CARMEN DIACONESCU

Idei ei mentalitati in Europa modern!

ARS DOCENDIUNIVERSITATEA

~ 2009

DIN BUCURESTI

Cuprins1. Introducere: concepte ale unitatii i diversitapi culturale 2. Mentalitatile i istoria lor 9

14 25

3. Modernitatea. Modalitati de definire i caracteristici 4. Prefigurarea caracteristicilor modernitatii in Renatere 5. Reforma i Contrareforma. Premisele pluralismului religios i ale spiritului de toleranta 6. Principalele tendinte in cultura secolului al XVll-lea; formarea spiritului tiintific modern. Rationalismul 7. Progresele modernitatii in Epoca Luminilor 8. Modernitatea deplina a secolelor XIX i XX. Individualismul in doctrine i mentalitati din secolele XIX i XX

35 47

66

97 119

5

Introducere: concepte ale unitatii ~i diversitatii cuIturaleStudiul diferitelor componente ale culturii europene - arte plastice, literatudi, ~tiinta, filosofie, credinte religioase poate constitui un punct de plecare pentru 0 viziune mai cuprinzatoare asupra manifestarilor creatoare din diverse epoci ~i asupra substratului de idei ~i mentalitati care Ie alimenteaza. La sfiir~itulsecolului al XIX-lea, cand etnografii ~i antropologii adunasera suficient material faptic, a aparut interesul istoricilor ~i filosofilor culturii pentru descrierea ~i analiza diverselor contexte culturale In unitatea ~i specificitatea lor. Au fost sesizate corespondente Intre diferite modalitati de exprimare culturala (idei, imagini, viziuni asupra lumii etc.) ~i Ii s-au dat diverse interpretari. Fie au fost considerate drept un rezultat al influentelor reciproce, fie au fost puse In relatie cu actiunea unui "spirit al timpului" sau a unui "spirit" al popoarelor. Daca atare explicatii nu au Intrunit niciodata consensul, ideea unitatii unor modalitati de creatie In anumite limite de spatiu ~i timp s-a impus atentiei ~i au fost consacrate cateva concepte pentru desemnarea ei. Paradigma, episterna, stil sunt cele mai frecvent utilizate. Paradigma este un termen cu sensuri multiple. Acceptia lui curenta este aceea de model, prototip, situatie ideala, arhetip, standard. Ea constituie ~i punctul de plecare pentru un sens mai precis formulat de Thomas Kuhn Intr-o lucrare de filosofie a

~tiintei (Structura revolu{iilor tiinfifice - The Structure of9

Scientific Revolutions, 1970) care a avut ecouri multiple in ultimele decenii ale secolului XX. in aceasta lucrare, termenul paradigma desemneaza un ansamblu coerent de modele consacrate de practica ~tiintifica, 0 anume "cunoa~tere tacita", un mod global de a privi fenomenele specific oamenilor de ~tiinta la un moment dat ~i constituind 0 traditie unitara pentru activitatea lor. intr-una dintre formularile lui Thomas Kuhn, paradigmele sunt definite drept "acele realizari ~tiintifice universal recunoscute care, pentru 0 perioada, ofera probleme ~i solutii model unei comunitati de practicieni"l. Sensul cu care este utilizat termenul paradigma in istoria ~i teoria culturii ne apare, mai curand, ca 0 corelare a celor doua acceptii precizate deja. Astfel, in contextul mentionat, el trimite la "configuratii de idei ~i credinte, mituri ~i elemente de cunoa~tere empirica, valori ~i norme care, laolalta, ajuta oamenilor, in anumite perioade istorice ~i contexte sociale, sa experimenteze ~i sa controleze propria lume intr-un mod comod"2. Epistema este un concept folosit mai rar pentru desemnarea coerentei diverselor ansambluri ale creatiei spirituale. El merita mentionat pentru contextulin care a aparut ~i a fost consacrat: lucrarea lui Michel Foucault Arheologia cunoaterii (L archeologie du savoir, 1969). Filosoful francez se indepmeaza de sensul pe care 11Thomas Kulm, Structura revolufiilor tiinfifice, Editura ~tiintifidi ~i Enciclopedicii, Bucure~ti, 1976, pag. 39.2

avea termenul la origini. in limba greaca episteme desemna cunoa~tere adevarata ~i ~tiintifica, corp de cuno~tinte organizat, cunoa~tere teoretica1. Michel Foucault 11utilizeaza in analiza enunturilor, intr-un demers orientat de convingerea ca exista 0 "istorie manifesta" ~i 0 "istorie mai tainica". Spre aceasta din urma se orienteaza filosoful ~i, ca urmare, i~i propune sa dezvaluie schemele incon~tiente care stau la baza cunoa~terii. Aceste scheme - numite episteme - sunt structuri sincronice orizontale care reprezinta stratul profund, unitar ~i unic al cuno~tintelor dintr-o perioada istorica data. Ele sunt concepute ca "ansamblul relapilor care pot sa uneasca, intr-o epoca data, practicile discursive care dau na~tereunor figuri epistemologice, unor ~tiinte ~i,eventual, unor sisteme formalizate ["']Jansamblul relatiilor ce pot fi descoperite, pentru 0 epoca data, intre ~tiinte atunci cand acestea sunt analizate la nivelul regularitatilor discursive,,2. Preocupat de evidentierea discontinuitatilor, a rupturilor, Michel Foucault identifica trei episteme in cultura europeana: cea a Rena~terii (secolul XVI), cea clasica (secolele XVII-XVIII) ~i cea modema (secolele XIX-XX). StiT cultural este unul dintre cele mai controversate concepte ale teoriei traditionale a culturii. Preluat din sfera esteticii, unde poate fi definit ca "unitatea structurii artistice Illtr-un grup de opere raportate la agentullor (individ, natiune,I

