matia corvin

9
Matia Corvin, regele maghiar care l-a tinut prizonier pe Tepes. Zece lucruri mai putin stiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otravit Daniel Guta, Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la varsta de 15 ani si a condus tara timp de peste trei decenii, intre 1458 si 1490. A fost una dintre marile personalitati din istoria Transilvaniei si a Europei, desi cercetatorii romani nu l-au privit, in general, cu aceeasi fascinatie si simpatie cu care este privit tatal sau. In 23 februarie s-au implinit 572 de ani de la nasterea lui Matia Corvin, fiul cel mic al lui voievodului roman Ioan de Hunedoara, cel care avea sa urce pe tronul Ungariei. Matia s-a nascut in Cluj-Napoca, iar la 15 ani a devenit rege. A domnit 32 de ani si a ramas in istorie drept unul dintre cei mai importanti conducatori ai Ungariei, tara care includea atunci si Transilvania. In vremea domniei sale, Ungaria a cunoscut cea mai vasta intindere din istoria sa. De numele lui Matia au fost legate, insa, si episoade mai putin fericite din istoria poporului roman: tinerea in captivitate, timp de 12 ani, a lui Vlad Tepes si conflictele cu Stefan cel Mare. O serie de aspecte si evenimente din viata lui Matia Corvin au ramas mai putin cunoscute publicului larg. 1. Matia sau Matei Matia Corvin (in maghiara Hunyadi Matyas, in latina Matthias Corvinus, in germana Matthias Corvinus, in croata Matija Korvin; n. 23 februarie 1443, Cluj - d. 6 aprilie 1490, Viena), a purtat la nastere numele de Matia de Hunedoara. El fusese botezat dupa Sfantul Matia, in Biserica Sfantul Mihail din Cluj. A primit acest nume fiind nascut in ajunul zilei de 24 februarie, in care calendarul roman il comemora pe Sfantul apostol Matia, cel ales in locul lui Iuda Iscariot, dupa sinuciderea acestuia din urma. Din cauza frecventei reduse a numelui Matia in Transilvania, prenumele regelui a fost si este pronuntat de romani Matei

Upload: mrdy

Post on 19-Dec-2015

229 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Istorie

TRANSCRIPT

Page 1: Matia Corvin

Matia Corvin, regele maghiar care l-a tinut prizonier pe Tepes. Zece lucruri maiputin stiute despre fiul lui Ioan de Hunedoara: cine l-a otravitDaniel Guta,Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, a devenit rege al Ungariei la varsta de 15 ani si a condus tara timp depeste trei decenii, intre 1458 si 1490. A fost una dintre marile personalitati din istoria Transilvaniei si a Europei,desi cercetatorii romani nu l-au privit, in general, cu aceeasi fascinatie si simpatie cu care este privit tatal sau.In 23 februarie s-au implinit 572 de ani de la nasterea lui Matia Corvin, fiul cel mic al lui voievodului romanIoan de Hunedoara, cel care avea sa urce pe tronul Ungariei. Matia s-a nascut in Cluj-Napoca, iar la 15 ani adevenit rege. A domnit 32 de ani si a ramas in istorie drept unul dintre cei mai importanti conducatori aiUngariei, tara care includea atunci si Transilvania. In vremea domniei sale, Ungaria a cunoscut cea mai vastaintindere din istoria sa.De numele lui Matia au fost legate, insa, si episoade mai putin fericite din istoria poporului roman: tinerea incaptivitate, timp de 12 ani, a lui Vlad Tepes si conflictele cu Stefan cel Mare. O serie de aspecte si evenimentedin viata lui Matia Corvin au ramas mai putin cunoscute publicului larg.1. Matia sau Matei Matia Corvin (in maghiara Hunyadi Matyas, in latina Matthias Corvinus, in germanaMatthias Corvinus, in croata Matija Korvin; n. 23 februarie 1443, Cluj - d. 6 aprilie 1490, Viena), a purtat lanastere numele de Matia de Hunedoara. El fusese botezat dupa Sfantul Matia, in Biserica Sfantul Mihail dinCluj. A primit acest nume fiind nascut in ajunul zilei de 24 februarie, in care calendarul roman il comemora peSfantul apostol Matia, cel ales in locul lui Iuda Iscariot, dupa sinuciderea acestuia din urma. Din cauzafrecventei reduse a numelui Matia in Transilvania, prenumele regelui a fost si este pronuntat de romani Mateisau Mateias. Epitetul Corvinus provine de la stema familiei, ce continea un corb (corvus in latina).2. A ajuns rege la o varsta frageda, in urma unui complot Potrivit istoricilor, la un an dupa moartea luiIoan de Hunedoara, cei doi fii ai sai Matia si Ladislau au fost trimisi in inchisoare, la ordinele regelui LadislauV (Postumul) al Ungariei, fiind acuzati de inalta tradare. Fiul cel mare al lui Ioan, Ladislau Huniade, a fostdecapitat, iar moartea sa a dus la o revolta care l-a fortat pe rege sa fuga in Boemia. Acesta l-a luat cu el pe

