Marin Sorescu - Iona – tema si viziunea despre lume

Poetul Marin Sorescu nu a adoptat o forma teatrala in care sa-sidezvolte metaforele lirice,ci, fiind scriitor de factura intelectuala, a scristeatru de idei; piesele sale reprezinta fie monologuri dramatice, fie dialoguriparabolice, inspirate vadit din teatrul existentialist si absurd.

“Iona” este realizata compozitional in patru tablouri, sub forma unui monolog de tip solilocviu, cu trei personaje: Iona, Pescarul I si Pescarul II, cu precizarea incazul celor doi, “fara varsta”, figuranti, reprezentand alter-ego-uri. Dramaeste o reusita metafora pe tema destinului omenirii, dupa cum marturiseaautorul: “imi vine pe limba sa spun ca Iona sunt eu... Cel care traieste in Tarade Foc e tot Iona, omenirea intreaga este Iona, daca-mi permite. Iona esteomul in conditia sa umana, in fata vietii si a mortii”. “Ca orice om foartesingur, Iona vorbeste tare cu sine insusi, isi pune intrebari si-si raspunde, se comporta tot timpul ca si cand in scena ar fi doua personaje. Se dedubleaza si se strange dupa cerintele vietii sale interioare”.

Piesa lui Marin Sorescu are ca punct de plecare mitul biblic al lui Iona,sugerat inca din titlu. Iona este insarcinat in taina sa plece la Ninive pentru apropovadui cuvantul Domnului si a-i avertiza pe locuitori sa se pocaiasca.Insa, nu da ascultare poruncii si fuge cu o corabie la Tarsis. Dumnezeu starneste o furtuna pe mare iar Iona este aruncat in valuri si inghitit de un chit. Dupa trei zile de rugaciune, este aruncat pe tarm, dar trebuie sa se intoarca la Ninive, unde locuitorii ii vor da crezare si se vor pocai. Eroul lui Sorescu, este, intr-un anumit sens, chiar opusul lui Iona din mitul biblic, care este eliberat dupa pocainta. Pescarul lui Sorescu se afla de la inceput in gura pestelui, fara posibilitatea eliberarii in fapt si fara a fi savarsit vreun pacat.

Din punct de vedere tematic, “Iona” porneste de la metafora luiNietzsche: “Solitudinea m-a inghitit ca o balena” si da expresie strigatului

tragic al omului insingurat, ce face eforturi disperate spre a-si regasi identitatea: “Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona!” – spune in final personajul. Pe de alta parte, monologul amplu al lui Sorescu dezvolta imaginea lumii ca “ierarhie de sfere” sau “serie biologica de stereotipii” , careia omul se straduieste sa-i reziste.

In cele patru tablouri, piesa urmareste avatarurile devenirii lui Iona,experientele sale ontologice. Iona este pescar, aflat in fata marii – perceputafie ca libertate, iluzie sau aspiratie; asemeni eroilor lui Becket, el traiesteintr-un perpetuu orizont al asteptarilor. Pestele fabulos intarzie sa apara, iarIona incearca, prin joc, sa-si contrafaca destinul, inscenand realitatea. Isiaduce de acasa un acvariu si imita gestul ancestral: vaneaza cate o “fata”pe care o arunca inapoi. Facand din existenta pretext pentru joc, Iona nu isida seama ca in micul vas e prefigurat modelul universului la scararedusa.Fiindca nu poate prinde miticul peste visat, el pescuieste deriziuneapropriului destin, care se razbuna: un peste urias, iesit din haul apelor, ilinghite,aratandu-i fata nevazuta a lumii, spatiul visceral, multiplicat la infinit.

Treptat, Iona descopera ca existenta sa se consuma intr-un univers dincare nu are cum sa iasa. Tabloul al II –lea se desfasoara in interiorul pesteluiI, unde incearca sa-si demonstreze siesi ca este inca liber :”Pot sa merg undevreau. Fac ce vreau. Vorbesc. Sa vedem daca pot sa si tac”. “Moara de vant“ din tabloul al III –lea apare ca un avertisment simbolic al luptei zadarnice cudestinul. Cei doi pescari ce au in spate cate o barna semnifica hiperconstiintasi subconstientul lui Iona, ducandu-si existenta si acceptandu-si destinul.Iona spinteca burta pestelui cu propria sa unghie “ca o sabie goala”, cesemnifica, dupa Jaspers, detasarea omului de regn si actiunea constienta. Actiunea este insa in van, caci eliberarea dintr-un cerc al existentei este intotdeauna inchiderea intr-un altul.

In acest moment, se observa limpede sensul metaforei pestelui, in carerezida viziunea centrala a piesei:”toate lucrurile sunt pesti”. In pantecelechitului, Iona se descopera pe sine ca ins captiv intr-un labirint in carefiintele au dubla identitate, de jucarie a destinului si de destin. Fiintarationala, insa, omul e in lupta cu jocul absurd al existentei.

In tabloul IV, imbatranit, Iona crede ca a iesit in sfarsit la lumina, peplaja, spintecand burta ultimului peste.Inspaimantat insa de orizontulalcatuit din burti de peste, ca niste geamuri puse unul langa altul, intre ele,se afla el: “Sunt ca un Dumnezeu-exclama el, disperat – care nu mai poateinvia. I-au iesit toate minunile; si venirea pe pamant, si viata, pana simoartea, dar ajuns aici in mormant nu mai poate invia”. Iona invoca semnuldivinitatii, in maniera psalmilor arghezieni, motivand: “ noi, oamenii, numaiatata vrem, un exemplu de inviere, apoi ne vom duce linistiti pe la caselenoastre”. Urmeaza momentul clarificarii, cand reuseste sa afle o definitie avietii :” dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa,formata din ani, pe care am trait-o eu” si isi regaseste identitatea: “Eu suntIona! “.

Drumul parcurs de Iona pare incheiat. Intelege ca, aflat intr-un universrepetitiv, a gresit sensul, trebuind sa incerce calea inversa: “Totul einvers,dar nu ma las. Plec din nou”. Gaseste un motiv experientei umane: “ne scapa cate ceva din viata, de aceea trebuie sa ne nastem mereu”.Strigandu-si numele in departarea in care se ratacise, in loc de a mai taiaburti de peste, in speranta unei libertati iluzorii, isi spinteca propriulabdomen, cu sentimentul de a fi gasit nu inafara, ci in sinea sa deplinalibertate :” Razbim noi cumva la lumina!”. Iona intrerupe astfel circuitulinconstient al naturii pentru a renaste, prin moarte. Ne-am putea intreba daca prin sinucidere, Iona a gasit intr-adevar leacul solitudinii, al misterului mortii. Umanitatea a invatat, pe parcursul existentei sale, sa nu capituleze in fata misterelor, iar Iona nu este altceva decat

dovada acestei crancene lupte a omenirii. Acesta este adevarul pe care ni-lpropune Marin Sorescu, printr-un limbaj aparent prozaic, intr-o formula liricoironica in masura sa patrunda in profunzime toate marile probleme.