Francis E. Peters, Termenii filozofiei greceti, Editura Humanitas,

Bucure~ti, 1993, pag. 92., Michel Foucault, Arheologia cunoaterii, Editura Univers, Bucure~ti, 1999, pag. 235.

Ebner Hankiss,"Paradigmeeuropene:Est ~iVest - 1945-1994", Sftra in

politicii, Anul IV, 1996, or. 29-30. 10

11

epodi sau cerc cultural)"\ conceptul de stil a fost extins la ansamblul culturii pentru a desemna unitatea ~i originalitatea unor momente sau spatii semnificative de creatie. La sf'ar~itulsecolului al XIX-lea ~i 'inceputul secolului XX, mai multi filosofi au dezvoltat ideea stilului cultural ~i au gasit formule sugestive pentru a descrie specificul unor contexte culturale. Friedrich Nietzsche, 'inNaterea tragediei (Die Geburt der Tragodie oder Griechentum und Pessimismus, 1871), vorbe~te despre stilul apolinic (clar, luminos, echilibrat, rational) ~i stilul dionisiac (tenebros, vital, instinctiv, presupunand pasiunea, trairea frenetica) ca despre doua moduri opuse de raportare la lume ce strabat 'intreaga spiritualitate greaca. Oswald Spengler, 'in Declinul Occidentului (Der Untergang des Abendlandes, 1918-1922), atribuie spiritul apolinic 'intregii lumi

grece~ti ~i considera ca Europa modema - impetuoasa,nelini~tita, capricioasa, chinuita - este dominata de un spirit faustic. Leo Frobenius, 'in Cultura Africii (Kulturgeschichte Afrikas, 1933), distinge viziunea vastitatii (un sentiment infinit al spatiului, care genereaza un spirit constructiv, activ), proprie occidentalului, de viziunea orientala asupra lumii dominata de un sentiment al grotei ca spatiu limitat, care genereaza nelini~te, fanatism, fatalism. Lucian Blaga, 'in Spa/iul mioritic (1937), descrie specificul culturii romane (dominata de imaginea unui spatiu ondulat, cu urcu~uri ~i cobora~uri) 'in termenii conceptiei sale despre 'stil ca expresie a unei constelatii de factori structurati la nivelul incon~tientului'in matrici stilistice.1

Interpretarea unitatii contextelor culturale pomind de la ideea de stil a oferit sugestii importante istoricilor ~i. teoreticienilor culturii, dar a determinat ~i multe reactii critice. Deducerea unitatii dintr-un substrat metafizic al culturilor (de tipul "suflet al poporului"), caracterul speculativ ~i, adesea, arbitrar al asocierilor, exagerarea modelului artei 'in ansamblul unei culturi sunt repro~urile cele mai frecvente la adresa conceptului de stil cultural. Ideea subiacenta acestui concept - existenta unor interdependente, a unor corespondente subtile intre componentele unei culturi - a continuat sa fie sustinuta ~i ilustrata. Studii precum cele ale lui Erwin Panofski referitoare la unitatea dintre scolastica medievala ~i catedrala gotica (Gothic Architecture and Scholasticism, 1951) sunt citate, astazi, printre reperele foarte modemei istorii culturale. Ele se inrudesc cu cercetari precum cele ale lui Hugo Friedrich asupra legaturii dintre lirica modema ~i "situatia istorica a spiritului modern" (Die Struktur der Modernen Lyrik, 1956), ale lui Pierre Francastel despre relatiile dintre "speculatiile poetilor ~i ale ganditorilor" ~i "speculatiile cotidiene ale strazii sau ale naturii inconjuratoare" (La realite figurative, 1965) sau cu teoria lui Umberto Eco despre arta ca "metafora epistemologica" (Opera aperta, 1962).

