MAICA DOMNULUI ÎN TEOLOGIA ORTODOXĂ

ŞI ROMANO-CATOLICĂ .

PROF. BOITAN MARIUS-DORINEL

I. INTRODUCERE.

MAICA DOMNULUI, FECIOARA MARIA,

NASCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Maria din Nazaret sau Fecioara Maria (din ebraică” Miryam”-“ מרים”; n. aprox. 17 î.Hr. probabil în Ierusalim, azi Israel - d. aprox. 45 d.Hr. probabil în Efes, azi Turcia) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama Domnului nostru Iisus Hristos. Conform proto-Evangheliei după Iacob a fost fiica lui Ioachim şi Ana. Conform Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiţia creştină (ortodoxă, catolică, anglicană şi luterană) precum şi în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus.

Evangheliile canonice nu dau prea multe amanunte despre viata Fecioarei Maria. Ea este fiica unica a lui Ioachim si a Anei, care o consacra serviciului religios din templu. De fel din Nazaret, in Galileea (Lc. 1, 26-27), ea este logodita cu Iosif, nume mentionat in genealogia redata de Evanghelia dupa Matei (1, 16), cu scopul de a arata ca Iisus apartine dupa nasterea Sa fizica poporului iudeu, inscriindu-se in linia descendenta davidica. Din cauza acestei logodne, Iisus a fost considerat fiul lui Iosif si al Mariei (Lc. 3, 23; 4, 24; In 6, 24), desi Iosif are o paternitate legala asupra Lui, nu una fizica (Mt. 1, 20-25). Aici primeste vestea cea buna de la ingerul Gavril (Lc. 1, 26-38), fiind salutata apoi de Elisabeta, mama lui Ioan Botezatorul (Lc. 1, 42-45). Dupa nasterea Fiului sau, cel Unul-Nascut, in Betleem (Lc. 2, 4-16), ea este alaturi de Iisus in toate marile momente ale vietii si activitatii Lui: taierea-imprejur, prezentarea la tmplu, fuga in Egipt, predica in templu, minunea din Cana (In 2, 1), in timpul Patimilor, dupa care Fecioara este incredintata apostolului Ioan (In 19, 25). Dupa inaltarea la cer a lui Iisus (Fapte 1, 14), Fecioara impreuna cu fratii lui Iisus si femeile care au urmat pe Hristos fac parte din cercul apostolic.

Pâna in secolui al IV-lea, lipseste o literatura proprie despre Fecioara Maria, cu toate ca scrierile apocrife se refera deseori la scene din viata ei. De pilda, cartea Petrecerii Prea Sfintei Fecioare, atribuita episcopului Meliton de Sardes, mentioneaza ca apostolii, care au inconjurat pe Fecioara in ultimele clipe ale ei, au dus trupul sau spre ingropare in valea lui Iosaphat, dar aici, in fata mormintului, a fost inaltata la cer.

1

In Biserica apuseana, incepind cu episcopul Epifanie de Salamina, cultul Maicii Domnului ia o mare amploare. Printre altele, sarbatoarea Adormirii este deja amintita de Grigorie de Tours

(† 594) in <<Tratat despre minuni>>. Sub papa Grigorie (590-604) sarbatoarea era comemorata la Roma la 15 august (in vechile martirologii la 18 ianuarie). Papa Sergiu (687-701) prescrie anumite rugaciuni pentru sarbatorile mariale (Nasterea, Bunavestirea, Curatirea la Templu si Adormirea). O serie de parinti si scriitori din Rasarit au consacrat Maicii Domnului numeroase tratate, studii si in special omilii si imne, ca de pilda: Ioan Damaschin, Gherman de Constantinopol, Modest de Ierusalim, Andrei de Creta, Teodor Studitul. Literatura cultica este plina de rugaciuni si doxologii referitoare la persoana si rolul Maicii Domnului in iconomia intruparii Fiului lui Dumnezeu.

Asadar, Maica Domnului are un loc deosebit in istoria mantuirii neamului omenesc pentru ca ea este noua Eva curatita de pacatul neascultarii prin ascultarea de Dumnezeu la Intruparea Mantuitorului, este Mama Fiului lui Dumnezeu Intrupat (“Emanuel”); iar intrucit Biserica este numita Trup al lui Hristos, popor nou de credinciosi etc., Maica Domnului este si Maica a Bisericii, a tuturor celor renascuti prin Hristos, prin Sfânta Taină a Botezului.

II. Sărbătorile Maicii Domnului

Principala sărbătoare a Mariei este la 15 august ("Sfânta Maria Mare"), sărbătoare care se

numeşte oficial în biserica romano-catolică "Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria", iar în

bisericile ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului".

În plus, ambele biserici sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului ("Sfânta Maria Mică"), pe 8

septembrie, iar pe 12 septembrie, în Biserica romano-catolică se sărbătoreşte Sfântul Nume al

Mariei (aluzie la respectul datorat Maicii Sfinte şi încrederea în puterea invocării respectuoase a

acestui Nume, ca semn de binecuvântare şi tărie în faţa ispitelor).

