P

ubli

caţi

a Tem

atică Nr. 43, AN II

MANAGEMENTUL GUNOIULUI DE

GRAJD ȘI AL EFLUENȚILOR, CA POSIBILE

SURSE DE POLUARE CU NITRAȚI

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ și nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro; www.rndr.ro

USR: Departamentul Publicaţii, 2015

Fotografii coperți: Vasilica Stan

Credite foto: Vasilica Stan, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară Bucureşti

© RNDR, 2015

Reproducerea textelor este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

CUPRINSABReVIeRI ......................................................................................................................................................................................... 2

INTRoDUCeRe .................................................................................................................................................................................. 3

ASPeCTe geNeRAle PRIVIND DeȘeURIle oRgANICe DIN AgRICUlTURă .......................................................................... 5Categorii de deșeuri şi termeni utilizaţi ........................................................................................................................................ 5Principiul de bază al managementului durabil al deşeurilor organice ......................................................................................... 6

legISlAţIA eURoPeANă PRIVIND DeşeURIle .......................................................................................................................... 7Directiva cadru privind deșeurile .................................................................................................................................................. 7Termeni utilizați ............................................................................................................................................................................. 8Reglementări privind deşeurile de origine agricolă și mediul înconjurător ............................................................................... 10

DePozITAReA NeCoNTRolATă A gUNoIUlUI De gRAjD şI eFeCTele ACeSTeIA ASUPRA MeDIUlUI ...................... 12Procese fizice: Scurgerile la suprafaţa solului .............................................................................................................................. 12Procese biochimice – ciclul bio-geo-chimic al azotului ............................................................................................................... 13Poluarea apelor .............................................................................................................................................................................. 17Poluarea atmosferică .................................................................................................................................................................... 18

UTIlIzAReA eFlUeNțIloR De lA CReȘTeReA ANIMAleloR .............................................................................................. 19De la producție la valorificarea efluenților de la creșterea animalelor ....................................................................................... 19Pierderile de nutrienţi .................................................................................................................................................................. 20Fitotoxicitatea ............................................................................................................................................................................... 21

ReCoNSIDeRAReA IMPoRTANţeI MATeRIeI oRgANICe PeNTRU Sol .............................................................................. 23Rolul materiei organice în ameliorarea proprietăţilor solului .................................................................................................... 23Ameliorarea proprietăţilor fizice ale solului ................................................................................................................................ 24Ameliorarea proprietăţilor chimice ale solului ........................................................................................................................... 25Ameliorarea proprietăţilor biologice ale solului ......................................................................................................................... 26Rolul materiei organice în îmbunătăţirea fertilităţii solului ....................................................................................................... 26

MANAgeMeNTUl DURABIl Al gUNoIUlUI De gRAjD .......................................................................................................... 27organizarea şi profilul fermelor .................................................................................................................................................. 27 Metode şi mijloace de colectare şi depozitare ............................................................................................................................. 27 Metode de tratare ......................................................................................................................................................................... 29 Valorificarea în agricultură .......................................................................................................................................................... 31 gestiunea nitraţilor de origine agricolă la nivel de parcelă și la nivel de fermă ........................................................................ 32

PReVeNIReA PolUăRII APeloR De SUPRAFAță ȘI A CeloR SUBTeRANe ........................................................................ 36Prevenirea şi controlul levigării nitraţilor ................................................................................................................................... 36 Măsuri pentru limitarea scurgerilor la suprafaţă ........................................................................................................................ 37 Măsuri pentru captarea nitraţilor ................................................................................................................................................ 39

BIBlIogRAFIe ................................................................................................................................................................................. 40

2 3

Ce Comisia europeană

Cee Comunitatea economică europeană

INCDPAPM– ICPA Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie,

Agrochimie și Protecția Mediului

Ue Uniunea europeană

Mediul rural este un mare generator de pro-duse secundare și deșeuri organice a căror gestionare inadecvată poate conduce la im-portante efecte dăunătoare asupra solului, apei și aerului, iar indirect asupra producției agricole. Depozitarea necontrolată a deșeuri-lor organice din agricultură, precum gunoiul de grajd, are ca efecte dispersia mirosurilor neplăcute ca urmare a descompunerii necon-trolate, volatilizarea amoniacului (NH3), care conduce la ploi acide, pierderea altor com-puși ai azotului (N) prin scurgere la suprafa-ță, infiltrarea în sol a levigatului și poluarea apelor subterane etc.

În România, datorită tipului de ferme dezvol-tate după anii 1990, există o mare varietate de situații privitoare la tipurile de producție și la modul de gestiune a deșeurilor organi-ce provenind din agricultură. Pe de o parte, există ferme industriale în care producția ani-malieră este intensivizată, adică pe suprafețe de pământ mult prea mici se crește un număr mult prea mare de animale, iar pe de altă par-te există micile exploatații agricole familiale și cele de subzistență, cu un număr redus de animale, dar cu un management al producției deficitar, mai ales din perspectiva deșeurilor.

În oricare dintre aceste situații, în ceea ce privește managementul deșeurilor rezultate

de la producția animalieră, trebuie să se ia în considerare următoarele:

• necesitatea reconsiderării valorii agrono-mice a acestor deșeuri dată de conținutul în azot, în fosfor, în microelemente și în ma-terie organică, în condițiile în care solurile sunt afectate de o degradare a proprietăți-lor fizice, chimice și biologice ca urmare a sărăcirii în materie organică;

• importanța aplicării deșeurilor organice, provenind din agricultură, ca materiale fer-tilizante pentru solurile agricole în vederea diminuării costurilor de producție generate de cheltuielile cu materialele fertilizante de sinteză;

• necesitatea adoptării unui sistem de mana-gement eficient și durabil în același timp în scopul protecției mediului înconjurător (li-mitarea poluării cu nitrați de origine agri-

ABREVIERI INTRODUCERE

4 5

colă a apelor de suprafață și a celor subte-rane, limitarea emisiilor de gaze care pot polua aerul și care pot avea efect de seră, precum oxidul nitros – N2o și gazul metan – CH4);

• limitarea riscurilor generate de anumiți patogeni, unii dintre aceștia putând afecta deopotrivă animalele și omul (e.g. Listeria monocytogenes);

• reconsiderarea valorii energetice a acestor deșeuri în condițiile diminuării considera-bile a producțiilor de combustibili conven-ționali.

Tratarea deșeurilor organice din agricul tură a constituit întotdeauna o preocupare a agri-cultorilor în scopul reciclării nutrienților și materiei organice prin încorporarea în solu-rile agricole.

odată cu creșterea demografică, dezvoltarea industriei și a serviciilor, creșterea exigențe-lor pentru calitatea vieții au crescut producția și diversitatea deșeurilor organice, folosirea unora dintre acestea ca materiale fertilizan-te sau amendamente pentru solurile agricole fiind condiționată de respectarea unor norme privind mediul înconjurător.

A dispune de mijloace performante de tratare și eliminare a deșeurilor din agricultură, pu-țin dăunătoare și durabile, rămâne, nu numai în România, dar chiar și în întreaga europă și în lume, o mare miză a managementului, în timp ce filiera valorificării materiei organice (reciclare) presupune încă o confruntare cu costurile și eficiența cantitativă și calitativă a aplicării acestora.

Categorii de deşeuri şi termeni utilizaţi

există o mare varietate de tipuri de deșeuri or-ganice care provin din producția animalieră, varietate determinată de o serie de factori ce țin de diversitatea speciilor de animale, de tipu-rile de producție, de tehnologiile folosite pen-tru creșterea animalelor, inclusiv furajarea, de modul de colectare a deșeurilor, de sezon etc. Această varietate de deșeuri se caracterizează prin consistențe, compoziții și proprietăți fizi-ce, chimice și biologice diferite. În literatura de specialitate, pe lângă termenul de „deșeuri or-ganice biodegradabile” provenind din produc-ția agricolă animalieră mai este întâlnit și ter-menul de „efluenți” de la producția animalieră.

Cele mai importante categorii de deșeuri orga-nice biodegradabile sau efluenți de la producția animalieră sunt: gunoiul de grajd și nămolul provenit de la complexele de creştere industri-ală a animalelor.

Gunoiul de grajd este un produs solid rezultat din amestecul de dejecții de la animale și dife-rite materiale celulozice uscate utilizate ca aș-ternut pentru acestea (paie de cereale, vreji de plante, frunze uscate sau altele).

Tulbureala sau nămolul provenind de la com-plexele de creştere a animalelor este un deșeu organic lichid alcătuit, în general, din dejecții de la animale și apa folosită pentru spălarea par-doselii din zonele de exercițiu ale animalelor.

Aspecte generale privind deşeurile organice din agricultură

6 7

evacuarea acestuia din incinta grajdului se face prin intermediul unui plug raclor, iar colecta-rea se face în bazine amenajate special pentru a se evita contactul cu solul, respectiv cu apa de ploaie sau cu cea subterană. este iminentă îm-prejmuirea unor astfel de bazine pentru a evita eventualele accidente. Acest tip de deșeu este întâlnit și sub denumirea de suspensie, mai ales în literatura de specialitate franceză (lisier) și engleză (slurry).

Apa uzată este un alt deșeu rezultat de la spă-larea spațiilor de creștere a animalelor ce poate conține excreții, resturi de material vegetal fo-losit ca așternut, resturi de lapte, dezinfectanți etc. este mult mai diluată decât tulbureala și poate avea o concentrație de până la 10 g/m3

material solid (Turner și Burton, 2003).

Principiul de bază al managementului durabil al deşeurilor organice biodegradabile

Pentru a le deosebi de alte tipuri de deșeuri, de-șeurile organice biodegradabile sunt definite ca materiale ce pot fi descompuse într-un anumit interval de timp și în anumite condiții de mediu în componentele lor de bază, prin intermediul microorganismelor și al altor organisme vii (V. Stan, 2013). Principiul de bază al proiectării unui management durabil al deșeurilor organi-ce se bazează pe identificarea caracteristicilor acestora care le pot încadra la categoria „de-şeuri” sau la categoria „resurse” (V. Stan, 2013a, după Turner şi Burton, 2003). În baza acestui principiu pot fi definite elementele de management care să pună în valoare, într-un fel sau altul, produsele considerate.

Directiva cadru privind deşeurile

Primul document legislativ european care a reglementat managementul deșeurilor a fost Directiva Cadru 75/442/Cee, care a intrat în vigoare începând cu anul 1975. Totodată a fost concepută și aplicată o politică special desti-nată deșeurilor pentru „a preveni și minimiza deșeurile și a maximiza reutilizarea, reciclarea și utilizarea de materiale alternative ecologice”.

