managementul deseurilor

9
 MANAGEMENTUL DESEURILOR 1. CONCEP T SI GEST IONARE Creşterea continuă a efectivului populaţiei umane determină creşterea producţiei, implicit creşterea consumului de resurse, generând un impact semnificativ asupra mediului. Fabricarea oricărui produs presupune generarea anumitor presiuni asupra mediului, de la consumul resurselor naturale până la eliminarea acelor părţi ce nu mai pot fi utilizate denumite deşeuri . Produsele de la o anumită componentă sau compartiment sunt întotdeauna o resursă utilă pentru o altă componentă sau compartiment. Producţia şi utilizarea resurselor variază semnificativ de la o ţară la alta.Se preconizează o creştere a utilizării resurselor spre anul 2020; consumul familial pe cap de locuitor este în creştere  în toate ţările europene, atingând în ţările din Europa de Vest şi Centrală un nivel de circa patru ori mai mare decât din Estul Europei. Aceast ă si tu a ţ i e es te explicat ă de gr adul de dezvolt ar e socio – economic al ţă rilor respective, astfel, dacă în ţările mai sărace majoritatea populaţiei cheltuieşte puţin peste bunurile strict necesare, ţările dezvoltate îşi permit diferite tipuri de consum si confort. Fig. 1. Ciclul de viaţă de la extracţie la producţie, consum şi deşeuri (Mediul în Europa la a patra evaluare, Nr. 1/2007, Cap.6, Consumul şi producţia durabilă, EEA ) Gestionare a deseurilor, cunoscută si ca managemen tul deseurilor , se refer ă la educatia privind cole ctare a, transportul, tratarea, reciclarea si depozitare a de seurilor. În România 1

Upload: isvoranuandrada

Post on 18-Jul-2015

203 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 1/9

 

MANAGEMENTUL DESEURILOR

1. CONCEPT SI GESTIONARE

Creşterea continuă a efectivului populaţiei umane determină creşterea producţiei, imcreşterea consumului de resurse, generând un impact semnificativ asupra mediului.

Fabricarea oricărui produs presupune generarea anumitor presiuni asupra mediului,

consumul resurselor naturale până la eliminarea acelor părţi ce nu mai pot fi utilizate dendeşeuri. Produsele de la o anumită componentă sau compartiment sunt întotdeauna o resursăpentru o altă componentă sau compartiment.

Producţia şi utilizarea resurselor variază semnificativ de la o ţară la alta.Se preconizecreştere a utilizării resurselor spre anul 2020; consumul familial pe cap de locuitor este în cre în toate ţările europene, atingând în ţările din Europa de Vest şi Centrală un nivel de circa patmai mare decât din Estul Europei.

Această situaţie este explicată de gradul de dezvoltare socio – economic al ţrespective, astfel, dacă în ţările mai sărace majoritatea populaţiei cheltuieşte puţin peste bu

strict necesare, ţările dezvoltate îşi permit diferite tipuri de consum si confort.

Fig. 1. Ciclul de viaţă de la extracţie la producţie, consum şi deşeuri (Mediul în Europa laa patra evaluare, Nr. 1/2007, Cap.6, Consumul şi producţia durabilă, EEA )

Gestionarea deseurilor, cunoscută si ca managementul deseurilor , se referă la edprivind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea si depozitarea deseurilor. În Ro

Page 2: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 2/9

 

activitatea de gestionare a deseurilor implementează o serie de directive ale Consiliului EuCoordonarea acestei activităti cade în sarcina Ministerului Mediului si a Agentiei Nationale pProtectia Mediului (ANPM).Japonia este una dintre tările în care reciclarea este reglementatlege si general acceptată de către locuitori, mai mult decât în celelalte tări.

2. TIPURI DE DESEURI

Deşeurile pot fi clasificate in funcţie de mai multe criterii:

• în funcţie de provenienţa lor;• în funcţie de consistenţă;• în funcţie de biodegradabilitatea lor.

După sistemul EEA (European Environment Agency) deşeurile pot fi impărţite înurmătoarele categorii:

• deşeuri periculoase;• deşeuri municipale;• nămoluri de epurare;• deşeuri de la ambalaje;•

deşeuri de la producerea energiei electrice;• deşeuri electronice.Principalele sectoare economice care sunt mai importante în generarea deşeurilor sunt:

1. industria: industria energetică, industria chimica, industria de prelucrare;2. minerit;3. construcţii si demolări;4. deşeuri generate de activităţi medicale;5. activităţi agricole;6. deşeuri municipale.