Tudor Vianu, "Stilul", Opere, vol. 4, Editura Minerva, Bucure~ti, 1975, pag. 11. 12

13

Mentalitatile ~i istoria lorCe sunt mentalitatile? , Mentalitiifile apartin altei logici ~i altei ordini teoretice decat paradigma, epistema, stilul, concepte care desemneaza caracterul integrat al unor zone ~i epoci de creatie. Ele constituie o parte a unei culturi ~i fac obiectul predilect al unor studii de istorie a culturii care ~i-au propus sa intregeasca studiul ideilor, al doctrinelor cu analiza "dimensiunii colective" a gandirii ~i sensibilitatii. Istoricii mentalimplor i~i intemeiaza demersul pe convingerea ca, prin efortullor, vor putea ajunge la 0 explicatie mai adecvam a fondului unitar al culturilor. De pilda, Jacques Le Goff, unul dintre cei mai reprezentativi istorici ai mentalitaplor, apreciaza ca la nivelul mentalitar se gasesc caracteristicile stilului unei epoci. Michel Foucault, preocupat ~i el de studiul mentalitatilor, considera ca nopunea de mentalitate (ca ~i aceea de spirit) ne permite "stabilirea unei comunitati de sens, a unor legaturi simbolice, a unui joc de asemanare ~i de oglindire intre fenomenele simultane sau succesive ale unei epoci date, ori care fac sa apara, ca principiu de unitate ~i de explicare, suveranitatea unei con~tiintecolective"l. Definirea mentalitatilor, realitati pe cat de complexe, pe atat de vagi, ridica 0 serie de dificultap. De aceea, este de preferat 0 caracterizare a lor ~i 0 precizare a sensurilor conceptului de mentalitate.1 Michel Foucault, Arheologia cunoaterii, Editura Univers, Bucure~ti, 1999, pag. 28.I

De multe ori, atunci cand se vorbe~te despre mentalimp, se constata ca s-a instituit tradipa unei acceppi negative, 0 "fatalitate peiorativa", cum 0 nume~te Jacques Le Goff Aceasm traditie vine din etnologia de la sfiir~itulsecolului al XIX-lea ~i inceputul secolului XX, care folosea, frecvent, termenul mentalitate pentru a desemna psihismul primitivilor ca fenomen colectiv. Lucrarile lui Lucien Levy-Bruhl (Funcfiile mentale din

societiifileiliferioare- Lesfonctions mentalesdans les societes i/~feriellres,1911 ~i Mentalitatea primitivii - La mentaliteprimitive, 1922) sunt considerate emblematice pentru acest punct de vedere, de~i trebuie sa precizam ca etnologul francez folosea termenul mentalitate ~i pentru a desemna psihismul modernilor, atunci cand preciza deosebirile dintre mentalitatea primitiva - mistica ~i prelogica - ~i mentalitatea modema. Acceptia negativa atribuita mentalitatilor s-a inradacinat 111limbajul ~i reprezenmrile noastre curente. La acest nivel, mentalitatile sunt identificate cu naravurile, automatismele de gandire, moravurile pervertite, adica cu ceea ce ar trebui schimbat in gandire ~i atitudine. Uneori, mentalimtile astfel concepute sunt puse in opozitie cu mentalul colectiv care ne da identitate ~i a carui schimbare echivaleaza cu 0 alienare1. In majoritatea abordarilor, in cele de istorie a mentalimplor, cu siguranta, mental colectiv ~i mentalitiifi sunt termeni cu acela~i referent, intre componentele caruia, de regula, nu se fac ierarhii valorice.

Vezi Ovidiu Verde~,in Dilema, Dr.242, 12-18 sept. 1997. 15

14

in studiul lor, istoricii mentalitaplor (Marc Bloch, Lucien Febvre, Femand Braudel, Jacque Le Goff, Georges Duby, Jean Delumeau ~i altii) au pomit de la cateva caracteristici generale ale obiectului lor de studiu. Principala constatare care se impune In analiza conceptului de mentalitate este aceea ca el desemneaza continutul impersonal al gandirii, dimensiunea colectiva a psihismului. Jacques Le Goff folose~te termenul mentalitafi pentru a indica "maniera de a gandi ~i de a simti a unui popor, a unui anumit grup de persoane,,1 ~i considera ca "mentalitatea unui individ istoric, fie el ~i un om mare, este exact ceea ce el are In comun cu alti oameni ai timpului sau,,2, ca mentalitatea este ceea ce, In planul gandirii, sensibilitatii ~i imaginatiei, "Cezar ~iultimul soldat allegiunilor sale [...] au In comun,,3. Continuturile impersonale ale gandirii au 0 mare rezistenta In timp. "Mentalitatile sunt ceea ce se schimba eel mai lent. Istoria mentalitatilor este istoria lentoarei In istorie,,4,spune Jacques Le Goff. Mo~tenirea,traditia sunt elemente esentiale ale istoriei mentalitatilor. Cu toate acestea, mentalitatile au un caracter vag, sunt greu de precizat, de delimitat. Ele constituie "inefabilul istoriei", acel "je ne sais quoi de l'histoire". Cel mai adesea, sunt reduse la formule de genul "a~a sunt oamenii", "a~a s-a facut".1

