Mara de Ioan Slavici

Ioan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, afirmându-se ca deschizător de drumuri prin crearea romanului realist obiectiv „Mara” şi prin integrarea elementelor de analiză psihologică în scrierile sale. Acestea sunt dominate de conflicte puternice, cum ar fi patima banului, discrepanţele sociale, implicaţiile socialului asupra individului, şi prezintă satul sau oraşul transilvănean din perspectiva tranziţiei de la orânduiala tradiţionalistă către o nouă formă de organizare, anume capitalismul.

Opera sa se încadrează curentului literar realism, orientare ce se manifestă începând cu secolul al XIX-lea şi continuă, în forme specifice, de-a lungul timpului până în zilele noastre. Principalele sale trăsături, evidente şi în opera literară a lui Slavici, sunt: prezentarea veridică a realităţii, obiectivitatea, imparţialitatea scriitorilor realişti, observaţia tipurilor umane caracteristice, reliefarea individului ca produs al societăţii în care trăieşte, prezentarea amănuntelor semnificative şi alcătuirea descrierilor minuţioase, stilul impersonal, sobru, precis şi concis.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu personaje numeroase şi acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative şi dezvoltând conflicte puternice. „Mara” este un roman tradiţional, realist şi obiectiv. Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul este omniscient şi omniprezent, iar relatarea se face la persoana a treia. Acest roman este o scriere valoroasă, mai ales pentru meritul său de a deschide drumul literar al acestei specii literare complexe, anticipând creaţiile ulterioare ale lui Liviu Rebreanu.

Scrierea lui Slavici a fost publicată, pentru prima oară, în 1894, in revista, „Vatra”, ulterior apărând în volum, în 1906. Tema sa se fundamentează pe prezentarea societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin intermediul reprezentanţilor săi tipici.

Titlul romanului este dat de numele personajului principal, reprezentanta unei categorii sociale, un exponent tipic al mediului din care provine; aceasta este o femeie văduvă, cu un destin tumultos, care munceşte pentru a le asigura copiilor ei, Persida şi Trică, o viaţă decentă, fără greutăţile sărăciei, pe care ea fusese nevoită să le îndure. Romanul are însă două planuri principale, care alternează, scrierea prezentând, pe de-o parte, existenţa mamei, iar pe de altă parte concentrându-se asupra vieţii Persidei, considerată o „Mara” în devenire. Pentru că prezintă evoluţia celor doi copii ai precupeţei, de la copilărie către maturitate, creaţia are caracter de bildungsroman.

Romanul este compus din douăzeci şi unu de capitole, fiecare dintre ele purtând un titlu-sinteză semnificativ. Naraţiunea este modul de expunere predominant, aceasta împletindu-se cu descrierea, reliefând mediul înconjurător şi trăsăturile personajelor, şi cu dialogul, prin care se susţin portretele personajelor, conferind o notă de veridicitate scrierii.

Subiectul romanului reprezintă schema tradiţională cronologică. Planurile narative se prezintă pe baza principiului alternanţei; cele principale, al Marei şi al Persidei, se împletesc magistral cu un plan mai puţin conturat, cel al destinului personajului Trică, iar secvenţele narative sunt prezentate prin înlănţuire.

Incipitul romanului este reprezentat de portretul eroinei centrale, din perspectiva obiectivă a naratorului neimplicat, dar care, prin intermediul epitetelor „săraca” şi „sărăcuţii”, îşi exprimă compasiunea în raport cu soarta personajelor reprezentative ale scrierii. Tot în expoziţiune se prezintă şi îndeletnicirea femeii, prilej cu care sunt relevate trăsăturile mediului social al cărei produs este, anume zona de graniţă dintre satul arhaic şi oraşul invadat de primele manifestări ale capitalismului. Coordonata spaţială a romanului prezintă astfel târgurile ardeleneşti, Radna şi Lipova, situate pe valea Mureşului, în apropiere de Arad.

Mara este „precupeaţă”, făcând negoţ la Radna, Lipova şi Arad, locaţii pe care le alternează pentru obţine un venit mulţumitor, atât pentru a se întreţine, cât şi pentru a economisi puţinii bani strânşi cu trudă. Ca negustor, ea aplică o regulă de bază a capitalismului, căutând să dea marfa chiar şi pe bani puţini decât să ţină la preţ şi să nu câştige nimic. Neputând să-şi lase copiii singuri şi neavând niciun ajutor, Mara preferă să-i aibă sub observaţie, luându-i cu ea la târg. Deşi aceştia sunt „nepieptănaţi şi nespălaţi, şi obraznici”, aceasta e foarte mândră de ei, afirmând mereu că nu are nimeni asemenea odrasle: „Tot n-are nimeni copii ca ai mei”.