Page 2: Matia Corvin

Matia, insa mama tanarului de 15 ani, Elisabeta Huniade, si unchiul sau Mihai Szilagyi, au organizat armatelefidele fostului voievod, cu care au invins armatele marii nobilimi maghiare. Razboiul civil a luat sfarsit o datacu moartea fulgeratoare a regelui. Ladislau Postumul a murit in conditii suspecte in Cetatea din Praga, fie otravitpotrivit unor istorici, fie rapus de ciuma sau leucemie, potrivit altor cercetatori. La scurt timp, cei mai multidintre apropiatii sai au fost ucisi la ordinele mamei lui Matia, iar Dieta Nationala reunita la Buda in 24 ianuarie1548 l-a ales rege pe Matia, abia eliberat din captivitate.3. Matia a avut o logodnica, doua sotii si un fiu ilegitim Prima logodnica a lui Matia Corvin s-a numitElisabeta de Celje. Potivit unei intelegeri dintre Ioan de Hunedoara si despotul Serbiei, George Brancovici,Matia si nepoata conducatorului Serbiei au fost angajati in august 1451, intr-o viitoare casatorie. Elizabeta a fosttrimisa apoi sa locuiasca in castelul din Hunedoara, in timp ce Matia va ajunge la Buda, in acelasi timp, cagarantie pentru a pastra pacea intre cele doua familii. Elisabeta a murit in 1955, la varsta de 14 ani, inainte caunuinea dintre cei doi sa fie consfintita. In 1463, Matia s-a casatorit cu Catherine de Podebrady, fiica regeluiGeorge, al Boemiei. Catherine avea 13 ani, iar casatoria a urmat acordului prin care Matia urma sa devina regeal Boemiei. Un an mai tarziu, tanara a murit in timp ce dadea nastere unui prunc. Nou-nascutul a murit si el lascurt timp. In 1476, Matia s-a casatorit cu Beatrice de Aragon, o orfana cu o avere impresionanta, insa mariajulcelor doi nu i-a adus regelui un mostenitor. In schimb, Matia a avut un fiu nelegitim, Ioan Corvin, de la oamanta pe nume Barbara. Fiul sau insa nu i-a urmat la tronul Ungariei.4. Cate lupte a purtat Matia Corvin Potrivit istoricilor, in cei 32 de ani petrecuti la conducerea Ungariei,Matia a intrat in Imperiul Otoman de cinci ori, intotdeauna cu scop militar, s-a aventurat cu armata sa de zeceori pe teritoriul Boemiei, de doar doua ori scopul fiind pasnic, iar dintre cele noua expeditiile militare inprovinciile Austriei, doar una, cea de negociere a unui acord de pace in 1470, a fost facuta fara armata, se aratain lucrarea Matthias Corvin, the King, editata in 2008, de Muzeul de Istorie din Budapesta. ,,Aceste expeditiisunt indeajuns pentru a stabili calitatea de razboinic adevarat a regelui, ceea ce nu era insa un fenomenexceptional pentru conducatorii din secolul al cinsprezecelea. Dar ceea ce-l deosebeste pe Matia de predecesorii

