Masoterapie CURS 2

1 | P a g . D r . G u ș i ț ă C l a u d i u C o n s t a n t i n

SCURT ISTORIC AL MASAJULUI

Tratamentul cu ajutorul masajului se practică de când lumea. Se pare că frecarea locului dureros ar fi cel dintâi gest terapeutic. La început el pare să fi fost o manevră instinctivă care cu trecerea timpului s-a perfectionat și a devenit, prin bazele științifice acumulate, o metodă terapeutică larg acceptată și folosită. Utilizarea masajului se pierde în negura timpului.

Informatiile istorice ne arată existenta a doua zone geografice unde, pe baza a două filozofii diferite de a înțelege și aplica medicina, s-au dezvoltat două metodologii diferite de masaj.

Masajul manual este cea mai veche, răspândită şi eficace formă de abordare a părţilor moi ale corpului omenesc. Mâna(maseorului), prin multiplele sale proprietăţi „devine prin practicăsm, instrument sau aparat acţionat mecanic sau electric, oricât de ingenios a fost şi este conceput, nu poate înlocui masajul manual şi nu poate obţine efectele sale medicale şi sportive.

Masajul s-a practicat din vechime, din timpuri nedefinite, la toate popoarele.

Din timpuri imemoriale, masajul se practica fără a i se fi cunoscut efectele fiziologice şi medicale precise, fără o metodologie precizată, dar cu efecte benefice recunoscute şi apreciate.

Timp de mii de ani aplicarea mâinilor pe locuri dureroase, în scopul îndepărtării efectelor nocive ale unor suferinţe necunoscute,producea efecte subiective favorabile. Acest procedeu folosit empiric pe scară largă era mult răspândit în China, India, Egipt şi la alte popoare din trecutul îndepărtat care ajunseseră la un înalt grad de civilizaţie şi cultură. Numeroase documente din istoria Egiptului antic şi despre medicina tradiţională chineză atestă că masajul era folosit în scopuri medicale de peste trei mii de ani.

ZONA EXTREMULUI ORIENT:

La chinezi, conform Nei-King, masajul se practica de pe vremea când se practica și acupunctura. Masajul se executa cu miscari simple, lent și staruitor. Era folosit pentru reactivarea circulatiei sangvine și a umorilor organismului, stimularea sau liniștirea nervilor, vindecarea unor tulburari și a bolilor cronice. Din Tonei-Na Pik- Kiue (secretele masajului) reiese că existau două manevre fundamentale: Ngam-Mo ("a calma cu mâna", folosită la calmarea durerilor) și

Masoterapie CURS 2

2 | P a g . D r . G u ș i ț ă C l a u d i u C o n s t a n t i n

Tonei-Na ("a pune în mișcare", folosită pentru stimulare), în timp acestea au căpătat o singura denumire - Ngam. La scurt timp se dezvoltă o nouă metodă, Tao-lnn, bazată pe baterea cu mâna sau cu instrumente speciale.

În India antică, masajul consta din neteziri, presiuni şi frământări ale părţilor moi începând cu faţa şi terminând cu membrele. În textele ayurvedice ale Indiei se arată că masajul era folosit în scop igienic, pentru îngrijirea corpului și era asociat cu ungerea cu uleiuri aromatice și îmbăierea în ape și lacuri sacre. Pentru "scoaterea raului" din corp se folosea un masaj special care începea cu fata, continua cu trunchiul și apoi se aplicau miscari rapide de la rădăcină spre extremitatea membrelor.

În Japonia, masajul s-a bucurat și se bucură de mare succes, existând diferite metode caracteristice zonei: - Do-lnn: o variantă de Tao-lnn;

- An-Ma: an = presiune, ma = atingere;

- Kuatsu: de reanimare și stimulare;

- Shiatsu: shi = deget, atsu = presiune.

Pentru prima dată în istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de pregătire fizică a diferitelor categorii de atleţi. Herolidos din Lentini şi Hipocrat au descris efectele şi indicaţiile masajului precum şi prescripţiile medicale ale acestuia. Romanii au răspândit şi dezvoltat progresiv masajul, însuşindu-l de la sclavii popoarelor subjugate (în special de la greci). Galenus, medic romande origine greacă, a descris principalele manevre de masaj: fricţiunile, netezirile, presiunile şi stoarcerile, gradate după intensitatea aplicaţiei şi durata şedinţelor. Din aceste dovezi scrise, putem şti cât de veche este practica masajului manual cu scop medical. După lunga şi nefasta decădere a civilizaţiei care a cuprins şi a caracterizat Evul Mediu european, a urmat meritul influenţei arabe ce a pătruns în sud-vestul continentului nostru, în reactualizarea rolului şi efectului benefic al masajuiui (cel mai de seamă reprezentant, Avicenna - anii 980-1037).

După secolele de „întuneric" ale civilizaţiei Evului Mediu, în secolul al XVI-lea reapar menţiunile despre efectele benefice ale masajului, datrate lui Hyeronimus Mercurialis din Veneţia. Din secolul XVIII, în ţările avansate ale Europei (Suedia, Franţa, Anglia, Germania) se reactualizează rolul şi efectele masajului, începând a se pune şi bazele sale ştiinţifice. La început treptat şi apoi rapid,

Masoterapie CURS 2

3 | P a g . D r . G u ș i ț ă C l a u d i u C o n s t a n t i n

diverşi reprezentanţi ai acestor naţiuni şi şcoli fundamentează şi răspândesc tehnicile masajului manual (medical şi sportiv). Cel mai cunoscut şi practicat tip de masaj tradiţional european este masajul suedez, dezvoltat de studentul Per Henrik Ling în Suedia în anul 1830. Primele cercetări experimentale care urmăreau stabilirea ştiinţifică a efectelor şi a indicaţiilor masajului pentru organismul sănătos şi bolnav au fost efectuate şi publicate în secolul al XIX-lea.

Şi în ţara noastră, la începuturi, masajul a fost aplicat în mod empiric, observându-se efectele benefice asupra organismelor bolnave. Cu timpul, au început să se pună bazele ştiinţifice (se apreciază că dezvoltarea masajului medical datează din a doua jumătate a secoluiui al XIX-lea).

ISTORIA MASAJULUI IN ROMANIA

Pe teritoriul țarii noastre încă de pe vremea scitilor, dacilor, geților, se practica un masaj empiric, asociat cu manipulații și tracțiuni. Elemente ale sale se păstrează și astăzi, fiind practicat de catre cei care "îndreaptă oase" sau de catre "baba" de la marginea satului. Introducerea masajului științific este realizată prin susținerea a două teze de doctorat pe această temă de catre R.P. Manga în 1885 (lucrarea, destul de complexă, se referă la date istorice, descriere de tehnici, observaţii asupra efectelor masajului aplicat în tratamentu reumatismului, al anchilozelor fibroase, al nevralgiilor şi al „artritelor") și Halmagiu în 1889 (intitulată „Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi).

După anul 1930, în Transilvania, masajul este răspândit ca practică medicală, mai ales în sanatorii şi staţiuni balneoclimaterice sub impulsul Prof. Dr. Marius Sturza, care după 1940 îl „implementează" şi la Bucureşti, pe baze ştiinţifice. După 1950, în cadrul noului Institut de Balneologiere înfiinţat de Prof. Dr. Traian Dinculescu, masajul medical îşi câştigă un important şi bine meritat rol în terapia medicală, datorită eminentului cercetător şi practician, Dr. Tudor Agârbiceanu. Acest medic de mare reputaţie în domeniul balneo-fizioterapiei, a creat o adevărată şcoală de maseuri medicali, ale cărei efecte şi rezultate sunt recunoscute şi în zilele noastre.