiții în tehnologie și cercetare. Totodată, risipa de alimente va trebui și ea redusă.

Să aruncăm o privire la tipurile de culturi existente în UE.

1. Deschide harta agricolă a UE pentru a vedea câteva dintre plantele cultivate și produse în țara sau în zona în care locuiești.

a) Analizând tipul de teren, de fermă sau de climă din țara sau din regiunea ta, ai putea să spui de ce crezi că aceste plante sunt cultivate și produse aici?

b) Poți numi câteva produse alimentare sau nealimentare cunoscute care sunt produse din culturile și animalele care provin din regiunea sau țara ta? Gândește-te la produsele care utilizează tehnici de producție alimentară vechi de sute de ani, precum și la metodele transmise din generație în generație.

RECOLTA 2050

RO 31/72

Page 10: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

Pentru mai multe informații pe această temă, a se vedea fișa de lucru „Acționează împotriva risipei de alimente!”.

RE COLTA 2050 2 /2

2. În medie, fermierii din UE dețin doar 12 hectare (ha) de teren, echivalentul a 20 de terenuri de fotbal, comparativ cu dimensiunea medie a fermelor care în Brazilia este de 64 ha, în SUA de 180 ha, iar în Australia de peste 3 000 ha. Procentul mare în UE de ferme de familie relativ mici indică faptul că fermierii noștri trebuie să lucreze pământul în mod eficient pentru a putea asigura o ofertă sigură de produse alimentare de înaltă calitate pentru consumatori. De asemenea, nu sunt puține cazurile în care fermierii își comercializează direct produsele în piețe de producători. De ce crezi că se întâmplă acest lucru?

a) Care sunt culturile locale și ce alte produse te aștepți să găsești în piețele de producători agricoli din regiunea în care locuiești?

b) Ce fructe și legume crezi că sunt de vânzare în acest anotimp?

c) Cum crezi că se stabilește prețul fructelor și al legumelor? De ce nu mergi până în piața locală de producători să vezi dacă răspunsurile fermierilor se potrivesc cu ale tale?

3. Ce crezi că se întâmplă cu produsele vegetale și nevegetale care nu se vând în piețele agricole?

Este important să nu irosim mâncarea care le-a cerut fermierilor atâta timp și energie pentru a o produce. Ce poți face pentru reducerea risipei de alimente (la școală sau acasă)? Ce ar fi să lansezi o „Provocare privind recolta 2050” pentru reducerea risipei de alimente?

RO 32/72

Page 11: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

Pentru mai multe informații, vizitează http://ec.europa.eu/agriculture/sfs/index_ro.htm

AL IMENTE LE D IN V I AȚA TA 1 /2

Uită-te critic la piramidă. Te surprind alimentele sau băuturile pe care le vezi în vârful piramidei?

Al doilea nivel de jos în sus este cel al fructelor și legumelor. Știai că se recomandă să se consume zilnic cel puțin cinci porții de fructe și legume diferit colorate pentru menținerea stării de sănătate? UE contribuie la finanțarea programelor din școli care asigură fructe și legume proaspete copiilor pentru a-i încuraja să își formeze obiceiuri culinare sănătoase.

ALIMENTELE DIN VIAȚA TA

UE îi susține pe fermieri pentru ca aceștia să poată produce alimente de calitate înaltă. Hrana noastră trebuie să fie de înaltă calitate pentru a ne asigura substanțele nutritive necesare sănătății.

1. Ce știi despre alimentația sănătoasă? Aceasta este piramida alimentelor și ne arată care sunt diversele tipuri de alimente, precum și cantitățile necesare din fiecare grupă pentru menținerea sănătății.

Alimentele din vârful piramidei au conținut înalt de grăsimi, zahăr și sare. Nu sunt esențiale pentru sănătate, iar în exces pot deveni dăunătoare.

Grăsimile și uleiurile sunt esențiale, însă doar dacă sunt consumate în cantități reduse.

Alimentele și băuturile plasate pe ultimele 4 niveluri ale piramidei alimentare sunt esențiale pentru menținerea stării de sănătate.

SĂ ÎNȚELEGEM PIRAMIDA ALIMENTARĂ

Sursa: www.safefood.euRO 33/72

Page 12: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE FIȘĂ DE LUCRU

AL IMENTE LE D IN V I AȚA TA 2 /2

2. Să vedem care sunt alimentele pe care le aleg familii ca a ta din întreaga lume.

Poți da două exemple de alimente pe care familia Le Moines le-a luat din cele patru grupe de alimente de mai jos?

LAPTE ȘI PRODUSE LACTATE ASIGURĂ: CALCIU, PROTEINE ȘI VITAMINA A

LEGUME ȘI FRUCTE ASIGURĂ: VITAMINELE A ȘI C

1.

2.

1.

2.