În funcţie de compoziţia lor, deşeurile mai pot fi clasificate:• deşeuri organice;• deşeuri anorganice;• deşeuri din hârtie şi carton;

• deşeuri din mase plastice;• deşeuri din sticlă;• deşeuri metalice

1. Deşeuri ce provin din diferite activităţi industriale.Diferitele activităţi industriale constituie surse de poluare, importante de luat in calcul

procesul de exploatare a materiei prime şi prelucrare, până la depozitarea materialelor reziduAtunci când vorbim despre industria prelucrătoare considerăm diferitele activită

producţie: din industria alimentară, industria băuturilor, industria forestieră, industria teIndustria energetică , care are doua mari ramuri: producerea de energie şi energetica nuclearun impact semnificativ asupra mediului precum si asupra sănatăţii umane. În ceea ce priproblema generării deşeurilor, în procesul de producere a energiei electrice se consideră în rând depozitarea haldelor de steril, rezultate în urma exploatării cărbunilor, care au un isemnificativ asupra ecosistemelor terestre, a apelor subterane dar şi emisiile din procesrafinare al petrolului. Industria energeticii nucleare a luat un mare avânt în ultimul secol, mputeri militare sunt din ce în ce mai preocupate de dezvoltarea acestei ramuri, însă genera

Page 3: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 3/9

 

depozitarea deşeurilor radioactive rezultate, foarte periculoase, ridică mari probleme. Ind

chimica , are un potenţial mare de poluare, genereaza compuşi chimici organici şi anorganici tPrintre aceştia putem enumera:fenoli, fluoruri, aldehide, pesticide, solvenţi cloruraţi, matplastice, cianuri; care poluează toate tipurile de de ecosisteme.2. Deşeuri ce provin din minerit

În urma extracţiei de minereuri rezultă diferite tipuri de materiale, fragmente deminereuri ce nu mai sunt utilizate, zguri, care sunt de obicei depuse la gura minelor saudepozitate în halde de steril. Deşeurile de acest tip sunt foarte periculoase din cauza substa

toxice conţinute, mai ales metalele grele, poluează ecosistemele terestre, apele de suprafaţă şsubterane (prin scurgeri şi infiltrări) şi cel mai grav este faptul ca efectele persistă îndelungat.3. Deşeuri din construcţii şi demolări

Aceste deşeuri sunt constituite din materiale ce rămân în urma construirii, demrenovărilor de clădiri. Deşeurile provenite din construcţii şi demolări reprezintă o buna surmaterie secundara, însă, din păcate nu toate ţările le reciclează, aşadar, ele sunt depozconstituind surse de poluare. Un material foarte periculos se consideră a fi azbestul, ce provirenovarea sau demolarea construcţiilor vechi (EEA, Europe's environment: the third assesmen

4. Deşeuri generate din activităţi medicaleDeşeurile medicale infecţioase (DMI) au un impact semnificativ atât asupra mediului

asupra sănătăţii umane. Ele pot fi grupate în trei mari clase: deşeuri infecţioase, unde intră tifbandaje, lenjerie, manuşi chirurgicale etc.; deşeuri înţepătoare: seringi, ace, lamele, cuţdeşeuri menajere: deşeuri din hârtie, carton, mase plastice, sticla.5. Deşeuri ce provin din activităţi agrozootehnice

Activităţile agricole generează de asemenea deşeuri, acestea sunt constituite din rvegetale, dejecţiile animalelor, si necesită o atenţie deosebită din cauza faptului că pot repreo sursă de ingraşăminte sau pot fi folosite ca şi combustibili însă numai dacă sunt gestionate c

6.Deşeuri municipaleConform EEA, deşeurile municipale sunt considerate a fi acele deşeuri rezultatgospodării, colectate de municipalităţi, deşeuri menajere, dar şi acelea colectate de la instintreprinderi mici, şcoli, deşeuri care sunt similare cu cele colectate de la gospodării.

3. STRATEGII DE GESTIONARE A DESEURILOR

Tendinţele în ceea ce priveşte managementul deşeurilor, promovate de EEA şi adoptate majoritatea statelor membre UE sunt reprezentate de:

1. minimizarea şi prevenirea cantităţilor de deşeuri;2. reciclarea;3. depozitarea;4. incinerarea.