Prin Decizia 2000/32/Ce s-au stabilit o listă a deșeurilor și o listă a deșeurilor periculoa-se. Astfel, deșeurile provenind din agricultură sunt încadrate în capitolul „02”, care cuprinde „deșeuri din producția primară din agricultură, horticultură, acvacultură, activități forestiere, vânătoare și pescuit, prepararea și procesarea alimentelor”. Această clasificare impune anu-mite reguli în privința tratării și utilizării deșe-urilor.

În prezent, principalul document care regle-mentează problematica deșeurilor la nivelul Uniunii europene (Ue) este Directiva Cadru 2008/98/Ce a Parlamentului european și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind de-șeurile și de abrogare a anumitor directive.

Totodată, actuala legislație a Ue privind mana-gementul deșeurilor cuprinde un număr mare

DEPOZITARE

RECUPERAREA ENERGIEI

RECICLARE/COMPOST

REFOLOSIRE

MINIMIZAREA DEŞEURILOR

Cel mai puţin sustenabil

Cel mai sustenabil

Ierarhia managementului deşeurilor aşa cum a fost avizată de Uniunea Euroapeana (conform Directivei Cadru 2008/98/CE)

Legislaţia europeană privind deşeurile

Fosă pentru colectarea apei uzate. Fermă în regiunea Pays de la Loire, Franţa (V. Stan, foto personale 2007)

Fosă pentru colectarea efluenţilor lichizi. Fermă în regiunea Pays de la Loire, Franţa (V. Stan, foto personale 2006)

Ierarhia managementului deşeurilor aşa cum a fost avizată de Ue (conform Directivei Cadru 2008/98/Ce)

de documente care iau în considerare diversi-tatea și caracteristicile deșeurilor, precum și politicile de management al acestora la nivelul Uniunii.

legislația este structurată în cinci mari capito-le, după cum urmează:• legislația cadru a Ue privind deșeurile;• legislația Ue privind operațiile de manage-

ment al deșeurilor;• legislația Ue privind fluxurile specifice de

deșeuri;• legislația privind raportarea și chestionarea;• legislație cu referiri indirecte (V. Stan,

2013a).

8 9

În ceea ce privește Directiva Cadru, aceasta stabilește conceptele de bază și definițiile re-feritoare la managementul deșeurilor și expli-că ce înseamnă ca deșeurile să înceteze a mai fi deșeuri și să devină materii prime secundare (așa numitul criteriu al „sfârșitului deșeului”) și cum să se facă distincție între deșeuri și materii prime secundare.

Directiva stabilește, de asemenea, câteva prin-cipii de bază pentru gestionarea deșeurilor. ea impune ca deșeurile să fie gestionate fără a pune în pericol sănătatea oamenilor și a afecta mediul înconjurător și, în special, fără riscuri pentru apă, aer, sol, plante sau animale, fără a cauza neplăceri prin zgomot sau miros și fără a afecta negativ peisajul sau zonele de interes special.

Termeni utilizaţi

legislația Ue (Directiva Cadru 2008/98/Ce) definește o serie de termeni utilizați în comuni-carea referitoare la generarea și managementul deșeurilor, după cum urmează:• „deşeuri” - orice substanță sau obiect pe care

deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligația să le arunce;

• „producător de deşeuri” - orice persoană ale cărei activități generează deșeuri (producă-tor inițial de deșeuri) sau orice persoană care efectuează operațiuni de pre-tratare, ameste-care sau de alt tip, care duc la modificarea na-turii sau a compoziției acestor deșeuri;

• „gestionarea deşeurilor” - colectarea, trans-

portul, valorificarea și eliminarea deșeurilor, inclusiv supervizarea acestor operațiuni și întreținerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acțiunile întreprinse de un comerciant;

• „colectare” - strângerea deșeurilor, inclusiv sortarea și stocarea preliminară a deșeurilor, în vederea transportării la o instalație de tra-tare;

• „colectare separată” - colectarea în cadrul că-reia un flux de deșeuri este păstrat separat în funcție de tipul și natura deșeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora;

• „prevenire” - măsurile luate înainte ca o sub-stanță, un material sau un produs să devină deșeu, care reduc: cantitatea de deșeuri, in-clusiv prin reutilizarea produselor sau pre-lungirea duratei de viață a acestora; impactul negativ al deșeurilor generate asupra mediu-

lui și sănătății populației, sau conținutul de substanțe nocive al materialelor și produse-lor;

• „tratare” - operațiunile de valorificare sau eli-minare, inclusiv pregătirea prealabilă valori-ficării sau eliminării;

• „valorificare” - orice operațiune care are drept rezultat principal faptul că deșeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materia-le care ar fi fost utilizate într-un anumit scop, sau faptul că deșeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv, în întreprin-deri sau în economie în general;

• „reciclare” - orice operațiune de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în pro-duse, materiale sau substanțe pentru a-și în-deplini funcția lor inițială sau pentru alte sco-puri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energe-

tică și conversia în vederea folosirii materia-lelor drept combustibil sau pentru operațiu-nile de umplere;

• „eliminare” - orice operațiune care nu este o operațiune de valorificare, chiar și în cazul în care una dintre consecințele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanțe sau de energie.

Codul de bune practici agricole pentru protec-ţia apelor împotriva poluării cu nutrienţi din surse agricole (2005) elaborat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedo-logie, Agrochimie și Protecția Mediului (INCD-PAPM– ICPA) București definește, de aseme-nea, o serie de termeni utilizați în comunicarea referitoare la deșeurile generate de procesele de producție agricolă și la diferite procese ce se petrec în legătură cu managementul acestor de-șeuri, după cum urmează: • „ameliorator al solului” - produs de sinteză

care se adaugă solurilor, în principal, pentru ameliorarea proprietăților fizice;

• „amendament al solului” - material adăugat în sol, a cărui funcție principală este amelio-rarea proprietăților fizice și/sau chimice și/sau activitatea biologică a acestuia;

• „amendament organic” - produs de origine vegetală și/sau animală care se adaugă solu-lui, în principal, pentru îmbunătățirea propri-etăților fizice și activității biologice a acestuia;

• „asimilabilitate” - capacitatea unui element nutritiv de a fi utilizat de către o cultură;

• „bălegar” - efluent semi-lichid provenit de la vite, constituit din urină și materii fecale, eventual diluat cu apă;

10 11

• „dejecţii lichide (tulbureala)” - îngrășământ organic natural care constă într-un amestec de dejecții animale, lichide și solide cu apă de ploaie sau de canal, iar în unele cazuri și cu o cantitate mică de paie tocate, praf de turbă, rumeguș, etc. și nutrețul care rămâne de la hrana animalelor;

• „denitrificare” - proces de reducere biochimi-că a nitraților sau nitriților sub formă de azot gazos, fie ca azot molecular (N2), fie ca oxizi de azot;

• „efluenţi de silozuri” - lichide care se scurg din furajele conservate prin procese de însilo-zare în instalații speciale numite silozuri;

• „eutrofizare” - proces de îmbogățire excesivă în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitrați și fosfor, a apelor de suprafață;

• „fertilitatea solului” - capacitatea unui sol de a asigura creșterea plantelor;

• „gunoi de grajd” - produs rezidual de excre-ție (dejecții solide și lichide) de la șeptel în

amestec cu așternutul de la animale, resturi de hrană, apă;

• „îngrăşământ organic” - îngrășământ care conține substanțe organice și minerale pro-venite din dejecțiile animale, de la stații de epurare sau din materiale vegetale. Îngrășă-mintele organice pot fi de consistență solidă până la lichidă, pot fi proaspete sau în diferite stadii de fermentare;

• „mineralizare” - descompunerea microbia-nă a unui material sau îngrășământ organic în sol, cu eliberarea elementelor nutritive sub formă asimilabilă;

• „păşune” - terenul înierbat sau înțelenit în mod natural sau prin semănat, menținut cu sau fără supraînsămânțări periodice și care se folosește pentru pășunatul animalelor;

• „percolare” - extragere a unei substanțe solu-bile, cu ajutorul unui solvent, dintr-un ames-tec sau dintr-o soluție de mai multe substan-țe; proces de străbatere a solului de sus în jos de către apa din precipitații împreună cu sub-stanțele pe care le conține.

Reglementări privind deşeurile de origine agricolă şi mediul înconjurător

În ultimele decenii, la nivel european, leviga-rea azotului în mediile acvatice și consecințele acesteia fac obiectul a numeroase directive și politici, precum și al multor obligații și docu-mente legislative naționale, care influențează practicile agricole, îndeosebi în domeniul siste-melor de producție animalieră.

Statele membre ale Ue trebuie să aplice pre-vederile Directivei europene privind nitrații de origine agricolă (91/676/Cee) și pe cele ale Directivei Cadru a apei (2000/60/Ce). Pe de o parte este vorba despre o directivă care regle-mentează cantitățile de azot ce ar putea fi utili-zate pentru fertilizarea solurilor agricole astfel încât să se limiteze riscurile pentru mediul în-conjurător, pe de altă parte este vorba despre necesitatea asigurării calității apelor de supra-față și a celor subterane.

Pentru aceasta, statele membre ale Ue trebuie să realizeze acțiuni împotriva aplicării excesive a gunoiului de grajd și a altor fertilizanți. Tot-odată, fermierii trebuie să asigure capacități corespunzătoare de stocare a efluenților lichizi și solizi, să elaboreze și să pună în aplicare pla-nuri de împrăștiere a efluenților.

Pentru a răspunde exigențelor referitoare la protecția mediului înconjurător, statele mem-bre ale Ue trebuie să elaboreze coduri de bune practici agricole care să fie aplicate în mod vo-luntar de către fermieri și pentru a limita polu-area cu nitrați pe diferite căi (levigare, volatili-zare, emisii atmosferice etc.).

În România au fost transpuse în legislația nați-onală prevederile directivelor europene referi-toare la toate tipurile de deșeuri și la protecția mediului, inclusiv în ceea ce privește deșeurile organice biodegradabile de origine agricolă.

De asemenea, în privința acestor tipuri de deșe-uri, în România, Institutul Național de Cerceta-re-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului București a elaborat „Co-dul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole”, revizuit în luna noiembrie 2005 și publicat la editura Vox 2000, București.

Același institut a elaborat „Planul de fertiliza-re şi registrul evidenţei utilizării fertilizanţilor în exploataţiile agricole” și a conceput și pus la dispoziția fermierilor un instrument online pentru calculul dozelor de fertilizanți organici.

Totodată, institutul a elaborat o serie de alte coduri de bune practici, în legătură cu producția agricolă, menite să contribuie la punerea în aplicare a măsurilor necesare în vederea protecției mediului înconjurător (http://www.icpa.ro/#).