Istoria mentalitatilor Ca orice istorie, istoria mentalitaplor I~i cauta surse adecvate. Spre deosebire de istoria "traditionala", "noua istorie" cum a mai fost numita istoria mentalitatilor,are un camp aproape nelimitat din care I~i poate aduna dovezile. Comportamente, atitudini, mediu construit, creatii spirituale, toate spun ceva despre felul In care oamenii i~i reprezinta lumea ~i locul lor in lume. Cu conditia unei "lecturi" specifice, "totul este sursa pentru istoricui mentalitatilor", spune Jacques Le Goff1. De exemplu, 0 abordare adecvata identificarii mentalitatilor va insista in cazul unor texte precum scrisori sau acte oficiale pe evidentierea partilor traditionale (introduceri, formule de rncheiere), care sunt putin autonome, nu reflecta, de regula, gandirea autorului, ci conventia momentului ~i locului, adica modul de gandire ~i simtire profund inradacinat in viata unei colectivitati. in grupul foarte mare al posibilelor surse pentru studiul mentalitatilor, istoricii au identificat unele privilegiate.1\cestea sunt:

Jacques Le Goff, "Les mentalites", vol. col. Faire de l'histoire, vol. III,Gallimard, 1974, pag. 114. pag. 108. pag. 111. pag. 114.

Editions 2Ibidem, 3Ibidem, 4Ibidem,

- Documente despre comportamente paroxistice sau marginale. Nebunia, saracia, boala, extravaganta, diverse manifestari iraponale sunt relevante, prin rico~eu, pentru Icndinta generala de gandire ~i comportare, pentru ceea ce este considerat normalitate. Exemplul consacrat pentru corelatia dintre manifestari marginale ~i spiritul unei epoci este analizaI Ihit/em, pag. 118.

16

17

atitudinii fata de nebun ~i de nebunie Intreprinsa de Michel Foucault In lucrarea Istoria nebuniei in epoca clasidi. M.

Foucaultconstataca In Evul Mediu, nebunul- vawt ca un om Insemnat de Dumnezeu - era privit cu Ingaduinta;In epocaclasica, In care ratiunea era considerata valoare suprema, nebunul era trimis la Inchisoare, ca abia In secolele XIX-XX, el sa fie considerat un bolnav ce trebuie Ingrijit (~i,In acest fel, mai bine controlat). - Documente ale imaginarului: literatura, arte plastice, muzica. De~i sunt, In principal, expresii ale originalitapi, ale creativitatii individuale, asemenea documente sunt importante pentru 0 istorie a reprezentarilor, a starilor de spirit, pentru 0 istorie a sentimentelor ~i a felului In care ele se manifesta, pentru 0 istorie a comportamentelor. Istoricui mentalitatilor folose~te totu~i cu prudenta documente ale imaginarului pentru ca In arte actioneaza legi specifice ~i se perpetueaza modele care circula Intre creatori, pentru ca ace~tia au ~i alte surse de inspiratie dedit realitatile materiale ~i spirituale ale comunitatilor In care traiesc. De pilda, un comentariu asupra tabloului fraplor Le Nain (sec. XVII) intitulat Familie de {arani ~i reprezentand 0 batrana, barbap maturi, un tanar ~i copii atrage atentia ca este vorba despre 0 ilustrare a_

mare, solidara, In care sunt legate cateva generatii). Acest comentariu ne sugereaza faptul ca, In cazul documentelor. imaginarului trebuie sa aplicam cu discernamant grila mentalului colectiv ~i sa 0 corelam cu aceea a convenpilor lumii arti~tilor. Intr-un alt context, cel al studiului diversitatii idealurilor de frumusete, se precizeaza 0 idee asemanatoare: "Doar atunci cand arti~tii au Intati~at personaje Imbracate In ve~minte frumoase, sau case ~i unelte frumos me~te~ugite, ne-am putea face 0 idee, chiar daca nu pe deplin sigura, despre idealul Frumusetii la me~te~ugariidin vremea 10r"l. "Ideea" nu cste "pe deplin sigura" pentru ca arti~tii se inspirau ~i din moda altor timpuri. - Documente de tip etnografic: obiecte materiale lIecesare vietii cotidiene, iconografia gesturilor, norme ale rclatiilor Intre sexe, generatii, ranguri sociale, literatura populara etc. In spatele carora sunt identificate viziuni asupra lumii, credinte, spaime, a~teptari, adica mentalitati. Utilizarea acestui

tip de documente - documente din domeniul ne-scriiturii apropie istoricul mentalitatilor de conditia ~i metodologia etnografului. Pot fi date multe exemple pentru modul In care sunt identificate mentalitatile pornind de la documentele de tip I.:tnografic. Intr-o lucrare consacrata civilizatiei europene In Sccolul Luminilor, Pierre Chaunu pune In relape sporirea lIurnaruluipieselor de mobilier (de trei-patru ori, In cazul tuturor categoriilor sociale) cu 0 evolutie a afectivitatii, ilustrata ~i deI I.\'(oria frumusefii, edipe ingrijWi de Umberto Eco, Grupul Editorial RAO, lillcllrc~ti,2005, pag. 14. 19

temei etapelorvietii - tema frecventilustrata~ide alp pictori aiepocii - ~i nu despre un document sociologic referitor la structura grupului care locuie~te sub acela~i acoperi~1 (familie1 Vezi Philippe Aries, Georges Duby, coordonatori, lstoria viefii private, vol. 6, Editura Meridiane, Bucure~ti, 1995, pag. 238.

