UNIVERSITATEA DE VEST, FACULTATEA DE CHIMIE - BIOLOGIE - GEOGRAFIE, DEPARTAMENTUL DE CHIMIE

MAREA ARAL – UN REZULTAT AL ACTIVITĂŢILOR ANTROPICE

(referat la ECOTOXICOLOGIE)

- REFERAT DE GRUP

Studenţi: Profesor coordonator:

Grigorie Alexandra Carmen Conf. Dr. Bolcu Constantin Dosa Margit Ciută Cristina Elena

CAP. I. INTRODUCERE

În primele luni a anului 2010 a survenit un dezastru ecologic ce a stupefiat întreg globul, în

Golful Mexic survenind un accident pe o platformă petrolieră. Acest dezastru nu poate fi uitat

atât de uşor, mai ales că, chiar şi acum poluarea continuă cu acceleraţie, în luna februarie a

acestui an bilanţul delfinilor morţi ajungând la 60.

În afara accidentelor industriale, există evenimente conduse de om, care au puternice efecte

negative asupra mediului înconjurător. Un asfel de exemplu este cazul Mării Aral, un lac plin

de viaţă şi cu o vegetaţie bogată ce a devenit un deşert ce produce furtuni de nisip şi de sare,

având efecte negative asupra sănătăţii oamenilor şi animalelor. Economia locală, bazată pe

pescuit, a fost de asemenea, ruinată.

Deşi Marea Aral era în trecut al patrulea lac ca mărime de pe Pământ, în ultimii 50 de ani

apa lacului s-a micşorat în procent de 90%.

Este păcat să vedem cum activitatea omului modifică atât de mult un mediu natural şi că

mai ales, în urma acestui dezastru, este afectată întreaga planetă.

CAP. II. MAREA ARAL – CEL MAI MARE DEZASTRU ECOLOGIC

PROVOCAT DE OM

II. 1. Orientarea geografică a Mării Aral

Marea Aral este un bazin endoreic închis (mare închisă în tradiţia geografică rusă), situat

între Kazahstan (la nord) şi Uzbekistan (la sud), alimentat de râurile Amu-Daria şi Syr-Daria.

Populaţia turanică a numit acest lac Aral, cuvînt care însemna "mai multe insule", de altfel ca

şi denumirea kazacă Aral Tenghiz ("Marea insulelor”), datorită celor peste 1500 de insule ce

se gaseau în trecut în această mare.

Marea Aral avea o suprafaţă de 68,5 mii km², fiind de 2 ori mai mare decât Republica

Moldova şi aproape cât Irlanda. Apa de un albastru intens era foarte limpede (fundul Aralului

putea fi văzut în zile însorite până la adâncimea de 25 m) şi atingea în iulie temperatura de

300C, motiv pentru care a fost supranumită şi Marea Albastră.

II. 2. Cauzele acestui dezastru ecologic

Totul a început prin anii ‘30, când Stalin a creat, în mod artificial, cele cinci republici ale

Asiei Centrale (Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kirghizstan şi Tadjikistan). Uniunea

Sovietică a considerat întotdeauna această regiune ca un rezervor de resurse naturale şi de

mână de lucru. Aralul era renumit în fosta URSS pentru resursele sale piscicole şi pentru

staţiunile de pe coasta de sud - Muinak si Kazahdarya.

Marea Aral a început să dispară în anii 1970, când guvernul URSS a deturnat cursul celor

două râuri care se vărsau în apele ei, pentru a iriga plantaţiile de bumbac şi câmpurile de orez

din Kazahstan şi Uzbekistan.

Privată de aportul celor două râuri, Marea Aral a început să dispară.

Deşertul a avansat, schimbând clima, distrugând economia şi ecosistemul şi obligând zeci de

mii de oameni care trăiau pe malul mării să plece.

Astfel, la sfârşitul anilor ’80, Marea Aral s-a “rupt” în două, formând Mica Mare Aral (în

nord), situată în Kazahstan, şi Marea Mare Aral (în sud), împărţită de Kazahstan şi

Uzbekistan. Douăzeci de ani mai târziu, Marea Mare Aral s-a despărţit şi ea în două, formând

un “lob” estic şi altul vestic. Imaginile din satelit arată cum “lobul” estic a secat substanţial

între 2006 şi 2009 (figurile 1 şi 2). Specialiştii de la Agentia Spatiala Europeană au constatat

că şi-a pierdut practic 80% din cantitatea de apă. Tot ei estimează că în acest ritm, toată partea

sudică a fostei Mări Aral poate dispărea complet până în 2020. În ceea ce priveşte nordul,

experţii încearcă tot ce este omeneşte posibil să îl salveze.

Fig. 1. Marea Aral în anul 2006 Fig. 2. Marea Aral în anul 2009

II. 3. Consecinţele acestui dezastru ecologic

Cu 50 de ani în urmă lacul avea suprafaţa de 69 mii km2, iar în prezent suprafaţa este de 12

mii km2, în locul apelor secate fiind acum deşertul Aralkum, cel mai tânăr deşert al globului.

Adâncimea cea mai mare este de numai 24 m faţă de 68 din trecut.

Biomurile deltaice ale celor două râuri ce alimentau Marea Aral au suferit schimbări

drastice: ecosistemele acvatice şi cele umede s-au redus până la dispariţie, vieţuitoarele

migratoare s-au orientat sprea alte locuri, locurile de icrat practic au dispărut.

Folosirea intensă a apei pentru irigaţii a dus la salinizarea solurilor şi la creşterea

transportului de săruri în Marea Aral, apa ajungând la o salinitate de 34 g/l în 1994 faţă de 10

g/l în 1960.

Zona de ecoton s-a lărgit foarte mult prin secarea pronunţată a mării, iar vechile sedimente

– uscate acum – au devenit surse de săruri transportate de vânt (aproximativ 40-150 milioane

t/an).

Pescuitul industrial care furniza circa 40.000-50.000 t de peşte anual a dat faliment în 1979.

În 1960 marea producea 10 % din producţia de caviar a fostei URSS. Astăzi, speciile

producătoare de caviar au dispărut.

Retragerea apelor în acest caz are un impact devastator şi asupra populaţiei din zonă, din

cauza microclimatul din regiune.

În fiecare an, furtunile violente de nisip cară cel puţin 150.000 de tone de sare şi nisip din

zonele unde apa mării seacă şi le transportă pe sute de kilometri. Acest fenomen a dus la

probleme severe de sănătate pentru populaţie, în zonă fiind înregistrată cea mai mare rată de

mortalitate infantilă din lume.

Aici la consecinte se pot spune multe...am gasit eu pe net despre boli, populatie,

industrie...continuati voi k asa eu scriam prea mult:) Am mai facut si un plan al referatului.

Daca mai aveti ceva de adaugat chiar si pe unde am scris eu puteti sa scrieti:) Dar trebuie sa

ne incadram intre 6-10 pag.

CAP. III. SITUAŢIA ACTUALĂ A MĂRII ARAL

CAP. IV. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Marton, ,,Ecotoxicologia: La sfârşit şi început de milenii”, (1999), Editura

Sesso Hiparion