12 13

tehnologia încorporării sau a injectării în sol a acestor materiale fertilizante pentru a proteja împotriva pierderilor de azot prin eroziune sau scurgere la suprafață. În cazul solurilor ce se caracterizează printr-o mai mare instabilitate structurală, al celor aflate în pantă și care sunt mult mai predispuse la procese de eroziune și de șiroire, prin aplicarea sistemului de lucrări minime ale solului sau a celor de conservare se poate reduce procesul de eroziune și/sau de șiroire, iar pierderile de azot vor fi mai mici.

Procese biochimice – ciclul bio-geo-chimic al azotului

Dintre substanțele nutritive utilizate și recicla-te în natură, azotul este considerat factorul de care depinde randamentul culturilor, uneori

Depozitarea necontrolată a deșeurilor organice biodegradabile provenind din agricultură, ca și folosirea incorectă a acestora, pot conduce la o serie de efecte negative asupra mediului încon-jurător, iar unele dintre acestea pot avea conse-cințe negative asupra animalelor sau pot afecta sănătatea oamenilor. Aceste efecte sunt deter-minate de o serie de procese fizice și chimice. Dintre efectele asupra mediului înconjurător, cele mai importante sunt:

• scurgerea la suprafaţa solului a apei care antrenează, în soluție, azotul și alți nutri-enți și poluarea apelor de suprafață;

calitatea producției, precum în cazul creșterii rezervelor azotate în boabele de cereale. Azotul este un component esenţial al citoplasmei ce-lulelor şi este implicat în:

• multiplicarea celulară și, ca urmare, crește-rea țesuturilor vegetale;

• multiplicarea cloroplastelor deoarece clo-rofila este o substanță azotată, de unde și culoarea verde închis a plantelor după apli-carea îngrășămintelor cu azot;

• intensificarea sintezei glucidelor de către cloroplaste;

• constituirea rezervelor azotate la nivelul boabelor.

Azotul este absorbit de plante sub formă nitrică sau amoniacală unindu-se, la nivelul frunzelor și rădăcinilor, cu acizii derivați ai glucidelor cu care formează aminoacizii, care sunt elemente-le constitutive ale proteinelor (V. Stan, 2013b).

Se poate afirma, deci, că azotul este un factor de care depinde randamentul culturilor, uneori și calitatea producției, precum în cazul creșterii rezervelor azotate în boabele de cereale.

Fertilizanții cu azot sunt scumpi și, de aceea, orice pierdere de azot, are efecte negative, în primul rând asupra economiei parcelei și a fer-mei. Totodată, aceste pierderi au efecte negati-ve asupra mediului înconjurător.

excesul de azot, chiar pe perioade limitate, poa-te avea consecințe dăunătoare, care diferă de la o cultură la alta și care duc la efecte nedorite, după cum urmează:

• levigarea unor compuși de tipul nitraților și poluarea pânzei de apă freatică;

• creșterea încărcăturii chimice a solului în locul de depozitare și apariția riscurilor de fitotoxicitate;

• volatilizarea azotului amoniacal și genera-rea unor emisii de gaze ca urmare a proce-selor chimice;

• contaminarea mediului înconjurător cu di-feriți agenți patogeni;

• degradarea peisajului natural.

Procese fizice: scurgerile la suprafaţa solului

Azotul, ca și alți nutrienți și substanțe folosite în procesele de producție agricolă, poate fi an-trenat la suprafața terenurilor agricole odată cu particulele de sol prin intermediul apei în procesele de scurgere la suprafață și eroziune hidrică. Astfel de pierderi, în mod normal nu reprezintă părți importante din cantitatea de azot aflată la nivelul solului, dar sunt demne de luat în seamă pentru calitatea apelor de supra-față. În aceste condiții, în practica agricolă este recomandat ca la aplicarea îngrășămintelor na-turale de tipul gunoiului de grajd și al nămolu-lui de la creșterea animalelor să se folosească

Depozitarea necontrolată a gunoiului de grajd şi efectele acesteia asupra mediului

Depozitarea gunoiului de grajd la capăt de parcelă nelucrată în județul giurgiu (V. Stan, foto personale, 2012)

Depozitarea gunoiului de grajd pe teren arabil nelucrat în județul Brăila (V. Stan, foto personale, 2013)

14 15

mediu (temperatura şi umiditatea solului, can-titatea de oxigen din porii lacunari ai acestuia).

Nitrificarea este procesul prin care microorga-nismele transformă amoniul (NH4

+) în nitrat (No3¯) pentru a obţine energie. Azotul nitric este forma cea mai uşor disponibilă pentru plante dar, în acelaşi timp, este şi forma cea mai mobilă şi susceptibilă de a fi pierdută în mediul

înconjurător prin levigare. Nitrificarea este mult mai rapidă atunci când solul este cald, cu o bună umiditate şi bine aerat.

Denitrificarea este un proces prin care azo-tul se pierde şi care se petrece în condiţiile transformării nitratului în azot sub formă ga-zoasă, precum oxidul nitric (No), oxidul nitros (N2o) şi azotul molecular (N2). Acest proces se

• întârzierea maturității, datorată prelungirii excesive a perioadei vegetative (în anumite cazuri însă, un aport timpuriu de azot poate favoriza precocitatea);

• o sensibilitate mai mare a țesuturilor la bo-lile criptogamice și la paraziții animali ;

• o sensibilitate mai mare la accidentele cli-matice, precum gerul (cerealele de toamnă prea avansate în vegetație înainte de intra-rea în iarnă) sau la cădere.

Utilizarea corectă a îngrășămintelor cu azot, oricare ar fi acestea, are efecte favorabile asu-pra plantelor, întrucât sunt satisfăcute nevoie-le acestora la momentul potrivit și în cantități optime, înseamnând evitarea aplicării unor cantități în exces, ceea ce reprezintă un obiec-tiv important din punct de vedere economic și ecologic.

Azotul, ca și alte substanțe nutritive, parcurge un ciclu natural influențat de numeroși factori. Ciclul azotului este influențat de o serie de mi-croorganisme bacteriene care contribuie la for-marea și transformarea compușilor cu azot.

Cunoașterea și înțelegerea ciclului azotului (Fi-gura 1) îi poate ajuta pe fermieri să folosească îngrășămintele organice naturale și fertilizanții minerali cât mai corect și eficient, pentru a răs-punde nevoilor de nutriție ale plantelor și pen-tru a proteja mediul înconjurător.

Principalele procese biochimice întâlnite în ciclul azotului, care conduc la creşterea for-melor de azot disponibile pentru plante, sunt:

fixarea biologică, mineralizarea şi nitrifi-carea. În același timp, denitrificarea, volatili-zarea, imobilizarea și levigarea sunt procese care conduc la pierderi temporare sau perma-nente ale azotului din zonele de dezvoltare ale sistemului radicular al plantelor.

Fixarea biologică este un process de conversie a azotului atmosferic într-o formă utilizabilă de către plante. Acest proces este realizat prin simbioza unor bacterii, precum cele din genu-rile Rhizobium și Bradyrhizobium, cu plantele leguminoase. În urma recoltării plantelor legu-minoase, solul rămâne bogat în azot disponibil pentru a fi utilizat de către următoarea cultură sau poate fi pierdut în mediul înconjurător dacă terenul nu este cultivat.

În aceste condiţii, se poate vorbi despre un management eficient sau nu la nivelul parcelei cultivate şi al fermei. În culturile mixte, în care se asociază o graminee şi o leguminoasă (cazul ierburilor perene de pajişte – iarba de gazon în amestec cu trifoiul alb sau cel al borceagu-lui alcătuit din două plante anuale - ovăzul şi mazărea), planta graminee poate utiliza azotul fixat de planta leguminoasă.

Mineralizarea azotului este procesul prin care microorganismele bacteriene nitrificatoare des-compun azotul din îngrăşămintele organice, din materia organică din sol sau din diferite alte tipuri de deşeuri organice biodegradabile în amoniu. Acest proces este unul biologic, care se petrece în condiţii de aerobioză, iar rata mine-ralizării azotului depinde de o serie de factori de

Figura 1 – Ciclul azotului incluzând principalele procese biologice în contextul fermelor agricole mixte – producţie agricolă vegetală şi animală (V. Stan, 2013 – suport de curs; după Turner şi Burton, 2003).

16 17

Poluarea apelor

Poluarea apelor ca urmare a managementului efluenților de la creșterea animalelor poate fi cauzată de:

• utilizarea incorectă a materialelor fertilizan-te, atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punct de vedere al epocii de aplicare;

• procesele de levigare și de șiroire la suprafa-ță a nutrienților;

• levigarea în straturile profunde ale solului;• depozitarea accidentală sau intenționată a

deșeurilor în apropierea cursurilor de apă.

Azotul și fosforul sunt două elemente nutriti-ve majore, foarte importante pentru plante și agricultură, care au un mare potențial poluator. Ambii nutrienți pot fi absorbiți de către plantele

aflate în creștere, la fel de bine pot fi antrenați în apele de suprafață prin procese de șiroire și, de asemenea, ambii pot fi imobilizați în materia organică a solului.

Aplicarea efluenţilor de la creşterea animalelor, cu un conţinut mare de azot disponibil, poate conduce la un risc ridicat de poluare a apei. Spre exemplu, pierderile totale de NH3 după aplicarea la suprafaţă a nămolului porcin sunt mult mai mari decât în cazul aplicării gunoiu-lui de grajd, care conţine şi o cantitate impor-tantă de resturi vegetale sau paie (Bruncke et al., 1988; Menzi et al., 1997).

şiroirea apei pe terenurile cultivate, pe care au fost aplicaţi efluenţi de la creşterea animale-lor sau compost, poate contribui la creşterea

petrece în condiţiile în care solul este saturat, iar bacteriile folosesc nitratul ca sursă de oxi-gen. Denitrificarea este un proces caracteristic solurilor slab drenate, tasate.

Volatilizarea este un proces de pierdere a azo-tului prin transformarea amoniului în amoniac, care se elimină în atmosferă. Pierderile prin volatilizare sunt mai mari în condiţiile solurilor cu un pH ridicat şi în condiţii care favorizează evaporaţia (temperaturi ridicate, vreme cu vânt etc.).

Pierderile de azot prin volatilizare sunt mari pentru îngrăşămintele organice de tipul gu-noiului de grajd, ca şi în cazul fertilizanţilor de sinteză de tipul ureei atunci când acestea sunt aplicate la suprafaţa solurilor şi nu sunt încor-porate în sol. În cazul gunoiului de grajd sau al altor tipuri de deşeuri organice biodegradabile provenind de la creşterea animalelor, pierderea azotului sub forma amoniacului se poate pe-trece şi atunci când acestea sunt depozitate în spaţii neumbrite sau sunt depozitate temporar pe terenul agricol, în grămezi, în scopul unei viitoare împrăştieri.