Page 3: Matia Corvin

si contemporanii sai este numarul mare de campanii militare pe care le-a condus personal. Aceste fapte ii aratapersonalitatea: ii placea sa fie direct raspunzator de tot si era foarte dificil ca lucrurile importante - iar razboiulera cel mai important dintre ele - sa se desfasoare fara a putea fi controlate de el. Matia prefera sa negociezepersonal cu emisarii straini, in ciuda aparatului sau diplomatic", scria Richard Horvath, in volumul amintit.5. Armata neagra a lui Matia Armata lui Matia Corvin era cunoscuta sub numele de ,,oastea neagra" fiinduna dintre cele mai temute din acele vremuri. Potrivit istoricilor, ,,oastea neagra", compusa in cea mai mareparte din mercenari, a activat intre anii 1458 si 1490. Cu ea Matia a cucerit o parte a Austriei, inclusiv Viena in1485, si tinuturi din Boemia. Oastea de mercenari numara in 1487 pana la 28.000 de oameni, avand 20.000 decalareti si 8.000 de infanteristi. Fiecare al patrulea soldat a avut o Archebuza in infanterie, spre deosebire de altearmate, unde raportul armelor de foc era mult mai mic. Armata lui Matia inspira teama, dar si fascinatie, iar ceidin preajma regelui aveau grija ca imaginea ei sa fie impunatoare. ,,Un exemplu bun al ceremonialului ocupatieiunui oras de catre armata lui Matia este intrarea in Viena infometata, in 1 iunie 1485. Potrivit martorilor oculari,la intrarea triumfala a lui Matia in Viena, era precedat de 32 de care incarcate cu provizii, urmate de 2.000 decalareti alesi. Apoi urmau in alai 24 de camile incarcate cu comori, apoi 400 de infanteristi, 24 de calugari si alti1.000 de calareti cu tinuta aleasa. Matia Corvin era cel care atragea atentia in alai, fiind personajul cel maiimpunator din centrul altor 1.000 de osteni in haine stralucitoare, ai caror cai erau impodobiti din cap pana inpicioare. Dupa grupul lui Matia urmau alti 20 de infanteristi imbracati ales, iar in finalul procesiunii erau adusi1.000 de vite pentru populatia orasului. Proviziile de mancare erau aduse la inceputul si la finalul procesiunii,gestul fiind unul menit sa castige simpatia oamenilor. Comorile de pe camile erau menite sa arate cat de bogatera noul conducator al orasului, iar intrarea teatrala avea ca scop sa arate maretia regelui. Doar o parte dinarmata lui Matia intra in oras", relata istoricul maghiar Andras Kubinyi, in volumul Matthias The King, editat deMuzeul de Istorie din Budapesta. Moartea lui Matia Corvin a insemnat sfarsitul Armatei Negre, pentru caurmasii sai la tron au considerat prea costisitoare intretinerea unei astfel de armate.

