managementul mentenanţei asigurării tehnice

J ANDARMERIA ROMÂNĂ J ANDARMERIA ROMÂNĂ Managementul mentenanţei asigurării tehnice

ASPECTE GENERALE

Pentru prima dată conceptul de management a apărut în ţările anglo-saxone şi s-a impus în sfera activităţilor economice, mai ales în ultimii 50 ani datorită ecoului pe care l-a avut “The Managerial Revolution” publicată de James Burnham în 1941.

Managementul ca teorie şi practică constituie o cale ştiinţifică de rezolvare a problemelor de decizie în condiţiile caracteristice ale lumii moderne (în condiţiile complexităţii, interdependenţelor şi schimbărilor dinamice din diferitele domenii).

Managementul asigură descoperirea problemelor puse conducerii instituţiilor şi formularea lor corectă, eliminarea unor false probleme, stabilitatea obiectivelor sau scopurilor pe care le urmărim şi a priorităţilor, precum şi abordarea sistematică şi raţională a problemelor de decizie în vederea obţinerii de rezultate reale, optime.

Aceste rezultate nu se pot obţine fără activitatea concertată a tuturor specialiştilor (teoreticieni şi tehnologi) în domeniul managementului, specialişti care au menirea să identifice problemele de conducere, să definească obiectivele care trebuie atinse, să selecteze mijloacele, să pună ordine în evidenţa resurselor, să măsoare, să controleze şi să salarizeze eforturile personalului.

Managementul sau ştiinţa conducerii are un domeniu propriu de studiu şi aplicabilitate, legi, principii şi concepte proprii şi este o ştiinţă social-umanistă “de graniţă” deoarece asamblează într-un sistem coerent idei, teorii, concepte şi cunoştinţe multidisciplinare şi interdisciplinare (filosofie, drept, sociologie, psihologie, praxiologie, cibernetică, matematică, informatică, teoria statistică, teoria deciziei, teoria informaţiei, teoria responsabilităţii, econometria etc.). Mentenanţa reprezintă un ansamblu de activităţi destinate a menţine sau a restabili un bun material într-o stare sau în condiţii date de siguranţă în funcţionare, pentru a îndeplini funcţiunea cerută. Aceste activităţi sunt o combinaţie de activităţi tehnice, administrative şi manageriale.

Mentenanţa nu este o descoperire a lumii moderne. Vechimea acestei activităţi se pierde în timp, ea fiind prezentă de-a lungul întregii istorii a omenirii, fie că a fost sau nu conceptualizată. Cert este că dezvoltarea societăţii omeneşti, însoţită de o puternică revoluţie în domeniul tehnicii, a fost sprijinită de dezvoltarea acestui tip de activitate.

Deoarece în definirea unei politici de mentenanţă trebuie avut în vedere şi faptul că nu există o metodă de mentenanţă bună prin ea însăşi, ci pentru fiecare bun considerat (autovehicul, clădire, instalaţie) va trebui adoptată o metodă de mentenanţă particulară, realizând un compromis tehnico-economic de optimizare, standardizare şi evoluare.

În “NATO LOGISTICS HANDBOOK”, ediţia 1997, găsim următoarea definire:Maintenance – means all actions to retain the material in or restore it to a specific

condition (mentenanţă înseamnă toate acţiunile pentru menţinerea materialului sau restabilirea (repararea) într-o condiţie specificată).

Observăm că există o diferenţă semnificativă între “mentenanţă”, “întreţinere” şi “reparaţie”, aspect sesizat şi în Dicţionarul explicativ al limbii române (8,1975):

A menţine – a păstra ceva în aceeaşi stare sau formă în care se află la un moment dat, a face să dureze;

A întreţine – a păstra în stare bună, în bune condiţii; a face să dureze, a menţine;A repara – a face propriu pentru folosire, a reface, a menţine.În dicţionarul amintit mai sus, toţi termenii româneşti au ca origine limba franceză, deci

considerăm că termenul de “mentenanţă” îşi găseşte justificarea în limbajul curent, cu unele remarci:

2 /11

CAPITOLUL I


– mentenanţa implică activităţi de menţinere şi reparaţii;– este eronat să admitem că doar efectuarea de activităţi de întreţinere şi reparaţii reprezintă “mentenanţa”.