Imobilizarea azotului este procesul invers mi-neralizării. Toate organismele vii au nevoie de azot. De aceea, la nivelul solului există o com-petiție între microorganisme și culturile agri-cole pentru acest nutrient. Procesul de imobi-lizare constă în preluarea azotului sub forma nitratului și amoniului de către organismele so-lului, ceea ce face ca el să fie indisponibil pentru plantele cultivate.

Încorporarea în sol a biomasei vegetale rezidu-ale a culturilor sau a altor tipuri de deșeuri or-ganice biodegradabile rezultate de la culturile agricole sau de la diferite procese de producție ce implică materii prime bogate în compuși ai carbonului (paie, resturi de tulpini, rumeguș etc.), va face să crească activitatea biologică a solului și va determina o cerere mai mare de azot și, ca urmare, imobilizarea acestuia.

Levigarea azotului este calea prin care are loc pierderea azotului sub forma ionului nitrat (No3¯) cu consecințe îngrijorătoare asupra ca-lității apelor.

Particulele de sol nu rețin azotul sub forma sa nitrică foarte bine datorită încărcării lor negati-ve (atât solul, cât și nitratul au sarcini negative). Ca urmare, nitratul este preluat de apa din sol și transportat de aceasta pe profil la adâncimi mai mari de 1 m. Importanța pierderii azotului prin levigare depinde de capacitatea de drena-re a solului, de cantitatea de precipitații sau de apa aplicată la irigat, de conținutul solului în azot nitric și de consumul de azot al plantelor.

În aceste condiții, se poate aprecia că procesul de levigare depinde de calitatea tehnologiilor agricole aplicate și de priceperea fermierului ca procesul de levigare a azotului să fie limitat, iar efectele negative asupra mediului prin po-luarea apelor să fie cât mai mici. Totodată, un management bun al azotului la nivelul parcelei îi permite fermierului să diminueze costurile cu fertilizanții și să realizeze totodată producțiile dorite.

Procese de poluare a apelor de suprafață prin acumularea excesivă de nutrienți (eutrofizare) de proveniență agricolă în județul Teleorman (Foto V. Stan, 2009)

18 19

concentraţiilor în fosfor (P) şi azot (N) în apele de suprafaţă. Chiar dacă fosforul rezultat din aplicarea dejecţiilor poate să ajungă la adân-cimi mari în sol (eghball et al., 1996), prima preocupare este legată de eutrofizarea apelor de suprafaţă. Modul în care se lucrează sau nu se lucrează solul, poate, de asemenea, atunci când sunt aplicate dejecţii de la animale, să influenţeze fenomenul de şiroire la supra-faţă. Astfel, în cazul aplicării dejecţiilor pe o suprafaţă de teren cultivată cu o plantă prăşi-toare (porumb), pe care solul nu a fost lucrat, fenomenul de şiroire este mult mai mare decât în cazul unei suprafeţe pe care s-a efectuat o lu-crare, spre exemplu, de discuit (V. Stan, 2013b).

În ceea ce priveşte poluarea acviferelor, acest lucru depinde de tipul şi cantităţile de precipi-taţii. Studiile au arătat că, în nord-vestul eu-ropei, din septembrie până în martie, s-a înre-gistrat un surplus de circa 300 mm (precipitaţii minus evaporaţie).

În ipoteza că toate apele din precipitaţii ajung în acvifer, se înţelege că tot azotul neutilizat de către plante din ceea ce s-a aplicat în aceeaşi perioadă reprezintă un excedent de 34 kg/ha, ceea ce ar echivala cu un potenţial de încărcare de 50 mg No3 la litrul de apă levigat. Acest lu-cru nu se întâmplă în zone din sudul europei unde, de regulă, nu apare un astfel de surplus de precipitaţii. În aceste zone sunt mai frecvente alte două fenomene legate de efluenţii de la creşterea animalelor, care afectează mediul în-conjurător şi anume mirosurile şi poluarea or-ganică (Turner şi Burton, 2003).

Apa potabilă care conţine peste 10 mg/l azot ni-tric (N-No3), egal cu 50 mg/l nitrat, poate cau-za, la copiii cu vârsta de până la 6 luni, o boală a sângelui, uneori fatală, denumită methemoglo-binemie. la adulţi, consumul de nitrat nu are efecte evidente pe termen scurt. Nitratul în sine nu este toxic, dar este precursor al nitritului (a se vedea Fig. 1) care rezultă din procesele mi-crobiologice de reducere a nitratului la nivelul intestinului sau odată cu pregătirea hranei.

Poluarea atmosferică

Producția animalieră este un important gene-rator de emisii de gaze poluante. Unele cer-cetări au arătat că aerul din adăposturile ani-malelor poate conține peste o sută de compuși gazoși ce pot trece prin intermediul curenților în împrejurimi (Hartung și Phillips, 1994). Din-tre aceste gaze, cele mai importante sunt: dioxi-dul de carbon (Co2), hidrogenul sulfurat (H2S), metanul (CH4), amoniacul (NH3), oxidul nitros (N2o), care pot rezulta direct de la animale, din excreția sau din furajele folosite pentru hrăni-rea acestora.

Cea mai mare parte a gazelor ce rezultă de la producția animalieră este produsă de dejecțiile proaspete depozitate (urină și materiale feca-le). gazele sunt generate de procesele de des-compunere a acestor materii de către bacterii (Turner și Burton, 2003), precum și de respira-ția animalelor (dioxidul de carbon), fermenta-țiile anaerobe (hidrogenul sulfurat și metanul), iar altele rezultă din digestia rumegătoarelor.

Utilizarea deșeurilor organice pentru ameliora-rea fertilității solurilor este o tradiție seculară pentru agricultori și o cale de reciclare a nutri-enților. Din cele mai vechi timpuri, țăranii au recuperat dejecțiile animale în scopul valorifi-cării lor ca materiale fertilizante. Totuși, pe cât pare de simplă, pe atât poate fi de complicată o abordare greșită a utilizării în agricultură a efluenților de la creșterea animalelor.

este greu să se facă o separare netă a ceea ce reprezintă poluarea solului, poluarea apelor și poluarea aerului în condițiile valorificării eflu-enților de la creșterea animalelor ca materiale fertilizante pentru solurile agricole. Între aces-te trei componente importante ale mediului există interrelații care fac ca poluanții să trea-că dintr-un mediu în altul. De aceea, fermierii necesită sprijinul cercetătorilor și al inginerilor pentru o abordare interdisciplinară asociată cu punerea la dispoziție a tuturor mijloacelor ne-cesare pentru un demers sustenabil (Figura 2). De la producţie la valorificarea efluenţilor de la creşterea animalelor

Atunci când numărul animalelor este mult mai mare decât cel optim pentru suprafața agricolă a fermei, cantitatea dejecțiilor depășește nece-sarul posibil de utilizat ca îngrășământ organic, astfel că acestea devin deșeuri care trebuie sto-cate și apoi eliminate. Depășirea capacităților de depozitare a dejecțiilor, asociată cu o serie de alte considerente (lipsa timpului necesar organizării aplicării materialelor fertilizante organice, lipsa echipamentelor mecanice etc.), a condus uneori la deversarea unor cantități însemnate de dejecții în apele râurilor sau de-pozitarea acestora aleatorie pe terenuri necul-

Utilizarea efluenţilor de la creşterea animalelor

1. În agricultura durabilă nu putem vorbi doar despre o simplă utilizare

a efluenţilor, ci despre valorificarea

acestora având în vedere

reconsiderarea lor ca resurse.

2. Colectarea, depozitarea,

tratarea, aplicarea şi încorporarea efluenţilor de la

creşterea animalelor trebuie să se facă în baza unei bune

cunoaşteri teoretice şi practice.

3. o bună cunoaştere a caracteristicilor chimice ale diferitelor tipuri de efluenţi. Respectarea

normelor privind protecţia mediului

înconjurător împotriva poluării.

Figura 2 – Paşii de urmat pentru o utilizare durabilă a efluenţilor de la creşterea animalelor

20 21

tivate. Încărcarea resurselor de apă cu nutri-enți proveniți din deversările dejecțiilor de la fermele de animale este o consecință negativă, atât a neglijenței și exploatării unor utilaje teh-nologice și bazine de stocare defecte, cât și a nerespectării legislației în vigoare privind apa și protecția mediului.

Administrarea dejecțiilor semilichide și lichi-de pe terenuri cu pantă accentuată, pe terenuri slab drenate, înghețate, pe terenuri situate în apropierea cursurilor de apă sau prin aplicarea unor cantități excesive și alegerea greșită a mo-mentului administrării sunt practici agricole care contribuie la poluarea apelor.

o altă practică greșită este depozitarea îngrășă-mintelor organice direct în câmp sau la margi-nea parcelei, chiar și pentru perioade scurte de timp, deoarece pot fi surprinse de ploi puter-nice care vor provoca spălarea acestora și deci o poluare a solului și, prin urmare, a apelor. Din acest motiv, stocarea gunoiului de grajd în câmp, la capătul parcelei, așa cum procedează unii dintre agricultori, trebuie evitată.

Pierderile de nutrienţi

Îngrășămintele organice de la creșterea ani-malelor conțin azot sub două forme primare și anume: azot sub forma amoniului și azot orga-nic. Dacă încorporarea îngrăşămintelor se pe-trece în următoarele 24 de ore de la aplicare, azotul sub forma amoniului este reţinut în pro-porţie de 65%. Dacă încorporarea se petrece în următoarele cinci zile, azotul sub formă de

amoniu se va pierde prin volatilizare. Azotul sub formă organică nu se pierde prin volatili-zare, dar este nevoie de timp pentru ca acesta să devină disponibil pentru plante. Prin ur-mare, în utilizarea îngrăşămintelor organice un rol important îl au cunoaşterea acestor procese şi construirea unui plan de fertilizare efficient, aplicat cu maximum de rigoare pentru a creşte eficienţa valorificării azotului şi a diminua efec-tele negative asupra mediului înconjurător, cum este poluarea cu nitraţi.

Conform prevederilor Directivei 91/676/Cee, INCDPAPM-ICPA-Bucureşti a pus la dispoziţia fermierilor un plan de fertilizare care să per-mită încadrarea în limita admisă (170 kg/ha) privind cantitatea de azot (substanţă activă) la unitatea de suprafaţă (http://www.icpa.ro).