Page 4: Matia Corvin

6. A infiintat una dintre marile biblioteci ale Europei Biblioteca Corviniana a fost una dintre cele mairenumite biblioteci ale lumii renascentiste, reprezentand la acea vreme cea mai mare colectie de lucraristiintifice din Europa. Potrivit cronicarului Antonio Bonfini, din copilarie, Matia era preocupat de studii siinvatase mai multe limbi (latina, maghiara, italiana, poloneza, ceha si germana), fiind preocupat mai ales deliteratura si de tratatele militare. Din 1460, spun istoricii, regele a inceput sa colectioneze carti pentru bibliotecasa Corviniana. Aceasta a ajuns sa detina aproape 3.000 de manuscrise sau "Corvinae" si 4.000 - 5.000 de lucrari,multe de autori greci si latini, studii de filozofie, teologie, istorie, drept, literatura, geografie, stiinte naturale,medicina, arhitectura. Dupa ce turcii au invadat Ungaria in secolul XVI, biblioteca a fost imprastiata si doar omica parte din manuscrise, circa 650, au fost pastrate si se afla in prezent in biblioteci din Europa. Articole dinBiblioteca Corviniana au fost inscrise in Memoria Registrului Mondial UNESCO in 2005, ca recunoastere asemnificatiei lor istorice. Din punct de vedere financiar, Matia Corvin era mai bogat decat imparatul AustrieiFrederik III. Asa se explica sumele imense cheltuite pe carti si manuscrise. La curtea sa, Matei avea inpermanenta 30 de scribi, experti in pictura si gravori, potrivit marturiilor lui Olahus.7. S-a inrudit cu Vlad Tepes Domnitorul Tarii Romanesti, Vlad Tepes, s-a casatorit cu o ruda regelui MatiaCorvin, pentru a intari relatiile intre cele doua tari. Potrivit autorilor Povestirilor despre Dracula, sotia lui Tepesar fi fost chiar una dintre surorile lui Matia, insa alti istorici precizeaza ca aceasta ar fi fost fie o verisoara aregelui, fie o ruda a unchiului sau Mihai Szilagyi. Inrudirea a fost considerata o alianta politica dintre cei doidomnitori, una pe care sultanul a incercat sa o impiedice, trimitandu-si solii inaintea lui Vlad Tepes, scriaNicolae Stoicescu, autor al biografiei lui Vlad Tepes, publicata in 1976, de editura Academiei. ,,Turcii, cei maiinversunati dusmani ai crucii lui Cristos, au trimis solii lor cei mari ca sa nu tinem pacea si unirea facuta intreserenitatea voastra si noi si sa nu cautam a celebra casatoria, ci sa ne alipim numai la ei si sa mergem la Poartaimparatiei turcesti", instiinta Vlad Tepes pe regele Maria, la 11 februarie 1462, potrivit istoricului NicolaeStoicescu.8. L-a tinut in captivitate 12 ani pe Vlad Tepes In iarna anului 1461 - 1462, Vlad Tepes organizeaza o

