Structura cursului

Cap. I. Aspecte generale privind expertiza contabilă

1.1. Conceptul de expertiză

1.2. Obiectul expertizei contabile

1.3. Organizarea expertizei contabile în România

1.4. Expertul contabil

Cap. II. Metodologia efetuării expertizei judiciare.

2.1. Succesiunea operaţiilor privind elaborarea şi efectuarea expertizei contabile

2.2. Normele emise de CECCAR

2.3. Structura raportului de expertiză contabilă judiciară

2.4. Etape specifice expertizei

Cap. III. Principiile generale aplicabile misiunii de expertiză contabilă

Capitolul I. Aspecte generale privind expertiza contabilă

1.1. Conceptul de expertiză

• Noţiunea de “expertiză” îşi are originea în limba latină, şi provine din cuvântul “expertus” care se

traduce prin “priceput”.

• Expertiza este activitatea de cercetare efectuată de un specialist ce are calitatea de expert cu

scopul de a stabili adevarul intr-o situaţie, problemă sau litigiu.

• Expertiza este operaţia facută de unul sau mai mulţi experţi cu scopul de a constata unele fapte,

de a controla, de a examina, de a măsura, de a evalua anumite lucruri, sau un mijloc de probă

dispus sau cerut de organul juridic în materie civilă sau penală efectuat de un specialist, care prin

cunoştinţele şi experienţa ce o posedă trebuie să aducă lamurirea diferitelor aspecte necesare

soluţionării unor cauze.

• Mircea Boulescu defineşte expertiza drept “un mijloc de probă, de constatare, confirmare,

evaluare, lămurire sau dovedire, pe baza cercetării şrinţifice de specialitate, a adevărului obiectiv

cu privire la o anumită faptă, împrejurare, problemă, situaţie, cauză sau litigiu”.

• Prin natura şi continutul faptei, expertiza poate fi: tehnică, medicală, grafologică, criminalistică,

artistică, contabilă etc.

Expertiza contabilă

• este un mijloc de proba utilizabil in rezolvarea unor cauze care necesita cunostinte de stricta

specialitate din partea unor persoane care au calitatea de expert contabil

• o formă de cercetare ştiinţifică în vederea lămuririi modului în care sunt reflectate în documente

şi în evidenţa tehnic-operativă şi contabilă anumite fapte, împrejurări, situaţii etc. de natură

financiar-contabilă.

• expertizele contabile pot fi efectuate numai de catre persoanele care au dobandit calitatea de

expert contabil, in conditiile legii, fiind inscrise, cu viza la zi, in partea activa a Tabloului

expertilor contabili, actualizat anual de catre CECCAR

• misiunea dată unui expert de a controla registrele, conturile şi actele justificative ale unui entităţi

în scopul de a furniza părţilor interesate datele pentru o echitabilă regularizare a situaţiei.

După destinţie expertiza contabilă poate fi:

– judiciară - solicitată de anumite organe pentru soluţionarea cauzelor aflate în stare de

anchetă, cercetare, judecată. Ex: poliţia, parchetul, tribunalul.

-extrajudiciară - solicitată de p.f. sau p.j. interesate fără să existe un dosar de anchetă,

cercetare sau judecată.

• În expertizele contabile judiciare secretul profesional si confidenţialitatea profesională trebuie să

fie accentuate şi nu diminuate. In cazul expertizelor contabile judiciare expertul contabil trebuie

să se conformeze neconditţonat reglementarilor procedurale, civile si penale.

• Codul de procedură civilă stipulează că atunci când, pentru lămurirea unor imprejurări de fapt,

instanţa socoteşte de cuviinţă să cunoască părerea unor specialişti, va numi unul sau trei experţi,

statornicind punctele asupra cărora ei urmează să raspundă. De aici rezultă că expertul contabil nu

trebuie să spună mai mult decât i se cere. Orice întindere sau divagaţie a expertului contabil

usupra unor puncte pe care instanţa nu le-a stabilit , este neavenită şi de regulă se sancţionează de

către instanţă prin ignorarea sa.

• Codul de procedură penală restricţionează accesul expertului contabil la informaţiile care au

legatură cu dosarul cauzei. Astfel art. 121 din Cpp stipulează că expertul are dreptul sa ia

cunostinţă de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. In cursul urmăririi penale

cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmărire penală.

• Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la

anumite fapte şi imprejurări ale cauzei. Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul

de urmărire penală sau de instanţa de judecată, pot da expertului informaţiile necesare.

Rezultă că în cazul dosarelor penale, organul judiciar poate restricţiona accesul expertului

contabil chiar şi la o parte din materialele aflate la dosarul cauzei. De asemenea prin faptul că părtile

implicate în dosarul penal, pot da explicaţii suplimentare, expertul contabil poate şi trebuie să solicite

completarea materialului documentar cu acte noi, inexistente la dosar.

Trăsăturile expertizei contabile

• Are ca obiect cercetarea unor fapte sau situaţii de natura economico – financiare,

gestionară şi patrimonială

• Cuprinde în sfera sa de acţiune activitatea economică financiara a unei entitati

economice pentru problemele şi obiectivele stabilite de organul judiciar ori de persoanele

care o solicită (expertiza contabila amiabila).

• Cercetează situaţiile şi împrejurările de fapt pe baza informaţiilor furnizate de evidenţa

economică şi suporţii ei materiali respectiv, acte scrise, dischete, CD – uri, şi alţi suporţi

informaţionali.

• Interpretează datele de evidenţă şi formulează opinii cu privire la problemele investigate

pe baza legilor şi actelor normative care reglementează domeniul de activitate respectiv.

Elaborează concluzii pe baza constatărilor făcute, care servesc ca mijloc de probă pentru organul

judiciar care a dispus efectuarea expertizei sau ca mijloc de fundamentare a unei decizii de către

persoana care a solicitat expertiza contabilă (expertiza contabila

1.2. Obiectul expertizei contabile

• îl formează dosarele de anchetă, cercetare sau judecată, iar obiectivele expertizei

contabile sunt stabilite sub forma unor întrebari de către organul de urmărire penală sau

instanţă la cererea părţilor sau din oficiu, la care trebuie să răspundă expertul.

• expertiza contabilă trebuie să se rezume, ca obiect de cercetare, la aspectele economico-

financiare şi contabile ale problemelor cercetate, şi să nu facă referire la încadrarea

juridică a faptelor, împrejurărilor etc. cercetate.

Expertiza contabilă poate avea ca obiect:

• aspecte ale situaţiei economico – financiare a patrimoniului şi a capacităţii acestuia de a

genera profit, aspecte ce sunt reflectate în documente de evidenţă primară tehnico –

operativă şi contabilă cu scopul final de a stabili în mod ştiinţific corectitudinea sau

incorectitudinea administrării patrimoniului;

• analiza economico – financiară a activităţii unei entităţi patrimoniale cu scopul de a

determina comportamentul managerilor şi al persoanelor din compartimentele funcţionale

în raport cu atribuţiunile lor de serviciu stabilite prin contractul de muncă.;

• neglijenţe sau abuzul în serviciu în legătură cu stabilirea şi exercitarea obligaţiilor

contractuale, stabilirea întârzierilor pentru plata obligaţiilor şi corectitudinea stabilirii

penalităţilor de întârziere, cantităţile de produse, lucrări şi servicii livrate între părţile în

litigiu, ponderea celor achitate şi ce a mai rămas de achitat.