Pe 25 martie biserica catolică şi cele ortodoxe sărbătoresc Buna-Vestire. Bisericile ortodoxe,

greco- şi romano-catolice sărbătoresc Intrarea în biserică a Maicii Domnului (sau Aducerea

Maicii Domnului la Templu) pe 21 noiembrie.

Biserica catolică mai sărbătoreşte Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria pe 8

decembrie şi, după Conciliul al Doilea de la Vatican, a schimbat denumirea sărbătorii de 

1 ianuarie din Tăierea împrejur în Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu,

Regina păcii.

În evul mediu, în unele regiuni ale Europei occidentale Adormirea şi Ridicarea la Ceruri se

sărbătorea în ianuarie şi februarie.

Bisericile ortodoxe şi cele greco-catolice mai sărbătoresc:

Adunarea credincioşilor în cinstea Preasfintei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu pe 26

decembrie;

Acoperământul Maicii Domnului pe 1 octombrie;

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie;

Izvorul Tămăduirii în Vinerea luminată, adică vineri în Săptămâna luminată, de după Paşti;

2

Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana pe 9 decembrie;

Punerea în raclă a cinstitului veşmânt al Maicii Domnului la 2 iulie

Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului la 31 august.

De asemenea, atât catolicii şi cât şi ortodocşii serbează, în funcţie de ţară, regiune şi

tradiţie, diverse apariţii sau icoane ale Maicii Domnului.

III. Titlurile date Fecioarei Maria

Titlurile cele mai des atribuite Fecioarei Maria sunt Maica Domnului (“Our Lady”, “Notre

Dame”, “Nuestra Señora”, “Nossa Senhora”, “Madonna”, numele după care ea este cunoscută cel

mai des), Binecuvântata Fecioară Maria, Regina Cerurilor (“Queen of Heaven”, “Regina Coeli”)

şi altele. Calităţile venerate prin ele sunt sumate în Troparul Maicii Domnului:

"Cuvine-se să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată, şi maica Dumnezeului nostru, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut.

Pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim."

Lucrările teologice se referă la termenul grec “Theotokos” şi echivalentele sale

latine “Deipara” şi “Dei genetrix”, traduse ca Născătoare de Dumnezeu sau Purtătoarea de

Dumnezeu. Acestea sunt utilizate pentru a accentua că fiul Mariei, Iisus Hristos, este

Dumnezeu. Conciliul de la Efes susţine ca părinţii bisericii nu au ezitat să vorbească despre

Fecioara Maria ca fiind Maica Domnului, condamnând doctrina Nestoriană, care ţinea că Maria a

fost doar mama lui Iisus-omul, nu şi a lui Iisus-Dumnezeu.

IV. Numele Maicii Domnului în alte limbi

Numele Maria potrivit unor surse înseamnă "copil dorit". Altii interpreteaza numele ca

insemnand „amărăciune” şi se pronunţă în ebraică “Miryam” – “ מרים”, în arabă

“Miryam” sau “Maryam” – “ مريم” , în greaca Septuagintei “Μαριάμ”, “Mariam”,

sau “Μαρία”, Maria, în etiopiană “Māryām”, în siriană “Mart Maryam”, în latina târzie “Maria”.

Cuvântul Maria, este în general considerat ca fiind originar din limba ebraică şi ar proveni

din “Maryam” cu varianta “Miryam”, numele surorii mai mari a lui Moise. Pare să fie un nume

compus din două elemente: “mar” însemnând “picătură” şi “yâm” însemnând “mare”. Sfântul

Ieronim cunoştea această etimologie, deoarece declara că Maria înseamnă “Stilla Maris”, "picătură

din mare". După el, unii copişti au citit greşit cuvântul “stilla”, “picătură”, şi au scris “stella”,

“stea”. De aici provine titlul "Steaua Mării" şi cântecul “Ave, maris stella”, "Bucură-te, o, stea a

mării". Eroarea nu trebuie regretată, deoarece a dat loc unei imagini poetice foarte frumoase.

Unii savanţi consideră, şi nu fără motive, că cuvântul Maryam nu este de origine ebraică,

ci egipteană, şi datează din timpul captivităţii evreilor în pământul faraonilor. Conform acestei

origini, cuvântul ar fi compus din două părţi, dintre care prima înseamnă "a iubi, a alege pe cineva",

3

iar a doua parte este numele zeului Amon. În transcriere grecească cuvântul a devenit “Mariamne”,

însemnând "aleasă, iubită de Amon". Pentru creştini, cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, şi

Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă "aleasă, iubită de Dumnezeu".