Page 5: Matia Corvin

campanie de arme la sud de Dunare, in urma careia mai multe sate au fost pustiite, iar peste 20.000 de turci aupierit sub armele romanilor. Numarul mortilor a fost indicat de insusi Vlad Tepes intr-o scrisoare adresata luiMatia Corvin, cu care se aliase in anii precedenti. In aceeasi scrisoare, Vlad ii cere ajutor regelui, pentru a facefata viitoarelor represalii din partea Imperiului Otoman. Spera ca il va primi, insa ajutorul intarzie. Matia ajungein Transilvania, in tomana anului 1462, unde Tepes se refugiase.,,Insusi cronicarul oficial al regelui Matei, italianul A. Bonfini, care cunostea bine toate actiunile patronului sau,isi marturisea nedumerirea cind scria: Regele spunea ca se duce in Tara Romaneasca pentru a elibera dinmainile turcilor pe Dracula, caruia ii daduse in casatorie pe o ruda a sa de sange. Pornind intr-acolo, nu stiu dince cauza, caci aceasta nimanui nu i-a fost destul de lamurit, l-a luat prins pe Dracula in Transilvania. Cat desprecelalalt Dracula (n.a. Radu cel Frumos), oranduit de turci peste acea tara, l-a confirmat impotriva pareriituturor", scria Nicolae Stoicescu, in volumul Vlad Tepes, publicat de Academia de Stiinte Sociale si Politice, in1976. Astfel, din toamna anului 1462, Tepes va fi tinut in captivitate langa Buda, timp de 12 ani. Potrivitistoricilor o scrisoare ,,de tradare" falsa, catre sultan, pe care boierii i-au atribuit-o lui Vlad Tepes, ar fi stat labaza arestarii domnitorului.,,Asa-zisa scrisoare de tradare este redactata la Rothel (probabil Cisnadie) la 7 noiembrie 1462. In textul ei, cu oumilinta ce nu-l caracterizeaza, Vlad Tepes se adreseaza sultanului, ,,Imparatul imparatilor si domnuldomnilor", rugandu-l cu staruinta sa-i ierte faptele. Intrucat cunostea Transilvania si Ungaria, promite ca dacaMahomed il va ierta, ca rascumparare a greselii, ii va preda Transilvania, de unde ii va fi usor sultanului sasupuna intreaga Ungarie. In incheiere Vlad Tepes promite sultanului ca ii va fi un rob credincios. In ce nepriveste, consideram scrisoarea un fals, fie al sasilor din Transilvania, care doreau sa-l convinga astfel pe regeleMatia sa nu-l ajute pe vechiul lor dusman, fie mai probabil chiar al anturajului regelui, care cauta o justificarepentru gestul lui Matia", scria istoricul Nicolae Stoicescu. Abia in 1475, Vlad Tepes, eliberat din captivitate,este repus in drepturi, la conducerea Tarii Romanesti.9. Invins de Stefan cel Mare, i-a daruit doua cetati Relatiile Ungariei cu Moldova nu au fost lipsite de

Page 6: Matia Corvin

tensiuni, in vremea lui Matia Corvin, chiar daca in cea mai mare parte a domniei au fost de pace. Cel maiimportant conflict a avut loc in 1467, cand Matia, in fruntea unei armate puternice, a intreprins o actiune depedepsire a Tarii Moldovei.,,Campania s-a desfasurat in conditii de iarna, oastea regala a cucerit si a ars mai multe orase din preajmaCarpatilor, ajungand la orasul Baia, pe care l-a cucerit. Dupa un popas de cateva zile, regele trebuia sa-si urmezecalea spre Suceava. Dar nu a fost dat sa se intample acest lucru, deoarece Stefan cel Mare, adunandu-si puterile,cu mai multe steaguri de oaste moldoveana de pe la tinuturi, in frunte cu parcalabii sai, a lovit Baia la 14 - 15decembrie si intr-o incaierare puternica pe timp de noapte, cu mari pierderi de-o parte si de alta, a cucerit-o, iaroastea ungara a fost pusa pe fuga. Insusi regele Matia a fost ranit grav, salvandu-si viata cu mare dificultate.Aceasta victorie a avut un larg ecou international, crescand mult prestigiul Tarii Moldovei in fata puteriloreuropene", relatau istoricii Andrei Esanu si Valentina Esanu, in volumul Epoca lui Stefan cel Mare.Lupta este mentionata si in Cronicile slavo-romane. ,,In anul 6975 [1467] noiembrie 19, s-a ridicat craiulunguresc Matias si a coborat la Trotus cu toata puterea ungureasca. Si au venit la targul Romanului si l-au ars.Si apoi au venit la Baia. Si a fost gandul lui Stefan voievod si a navalit noaptea asupra lor la Baia. Si i-a datDumnezeu in mainile lui Stefan voievod si ale oastei lui. Si au fost ucisi mare multime dintre ei. Si craiul atuncia fost sagetat in lupta. Si apoi s-au intors rusinati pe alt drum mai scurt. Si nu a fost cum au crezut ei, ci a fostcum era voia lui Dumnezeu. Si in acelasi an a raposat doamna Evdochia. Si dupa catva timp au facut pace intredansii, Stefan voievod cu craiul unguresc, Matias si inca, dupa impacarea cea buna, a daruit domnului nostru,Stefan voievod, doua cetati, anume cetatea de Balta si Ciceu; in tara Ardealului, precum sunt si pana acum".10. Cum a murit Matia Corvin Potrivit istoricilor, marea nobilime din Ungaria nu s-a impacat cu prezenta luiMatia pe tronul Ungariei si a uneltit pentru a-l detrona. Potrivit unor istorici, marii nobili ar fi reusit sa-si punaplanul in aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, sotia regelui. Medicul reginei il trata de reumatism pe regeleMatia otravindu-l cu plumb; astfel regele Matia Corvin muri incet, de saturnism, inainte sa ajunga la varsta de