Acest plan de fertilizare permite:• calculul anual al necesarului de azot;• stabilirea cantităţilor de îngrăşăminte or-

ganice existente sau posibil de produs;• evaluarea periodică (anual sau la patru ani)

a situației agrochimice a solurilor;• furnizarea de informații necesare pentru

alcătuirea planului de fertilizare pentru anul agricol următor.

este de reținut că pentru unul și același produs, conținutul în diferiți compuși (materie organi-că, N, P, K etc.) variază în funcție de tipul de furajare, de sistemul de creștere, de cantitatea de paie din așternut, de modul de depozitare a efluenților, de eventuala diluare prin interme-diul apei de ploaie a acestora sau de apa de spă-

lare a pardoselii din sala de muls. De aceea, nu se poate vorbi despre rețete universal valabile, ci despre situații specifice fiecărei ferme și fie-cărui sezon. Asfel, de fiecare dată se va acționa corespunzător situației existente. Multe dintre problemele asociate împrăștierii pe terenurile

agricole a efluenților de la creșterea animale-lor sunt datorate unei cunoașteri insuficiente a compoziției chimice, a metodelor de aplicare, a momentului optim de aplicare etc. De aceea, este necesară o mai bună cunoaștere pentru o mai bună valorificare a efluenților (Figura 3).

Figura 3 – o mai bună cunoaștere a efluenților pentru o mai bună utilizare a acestora

22 23

Principiul reconsiderării importanței materiei organice pentru mediul înconjurător este fun-damentat de necesitatea de a întoarce în me-diul înconjurător ceea ce a fost luat prin proce-sele primare de producere a biomasei pornind de la elementele simple.

Rolul materiei organice în ameliorarea proprietăţilor solului

există două surse de materie organică ce stau la baza acumulării materiei organice în sol, una internă și alta externă solului.

Reconsiderarea importanţei materiei organice pentru sol

Materia organică se regăsește în sol sub trei forme:

• fracţia nealterată, care este constituită din toate resturile vegetale și animale, mai mult sau mai puțin fragmentate mecanic prin acțiunea destructivă a diferiților agenți micro- și macro-vegetali sau animali.

• fracţia alterată, care cuprinde fragmentele grosiere și particulele fine și foarte fine de țesuturi în curs de descompunere, humifi-care.

• fracţia humică, cea mai valoroasă și cea mai stabilă, care este materia organică specifică solului. Substanțele humice sunt

Fitotoxicitatea

efectul favorabil asupra fertilității solului și asupra proprietăților acestuia (fizice, chimice și biologice) a fost pus în evidență încă din tim-puri foarte îndepărtate. De aceea, este în tradi-ția fermierilor să asocieze producția vegetală cu producția animalieră pentru a-și putea asigura materiale fertilizante ieftine și de bună calitate.

Apariția fertilizanților de sinteză și uneori utili-zarea lor exclusivă a perturbat fluxul natural al

nutrienților în cadrul unui sistem bine structu-rat, care este ferma agricolă.

În agricultura durabilă, efluenții de la produc-țiile animaliere sunt primii utilizați pentru a răspunde nevoii de nutrienți pentru plante, iar fertilizanții de sinteză se constituie într-un aport secundar menit să completeze necesarul de nutrienți ai plantelor cultivate în funcție de nivelurile producțiilor pe care fermierul doreș-te să le atingă.

Diferitele tipuri de efluenți pot fi aplicați pe solurile agricole în stare proaspătă sau după o prealabilă compostare.

o conducere greșită a procesului de composta-re sau lipsa de maturitate și stabilitate a com-postului pot conduce la efecte negative asupra plantelor cultivate, precum inhibarea germina-ției, afectarea procesului de creștere a plante-lor, scăderea producției etc.

Toate acestea sunt determinate de fenomene de fitotoxicitate generată de prezența unor com-puși toxici (hidrogen sulfurat, sulfat de dimetil, metanetiol etc.) prezenți în compostul imatur. Pentru a se evita astfel de fenomene de fitotoxi-citate, este bine ca, înainte de a fi folosit pentru culturi, să se facă o testare a stării de maturitate a compostului cu plante specifice, precum cres-onul (Lepidium sativum).

Acest lucru se impune mai ales la folosirea compostului rezultat din efluenții de la crește-rea animalelor în producerea de răsaduri. Procese de eroziune și de formare a crustei la suprafața solului datorate efectelor producției agricole asupra stabilității structurale

24 25

neoformații de sinteză, polimerizate (acizi fulvici, acizi huminici și humine) rezultate din produșii intermediari de descompu-nere microbiologică a resturilor vegetale și animale (Ionescu et al., 1985).

Fiecare stare în care se găsește materia organică joacă un rol deosebit în sol, dat fiind că materia organică este cea care contribuie la ame liorarea proprietăților fizice, chimice și biologice ale acestuia.

Ameliorarea proprietăților fizice ale solului

Practicile agricole au făcut ca solurile să fie su-puse unor procese de degradare a proprietăți-lor fizice, chimice și biologice ale acestora, iar efectele lor sunt eroziunea hidrică, eroziunea

eoliană, sărăturarea solurilor, alunecările de teren etc., care afectează deopotrivă fertilitatea și, implicit, posibilitatea de a mai fi cultivate. Acest lucru conduce la diminuarea resurselor de sol de bună calitate pentru agricultură.

În ultimele decenii, aplicarea materiei organice în sistemele de producție agricolă a căpătat o foarte mare atenție în numeroase țări europe-ne, dar nu numai. Acest lucru se datorează nu doar efectelor benefice ale acesteia, dar și creș-terii cantităților de deșeuri organice biodegra-dabile și vânzării acestora la prețuri foarte mici.

Materia organică este foarte importantă pentru sol, întrucât face să crească stabilitatea structu-rală a acestuia, mărește capacitatea pentru apă și aer a solului, contribuie la creșterea fertilită-ții naturale a solului, face să crească capacitatea

de adsorbție a acestuia, îndeplinind un rol epu-rator prin reținerea unor compuși, împiedicând astfel levigarea lor odată cu apa din precipitații sau cu cea de irigat și limitând poluarea apelor subterane etc.

Solul este alcătuit din particule minerale care sunt grupate și lipite între ele prin componen-tele materiei organice, formând complexele or-gano-minerale (Figura 4). Produsele interme-diare de degradare microbiologică și enzimatică a resturilor vegetale, animale și a biomasei mi-crobiene din sol se leagă prin forțe fizice și chi-mice cu fracțiile minerale, formând complexe organo-minerale nehumice. Acestea sunt relativ instabile, fiind ușor desfăcute de apă.

Materia organică şi stabilitatea hidrică a so-lului. există o legătură foarte puternică între prezenţa materiei organice în sol şi stabilita-tea hidrică a agregatelor de sol şi, mai departe, structura solului. Rădăcinile plantelor, în că-utarea hranei și a apei pătrund prin stratul de sol astfel structurat și îl fragmentează. În jurul rădăcinilor, microflora rizosferică se dezvoltă abundent, eliberând componenți organici re-zistenți la descompunerea microbiologică, care leagă mai trainic agregatele de sol deja formate. Prin spațiul lăsat de rădăcinile moarte și des-compuse, dar și prin canalele create de orga-nismele animale din sol circulă apa și pătrunde aerul, creând condiții prielnice pentru sinteza substanțelor humice propriu-zise. Acestea, prin legături fizice și chimice, contribuie la o stabili-tate crescută a agregatelor de sol.

Materia organică şi capacitatea solului de re-ţinere a apei. Humusul, în special, este capabil să rețină apa de 3-5 ori mai mult decât propria greutate. Un sol bine structurat reține apa în spațiile sale lacunare și capilare. De asemenea, un sol, chiar structurat, dar sărac în materie or-ganică, reține numai pentru scurtă vreme apa provenită din precipitații sau din irigație. Mate-ria organică, în special cea humificată, pe lângă faptul că reține apa, este și refractară la cedarea acesteia. De aceea, culturile agricole pot trece mai ușor peste perioadele de secetă excesivă pe solurile cu un conținut ridicat de humus decât pe solurile sărace în materie organică.

Ameliorarea proprietăților chimice ale solului

Plantele cultivate au nevoie de o serie de nu-trienți pe care oamenii de știință i-au clasificat în funcție de rolul lor în procesele fiziologice de creștere și dezvoltare a plantelor astfel:• macronutrienți care provin din atmosferă,

precum dioxidul de carbon (Co2), din apă (H2o) și din sol și care nu sunt priviți ca li-mitativi pentru producția culturilor: carbonul (C), hidrogenul (H) și oxigenul (o);

• macronutrienți ce provin în cea mai mare par-te din sol, care sunt denumiți, în general, „nu-trienți minerali” și care sunt limitativi pentru producția plantelor cultivate: azotul (N), fos-forul (P), potasiul (K), sulful (S), calciul (Ca), magneziul (Mg);

• micronutrienți esențiali pentru creșterea plantelor, care provin din sol: molibden (Mo), Figura 4 – Aspecte privind alcătuirea solului

Componentele minerale ale solului

26 27

bor (Bo), clor (Cl), cupru (Cu), zinc (zn), man-gan (Mn), fier (Fe).

gunoiul de grajd este o sursă excelentă de nu-trienți și de materie organică pentru sol. Acesta face să crească indirect cantitatea de materie organică din sol, deoarece prin creșterea pro-ducției culturilor agricole crește și cantitatea de reziduuri produse de acestea.

Ameliorarea proprietăților biologice ale solului

Solurile găzduiesc o microfaună şi mai ales o microfloră deosebit de abundente şi de diver-sificate. Diversitatea organismelor din sol este foarte importantă pentru agricultura durabilă, întrucât acestea oferă numeroase „servicii” sis-temelor agricole, inclusiv reciclarea nutrienţi-

lor necesari plantelor cultivate, menţinerea structurii solului, transformarea unor compuşi chimici din toxici în netoxici şi controlul asupra bolilor şi dăunătorilor plantelor şi animalelor. Menţinerea activităţii organismelor din sol nu poate fi asigurată în absenţa materiei organice.

Îngrășămintele organice introduse sporesc ac-tivitatea biologică și îmbunătățesc rezervele de humus ale solului. Materia organică introdusă în sol sau rămasă în sol după un ciclu de vegeta-ție, inclusiv cea care provine din efluenții de la creșterea animalelor, suferă un proces complex de degradare biologică și biochimică (enzima-tică), un proces de ardere biologică și de humi-ficare, precum și de asimilare în biomasa nou formată. Introducerea în sol a composturilor și a gunoiului de grajd fermentat aerob contribu-ie la menținerea echilibrului biologic în solurile fertile sau îl îmbunătățesc în cazul solurilor cu fertilitate scăzută.

Rolul materiei organice în îmbunătăţirea fertilităţii solului

Construirea și menținerea fertilității solului este un obiectiv central al agriculturii durabile, iar aceasta nu se poate realiza decât prin inter-mediul aportului de materie organică de bună calitate provenind din îngrășămintele organice. Materia organică din sol (sub formă de humus) și cea introdusă sub formă de îngrășăminte or-ganice, care se transformă în humus, condițio-nează fertilitatea solului.