V. Temeiurile cinstirii Maicii Domnului

1. De la căderea în păcat a fost profeţită o femeie care va mijloci mântuirea:”Duşmănie voi

pune între tine şi femeie...aceata îţi va zdrobi capul ...”(Fac. 3,15);

2. Profetul Isaia a prezis naşterea lui Mesia dintr-o fecioară: “Iată fecioara va lua în pântece şi

va naşte Fiu şi îi vor pune numele Emanuel”(Isaia 7,14);

3. Dumnezeu a cinstit-o , umbrind-o cu Duhul Sfânt; “Duhul Sfânt se va pogorî peste Tine şi

pterea Celui Preaînalt te va umbri “(Luca cap.1);

4. Îngerul Gavriil a cinstit-o cu cuvintele :”Bucură-te ceea ce eşti plină de dar Domnul este cu

Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei!”;

5. A cinstit-o Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul cu cuvintele: “Binecuvântată eşti tu

între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău şi de unde cinstea aceasta pentru mine, ca să

vină la mine Maica Domnului Meu?”(Luca 1,43);

6. Au cinstit-o oamenii simpli din mulţimea care s-a adresat Mântuitorului cu cuvintele: “

Fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt”(Luca 1,27);

7. A afirmat Ea însăşi cinstirea pe care o va primi în viitor, prin cuvintele: “Iată de acum mă vor

ferici toate neamurile. Că Mi-a făcut Mie mărire Cel puternic”(Luca 1,48);

8. A cinstit-o Mântuitorul care îi era supus (Luca 2,51), i-a îndeplinit rugămintea de la Caana

(Ioan 2,3), iar pe cruce a încredinţat-o ucenicului Său iubit (Ioan 19,26);

9. A prezis-o regele şi psalmistul David prin cuvintele: “Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta , în

haină aurită şi preaînfrumuseţată”(Ps. 45,10);

10. Pururea-fecioria ei a fost prezisă de proorocul Iezechil astfel: “Poarta aceasta va fi închisă, nu

se va deschide şi nimeni nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat prin ea . De

aceea va fi închisă”( Iezechil 44,2).

V.1. Cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă

Invatatura ortodoxa despre Fecioara Maria, poate fi rezumata in citeva nume sau titluri principale:

- “Mireasa, pururea Fecioara”. Termenul “aiparthenia” – “pururea – fecioria” – apare pentru intiia oara la sfintul Ignatie (Epistola catre Efeseni XIX, 1), care considera nasterea virginala a Mintuitorului ca unul din marile mistere ale mantuirii, de unde va fi reluat de intreaga traditie patristica pentru a desemna zamislirea fara prihana a lui Hristos din sinul Fecioarei, fara interventia omului. Cuvintul insusi, prin puterea Duhului Sfint, este Cel care Isi asuma trup omenesc adevarat din trupul Fecioarei: “Intelepciunea si-a zidit casa”(Pilde 9, 1). In viziunea rugului care nu se mistuia (Ies. 3, 2-3), comentatorii disting para de foc, simbolul maternitatii si ramurile, simbolul fecioarei. In cartile liturgice, ea este numita “poarta vietii”, “fecioara

4

neintinata”, “usa Domnului neumblata, prin care singur Cel prea inalt a trecut si pe tine insati pecetluita te-a pazit”. Ea “a zamislit fara saminta si a nascut in chip negrait pe Dumnezeu Cuvintul”,”cu curatia fiind pecetluita si cu fecioria pazita”, astfel incit mai inainte de nastere a fost fecioara si in nastere fecioara si dupa nastere iarasi a ramas fecioara (parthenos).

- Nascatoare de Dumnezeu, Maica Domnului. Numele propriu-zis al Fecioarei Maria, inscris pe icoane cu initialele” MR-THU”, este “(   )-“Mater Domini” – Maica Domnului (Lc. 1, 43). Titlul ( ) – a fost adoptat de catre al III-lea Sinod ecumenic (Efes, 431), impotriva ereziei lui Nestorie, ca o dezvoltare a invataturii ortodoxe despre unirea celor doua firi in Iisus Hristos, dar Biserica nu le-a introdus in crez.

Fecioara “a nascut cu trup pe Unul din Treime, Hristos Dumnezeu”, de aceea ea e Nascatoare de Dumnezeu: “Pe Cel ce s-a nascut mai inainte de veci din Tata fara de maica, pe Fiul si Cuvintul lui Dumnezeu, in anii cei de apoi L-ai nascut intrupat, din curate singiurile tale, fara barbat, de-Dumnezeu-Nascatoare”. Ea nu este maica dumnezeirii, ci a unui Fiu care este Dumnezeu,”zamislitoare in chip de negrait a trupului lui Hristos”. Prin ea, Cel navazut Se face vazut. Fiul insusi Si-a luat din Maria firea Sa omeneasca, trup si suflet, prin procesul maternitatii si zamislirii fara de pacat, de la Duhul Sfint:”Cuvintul Tatalui cel necuprins, din tine, Nascatoare de Dumnezeu, S-a cuprins, intrupindu-Se”.

Nestorie, care separa in Fiul lui Dumnezeu intrupat doua persoane, cea dumnezeiasca si cea omeneasca, sustinea ca Iisus este un simplu om in care Fiul a venit si a locuit si cu care formeaza o unitate foarte strinsa. Impotriva acestei erezii, Sinodul de la Efes va proclama ca Fecioara nu a nascut un om, sau un om unic, ci pe Fiul lui Dumnezeu insusi, care Si-a luat din ea firea omeneasca desavirsita. Astfel, a fost recunoscuta maternitatea ei dumnezeiasca, impreuna cu fecioria ei.

