manual ingrijire bolnavi varianta finala.pdf

8/15/2019 manual ingrijire bolnavi varianta finala.pdf

1/267


2/267


3/267


4/267


5/267


6/267


7/267


8/267


9/267


10/267


11/267


12/267


13/267


14/267


15/267


16/267


17/267


18/267


19/267


20/267


21/267


22/267


23/267


24/267


25/267


26/267


27/267


28/267


29/267


30/267


31/267


32/267


33/267


34/267


35/267


36/267


37/267


38/267


39/267


40/267


41/267


42/267


43/267


44/267


45/267


46/267


47/267


48/267


49/267


50/267


51/267


52/267


53/267


54/267


55/267


56/267


57/267


58/267


59/267


60/267


61/267


62/267


63/267


64/267


65/267


66/267


67/267


68/267


69/267


70/267


71/267


72/267


73/267


74/267


75/267


76/267


77/267


78/267


79/267


80/267


81/267


82/267


83/267


84/267


85/267


86/267


87/267


88/267


89/267


90/267


91/267


92/267


93/267


94/267


95/267


96/267


97/267


98/267


99/267


100/267


101/267


102/267


103/267


104/267


105/267


106/267


107/267


108/267


109/267


110/267


111/267


112/267


113/267


114/267


115/267


116/267


117/267


118/267


119/267


120/267


121/267


122/267


123/267


124/267


125/267


126/267


127/267


128/267


129/267


130/267


131/267


132/267


133/267


134/267


135/267


136/267


137/267


138/267


139/267


140/267


141/267


142/267


143/267


144/267


145/267


146/267


147/267


148/267


149/267


150/267


151/267


152/267


153/267


154/267


155/267


156/267


157/267


158/267


159/267


160/267


161/267


162/267


163/267


164/267


165/267


166/267


167/267


168/267


169/267


170/267


171/267


172/267


173/267


174/267


175/267


176/267


177/267


178/267


179/267


180/267


181/267


182/267


183/267


184/267


185/267


186/267


187/267


188/267


189/267


190/267


191/267


192/267


193/267


194/267


195/267


196/267


197/267


198/267


199/267


200/267


201/267


202/267


203/267


204/267


205/267


206/267


207/267


208/267


209/267


210/267


211/267


212/267


213/267


214/267


215/267


216/267


217/267


218/267


219/267


220/267


221/267


222/267


223/267


224/267


225/267


226/267


227/267


228/267


229/267


230/267


231/267


232/267


233/267


234/267


235/267


236/267


237/267


238/267


239/267


240/267

240

apă sau cu aer, având avantajul c ă permit umflarea succesivă a compartimentelordupă necesitate (pentru prevenirea escarelor).

Pernele trebuie s ă fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă din burete, material plastic sau puf. Dimensiunea lor: 55 cm lăţ ime, 75 cm lungime.

Pătura confecţ ionată din lână moale, trebuie să se poat ă spăla uşor.Lenjeria este bine să aibă cât mai puţ ine cusături.Lenjeria necesar ă : două cear şafuri, doua feţ e de pern ă, o aleză sau travers ă şi

muşama. Cear şaful dintr-o singur ă bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poat ă fixa bine sub saltea. Muşamaua confec ţ ionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de aproteja salteaua de diferite dejec ţ ii se foloseşte numai la anumiţ i bolnavi; dimensiunea 1,50m x 1,10 m. Aleza ce acoper ă muşamaua este confec ţ ionată din pânză; va fi de aceeaşilungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o acoperi perfect; fa ţ a depernă, confecţ ionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur pepartea laterală sau f ăr ă şnur, cu deschizătura suprapus ă.

Schimbarea lenjeriei în patul f ăr ă bolnavMaterialele necesare : cear şaf simplu, cear şaf plic, două feţ e de pernă, una-două pături,două perne.Efectuarea: se îndepărtează noptiera de lângă pat, se a şează un scaun cu sp ătar lacapătul patului. Pe scaun se a şează, în ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele,păturile, împăturite corect. Cear şaful se aşează la mijlocul saltelei, se desface şi se întinde o parte a cear şafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre cap ătul opus. Seintroduce cear şaful adânc sub saltea la ambele capete. Se execut ă colţ ul: persoanaaşezată cu faţ a spre cap ătul patului: cu mâna de lângă pat prinde partea laterală acear şafului la o distanţă egală de la colţ , cu lungimea păr ţ ii atârnate şi o ridică în sus pe lângasaltea; partea de cear şaf de sub marginea inferioar ă a saltelei se introduce sub saltea; selasa în jos partea de cear

şaf ridicat

ă ; se introduce sub saltea partea de cear

şaf care

atârnă sub marginea inferioar ă a saltelei; celelalte trei colţ uri se fac după aceea şiprocedur ă. Se introduce apoi sub saltea toat ă partea laterală a cear şafului începând de lacolţ urile saltelei; se întinde bine cear şaful să nu prezinte cute. Dacă este nevoie se a şează muşamaua (transversal, la mijlocul patului)şi se acoper ă cu aleza. Apoi se aşează cel de-aldoilea cear şaf peste care se întinde p ătura; marginea cear şafului dinspre cap se r ăsfrângepeste p ătur ă. Pentru ca pătura să nu constituie o greutate asupra degetelor picioarelorpacientei, se va face o cut ă atât din cear şaf, cât şi din patur ă, astfel: se aşează palmamâinii dinspre picioare pe pătur ă, iar cealaltă mână se introduce sub cear şaf, ridicândcear şafulşi pătura peste palma opus ă, formând astfel o cută; se introduce apoi sub cap ătulde la picoare al saltelei, atât cear şaful cât şi pătura, apoi se a şează colţ urile folosind

procedura descrisa mai sus. Dac ă se foloseşte plicul în loc de cear şaf, atunci pătura seintroduce în plic, după ce se îndoaie în lungime. Se a şeaz ă pernele introduse în feţ elede pernă curate.Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în patDacă pacientul nu se poate ridica din pat, îngrijitorul este nevoit, de cele mai multe ori, să schimbe lenjeria cu bolnavul în pat. Această manevr ă se efectueaz ă în momentele încare bolnavul se află într-o stare de bine, confort fizic şi psihic, şi o stare de igienă permanentă. Schimbarea patului dă ocazia îngrijitorului să comunice cu bolnavul pentrua-i da acestuia posibilitatea să-şi exprime sentimentele, să-şi uşureze starea sufleteasc ă,să câştige încrederea acesteia. Este şi o ocazie de a-l observa, de a-l mobiliza, pentru apreveni complicaţ iile, de a-i asigura condiţ ii corespunzătoare de igienă, de relaxare, deodihnă. Schimbarea lenjeriei patului se face de câte ori este nevoie, de mai multe ori pe


241/267

241

zi, dacă este nevoie, dar în general, aceasta se executa diminea ţ a, înainte de cur ăţ enie,după măsurarea temperaturii, luarea tensiunii, măsurarea pulsului şi toaleta bolnavului.Din cauza stării generale impuse de boală, acest tip de pacient nu are putere s ă stea înpoziţ ie şezândă, de aceea tehnica de schimbare a patului cu pacientul în pat, se face întorcându-l în decubit lateral; schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului.

Materiale necesare: acelea şi ca şi pentru pregătirea patului f ăr ă pacient. În plus: paravan,sac de rufe, eventual lenjerie curată de corp şi material necesar pentru a sp ăla pacientul,dacă s-a murdărit.Lenjeria de pat se a şează pe un scaun în ordinea priorităţ ii, împăturită în felul următor:pătura şi cear şaful de sub pătur ă se împăturesc fiecare în trei sub formă de armonică;aleza se ruleaz ă împreună cu muşamaua în lungime; cear şaful se rulează în lungime.Se evită curenţ ii de aer, se asigur ă intimitatea bolnavului, ferindu-l de priviri indiscrete,se asigur ă măsurile privind asepsia.Se anun ţă bolnavul asupra procedeului, se linişteşte şi se asigur ă că manopera va fif ăcută cu blândeţ e, că nu va fi mişcat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri,solicitându-i-se cooperarea.Efectuarea: se face de c ătre doi Îngrijitori aşeza ţ i de o parte şi de cealaltă a patului.Bolnavul r ămâne acoperit pân ă la schimbarea cear şafului de sub pătur ă. Marginilecear şafului murdar se desfac de sub saltea de jur împrejur. Îngrijitroul din partea dreaptă prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o introduce sub umerii acestuia, sprijinindu-i capul sub antebraţ . Apoi cu mâna dreaptă (retrasă de sub axilă) trage uşor perna spre marginea patului,bolnavul fiind deplasat uşor în aceea şi direcţ ie. Se a şează apoi în dreptul genunchilorbolnavului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia flectându-i puţ in , iar cu mânadreaptă îi flecteaza uşor gambele pe coapse. Din aceast ă poziţ ie, se întoarce bolnavul îndecubit lateral drept , sprijinindu-l în regiunea omoplaţ ilor şi a genunchilor. Bolnavul semenţ ine acoperit. Îngrijitorul din partea stângă rulează cear şaful împreună cu muşamaua şialeza murdar ă până la spatele bolnavului; sulul de lenjerie murdar ă se află în acel momentalături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea liber ă a patului, se deruleaz ă cear şaful curat,muşamaua şi aleza pregătite mai înainte. Se întinde bine cear şaful curat pe jumătatealiber ă a patului şi se aşează o pernă îmbr ăcată în faţă de pernă curată , apoi se aducepacientul în decubit dorsal cu multă blândeţ e, sprijinindu-l în regiunea omoplaţ ilor şisub genunchi.Pentru a aduce bolnavul în decubit lateral stâng , asistenta din partea stâng ă procedeaz ă la fel ca şi în cazul întoarcerii în decubit lateral drept: prinde bolnavul deaxila stângă, o ridică uşor, introduce mâna dreaptă sub umerii ei, îi sprijină capul peantebraţ şi după aceea şi procedur ă, întoarce pacientul în decubit lateral stâng aducându-l