Organizarea şi profilul fermelor

Un rol important în managementul fermelor îl are organizarea acestora în funcție de profi-lul pe care îl au sau de structura producției pe care urmează să o realizeze. Nu este importantă dimensiunea fermei, ci organizarea acesteia și tipurile de producție pe care le realizează, iar în cazul producției animaliere, importantă este dimensionarea numărului de animale în raport cu suprafața de teren.

Fermele mixte, în care se îmbină producția ve-getală, producția animală, prelucrarea unora din produsele agricole și chiar comercializa-

rea lor, sunt ferme care contribuie la dezvolta-rea durabilă și la limitarea efectelor producției agricole asupra mediului înconjurător. În astfel de ferme se realizează un circuit al produselor, inclusiv cel al efluenților de la creșterea anima-lelor, iar cantitățile de deșeuri sunt reduse la minimum.

Metode şi mijloace de colectare şi depozitare

După anii 1990, fermele din Ue au fost încura-jate și susținute să contribuie la protecția me-diului înconjurător și înfrumusețarea acestuia și la crearea unui spațiu rural agreabil, dezvol-tându-se totodată conceptul de „turism rural”

Managementul durabil al gunoiului de grajd

Femă mixtă (producție vegetală și animalieră – vaci de lapte), Angers – Franța (V. Stan, foto colecție proprie, 2004)

28 29

asociat tradiției și valorilor rurale. În aceste ferme, a fost adaptat la normele europene în-tregul sistem de management al efluenților de la creșterea animalelor, de la colectare până la valorificare.

În ceea ce privește depozitarea efluenților de la creșterea animalelor există două posibilități: depozitarea în incinta fermei și depozitarea în câmp.

Fermele mixte sau cele special destinate pro-ducției animaliere trebuie prevăzute, încă din faza de proiectare, cu mijloace și facilități co-respunzătoare pentru managementul efluenți-lor de la creșterea animalelor.

Depozitarea la fermăDepozitarea efluenților de la creșterea animale-lor, mai ales a celor în stare lichidă și semilichi-dă, trebuie să se facă în fose sau cuve speciale,

• grămada va fi așezată la o distanță de 20 metri față de un canal de scurgere, de o sur-să de apă de suprafață sau de un foraj pen-tru apă;

• grămada nu va fi așezată într-o zonă joasă de relief, pentru a se evita acumularea apei, într-o zonă inundabilă sau pe o pantă mai mare de 10%;

• locul de depozitare în câmp se va schimba în fiecare an pentru a se evita acumularea excesivă de nutrienți;

• la stocarea dejecțiilor de la păsări se va avea în vedere că acestea au un conținut de ma-terie uscată ridicat, iar depozitarea lor nu va trebui să depășească o lună;

• dacă gunoiul de grajd este uscat, depozita-rea lui va fi limitată la zece luni.

Metode de tratare

efluenții de la creșterea animalelor pot fi va-lorificați atât în stare proaspătă cât și după o tratare prealabilă. Aplicarea unui procedeu de tratare conduce la îmbunătățirea calității în-grășământului organic și la o valorificare supe-rioară ulterior. Dintre metodele de tratare, cea mai cunoscută este digestia aerobă sau com-postarea în urma căreia rezultă compostul, care este un îngrășământ organic deosebit de valoros ce se folosește în producția agricolă. o a doua metodă este reprezentată de tehnologia producerii biogazului (bazată pe digestia sau fermentarea anaerobă) care utilizează efluenții de la creșterea animalelor pentru producția de biogaz, respectiv gaz metan (CH4).

care nu au contact cu mediul înconjurător și a căror capacitate poate asigura o depozitare pe o durată de minimum șase luni.

Depozitarea îngrășămintelor organice solide (gunoi de grajd, dejecții de la crescătoriile de păsări, compost etc.) trebuie să se facă pe su-prafețe betonate, cu o bună izolație față de sol, cu o bună pantă de scurgere a mustului către o gură de colectare, racordată la o fosă, de aseme-nea, izolată față de sol, cu o capacitate de depo-zitare de minimum trei luni.

În cazul efluenților semilichizi, al căror conți-nut în materie uscată este sub 35%, depozitarea se va face în spații acoperite.

Depozitarea în câmpÎn condițiile în care depozitarea efluenților se va face în câmp, trebuie să se respecte urmă-toarele reguli:

Compostarea poate fi definită ca un procedeu biologic controlat de conversie și de valorificare a materialelor organice reziduale (subproduse ale biomasei, deșeuri organice de origine bio-logică) într-un produs stabilizat, igienic, ase-mănător pământului, bogat în compuși humici (Mustin, 1987).

A composta înseamnă a recicla materia organi-că și a reînnoda ciclurile naturale care au fost întrerupte prin abandonarea practicilor cores-punzătoare. În același timp, despre compostare se poate spune că:• este o tehnică de stabilizare și de tratare aero-

bă a deșeurilor organice biodegradabile;• se adresează tuturor deșeurilor organice, dar

în special deșeurilor solide și semi-solide;• este un mod de a distruge seminţele plante-

lor nedorite (buruieni), iar prin intermediul căldurii şi al diferiţilor factori interni, pot fi distruşi germenii patogeni şi diferiţi paraziţi, vectori ai bolilor;

• este o tehnică biologică de reciclare a materiei organice care, de-a lungul evoluţiei sale, con-duce la obţinerea humusului, factor de stabi-litate şi de fertilitate pentru soluri;

• este rezultatul unei activităţi microbiologice foarte complexe, survenind în condiţii speci-fice.

Compostarea ajută la gestionarea unor cantități foarte mari de deșeuri organice într-o manieră durabilă. este una dintre tehnologiile ce alcătu-iesc strategiile de management integrat al deșe-urilor, folosită pentru reciclarea materiei orga-nice într-un produs util (giglotti et al., 2005).

30 31

Tehnologia producerii biogazului este din ce în ce mai prezentă în incintele fermelor destinate producției animaliere. Biogazul re-zultă din digestia sau fermentarea anaerobă (în absența oxigenului) a biomasei reprezentată de efluenții de la creșterea animalelor sau alte surse. Biogazul poate fi folosit pentru a produce energie termică sau energie electrică. Această tehnologie capătă din ce în ce mai mult interes în rândul fermierilor din România cu atât mai mult cu cât este o resursă energetică ce poate înlocui sursele energetice convenționale.

Tehnologia producerii biogazului pre-zintă o serie de avantaje, după cum urmează:• Din volumul de biogaz produs, 55-85% este

reprezentat de gazul metan; • Permite diminuarea costurilor la nivelul ex-

ploatațiilor agricole, rezolvarea unor proble-me legate de mediul înconjurător și, genera-rea de venituri suplimentare;

• Asigurarea autonomiei în privința căldurii în contextul creșterii costurilor cu energiile con-venționale;

• Diversificarea posibilităților de valorificare a subproduselor obținute din producția agricolă;

• Reducerea cheltuielilor aferente achiziționării de îngrășăminte chimice ca urmare a valorifi-cării potențialului nutrițional al digestatului rezultat la finalul procesului de metanizare;

• Tratarea deșeurilor organice prin această teh-nologie se realizează la prețuri competitive;

• Transformarea efluenților de la creșterea ani-malelor sau a altor tipuri de deșeuri organice cu valoare agronomică ridicată, în materiale fertilizante avansate din punct de vedere al stadiului disponibilității nutrienților și al ca-lității materiei organice pe care produsul final al digestiei anaerobe, digestatul, o conține;

• Digestatul este un material care nu mai păstrează mirosurile materialelor ce au

alcătuit substratul inițial și este liber de agenți patogeni;

• Digestatul este un produs bogat în elemente nutritive precum fosforul (P), azotul (N) și potasiul (K);

• Suprimarea insectelor ce se dezvoltă în jurul platformelor sau al foselor de stocare a dejec-țiilor de la animale;

• Biogazul este o sursă de energie regenerabi-lă care poate înlocui cu succes energia fosilă, prin urmare contribuie la dezvoltarea dura-bilă, impactul lui asupra mediului înconjură-tor fiind mult mai scăzut;

• Mirosul generat de instalaţiile de metanizare este mult mai redus decât cel generat de alte metode;

• Recuperarea biogazului, respectiv a metanu-lui și utilizarea energetică a acestuia permit reducerea considerabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră (CH4, Co2);

• Tratarea anaerobă a deșeurilor organice are efecte benefice asupra apelor prin limitarea şi chiar eliminarea scurgerii levigatelor;

• Digestia anaerobă protejează apele subtera-ne, datorită sistemelor de protecție și izolare cu care sunt prevăzute instalațiile, spre deo-sebire de lagunele convenționale din care se pot scurge levigate către apele freatice;

• Metanizarea este un proces care permite în-chiderea ciclului carbonului întrucât bilanțul acestuia este neutru.

orice avantaj sau beneficiu pe care îl poate oferi digestia anaerobă aplicată deşeurilor organice este legat de o gestionare corespunzătoare a procesului, asociată unui management integrat al deşeurilor organice.

Valorificarea în agricultură

efluenții de la creșterea animalelor (gunoiul de grajd și nămolul sau tulbureala) conțin elemen-te fertilizante și materie organică necesare so-lului și culturilor agricole. o bună valorificare a acestora permite realizarea de economii în ceea ce privește inputurile de producție respectând totodată mediul înconjurător.

Stabilirea dozelor de îngrășăminte organice (Tabelul 1) se poate face pornind fie de la cri-teriul bilanțului substanței organice din sol în cadrul asolamentului, în ideea menținerii sau creșterii procentului de humus la nivelul per-mis de condițiile naturale locale, fie pornind de la obiectivul imediat care se referă la asigurarea

Tehnologia compostării în spații acoperite semi-închise și cu aerare forțată, în celule tip siloz, acoperite cu prelată „gorecover” pentru limitarea dispersiei mirosurilor (V. Stan. Foto personale, Austria și Spania, 2010)

Prima uzină modernă de producere a biogazului, de la Filipeștii de Pădure, realizată în România (2013)

(R., Abrihan, 2010. Forbes Romania)

32 33

parțială sau integrală a necesarului de elemen-te nutritive pentru culturile din asolament.

În primul caz se impune cunoașterea, pe de o parte, a cantității de humus ce poate rezulta dintr-o tonă de îngrășământ organic aplicat so-lului, iar pe de altă parte cunoașterea cantității de humus degradat biochimic anual în cazul fiecărei culturi pentru asigurarea parțială a ele-mentelor nutritive necesare formării recoltei (lixandru et al., 1990).