Cele mai acceptate şi promovate metode în gestionarea deşeurilor sunt minim

cantităţilor de deşeuri si reciclarea. Minimizarea ţine mai mult de o parte conceptualăutilizată în zilele noastre şi se incearcă a fi susţinuta prin diferite instrumente: perceperea t„pay as you through”, ,,willingness to pay”. De asemenea intervin şi alţi factori, cum

Page 4: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 4/9

 

comportamentul oamenilor, gradul de dezvoltare al societăţii, atitudini, concepţii, niveeducaţie.Cea mai utilizată metodă a fost şi este in continuare în unele ţări, aceea de depozideşeurilor, în ciuda faptului că prezinta cele mai multe efecte negative. Acest lucru poate fi pseama gradului de dezvoltare al ţărilor, al comportamentului şi atitudinilor societăţii ciautorităţilor; precum şi existenţa instrumentelor legale, a factorilor politici. De exemplu, ţăcurs de dezvoltare, au ca strategie politică, dar şi scop general, dezvoltarea economică, problemele legate de mediu pe o poziţie inferioară. Într-adevăr, în ţările cu o industrie puteţări care reprezintă forţe economice, consumul de resurse şi producţia sunt mult mai m

implicit cantitatea de deşeuri este in consecinţa, însă îşi pot dezvolta şi aplica tehnologii mode gestionare a deşeurilor şi în acelaşi timp le diferenţiază net nivelul de educaţie, dar şi măscare sunt dispuşi să accepte anumite instrumente (ca de exemplu: „pay-as-you-through”; „willinto pay”).

Unele ţări europene au reuşit să găsească soluţii pentru prevenirea şi minimizareacantităţilor de deşeuri. Cele mai importante măsuri se consideră a fi:• responsabilitatea producătorilor, în ceea ce priveşte ambalajul produselor;• acordurile voluntare;• instrumentele legislative;

• programele informative;• taxele pe deşeuri.Strategia generala privitoare la deseuri a Uniunii Europene din 1996 ierarhizeaza operatiunile management al deseurilor:1. prevenirea aparitiei deseurilor;2. reciclarea si reutilizarea3. depozitarea finala optima si imbunatatirea monitorizarii.

3.1. RECICLAREA

Simbolul internaţional al reciclării.

Reciclarea este metoda ce vizează doua aspecte importante: eficienţa folosirii resurse

impactul asupra mediului. Conform normelor europene, metoda reciclării poate consta în:• reciclarea materiei;• reutilizarea energiei.

Reciclarea deşeurilor presupune o serie de activităţi: colectarea, transportul deşeprelucrarea intermediara care implică sortare, mărunţire sau compactare, valorificarea materşi prelucrarea finală.

În ceea ce priveşte colectarea şi transportul , numeroase studii s-au axat pe evaimpactului asupra mediului pentru fiecare activitate întreprinsă şi pe eficienţa economică.Com

Page 5: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 5/9

 

deşeurilor municipale solide reprezintă un instrument de reciclare benefic. Procesul de compoconstă în creearea unui produs nou, din deşeuri organice, utilizat în agricultură, la un preţ micbiodegradare biologică.

Kumar şi colab. în urma unui studiu, în 2009 punctează importanţa compostării individuasursă), adică de fiecare cetăţean în parte, care depinde de condiţiile locale, socio-econoculturale şi nu în ultimul rând educaţionale, la creşterea ratei de reciclare, implicit reducantităţilor de deşeuri.

Procesul de fermentare  în ceea ce priveşte tratarea deşeurilor este un proces bi

anaerob prin care se generează gaze cu un conţinut mare de metan, aproximativ 50-70%recuperează energie.Reciclarea şi valorificarea  energetică presupun recuperarea energiei din deşeuri. Es

proces ce constă în arderea deşeurilor în instalaţii speciale cu scopul de a converti enerenergie electrică. Incinerarea deşeurilor reperezintă procesul prin care are loc recupeenergiei, care altfel ar fi fost produsă din arderea combustibililor fosili, cărbuni sau gaze natadică resursele naturale pot fi economisite şi utilizate raţional.

3.2. INCINERAREA

Prin procesul de incinerare se urmăreşte transformarea deşeurilor în resurse secundaare în vedere economisirea resurselor; minimizarea emisiilor şi scăderea toxicităţii deşeureducerea volumului şi masei deşeurilor; utilizarea valorii calorice a deşeurilor şi convertienergie electrică.

Obţinerea energiei din deşeuri presupune incinerarea deşeurilor şi utilizează conţenergetic al deşeurilor pentru producerea energiei electrice sau a obţinerii de călduelectricitate, căldura fiind utilizată (recuperată şi exportată) pentru diferite servicii (încăalimentarea cu apă caldă).