dincolo de cele două suluri de lenjerie. Îngrijitorul rulează mai departe din partea dreapt ă lenjeria murdar ă şi o îndepărtează, introducând-o în sacul de rufe murdare; apoi derulează lenjeria curată şi o întinde bine , iar bolnavul este adus în decubit dorsal, sprijinit de celedouă asistente. Se efectueaz ă colţ urile după tehnica cunoscută. Pătura de deasuprabolnavului se împătur ă în trei şi se aşează pe un scaun; bolnavul r ămâne acoperit cucear şaful folosit până atunci. Peste acesta , aşează cear şaful curat împăturit anterior în trei, în formă de armonică, astfel că una din marginile libere să ajungă sub bărbia pacientului.Colţ urile de sus ale cear şafului curat se ţ in fie cu mâna, fie de către bolnav, fie de către oaltă persoană. Cei doi îngrijitori care sunt de o parteşi de alta a patului, prind cu o mână colţ urile inferioare ale cear şafului murdar şi printr-o mişcare în direcţ ia picioarelorbolnavului, îndepărtează cear şaful murdarşi acoper ă în acelaşi timp bolnavul cu cear şafulcurat. Se a şează pătura peste cear şaf r ăsfrângând marginea dinspre cap pe p ătur ă. Se


242/267

242

continuă aranjarea patului, se pliază pătura cu cear şaful deasupra degetelor de lapicioarele bolnavului.Dacă pacientul poate fi aşezat în poziţ ie şezând, schimbarea lenjeriei se face în l ăţ imeapatuluiSe efectueaz ă tot de către două persoane: una sprijină pacientul, cealaltă rulează lenjeriamurdar ă, aşează şi derulează cear şaful curat pregătit în prealabil. Atenţ ie: după efectuarea fiecărei proceduri, asistenta trebuie să se asigure c ă pacientul esteaşezat cât mai confortabil.Uneori aleza trebuie schimbat ă de mai multe ori /zi f ăr ă să fie nevoie de schimbareacear şafului. În afar ă de procedura descris ă mai sus , se mai pot folosi alte două metode pentruschimbarea alezei :Ridicarea pacientului cu ajutorul umărului este indicată deoarece produce o presiuneintraabdominală nesemnificativă. Operaţ iunea se desf ăşoar ă de către două persoane, carese a şează de o parte şi de alta a patului, în dreptul bazinului pacientului

aşează pacientul în poziţ ie şezând un îngrijitor se apleacă din coloană, lărgindu-şi baza de sus ţ inere prin depărtarea

picioarelorşi î şi flectează uşor genunchii îngrijitorul din dreapta î şi fixează umărul drept sub axila dreaptă a pacientului îngrijitorul din stânga î şi fixează umărul stâng sub axila stângă. a pacientului, astfel

încât braţ ele pacientului să se odihneasc ă pe spatele acestuia. îngrijitorii î şi introduc cât mai mult antebraţ ul membrului superior cu umărul fixat sub

axilă sub coapsa pacientului mâna liber ă a îngrijitorilor se sprijină pe suprafa ţ a patului mai sus de pacient pentru a

asigura un punct de sprijin în plus în momentul ridicării la comanda unuia dintre îngrijitori, se începe ridicarea pacientului, ridicând treptat

coloana vertebrală şi transferând greutatea pe piciorul aflat spre capul patului în momentul aşezării pacientului, îngrijitorii î şi flectează din nou genunchii , astfelcoloana vertebrală coboar ă, şi aşează pacientul confortabil

Metodă de ridicare când pacientul nu poate s ă coopereze îngrijitorii aşeza ţ i de o parte şi de alta a patului se apleac ă spre pacient men ţ inând

coloana dreaptă, î şi lărgesc baza de sus ţ inere prin depărtarea picioarelor Braţ ele dinspre capul patului se aşează în jurul spatelui pacientului, cât mai aproape

de linia bazinului Braţ ele dinspre picioare se introduc sub şezutul pacientului, mâinile îngrijitorilor se

unesc

Pacientul este rugat s ă-şi încrucişeze bra ţ ele pe piept La comanda unuia dintre îngrijitori se efectuează ridicarea pacientului, ridicând treptatcoloana vertebrală şi transferând greutatea spre piciorul situat spre partea cefalică

Un pat defectuos, pe lângă faptul că nu sporeşte starea de confort a pacientului,poate duce la formarea de escare, leziuni ale tegumentelor şi ţ esuturilor moi formate între două planuri dure (proeminenţ ele osoase şi patul), extrem de dureroase,impresionante la vedere şi care, prin suprainfecţ ie, pot duce la septicemie şi moarteapacientului.Cauzele pot fi:

a) Generale, determinate de - Paralizii ale membrelor- Stări de subnutriţ ie


243/267

243

- Obezitate- Vârstă - Bolnavi adinamici cu ateroscleroză

b) Locale sau favorizante, determinate de: - Menţ inerea îndelungată în aceea şi poziţ ie- Cute ale lenjeriei de pat şi de corp- Firimituri (biscuiţ i, pâine, gips)- Igienă defectuoas ă.

Regiuni expuse escarelor1) Decubit dorsal

- Regiunea occipitală - Omoplaţ i- Coate- Regiunea sacrococcigian ă - Călcâie

2) Decubit lateral - Umăr- Regiunea trohanteriană - Feţ ele laterale ale genunchilor- Maleole

3) Decubit ventral - Tâmple- Umeri- Creasta iliacă - Genunchi- Degetele picioarelor

Riscurile sunt determinate de: starea general ă, starea nutriţ ională, starea psihică,capacitatea de mobilizare, incontinenţ a, starea pielii. Evaluarea riscului la escare seface la internarea bolnavului în spitalşi la fiecare 8-10 zile, în funcţ ie de evoluţ ie.

Mijloace de prevenireSe adreseaz ă cauzelor locale sau favorizante şi reprezintă „cartea de vizit ă" a

îngrijitorului. Escarele pot apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor fiindvariabilă, depinzând de factorul de risc şi de toleranţ a pielii la presiune îndelungată.

Principiile tratamentului preventivSchimbarea de pozi ţ ie

- evită imobilizarea- se face la 2 sau 3 ore; la nevoie, mai des- este necesar ă o foaie de supraveghere a escarelor, în care se noteaz ă:

- orele de schimbare şi poziţ ia: (din două în două ore, pacientul se mută din decubit dorsal în decubitlateral, alternative dreapta-stânga dac ă boala opermite)

- aspectul tegumentului- zonele în care s-a fpcut masaj.

Asigurarea confortuluişi menţ inerea bolnavului într-o stare de igienă perfectă Se va avea în vedere:


244/267

244

- evitarea cutelor lenjeriei de pat, renunţ area la lenjeria de corp - spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii, ştiut fiindfaptul că pielea unsă se macereaz ă mai greu decât pielea uscat ă (în caz deincontinenţă, se apeleaz ă la sonda Foley).- scuturarea patului zilnic sau ori de câte ori este nevoie

Folosirea materialelor complementare , necesare pentru prevenirea escarelorSe pot folosi:- saltele speciale (eventual, blan ă de oaie)- perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile)- colaci de cauciuc- pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D2- talc pe pânză

Alimentaţ ie şi hidratare echilibrată Alimentaţ ia trebuie să fie bogată în proteine - pentru a favoriza cicatrizarea - şi învitamine, ţ inând cont însă de vârsta şi greutatea bolnavului. În ceea ce priveştehidratarea, necesarul de lichide se va completa cu 1,5 - 2 l la 24 de ore.Favorizarea vasculariza ţ iei în zonele comprimate

prin masajObiective-favorizează vascularizaţ ia profundă şi superficială -îndepărtează celulele descuamate şi destupă glandele sebacee-rehidratează pielea (masaj cu unguent hidratant sau ap ă şi săpun)-favorizează starea de bine şi confort înlătur ă durerea, anxietatea, ajut ă lagăsirea for ţ ei şi energieiIndicaţ ii :

- pentru toţ i bolnavii imobilizaţ i care prezintă factori de risc- în momentul schimbării poziţ iei, pe toate regiunile expusePrincipii:

- se face întotdeauna pe pielea curat ă, după ce bolnavul a fost spălat şi i s-aschimbat aşternutul- se face cu un unguent pe mâna goal ă, în direcţ ia circulaţ iei de întoarcere de jos în sus, iar la ceaf ă şi umeri invers-de sus în jos şi circular spre exterior- se face pe o zon ă mai mare decât suprafa ţ a interesat ă - masajul nu trebuie să fie dureros, poziţ ia bolnavului să fie confortabilă, iar duratasa de aproximativ 15 minute.