Gestiunea nitraţilor de origine agricolă la nivel de parcelă şi la nivel de fermă

Pentru limitarea riscului poluării cu nitrați de origine agricolă este necesară o bună gestiona-

re a acestui tip de nutrienți, atât la nivel de par-celă cât și la nivel de fermă. De asemenea, este necesară o bună cunoaștere a surselor, a nevoi-lor plantelor și a proceselor care implică azotul.Asigurarea unei fertilizări optime cu azot pen-tru a răspunde necesarului plantelor cultivate constă în a aplica acea cantitate de azot care, la un conținut în nitrați cât mai mic posibil, per-mite realizarea unor producții maxime. De ace-ea, cea mai eficientă și simplă metodă de calcul pentru a evita constituirea unui surplus de azot în sol este metoda bilanțului.

Bilanțurile la nivel de parcelă pot fi dirijate ți-nându-se cont de diversitatea practicilor de fer-tilizare pe parcelele aceleiași exploatații agrico-le și pot permite definirea dozelor optime de îngrășăminte în raport cu producția (din punct

de vedere cantitativ și calitativ) și cu protecția mediului înconjurător.

o fertilizare cât mai precisă cu azot nu are alt scop decât să pună la dispoziția culturilor azo-tul de care acestea au nevoie. În acest sens, agri-cultorul trebuie să poată estima cât mai obiectiv producția de realizat la unitatea de suprafață și

să evalueze corect diferitele surse potențiale de azot în baza analizelor de care dispune. Pentru diagnosticarea necesa rului de azot există dife-rite metode care se bazează pe teste ce se pot efectua la sol sau la plantă.

la fertilizarea cu azot, mai ales în cazul grâu-lui, trebuie să se realizeze un calcul în trei etape succesive care se referă la: estimarea obiecti-vului de producție, determinarea resturilor de azot din sol la ieșirea din iarnă și considerarea oricăror altor surse de azot.

În prima etapă, estimarea obiectivului de pro-ducție, trebuie să se evalueze nevoile culturii. Acestea sunt direct proporționale cu randa-mentul final (producția medie la hectar) posibil de realizat pe parcela luată în calcul.

Acest randament poate varia de la un an la al-tul în funcție de o serie de alți factori ce trebuie

Tabelul 1. - Cantităţile de gunoi de grajd recomandate pentru aplicare anuală în sol (t/ha) (după Codul de bune practici agricole, 2003)

gradul de fer-mentare

zona de stepă zona de silvostepă zona forestieră

Textura solului

ușoară mijlocie grea ușoară mijlocie grea ușoară mijlocie grea

Cerealepăioase

Puțin fermentat 15-20 20-25 25-30 20-25 25-30 30-35 20-25 30-35 30-35

Bine fermentat 10 10-15 15-20 10-15 15-20 20-25 10-15 15-20 20-25

PorumbPuțin fermentat 20-25 25-30 30-35 25-30 30-35 35-40 25-30 30-35 35-40

Bine fermentat 10-15 15-20 20-25 15-20 20-25 25-30 15-20 20-25 25-30

Plante tehnice

Puțin fermentat 25-30 30-35 35-40 30-35 40 30-35 35-40 35-40 35-40

Bine fermentat 20-25 25-30 25-30 20-25 30 25-30 25-30 25-30 25-30Culturi legumicole Bine fermentat 30-40 35-40 40 30-35 30-40 35-40 30-35 30-35 35-40

Pomi pe rod Bine fermentat 30 35-40 40 30-35 30-40 35-40 30-35 30-35 40Viță-de-vie neviguroasă Bine fermentat 20 20-30 30-35 20-25 25-30 30-35 30-35 30-35 35-40

Viță-de-vie viguroasă Bine fermentat 30 30-35 30-35 30-35 35-40 40 30-35 35-40 40

Fertilizarea cu azot

Unde este limita?

Producţiile ridicate nu se bazează

pe cantităţile mari de îngrăşăminte cu azot.

Cantităţile mari de nitraţi la nivel de parcelă sunt

valorificate parţial de culturile agricole, iar resturile rămase

în sol poluează apele.

limitarea riscurilor de poluare cu nitraţi de origine agricolă

Bilanţul azotului la nivel de parcelă

34 35

Acest N excedentar are o destinație dublă:• fie se regăsește, în totalitate sau în parte,

în materia organică a solului (Norganic, sau în sol sub formă minerală utilizabilă de către plante),

• fie el constituie, în totalitate sau în parte, o cantitate de azot pierdut (Npierdut): este vor-ba de pierderi de azot fie în atmosferă, fie în apele de suprafață, fie în apele subterane.

Nexcedentar = Nsol + N pierdut

Sistemul este în echilibru dacă N importat + N fixat = N produse exportate fără modificarea N sol (Norganic+ Nmineral).

Uneori, sistemul este în dezechilibru; fie azotul se acumulează în sol, cel mai bine sub formă de materie organică ne-excedentară, fie au loc pierderi importante; fie, din contră, apare sără-cirea depozitului de azot din sol (Falisse, 1991).

considerați în raport cu caracteristicile eco-pe-dologice și climatice ale zonei.

Determinarea resturilor de azot la ieșirea din iarnă este necesară întrucât o parte din nevoile culturii pot fi acoperite de acestea.

luarea în considerare a tuturor celorlalte sur-se de azot se referă îndeosebi la mineralizarea humusului și la efectele aplicării dejecțiilor de la animale.

estimarea azotului provenind din efluenții din zootehnie poate fi mai dificilă, însă există tabele de echivalență realizate în funcție de speciile de animale și de rația alimentară a acestora.

Un rol important în buna valorificare a fertili-zării cu azot îl are modul de aplicare. Pentru a putea urmări evoluția existentului de azot la ni-

vel de parcelă este necesar să se realizeze perio-dic analizele chimice conform Codului de bune practici.

În ceea ce privește gestionarea nitraților la ni-vel de fermă, diversitatea situațiilor apare ca urmare a cantităților de azot utilizat, apoi a densității azotului utilizat la unitatea de supra-față (densitatea globală a azotului sau numărul de kg de azot disponibil pe hectar de teren agri-col). la nivel de fermă, bilanțul azotului ia în consi-derare următoarele categorii de azot: azotul to-tal disponibil, azotul importat, azotul exportat, azotul fixat și azotul excedentar.

Azotul total disponibil se compune din: • azotul importat sau achiziționat (Nimportat),• azotul fixat din atmosferă (Nfixat),• azotul rezultat în sol din ciclul azotului (Nsol).

Nimportat = N din îngrășămintele minerale + N conținut în furajele animalelor + N conținut în alte materii organice;Nfixat = cantitățile de azot mineral fixat de plan-tele leguminoase;Nsol = N din materia organică din sol; trebuie contabilizată la intrări, cu condiția de a o con-tabiliza în utilizările N care iese, provenind din materia organică.

Azotul exportat este azotul care rezultă din procesele de producție agricolă (produse agri-cole vegetale și animale, primare și secundare):

Nexportat = Nconținut în produsele animale și vegetale exportate + N din efluenții de la animale exportați

Azotul excedentar rezultă din ecuația:

Nexcedentar = N importat + N fixat - Nexportat

Exemplu de calcul al dozei de azot (kg N s.a./ha) după metoda bilanţului

După Perspectives agricoles nr.97 – decembrie 1994, p. 34

grâu de toamnă pe sol de tip luto-argilos (planta premergătoare grâu)• necesar de azot pentru grâu: 6000 kg/ha x 3 kg/100 kg 180• rest de azot în sol după recoltă 40

Total necesar: 220existent în sol:

• resturi de azot în sol la ieșirea din iarnă (0-90 cm) 60• mineralizarea humusului 40• efectul plantei premergătoare - 20• efectul îngrășămintelor organice 0

Total azot furnizat de sol: 80Cantitatea de azot necesară spre a fi aplicată 220 – 80 = 140

36 37

Prevenirea poluării apelor de suprafață și a celor subterane

rând în considerare folosirea tuturor efluen-ților existenți în fermă și apoi, în completare, fertilizanți procurați din exterior, respectiv în-grășăminte chimice, îngrășăminte organice sau îngrășăminte organominerale.

Datorită specificității comportamentului azo-tului în sol, se impune ca fertilizarea cu acest nutrient și, de asemenea, tehnicile de cultură care influențează dinamica acestuia în sol, să fie conduse într-o manieră care să limiteze la maximum pierderile cu apa, diminuând astfel riscul de contaminare cu nitrați a apelor freati-ce și a apelor de suprafață.

În utilizarea gunoiului de grajd ca îngrășământ, momentul de aplicare pe terenul agricol este deosebit de important. Perioadele când se apli-că îngrășăminte organice trebuie stabilite în funcție de diferite condiții:• cât mai devreme posibil, în cadrul perioadei

de creștere a culturilor, pentru a maximiza preluarea nutrienților de culturi și a minimiza riscul poluării. În fiecare an, cel puțin jumăta-te din cantitatea de gunoi rezultată în timpul iernii, trebuie împrăștiată până la 1 iulie, iar restul, până la 30 septembrie;

• să fie evitată aplicarea lor în perioadele de extra-sezon (în afara fazelor de vegetație ac-tivă), care variază în cadrul țării, depinzând de condițiile climatice locale, între lunile oc-tombrie și februarie, perioada maximă fiind specifică pentru zonele umede și reci, în care sezonul de vegetație începe mai târziu; sunt permise excepții de la această regulă generală acolo unde planul de management stabileș-te că împrăștierea îngrășămintelor organice se poate realiza de-a lungul perioadei de ex-tra-sezon, fără riscul de producere a poluării apelor sau unde sunt condiții meteorologice excepționale;

• în anumite zone, în special pe soluri cu strat subțire calcaros, există pericol iminent de po-luare a apelor subterane; în funcție de speci-

ficul local, întotdeauna acest pericol trebuie luat în considerare când se aplică îngrășămin-te organice în astfel de areale cu risc ridicat;

• condițiile meteorologice, starea solului și a resurselor de apă care fac ineficientă sau ris-cantă aplicarea îngrășămintelor organice pe teren și trebuie luate măsurile necesare pen-tru evitarea poluării apelor.

Măsuri pentru limitarea scurgerilor la suprafaţă

Descărcarea sau depozitarea gunoiului în apro-pierea surselor de apă, golirea sau spălarea bun-cărelor și utilajelor de administrare a îngrășă-mintelor de orice fel în apele de suprafață sau în apropierea lor este interzisă, conducând la po-luarea mediului, și se sancționează potrivit legii.

Terenurile pe care se aplică îngrășăminte orga-nice trebuie alese cu grijă, astfel încât să nu se producă băltiri sau scurgeri în cursuri de apă. Riscul de producere a scurgerilor de suprafață pe un teren pe care s-a aplicat un îngrășământ organic variază în funcție de tipul de îngrășă-mânt, fiind mai mare în condiții similare la cele sub formă lichidă.