18

alte manifestari ale epocii: "concentrarea afectiva asupra nucleului familial" ~i "nevoia de caldura ~i de intimitate"1. in aceea~ilucrare se propune ~i 0 corelatie mai surprinzatoare I'ntre dinamica ideilor majore ~i modificari I'n modul de viata, ~i anume, I'n tipul de mobilier utilizat. Inlocuirea pe scara larga a cufarului cu dulapul I'n interioarele oamenilor I'nstariti din mediul urban este considerata expresia unei mutatii a mentalitatilor ~i aceasta, la randul ei, este corelata cu valorizarea ratiunii I'n epoca - atitudine proprie, I'n principal, mediilor intelectuale. "Dulapul este triumful spatiului geometric asupra confuziei, al oranduirii metodice asupra I'nvalma~eliidin spatiul I'ntunecat~inediferentiat allazii"z, spune Pierre Chaunu. In stransa legatura cu identificarea surselor istoriei mentalitatilor, istoricii se preocupa ~i de stabilirea locurilor ~i mijloacelor de producere a mentalitatilor. Necesitatea de a descoperi locuri precise unde se nasc ~i de unde se disperseaza mentalitatile se I'ntemeiazape constatarea ca acestea nu vin din "tenebrele timpului" sau din "misterele psihismului colectiv". Manastirea ~imediul monastic, castelul ~i domeniul feudal, ora~ul burghez, saloanele aristocratice, lumea fabricii, a universitatii, a mijloacelor moderne de comunicare au fost, I'n timp, ~i unele dintre ele sunt ~i astazi, locuri semnificative pentru coagularea ~i raspandirea unor moduri de a percepe lumea. De ele se leaga aparitia "modelelor paftiale" I'nPierre Chaunu, Civiliza!ia Europei in Secolul Luminilor, vol. 2, Editura

:I)fIlImentalitatilor: acele viziuni, reprezenmri, stan de spirit proprii unor grupuri componente ~i nu societatii In ansamblul ei, dill care se pot extinde la grupuri mai largi decat cele care Ie-au dill na~tere. Mijloacele de producere a mentalitatilor se refera la VI ~~lIblilar, ) sintaxa, locuri comune de limbaj, numite generic ,lIlllaj mental". Ele reprezinm, prin continutul ~i variatiile lor, 0 'IlII"si\ esentiala pentru istoricul mentalimtilor. Studiul surselor istoriei mentalimtilor ne aduce In atentie pioblcma raportului dintre aceasta ~iistoria culturii. La 0 prima privire, exista tentatia de a face 0 distinctie 1II'Ift ntre mentalimti ~i cultura (mai ales, cultura 1nteleasa In i 'wns restrans de cultura I'nalta). De 0 pare s-ar afla atributele II'Iociatementalitatilor: dimensiune colectiva, ata~ament fata de IIaditie, continuitate; de cealalta parte, ceea ce este considerat dl'linitoriu pentru cultura: dimensiune individuala, inovatie, dllHlmism. La 0 privire mai atenta, studiul mentalitatilor ~i al ( IIlturii,al istoriei lor presupune evidentierea multor raporturi de IlIlcrdependenta. Semnalam cateva dintre ele: - Istoria mentalitatilor a aparut, In parte, ca 0 reactie la Isloria ideilor. Ea raspundea necesitatii de a lua In calcul ~i dlll1cnsiunea pasionala a unor dezbateri, de a evidentia Il'lIdinteledifuze de gandire ~i sensibilitate pe care s-au construit IIlci,doctrine, opere sau pe care acestea Ie-au generat, In timp. - Mentalitatile nu pot fi I'nteleseIn afara contextului cultural III care s-au elaborat ~i functioneaza. Ele apar cercetatorului ca

1

Meridiane, Bucure~ti, 1986, pag. 218. 2Ibidem, pag. 223.

20

21

ni~te "nebuloase mentale" in care se regasesc ecouri deformate ale doctrinelor, cuvinte rupte de context etc. (De pilda, modul comun de a gandi moartea este putemic impregnat de doctrinele religioase). Scoase in afara istoriei culturii, mentalitatile se reduc la automatisme greu de inteles ~i de explicat. - In viata reala, mentalitatile sunt mai putemice decat ideile majore. "Mentalitatea bate doctrina" s-a spus pentru a evidentia faptul ca modul de gandire comun are 0 influenta mai mare asupra atitudinilor ~i comportamentului oamenilor decat gandirea novatoare. Aceasta observape nu anuleaza insa constatarea referitoare la importanta inovatiei in istorie ~i la faptul ca ideile majore, de multe ori, influenteaza, in timp, cercuri tot mai largi. In modemitate, largirea ariei de influenta a ideilor majore este foarte evidenta ~i se explica, in principal, prin mobilitatea oamenilor ~i a informatiei, prin extensia sistemelor de invatamant, prin dinamismul ans~mblului social. A~a se face, de pilda, ca schimbarea viziunii asupra spatiului ~i timpului in fizica ~i astronomia secolului al XVII-lea nu a dus doar la 0 schimbare de paradigma ~tiintifica, ci, pe parcursul secolelor urmatoare, a modificat ~i reprezentarile curente ale cadrelor vietii noastre. Pentru a evidentia relatiile dintre mentalitati ~i opere yom distinge trei niveluri: 1. opere, idei novatoare, care pot chiar sa schimbe paradigma culturala (Gandirea ~tiintifica a lui Galileo Galilei, Johannes Kepler, Isaac Newton in secolul al XVII-lea, ideile lui Albert Einstein, Max Planck, Louis de Broglie, la inceputul