Un studiu făcut în Italia, de Cherubini şi colab. (2008), compară diferitele metogestionare a deşeurilor, cum ar fi:depozitarea deşeurilor, fără tratare; depozitarea cu recupebiogazului; sortarea pe fracţii organice şi anorganice, cu reciclare; obţinerea energiei electricdigestie anaeroobică şi incinerarea deşeurilor fără sortare sau tratare cu obţinerea enelectrice. Au concluzionat că tratarea deşeurilor şi recuperarea energetică este ce mai avantametodă în ceea ce priveşte impactul asupra mediului. La aceleaşi concluzii a ajuns şi Perkoulcolab. (2010), în urma unui studiu din Grecia, în care au evaluat impactul asupra mediudepozitării deşeurilor şi al tratării deşeurilor cu recuperare energetică.

3.3. DEPOZITAREA

Depozitarea deşeurilor reprezintă metoda cea mai puţin acceptată, din cauza efecnegative pe care le are asupra mediului: emisiile de metan cu poluare atmosferică, emisiile de lcu poluarea solurilor, a apelor subterane şi mai ales pierderea resurselor.

Depozitarea deşeurilor se poate face în groape de gunoi deschise, depozite convenţionarderi, depozite cu recuperare de energie, depozite bioreactoare standard sau cu tsemiaerobă.În toate cazurile, depozitarea presupune mai multe operaţii: colectare, trans

Page 6: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 6/9

 

deşeurilor la depozite, depozitare directă sau pre-tratare. În ceea ce priveşte colecdeşeurilor ce urmează a fi depozitate (fie depozitare directă, fie cu recuperare energeManfredi şi colab., (2010) punctează importanţa sortării deşerilor pe fracţii organice, şi nu alte fracţii cum ar fi hârtia, plasticul şi metalele sunt la fel de importante.

După transportul deşeurilor la depozit, acestea urmează a fi supuse tratamentelor mecmărunţire, sortare, curăţare, respectiv compactare. Tehnicile de mărunţire ale deşeurilor diffuncţie de proprietăţile fizice ale deşeurilor, de scopul mărunţirii.

Tehnicile de sortare a deşeurilor constau în: sortarea dimensională (sita tambur, s

vibraţie, separator balistic, sita plată cu disc), sortarea densimetrică (separator rotativ cu cde aer, instalaţie de aspirare), sortarea magnetică (cu ajutorul separatorului magnetic separatorului cu curenţi turbionari), sortarea optică şi sortarea manuală. Curăţarea deşeurpoate face prin purificare mecanică sau spălare în tamburi. Compactarea se poate realiza cu operate mecanic sau hidraulic, este o tehnică ce işi gaseşte întrebuinţare şi în presarea adeşeuri ce vor fi utilizate ca şi combustibil alternativ.

Ierarhizarea măsurilor de gestionare

4. OPTIUNI MANAGERIALE

• Un bun sistem de management al deseurilor incepe cu prevenirea cresterii cantitadeseuri. La locurile de producere a deseurilor managerii trebuie sa aleaga tratamoptim care sa determine cel mai scazut impact posibil asupra sanatatii umanmediului inconjurator.

• Reciclarea completa sau partiala conduce la diminuarea cantitatii de deseuri cadepoziteaza, precum si la micsorarea cantitatii de materie prima intrata in fabric

De exemplu, materialele organice din deseuri se pot separa si introduce intr-un sistcompostare, ceea ce diminueaza semnificativ cantitatea de deseuri. In unele cazuri recupeenergiei din deseuri prin folosirea acestora in loc de combustibil, poate fi o solutie eficienta.

• Ultima veriga in tratarea deseurilor implica optiunea intre depozitarea acestoraun loc amenajat corespunzator si respectiv incinerarea deseurilor. Nici una didoua solutii nu este perfecta, ambele conducand la un impact negativ atat asanatatii, cat si a mediului inconjurator. Cea mai buna solutie este reducerea cande deseuri care se produc.

Page 7: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 7/9

 

• Alte tipuri de masuri sustiunute si fundamentate de UE, masuri meniimbunatateasca situatia in Europa in domeniul deseurilor sunt:

- Cercetarea tehnica- Industria reciclarii- Pregatirea specialistilor- Cresterea constiintei cetatenilor- Schimbul de experienta.