• Expertiza în materie comercială se efectuează atunci când este necesar să se corecteze

calcule, înscrisuri şi registre de comerţ;

• Expertiza contabilă cuprinde în studiu sau analiză latura economico – financiară a

faptelor şi a împrejurărilor în care

s-au produs, latura juridică fiind exclusiv de competenţa organelor judiciare. Astfel în

litigiile cu privire la pagube, expertiza contabilă oferă organelor judiciare lămuriri cu privire la

existenţa şi ponderea lipsurilor din patrimoniul entităţii economice;

• Obiectivele cu privire la constatarea vinovăţiei persoanelor care au produs pagube

materiale şi faptele care le-au generat depăşesc sfera expertizei contabile, acestea

constituind obiective ale anchetei penale;

• Obiectivele concrete ale expertizei contabile se stabilesc de organul judiciar care a dispus

expertiza sau de către persoana juridică sau fizică care a solicitat efectuarea expertizei

contabile;

• Obiectivele expertizei contabile judiciare se limitează din punct de vedere al conţinutului

şi perioadei la fapte şi împrejurări care au generat litigii;

• Obiectivele expertizei contabile respectiv întrebările la care trebuie să răspundă expertul

se stabilesc deci de către organele de urmărire penală sau instanţele de judecată din oficiu

sau la cererea părţilor când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei sunt

necesare cunoştinţele unui expert.

• Obiectivele care se dau spre rezolvare expertului contabil se stabilesc şi se consemnează

în scris în:

• ordonanţă de către organele de urmărire penală

• încheiere de şedinţă de către instanţele de judecată.

Actul de dispunere a expertizei contabile cuprinde:

• organul care a dispus efectuarea expertizei;

• numărul dosarului şi părţile implicate în litigiu;

• scopul efectuării expertizei contabile;

• încadrarea juridică a faptelor deduse spre soluţionare;

• obiectul expertizei contabile respectiv întrebările la care se solicită răspunsuri;

• actele şi alte documente ce urmează a fi avute în vedere pentru expertizare;

• numele expertului desemnat şi a expertului parte aduşi la recomandarea părţilor aflate în

litigiu;

• onorariu provizoriu cuvenit expertului desemnat;

• termenul de depunere a raportului de expertiză.

Întrebările la care răspunde expertul contabil (obiectivele expertizei) trebuie să

îndeplinească următoarele condiţii:

• să fie formulate cu obiectivitate în mod clar şi concret şi în strictă ordine de succesiune

logică în limita competenţei drepturilor şi obligaţiilor expertului contabil;

• să se refere la problemele ce necesită cunoştinţe teoretice şi practice de contabilitate;

• să fie în strânsă legătură cu conţinutul cauzei ce se judecă şi să decurgă din împrejurările

concrete ale cauzei (litigiului);

• să epuizeze toate aspectele neclare în dosarul respectiv, să cuprindă toate împrejurările

cauzei astfel încât să prevină formularea ulterioară de noi obiective;

• să nu solicite expertului contabil încadrări juridice ale faptelor cercetate.

1.3. Organizarea expertizei contabile în România

• 1907 s-au pus bazele Uniunii Absolvenţilor Şcolilor Superioare de Comerţ

• 1921 s-a organizat Corpul de Contabili Autorizaţi şi Experţi Contabili, desfiinţat în 1948

şi reînfiinţat în 1957 şi s-a organizat activitatea de expert contabil sub îndrumarea

Ministerului Finanţelor.

• 1990 s-a legalizat Asociaţia Generală a Experţilor Contabili şi Tehnici, grupare

profesională, organizaţie nonguvernamentală, care se transformă în 1994 in Corpul

Experţlor Contabili şi Contabililor Autorizaţi, cu filiale în toate judeţele (CECCAR).

• CECCAR este organizat pe 2 sectiuni: Sectiunea expertilor contabili şi Sectiunea

contabililor autorizati.

• Organele de conducere ale CECCAR sunt:

• Conferinţa naţională;

• Consiliul Superior al corpului;

• Biroul permanent al corpului.

1.4. Expertul contabil

• Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate în condiţiile legii şi are

competenţa profesională de a verifica şi de a aprecia modul de organizare şi de conducere

a activităţii economico-financiare de contabilitate, de a supraveghea gestiunea entităţii şi

de a verifica legalitatea situaţiilor financiare de sinteză (bilanţ, cont de profit şi pierdere

etc.).

• Calitatea de expert contabil se atribuie de către comisiile de examinare stabilite prin ordin

comun al Ministerului Finanţelor şi al Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului şi

Sportului pe bază de examen. Examenul se organizează de CECCAR.

Conditii:

• capacitatea de exercitiu deplină;

• studii ecomonice suprerioare în specialitatea contabilitate-finante cu diplomă recunoscută

de Ministerul Educţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi practică în specialitate de cel

puţin 3 ani sau studii economice superioare şi practică în producţie de 5 ani.

• nu a suferit nicio condamnare care potrivit legislaţiei interzice dreptul de gestiune şi de

administrare a societăţii comerciale.

• a promovat probele privind accesul la profesia de expert contabil

• Expertizele contabile pot fi efectuate de către persoana care are calitatea de expert şi care

figurează in evidenţa Biroului Central pentru Expertize Contabile

• Numirea experţilor contabili se face de organul care dispune efectuarea expertizei, dintre

experţii recomandaţi de birourile locale. Expertul contabil odata ales, nu mai poate refuza

decât în baza unor motive temeinice: boala, concediu, plecări în strainatate etc.

• Incompatibilitatea:

• este solicitat să se pronunţe în dosarul la care a participat în calitate de organ de control,

de conducere, de organ de specialitate, a luat parte la întocmirea actelor primare, a

evidenţelor contabile, tehnic-operative etc;

• asupra sa a fost declanşata acţiunea de urmărire penală sau s-a dispus trimiterea sa în

judecată.

• Drepturile expertului contabil:

• să examineze dosarul cauzei şi alte lucrări necesare;

• să participe la stabilirea obiectivelor expertizei;

• să solicite organului care a dispus expertiza reformularea sau completarea obiectivelor;

• să primească lămuriri şi explicaţii de la părţi;

• să fie remunerat.

• Obligatii:

• să sesizeze organul juridic că se află în situaţia de abţinere sau refuzare;

• să fie imparţial;

• să execute personal mandatul încredinţat;

• să respecte normele legale privind expertiza contabilă;

• să dea explicaţii suplimentare la solicitarea organului juridic care a dispus expertiza.

• Interdicţii:

• să încredinţeze unei alte persoane efectuarea expertizei;

• să divulge datele de care a luat cunoştinţă;

• să ridice şi să păstreze la domiciliul său dosarul cauzei;

• să efectueze control financiar de gestiune.

• Sanctiuni:

• răspunde disciplinar, administrativ, civil şi penal dupa caz. Sanctiunile disciplinare sunt:

mustrare, avertisment scris, suspendarea dreptului de a exercita profesia pe o perioadă de

la 3 luni - 1 an; interzicerea dreptului de a exercita profesia.