';l'colului XX, curentele avangardei artistice din aceea~i epoca '!llnlprintre cele mai sugestive exemple.). J2. convingeri culturale larg raspandite, care apar ca

,','ouri ale unor mari sisteme de gandire, ale unor inventii printre \l~ilnllicreatori ~i, in genere, in lumea intelectuala (Umanismul Hl'IHI~lerii, aradigma Galilei - Newton in secolele urmatoare p 1l1I~leriiei, credinta in forta ratiunii consacrata de Epoca I IIIlIinilor,Increderea in progres sau pretuirea individului in 'lI'lolul al XIX-lea ar putea ilustra acest palier); 3. mentalitati (patetismul barocului, spiritul revo1tilloIHIr sfar~itului de secol XVIll in Franta, individualismul al 'iI'volelorXIX ~iXX sunt doar cateva exemple). Studiul mentalitatilor (In special, cel realizat de istoriciivillpnii 111urul revistei franceze Annales cfhistoire economique j

J

'wle, fondata In 1929 ~i care I~i continua aparipa ~i astazi, ," lillul Annales, histoire, sciences sOciale) a trezit interes plllllrl' istorici ~i, In primul rand, printre istoricii culturii, dar ~i p' IIIIU public mai larg, fascinat de dimensiunea psihologica a UI1 l'tlond, de lumea "omului cotidian" de altadata, de credintele, IIIIll'lile, sperantele acestuia, prin care contemporanulincerca, d, I'upl, sa se cunoasca mai bine pe sine Insu~i. Evidentierea I(''jmturilor profunde ~i a structurilor perene ale gandirii,. ( \'()(

II' 1I'\lbilitatii, imaginatieia facut posibila0 mai bunaIntelegerea

, IIllurii Inalte, a motivatiilor schimbarii sau ineftiei acesteia, aI"pmlurilor, uneori armonioase, alteori profund contradictorii 1I111l' idcile majore ~i comportamentele curente, a~a cum yom\

ed,'u 111 studiul

evolutiei

culturii

~i mentalitatilor

lumii

22

23

moderne. In pofida succeselor sale, in ultimele doua-trei decenii, istoria mentalitatilor a fost supusa unor critici. Repro~urile cele mai frecvente au fost: caracterul prea vag al conceptului de mentalitate; - supralicitarea aspectului colectiv al gandirii in defavoarea celui individual; - imposibilitatea de a identifica mentalitati altfel decat indirect, ipotetic, prin apel la atitudini, opinii, comportamente din care se deduc mentalitati; - epuizarea surselor de progres al cercetarii in cadrul programului fixat. Faptul ca studiul mentalitatilor nu mai ocupa prim-planul preocuparilor istoriciIor, orientati astazi mai mult spre descifrarea modalitatilor de constructie a identitatilor ~i a relatiilor sociale, de descifrarea mecanismelor actiunii umane ~i dezvolmnd un demers orientat spre microgrup ~i individ, nu anuleaza valoarea achizitiiIor istoriei mentalitatilor ~i nevoia de a recurge la ele atunci cand incercam sa descifram articulatiile ~i componentele unor momente importante din istoria culturii. Mai mult chiar, istoria culturala (histoire culturelle / cultural history), orientare dominanta astazi in istorigrafie, stabile~te relatii stranse cu istoricii de la Anale, in demersurile sale asupra reprezentarilor colective intelese ca obiecte sociale, in tratarea diverselor componente ale vietii sociale definite ca limbajI. Modalitati

Modernitatea de defmire ~i caracteristici

S,'nsurUe termenului modernitate Modernitatea este un alt termen de referinta al cursului Iltlslru. Potrivit lui Matei Calinescul, termenul modernitate (It! ~i familia sa) poate fi folosit in trei sensuri: lingvistic, Iltlll11ativ periodizant. ~i Din punct de vedere lingvistic, modem ne trimite la ceea II' esle nou, recent. Sensul a fost consacrat in latina medievala (/IIIIt/emus era folosit de la star~itul secolului al V-lea), cand "'ll11cnulera folosit pentru a desemna oamenii epocii ~i relatia 1m de opozitie fata de cei vechi. In acest context, modern ~i ('/III/Cl11pOran termeni sinonimi. Mai tarziu, explica Matei erau ('fllincscu, in secolul al XIX-lea, in modernitate ca etapa istorica(l'

-

prcsupuneun anumitmod de creatie,0 atitudinedistinctafata

II" lume, cei doi termeni pot capata conotatii diferite pentru ca 1111loti creatorii epocii adera la programul estetic al modernitatii: 1111 loti arti~tii contemporani in epoca sunt ~i moderni, potrivit..t!lnri lor imparta~ite.