În România, termenul de mentenanţă a început sa fie utilizat dupa anul 1990, el fiind substituit până la acea dată, cu termenii „întreţinere şi reparaţie".

În consecinţă, prin mentenanţă înţelegem un ansamblu de activităţi tehnico organizatorice, care au ca scop asigurarea, obţinerea unor performanţe maxime, pentru bunul considerat (autovehicul, clădire, instalaţie)

De altfel, această opinie este susţinută de normele franceze din domeniul mentenanţei, care clarifică următorul aspect:“….o combinaţie de activităţi tehnice, administrative şi de management care repun în funcţiune sau menţin în condiţii de siguranţă în funcţionare bunul considerat(autovehicul, clădire, instalaţie)”.

SISTEME DE MENTENANŢĂ APLICABILE AUTOVEHICULELOR

În România, cu unele excepţii, activităţile de mentenanţă au fost tratate cu atenţia cuvenită, introducându-se reglementări şi norme cu caracter organizatoric, economic şi tehnic, care defineau modul de efectuare a intervenţiilor tehnice. În ultimul deceniu aceste norme şi reglementări au fost anulate, iar sistemele de mentenanţă existente până atunci s-au destrămat, în timp ce, în majoritatea ţărilor cu economie dezvoltată, s-au intensificat preocupările pentru implementarea unor sisteme de mentenanţă mai eficiente, corespunzătoare noilor generaţii de autovehicule.

Lipsa unor politici clare de mentenanţă, precum şi existenţa unor sisteme de mentenanţă ce nu mai corespund momentului şi, cu atât mai mult, perspectivei de înzestrare şi modernizare a parcului de autovehicule cu tehnică din ce în ce mai complexă, îngreunează foarte mult activitatea personalului pe linia mentenanţei autovehiculelor.

Din aceste scurte concluzii se desprinde necesitatea abordării sistemice a activităţilor de mentenanţă pentru a putea stabili politicile juste de mentenanţă pretabile a fi aplicate la autovehicule. În acest scop, este necesară cunoaşterea obiectivului principal al activităţii de mentenanţă, precum şi domeniile de acţiune şi de responsabilitate ale acesteia.

Având ca bază diagrama de relaţii între elementele componente ale mentenanţei, interdependenţa dintre ele, precum şi modul în care managementul le influenţează (fig.1), împreună cu adaptările considerate ca fiind necesare, se pot contura ca soluţii posibile (fig.2), domeniile de acţiune şi responsabilitate ale mentenanţei autovehiculelor.

3 /11

CAPITOLUL II


Fig. 1 Diagrama de relaţii între elementele componente ale mentenanţeişi modul în care managementul le influenţează

Fig. 2 Domeniile de acţiune şi responsabilitate ale mentenanţei autovehiculelor

4 /11

DOMENII DE ACŢIUNE ŞI RESPONSABILITATE ALE MENTENANŢEI

Conservareainfrastructuriii

tehnice

Utilizarea tehnicii şi

infrastructurii

Protecţia mediului

Securitatea muncii

Diagnosticarea stării de funcţionare a tehnicii şi

infrastructurii tehnice

Executarea activităţilor specifice

de mentenanţă

Folosirea tehnicii şi a infrastructurii tehnice aferente

Reducerea consumurilor

şi pierderilor materiale

utilizate în proces

Controlul calităţii şi cantităţii infrastructurii tehnice trecute

prin proces

MENTENANŢA

AUTOMENTENANŢA

Recuperare

Evacuare

Exploatare

Diagnosticarea stării tehnice

Intervenţii tehnice preventive

Intervenţii tehnice corective

MANAGEMENT


Toate aceste acţiuni reflectă de fapt funcţiile sau atributele managementului, aplicat în domeniul mentenanţei, care poate fi definit prin:

- obiectivele generale urmărite;- restricţii de respectat şi, în particular, reglementări relative la securitate;- variabile de acţiune disponibile pentru atingerea obiectivelor: metode şi

mijloace de mentenanţă;- variabile de evaluare şi control.Creşterea continuă a numărului de autovehicule şi a complexităţii lor necesită

stabilirea unor practici manageriale, care, în funcţie de condiţiile concrete, să faciliteze:- alegerea corectă a sistemelor de organizare a mentenanţei autovehiculelor;- alegerea corectă a metodelor de mentenanţă a autovehiculelor;- stabilirea politicilor de mentenanţă a autovehiculelor;- implementarea unor strategii şi metode moderne de diagnosticare a

autovehiculelor;- eficientizarea lucrărilor de mentenanţă;- perfecţionarea continuă a managementului mentenanţei.Obiectivul principal al activităţii de mentenanţă, care constituie de fapt funcţia

sistemului de mentenanţă, este menţinerea indicatorilor de calitate şi, în primul rând, a capacităţii de funcţionare a sistemelor tehnice.

În esenţă, orice sistem de mentenanţă a autovehiculelor trebuie să indice:- când, unde şi de către cine se vor executa intervenţiile tehnice;- care este reţeaua de unităţi de mentenanţă constituită pe principiul sistemului

respectiv;- cum se repartizează întregul volum de lucrări de mentenanţă pe diferite categorii

de unităţi care execută aceste lucrări.Sistemele de mentenanţă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:- să permită programarea intervenţiilor tehnice sub aspectul termenelor, volumului

de lucrări şi cheltuielilor;- să evite scoaterea pe neaşteptate din funcţiune a autovehiculelor;- să asigure reducerea timpului de imobilizare a autovehiculelor;- să nu admită executarea de lucrări de mentenanţă inutile, nereclamate de starea

tehnică reală a autovehiculelor.În funcţie de criteriul timp, sistemele de mentenanţă a autovehiculelor se clasifică în

felul următor:- sistemul de mentenanţă după necesitate;- sistemul de mentenanţă cu planificare rigidă;- sistemul de mentenanţă cu controale periodice;- sistemul de mentenanţă preventiv planificat;Pentru a se putea realiza o comparare eficientă a sistemelor de mentenanţă, trebuiesc avute

în vedere principalele categorii de indicatori de apreciere a activităţii de mentenanţă: indicatori tehnici (de disponibilitate, de fiabilitate şi de eficienţă a timpului de funcţionare) şi indicatori economici (curenţi şi bugetari).

Caracteristica esenţială a sistemului de mentenanţă după necesitate (RC) este aceea că intervenţiile tehnice se execută numai atunci când autovehiculul “cade”, adică nu mai poate funcţiona. Capacitatea de funcţionare a autovehiculului va fi refăcută parţial prin intervenţiile tehnice executate cu ocazia remedierii defecţiunilor curente şi a căderilor .

5 /11


Potrivit acestui sistem, intervenţiile tehnice, care sunt de complexitate diferită, se execută atunci când apar defecţiunile. Prin aceste intervenţii tehnice se reface numai în parte starea tehnică a autovehiculului, deoarece se remediază, de obicei, numai defecţiunile care au determinat oprirea acestuia. Uzurile şi defecţiunile latente ale altor componente ale autovehiculului nu fac, de regulă, obiectul intervenţiilor tehnice executate după necesitate.

Avantajul principal al acestui sistem constă în extrema sa simplitate: nu necesită stabilirea unor termene precise de efectuare a intervenţiilor tehnice şi nici planificarea lor.

Dezavantajele sistemului sunt:- scoaterea pe neaşteptate din exploatare a autovehiculelor, ceea ce pune sub

semnul incertitudinii realizarea misiunii;- imposibilitatea planificării intervenţiilor tehnice ca volum de lucrări, termene de

execuţie şi volum de cheltuieli, deoarece nu se cunoaşte din timp momentul apariţiei defecţiunii;

- durata de imobilizare a autovehiculelor este mare, deoarece necunoscându-se termenele de execuţie a intervenţiilor tehnice şi complexitatea lor, nu se poate efectua, din timp, pregătirea necesară;

- capacitatea de funcţionare a autovehiculului va fi refăcută parţial, deoarece se remediază, de obicei, numai defecţiunile care determină oprirea acestuia, creându-se premisele unei defectări în lanţ;

- nu oferă informaţii privind gradul de uzură al autovehiculului;- nu asigură o funcţionare garantată a autovehiculului în utilizare, deoarece

fiabilitatea devine aleatoare.Eficienţa economică a sistemului de mentenanţă după necesitate se poate pune în

evidenţă prin comparaţie cu situaţia când la autovehicule nu se execută intervenţii tehnice, durata de funcţionare a acestora crescând cu 2…5 ani.

Sistemul de mentenanţă cu planificare rigidă (RT) este diametral opus celui precedent şi constă în aceea că intervenţiile tehnice se execută potrivit unei planificări prealabile, prin care se stabilesc termenele şi volumul de lucrări pentru fiecare în parte. Autovehiculele sunt scoase obligatoriu din utilizare după anumite perioade de funcţionare, iar intervenţiile tehnice sunt executate indiferent de starea tehnică reală.

Conform acestui sistem capacitatea de funcţionare a autovehiculului este readusă la valoarea normală prin intervenţii tehnice de diferite grade, executate la termene fixe stabilite anticipat. În această situaţie, scoaterea din funcţiune pe neaşteptate a autovehiculului este exclusă sau, în cazul cel mai rău, foarte rară, iar durata de funcţionare a autovehiculului creşte până aproape de limita posibilă.

Avantajele sistemului sunt:- planificarea termenelor de scoatere a autovehiculelor din utilizare în vederea

executării lucrărilor de mentenanţă;- evitarea scoaterii pe neaşteptate din funcţiune a autovehiculelor;- reducerea duratei de imobilizare specifice a autovehiculelor pentru executarea

lucrărilor de mentenanţă;- pregătirea din timp a lucrărilor;- asigură un nivel de fiabilitate şi operativitate corespunzătoare între două

intervenţii tehnice succesive. Dezavantajele sistemului sunt:

- intervenţia tehnică nu se realizează în funcţie de gradul de uzură real, existând posibilitatea efectuării înlocuirii uleiului de motor uzat înainte sau după efectuarea (RT);

6 /11


- creşterea nejustificată a volumului de lucrări, a consumului de piese de schimb şi materiale şi a cheltuielilor pentru lucrări de mentenanţă;

- creşterea timpului total de imobilizare a autovehiculelor.Sistemul deşi este neeconomic este aplicat în condiţii mulţumitoare la aeronave,

autovehicule de intervenţie şi utilaje care necesită siguranţă mare în funcţionare pentru o perioadă dată.

Eficienţa economică a sistemului se stabileşte în comparaţie cu situaţia când nu se execută intervenţii tehnice sau cu sistemul de mentenanţă după necesitate. Această strategie este avantajoasă, din punct de vedere economic, în perioada de început a utilizării , când uzura este mică şi numărul de defecţiuni redus.

Sistemul de mentenanţă cu controale periodice (lucrările de întreţinere ce se execută cu ocazia trecerii la sezonul rece, se reduce în esenţă la verificarea periodică a parcului de autovehicule de către o comisie tehnică şi la stabilirea, cu această ocazie, a tipului intervenţiei tehnice, volumului manoperei, cantităţii de piese de schimb şi materiale necesare, costului prealabil al intervenţiei tehnice şi a termenelor de executare a lor. Potrivit acestui sistem, nu se face planificarea prealabilă a intervenţiilor tehnice, ci numai a datelor controalelor periodice.

Avantajele sistemului sunt:- pregătirea autovehiculelor pentru exploatarea în condiţii de iarnă;- reducerea volumului de lucrări de mentenanţă;- reducerea volumului de piese de schimb şi materiale necesare executării

lucrărilor de mentenanţă;- reducerea manoperei şi scăderea cheltuielilor cu lucrările de mentenanţă.Ca dezavantaj, la acest sistem este executarea activităţilor de menetanţă stabilite,

existând riscul apariţiei unor defecţiuni care nu pot fi depistate, crescând durata de imobilizare a autovehiculului. Eficienţa economică a sistemului rezultă din evitarea executării de lucrări de mentenanţă nejustificate şi din reducerea volumului de lucrări în ansamblu.

Sistemul de mentenanţă preventiv planificat (înlocuire ulei motor uzat, înlocuire kit de distribuţie), reprezintă în sine un sistem mixt care include părţile avantajoase ale sistemelor precedente, devenind, în felul acesta, deosebit de eficient. În cadrul acestui sistem, constructorul de autovehicule stabileşte pentru fiecare tip de autovehicul, pe baze ştiinţifice rezultate din urmărirea în condiţii de utilizare a autovehiculelor şi pe baza calculelor de prognozare a uzurii pieselor, nomenclatura şi ciclul intervenţiilor tehnice, periodicitatea lor şi volumul de lucrări obligatorii pentru fiecare intervenţie tehnică.

Intervenţiile tehnice preventive se execută după o planificare rigidă, reparaţiile curente se execută după necesitate, iar reparaţiile capitale se execută după o planificare elastică ce cuprinde verificarea prealabilă a stării tehnice.

Durata de funcţionare efectivă a autovehiculului este foarte apropiată de cea posibilă. Teoretic, această durată poate fi prelungită foarte mult prin repetarea ciclurilor de intervenţii tehnice preventive şi corective.

Avantajele sistemului sunt:- conducerea ştiinţifică, pe bază de plan, a activităţii de mentenanţă;- evitarea scoaterii din funcţiune, pe neaşteptate, a autovehiculelor;- mărirea duratei de funcţionare efectivă a autovehiculelor;- executarea integrală a intervenţiilor tehnice preventive prevăzute, la termene

stabilite şi în volumul prescris.

Dezavantajele sistemului sunt:

7 /11


- există un procent foarte mare de cazuri în care lucrările de mentenanţă ce se execută se dovedesc a fi inutile, neducând la descoperirea defecţiunilor sau premiselor de defecţiuni, autovehiculele verificate fiind în perfectă stare de funcţionare;

- efectuarea unor cheltuieli inutile determinate în special de manopera utilizată pentru efectuarea în totalitate a lucrărilor prescrise, iar în stoc trebuie să existe piese de rezervă care pot să nu fie imediat necesare.

Deşi actualul sistem de mentenanţă a autovehiculelor şi-a dovedit în practică destul de elocvent eficacitatea, prin caracterul preventiv al lucrărilor ce se execută şi prin remedierea din timp a unor defecţiuni sau începuturi de defecţiuni, el prezintă totuşi dezavantajul că există un procent foarte mare de cazuri în care lucrările de mentenanţă ce se execută se dovedesc a fi inutile, neducând la descoperirea defecţiunilor sau premiselor de defecţiuni, autovehiculele verificate fiind în perfectă stare de funcţionare. Această situaţie duce la efectuarea unor cheltuieli inutile determinate în special de manopera utilizată pentru efectuarea în totalitate a lucrărilor prescrise, iar în stoc trebuie să existe piese de rezervă care pot să nu fie imediat necesare.

Datorită acestor aspecte, în procesul tehnologic al lucrărilor de mentenanţă, se impune introducerea unor sisteme rapide şi eficace de diagnosticare, pentru verificarea şi aprecierea stării tehnice a autovehiculelor, în vederea asigurării unei fiabilităţi operaţionale înalte, care să nu dea un diagnostic “post factum”, care este neeconomic şi adesea îngreunat de suprapunerea unor cauze şi fenomene în stadiile finale ale defecţiunii.

METODE DE MENTENANŢĂ APLICABILE LA AUTOVEHICULELE

Asigurarea tehnică de autovehicule reprezintă ansamblul măsurilor şi activităţilor care se planifică, se organizează şi se execută într-o concepţie unitară, în cadrul structurilor, în scopul menţinerii autovehiculelor în stare de operativitate, pentru îndeplinirea misiunilor la care sunt utilizate (fig. 3)

Fig. 3Având în vedere limitele sistemelor de mentenanţă menţionate, mutaţiile ce se

înregistrează în domeniul şi obiectivele acesteia, metodele de mentenanţă posibile a se aplica în domeniul autovehiculelor sunt (fig.4 ):

8 /11

Exploatarea

Scoaterea din înzestrare

Aprovizionarea cu materiale tehnice

Înzestrarea cu autovehicule

Repararea

Pregătirea de specialitate a personalului

ASIGURAREA TEHNICĂ DE AUTOVEHICULEMANAGEMENTUL ASIGURĂRII TEHNICE

CAPITOLUL III


Fig. 4. Metode de mentenanţă posibile la autovehicule din dotarea Mentenanţa corectivă (RC) reprezintă ansamblul de activităţi realizate după

defectarea autovehiculului sau după degradarea funcţiei sale în mod neprevăzut. Aceste activităţi constau în localizarea defectelor şi diagnosticul acestora, repunerea în funcţiune, cu sau fără modificări şi controlul bunei funcţionări.

Mentenanţa preventivă (RT) reprezintă ansamblul de activităţi care au drept scop reducerea probabilităţii de defectare sau degradare a autovehiculelor. Conceptul de mentenanţă, abordat, cuprinde totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a menţine sau restabili tehnica la caracteristicile specifice. Activităţile de mentenanţă aplicabile autovehiculelor din dotarea pot fi clasificate astfel :

- activităţi de mentenanţă preventivă. Acest nivel se referă la activităţi de mentenanţă relativ simple, care vor fi efectuate de conducătorul înainte de plecarea în cursă şi pe parcursul deplasării sau la rulaj ori anual de mentenori din cadrul atelierelor de reparaţii ( I.T.Z. – întreţinere tehnică zilnică ,R.T – revizia tehnică,ITP);

- activităţi de mentenanţă corectivă. Acest nivel se refera la activităţi specifice, cu un grad mai ridicat de dificultate ce revin echipei de mentenori din cadrul atelierelor de reparaţii al unităţilor, prin urmare nu se rezolvă prin automentenanţă ( R.C.-reparaţie curentă). Revizia tehnică (RT) constă în executarea lucrărilor de verificare a sistemelor şi

instalaţiilor principale a autovehiculelor, reglarea şi ungerea agregatelor şi mecanismelor, precum şi înlocuirea obligatorie şi la termenul prevăzut, a pieselor şi materialelor consumabile prevăzute de producător în carnetul service sau manualul de utilizare, în scopul menţinerii autovehiculelor într-o stare tehnică şi de întreţinere bună şi a prevenirii defecţiunilor tehnice în cursul exploatării. Reparaţia curentă (RC) reprezintă ansamblul operaţiunilor de remediere a defecţiunilor apărute pe timpul exploatării, prin înlocuirea sau repararea unor agregate sau piese şi efectuarea de reglaje, pentru restabilirea condiţiilor iniţiale de asamblare şi funcţionare.

Reparaţia curentă (RC) are un caracter de necesitate şi se execută ori de câte ori este nevoie.

9 /11

METODE DE MENTENANŢĂ

MENTENANŢA PREVENTIVĂ MENTENANŢA CORECTIVĂ


CONCLUZII

Făcând o analiză a stadiului actual în domeniul mentenanţei autovehiculelor din dotarea unei unităţi de jandarmi se disting în mod evident următoarele concluzii:

1. Actualul sistem de mentenanţă a autovehiculelor prezintă dezavantajul că există un procent foarte mare de cazuri în care lucrările de mentenanţă ce se execută se dovedesc a fi inutile, neducând la descoperirea defecţiunilor sau premiselor de defecţiuni, sistemele verificate fiind în perfectă stare de funcţionare.

2. Optimizarea activităţii de mentenanţă prin costuri în momentul de faţă este o activitate dificilă. Se are în vedere în primul rând faptul că fondurile alocate nu acoperă nevoile reale ale instituţiei şi deci nu există o imagine corectă a rezultatelor aplicării unei strategii de mentenanţă în condiţii date.

3. Dificultatea asigurării la nivelul structurii a personalului specializat care să acopere o gamă largă de meserii – mecanici auto, tinichigii auto, vopsitori, tapiţeri, specialişti în sisteme şi instalaţii hidraulice, specialişti în transmisii mecanice, specialişti în instalaţii de producere a curentului electric fixe sau mobile etc.;

4. În prezent, sistemul de mentenanta a autovehiculelor militare este cel preventiv planificat, sistem care s-a dovedit eficient din punct de vedere al sigurantei in functionare dar ineficient din punct de vedere economic, in sensul ca interventiile tehnice preventive se executa chiar daca nu este necesar.

5. Pe baza experientei acumulate in tara noastra si utilizând date provenite din experienta internationala, se poate pune la punct un sistem de mentenanta in functie de starea autovehiculului. In viitor, sistemul mentenantei in functie de stare poate va reprezenta o solutie alternativa a sistemului de mentenantă existent cu următoarele avantaje:

- realizarea unui sistem autoreglabil de conducere, organizare, coordonare si urmarire a activităţilor de mentenanţă;

- prevenirea avariilor şi opririlor accidentale, ca urmare a cunoaşterii stării fizice reale, a tendintei uzurii;

- optimizarea cheltuielilor de mentenanţă, concretizata prin executarea numai acelor lucrări care sunt necesare;

- cresterea disponibilitatii autovehiculelor, ca urmare a cresterii duratei efective de exploatare, pe seama reducerii opririlor de orice gen etc.

In viitor, sistemul mentenantei în functie de stare poate va reprezenta o solutie alternativa a sistemului de mentenanta existent.

În consecinţă, scopul principal al lucrării îl constituie prezentarea unei metodologii de executare a intervenţiilor tehnice la autovehicule, folosind metoda de mentenanţă preventivă.

Mentenanţa reprezintă un ansamblu de activităţi destinate a menţine sau a restabili un bun material într-o stare sau în condiţii date de siguranţă în funcţionare, pentru a îndeplini funcţiunea cerută. Aceste activităţi sunt o combinaţie de activităţi tehnice, administrative şi manageriale.

10 /11

CAPITOLUL IV


prin mentenanţă înţelegem un ansamblu de activităţi tehnico organizatorice, care au ca scop asigurarea, obţinerea unor performanţe maxime, pentru bunul considerat (autovehicul, clădire, instalaţie)Toate aceste acţiuni reflectă de fapt funcţiile sau atributele managementului, aplicat în domeniul mentenanţei, care poate fi definit prin:

- obiectivele generale urmărite;- restricţii de respectat şi, în particular, reglementări relative la securitate;- variabile de acţiune disponibile pentru atingerea obiectivelor: metode şi

mijloace de mentenanţă;- variabile de evaluare şi control.

Sistemele de mentenanţă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:- să permită programarea intervenţiilor tehnice sub aspectul termenelor, volumului

de lucrări şi cheltuielilor;- să evite scoaterea pe neaşteptate din funcţiune a autovehiculelor;- să asigure reducerea timpului de imobilizare a autovehiculelor;- să nu admită executarea de lucrări de mentenanţă inutile, nereclamate de starea

tehnică reală a autovehiculelor.În funcţie de criteriul timp, sistemele de mentenanţă a autovehiculelor se clasifică în

felul următor:- sistemul de mentenanţă după necesitate;- sistemul de mentenanţă cu planificare rigidă;- sistemul de mentenanţă cu controale periodice;- sistemul de mentenanţă preventiv planificat;

1. Baciu, E., Boroiu, Al., Bazele managementului intretinerii si repararii utilajelor,

Editura Intact, 1997.

2. Verzea, I ., Managementul activităţii de mentenanţă, Editura Polirom, Bucuresti, 1999

3. Ceauşu, I., Organizarea şi conducerea activităţilor de întreţinere şi reparaţii, Editura

Tehnică, Bucureşti, 1980.

11 /11

BIBLIOGRAFIE

managementul mentenanţei asigurării tehnice

Documents