- “Cea plina de har” (Lc. 1, 28), “Prea Sfinta” (Panagia), Imparateasa. Vechiul Testament vorbeste deja de preaslavirea Maicii Domnului (Ps. 44). Ea este identificata cu scara dintre cer si pamint, din visul lui Iacov (Fac. 28, 12), prin care Dumnezeu a luat firea noastra umana, pe care ingerii lui Dumnezeu se suie si se pogoara. In traditia patristica, Maria este comparata cu Eva, fiind chipul unei noi umanitati. Dupa cum Eva a luat parte la caderea si moartea lui Adam, tot asa Maria a participat la “întoarcerea” chipului celui intinat la chipul cel dintii. Pe de o parte, ea a cistigat aceasta stare prin umilinta sa (Lc. 1, 27-48), pe de alta parte, ea a fost sfintita prin salasluirea Cuvintului, devenind izvor de curatire si nestricaciune. Sfintul Ioan Damaschin, in “Omilie la Adormire”, o numeste “templul Cuvintului”. Sfinta mai presus decit toti sfintii, “mai cinstita decit heruvimii si mai preamarita decit serafimii”, ea este acoperitoarea, aparatoarea, mijlocitoarea si ajutatoarea credinciosilor. Mare solitoare a crestinilor, ea inalta rugaciunile acestora la tronul lui Dumnezeu si Fiul sau: “Tu esti rugatoarea cea fierbinte catre Fiul tau si Dumnezeul nostru ca rugaciunile Maicii mult pot spre imblinzirea Stapinului”. In acest rol ea este invocata la liturghie, cantata in imnologie si reprezentata in iconografie.

Biserica Ortodoxa n-a acceptat cele doua dogme mariologice promulgate de magisteriul romano-catolic pe temeiul pietatii mariale din Biserica apuseana: zamislirea imacultata a Fecioarei (1854) si inaltarea cu trupul (1950). Cele doua dogme strica raportul dintre om si Intruparea lui Dumnezeu, dar si dintre Iisus Hristos si iconomia mintuirii. Dupa har “nascatoare de Dumnezeu”, Fecioara Maria este dupa nastere fiica lui Adam si numai astfel ea reprezinta umanitatea care asteapta mintuirea:”Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvintul Tau” (Lc. 1, 38). De aceea si indumnezeirea ei este rodul Intruparii Cuvintului, care e unica sursa a nestricaciunii. Inaltarea cu trupul poate avea sensul de glorificare a firii omenesti, dar ea nu anuleaza rolul de unic mijlocitor si rascumparator al lui Iisus Hristos caci Hristos este cel care ii inalta trupul la cer.

5

Desigur, chipul Fecioarei neprihanite si pururea mijlocitoare pentru Biserica este adinc imprimat in pietatea ortodoxa.

V.2. Cinstirea Maicii Domnului în Biserica Romano-Catolică - Dogma „Neprihănitei Zămisliri”

Stabilirea acestei dogme de catre Biserica Romano-Catolica n-a fost provocata de erezii

teotokologice sau mariologice, cum sunt numite in Apus. Momentul istoric al respingerii cinstirii

Maicii Domnului de catre Reformatori trecuse de trei secole si nu se mai impunea o precizare

dogmatica in plus. Altceva se pare ca a stat la baza formularii ei si anume dorinta papalitatii de a

pregati terenul pentru dogma infailibilitatii papale(1870).

Dogma „Neprihănitei Zămisliri” introduce, în concepţia romano-catolică, teze discutabile sau

de-a dreptul false, pe primul plan aflandu-se negarea neconditionata a pacatului originar si a

urmarilor sale la Maica Domnului. Acest "privilegiu" de care numai Sfanta Fecioara s-a bucurat in

istorie, conduce la o serie de consecinte, care altereaza adevarata invatatura despre Maica

Domnului. In primul rand ea devine separata de Hristos, pentru ca nu El este Cel ce o curateste de

pacatul stramosesc prin actul intru parii Sale. In al doilea rand, Sfanta Fecioara este separata

artificial de intreg neamul omenesc, avand parte de o nas tere cu totul speciala, desi naturala, iesind

de sub legea adamica a transmiterii pacatului originar. In al treilea rand, daca ea primeste curatirea

de pacatul stramosesc si de urmarile lui nu se mai explica efortul ei personal de a sepregati pentru a

deveni "vas ales" ai intruparii Domnului. In acest caz "ar insemna ca sfintenia Fecioarei Maria nu se

datoreaza starii personale de neprihanire, mostenirii acu mulate de omenirea veterotestamentara, ca

nu persoana sa a atras asupra-i daruri exceptionale ale Duhului Sfant, ci ca ea vine dintr-un act

unilateral de selectie divina. Prin aceasta, insa, sunt subestimate libertatea si demnitatea omului,

care in conceptia Bisericii ortodoxe sunt de neclin tit", conchide parintele S. Bulgakov, in opera sa

consa crata cinstirii Maicii Domnului.

Acelasi autor considera ca teoria mariala catolica este impregnata de mecanicism maniheic,

fiindca fuziunea divinului si umanului in om ignora libertatea umana. In ace lasi timp mariologia

catolica poate fi suspectata si de semi-pelagianism, adica de erezia potrivit careia omul pune inceput

mantuirii sale inca din starea sa naturala, fara ajutorul harului.