Din dragoste maternă, ea se preocupă de viitorul lor, dar şi de propria bătrâneţe, pentru a nu ajunge vreodată o povară, econosind bani în trei ciorapi, „unul pentru zilele de bătrâneţe şi pentru înmormântare, altul pentru Persida şi al treilea pentru Trică”. Tocmai pentru că îi iubeşte foarte mult, Mara se gândeşte la viitorul lor şi, cu minimum de efort financiar, pentru a nu-şi consuma economiile, păstrate cu greu zi de zi, o trimite pe fiica sa la mănăstire, în grija maicii Aegidia, iar pe Trică îl încredinţează pentru a-şi face ucenicia în casa starostelui cojocarilor de la Lipova, Bocioacă.

Intriga romanului este reprezentată de întâlnirea întâmplătoare dintre Persida, aflată la mănăstire, la o fereastră, care se spărsese din cauza vântului, şi Hubărnaţl, băiatul măcelarului Anton Hubăr. Deşi cei doi aparţin unor lumi diferite, incompatibile în primul rând din punct de vedere social, primii fiori ai iubirii se preschimbă treptat într-un sentiment profund, pe care cei doi nu-l pot ignora niciun moment. Pe de altă parte, Mara îşi dorea ca fiica ei să devină preoteasă, planificând un mariaj cu viitorul preot, Codreanu. Dincolo de diferenţele dintre ei, de etnie, religioase şi sociale, care generează conflictul erotic, tinerii trăiesc o frumoasă poveste de iubire, sfidând parcă predestinările şi urmând calea inimii. O latură a acestui conflict este resimţită în plan interior de către tânăra Persida, care n-ar fi vrut să-şi supere mama, dar nici nu ar fi putut renunţa la şansa unică de a se căsători cu cel pe care îl iubeşte.

Împlinind optsprezece ani şi considerându-se matură şi independentă, Persida îşi asumă propriul destin, se căsătoreşte în taină cu Naţl şi fug împreună la Viena. Nu după mult timp însă, viaţa printre străini, lipsurile materiale şi neînţelegerile generate de diferenţele temperamentale dintre ei, îi determină să se întoarcă la Lipova, unde îşi întemeiază propria afacere. Naşterea copilului lor aduce mult aşteptata împăcare dintre familii, Mara şi bătrânul Hubăr ajungând la un consens.

Pe lângă conflictul principal, se devoltă conflictul secundar din planul lui Trică, cel care este nevoit să reziste avansurilor Martei, soţia lui Bocioacă, din dorinţa de a-şi continua ucenicia până la stadiul de maestru cojocar, aşa cum îşi dorea Mara. Deşi îl iubeşte foarte mult, aceasta nu doreşte să-i plătească stagiul militar, iar Trică pleacă voluntar pe front, din orgoliul de a nu depinde de nimeni. Este rănit însă, la şold, şi se întoarce acasă ajungând până la urmă să exceleze în breasla aleasă de mama sa, devenind maestru cojocar.

Deznodământul romanului prezintă o scenă surprinzător de brutală. Fiul nelegitim al lui Anton Hubăr, Bandi, îşi ucide cu sadism aparent inexplicabil, tatăl. Astfel, finalul romanului prezintă succint eventualitatea dezvăluirii faptei reprobabile către întreaga colectivitate, prin apariţia Persidei, care îi surprinde pe cei doi în încleştarea actului de sadism.

Destinele personajelor romanului se împletesc cu determinările mediului din care provin, romanul constituidu-se ca o amplă frescă socială, cu aspecte monografice prezentând organizarea pe bresle a Ardealului la sfârşitul secolului al XIX-lea, viaţa satelor şi a târgurilor, cu obiceiuri specifice, forfota şi tumultul vieţii indivizilor, care luptă neîncetat pentru a se perfecţiona, pentru un trai decent, fără ameninţarea sărăciei.Construcţia personajului principal:

Mara este personajul principal al romanului, deşi prin extrapolarea trăsăturilor sale dar şi prin ponderea „romanului Persidei” din economia scrierii, personaj central este şi fiica

Marei. Magdalena Popescu evidenţiază diferenţa majoră dintre zugrăvirea epică a celor două eroine: „Mara e un caracter, Persida un destin; prima înseamnă stabilitate şi forţă, cealaltă, devenire semnificativă şi exemplară”. Încă de la începutul romanului, Mara este caracterizată în mod direct de narator: „tânără şi voinică şi harnică şi Dumnezeu a mai lăsat să aibă şi noroc”. Ulterior se revine asupra portretului ei fizic, prin detaliere semnificativă, ceea ce conturează dăruirea cu care se dedică îndeletnicirii sale negustoreşti, care are o finalitate nobilă, anume aceea de a le asigura viitorul copiilor, pe care îi iubeşte nespus şi de care se arată foarte mândră, afirmând orgolios: „Tot n-are nimeni copii ca ai mei”.

