Maximizarea profitului

În sens general, profitul este un venit, câştig, realizat din desfăşurarea unei activităţi. În sens restrâns, profitul este un venit destinat recompensării posesorului de capital pentru utilizarea acestuia în calitate de factor de producţie.

Profitul se determină ca diferenţa între veniturile şi cheltuielile ce rezultă din activitatea unui agent economic.Rolul profitului este deosebit de important atât pentru societăţi cât şi pentru întreprinzător; orice activitate sau agent economic nu poate progresa daca nu obţine un profit. El este scopul şi raţiunea oricărei activităţi economice, mobilul principal al investirii capitalului.

Profitul constituie principalul indicator calitativ de performanţă care sintetizează rezultatele întregii activităţi a firmei şi care dovedeşte utilitatea respectivei activităţi; de mărimea şi dinamica profitului depinde situaţia economică şi socială a firmei.

Prin natura sa, profitul are un caracter aleator, obţinerea lui depinzând de succesul în afaceri şi de norocul întreprinzătorului de a nu întâlni o concurenţă distrugătoare, disturbări politice, financiare sau de altă natură.

Obţinerea profitului are efecte benefice sintetizate de funcţiile pe care acest venit le îndeplineşte în societate. Dintre acestea, cele mai importante sunt prezentate în continuare:

1. Orientarea generală a activităţilor economice. Profitul incită la luarea deciziilor de creare de noi întreprinderi, de dezvoltare a activităţilor existente. Dacă se speră ca într-o anumită activitate să se obţină câştig, forţa de muncă şi capitalurile sunt dirijate către respectiva activitate. Orientarea producţiei pentru satisfacerea cerinţelor consumatorilor condiţionează extinderea producţiei.

2. Sursa principala de autofinanţare. Profitul reprezintă sursa principala a acumulărilor pe baza cărora se constituie investitiile. Între resursele proprii si deciziile de investiţii este o strânsă legatură. Folosirea unei părţi din profitul obţinut pentru autofinanţare este o condiţie fundamentala a dezvoltării firmelor.

3. Mijloc de stimulare economica. După efectuarea prelevărilor prioritare asupra profitului brut(impozitul pe profit, dobânzile bancare, etc.), partea care ramâne este destinata autofinanţării firmei, acordării de stimulente materiale si pentru satisfacerea unor nevoi social-culturale. În condiţiile unei vieţi economice dinamice, a unui viitor imprevizibil, desfăşurarea producţiei de bunuri economice pe baza unei cereri anticipate implica diverse riscuri generate de schimbările din condiţiile pieţei, din metodele de producţie, etc. Obţinerea profitului stimulează iniţiativa Întreprinzătorilor şi îi determină să îşi asume riscurile pe care le implica o afacere;(1) Politica sociala reprezintă ansamblul mijloacelor elaborate de stat si colectivităţile locale pentru a corija disparitatile sociale considerate inacceptabile si a asigura tuturor accesul la bunurile primordiale .

4. Mijloc de control al eficacităţii firmelor si al muncii tuturor lucrătorilor acestora. Profitul indica eficienta firmei, fiind indicatorul principal de care conducerea trebuie să ţină cont in elaborarea politicilor si strategiilor economice. Prin reducerea costurilor si obţinerea unui profit mai mare, angajaţii firmei pot primi stimulente materiale mai mari. Profitul generează si imprima participanţilor la viata economică un spirit de economisire care se transmite de la nivelul conducerii firmei până la ultimul salariat al acesteia.

5. Indicator sintetic al activităţii firmei. Profitul exprimă întreaga activitate a firmei; mărimea si dinamica lui reflecta calitatea muncii depuse, a actului managerial, a dotării tehnice existente si condiţionează extinderea viitoare a activităţii.

6. Sursa de venituri bugetare. Profitul este un venit impozabil, pe seama lui formându-se o parte din veniturile bugetare prin care se asigura funcţionarea unor activităţi non-profit, absolut necesare pentru dezvoltarea societăţii.

In economia de piata Occidentala exista cel mai inalt grad de satisfacere al trebuintelor (exista o crestere a gradului de satisfactie in viata, in munca) in acelasi timp spunem ca maximizarea profitului este scopul supreme, nemijlocit. In consecinta, se produca foarte multe marfuri de calitate iar in randul lor intalnim armament, droguri, tutun.

Maximizarea profitului este scopul fundamental al economiei de piata.Omul trebuie sa conserve si ca sa conserve trebuie sa produca.Situaind in plan central maximizarea profitului exista riscul sa se dezvolte situatii in conflict cu

dezvoltarea umana durabila.1/3 din P.I.B. in America e legat de productia de armament.Profitul determina satisfacerea echilibarata a tuturor intereselor.Maximizarea profitului desi pare a satisface doar interesul detinatorului de capital, nu poate avea loc decat

daca satisface toate categoriile de interese.Maximizarea profitului in faza productiei nu poate avea loc decat daca satisface toate categoriile de

interese.Profit = Productia fizica * Pret unitar – Cost Productia fizica – maresti productia dar trebuie sa respecti cerera

- daca mizezi pe o productie maxima trebuie sa iei in considerare si faptul ca implica resurse materiale si umane, faptul ca cerea trebuie sa fie solvabila

Pret unitar – il poti mari dar trebuie sa tii cont de concurenta - pretul este stabilit de raportul cerere oferta

Cost – reducerea costului (minimizare)Profitul satisface toate interesele indeosebi in sfera repartitiei.Profit brut – Sponsorizari = Profit impozabil Profit impozabil : - impozit 16% (bugetul de stat, ceea ce asigura educatie gratuita, satanate gratuita,

protectie gratuita etc.) - profitul net

Profit net: - Investitii (care presupun locrui noi de munca, ceea ce presupune angajati care vor plati dari la stat)- Participarea salariatilor la profit- Dividende

Economia de piata este o economie multipolara, adica exista mai multe cente de putere: cei care au diferite resurse, consumatorii, producatorii.

In final aceste cente de putere se afla in concurenta, conflict intre ele, pe fond exista interese si multiple relatii de cooperare, intrajutorare. Din confruntarea acestor centre de putere in final se ajunge la cerere si oferta.

Mărimea profitului diferă de la un produs la altul , de la o firma la alta si de la o perioada de timp la alta, datorita influentei a numeroşi factori. Unii dintre aceşti factori sunt dependenţi de activitatea firmei, iar alţii independenţi. Factorii principali de care depinde in mod hotărâtor mărimea profitului sunt:

- creşterea productivităţii factorilor de producţie;- reducerea consumului factorilor de producţie, in special a consumurilor specifice;- îmbunătăţirea structurii şi calităţii producţiei care să permită practicarea unor preţuri de vânzare cu

influenţa cât mai favorabilă asupra profitului;- accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului.Printre factorii care nu depind de activitatea firmei se înscriu:- impozitele şi taxele indirecte plătite de către firme statului;- preţurile de achiziţie ale factorilor de producţie;

- nivelul rentei, chiriei;- preţul de vânzare al produselor.Acţiunile pentru mărirea profitului privesc toţi factorii de producţie. Ele urmăresc:- creşterea profitului;- scăderea costului;- opţiunea producătorilor pentru o activitate sau alta.Dorinţa deţinerii unor profituri cât mai mari determină deplasarea capitalurilor dintr-o activitate unde

rata profitului este mai scăzută în alta unde este mai ridicată. Această mişcare constituie migraţia capitalului între diferite ramuri economice. În calea migraţiei capitalului stau numeroase obstacole cum sunt:

- plecarea spre alte ramuri implică dificultăţi majore;- capitalurile disponibile care s-ar putea îndrepta spre activităţi cu profituri mai mari sunt limitate;- firmele de pe piaţă dispun de un monopol tehnologic, economic şi natural, etc.Aceste obstacole fac dificilă pătrunderea noilor capitaluri în respectivele domenii. Pentru maximizarea

profitului trebuie acţionat cu prioritate asupra factorilor care determină creşterea veniturilor şi scăderea costurilor unei activităţi într-o măsura mai mare. Astfel de factori care influenţează masa şi rata profitului sunt :

- nivelul productivităţii factorilor de producţie: cu cât productivitatea factorilor de producţie e mai mare, cu atât masa şi rata profitului vor fi mai mari şi invers;

- nivelul costului de producţie: la un anumit nivel al preţului de vânzare, masa şi rata profitului vor fi cu atât mai mari cu cât nivelul costului de producţie va fi mai mic. În cazul în care costul de producţie unitar trebuie să crească preţul de vânzare;

- volumul, structura şi calitatea producţiei activităţii .Aceşti factori acţionează asupra profitului atât separat, cât şi în unitatea lor. Dacă preţul de vânzare şi

costul rămân constante, masa profitului este direct proporţională cu volumul producţiei. Structura producţiei unei firme este constituită din bunurile produse de aceasta. La un volum dat al producţiei şi la o anumită calitate a unei anumite mărfi, pentru a avea un profit cât mai mare, firma optează pentru mărfurile care se vând mai repede, sunt mai rentabile, au costuri mai mici şi preţul de vânzare mai mare.

Produsele de calitate superioară au preţuri de vânzare mai ridicate, se vând mai repede, obţinându-se o masă şi o rată a profitului mai mari.

Viteza de rotaţie a capitalului. În activitatea economică, fondurile sau capitalul parcurg o mişcare complexă, trecând de la bani, bunuri de producţie (capital productiv) la bunuri economice obţinute în urma producţiei şi bani încasaţi din vânzarea mărfurilor produse. Timpul necesar parcurgerii unui circuit al capitalului, respectiv trecerii capitalului prin stadiile de aprovizionare, producţie, desfacerea şi transformarea lui din forma bănească în forma productivă şi forma marfă, reprezintă durata unei rotaţii a capitalului. Numărul de circuite ale capitalului efectuate într-o anumită perioadă de timp reprezintă viteza de rotaţie a capitalului . Orice întreprindere este interesată ca în decursul unui an să realizeze un număr de rotaţii cât mai mare, volumul profitului fiind direct proporţional cu viteza de rotaţie a capitalului; la un capital egal avansat, firmele care realizează o viteză de circulaţie a capitalului mai mare obţine un profit mai mare.

Viteza de rotaţie a capitalului este influenţată de structura capitalului: cele două componente ale capitalului, fix şi circulant, au timpuri de rotaţie proprii. În general, componentele capitalului fix au o viteză de rotaţie mai mică. În condiţiile în care ponderea capitalului fix în totalul capitalului real e mare, viteza de rotaţie a capitalului e mai mică, ceea ce înseamnă că şi masa şi rata profitului vor fi mai mici.

Prin economisirea elementelor materiale ale capitalului fix , prin folosirea de înlocuitori ieftini, de mijloace de muncă cu randament mai ridicat se influenţează pozitiv masa şi rata profitului.

Componentele profitului normal (sau ale costului de oportunitate ) sunt:- salariul întreprinzătorului sau al proprietarului pentru conducerea şi realizarea firmei;- dobânda la capitalul împrumutat de întreprinzător propriei firme şi neinclusă în alte costuri;

- chiria pentru clădirile proprii puse în serviciul activităţii economice;- dividendele plătite acţionarilor;- renta ce i se cuvine întreprinzătorului pentru pământul său pe care la pus la dispoziţia firmei;

Alegerea combinaţiei de factori care maximizează profitul şi minimizează costurileOrice firmă este interesată ca metoda de producţie, practicată să fie cea mai eficientă. Aceasta implică

maximizarea profitului şi minimizarea costurilor.Dacă este posibil ca prin substituirea unui factor de producţie cu altul, în condiţiile menţinerii constante

a producţiei, să se reducă costurile totale, înseamnă că firma nu utilizează cea mai puţin costisitoare combinaţie de factori. În astfel de situaţii, firma ar trebui să substituie un factor cu altul atâta timp cât produsul marginal al unui factor pe unitatea monetară cheltuită pentru el este mai mare decât produsul marginal al celuilalt factor pe unitate monetară cheltuită pe el. Minimizarea costurilor de către o firmă impune egalitatea dintre aceste mărimi.

Dacă K reprezintă capitalul, L reprezintă munca şi p reprezintă preţul unei unităţi din acel factor, condiţia necesară pentru minimizarea costului este:

Dacă cele două părţi ale ecuaţiei nu sunt egale, există posibilitatea de substituire a factorilor de producţie care vor reduce costurile.

Condiţia pentru minimizarea costului mai poate fi scrisă astfel:

Raportul produselor marginale din partea stângă a ecuaţiei compară contribuţia la rezultate a ultimei unităţi de capital şi a ultimei unităţi de forţă de muncă. Dacă valoarea raportului este, de exemplu 5, înseamnă că o unitate de capital în plus va adăuga mai mult rezultatului total de producţie decât o face o unitate de forţă de muncă.

Partea dreaptă a ecuaţiei arată cum se poate compara costul unei unităţi suplimentare de capital cu costul unei unităţi suplimentare de forţă de muncă. Dacă raportul este, de asemenea 5, firma nu poate reduce costurile prin substituirea forţei de muncă cu capital sau viceversa.

Să presupunem că raportul din partea dreaptă a ecuaţiei este 3. Capitalul, care este de 5 ori mai productiv decât forţa de muncă, este doar de 3 ori mai costisitor. Prin urmare, merită ca firma să se reorienteze către o metodă de producţie care utilizează mai mult capital şi mai puţină forţă de muncă. Dacă valoarea raportului din partea dreaptă este un număr mai mare decât 5, firma trebuie să se orienteze către o metodă de producţie care utilizează mai multă forţă de muncă şi mai puţin capital.

În concluzie, atunci când valoarea raportului depăşeşte

raportul , firma va înlocui capitalul prin muncă.