Sensul normativ I'xplicit sau implicit

al modernitafii se refera la conotatia - 0 anumita valorizare, 0 atitudine de

jlxlologica a termenului, la faptul ca utilizarea lui presupune oIprobatoare, admirativa sau, din contra, 0 atitudine critica. La nivel mentalitar,I

exista 0 traditie indelungata

Vczi Matei CaIinescu, Cinci fife1995.

ale modernitiifii, Editura Univers,

1Vezi Pascal OI)', L'histoire culturelie, PUF, Paris, 2007. 24

IIlIlllrC$ti,

25

pretuire a ceea ce este vechi ~i de subestimare a ceea ce este recent, 0 prejudecata cu privire la pericolul schimbarii, 0 atitudine de rezerva sau de dispret pentru noutate. Mitul varstei de aur plaseaza, in cele mai multe cazuri, forma perfecta a umanitatii la inceputurile evolutiei sale. Devenirea se identifica, aici, cu 0 degradare treptata a structurilor sociale ~i a oamenilor. (Modelul actiunii corozive a timpului asupra fiintelor ~i a lucrurilor este u~or de identificat intr-o atare reprezentare). Exista ~i marmrii culte din Antichitate despre 0 asemenea atitudine. Platon, intr-unul dintre dialogurile sale, ii atribuie lui Socrate afirmatia: "Eu pot cel putin sa iti spun 0 poveste ramasa de la cei din vechime. Ei cuno~teau adevarul"\ (Este vorba despre istoria scrisului). Incepand cu secolul al XII-lea, considera Matei CaIinescu, se instituie 0 adevarata "prejudecata antimoderna".

Vestiti oameni ai vremii precum Bernard din Chartres ~i John_

din Salisbury ii considerau pe moderni ni~te "pitici neinsemnati cocotati pe umerii unor uria~i". Se formula astfel 0 apreciere esentiala pentru istoria ideii de progres ~i de decadenta: "oamenii unei epoci noi sunt mai avansati, dar, in acela~i timp, mai putin merituo~i decat predecesorii lor; ei ~tiu mai mult In termeni absoluti datorita efectului cumulativ alinvatarii lor, dar, In termeni relativi, propria lor contributie la cunoa~tere este atat de mica, Incat pot fi comparati cu ni~te pigmei,,2.I Platon, "Phaidros", in Opere, vol. IV, Editura ~tiintifica ~i Enciclopedica, Bucure~, 1983, pag. 484. 2 Matei Ciilinescu, Op. cit., pag. 26. 26

Ideea micimii modernilor fata de cei din vechime se Il~~(ise~te~i mai tarziu, la Montaigne sau Newton, dar, ca l'xpresie a eroziunii autoritiitii traditiei, dispare In cearta dintre '\lItici ~iModerni, de la star~itul secolului al XVII-lea. Intr-un alt context ~i In alti termeni, atitudini 111I1oderne, uneori de mare virulenta, se vor dezvolta la II11 'ilur~itul secolului al XIX-lea ~i in prima parte a secolului XX, 1,1 IIrmare a confruntiirii cu consecintele contradictorii ale IllOdcrnizarii. Intr-un studiu relativ recent (Les Antimodernes. Ilc' '/oseph de Maistre a Roland Barthes, 2005), Antoine (oll1pagnon analizeaza ideile antimoderne (valorizarea I olilrarevolupei, anti-Iluminismul, pesimismul, recunoa~terea plhall1lui originar ca "fundament al raului universal", cultivarea .lIhllmului, recursul la vituperatie) ~i prezinta oamenii ( 'halcaubriand, Joseph de Maistre, Renan, Peguy, Maritain, IllIhillidet,Julien Benda, Roland Barthes ~i altii) care Ie sustin. P\'rspectiva lui Antoine Compagnon se Intemeiaza pe ideea 11I11!alii a ceea ce este modern ~i antimodern. Pentru el, \lIlimodernii - a~adar, nu traditionali~tii, ci antimodernii .IIIIClilici n-ar fi altii decat modernii, adevaratii moderni, cei I ,Ill' IllIse mai lasa In~elati, care nu-~imai fac iluzii cu privire la1111 ICII! i tate" H 1.

In pofida vechimii, raspandirii, fortei ideilor ~i Pll'JlIdcditilor antimodeme, In secolele XIX ~i XX, domina Idl'ca valorii intrinsece a modernitatii. Acum, a fi modern este 0 I IIlIdiie a recunoa~terii plasticianului, literatului, muzicianului, lI "IIIIUIICC'ompagnon, Antimodernii, Ed., Art, Bucure~ti, 2008, pag. 12.