Contraindicaţ ii:- nu se face bolnavului cu febr ă, suferind de cancer, cu infecţ ii ale pielii sau cusepticemie

Materiale necesare:- unguentul

Instalarea pacientului:- se închid ferestrele, se a şază bolnavul într-o poziţ ie variabilă, în funcţ ie de zonă

şi, în acelaşi timp confortabilă pentru asistenta medical ă. Prin utilizarea alternativă de cald şi frig

- se face în loc de masajObiective:

- favorizează revascularizaţ ia tisular ă, provocând, alternativ, o vasodilataţ ie şi ovasoconstric ţ ie locală (se face de mai multe ori).Indicaţ ii:


245/267

245

- escare stadiul IIPozi ţ ia bolnavului:

- ca la masajMateriale necesare:

- cuburi de ghea ţă şi apă caldă Tehnica:- se aplică compresa cu ghea ţă de mai multe ori pe locul escarei, pentru a

obţ ine o vasoconstricţ ie- apoi, se încălzeşte şi se usuc ă zona prin tamponare, pân ă se ob ţ ine o

vasodilataţ ie- se face de 3-4 ori

Tratament:1. local , în funcţ ie de stadiu

stadiul I , masaj, unguente, violet de genţ iană stadiul II , caldşi frig, pansament gras (cu zahăr), bioxiteracor stadiul III , pansamente

2. General - alimentaţ ie, tratamentul cu antibioticeşi al stării generale.

Administrarea medicamentelor

Medicamentele sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sauchimică (de sinteză), sub formă de preparate solide, lichide sau gazoase, prescrisede medic în scopul prevenirii bolilor, a amelior ării calităţ ii vieţ ii sau a vindecării.Medicamentele se administrează pe mai multe căi şi au acţ iune locală sau general ă.

Că

ile de administrare a medicamentelor sunt: Calea oral ă pentru administrarea medicamentelor.

Medicamentele cu gust neplăcut se corecteaz ă prin adaos de zah ăr sau sirop.Intrucât zahărul sau siropul adăugate po ţ iunilor pot fermenta, acestea trebuieţ inute la rece sau se prefer ă îndulcirea cu zaharină.

Medicamentele de băut (poţ iunile) se administrează cu linguriţ a (5g), lingurade desert (10 g) sau lingura de sup ă (15g).

Tabletele, drajeurile, caşetele se administreaz ă ca atare la persoanele care lepot înghiţ i.

Până la vârsta de 2 ani, tabletele sunt cu des ăvar şire interzise, deoarece copiii micise pot asixiacu ele prin aspira ţ ie laringiană.La sugari şi copii mici, tabletele se pisează şi se dizolvă în apă sau în sirop.

C ă ile nazal ă ş i conjunctival ă se folosesc numai pentru medicamente cuacţ iune locală.

Calea rectal ă se utilizează pentru administrarea de solu ţ ii hidroelectrolitice inscop de hidratare, de medicamente sub form ă de soluţ ii în perfuzie, clismemedicamentoase sau supozitoare. Administrarea pe cale rectal ă se face dup ă o clisma evacuatoare; deoarece absorb ţ ia rectală este mai pu ţ in omogenă şicompletă decât cea din intestinul sub ţ ire, se dau doze mai mari decât pe caleorală.


246/267

246

Calea cutanat ă se foloseşte doar pentru ac ţ iunea locală asupra leziunilorcutanate sau în cazul pri şniţ elor – pentru a reduce inflamaţ ia. În prezent,medicamentele se administreaz ă cel mai frecvent pe cale parenterală.

Calea parenteral ă – sub forma injecţ iilor intradermice, subcutanate,intramusculare, intravenoase (executate doar de asistenta medical ă saumedic) şi injecţ ii intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene, intraarticulare,infiltraţ ii (executate doar de medic). Calea intramuscular ă asigur ă o bună concentraţ ie sanguină a

medicamentelor, în afara stării de colaps, în care resorbţ ia este intârziată şise prefer ă perfuzia intravenoasă atât pentru hidratare, cât şi pentruadministrare de medicamente. Injecţ iile intramusculare sunt legate deriscul infecţ iilor locale şi de transmiterea hepatitei epidemice, risc carepoate fi evitat prin asepsie riguroasă.

Calea subcutanat ă are mai multe inconveniente: injecţ iile sunt dureroase,nu permite introducerea unei cantităţ i mari de lichide, resorbţ ia este bun ă numai pentru soluţ iile izotonice de clorur ă de sodiu (ser fiziologic sau serRinger) care se pot administra pe aceast ă cale când nu se poate instala operfuzie endovenoas ă.

Calea intravenoas ă poate fi abordată prin injecţ ii intravenoase cu seringape cateter, indicate în terapia intensivă (stări infecţ ioase grave), înreechilibrarea hidroelectrolitică (diareile acute infecţ ioase grave cudeshidratare) şi in alimentaţ ia parenterală prelungită (enterocolite grave,intoleranţă digestivă, stări de şoc, intoxicaţ ie).

Calea de administrare a medicamentelor este aleas ă şi prescrisă de medic pereţ etă. Prescrierea cuprinde numele medicamentului, doza (cantitatea şiconcentraţ ia), calea de administrare, ora administr ării, durata tratamentului,administrarea în raport cu alimentaţ ia (înainte, în timpul sau după masă) sausomnului. Acestea sunt informaţ ii vitale pe care îngrijitorul este dator să le cunoasc ă.

Medicamentele trebuie ţ inute într-un loc separat amenajat, uscat, întunecos,departe de copii şi de animale.

În ceea ce priveşte administrarea medicamentelor, îngrijitorul: va respecta medicamentul prescris de medic. Nu va înlocui medicamentul, din

proprie iniţ iativă sau în lipsa medicamentului prescris, cu unul similar pe care îlare la îndemân ă f ăr ă să întrebe persoana calificat ă să-i ofere o astfel deinforma ţie.

va identifica medicamentul prescris după etichetă, urmărind integritatea

ambalajului, culoarea, mirosul, consistenţ a, data expir ării trecută pe ambalaj. va respecta c ăile de administrare prescrise de medic; va respecta orarul şi ritmul de administrare al medicamentelor pentru a le

menţ ine concentraţ ia constantă în sânge; va respecta dozele prescrise, doza unic ă şi doza/24 de ore; nu va amesteca, pentru comoditate, medicamentele şi nu le va administra pe

toate odată, deoarece între acestea ar putea exista incompatibilit ăţ i; va respecta urm ătoarea succesiune în administrarea medicamentelor: oral ă

(solide, apoi lichide), injecţ ii, după care administrează supozitoarele sauovulele vaginale;

administrează imediat soluţ iile din fiole după spargerea acestora, nu le las ă deschise, pe mas ă, timp îndelungat;


247/267

247

va informa bolnavul, pe cât posibil, cu privire la medicamentele administrateşiefectul acestora;

va anun ţ a imediat medicul în cazul în care a comis o greşeală legată de doză,calea şi tehnica de administrare;

Îngrijitorul va respecta măsurile de asepsie şi de igienă (spălatul pe mâini înainte de administrare) şi va evita manipularea pastilelor direct cu mâna pe câtposibil.

După scoaterea medicamentelor din cutie sau din folie, restul pastilelor/fiolelorr ămase se vor pune înapoi în cutia respectiv ă, pentru a evita orice încurcătur ă.

Nu se recomand ă a se pune în cutiu ţ ele speciale pentru tratament s ăptămânalmedicamentele decât în situa ţ ia în care există garan ţ ia că la acele cutii au accesdoar persoane responsabile (cutiile nu se vor l ăsa pe mas ă, nesupravegheate, încasele în care exist ă multe persoane, copii, animale de companie sau în care intr ă adesea persoane necunoscute).


248/267

248

Capitolul 10Îngrijirea persoanelor vârstnice cu tulbură ri psihice

Deosebirile dintre afecţ iunile psihiatrice ale vârstei a treia şi cele din celelalteperioade ale vieţ ii se datorează procesului de îmbătrânire. Un rol important în îmbătrânirea psihică o au stresurile suferite de-a lungul vieţ ii, la care se adaug ă însăşi trauma îmbătrânirii (generată de conştientizarea apropierii mor ţ ii, însingurareaprin dispariţ ia treptată a rudelor, declinul poziţ iei în familieşi în societate, problemelefinanciare).

Dintre problemele generate de îmbătrânire enumer ăm:- modificarea stării de conştienţă şi a simţ ului orientării. Din cauza faptului că pacientul nu se mai poate orienta, el devine suspicios, mai ales fa ţă de figurile noi dinmediu. În general, bătrânii nu mai leagă uşor prietenii, au tabieturi şi acceptă cudificultate îngrijitorii noi;- modificarea percepţ iei realităţ ii. Adesea, semnalele din mediu sunt perceputedistorsionat sau eronat. Pacientul are iluzii sau interpreteaz ă incorect semnalele dinmediu. Uneori, mai ales dacă e vorba despre o boal ă psihică în antecedente, suntprezente halucina ţ ii care pentru pacient sunt la fel de vii ca realitatea obiectivă din jurul lui (aude voci, vede figuri cu care interacţ ionează sau care îi provoacă spaimă);- alter ări ale ritmuluişi conţ inutului gândirii. Pacientul sufer ă de o lentoare în gândire(bradipsihie) sau, dimpotrivă, gândurile îi zboar ă de la o idee la alta cu o viteză uluitoare (mentism), fapt ce-l împiedică să adoarmă.- memoria scade foarte mult. Pacientul uită lucruri pe care cei din jur consider ă că artrebui să le ştie, fapt ce genereaz ă adesea certuri în familie. De asemenea, pove ştilestocate în tinere ţ e sunt rememorate cu u şurinţă şi bătrânul povesteşte, cu lux de

amănunte, câte o întâmplare, aceea şi, de mai multe ori pe zi.La marii longevivi întâlnim adesea:- afecţ iuni cronice (demenţ a, depresia)- afecţ iuni acute (stările confuzionale).

Dintre afecţ iunile psihiatrice cu care se poate întâlni îngrijitorul bătrâni/bolnavi ladomiciliu enumer ăm:

Psihozele: - schizofrenia- psihoza maniaco-depresivă - melancolia de involuţ ie- stările paranoideNevrozele: - depresia- anxietate- tulburarea obsesiv-compulsivă - fobiile

Tulbur ările de personalitate şi comportament: - personalitatea antisocială - toxicomaniile (alcoolism)

Deficienţ ele mentale.

Implicaţ iile sociale ale bolilor psihice la bătrâni sunt extrem de complexe, fie că acesta are apar ţ inători legali, fie că nu.


249/267

249

DemenţaDemenţ a este procesul prin care se produce o alterare profund ă a funcţ iilor

psihice. Tabloul clinic este dominat de deteriorarea lentă, progresivă şi globală afuncţ iilor psihice. Primul semnşi cel mai dramatic este reprezentat de tulbur ările dememorie , în special a celei de fixare, pacientul nemaiputându-şi aminti ce a f ăcut înziua precedent ă, dar povestind întâmplări din vremea copilăriei şi a tinereţ ii sale. Latulbur ările de memorie se adaug ă treptat tulbur ări ale orient ării în timp ş i înspa ţiu. De multe ori, dezorientarea este primul semn care alarmeaz ă anturajul.Paralel se observ ă o diminuare a aten ţ iei şi o lentoare în desf ăşurarea proceselorgândirii (bradipsihie). Această lentoare se r ăsfrânge asupra întregului comportamentmotor, care devine lent, stereotip, cu o marcată lipsă de iniţ iativă şi de motivaţ ie. Înaceste situa ţ ii, îngrijitorul trebuie să iniţ ieze mişcarea şi să motiveze pacientul să semobilizeze.

Pe lângă diminuarea capacit ăţilor cognitive , demen ţ a se caracterizeaz ă şiprin tulbur ări afective , cele mai frecvente fiind stările depresive ce apar mai ales ladebut. Alteori, se instalează o instabilitate emoţ ională cu hiperactivitate, euforienejustificată sau st ări agresive, uneori însoţ ite de acte de violenţă. Personalitatea, înansamblul ei, are de suferit şi pacientul devine egocentric, ineficientşi dezorganizat.

Apar tendinţ e asociale şi antisociale şi binecunoscutele manifestăricompulsive (de la care nu se poate ab ţ ine) cum ar fi dromomania (pleacă dacă nu esupravegheat, f ăr ă a avea vreo ţ intă) şi colecţ ionarismul (adună obiecte inutile decare nu se poate desp ăr ţ i).

În ceea ce priveşte starea de veghe, ori este somnulent, ori sufer ă deinsomnii, ritmul normal somn-veghe se inversează (doarme ziua şi noaptea se plimbă prin casă).

În stadiile terminale ale demenţ ei, pacientul ajunge să repete anumite fraze lanesfâr şit sau refuză să mai vorbească, mimica lui nu mai exprimă nimicşi r ămâne lapat, cu incontinenţă.

În ceea ce priveşte impactul asupra muncii îngrijitorului, acesta trebuie să ialucrurile ca atare şi să nu ia în nume de r ău sau prea personal nimic din ce îi spunepacientul cu demenţă. De multe ori, apar ţ inătorii sau îngrijitorul consider ă că bătrânulcu demen ţă "se r ăzbună", "face în adins", aducând argumente din zilele precedente:"ieri a cerut la toaletă, azi face pe el s ă mă pedepseasc ă". Îngrijitorul trebuie să înţ eleagă că evoluţ ia demenţ ei nu se face neap ărat liniar, pacientul are şi zile maibune, şi mai rele, momente în care este mai confuz decât în altele. Fiecare momenttrebuie luat şi tratat ca atare. Cel mai important lucru în îngrijirea pacientului cudemenţă senilă este p ăstrarea igienei personale (chiar dac ă pacientul, din cauza

colecţ ionarismului sau a depresiei refuză să facă baie, să se schimbe sau s ă lase pecineva să-i facă curat în locuinţă) şi supravegherea permanent ă, deoarece criticaasupra pericolului e mult scăzută la aceşti pacienţ i. Ei fac gesturi stereotipe, pe careşi le amintesc din tinereţ e (cum ar fi să dea drumul la aragaz), dar f ăr ă finalitate,punând adesea locuin ţ a şi pe ceilalţ i în pericol sau pleacă de acas ă, fiind găsiţ i, celmai adesea, de c ătre poliţ ie. De asemenea, trebuie supravegheat ă atent alimentaţ ia,de multe ori ei ducând la gur ă lucruri necomestibile (cârpe, papuci), mâncând preamult, deoarece nu au senza ţ ia de sa ţ ietate sau prea pu ţ in. Hidratarea esteimportantă, deoarece, în absen ţ a unei hidratări corecte, creierul se atrofiază şi maimult şi disfuncţ ia renală şi digestivă duc la intoxicarea organismului cu substanţ etoxice care accentueaz ă şi mai mult confuziaşi starea de agresivitate.

Stările confuzionale


250/267

250

Sunt tulbur ări acute sau subacute ale vigilen ţ ei. Spre deosebire de demen ţă, au oevoluţ ie foarte rapidă. Unele dintre ele se remit (dispar la fel de brusc cum auapărut), altele se transformă în demenţ e şi altele evoluează rapid spre comă şimoarte.

Evoluţ ia stărilor confuzionale:- în formele cele mai uşoare, pacientul prezintă tulbur ări de memorie, de atenţ ie şi deconcentrare. În general este liniştit, dar nu-şi poate executa sarcinile şi nu reuşeştesă coopereze cu cei din jur. Bolnavul simte ce e cu el şi încearcă să se ascund ă decei din jur, sau e posibil şi să nu-şi dea seama.- în formele mai avansate, tulbur ările de mai sus sunt mai pronunţ ate. Apar dificultăţ ide orientare temporo-spa ţ ială şi un grad de bradipsihie care atrage aten ţ ia. vorbireaeste lentă, nesigur ă şi cu repetiţ ii. Dacă nu poate r ăspunde, utilizează diversestrategii, schimbând vorba, venind cu o glumă sau având izbucniri violente.- în formele grave, orientarea şi memoria sunt profund afectate. Pacientul nu-şi mairecunoaşte anturajul, nu se mai îngrijeşte, devine anxios, are crize de panic ă.Limbajul devine incoerent, pacientul trece din bradipsihie în agitaţ ie psihomotorie. Având în vedere că tulburarea confuzională apare secundar dup ă traumatismecranio-cerebrale, ca urmare a intoxicaţ iilor cu alimente sau medicamente, atulbur ărilor metabolice, îngrijitorul trebuie să sesizeze medicului curant sau familieiorice moment de confuzie al pacientului, deoarece e posibil cauza s ă fie organică şi,prin urmare, să poate fi remisă prin dietă şi tratament adecvat.

O menţ iune specială trebuie f ăcută cu privire la stările de confuzie mentală cuagitaţ ie psihomotorie care survin la bătrâni în timpul nopţ ii. Aceşti pacienţ i solicită menţ inerea luminii aprinsă pe tot timpul nopţ ii. Trebuie evitată cu orice preţ inversarea ritmului zi-noapte prim atragerea lor în activităţ i pe parcursul zilei şisedarea spre sear ă (doar cu avizul medicului).

Stările depresive

Reprezintă cea mai frecventă afectare psihopatologică şi sunt caracterizateprin astenie, tristeţ e, inhibiţ ie psihică, insomnie. În formele mai grave, tristeţ ea devinedureroasă, copleşind pacientul şi dându-i un sentiment de vinovăţ ie, de inutilitateşide autoacuzare. Apar adesea idei suicidare. De fapt acestea sunt situa ţ iile în care seimpune internarea pacientului, altfel el putând fi îngrijit acasă. Aici se impunesupravegherea permanent ă de către îngrijitor, deoarece tentativele de suicid careapar la vârsta a treia au, în general, o rat ă de reuşită mult mai mare decât cele de la

alte vârste.O caracteristică a depresiei este faptul c ă manifestările sunt mai accentuatedimineaţ a şi se atenueaz ă după-amiaza.Debutul depresiei poate fi brusc sau lent progresiv. Caracteristic pentru vârsta a treiaeste scurtarea intervalului de s ănătate clinică dintre două pusee succesive. Pe dealtă parte, intensitatea simptomelor scade cu vârsta, de multe ori nemaifiindnecesar ă internarea pacientului în spital.

Din punctul de vedere al impactului asupra muncii îngrijitorului, acesta trebuiesă creeze un climat psihologic favorabil, pozitiv, să nu vexeze cu nimic sensibilităţ ilepacientului şi să nu ia în râs simptomele sau dramele (reale sau nu) pe care acestale relatează.

De obicei, pacienţ ii aflaţ i în depresie urmează un tratament medicamentos. Îngrijitorul trebuie să vegheze ca pacientul s ă-şi ia medicamentele conform


251/267

251

prescripţ iei. Medicamentele nu trebuie să fie la îndemâna pacientului deoareceacesta le poate înghi ţ i pe toate dac ă intr ă într-o criză cu idei suicidare sau le poatearunca, fiindcă medicamentele antidepresive se ştie că au efecte secundare uneorigreu de suportat pentru pacient, mai ales în primele zile (prurit, hipotensiune, vertij,edeme). După administrarea medicamentelor, pacientul trebuie supravegheat atent şihidratat pentru a preîntâmpina concentrarea medicamentului şi r ămânerea lui înorganism o perioadă prea îndelungată.

Stările maniacale

Sunt opusul stărilor depresive. Pacientul este euforic, bine dispus (pare să ficonsumat alcool), nu stă nicio secundă loculuişi î şi găseşte tot timpul de lucru. Castare de spirit, e vesel şi fericit tot timpul, chiar f ăr ă motiv şi încearcă să transmită starea aceasta şi celor din jur. fiind atât de prins în activităţ i şi de plin de energie,sufer ă de insomnie. În general, la vârsta a treia, episoadele maniacale nu mai aucreativitatea şi inventivitatea celor de la vârsta adultă, cu euforia şi implicarea înproiecte nesăbuite vizează, în principal, idei de căsătorie şi idei delirante legate deprezenţ a unei poten ţ e sexuale ie şite din comun.

Ca şi depresia, şi mania se trateaz ă. Problema care apare în plus aici estefaptul că pacientul se simte euforic şi plin de energie şi nu consider ă necesar s ă iatratament. Este nevoie de multă r ăbdare şi putere de persuasiune din partea îngrijitorului să convingă pacientul să-şi ia medicamentele şi să nu se dedea lacomportamente excesive.

Stările paranoide

Apar de obicei la vârsta adultă şi în cursul senescen ţ ei. Tabloul clinic espectaculos şi, fiind, numeric vorbind, pe locul doi după stările depresive, reprezintă o parte importantă în cadrul patologiei psihiatrice a vârstnicului. Caracteristica lor debază este existen ţ a unor "credinţ e" sau interpretări anormale privind una sau maimulte teme prevalente. Bolnavul atribuie celorlalţ i motivaţ ii pe care nu le au ("vrea să mă omoare", "să-mi ia averea", "să-mi fure invenţ ia/nevasta", etc.), dar, în pofidaacestor idei delirante, personalitatea şi capacitatea de adaptare la mediu sepăstrează multă vreme intacte. producţ iile delirante au o structur ă coerentă, logică.Pacientul se gânde şte tot timpul la tema lor de interes, inventează evenimente şi î şiorganizează viaţ a în funcţ ie de aceasta, având timp s ă emită şi să aducă argumentelogice în sprijinul ideilor lui. De aceea, de multe ori, în stadiile iniţ iale, delirurile lor

sunt crezute de anturaj.Debutul bolii se caracterizează printr-o personalitate deosebit de bănuitoare.Pe măsur ă ce boala avanseaz ă, pacientul începe s ă strângă dovezi şi argumentecare s ă-i justifice bănuielile. Dacă este contrazis de cei din jur, iniţ ial vine cuargumente şi mai puternice, iar în fazele avansate ale bolii, când argumentele lui8 numai sunt suficiente, începe să inventeze cuvinte pe care le aduce drept doveziirefutabile.

Delirul, în stările paranoide, are câteva teme predilecte, printre care delirul degelozie, delirul erotomaniac (i se pare că este iubit de o anume persoan ă care, demulte ori, nici nu îl cunoaşte), delirul de grandoare (are un sentiment de superioritate)delirul de persecuţ ie (i se pare că e ţ inta unor acţ iuni care îl privează de anumite

avantaje) şi delirul mistic.


252/267

252

În ceea ce priveşte impactul asupra muncii îngrijitorului: acesta nu trebuie să se lanseze în polemici nesfâr şite cu pacientul, deoarece orice atingere care se faceideilor lui delirante îl determină să vină cu şi mai multe contraargumente, îl face şimai violent în argumentaţ ie. Stările paranoide la vârsta a treia r ăspund favorabil latratament, de aceea îngrijitorul trebuie să urmăreasc ă faptul că pacientul î şi iamedicaţ ia, să acorde aten ţ ie alimentaţ iei şi stării de hidratare a acestuia şi să fieavizat că poate fi, în orice moment, ţ inta acuza ţ iilorşi a suspiciunilor pacientului.

Toxicomaniile

Deşi dependen ţ a de anumite substan ţ e este asociat ă cel mai adesea cu anii tinere ţ ii,când tânărul "încearcă" diferite "senzaţ ii tari", toxicomaniile sunt prezenteşi la vârstaa treia, cu o frecvenţă mai mare decât s-ar putea crede. Pe de o parte estealcoolismul, pe de alta dependen ţ a de medicamente. Alcoolismul poate apărea labătrân chiar dacă nu a consumat alcool de-a lungul vieţ ii. Incapacitatea de adaptarela vicisitudinile vârstei, sentimentul de păr ăsire şi gândul că nu e înţ eles îl potdetermina pe bătrân să-şi caute alinarea în alcool. Cel mai adesea anturajulreacţ ionează violent, spunând că bătrânul "şi-a pierdut minţ ile acum, la bătrâneţ e". Atmosfera în casă este înc ărcată, fapt ce îl determină pe vârstnic să consume încontinuare, cu şi mai mult patos, băuturi alcoolice. Familia nu înţ elege cauzeleprofunde, sau nu are timp să se ocupe de ele, iar b ătrânul devine alcoolic, chiar dacă nu a fost aşa o viaţă. Disperată, familia îi dă, pe ascuns, medicamente cum ar fiantabuzul, dar care, prin efectele nefrotoxice şi hepatotoxice duc la alterarea, încontinuare, a stării vârstnicului. Caşi îngrijitor al unui astfel de bătrân este importantca, sub nicio formă, să nu dai curs invitaţ iilor lui, să te laşi atras în jocul lui sau să-lajuţ i să-şi procure băutura. Ca îngrijitor trebuie să-i menţ ii cât mai mult motivaţ ia de aface ceva util, astfel încât să nu mai simtă nevoia să consume alcool "să-şi îneceamarul".

Toxicomaniile cu medicamente sunt, şi ele, destul de frecvente, deoarecebătrânii sufer ă adesea de insomnii sau de dureri. Frustrarea produs ă de disconfort eatât de mare, încât vârstnicul se enerveaz ă dacă nu i se dau medicamente încantitatea cerută de el, vine cu argumente şi şantaje, cum că "fiul/fiica, dl doctor mi-azis să iau dacă mă doare", "medicamentul ăsta e u şor, nu-şi face efectul dacă nu iaudouă", etc. Îngrijitorul e dator să se intereseze de medica ţ ia recomandată pacientului,să verifice dacă există o reţ etă medicală recentă care s ă recomandă folosireamedicamentelor respective şi să nu dea sau s ă permită pacientului să iamedicamente în doze mai mari decât cele prescrise. Adeseori, pentru a dormi,

pacienţ ii iau somnifere şi, ridicându-se să meargă la baie, cad şi se accidenteaz ă.Este un pericol pe care cel mai adesea un b ătrân cu insomnie nu-l percepe,deoarece i se pare c ă medicamentul "nu are niciun efect" de vreme ce nu îl adoarmeinstantaneu. Rareori se gânde şte la efectele secundare le medicamentului, de aceeamedicamentele, chiar f ăr ă prescripţ ie, nu trebuie să se afle la îndemâna b ătrânuluiaflat în îngrijire.


253/267

253

Capitolul 11Dezvoltarea deprinderilor la copilul asistat

Situaţ iile standard

În munca sa, îngrijitorul, ca persoană de referinţă a copilului sau tânărului carenecesită îngrijiri la domiciliu, î şi organizează viaţ a alături de client, e chemat să intervină în situaţ ii specifice de viaţă. Deşi situaţ iile în care intervine cel mai adessunt situaţ ii standard de viaţă, care nu au nimic extraordinar în ele însele, îngrijitorul,ca profesionist, trebuie să folosească metode de interven ţ ie ştiinţ ifice, pentru caactivităţ ile sale să fie încununate de succes nu numai din punct de vedere medical, cişi educaţ ional. De asemenea, ca profesionist, el trebuie s ă-şi poată evalua rezultatulmuncii, de aceea este important s ă folosească metode specifice.

Situaţ iile standard de viaţă ofer ă îngrijitoruluişansa s ă-şi abiliteze clientul (maiales copil sau tân ăr) pentru o viaţă pe cât posibil independentă. Situaţ iile standardsunt acele situa ţ iile cu care îngrijitorul se întâlneşte zilnic. Aceste situaţ ii acoper ă 80% din activitatea acestuia şi sunt situaţ iile în care el are ocazia să-l educe pecopil/tânăr pentru viaţ a de mai târziu. De aceea, pe lâng ă suportul şi îngrijirile pasivepe care le acord ă pacientului, îngrijitorul areşi un rol în stimularea acestuia să facă singur mişcările şi operaţ iunile pe care le poate face, pentru a nu-l face şi maidependent decât este.

În cadrul activităţ ii sale, îngrijitorul întâlneşte frecvent situaţ ii asemănătoare caşi context şi modalităţ i de desf ăşurare, dar con ţ inutul fiecărei situaţ ii în parte nu este

întotdeauna acela şi. Îngrijitorul este astfel nevoit să găseasc ă modalităţ i de rezolvareşi să î şi adapteze activitatea cerinţ elor fiecărui moment într-un mod specific.

Principalele situaţ ii standard de-a lungul unei zile sunt: trezirea, igienapersonală, îmbr ăcarea, servirea mesei, preg ătirea pentru şcoală, studiul individual,timpul liber, activităţ ile gospodăreşti, culcarea.

Categorii de deprinderiDeprinderile pentru viaţă independentă (DVI) nu epuizează lista posibilelor

deprinderi ce pot fi însuşite de un copil până la vârsta maturităţ ii. Când vorbim despredeprinderi de viaţă independentă ne referim la acel bagaj minim de abilităţ i care îipermit celui care le deţ ine să desf ăşoare o viaţă socială normală, ne(mai)avândnevoie de asisten ţă sau, în cazul unor boli cronice, cu asistenţă ce se rezum ă doar ladomeniile de activitate cărora nu le poate face fa ţă.

Putem distinge mai multe domenii de deprinderi care se formează peparcursul socializării copiluluişi adolescentului, instalându-se treptat şi contribuind laformarea unei personalităţ i adaptate din punct de vedere social şi cultutral:

Domeniul deprinderilor privind nutriţ ia: planificarea meniului, cumpărareaalimentelor, prepararea mânc ării, comportamentul corect la masă, cur ăţ eniabucătărieişi depozitarea alimentelor, managementul şi siguranţ a casei.

Domeniul deprinderilor privind gestionarea locuinţ ei: activităţ ile gospodăreşti.


254/267

254

Deprinderi privind gestionarea unui buget: luarea de decizii financiare înţ elepte;noţ iuni despre bani, gestionarea bugetului, abilităţ i de consumator.

Deprinderi privitoare la îngrijirea personală: promovează dezvoltarea fizică şiemoţ ională armonioasă a tânărului prin igiena personală, stil de viaţă sănătos,sexualitate corectă.

Deprinderi vizând dezvoltarea socială: se concentreaz ă asupra modului în caretânărul relaţ ionează cu ceilalţ i prin dezvoltare personală, comunicare, relaţ iisociale.

Deprinderi pentru integrare profesională: se refer ă la ariile de deprinderi care îiajută pe tineri să î şi finalizeze programele educaţ ionale şi să urmeze o carier ă conform interesuluişi posibilităţ ilor lor.

De ce este important ă formarea deprinderilor de via ţă independent ă?Obiectivul formării şi dezvoltării deprinderilor pentru viaţ a independent ă este

adecvat mai ales pentru acei adolescen ţ i care au fost lipsiţ i de posibilităţ ile normalede a-şi însuşi pe durata copilăriei deprinderi adecvate de viaţă, neputându-se bazape imitaţ ia adulţ ilor din preajma lor sau pe metoda „încercare şi eroare”, primind preamult "de-a gata" sau fiind constrânşi să adopte soluţ iile prestabilite, iar în alte cazurinefiind suficient de motivaţ i să caute singuri rezolvarea. Mai ales în cazul copiilor cuboli cronice, disperarea părinţ ilor sau sentimentele de vinovăţ ie ale acestora duc laatitudini educaţ ionale inadecvate, de aceea îngrijitorul este profesionistul care poateinterveni în educaţ ia copilului, fiind mai puţ in şantajabil emoţ ional de către acesta.

Formarea deprinderilor de via ţă independent ă Însuşirea deprinderilor necesare pentru a tr ăi pe cont propriu reprezintă un

proces care dureaz ă întreaga viaţă. Pregătirea pentru viaţ a independent ă este o

formă particular ă de educa ţ ie non-formală, participativă, de stimulare şi dezvoltarepersonală

Formarea şi dezvoltarea deprinderilor se poate face în două modalităţ i:- ca o activitate organizată cu scopul formării sau dezvoltării unor deprinderi de

viaţă independentă;- ca o latur ă a diferitelor activităţ i educative la care iau parte adolescen ţ ii în

instituţ iile rezidenţ iale.

Deprinderile pe care copiii/adolescenţ ii/tinerii nu le au se pot dobândi prinexerciţ iu, voinţă (în baza unor motivaţ ii corespunzătoare) şi cu ajutorul unor persoane

de referinţă. După învăţ are şi câteva repetări, deprinderile se automatizează. Lavârsta copilăriei se poate mări eficienţ a ac ţ iunilor, copiii pot deveni încrezători înpropriile for ţ e şi să î şi îmbunătăţ easc ă raporturile cu cei din jurul lor, să dobândeasc ă un control mai bun asupra propriei lor vieţ i.

Ciclul formării deprinderii cuprinde urm ătoarele etape principale:1. Demonstra ţia. Îngrijitorul este cel care, de faţă cu copilul, arată acţ iunea,

folosind cât mai multe metode de transmitere a mesajului. Copilul bolnav areadesea tulbur ări ale diverselor aparate senzoriale, de aceea este important ă folosirea cât mai multor canale: vizual, auditiv, olfactiv, kinestezic, etc). După ce îngrijitorul a repetat acţ iunea de fa ţă cu copilul, explicându-i etapă cu etapă procesul, trebuie să-l încurajeze pe acesta s ă repete gesturile şi să-l corectezedacă efectueaz ă mişcările eronat. De asemenea, îngrijitorul este cel care,


255/267

255

cunoscând impoten ţ a funcţ ională a copilului, trebuie să modifice execuţ ia înfuncţ ie de posibilităţ ile copilului.

2. Repeti ţia. După ce s-a asigurat c ă a fost înţ eles de copil, îngrijitorul trebuiesă-i creeze acestuia condi ţ iile de a practica/repeta, sub supraveghere şi cufeedback. Feedback-ul asigur ă faptul că tânărul sau copilul a înţ eles ce are def ăcut. De multe ori, ca adulţ i, suntem tentaţ i să lăudăm copilul pentru a-i creşte încrederea în sine. F ăcând aceasta, pierdem din vedere c ă, lăudat şi cândface gestul corect, şi când nu, copilul nu va înţ elege ce are de f ăcut şi va fifrustrat mai târziu, când altcineva îi va spune că greşeşte. Deci rostulfeedback-ului este acela de a da copilului măsura corectitudinii deprinderilorpe care şi le formează.

3. Automatizarea deprinderii. După formarea unei deprinderi, îngrijitorul trebuiesă-i asigure copilului oportunitatea de a repeta continuu, în condiţ ii similare,deprinderea respectivă, până când nu mai e nevoie s ă-i fie amintită, deoarecedeprinderea a fost internalizată. (De exemplu, la început copilului trebuie să ise reaminteasc ă tot timpul să se spele pe din ţ i, să facă baie, să se pieptene,să-şi facă patul, etc. Cu timpul, simte el nevoia să facă aceste gesturi reflexe,f ăr ă a mai avea nevoie de prompt din exterior).

Independen ţaMâncatul, îmbr ăcatul, utilizarea oliţ ei, igiena orală sunt patru aspecte cruciale

prin care îngrijitorul poate ajuta copilul mic să devină autonom, să capete încredere în sine şi independenţă. Cum ?