CARNE, PEȘTE ȘI VARIANTE ASIGURĂ: PROTEINE, FIER ȘI VITAMINA B

CEREALE ASIGURĂ: CARBOHIDRAȚI, FIER ȘI VITAMINA B

1.

2.

1.

2.

Crezi că dieta aleasă de familia Le Moines pentru o săptămână este echilibrată și sănătoasă?

3. Întocmește o listă cu ce ai mâncat ieri, apoi împarte alimentele în cele patru categorii de mai sus. Discută cu un partener alegerile făcute. Au fost bogate în substanțe nutritive? Ai fi putut face alegeri mai bune?

4. Împărțiți-vă în șapte grupuri mici. Fiecare dintre grupuri să propună familiei Le Moines un program de hrănire sănătoasă pentru una din zilele săptămânii în funcție de alimentele cumpărate de aceștia. Includeți planuri pentru toate

mesele zilei, și anume pentru micul dejun, prânz și cină pentru întreaga familie. Discutați alegerile făcute cu celelalte grupuri.

Iată o imagine a familiei Le Moines din Franța.

© P

eter

Men

zel/C

osm

os –

din

car

tea

Hun

gry

Plan

et

RO 34/72

Page 13: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE PROIECT

Partea 1

Împreună cu profesorul, ieșiți și identificați trei zone unice adecvate culegerii de probe de sol și analizați caracteristicile specifice ale mostrei de sol în laboratorul școlii. Discutați de ce este important ca fermierii să cunoască pH-ul

și diversele tipuri de sol din zona în care trăiesc.

Acum este momentul germinării unor semințe de busuioc și de salată verde. În grupuri mici, tăiați în două câteva sticle din plastic. Adăugați până la jumătate compost umed obișnuit și semănați câteva semințe din fiecare tip, utilizând jumătatea superioară a sticlelor din plastic sub formă de minisere. În câteva zile ar trebui să germineze,

dacă le udați și le asigurați cel puțin 12 ore de lumină pe zi. Păstrați un jurnal al proiectului, astfel încât diversele grupuri să poată raporta cu

privire la condițiile de creștere care au funcționat cel mai bine.

După plantarea în ghivece, puteți continua să cultivați răsadurile în clasă sau le puteți scoate în grădina școlii. Dacă le îngrijiți bine, fiecare dintre grupuri se va putea înfrupta din roadele muncii sale în 5-6 săptămâni!

În cadrul acestui proiect referitor la

alimente, care cuprinde două părți,

veți putea afla mai multe informații

despre agricultură, precum și despre

etapele necesare producerii hranei

noastre.

PRO IECT 1 /2

Acesta este

teren fertil

RO 37/72

Page 14: MDULUL ALIMENTE INDUCEE - European Commission · Ce tip de etichetă a UE se găsește pe brânza feta și pe ... Caută pe Harta agricolă a UE produsele ... ai putea să spui de

MODULUL ALIMENTE PROIECT

PRO IECT 2 /2

Partea 2Organizați o vizită într-o fermă horticolă din apropiere sau într-o grădină de legume și/sau fructe. O variantă ar fi o vizită cu clasa la o piață de producători locali.

Înainte de a porni la drum, gândiți-vă ce întrebări să îi puneți fermierului în legătură cu produsele vegetale și cu provocările și satisfacțiile vieții de fermier. Alegeți voluntari care să pună respectivele întrebări.

Principalele întrebări ar putea viza: dimensiunea fermei, tipurile de plante cultivate, clădirile, mașinile agricole și tehnologia utilizată, rotația culturilor,

utilizarea de îngrășăminte și gestionarea bolilor, costurile și utilizarea apei (de exemplu: Știți cumva cât plouă anual în această regiune?). Întrebați-l pe fermier despre prelucrarea și ambalarea produselor sale alimentare și despre modul în care le comercializează.

Întrebați-l, de asemenea, ce se întâmplă cu legumele cu aspect ne-atrăgător sau cu forme neregulate, care nu arată ca produsele pe care

suntem obișnuiți să le vedem în magazine, precum și despre soarta legu-melor și fructelor care nu s-au vândut.

Luați și aparatele foto cu voi, notați orice practici durabile pe care le remarcați, de exemplu, utilizarea de îngrășăminte naturale și conservarea apei, și întrebați-l pe fermier cum contribuie la protecția mediului.

Cereți permisiunea și adunați diverse informații, precum și alte obiecte agricole (de exemplu, frunze, o probă de sol și fotografii). La întoarcerea la școală, aflați mai multe din cărți și de pe internet despre informațiile și diversele obiecte adunate.

Fiecare grup va realiza ulterior un colaj pe o planșă A3 în care să descrie câteva din caracteristicile fermei, precum și legumele sau fructele produse și vândute la piață. Prezentați colajele în fața clasei, apoi expuneți-le pe holurile școlii.

RO 38/72