Mara, precupeaţă de la Radna, domină întregul roman prin forţa ei, prin pregnanţa trăsăturilor şi prin complexitate. Rămasă văduvă de tânără şi săracă, statut social dezavantajat, Mara trebuie să găsească mijloacele materiale de a-şi creşte copiii şi de a-şi câştiga prin forţe proprii respectul comunităţii. Are o fire energică, voluntară, optimistă, trăsături care ies la iveală prin intermediul caracterizării indirecte, din vorbele, gesturile, faptele şi uneori, din gândurile eroinei.

Supranumită de către Nicolae Manolescu „prima femeie capitalist din literatura noastră”, Mara este o bună „precupeaţă”, ştiind bine unde să vândă şi cum să fixeze mereu un preţ bun pentru a fi în avantaj. Perseverenţa de a pune în fiecare zi un ban deoparte relevă şi inteligenţă de factură pragmatică, anticipativă, dar, în primul rând, arată dragostea imensă, pe care o poartă copiilor. Fără a-şi pierde umanitatea, ea poate fi încadrată tipologiei avarului, deoarece chibzuinţa ei este de multe ori exagerată. Deşi are mulţi bani strânşi, amână momentul în care să-i încredinţeze celor pentru care a muncit toată viaţa; lui Trică nu-i plvteşte stagiul militar, iar pe Persida nu o ajută când aceasta are probleme financiare şi preferă să-i păstreze ea în siguranţă. Totuşi, dragostea maternă o caracterizează din plin, fiind alături de copiii săi,păstrându-şi astfel pregnanta latură pozitivă a personalităţii.

Amibiţioasă şi energică, Mara este o persoană sensibilă, care visează o viaţă frumoasă pentru cei doi copii, de care se preocupă să le găsească un rost în viaţă. Pentru Persida are ca model o preoteasă „minunată şi dulce la fire, şi bogată, şi frumoasă”, iar Trică trebuie să ajungă neapărat maestru cojocar. Greutăţile vieţii sale, între care primează asumarea destinului celor pe care îi preţuieşte cel mai mult, o întăresc, accentuându-i dârzenia şi tenacitatea.

Inventivă, Mara găseşte totdeauna modalitatea de a depăşi impasurile financiare generate de datoria maternă. O determină pe maica Aegidia s-o ţină pe Persida la mănăstire şi să-i ofere o educaţie aleasă aproape gratis, iar pe cojocarul Bocioacă îl convinge să plătească scutirea lui Trică de armată. Orgoliul Marei ia forma mândriei de a-şi fi făcut stare prin munca ei şi a orgoliul matern. „Tot n-are nimeni copii ca mine”, repetă personajul în diverse ocazii de-a lungul romanului.

Caracterizarea sa se axează pe maniera indirectă, mare parte a trăsăturilor acesteia reieşind din faptele, vorbele sau atitudinea sa. În relaţia cu cei doi copii ai săi, Trică şi Persida, aceasta este capabilă să le ofere o educaţie bună, chiar dacă trăiesc în condiţii precare de igienă cât sunt mici şi sunt nevoiţi să o urmeze pe mama lor prin târguri; ceea ce e cu adevărat important este că ei sunt „sănătoşi şi rumeni, voinici şi plini de viaţă, deştepţi şi frumoşi”, iar Mara nu poate fi decât mândră de ei. Deşi este o femeie simplă, ştiind foarte bine cum este să lupţi cu sărăcia, ea este capabilă să le insufle dragostea şi respectul faţă de părintele lor, dar şi iubirea frăţească şi dorinţa permanentă de a se ajuta unul pe celălalt.

În relaţia cu Persida, Mara a reuşit involuntar să-i imprime acesteia trăsături definitorii ale propriei sale personalităţi, cum ar fi hărnicia, puterea de a merge mai departe în viaţă în orice condiţii, forţa de a iubi, sensibilitatea, devotamentul, completate de trăsături ereditare, cum ar fi simţul practic dezvoltat, personalitatea puternică, dominatoare, voinţa de a realiza tot ceea ce-şi propune.

Fin observator al efectelor iubirii asupra psihologiei feminine, în romanul Mara, Slavici conduce conflictul dintre pasiune şi datorie în plan moral.

Prin personajele sale, dar şi prin acţiune, romanul se constituie ca o amplă frescă socială de factură realistă, în care se remarcă descrieri detaliate, radiografierea societăţii la început de secol, evidenţa pătrunderii capitalismului în oraşele ardelene, problemele sociale cu care se confruntă indivizii, tipologia prezentată, personajele gândite ca exponenţi ai mediului din care fac parte. Stilul idirect liber, utilizat în portretizare şi analiza psihologică, generează ambiguitate artistică, deoarece naratorul pendulează între identificarea cu personajul şi detaşarea oarecum ironică de acesta.