Page 7: Matia Corvin

50 de ani. La moartea lui Matei Corvin, in 1490, maghiarii au preferat pe tron ca succesor nu pe fiul lui Matei,Ioan Corvinus, ci pe Wladislaw de Boemia, stingand astfel dinastia Huniade. Ioan Corvin, fiul lui Matia, devenitban al Croatiei, a murit in anul 1502 in luptele cu turcii, exact ca bunicul sau, Ioan de Hunedoara. Prin moarteain 1508 a copiilor lui Ioan Corvin se sfarseste si neamul Huniazilor. La zece saptamani de la moartea lui MateiCorvin, prin Tratatul de la Pressburg, Maximilian de Habsburg a castigat tot ce a cucerit Matei Corvin in 10 anide lupte. Vaduva lui Ioan Corvin se va recasatori cu George von Brandenburg-Ansbach.Va recomandam si:Ioan de Hunedoara, ,,atletul lui Hristos". Zece lucruri mai putin stiute despre voievod. ,,Lumea nu a maicunoscut vreodata un asemenea om"Ioan de Hunedoara a fost una dintre cele mai importante personalitati din istoria poporului roman. A fost numit,,atletul lui Hristos", de Papa Calixt al III-lea, pentru modul in care armatele sale au aparat lumea crestina deinvaziile otomanilor, iar adversarul sau cel mai de temut, Mehmed al doilea Cuceritorul, a spus, la moarteavoievodului, ca ,,lumea nu a mai cunoscut, niciodata, un asemenea om".Zi istorica pentru Hunedoara: 570 de ani de la nasterea regelui Matia CorvinRege al Ungariei pentru mai mult de trei decenii Matia Corvin, fiul lui Ioan de Hunedoara, nascut in 23februarie 1443 la Cluj, este un simbol al Transilvaniei si al Hunedoarei, in castelul si-a petrecut copilaria.Elisabeta Szilagyi a fost ,,doamna de fier" din umbra celor mai mari nume din istoria HunedoareiUna dintre cele mai importante femei din istoria Transilvaniei si-a legat numele de domnia lui Ioan Corvin deHunedoara, a carui sotie a fost, si a fiului sau Matei Corvin, domnitor vreme de trei decenii pe tronul Ungariei.FOTO Hunedoara anilor 1880 in imagini rare. Cum se mandreau austro-ungarii cu Uzinele de fier siminele din HunedoaraAngajatii Castelului Corvinilor au facut o descoperire impresionanta. Recent, in tmpul unui inventar realizat inarhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfarsitul XIX, in care sunt prezentate Uzinelede fier ale Hunedoarei si minele din imprejurimi. Albumul a fost publicat la Expozitia Universala din 1889 de laParis, ca o imagine a celor mai importante realizari industriale ale Imperiului Austro-Ungar.,,Adevaratul castel al lui Dracula". Cum a schimbat reportajul celebrei Aline Mosby istoria castelului dinHunedoara

Page 8: Matia Corvin

Castelul in care ,,a trait si a pacatuit" Dracula se afla in Hunedoara, scria in 1969 o celebra jurnalista din StateleUnite ale Americii, Aline Mosby. Ea a fost cea care a pornit pe urmele personajului insetat de sange dinromanul lui Bram Stoker si, cu peste cinci decenii in urma, a descoperit ca locul unde el traise nu a fost Bran, ciHunedoara.