5. CONCLUZII

Fiecare din noi suntem responsabili de mediul inconjurator. Fiecare din noi luam decefectuam activitati care afecteaza lumea din jurul nostru. Depinde de fiecare din noi sa abordresponsabilitate problema cresterii cantitatii de deseuri. Campaniile de informare a cetatenpromovarea educarii ecologice în unitatile de invatamant sunt mijloacele avute in vedere pcresterea constiintei cetatenilor, a sentimentului de responsabilitate civica în vederea redpoluarii mediului si a mentinerii unei localitati curate.

6. LEGISLATIE ROMANEASCA

1. HOTARARE nr. 162 din 20 februarie 2002 privind depozitarea deseurilorEmitent: Guvernul RomanieiPublicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 164 din 7 martie 20022. HOTARARE nr. 128 din 14 februarie 2002 privind incinerarea deseurilorEmitent: Guvernul RomanieiPublicata in: MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 6 martie 20023. ORDIN nr. 503 din 30 august 2001 pentru aprobarea Normelor privind

procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare a autorizatiei decolectare a deseurilor industriale reciclabile de la persoane fizice si aNormelor privind procedura de acordare, prelungire, suspendare sau anulare aautorizatiei de valorificare a deseurilor industriale reciclabileEmitent: MINISTERUL INDUSTRIEI SI RESURSELOR Nr. 265/20 august2001 si MINISTERUL ADMINISTRATIEI PUBLICE Nr. 503/30 august 2001Publicat in: MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 11 septembrie 20014. LEGE nr. 426 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta aGuvernului nr. 78/2000 privin regimul deseurilor cu modificari

Emitent: Parlamentul RomanieiPublicata in : MONITORUL OFICIAL nr. 411 din 25 iulie 20015. ORDONANTA DE URGENTA nr. 78 din 16 iunie 2000 privind regimuldeseurilorEmitent: Guvernul Romaniei

Publicata in : MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 22 iunie 2000

Page 8: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 8/9

 

7.IMPORTANT DE RETINUT

Campaniile de informare / constientizare trebuie sa promoveze mesaje de genul:¨ Cunoasterea si respectarea regulilor de mediu este datoria fiecarui cetatean;¨ Indiferenta in problemele legate de mediul inconjurator se intoarce impotrivacetatenilor mai devreme sau mai tarziu;¨ Fiecare cetatean are responsabilitatea administrarii deseurilor, pentru ca fiecarereprezinta un generator de deseuri;

¨ Eforturile comune ale municipalitatii si ale cetatenilor sunt indispensabile pentru oadministrare normala a deseurilor;¨ Mentinerea unui oras curat se poate realiza numai cu sprijinul cetatenilor;¨ Reducerea cantitatii de deseuri produse in fiecare gospodarie este la indemanafiecaruia si este un mod esential de a micsora impactul negativ asupra mediului;¨ Recuperarea materiilor prime si a energiei din deseuri prin sortare si colectareadecvata au nu numai rolul de a prezerva mediul natural si resursele acestuaia

pentru viitor, dar si pe acela de a proteja buzunarele cetateanului.

8. COLECTAREA SELECTIVA

Hârtie Sticlă

Plastic

Page 9: MANAGEMENTUL DESEURILOR

5/14/2018 MANAGEMENTUL DESEURILOR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-deseurilor 9/9

 

9. BIBLIOGRAFIE

1. Beigl, P., Salhofer, S., 2003, Comparison of ecological effects and costs ofcommunal waste management systems, Resources, Conservation and Recycling 41 (2004) 83– 

102.

2. Björklund, A., Finnveden, G., 2005, Recycling revisited—life cycle comparisonsof global warming impact and total energy use of waste management strategies, Resources,

Conservation and Recycling 44 (2005) 309–317.3. Blengini, G. A., 2008, Using LCA to evaluate impacts and resources conservationpotential of composting: A case study of the Asti District in Italy, Resources, Conservation an

Recycling 52 (2008) 1373–1381.

4. Bohma, R. A., Folzb, D. H., Kinnaman, T. C., Podolskyd, M. J., 2010, The costsof municipal waste and recycling programs, Resources, Conservation and Recycling (2010) 

5. Bovea, M. D., Ibáñez-Forés V., Gallardo A., Colomer-Mendoza F.J., 2010,Environmental assessment of alternative municipal solid waste management strategies. A Spancase study, Waste Management (2010)..

6. Botnariuc N., Vădineanu A., 1982, Ecologie7.http://www.ecosystem.ro/imagini/Doc/Brosura.pdf8.Botnariuc N., Vădineanu A., 1982, Ecologie, Editura didactică şi pedagogică Bucureşti.