• Principiile fundamentale care trebuie sa-i ghideze pe expertii contabil:

• integritatea - drept, cinstit, sincer;

• obiectivitate, independenţa, secret profesional;

• respectarea normelor tehnice şi profesionale;

competenţa profesională şi competenţa deontologică (bună reputaţie).

• Standardul profesional nr. 35 privind expertizele contabile, expliciteaza urmatoarele

principii deontologice:

independenta expertului contabil

competenta expertului contabil

calitatea expertizelor contabile

secretul profesional si confidentialitatea expertizelor contabile

acceptarea expertizelor contabile

responsabilitatea efectuarii expertizelor contabile

Capitolul 2. Metodologia efectuării expertizei judiciare

• Expertiza judiciară este un mijloc de probă în justiţie, o formă de cercetare şi lămurire a

faptelor economico-financiare indicate de organele juridice în scopul soluţionării litigiilor

sau a proceselor penale;

• Obiectul expertizei contabile judiciare se referă la cercetarea unui ansamblu de

documente contabile, acte normative şi probleme economico-financiare;

• Expertiza judiciara are sarcina principală să contribuie la stabilirea adevarului material şi

la justa soluţionare a cauzei aflate în faza de cercetare sau judecată;

• Obiectivele care se dau spre rezolvare expertului se stabilesc şi se consemnează în scris în

ordonanţă de organul de urmarire penală sau prin încheieri de instanţe de judecată.

• Procedura efectuării expertizei presupune examinarea materialului documentar,

examinarea unor documente aflate la părţi sau la terţi, analiza explicaţiilor părţilor şi a

martorilor, analiza actelor de control şi de expertiză anterioare, studierea concluziilor

experţilor tehnici etc.

• Obiectivele expertizei contabile în cazurile penale sunt în funcţie de tipul de infracţiune.

Sunt astfel posibile infracţiuni privind patrimoniul (furtul, gestiunea frauduloasă,

înşelăciunea, delapidarea, distrugerea, tăinuirea, abuzul de încredere), infracţiuni privind

serviciul (abuzul în serviciu, neglijenţa în serviciu), infracţiuni de fals (falsificarea de

valori, timbre, bilete, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals),

infracţiuni legate de anumite activităţi economice (specula, înşelăciunea, divulgarea

secretului economic, concurenţa neloială, deturnarea de fonduri), infracţiuni de evaziune

fiscală, infracţiuni privind societăţile comerciale.

2.1. Succesiunea operațiilor privind elaborarea și efectuarea expertizei contabile

1. Expertul contabil trebuie să fie membru al CECCAR, înscris în Tabloul CECCAR ce se

publică anual în Monitorul Oficial al României.

2. Expertul contabil se legitimează cu carnetul de expert contabil vizat la zi.

3. Numirea pentru efectuarea expertizelor se face numai de organele în drept, instanţa de

judecată, prin încheierea de şedintă sau organul de cercetare penală, prin ordonanţă

(art.201-214 Cod Procedură Civila şi art. 116-127 Cod Procedura Penală).

4. Experţii contabili consilieri sunt numiţi de aceleaşi organe, la cererea părţilor.

5. Recomandarea experţilor contabili organelor beneficiare se face de către Biroul local

pentru expertize judiciare tehnice şi contabile, în baza art.33 din OG2/2000 privind

organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară.

6. Instanţele de drept civil prin încheierea de şedinţă numesc experţii abilitaţi să efectueze

expertiza, stabilesc obiectivele acesteia, termenul de depunere care este cu 5 zile înainte

de termenul de judecată, precum şi nivelul onorariilor. Expertului contabil i se comunică

în scris la domiciliu, mandatul primit.

7. Atât onorariile, cât şi obiectivele expertizei se stabilesc unilateral în instanţă, de regulă la

sugestia avocaţilor parţilor, expertii contabili având numai responsabilitatea de a le

executa şi aplica. Experţii pot numai să ceară instanţei majorarea onorariului pe baza unor

motivări scrise.

8. In cauze penale, în conformitate cu art. 116-127 din Codul de Procedură Penală, organul

de cercetare convoacă expertul contabil şi părţile, aducandu-se la cunoştinţă obiectivele şi

termenele de execuţie. Atât expertul conbabil, cât şi părţile, au dreptul să facă observaţii

cu privire la întrebări, pot cere modificarea şi completarea lor.

9. O lucrare de expertiză contabilă este considerată definitivată şi poate fi depusă la Biroul

local pentru expertize, dacă a fost semnată de toţi experţii, în cazul în care a fost

întocmită în colectiv şi dacă poartă viza verificării de calitate (normele 12264/2002 şi

norma profesională 3532).

2.2. Normele emise de CECCAR

A. Cu privire la continutul raportului de expertiza contabilă judiciară:

• Expertiza contabilă are drept suport documentele primare şi înregistrarea în contabilitate

a evenimentelor şi tranzacţiilor

• Raportul de expertiză trebuie temeinic fundamentat pe bază de documente justificative şi

evidenţieri contabile şi nu prezumţii sau declaraţii ale părţilor sau ale martorilor

• În raport se invocă acele documente şi evidenţe contabile ce au legatură cauzală cu

obiectivul ce a fost fixat.

• Nu se fac aprecieri asupra actelor de control şi expertizelor anterioare. Nu se va face

încadrarea juridica a faptelor şi nici a încadrărilor legale.

• Actele şi documentele care nu întrunesc condiţii legale nu se iau în considerare, dar se

menţionează acest lucru în raport.

• Expertul contabil nu trebuie să se refere mai mult decat se cere.

B. Cu privire la prezentarea concluziilor

• Concluziile să fie fundamentate pe documente şi evidenţe contabile.

• Concluzia prezentată să fie precisă, concisă, fără echivoc, ordonată şi sistematizată.

• Nu pot fi prezentate răspunsuri alternative la obietivele expertizei.

• Concluziile se prezintă pentru fiecare obiectiv în corespondentă cu constatările din cap.II

– Desfasurarea expertizei.

Norme de raport specifice expertizelor contabile

• Toate misiunile efectuate de profesionistul contabil au ca finalitate un raport scris.

• În cazul expertizelor contabile judiciare, documentul final este raportul de expertiză

contabilă judiciară (normele profesionale 130 şi 3531).

2.3. Structura raportului de expertiză contabilă judiciară

• Capitolul I. Introducere

(norma profesionala 3531A) cu următoarele subcapitole:

• Identificarea expertului

• Identificarea organului care a dispus efecutarea expertizei

• Circumstanţele în care a luat naştere litigiul

• Formularea obiectivelor expertizei

• Locul şi perioada în care s-a efectuat expertiza

• Materialul documentar în legatură cu cauza

• Perioada în care s-a efectuat expertiza, cu menţiunea dacă s-au efecutat şi alte expertize

contabile cu acelasi obiectiv

• Data depunerii lucrării şi dacă au mai fost acordate prelungiri faţă de termenul iniţial.

• Capitolul II. Desfasurarea expertizei contabile

• Se deschide câte un paragraf pentru fiecare întrebare;

• Descrierea operaţiunilor examinate de expert, documente, evidenţe;

• Interpretarea datelor şi informaţiilor în raport cu normele legale;

• Se inscrie opinia diferită – când sunt mai multe aspecte cu motivarea detaliată şi cu

susţinerea în documente şi evidenţe

• Formularea raspunsului clar, concis, fără ambiguitate.

• Capitolul III. Concluzii

• Capitolul IV. Considerente personale ale expertului contabil

• Să fie limitat

• Să se refere la problemele ce au legătură cu expertiza

Întocmirea raportului de expertiză

• Rapoartele de expertiză contabilă judiciară se semnează şi parafează pe fiecare pagină de

experţii care l-au întocmit.

• Raportul nu se semnează de parte.

• Raportul de expertiză contabilă se întocmeşte în două exemplare cu următoarea

destinaţie:

– un exemplar pentru organul care l-a cerut

– un exemplar aparţine expertului.

• Alte exemplare sunt considerate copii.

2.4. Etape specifice

1. Dispunerea expertizelor contabile judiciare şi numirea experţilor contabili

Caracteristici:

1. Este reglementată de Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală şi normele

profesionale emise de CECCAR; reglementările procedurale au prioritate.

2. Se face numai de către organe de cercetare abilitate;

3. Expertul contabil (expertii contabili) nominalizaţi trebuie să fie membrii CECCAR

înscrisi în Tabloul Corpului si sa îndeplineasca conditiile de exercitare a profesiei pe anul

în curs;

4. Numirea nu poate fi refuzată decât printr-o motivare temeinică;

5. Numirea este consemnată prin Încheiere de şedinta emisă de Instanta Judecatorească sau

prin Ordonanţa emisă de organul de cercetare penală.

2. Acceptarea şi programarea expertizelor contabile

1. Disponibilitatea expertului contabil se raporteaza la respectarea principiilor etice

fundamentale si a celor particulare expertizei contabile judiciare.

2. Programul de lucru stabileste natura, calendarul si întinderea lucrarilor necesare pentru

îndeplinirea misiunii de expertiza contabila.

3. Nu exista criterii general valabile pentru întocmirea programului de lucru, expertul

contabil dispunând de experienţa sa şi de profesionalismul sau, ca principale instrumente

de fundamentare.

4. Programul de lucru este parte componentă a dosarului de lucru privind expertiza

contabilă judiciară.

5. Bugetul de timp , fundamenteaza în mare parte programul de lucru si contine detalierea

activitatilor pe timpi de lucru în ceea ce priveste: studierea dosarului cauzei, contactarea

partilor ( daca este cazul), documentarea ( documentarea generala, documentarea

specifica fiecarui obiectiv, documentare la fata locului ), prelucrarea si sistematizarea

materialului documentar, privind expertiza, redactarea raportului de expertiza contabila

judiciara, alte operatiuni.

6. Modificările intervenite în programul lucrarilor îndreptatesc solicitarea majorarii

onorariului.

7. Prelungirea termenului de depunere a lucrarii de expertiza contabila judiciara se face prin

dispozitia consemnata prin Încheiere de sedinta sau Ordonanta, de catre organul abilitat.

3. Delegarea şi supravegherea lucrarilor

1. Efectuarea lucrarilor de expertiza contabila judiciara nu poate fi delegata , numirea fiind

efectuata în baza unui act procedural invocat de catre organul de cercetare sau organul judiciar.

4. Documentarea lucrarilor privind expertizele contabile judiciare

1. Se limitează strict la materialul documentar necesar pentru a răspunde la obiectivele

dispuse de organul abilitat.

2. Este imperativ ca materialul documentar sa fie adecvat, bazat pe documente contabile si

evidentieri contabile si nu prezumtii sau declaratii ale partilor sau martorilor.

3. Expertul contabil care a ajuns la concluzii fundamental diferite fata de un organ de

control, este abilitat sa ia legatura cu acesta pentru elucidarea tuturor aspectelor.

4. Explicatiile date de catre parti (atunci când se înscriu în cadrul procedurii) nu au calitatea

de document probant.

5. Materialul documentar ce stă la baza constatărilor şi concluziilor din Raportul de

expertiză contabilă judiciară constă în: dosarul cauzei; documentele justificative şi

registrele contabile aflate în pastrarea parţilor implicate în actul justitiar sau în arhivele

terţelor persoane fizice sau juridice care au legătura cu obiectivele expertizei contabile

judiciare; procesele verbale întocmite de organele de control abilitate , aflate în posesia

acestora cât si în posesia persoanelor fizice sau juridice controlate care au vreo legatura

cu obiectivele expertizate.

6. Dosarul de lucru al misiunii are rolul de a asigura întelegerea si controlul lucrarilor.

7. Dosarul de lucru al expertului contabil judiciar cuprinde: Încheierea de sedinta sau

Ordonanta dispusa de Organele în drept; Programarea lucrarilor; Corespondenta purtata

cu factorii implicati ( parti, organe abilitate, terti, etc.); Eventuale note, calcule, etc. ale

expertului contabil; Raportul de expertiza contabila cu viza auditorului de calitate si cu

dovada depunerii la organele în drept).

5. Raportarea

1. Constatarile şi concluziile expertizei contabile judiciare se consemnează în Raportul de

expertiză contabilă judiciară, având cel putin 4 capitole: Capitolul I Introducere,

Capitolul II Desfasurarea expertizei contabile , Cap. III Concluzii, Cap. IV. Considerente

personale ale expertului contabil

2. În cazul numirii mai multor experti având opinii diferite se întocmeste un singur raport

care consemnează opinia documentată şi argumentată a fiecărui expert, fie în contţnutul

unei anexe ce însoţeşte raportul.

3. Raportul de expertiză contabilă judiciară se supune auditului de calitate înaintea

depunerii acestuia la organele beneficiare.

Tipuri de rapoarte:

1. Raport de expertiză contabilă obisnuit, necalificat -are structura şi conţinutul standard.

2. Raport de expertiză contabilă cu observaţii - cuprinde pe lânga elementele specifice

raportului obisnuit, necalificat, un capitol distinct numit "Consideratii personale ale

expertului contabil". Acest capitol face referire la parerea expertului contabil asupra

obiectivelor - dacă acestea au fost suficiente sau nu - sau cu privire la alte aspecte asupra

cărora doreşte să reţină atenţia beneficiarului , fiind esenţial ca autorul să se conformeze

normelor de etică şi deontologie profesională, în special a principiului confidenţialitătii.

3. Raport de imposibilitate a efectuarii expertizei contabile - are structura şi conţinutul

raportului de expertiză contabilă obişnuit, necalificat, cu deosebirea că în cadrul

capitolelor II şi III va prezenta justificat şi fundamentat cauzele care conduc la

imposibilitatea efectuării expertizei contabile comandate de beneficiarul acesteia.

Capitolul III. Principiile generale aplicabile misiunii de expertiză contabilă

Principiile misiunii de expertiză contabilă

1. Determinarea naturii şi obiectivului lucrării

2. Fixarea unui plan de lucru

3. Alegerea metodelor de cercetare

4. Studiul preliminar al organismului entităţii

5. Studiul funcţei financiar contabile

1. Determinarea naturii si obiectivului lucrării

• Este în strânsă corelaţie cu natura cauzei şi a obiectivelor stabilite de organul de

cercetare competent în soluţionarea cauzei

• CECCAR, a implementat Procedura privind întocmirea, actualizarea şi comunicarea către

Ministerul Justiţiei a "Listelor Experţilor Contabili pe specializări"creând o legătura

directă între natura misiunii şi principiul compeţentei profesionale.

• Obiectivul sau obiectivele expertizei contabile, de natură a clarifica aspecte ce ţin de

soluţionarea unor litigii în cadrul cărora se confruntă cel puţin două părţi, reclamă o

analiza responsabilă cu privire respectarea principiului etic privind independenţa

expertului contabil

• Obligaţia expertului contabil este ca înaintea acceptării misiunii de expertiză contabilă să

procedeze la identificarea potenţialelor ăţameninţări la adresa conformittii cu principiile

etice fundamentale, evaluând întinderea, importanţa şi persistenţa acestora. În situaţia în

care ameninţările nu sunt altfel decât în mod clar nesemnificative şi nu se pot identifica

mijloace de protecţie adecvate, este recomandat să se renunţe la acceptarea mandatului.

2. Fixarea unui plan de lucru

• În elaborarea planului de lucru se are în vedere succesiunea etapelor procedurale ,

metodele de lucru utilizate, materialul documentar cu valoare probatorie, precum si

distribuţia timpului de lucru alocat în confomitate cu natura şi întinderea lucrărilor

• Planul de lucru vizează doua aspecte:

• Destinatarii expertizelor contabile: În cazul expertizelor judiciare: Organele de

instrumentare - urmărire şi cercetare a cauzelor care fac obiectul dosarelor penale: Poliţia

şi Parchetul; Instanţele de Judecată a cauzelor penale şi civile

• Finalitatea (scopul) expertizelor contabile: Caracteristica esenţială a expertizelor

contabile este că au un scop definit în momentul acceptării lor de catre experti. Scopul se

concretizează în obiectivele la care trebuie să răspundă expertul contabil. Răspunsurile

expertului contabil sunt punctuale şi sunt valabile numai în contextul în care au fost

documentate si formulate. Prin urmare, răspunsurile sunt doar lămurire, de unde şi optica

jurisprudentei, potrivit careia expertul nu este nici judecator, nici martor, ci un consultant

care îl ajuta pe judecator în rezolvarea unor probleme de specialitate.

3. Alegerea metodelor de cercetare

• Selectarea celor mai adecvate metode de cercetare produce un impact semnificativ atât

asupra bugetului de timp alocat executiei efective a lucrarii, cât si asupra calitatii

respectivei lucrari.

• Metode de cercetare:

• Metode progresive care pornesc de la un fenomen economic izolat, începând cu

identificarea celor mai simpli factori de origine şi continuând cu studierea proceselor şi

tranzacţiilor în complexitatea lor, aşa cum sunt evidenţiate în documentele justificative,

primare sau de evidenţă contabilă.

• Metode regresive, care pornesc de la informaţiile furnizate de situaţiile financiare de

sinteză, studiind fenomenele economice în ordinea inversă de acţiune a factorilor

reflectaţi în documentele justificative

Metodele contabile utilizate în cadrul misiunilor de expertiza contabila:

1. Reconstituirea rulajelor, soldurilor şi valorilor raportate, pe baza documentelor primare

ce stau la baza înregistrărilor în contabilitate;

2. Efectuarea unor punctaje încrucisate, pe baza posturilor contabile;

3. Verificarea calculelor aritmetice;

4. Verificarea modului de evaluare a elementelor patrimoniale;

5. Verificarea modului de respectare a metodologiei contabile;

6. Verificarea permanenţei metodelor;

7. Analiza modului de transpunere a informaţiei financiar-contabile în raportarile adresate

publicului.

Metode si tehnici cu caracter extracontabil:

1. Întocmirea unor desfăşurătoare, care sa detalieze intrările si ieşirile de bunuri. Acestea

însoţesc Raportul de expertiză contabilă sub forma unor anexe şi se elaborează în general,

în cazul litigiilor privind lipsuri în gestiune. Se mai pot utiliza şi în cazul în care este

necesar să se constate ritmicitatea aprovizionărilor/livrărilor, sursele de aprovizionare sau

locurile de consum ale diferitelor produse/repere, determinările privind timpul de stocare

al diferitelor produse/repere/sorto-tipodimensiuni, calculului perisabilităţilor, încadrării în

normele de consum specific pe diferite faze de fabricaţie.

2. Reconstituirea evidentei cantitative privind unele sortimente de bunuri din gestiunile

global-valorice poate viza întreaga perioadă de gestiune sau doar o parte a acesteia, în

funcţie de obiectivele dispuse de organul abilitat. Metoda este utilă în cazul lipsurilor în

gestiune, sustragerilor etc., cu condiţia ca reconstituirea să se efectueze pe baza de

documente justificative legal întocmite şi reflectate în evidenţa contabilă (liste de

inventariere, note de recepţie şi constatare de diferente, monetare, facturi fiscale etc.).

3. Analiza comparativă sau în dinamică a depunerilor de numerar provenind din vânzări se

utilizează pentru identificarea unor aspecte ce se manifestă în cadrul gestiunilor global-

valorice. Analiza comparativă a depunerilor fată de sumele încasate poate conduce la

identificarea cauzelor ce privesc potenţiale lipsuri în gestiune. Analiza în dinamica a

depunerilor permite emiterea unor opinii legate de ritmicitatea vânzărilor şi a modului de

eşalonare a depunerilor într-o anumită perioadă de timp.

4. Identificarea unor bunuri eliberate din gestiune fără a fi înregistrate pe bază de

documente legale. are aplicabilitate doar în conditiile în care se pot depista bunurile

eliberate din gestiune fără a fi înregistrate. Obiectul acestor cercetări îl constituie

manoperele frauduloase, cum ar fi: procurarea de bunuri din surse neoficiale sau

neautorizate; neefectuarea înregistrarii unor bunuri intrate cu intenţia de a se crea plusuri

gestionare pe seama unor terţe persoane fizice sau juridice; tranzitarea unor bunuri

interzise de lege etc.

5. Metoda analizei intra-gestionare şi inter-gestionare. Necesitatea acestei metode deriva din

aceea ca, în anumite circumstante, apare posibilitatea ca în cadrul aceleiaşi gestiuni, să se

înregistreze lipsuri în gestiune la un anumit sortiment de produs şi plusuri în gestiune la

un alt sortiment, confundabil sau care suplineşte caracteristicile tehnico-funcţionale ale

celuilalt. Aceeasi situaţie se poate manifesta şi între două sau mai multe gestiuni. În

cazul în care situaţia caracterizează starea dintr-o anumită entitate, se poate constata că,

pe ansamblu, efectul confuziilor sau al reflectării necorespunzatoare a procesului

economic în documentele justificative şi de evidenţă contabilă nu produce efecte

economice.

6. Metoda stocului maxim posibil este aplicabilă doar în cazul gestiunilor a căror evidenţă

este reflectată global-valoric, adică în cazul entităţilor care practică sistemul de vânzare

cu amănuntul atât în regim individual, cât si colectiv. Metoda constă în reconstituirea

mişcărilor sortimentului de produs asupra căruia se doreste cercetarea, pornind de la

stocul iniţial, rezultat din Listele de inventariere, continuând cu intrările reflectate de

facturi fiscale, avize de însoţire a mărfii, documente de transfer etc. consemnate în note

de recepţie şi constatare de diferenţe.

• Stocul maxim disponibil se determină:

Smd = Si+I-Ec, în care:

Smd = Stoc maxim disponibil

Si = Stoc initial

I = Intrari

Ec = Iesiri catre consumuri colective

• În cazul în care stocul maxim disponibil este egal cu stocul rezultat în urma inventarierii

produsului cercetat (Stocul faptic - Sf) sunt indicii ca eventualele lipsuri în gestiune ar

putea avea alte cauze (Smd=Sf).

• În cazul în care stocul maxim disponibil este mai mic decât stocul rezultat în urma

inventarierii produsului cercetat, primele indicii ar fi ca diferenta semnifica si vânzari cu

amanuntul în regim individual.

• În cazul în care stocul maxim disponibil este mai mare decât stocul rezultat în urma

inventarierii produsului cercetat, este necesar sa se continue investigaţiile pentru a se

identifica natura cauzelor care au condus la aceasta stare de fapt.

• Separarea intrărilor sau ieşirilor de bunuri pe schimburi sau pe ture, în gestiunile

colective - are ca principal obiectiv identificarea responsabilităţilor şi a răspunderii pe

tipuri de activităţi, timpi de lucru, prezenţa la locul de munca etc. Se utilizează

preponderent în situaţiile când o gestiune este condusa de către mai mulţi salariati, având

calitatea de co-gestionari.

• Cercetarea unor fapte sau fenomene economice în corelaţie cu documentele financiar-

contabile ce reflectă alte categorii de fapte şi fenomene. Ex.: În cazul litigiilor de muncă

ce privesc drepturi salariale, principalele documente examinate sunt pontajele, condicile

de prezenţă, foile colective de prezenţă, statele de plată etc. Pentru extinderea cercetarilor

se pot însă examina şi documente ce reflectă producţia realizată de către un salariat (note

de predare produse) sau alte documente relevante (facturile întocmite de către un salariat,

bonurile de consum întocmite, bonurile de vânzare emise etc.)

Studiul preliminar al organismului entităţii

• În functia de natura cauzei si de obiectivele concrete, expertul contabil judiciar, cu

acordul organului de cercetare si în limita obiectivelor dispuse, poate aprofunda studiile

sale cu privire la unele informatii generale cum ar fi: forma juridica de organizare,

managementul entităţii, obiectul de activitate, administratorii, limitele decizionale,

diagrama organizaţională, controlul intern, partenerii de afaceri etc. Pentru o entitate din

sfera serviciilor de exemplu, abordarea unor obiective ce ţin de studierea funcţiei de

producţie, presupune deţinerea unor cunoştinţe în ceea ce priveşte: sectorul de activitate,

prestarea propriu-zisa a serviciilor; execuţia produselor; conducerea activităţii de

prestaţie; activităţile auxiliare ce contribuie la realizarea prestaţiei propriu-zise;

depozitarea produselor; controlul tehnic de calitate; întretinerea si repararea utilajelor.

• Pe baza informaţiilor cu caracter general obţinute, diagnosticul se poate aprofunda prin

utilizarea unor metode cum ar fi comparaţia, diviziunea rezultatelor, calcul de indicatori

etc.

Studiul funcţei financiar contabile

• Cercetarea funcţiei contabile este esenţială în parcurgerea raţionamentelor şi emiterea

opiniilor profesionale.

• Principalele argumentele care justifică necesitatea aprofundarii studiului functiei

financiar-contabile constau în:

• Obiectul contabilitatii

• Functiunile contabilitatii

• Forme de organizare a contabilitatii

• Documente si registre contabile

• Principii contabile

• Standarde contabile

• Politici contabile

• Examinarea regularitatii documentelor financiar-contabile

Expertiza contabilă în procesul civil

• Procesul civil este activitatea desfăşurată de instanţă, părţile aflate în litigiu, organul de

cercetare şi alte organe sau persoane care participă la înfăptuirea justiţiei în pricinile

civile precum şi raporturile dintre aceşti participanţi în vederea realizării sau stabilirii

drepturilor ori intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor

judecătoreşti sau altor titluri executorii conform procedurii stabilită de lege.

• Procesele privind drepturile juridice civile, comerciale, de muncă, administrative şi de

altă natură civilă se judecă de către instanţă.

• În categoria probelor administrate în procesele civile se include şi expertiza contabilă.

• Pentru declanşarea unui proces civil este necesară introducerea unei acţiuni civile.

Acțiunea civilă este:

• este mijlocul legal prin care o persoană cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea sau

realizarea dreptului său prin încetarea piedicilor puse în exercitarea sa de o altă persoană

sau printr-o despăgubire corespunzătoare.

• presupune trei elemente:

1. părţile

2. obiectul

3. cauza acţiunii civile

1. PĂRŢILE

a. persoana interesată în apărarea dreptului său obiectiv nesocotit sau încălcat de către o altă

persoană;

b. persoana care a tulburat exerciţiul normal al dreptului subiectiv;

c. terţe persoane.

• Persoanele nominalizate la literele a) şi b) au denumiri specifice conform diferitelor faze

ale procesului civil şi anume:

– reclamant şi pârât în faza de judecare în fond;

– apelant şi intimat în faza apelului;

– reclamant (recurent) şi intimat în faza recursului;

– contestatar şi intimat în faza contestaţiei în anulare;

– revizuent şi intimat în faza de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti;

– creditor şi debitor în faza executării silite a unei hotărâri judecătoreşti.

• Părţile din proces respectiv reclamante şi pârâte au posibilitatea să cheme în cadrul

procesului şi alte terţe persoane sub formă de:

– chemări în judecată

– chemări în garanţie

– arătarea sau indicarea titularului dreptului.

• Chemarea în judecată şi a altor persoane are în vedere acele ipoteze în care terţul chemat

ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

• Chemarea în garanţie este admisibilă atunci când partea care ar cădea în pretenţie s-ar

putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere de despăgubire sau de chemare în

garanţie.

• Arătarea sau indicarea titularului dreptului se poate face numai de pârât printr-o cerere

motivată în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă potrivit căruia

„pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept

asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia a deţinut lucru sau a exercitat

dreptul dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra

lucrului”

2. Obiectul acţiunii civile constă în ceea ce se cere prin acţiunea introdusă respectiv

pretenţia reclamantului: plata unei sume de bani, constatarea unui drept , protejarea unui

interes.

3. CAUZA acţiunii civile este:

– temeiul juridic al cererii respectiv fundamentul legal al dreptului pe care una din

părţile îl invocă împotriva celeilalte părţi (temeiul de drept)

– neînţelegerea sau conflictul care există între reclamant şi pârât cu privire la

temeiul dreptului subiectiv (temeiul de fapt sau motivele)

– scopul către care se îndreaptă voinţa celui care reclamă sau se apără

• Cauza acţiunii civile trebuie să îndeplinească o serie de condiţii şi anume:

– să existe;

– să fie reală;

– să fie licită;

– să fie morală.

Actele procesului civil

1. actele părţilor aflate în litigiu:

– cererea de chemare în judecată formulată de reclamant

– întâmpinarea formulată de pârât

– cererea reconvenţională formulată de pârât când şi acesta vine cu pretenţii

împotriva hotărârii judecătoreşti

2. actele instanţei de judecată:

– încheierile de şedinţă

– hotărârea judecătorească

– dispoziţia de comunicare a hotărârii judecătoreşti

– dispoziţia de punere în executare a hotărârii judecătoreşti.

3. actele altor participanţi la proces:

– raportul de expertiză întocmit de expert

– depoziţia de martor

4. actele organelor auxiliare justiţiei:

– dovezile de comunicare a actelor de procedură

– procesele verbale de luare la cunoştinţă a măsurilor asiguratorii

5. actele de executare ale executorilor judecătoreşti.

Măsurile asiguratorii

• Prin măsurile asiguratorii instanţa urmăreşte prevenirea dispariţiei sau degradării bunului

în legătură cu care s-a născut litigiu, iar atunci când în discuţie sunt acţiunile personale,

diminuarea activului patrimonial.

• Prin măsurile asiguratorii se înţelege posibilitatea recunoaşterii reclamantului de a solicita

instanţei măsuri de indisponibilizare şi conservare menite să împiedice pe pârât să

distrugă sau să-i înstrăineze bunul ce constituie obiectul litigiului sau activul patrimonial

când obiectul litigiului este o sumă de bani.

• Măsurile asiguratorii sunt:

• sechestru judiciar;

• sechestrul asigurator;

• poprirea asiguratorie.

• Sechestru judiciar constă în indisponibilizarea bunului şi numirea de către instanţă a unei

persoane căreia i se încredinţează pe timpul cât durează procesul, bunul în litigiu spre

păstrare şi conservare.

• Sechestrul judiciar se aplică asupra unui bun anume determinat şi care face obiectul

litigiului între părţi.

• Sechestrul asigurator constă în indisponibilizarea unor cantităţi de bunuri mobile ale

pârâtului, bunuri ce urmează să fie executate silit pentru realizarea creanţei reclamantului

(creditorului) în situaţia în care acesta câştigă procesul iar pârâtul devenit debitor nu-şi

exercită obligaţia de bună voie. Bunurile asupra cărora se instituie sechestrul asigurator

fac parte din patrimoniu pârâtului dar nu formează obiect al litigiului.

• Poprirea asiguratorie costă în indisponibilizarea prin hotărârea instanţei a sumelor de bani

sau a altor titluri de credit pe care debitorul le are de primit de la un terţ care îi este

datornic pentru ca ulterior în baza titlului executoriu obţinut creditorul să-şi îndestuleze

creanţa din această sumă prin validarea popririi.

• Cauza judiciară şi dezbaterile orale în timpul procesului civil de la pornire până la

definitiva rezolvare se materializează în încheieri de şedinţe.

Expertiză contabilă în materie civilă și comercială

• Expertiza în general ca mijloc de probă în diverse domenii de natură tehnică, medico-

legală, contabilă etc., este reglementată în Codul de procedură civilă (art. 201 - 214) şi

constituie drept comun în materie şi prin diferite legi speciale aşa cum este cazul

expertizei contabile care este reglementată prin OG 65/1994 aprobată prin L42/1995 cu

modificările ulterioare.

• Conform prevederilor art.201 din Codul de procedură civilă se poate recurge la expertiză

ori de câte ori pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesar să se cunoască şi

părerea unor specialişti.

• Sunt situaţii când expertiza este expres prevăzută de lege ca obligatorie sub sancţiunea

anulării unor hotărâri luate fără expertiză aşa cum sunt cazurile stipulate de Legea

societăţilor comerciale 31/1990 referitoare la expertizele privind:

– evaluarea aporturilor în natură a acţionarilor sau asociaţilor

– avantajele rezervate fondatorilor

– operaţiunile încheiate de fondatori în contul societăţilor pe acţiuni sau în

comandită pe acţiuni în cazul în care nu poate fi întrunită în adunarea constitutivă

majoritatea legală

– expertiza pentru stabilirea valorii aportului în natură dacă se înfiinţează o

societate cu răspundere limitată cu asociat unic.

• Obiectivele expertizei contabile în materie civilă pot consta în diverse litigii cu caracter

civil aşa cum ar fi:

– asocieri în participaţie dintre societăţile comerciale şi dintre societăţi şi persoane

fizice,

– operaţiuni de vânzare – cumpărare cu imobile (tranzacţii imobiliare),

– operaţiuni de mandat, contracte de servicii, partaje etc.

Litigii

1. litigii între comercianţi sau între comerciant şi un particular privind operaţiuni

comerciale. În aceste speţe expertizele pot avea ca obiect neînţelegeri privind o afacere cu

mărfuri sau operaţiuni în comision, operaţiuni de bancă (sconturi acordate, remiteri de

efecte comerciale spre încasare, emiteri de CEC-uri), contractele comerciale de

aprovizionări cu bunuri, servicii şi lucrări, contracte de asociere în participare pentru

realizarea unor activităţi în comun.

2. litigii în materie de societăţi comerciale. În aceste speţe expertizele pot avea ca obiect:

– stabilirea părţii din profit ce se cuvine unui acţionar, asociat sau manager

– răspunderea civilă a managerului faţă de asociaţi, terţi sau stat pentru faptele sale.

– gestiunea patrimonială frauduloasă a societăţii dacă sunt bănuieli fondate pe grave

neregularităţi.

3. litigii în materia asigurărilor. În acest domeniu expertiza se efectuează pentru a stabili

valoarea bunurilor asigurate la data producerii unei calamităţi.

4. litigii în materie de moratorii şi de concordat juridic

5. litigii în caz de faliment

• Moratoriu:

a. amânare pe o anumită perioadă a plăţii datoriilor unui debitor acordată acestuia de către

instanţa de judecată înainte sau după declararea lui în stare de faliment.

b. amânare cu caracter general a plăţii unei datorii acordată de lege pe o anumită perioadă în

care există împrejurări speciale, aşa cum ar fi: război, calamităţi naturale, crize

economice etc.

• Concordat: convenţie încheiată de un comerciant cu creditorii săi prin care acesta obţine

o reducere a datoriei sau o amânare a plăţii.

• În aceste litigii expertiza este necesară pentru a se stabili cauzele încetării plăţilor şi dacă

activul depăşeşte valoarea pasivului (averea materială este mai mare decât datoriile) prin

verificarea registrelor şi a bilanţului contabil.

• Obiectivul unei astfel de expertize poate viza şi regularitatea ţinerii şi reflectării

tranzacţiilor comerciale în registre, natura şi cauza juridică a creanţelor creditorului

precum şi realizarea lor.

• Expertiza contabilă în litigiile civile şi comerciale se efectuează urmare:

– propunerii de către părţile aflate în litigiu şi în aceste situaţii instanţa trebuie să o

admită.

– dispunerii din oficiu de către instanţă după punerea în discuţia prealabilă a

părţilor.

Expertiza se poate efectua:

• În instanţa, dacă problemele asupra cărora urmează să se pronunţe expertul contabil pot fi

lămurite prin simpla expunere a părerii expertului, în această situaţie expertul contabil

este ascultat de instanţă în şedinţă publică iar părerea lui este consemnată de grefier într-

un proces verbal (note de şedinţă)

• În afara instanţei, în cazul în care pentru efectuarea expertizei contabile sunt necesare

verificări şi analize de documente, măsurători, confruntări, declaraţii;

Activităţi:

1. Examinarea materialului documentar aflat la dosarul cauzei;

2. Examinarea altor documente aflate la părţi sau la alte terţe persoane care au legătură cu

cauza, prin expertiză la faţa locului;

3. Analiza explicaţiilor părţilor;

4. Analiza actelor de control financiar şi de expertiză contabilă efectuate anterior în aceeaşi

cauză;

5. Studierea concluziilor expertizelor tehnice, acolo unde este cazul.

1. Examinarea materialului documentar aflat la dosarul cauzei:

• Se face la sediul instanţei de judecată sau al altui beneficiar al expertizei. Dacă materialul

aflat în dosar este insuficient pentru efectuarea expertizei contabile, expertul contabil

solicită motivat organului beneficiar, completarea acestuia.

• În cazul proceselor civile, completarea dosarului se impune în situaţiile în care lipsesc

înscrisurile ce trebuie supuse expertizării.

2. Examinarea altor documente aflate la părţi sau la alte terţe persoane care au legătură cu

cauza, prin expertiză la faţa locului:

• Se efectuează atunci când expertul contabil apreciază că pentru a răspunde obiectivelor ce

i s-au dat spre rezolvare nu îi sunt suficiente documentele existente la dosarul cauzei, şi în

acest caz este necesară extinderea cercetării şi asupra altor acte, evidenţe tehnic –

operative şi contabile care se află la părţile în litigiu.

• Pentru expertiza la faţa locului expertul contabil are obligaţia să anunţe părţile prin citare

despre data, locul şi când începe şi se termină lucrările la sediul acestora.

Tehnici specifice expertizei contabile:

a. Reconstituirea cantitativă a unor evidenţe global valorice, pe baza inventarelor şi a

actelor de gestiune, în cazul unităţilor de vânzare cu amănuntul;

b. Comparaţia de stocuri prin stabilirea soldurilor maxime posibile la inventarul final;

c. Corelarea intrărilor de materiale, produse sau mărfuri în funcţie de consum, eliberări sau

vânzări;

d. Corelarea actelor contabile,

e. Controlul intergestionar .

3. Analiza explicaţiilor părţilor

• Această operaţiune se realizează în funcţie de datele epuizate şi are menirea de a stabili

concordanţa sau neconcordanţa dintre explicaţii şi aceste date.

• Cu ocazia efectuării expertizei părţile au obligaţia să dea expertului orice lămurire în

legătură cu obiectivele lucrării, împiedicarea expertului contabil de a efectua lucrările

necesare ordonate de instanţă, nu poate fi înlăturat decât prin mijloace procedurale, aşa

cum ar fi:

– Obligarea părţii la despăgubiri pentru împiedicarea lucrărilor;

– Dispunerea prin încheiere executorie ca părţile să permită accesul expertului

contabil şi să-i dea tot sprijinul precum şi solicitarea concursului autorităţilor

publice locale, poliţie, procuratură în cazuri deosebite

4. Analiza actelor de control şi de expertiză contabilă efectuate anterior în această cauză

• Pentru asigurarea calităţii expertizei contabile, expertul contabil trebuie să analizeze şi

conţinutul actelor de control şi a eventualei expertize contabile anterioare în aceeaşi

cauză pentru a se convinge dacă au fost respectate toate normele legale, dacă au fost

efectuate concret calculele şi dacă au fost delimitate just perioadele de gestiune şi

răspunderile persoanelor implicate în cauză.

• Sub aspectul fondului actelor de control expertul contabil are în vedere:

– Dacă documentele şi evidenţele pe care s-au întemeiat concluziile controlului au

fost întocmite cu respectarea normelor legale şi dacă conţin date reale.

– Dacă există documente care au legătură directă cu obiectivele expertizei, dar nu

au fost luate în considerare de control;

– Dacă s-au determinat argumentat cuantumul lipsurilor şi s-au stabilit legal

răspunderea persoanelor vinovate;

– Dacă concluziile controlului sunt în concordanţă cu prevederile legale.

5. Studierea concluziilor expertizei tehnice

• Această activitate presupune să se efectueze mai întâi expertiza tehnică şi apoi cea

contabilă.

• Expertul contabil poate fi pus în imposibilitatea efectuării expertizei contabile din diverse

situaţii cum ar fi:

– Necesitatea efectuării unui control gestionar prealabil;

– Aducerea la zi a evidenţei tehnic-operative şi contabile;

– Necesitatea efectuării prealabile a unor expertize tehnice şi grafologice;

– Insuficienţa actelor de control puse la dispoziţie ş.a.

• Pentru constatarea imposibilităţii efectuării expertizei contabile, expertul are obligaţia să

analizeze cu răspundere materialul de la dosarul cauzei astfel că numai în situaţii absolut

necesare să recurgă la asemenea măsură care are drept efect prelungirea termenului de

soluţionare a cauzei.

• Când nu se poate efectua expertiza dintr-unul din motivele arătate mai sus se întocmeşte

proces verbal de imposibilitate a efectuării expertizei care se depune la beneficiarul

acesteia pentru înlăturarea cauzelor şi asigurarea în viitor a condiţiilor de întocmire a

raportului.

Bibliografie

1. Briciu Sorin, Controlul şi expertiza, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005

2. Boulescu Mircea, Expertiza contabilă, E.D.P. Bucureşti, 2001

3. Luminiţa Ionescu, Expertiza contabilă în România. Teorie şi practică, Editura C.H.Beck,

Bucuresti, 2011

4. Contabilitatea, Expertiza si Auditul afacerilor, Editura CECCAR, Bucureşti, 2009

5. Neculai Tabără, Sorin Briciu, Actualităţi şi perspective în contabilitate şi control de

gestiune, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2012

6. Întrebări şi studii de caz privind accesul la stagiu pentru obţinerea calităţii de expert

contabil şi contabil autorizat, ediţia a III-a, revizuită, Editura CECCAR, Bucureşti, 2010

7. Cartea expertului contabil şi a contabilului autorizat, ediţia a V-a, revizuită şi adăugită,

Editura CECCAR, Bucureşti, 2009

Acte normative

8. Standardul profesional nr. 35: Expertizele contabile. Ghid de aplicare, ediţia a III-a, rvizuită,

Editura CECCAR, Bucureşti, 2009

9. OG nr.65/1994 – privind organizarea şi functionarea CECCAR

10. Lg. nr.42/1995 - care aprobă OG 65/1994

11. OG nr.89/1998 - pentru modificarea şi completarea OG nr.65/1995

12. Lg. 186/1999 – aprobă O.G. 89/1998

13. Codul de Procedură Civilă art.201-214

14. Codul de Procedură Penală art.118,120-125

15. OG 2/2000 – privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară

16. Regulamentul de organizare şi funcţionare CECCAR art.112

17. Norma profesională 35/2001 – privind expertizele contabile

18. Norma profesională 12264/2002 – privind activitatea de expertiză contabilă judiciară