Îngrășămintele solide pot produce poluare numai în situația unor ploi abundente ce apar imediat după aplicare. Îngrășămintele organice lichide, dacă nu sunt aplicate corect, pot pro-duce poluare în mod direct. orice ploaie inter-venită curând după aplicarea lor va mări riscul de poluare.

Riscul de poluare cu nitrați a apelor de supra-față și subterane crește foarte mult în anumite situații de aplicare a îngrășămintelor - pe tere-nuri în pantă, inundate, înghețate sau acoperi-te cu zăpadă. Pe aceste terenuri, fertilizarea cu azot trebuie făcută cu anumite precauții.

Prevenirea şi controlul levigării nitraţilor

Pentru a reduce riscul de poluare a apelor sub-terane, îngrășămintele organice de la animale și alte deșeuri organice trebuie aplicate la o dis-tanță de 50 m de izvoare, fântâni sau foraje din care se alimentează cu apă potabilă sau pentru uzul fermelor de animale. În anumite situații, această distanță trebuie să fie mai mare, în spe-cial dacă izvorul este pe pantă sau fântâna este puțin adâncă (la suprafață). Trebuie avute în vedere toate sursele de apă din vecinătatea te-renului (proprietății). Aceste recomandări sunt obligatorii și în cazul depozitării temporare a îngrășămintelor organice în câmp.

este necesar să se întocmească un plan de fer-tilizare la nivelul fiecărei exploatații agricole mai mari de 10 ha, care trebuie să ia în primul

38 39

rilor capcană în perioadele de timp dintre două culturi (Stan V., 2013b). De asemenea, în plan-tațiile pomicole și chiar în cele viticole se poa-te adopta metoda înierbării intervalului dintre rânduri.

Atunci când proporția culturilor de primăvară este în detrimentul celor de toamnă, în cadrul asolamentului, va fi indispensabilă o bună ges-tiune a nitraților în toamnă prin recurgerea la tehnici de captare: culturi pentru îngrășăminte verzi sau o bună gestionare a resturilor vegetale (Machet și Mary, 1990).

Culturile de îngrăşăminte verzi sunt constitu-ite din anumite plante care se cultivă în scopul încorporării lor în sol odată cu lucrările de bază. Acestea sunt special cultivate pentru a utiliza nutrienții din sol evitând astfel riscul poluării, în special al celei datorate levigării. o modalita-te eficientă de obținere și utilizare a acestora o constituie practicarea culturilor ascunse.

După modul obținerii lor, îngrășămintele verzi pot fi: îngrășăminte verzi în cultură pură, când constituie cultura de bază și ocupă terenul în-treaga perioadă de vegetație; în cultură inter-mediară (cultura ascunsă, cultura în miriște și cultura de toamnă); îngrășăminte verzi sub formă de masă cosită (ca mulci vegetal). Cele mai importante sunt primele tipuri de culturi. Îngrășămintele verzi se pot aplica pe orice tip de sol, dar au o eficiență mai mare pe soluri să-race în materie organică (Codul de bune prac-tici agricole, 2005).

Pentru evitarea scurgerilor la suprafață pot fi luate o serie de măsuri, după cum urmează:• se va evita administrarea gunoiului de grajd,

ca și a oricărui tip de îngrășământ, pe timp de ploaie, ninsoare și soare puternic și pe terenu-rile cu exces de apă sau acoperite de zăpadă;

• nu se vor aplica aceste îngrășăminte dacă solul este înghețat sau dacă este crăpat în adâncime sau săpat în vederea instalării unor drenuri sau pentru a servi la depunerea unor materiale de umplutură sau dacă respectivul câmp a fost prevăzut cu drenuri sau a supor-tat lucrări de subsolaj în ultimele 12 luni;

• pe terenurile în pantă, fertilizarea se va face numai prin încorporarea îngrășă mintelor în sol și ținând cont de prognozele meteorologice;

• pe terenurile în pantă se vor organiza asola-mente speciale în care vor alterna culturi în

rânduri dese și culturi în rânduri distanțate, precum și benzi înierbate transversale pentru limitarea scurgerilor.

o atenție deosebită trebuie acordată culturilor pomicole și viticole, situate de regulă pe astfel de terenuri în pantă, la care procesele de erozi-une a solului și, implicit, pericolele de pierdere a nutrienților prin șiroire, sunt mai frecvente și mai intense.

În vecinătatea cursurilor de apă, a lacurilor care sunt expuse riscului de poluare cu nitrați (și în unele situații cu fosfați) transportați prin scurgerile de suprafață, sunt necesare măsuri speciale. Astfel, se impune păstrarea unei fâșii de protecție (de regulă înierbată) a cărei lățime va fi de:• minimum 5- 6 m în cazul cursurilor de apă;• cel puțin 30 m pentru cursuri de apă și de 100

m pentru captări de apă potabilă în cazul apli-cării efluenților lichizi.

Pe solurile saturate periodic cu apă sau inunda-te, trebuie ales momentul de aplicare a îngrășă-mintelor atunci când solul are o umiditate co-respunzătoare, evitându-se astfel pierderile de azot nitric cu apele de percolare și cu scurgerile de suprafață, precum și pierderile prin denitri-ficare sub formă de azot elementar sau oxizi de azot.

Pe cât posibil, trebuie evitată aplicarea îngră-șămintelor cu azot pe soluri în pantă, înghețate sau acoperite cu zăpadă, deoarece există riscul de spălare a nitraților la încălzirea vremii (Cod de bune practici agricole, 2002).

Măsuri pentru captarea nitraţilor

Numeroase cercetări au arătat că există riscul levigării nitraților, în perioadele ploioase, chiar în parcelele fertilizate cu doze corecte, după metoda bilanțului. În aceste perioade, la origi-nea levigării se află mineralizarea azotului din sol și transferul acestuia din compartimentele organice din sol (humus) în azot mineral (ni-trați), asimilabil de către plante. Această mi-neralizare, care reprezintă rezultatul activității microbiene a solului, este deosebit de intensă în perioadele mai calme din punct de vedere climatic, primăvara și toamna, respectiv, la un anumit nivel al umidității. Mineralizarea ce se petrece la nivelul solului este un proces natural inevitabil.

Pentru parcelele foarte sensibile în ceea ce pri-vește levigarea, se recomandă înființarea cultu-

40 41

Contact:

Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961

Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

e-mail: info@rndr.ro

Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea

Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin FeADR prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.

2015

Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii europene.

Se distribuie gratuit.

Departamentul Publicaţii USR

Bibliografie• Abrihan, R., 2010. Forbes Romania. 10 iulie 2010. Investiții de 5 mil. euro pentru prima stație românească de cogenerare cu biogaz.

http://www.forbes.ro• Bruncke, R., Alvo, P., Schuepp, P., gordon, R., 1988. effect of meteorological parameters on ammonia loss from manure in the fields.

În: Salazar, F.j., Chadwick, D., Pain, B.F., Hatch, D., owen, e.,2005. Nitrogen budgets for three cropping systems fertilised with cattle manure. Bioresource Technology 96, 235–245.

• eghball, B., g.D. Binford, Baltensperger, D.D.. 1996. Phosphorus movement and adsorption in a soil receiving long-term manure and fertilizer application. În: eghball, B., gilley, j.e., 1999. Phosphorus and Nitrogen in Runoff Following Beef Cattle Manure of Compost Application. Biological Systems engineering. Biological Systems engineering: Papers and Publications. University of Ne-braska – lincoln.

• Falisse, A., 1991. Systemes de production agricoleet azote. gestion de l’azoteagricole et quelite des eaux. Actes du Seminaire organise a la FUL les 23-24 mai. P.27-33.

• giglotti, g., Valentini, F., erriquens, F.g., Said-Pullicino, D., 2005. evaluating the efficiency of the composting process: a comparison of different parameters. În: Raut, M.P., Prince William, S.P.M., Bhattacharyya, j.K., Chakrabarti, T., Devotta, S., 2008. Microbial dynamics and enzyme activities during rapid composting of municipal solid waste – A compost maturity analysis perspective. Biore-source Technology 99, 6512-6519.

• Hartung, j., Phillips, V.R., 1994. Control of gaseous emissions from livestock Buildings and Manure Stores. journal of Agricultural engineering Research, 57, p: 173–189.

• Ionescu, Al., jinga, I., Ștefanic, gh., 1985. Utilizarea deșeurilor organice ca îngrășământ. ed. Ceres, București.• lixandru, gh., Caramete, C., Hera, Cr., Marin, N., Borlan, z., Calancea, l., goian, M., Răuță, C., 1990. Agrochimie. ed. Didactică și

Pedagogică, București.• Machet, j.M., Mary, B., 1990. effet de differences successions culturales sur les risques de pertes de nitrate en region grand culture.

Nitrates, agriculture, eau. Paris, 7-8 novembre, p.395-403.• Menzi, H., Katz, P., Frick, R., Fahrni, M., Keller, M., 1997. Ammonia emissions following the application of solid manure to grassland.

In: jarvis, S.C., Pain, B.F. (eds.), gaseous Nitrogen emissions From grassland. În: Salazar, F.j., Chadwick, D., Pain, B.F., Hatch, D., owen, e.,2005. Nitrogen budgets for three cropping systems fertilised with cattle manure. Bioresource Technology 96, 235–245.

• Mustin, 1987. le compost. gestion de la matière organique, editions F. Dubusc-Paris.• Perspectives agricoles, nr.97 – decembrie 1994, p.34.• Stan, V., 2013a. Managementul deșeurilor organice. editura AcademicPres, Cluj-Napoca.• Stan, V., 2013b. Protecția mediului prin agricultură durabilă. edtura Ceres, București.• Turner, C., Burton, C.H., 2003. Manure management. Treatment strategies for Sustainable Agriculture, 2nd edition. Silsoe Research

Institute.• Cod de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, 2002.• Cod de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, 2003.• Cod de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole, 2005.• Directiva Cadru a Consiliului 75/442/Cee privind deșeurile; modificată de Directiva 91/692/Cee, Regulamentul (Ce) nr. 1882/2003

și de: o.U.g. 78/2000 privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări și completări prin legea 426/2001; H.g. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei Naționale și a Planului Național de gestionare a Deșeurilor

• Decizia nr. 2000/32/Ce , amendata de Decizia nr. 2001/119 privind lista deșeurilor H.g. 856/2002 privind evidenta gestiunii deșe-urilor și aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase

• Directiva 2008/98/Ce a Parlamentului european și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive - http://ec.europa.eu/environment/waste/framework/index.htm.

• Directiva 91/676/Cee a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole.

• Directiva 2000/60/Ce a Parlamentului european și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comu-nitară în domeniul apei

• http://www.icpa.ro/

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale