Matricea Extracelulara ia parte la adeziune si alte functii

Anumiti receptori de suprafață celulară, inclusiv unele integrine, pot lega componente ale matricei extracelulare (ECM), astfel celulele între ele adera indirect prin interacțiunile lor cu matricea. Cele trei componente majore ale MEC sunt proteoglicani, un tip unic de glicoproteine; colagenul , proteine care formeaza adesea fibre; și proteinele solubile multiadezive matrix (de exemplu, fibronectină). Volumele relative ale celulelor față de matrice variază foarte mult între diferite țesuturi și organe de animale. Unele țesuturi conjunctive, de exemplu, de tip matrice, întrucât multe organe sunt compuse din pachete de celule foarte dense cu relativ puține matrice.

Deși matricea extracelulară oferă, în general, suport mecanic la nivelul tesuturilor, ea servește o serie de alte funcții, de asemenea. Diferite combinații de componente MEC adapta matricea extracelulara pentru scopuri specifice: puterea într-un tendon, dinte, sau os, atenuarea în cartilaj, și aderență în majoritatea țesuturilor. În plus, compoziția matricei, care poate varia, în funcție de starea anatomica și fiziologică a unui tesut, permite ca o celulă sa știe unde este și ceea ce ar trebui să facă (indicii de mediu). Modificările componentelor MEC, care sunt în mod constant în curs de remodelare, degradare, și resintetizare la nivel local, pot modula interacțiunile unei celule cu mediul său. Matricea de asemenea, servește ca depozut pentru multe molecule extracelulare de semnalizare care controlează creșterea și diferențierea celulară. In plus, matricea oferă o structura prin care celulele se pot deplasa, în special în primele stadii de asamblare țesut. Morfogeneza-ultimul stadiu de dezvoltare embrionară în care țesuturile, organele, și părțile corpului sunt formate prin mișcările si rearanjarile de celule –si de asemenea depinde în mod critic de adeziunile celulă-matrice, precum și deadeziunea celulă-celulă.