27

filosofului; a fi modem devine valoare in sine. Atunci cand se vorbe~te despre sensul periodizant al modernitatii, se face referire la posibilitatea de a distinge intre doua ipostaze ale acesteia, cu continuturi ~i temporalitati distincte: sociaHi, legata de ceea ce a insemnat aparitia ~i evolutia burgheziei in istoria Europei. Ea incepe in Rena~tere, se consolideaza treptat ~i se extinde ~i dincolo de teritoriul european, pe parcursul secolelor XVll-XX. Principalele caracteristici atribuite modemitatii sociale sunt: 0 viziune lineara asupra timpului (opusa viziunii ciclice dominanta pana atunci), pretuirea vietii active, increderea in ratiune, increderea in progresul posibil prin dezvoltarea ~tiintei ~i tehnicii, valorizarea individului. Acest tip de modernitate va face obiectul principal al cursului nostru. Modernitatea estetici cuprinde an~amblul innoirilor inregistrate in aria modalitatilor de expresie artistica care s-au succedat incepand cu romantismul ~i pana in a doua jumatate a secolului XX, cand majoritatea comentatorilor considera ca se intra intr-o etapa distincta, numita de unii (mai ales teoreticieni francezi) "modernitate tarzie", de altii "postmodemitate" (teoreticieni americani, cu predilectie). Aceasta faza are corespondent in viata sociala - era postindustriala - ~i in intreaga cultura.

IIImlllrilede viata generate de modernitate ne-au dislocat din (011(,'tipurile tradiponale de ordine sociala, intr-un mod rara tlll'cedent [...] transformanle implicate de modemizare sunt mai pllltlll1de decat cele mai multe tipuri de schimbare ce auI

- Modernitatea

1I,Il!crizat perioadele anterioare"l. 1II'Iu'tcristici ale modernititii ,

(

Amploarea ~i multitudinea schimbanlor aduse de 11111( kl'l1itate fac ca descrierea acesteia sa inregistreze diferente, 111.11 sau mai putin sensibile, de la un autor la altul. lIIull Pentru Hannah Arendt2, modernitatea presupuneIl

0

-

hlilihare sensibila a intelegerii timpului: timpul este perceput II rlll1d ireversibil ~i constituind 0 sursa de innoire, de lllIlllorare a conditiei umane. De asemenea, modemitatea este 1IIIIl'Icrizatade autoare ca 0 epoca de glorificare a muncii ~i ca 1111 IllOdde viata in care "limbajul", de fapt, limba naturala, i~i pll'llk pllterea, pe care 0 preiau simbolurile matematice. Aceste 11111 odalitati de gandire ~i reprezentare incep odata cu m Pl'IIII~lcrca,cand au loc, potrivit Hannei Arendt, trei mari l'lIllItCnte care au determinat na~tereamodemitatii. Ele sunt: t)cscoperirea Americii ~i, in stransa legatura cu ea, plmarca globului in intregime. Astfel, s-a deschis universul de ""Iho"y Giddens, Consecinlele modernita,tii, Editura Univers, Bucure~ti,'11110 pag, 12.

Schimbarile declan~ate de Rena~tere in lumea europeana sunt de mare profunzime ~i amploare. Un analist al fenomenului, sociologul contemporan Anthony Giddens, apreciaza ca28

\1 I 11:llIlIah ~rendt, Condifia umana, Ideea Design & Print Edituffi. Cluj, 't1l17l:ap. VI. (In aceastii etapa a studiului "punem intre paranteze" faptul ca I" 111111 aliloarc aceste evenimete stau la baza "instrainfuii de lume" ca "semn lit ,lllIl'll\ . al cpocii modeme). 29

cunoa~tere al europenilor, s-a consolidat con~tiinta faptului di tipul de cultura european nu este singular In lume, s-a nascut con~tiinta misiunii civilizatoare a europenilor. In acela~i timp, din toate zonele recent descoperite ale lumii, bogatii importante s-au Indreptat spre Europa, contribuind la prosperitatea ei. Hannah Arendt considera ca descoperirea Americii ~i consecintele ei au fost fenomenul cel mai spectaculos pentru oamenii din zorii modemitatii. - Reforma protestanta, initiata de Martin Luther. la Inceputul secolului al XVI-lea. Ea a adus schimbari fundamentale In structura bisericii occidentale ~i a generat razboaie cu substrat religios, de lunga durata. in acela~i timp, a avut consecinte majore In plan institutional (a deschis calea spre separarea domeniului politic de biserica) ~i In plan mental (a sustinut afirmarea Increderii In individ ~i a valorilor nationale). De asemenea, Reforma a dat posibilitatea acumuJarii de bogatii In cadru laic, un fenomen foarte important pentru modemitate. Toate acestea, alaturi de alte consecinte nementionate, 0 fac pe Hannah Arendt sa considere transformarile religioase de la Inceputul secolului al XVI-lea drept fenomenul cel mai tulburator din punct de vedere social, ce poate fi pus In legatura cu modemitatea. - Inventarea telescopului. Aparent, un fapt mult prea concret ~i circumscris unui domeniu limitat al cercetarii ~tiinpfice, in realitate, 0 inventie care a condus la schimbarea semnificativa a viziunii asupra lumii pamante~ti ~i asupra omului, asupra locului lumii terestre In univers. Ca urmare, inventia telescopului este

'IPlcciata ca reprezentand fenomenul cu cea mai putemicaIII11 IIcnta In procesul na~terii modemitatii.

o alta ~. DersDectivaasu ra caracteristicilor