MancatulDe exemplu poti:

Sa-i dai de foarte devreme lingurita sa se joace cu ea - cu cat exerseaza maimult, cu atat mai bine

Sa te astepti si sa te pregatesti s ă împr ăştie mâncarea peste tot şi să nu teenervezi!

Să-i oferi o mancare care poate fi mai usor manevrata cu lingurita, maiconsistentă, nu lichidă. In felul acesta, de la inceput, copilul tau va traisenza ţ ia ca a reusit ceva!

Şi, pe cât posibil, mănâncă odată cu el. Faptul că un adult mănâncă alături îiofer ă un model de ac ţ iune, ştiut fiind că la vârsta copilăriei imitaţ ia celor din jurare un rol primordial.

Îmbracatul Îl poţ i ajuta: Când incerci să faci din îmbr ăcare o joacă. Îl poti intreba, de exemplu, dacaciorapii se pun pe mâini sau… poate gresesti? Copiilor mici le place sa-tispuna ei cum se face!

Dacă îl lasi sa aleaga singur hainele, invatandu-l astfel ABC-ul afirmariipropriei autonomii.

Iti fixezi suficient timp pentru acest exercitiu de imbracare si dezbracare ca sa nu fiipresat de stresul timpului

Oliţa Nu există o vârstă "propice" la care să fie pus copilul pe oliţă. De îndată ce stă în şezut, poate fi pus pe oliţă pentru a se obi şnui cu ea. Exerciţ iile de pus la


256/267

256

oliţă nu se încep decât în condi ţ ii de confort termic pentru copil. Scoaterea luidin scutec şi aşezarea pe o oal ă rece va crea aversiune mult ă vreme pentruoliţ a de noapte. Abia dupa vreo 6 luni de stabilizare in utilizarea olitei, potiincerca cu succes sa-l obisnuiesti cu toaleta.

Poti sa-l ajuti mai ales daca: Il lasi sa aleaga el unde sa tina olita-pentru ca sa-si aminteasca eventual deunde sa o ia la nevoie! Cand o foloseste incurajeaza-l, dar fara sa exagerezi nici cand greseste si nicicand reuseste;

Poţ i să-l lasi sa traga el apa de la toaleta cand golesti oliţ a.

Spălatul pe din ţiPoti sa-l ajuti:

Facand din periere o distractie cu ajutorul unei paste-gel vesel colorate; Periază-ti si tu dintii odata cu el, pentru ca sa vada singur miscarea in sus si in jos; Lasa-l sa se vada in oglinda - fii sigur ca o sa-i placa sa repete! Daca are probleme cu scuipatul pastei, lasa-l sa exerseze in scurgereachiuvetei si nu uita sa va amuzati!

Pentru a căpăta deprinderile de viaţă independentă, exerciţ iile trebuie începute devreme şi totul f ăcut f ăr ă stres şi f ăr ă a-l for ţ a pe copil, ci, pe cât posibil, în joacă şi într-un mod care să-i fie lui plăcut.

Cu cât copilul avansează mai mult în vârstă, cu atât cap ătă "deprinderea" de afi servit şi de a nu face nimic pentru obţ inerea propriei bunăstări, devenind tot mairevendicativşi mai nemulţ umit dacă nu este servit "aşa cum vrea el".

Activităţile gospod ăreş tiReprezintă, şi ele, situaţ ii standard de viaţă. Gândiţ i-vă doar cât timp ne

consumă ele zilnic. În urma convieţ uirii cu ceilalţ i, copilul trebuie să î şi dezvolteanumite abilităţ i şi rutine în ceea ce priveşte implicarea sa în activităţ ile dingospodărie.

Dintre aceste activităţ i fac parte spălatul vaselor, gătitul unui fel de mâncare,pregătirea şi aranjarea mesei, preg ătirea unei mese festive, cur ăţ enia în dormitor,spălatul/călcatul, cusutul hainelor. Toate, am putea spune, sunt deprinderi practicecare vor fi utile mai târziu în viaţă.

În cazul mamelor supraprotectoare, copiii sunt feriţ i de astfel de treburicasnice. „Lasă-l, e copil, dacă acum nu se joac ă...” sau „Vei face şi tu când vei fi lacasa ta. La mine în cas ă, eu ştiu rostul.” sau "Lasă-l, e bolnav, săracul !". O astfel deatitudine este departe de a fi în folosul copilului. Copilul nu este ajutat să î şi dezvoltesimţ ul responsabilităţ ii, nici măcar să afle ceea ce e de folos într-o cas ă. Cu toateacestea, nici lăsarea în grija copilului a treburilor casei nu e o soluţ ie. Deci îngrijitorulşi părintele trebuie să aibă grija casei şi să apeleze la ajutorul copilului doar casituaţ ie de învăţ are pentru acesta.

O situaţ ie frecvent întâlnită în case e copilul de 3-4 ani, care se ofer ă să facă totul să o ajute pe mama, dar care, adolescent fiind, nu mai pune mâna pe nimic.Părinţ ii se întreabă unde a dispărut „hărnicia” copilului, dar adevărul e că, atunci cânde mic, el mai mult încurcă decât ajută. Pentru a sc ăpa de el şi de boroboaţ ele pe carele-ar putea face, părintele îl îndepărtează de bucătărie, de mătur ă, de cârpa despălat pe jos. Copilul, la această vârstă, nu percepe c ă te încurcă la treabă, ci


257/267

257

percepe faptul că e dat la o parte, marginalizat, acest lucru ducându-l cu gândul că nu e iubit.

Se ştie că un copil stimulat şi lăsat s ă se desf ăşoare, la aproximativ 7 ani,poate face majoritatea treburilor zilnice ale casei. Cu toate acestea, responsabilitateaunei case e o sarcin ă mult prea grea pentru umerii unui copil. Copilul nu trebuie împovărat cu grijile casei, deşi e indicat să participe şi să ştie de ele. În situaţ ia în care copilul e bolnav sau bolnăvicios, apare situaţ ia numită hiperprotecţ ie: mama, bunica, menajera se ocup ă de cur ăţ enie, de sp ălarea hainelor,de călcat, de pregătirea şi servirea mesei, încât copilul e beneficiar pasiv al tuturoracestor servicii, ori acest lucru nici nu îl pregăteşte pentru viaţ a de mai târziu.

În măsura posibilităţ ilor, copilul îngrijit trebuie să participe la menţ inerea igieneispa ţ iului de locuit. În funcţ ie de gradul de mobilitate şi boala de care sufer ă, poateface mici treburi gospodăreşti, cum ar fi spalatul pe jos cu mopul, ştersul prafului,spălatul vitrinelor, dezinfectarea spaţ iului de locuit; spalarea hainelor si a lenjeriei,uscarea si plierea pentru a fi asezate in dulap; utilizarea corecta a masinii de spalat sia detergentilor; calcatul hainelor.

Tot aici intr ă şi gestionarea a mici sume de bani, de care copilul s ă dispună după bunul plac. Doar astfel va învăţ a să priorizeze, să adune bani pentru a- şisatisface o dorinţă mai costisitoare sau va afla care sunt lucrurile pe care merită şi pecare nu merită să cheltuieşti banii. Făcută în copilărie ca exerciţ iu, îi va folosi maitârziu, ştiut fiind că, de obicei, când copilul se trezeşte pentru prima oar ă cu bani, îicheltuieşte f ăr ă discernământ, apoi regretă când r ămâne f ăr ă ei.

Timpul liberTimpul liber reprezintă o mare problemă pentru copilul bolnav sau imobil. El

depinde într-o măsur ă şi mai mare de adult să-i satisfacă aceast ă nevoie. Timpulliber al copilului bolnav trebui să fie structurat. Lipsa de structurare duce la plafonare.Copilul se plictiseşte sau ajunge s ă se retrag ă în lumea lui, închizându-se şi mai mult în sine. Cu timpul, el ajunge să prefere, din comoditate, activităţ ile pasive, de„pierdere” a timpuluişi nu să î şi organizeze activităţ i care să îi aducă folos.

Timpul liber poate cuprinde activităţ i creative, activităţ i ludice, de odihnă, derelaxare, divertisment, hobbiuri, spectacole, excursii. De asemenea, în timpul liber sepot organiza activităţ i care, în pofida aparenţ ei de loisir, sunt foarte utile în formareaabilităţ ilor de viaţă, cum ar fi autoreflecţ ie, dinamică de grup,dezvoltarea încrederii însine, dezvoltarea unor aptitudini şi capacităţ i fizice sau psihice.

Activităţ ile pot fi organizate ca o negociere între abilităţ ile pe care educatorulvrea să le dezvolte şi în funcţ ie de ce î şi doresc copiii.De multe ori, îngrijitorul se concentrează pe activitatea de îngrijire şi pe

treburile gospodăreşti, pierzând din vedere cât e de important timpul petrecut încontact şi comunicare directă cu copilul, inclusiv cititul poveştilor sau activităţ i debricolaj, ale căror rezultate palpabilă să le poată vedea copilul.

În cazul în care copilul se uită la televizor, e de preferat ca aceasta s ă nu fie oactivitate prin care îngrijitorul, eliberat de grija lui, se poate concentra pe celelalteactivităţ i, ci să se uite cu copilul la televizor, transformând această activitate de timpliber într-una socială şi cu potenţ ial de învăţ are.


258/267

258

Studiul individual În măsura în care copilul poate şi va urma o formă de învăţământ, este de

dorit ca el să fie pregătit, de mic, pentru activităţ ile ce vor urma la şcoală. De aceeasimplul fapt de a-i pune o carte în mână, de a i-o orienta cu scrisul în poziţ ie corectă,de a repeta r ăsfoitul sunt tot atâtea activităţ i care îl pregătesc pentru demersul de maitârziu. De asemenea, un copil s ănătos pune, în general, mâna pe creion de mic.Scrisul este o activitate care î ţ i aduce mari satisfacţ ii, pentru că vezi imediat urma pecare o laşi pe hârtie şi asta î ţ i creşte încrederea c ă poţ i influenţ a mediul înconjur ătorprin propria ta voinţă. Dacă copilul are probleme în apucarea creionului, există ometodă simplă să-i fixezi creionul în mână, să se poat ă bucura şi el de mâzgălit şidesenat ca şi ceilalţ i copii: folosind două cercuri de cauciuc


259/267

259

Capitolul 12Mobilizareaşi transportul copilului asistat

RIDICAREA SI TRANSPORTUL COPIILORIn general, copii nu sunt perceputi ca posibili cauzatori de dificultati de ridicare si

manevrare, de aceea transportul copiilor se face, in general intr-o pozitie deincordare si stres, iar ridicarea aditionala cauzeaza si agraveaza patologia spatelui,de cele mai multe ori manifestata prin durere lombara.

Orice persoana care ingrijeste un copil sau lucreaza cu copii sanatosi si mai alescu dizabilitati, trebuie sa respecte urmatoarea lista de precautii:1. verificarea inaltimii la care se realizeaza ridicarea, pregatirea mediului de lucru,rabatarea tabliei patutului copilului2. ingenuncherea la nivelul patului sau plasarea copilului la un nivel mai inalt, evitandaplecarea si incovoierea3. evaluarea tipului de dizabilitate al copilului si capacitatile sale de comunicare,ascultare si urmare a instructiunilor verbale4. evaluarea dificultatilor de ridicare in antecedente si evitarea repetarii lor,reconsiderand modul de abordare si de corectare a posturii5. realizarea faptului ca un copil mare cu dizabilitati poate fi ridicat in siguranta prinaceeasi abordare ca pentru un adult6. copilul trebuie purtat pilit de trunchiul ridicatorului; pozitionarea cu parteaposterioara a trunchiului copilului lipite de trunchiul ridicatorului este cea maiconfortabila pentru copil si corespunde principiului caruia mare parte a greutatii estetangenta corpului ridicatorului

7. utilizarea unei banduliere de purtare a copilului foarte mic lipit de corp, este maiputin stresanta pentru ridicator8. copiii cu tendinta de extensie spastica a corpului si/sau membrelor este indicat a fipurtat “pliat” cu copsele si genunchii flectati.

Ridicarea din patutPatutul unui copil care are tabliile laterale fixes au care nu se pot rabata sau

cobora pana la nivelul saltelei, nu este corespunzator si ar trebui evitata cumpararealui pentru ca forteaza persoana sa ridice copilul intr-o pozitie aplecata inainte si cubratele intinse, tehnica periculoasa si care trebuie evitata.

Tehnica ideala include coborarea unei tablii laterale a patului si apropierea

copilului de aceasta prin alunecare de-a lungul saltelei pana ajunge langa ridicator.Cate odata, copilul poate fi intors cu spatele la persoana care il ridica sau mutat cufata in jos sprijinit pe antebratul ridicatorului.

Ridicarea urmeaza principiile mentinerii greutatii foarte aproape de corpulridicatorului.

Atunci cand infirmiera trebuie sa efectueze tratamente sau alte tehnici care ilforteaza sa adopte o pozitie de flexie anterioara deasupra patului si saltelei prea joase, acesta trebuie sa caute metode de a ridica inaltimea patului sau de a modificaconstructia sa, iar cand acest lucru nu este posibil trebuie sa ingenuncheze langapatut.


260/267

260

Ridicarea din caruciorInfirmiera va ingenunchea pe un genunchi sau pe amandoi, pentru a ajunge la

nivelul scaunului caruciorului, ajusteaza si desface centurile de siguranta si va ajungela copil, il vat rage usor spre marginea anterioara a scaunului si de aici pe genunchiisai, apoi se va ridica in pozitie ortostatica.

Ridicarea de la solCopilul intins la sol in decubit ventral impune ca infirmiera sa ingenuncheze

langa el sis a aseze un antebrat printer picioarele copilului sip alma mainii pestomacul sau; cealalta palma este introdusa sub copil la nivelul umerilor, iar copiluleste intors astfel incat spatele sau devine lipit de pieptul infirmierei.

Daca infirmiera va presa cu palma stomacul copilului, acesta va flectagenunchii si coapsele pe abdomen, facilitand manevra; mana si antebratul care aufixat spatele si bazinul copilului dinspre anterior, vor aluneca spre coapse si le vorinconjura dinspre posterior in timp ce greutatea corpului este sustinuta pe antebrat.

Infirmiera ridica copilul in poala sa, apoi se ridica si el in picioareIn situatia particulara a copiilor cu grad inalt de handicap cazuti (asezati) pe

sol, se pot gandi metode de ridicare a acestora, folosind planuri inclinate saucanapele cu tapiserie sau alte dotari de siguranta.

Tonusul muscularEste vorba despre tensiunea din mi şcarea sau relaxarea muscular ă. Se

utilizează frecvent termenii:- Hipertonie : tonus muscular excesiv care determină rigiditate.- Hipotonie : tonus muscular scăzut care creaz ă o musculatur ă flască.- Distonie: tonus muscular fluctuant, musculatura este uneori flască, alteori

rigidă.- Rigiditate: înţ epenire de lungă durată a unui membru.- Spasm: contractur ă involuntar ă şi posibil dureroasă a musculaturii.- Tremor: mişcări ritmice, necontrolateşi repetate ale unor păr ţ i ale corpului.

Vârstele copilului din punctul de vedere al mi şcării Îngrijitorul bolnavi la domiciliu trebuie să ştie, să observe şi să examineze un

nou – născut, sugar sau copil.Tratamentul este cu atât mai eficace – eficacitate înseamn ă să faci exact ce

trebuie, eficienţă – să faci ce trebuie cu resurse judicios stăpânite, cu cât diagnosticuleste mai precoce.

Dacă depistarea unei mari malformaţ ii (ca de exemplu scurtarea unui membruinferior) este evidentă şi adesea examenul clinic atent şi serios o sesizeaz ă, alteanomalii pot trece neobservate.

Medicul depistează anomaliile şi reuşita este în desf ăşurare când lucrurile se leagă iar kinetoterapeutul are în sacul de cunoştinţ e noţ iunile respective. Atitudinea echipei medicale (neonatolog, recuperator, pediatru, neuropediatru,ortoped) atunci când prognosticul vital nu este primordial trebuie să aibă în vederepăstrarea calmului în jurul mamei care alăptează şi doar profesionalismul acesteechipe, în care î şi face intrarea kinetoterapeutul, cu fermitatea cunoştinţ elor sale

teoretice şi practice, garantează menţ inerea situa ţ iei micuţ ului sub control şitratament atent supravegheat.


261/267

261

Este important ca terapeutul s ă menţ ină legătura cu medicul care î şi asumă responsabilitatea terapiei pentru secven ţ ializarea ei în sensul asigur ări obiectivuluifinal.Tot echipa multidisciplinar ă are rolul la unison să sus ţ ină atitudinea normală asupra

unui micuţ cu defect pentru a evita la început SUPRAPROTECŢIA atât dedăunătoare în recuperarea copilului. Atitudinea familiei este de coloratura şilabilitatea afectivă a componen ţ ilor ei, de cultur ă, de ras ă şi alţ i factori, la care nueste r ău ca fiecare membru s ă fie atent, mai ales kinoterapeutul care-l poate vedeape copil zilnic au la 2-3 zile, după cum impune ritmul, o cauză. El trebuie să ştie să încurajeze familia, atât prin siguranţ a manevrelor şi cunoştinţ elor pe care ledescifrează familiei, darşi prin r ăbdarea cu care trebuie s ă înveţ e sa asculte.

El trebuie să ştie că starea sta ţ ionar ă, deci lipsa evoluţ iei aşteptată de familie, poatedetermina momente de descurajare, depresie care pot atrage întrerupereatratamentului şi efectele să fie nedorite pentru pacient. Este nevoie de multă înţ elegere, poate chiar de solicitarea sus ţ inerii psihologiceşi kinetoterapeutul careface acest lucru utilizează un alt mijloc care-i este la îndemână pentru sus ţ inereafamiliei în acceptarea tratamentului de lungă durat�

manual ingrijire bolnavi varianta finala.pdf

Documents