Caracterul nefundamentat si artificial al dogmei reie se si din faptul ca relatia dintre Maica

Domnului si Fiul lui Dumnezeu intrupat este modificata si alterata grav. Contrar Revelatiei

divine care afirma ca toti oamenii se nasc cu pa catul stramosesc (Ioan 3,6; Romani 5,12), teologia

catolica sustine ca Sfanta Fecioara Maria a facut exceptie de la aceasta lege generala. Prin aceasta

opinie, insa, ea este scoasa de sub necesitatea de a se mantui prin Iisus Hristos, Care, pentru ea nu

mai este unicul Mijlocitor si Mantuitor, de vreme ce s-a mantuit inainte de venirea Lui in lume, deci

fara harul adus de El.

Documentele oficiale ale Bisericii Romano-Catolice afirma in modul cel mai clar predestinarea

Fecioarei Maria, desi, pe de alta parte, resping conceptia despre predesti nare sustinuta de

Reformatorii secolului al XVI-lea. Din aceasta predestinare teologia catolica face o premisa a

dogmei despre "Neprihanita Zamislire", al carei text se straduieste in zadar sa relationeze persoana

6

Sfintei Fe cioare cu cea a Mantuitorului Hristos: "Preafericita Fecioa ra Maria, inca din primul

moment al zamislirii ei, printr-un har si un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, in

vederea meritelor lui Isus Cristos, Mantuitorul neamului omenesc, a fost ferita de orice prihana a

pacatului origi nar". Chiar daca in Catehismul oficial al Bisericii Catolice (Vatican, 1992) se

precizeaza, in comentariul la aceasta dogma, ca "aceasta stralucire a unei sfintenii unice cu care este

impodobita din primul moment al zamislirii sale ii vine in intregime de la Cristos, deoarece ea a fost

rascumpara ta in mod eminent in vederea meritelor Fiului ei", este greu de inteles ca se mai poate

stabili o viziune hristocentrica in invatatura mariologica romano-catolica, atata vre me cat accentul

se muta in mod artificial de la actul propriu-zis al intruparii (momentul biblic al Buneivestiri) la

actul alegerii predestinate al zamislirii Sfintei Fecioare. Daca vom adauga la aceasta tendinta

evident antropocen trica si dimensiunea juridica a soteriologiei catolice (merite le lui Isus Cristos)

intreaga doctrina mariologica devine expresia unui juridism exteriorist si determinist, care

distorsioneaza in mod fatal imaginea Maicii Domnului.

Viziunea catolica asupra Sfintei Fecioare Maria, ex primata cel mai adesea in termeni scolastici,

juridici, neduhovnicesti, ca si in cazul soteriologiei, induce o anumita stare de pasivitate in persoana

ei. S-a ajuns aici pe mai multe cai, care altereaza in mod inevitabil atat antropologia, cat si

pnevmatologia si prin ambele insasi mariologia. In actul neprihanitei zamisli ri, care, asa cum am

mentionat anterior, devine in teologia catolica decisiv pentru destinul Sfintei Fecioare, cea care se

zamisleste este cu totul pasiva in stergerea pacatului ereditar. Inteologia ortodoxa, in care momentul

culminant al alegerii Sfintei Fecioare este Bunavestire, ingerul as teapta consimtamantul ei, dat in

numele intregii omeniri si numai dupa aceea coboara in trupul ei preacurat Fiul si Cuvantul Tatalui.

"Astfel, precizeaza Sfantul Nicolae Cabasila, intruparea Cuvantului a fost lucrarea nu doar a Tatalui

si a Puterii Sale si a Duhului - Unul binevoind, Celalalt facandu-Si salas si Cel de al treilea umbrind

-, ci in aceeasi masura a fost lucrarea vointei si credintei Fecioarei... Asadar, numai dupa ce a

instintat-o astfel si a convins-o, Dumnezeu a facut-o Maica intrucat numai dintr-o Mama constienta

si consimtitoare a vrut El sa ia trup, ca sa se daruiasca ea insasi si sa devina impreuna-lucratoare la

iconomia lui Dumnezeu asupra neamului nostru". Dum nezeu nu urmareste sa anuleze libertatea

umana atunci cand revarsa harul Sau, ci tocmai sa restaureze sau sa restabileasca aceasta libertate,

care face parte din chipul divin din om.                                                 

Din punct de vedere pnevmatic, pasivitatea Sfintei Fecioare provine din faptul ca, odata sters

pacatul ereditar, Sfanta Fecioara nu s-a mai nevoit pentru castigarea unei vieti curate, pregatirea ei

la templu nu mai apare ca nece sara, totul se implineste doar datorita unui decret etern. Acest

pasivism confirma faptul ca in intreaga sa istorie Apusul crestin a oscilat intre predestinationismul

augustinian si pelagianismul antropocentric.

Din perspectiva hristologica, accentuarea unilaterala a jertfei de pe Golgota si aceasta tot intr-o

maniera juridica, a facut sa scada interesul, in teologia scolastica, pentru momentul intruparii, care,

in viziune ortodoxa, coincide cu inceputul rascumpararii neamului omenesc, intrucat de atunci

porneste si procesul indumnezeirii firii umane a Mantuitorului. Nu poate fi o simpla coincidenta

faptul ca di minuarea importantei hristologice si soteriologice a intruparii isi gaseste o directa

corespondenta in scaderea impor tantei Buneivestiri in persoana si viata Maicii Domnului. Doar

7

daca se admite ca numai in momentul intruparii, Fiul lui Dumnezeu insusi, prin umbrirea Duhului

Sfant curata pacatul stramosesc din persoana celei ce devine Sfanta Sa Mama, asa cum

marturiseste Biserica Ortodoxa, se recastiga hristocentrismul mariologiei, inlaturandu-se paralelis-

mul fortat si iluzoriu dintre Fiul lui Dumnezeu si Sfanta Fecioara Maria.

Revenind la implicatiile dogmatice ale "Neprihanitei Zamisliri", vom nota remarca ce

apartine parintelui Staniloae si care surprinde in mod elocvent prapastia ce apare, datorita acestei

dogme eronate, intre Sfanta Fecioara si Fiul ei dumnezeiesc: "Daca Maria s-ar fi nascut fara acest

fond comun, transmisibil, al pacatului omenesc, Iisus s-ar fi nascut din ea fara de pacatul

stramosesc, datorita ei, nu datorita Duhului Sfant, asa cum urmasii lui Adam si ai Evei s-ar fi nascut

fara pacat, daca ei n-ar fi cazut. Deci prin ea ar fi venit intai in lume mantuirea, nu prin

dumnezeiescul ei Fiu". Biserica Ortodoxa nu contesta faptul ca, de la naste rea sa, Sfanta Fecioara

Maria a primit puterea sau harul lui Dumnezeu, care a ajutat-o sa nu savarseasca pacate personale,

adica sa nu activeze pacatul stramosesc. Cura tia Sfintei Fecioare pe care a avut-o pana la Buna-

Vestire este rodul conlucrarii harului divin cu vointa ei, este o lucra re sinergica, care priveste

persoana ei, deci o curatie per sonala, nu o curatie a firii omenesti de pacatu! adamic. De

aceea Parintii rasariteni disting intre curatia de la nastere a Sfintei Fecioare si cea de la zamislirea

dumnezeiescului ei Fiu, care este superioara, fiindca umbrirea directa a Duhu lui Sfant confirma si

are ca efect stergerea pacatului stramosesc sau curatirea totala a sufletului si trupului Maicii

Domnului.                                       

Dificultatea insurmontabila a mariologiei catolice provine si din impersonalismul ce

caracterizeaza conceptul de gratie creata, specific teologiei scolastice. Daca harul divin este un

ajutor creat de Dumnezeu, care nu poarta in sine prezenta personala a Lui, atunci el nici nu

stabileste relatii personale intre Dumnezeu si oameni, ca si intre oameni, iar Duhul Sfant nu mai

lucreaza prin el la persona lizarea umana, inteleasa ca trecere de la chip spre asema nare.

Dimpotriva, pentru teologia ortodoxa harul reprezinta "energia divina necreata, care a trebuit intai

sa se reverse in umanitatea luata de Fiul lui Dumnezeu, pentru ca prin ea sa treaca la toti cei ce vor

sa o primeasca. De aceea eliberarea de pacatul stramosesc nu o poate obtine nici un om decat prin

unirea lui cu Hristos, Dumnezeu-Omul; numai asa a obtinut-o si Fecioara Maria".

Paralelismul mariologiei catolice este nefundamen tat si contrar Traditiei Apostolice, chiar daca

el este favori zat in cadrele teologiei apusene de distinctia quasi-nestoriana facuta intre Iisus al

istoriei si Hristos al credintei. Aceasta distinctie arbitrara, vizibila in teologia catolica a secolului al

XX-lea, are radacini adanci in dilema dintre divinitatea si umanitatea Mantuitorului, care insoteste

din Evul Mediu teologia scolastica, deoarece n-a inteles si asimilat corect consecintele unirii

ipostatice.

Unul dintre motivele cele mai importante pentru care acest paralelism nu poate fi sustinut il

constituie intreita cauza pentru care doar Mantuitorul Iisus Hristos S-a nas cut fara pacatul

stramosesc: zamislirea supranaturala, prin puterea Duhului Sfant, in sanul Sfintei Fecioare Maria;

enipostazierea firii umane de catre Fiul vesnic al lui Dumne zeu, devenit si Subiect al firii umane;

misiunea unica de Mantuitor, care vine sa stearga pacatul lui Adam si toate pacatele personale ale

celor ce vor crede si se vor boteza (Marcu 16,16). Nici unul dintre aceste trei motive nu poate fi

8

invocat in sprijinul dogmei "Neprihanitei zamisliri", pentru ca locul sau rolul Maicii Domnului in

realizarea rascumpa rarii sau amantuirii obiective este cu totul altul decat al lui Hristos, desi nu

despartit de al Lui, din care decurge.

Ca o concluzie intermediara, putem afirma ca dog ma de la 1854 configureaza o mariologie

catolica antropo centrica, ridicand in mod artificial si nefiresc pe Sfanta Fe cioara Maria la egalitate

cu Fiul si Dumnezeul sau si gre vand asupra hristologiei si soteriologiei, care devin tot mai rigide in

catolicism, accentul fiind pus unilateral pe meritele lui Hristos, detasate de Persoana Sa.10

  VI. Concluzii

Prea cinstirea Maicii Domnului constituie in Biserica Ortodoxa un act cult. Ea nu inseamna adorare - care se aduce numai lui Dumnezeu - ci o deosebita apropiere a credinciosului de Maica Domnului, prin rugaciune, pentru a dobindi de la Mantuitorul Hristos binefaceri in viata pamanteasca si petrecerea cu alesii lui Dumnezeu in viata viitoare. In Sfanta Scriptura a Vechiului Testament gasim tipuri ale Maicii Domnului, prefigurari ale sfinteniei vietii ei, dar si profetii cu privire la nasterea Mantuitorului din Prea Curatul ei Trup. Iar la Noul Testament se descriu acele momente din viata pamanteasca a Sfintei Fecioare Maria care au avut o insemnatate deosebita pentru mantuirea lumii. De aceea s-au si subliniat astfel de momente, care au ramas apoi in memoria Bisericii crestine si au perpetuat prea cinstirea Maicii Domnului din timpurile apostolice si pina astazi. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxa nu a introdus o inovatie in cultul ei atunci cind, sub diverse forme, a recomandat credinciosilor ei sa roage pe Maica Domnului sa mijloceasca la fiul ei si Dumnezeul nostru pentru izbavirea din primejdii, pentru indreptarea celor rataciti, pentru dobindirea a tot ce este necesar in viata pamanteasca, si a harului in vederea vietii viitoare. Cultul Bisericii Ortodoxe dovedeste cu prisosinta o intemeiata preocupare a imonologilor de a da expresie celor mai inaltatoare simtaminte pe care credinciosii orotodcsi le-au nutrit si le-au aratat fata de Maica Domnului. Aceste simtaminte au fost indreptatite de nenumaratele minuni si binefaceri pe care Maica Domnului le-a revarsat cu milostivire asupra poportului credincios: redobindirea pacii sufletesti si trupesti, vindecari minunate (vezi slujba din sarbatoarea Izvorului Tamaduirii etc.), izbinda asupra ispitirilor diavolesti. Prea cinstirea Maicii Domnului este in Ortodoxie o forma speciala de a lauda pe Dumnezeu prin sfintii Lui. Ea se mentine in limitele indicate de Sfanta Traditie si de Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe a Rasaritului, unde rugaciunea si transfigurarea sint mijloace de a ne apropia de Dumnezeu.

VII.BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:

I. Izvoare:

1.    Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvantarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, P. F. Părinte Teoctist, EIBMBOR, Bucureşti, 1988.2.    Apologeţi de limbă greacă, tracucere, introducere, note şi indici de Pr. Prof. T. Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă, Pr. Prof. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1980, PSB 2.3.    Epifanie Monahul, Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului, ediţia a II- a, traducere şi postfaţă de Diac. Ioan Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 2007.4.    Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina

1

9

şi desăvârşi, volumul al VI- lea, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae,  EIBMBOR, Bucureşti, 1977.5.     Mineiul pe martie, ediţia a cincea, EIBMBOR, Bucureşti, 1977.6.    Nicolae Cabasila, Viaţa Maicii Domnului – Omilii la Naşterea Maicii Domnului, la Bunavestire, şi la Adormirea Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, traducere de Prof. Paul Bălan, Editura Anestis, 2008.7.    Octoih Mare, care cuprinde slujba Învierii pe cele opt glasuri, ediţia a VI- a, EIBMBOR, Bucureşti, 1957.8.    Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2005.9.    Sfântul Grigorie Palama, Omilii, volumul I, traducere din limba greacă de Dr. Constantin Daniel şi revăzută de Laura Pătraşcu, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000.10.    Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viaţa M aicii Domnului, traducere şi postfaţă diac. Ioan I. Ică Jr., Editura Deisis, Sibiu, 1998.

II. Lucrări:

1.    BĂBUŢ, Diac. Gheorghe, Maica Domnului Ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Bucureşti, 1990.2.    BUCHIU, Pr. Conf. Dr. Ştefan, Maica Domnului o introducere în teotokologia ortodoxă, Editura Sigma, Bucureşti, 2006.3.    BULGAKOV, Serghie, Ortodoxia, ediţia a II- a, traducere de Nicolae Grosu, Editura Paideia, Bucureşti, 1994.4.    CHIŢESCU, Prof. Nicolae, TODORAN,Pr. Prof. Isidor şi PETREUŢĂ, Pr. Prof. I., Teologia Dogmatică şi simbolică, volumul al II- lea, EIBMBOR, Bucureşti, 1958.5.    COMAN, Pr. Prof. I. G. , Şi Cuvântul trup S-a făcut, Editura Mitropolia Banatului, Timişoara, 1993.6.    DINU, Pr. Adrian Lucian, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, Editura Trinitas, Iaşi, 2004.7.    DIONISIATUL, Monahul Teoclit, Maica Domnului în teologia şi imnologia Sfinţilor Părinţi, traducere: Cristina Rogobete şi Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002.8.    EVDOKIMOV, Paul, Femeia şi mântuirea lumii, Editura Christiana, Bucureşti, 2007.9.    GAFTON, Monahia Semfora, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 1998.10.    GILLQUIST, Peter E. , De ce o cinstim pe Maica Domnului, traducere din limba engleză de Luminiţa Niculescu, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1994.11.    ICĂ, Diac. Ioan I. Jr. , Maica Domnului în teologia secolului XX şi în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigore Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei, Editura Deisis, Sibiu, 2008.12.    Idem, Canonul Ortodoxiei. Canonul Apostolic al primelor secole, volumul I, Editura Deisis, Sibiu, 2008.13.    LAROCHE, Pr. Michel- Philippe, Theotokos, Maica Domnului în spiritualitatea ortodoxă, traducere din limba franceză de Dora Mezdrea, Editura Sophia, Bucureşti, 2004.14.    LOCHIŢĂ, Prof. Vasile, Doctrina Sfântului Ioan Damaschin despre Maica Preacurată, ediţia a II- a, Tiparul Glasul Bucovinei, Cernăuţi, 1939.15.    MERSUKINE, A. , Le dogme romain de la conception de la Vierge Marie et le point de vue orthodoxe, Paris, 1961.16.    MIHOC, Pr. Prof. Vasile, Şapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Asociaţia filantropică medicală creştină Christiana, Bucureşti, 1996.17.    MLADIN, Prof. Nicolae, Bucură-te, Mireasa, pururea Fecioară, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1945.18.    PELIKAN, Jaroslav, Fecioara Maria de-a lungul secolelor. Locul ei în istoria culturii, traducere din limba engleză de Silvia Palade, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998.

10

19.    SILVESTRU, Arhim. Episcop de Canev, Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul al IV- lea, traducere de Gherasim Miron, Editura Credinţa Strămoşească, 2001.20.    SPIDLIK, Cardinal Tomas, Maica Domnului, traducere din limba italiană de Dr. Vasile Rus, colectia Communio, Editura Galaxia Gutenberg, 2005.21.    STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, Teologia dogmatică orodoxă, volumul al II- lea, EIBMBOR, Bucureşti, 2003.22.    Idem, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, volumul al II- lea, Editura Cristal, Bucureşti, 1995.23.    Idem, Teologia dogmatică ortodoxă, volumul al III- lea, EIBMBOR, Bucureşti, 2003.24.    Idem, Iisus Hristos, lumina lumii şi îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993.25.    Idem, Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Editura  Omniscop, Craiova, 1993.26.    ŢEPELEA, Pr. Marius, Mariologia primelor trei secole, Editura Emia, Deva, 2004.

III.Articole:

1.    AGHIORITUL, Nicodim, ,,Tâlcuirea cântării a  IX- a a lui Moisi. Cântarea Fecioarei şi de Dumnezeu Născătoarei Maria” prima parte, traducere de Pr. David Popescu, în   Glasul Bisericii,  anul XL (1981), nr. 6-8.2.    Ibidem, partea a II- a, traducere de Pr. David Popescu, în Glasul Bisericii, anul XL (1981), nr. 9-10.3.    ALEXE, Magistrand Gheorghe, ,,Maica Domnului în colindele religioase româneşti” în Studii Teologice, seria a II- a, anul V (1953), nr. 9-10.4.    ANANIA, Arhim. Bartolomeu, ,,Fie” în Ortodoxia, 1980, nr. 3.5.    BRANIŞTE, Pr. Prof. Ene, ,,Cinstirea Maicii Domnului în cultul ortodox şi formele ei de exprimare” în Ortodoxia, 1980, nr. 3.6.    BUCHIU, Pr. Conf. Dr. Ştefan, ,,Preacinstirea Maicii Domnului în opera predicatorială a Prea Fericitului Părinte Teoctist” în Anuarul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Editura Universitătii Bucureşti, anul VI (2006).7.    BUZESCU, Pr. Prof. Dr. Nicolae, ,,Panaghia Theotokos în imnologia Mineielor” în Ortodoxia, 1980, nr.3.8.    Idem, ,,Dreapta învăţătură a Bisericii despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIV ( 1982), nr. 1-3.9.    CARAZA, Drd. Ion, ,,Imnele Sfântului Efrem Sirul despre Maica Domnului” în Studii Teologice, seria a II- a, anul XIX (1967), nr. 7-8.10.    ,,Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu privire la noua dogma catolică a Înălţării Sfintei Fecioare cu trupul la cer” în Ortodoxia, anul II (1950), nr. 4.11.    CHIALDA, Pr. Prof. Mircea, ,,Preacurata Fecioara Maria, Maica Domnului”, în Studii Teologice, seria a II- a, anul XXXIII (1981), nr. 5-6.12.    CORNIŢESCU, Diac. Asist. Emilian, ,,Temeiuri ale Preacinsirii Maicii Domnului în VT”,  în Ortodoxia, 1980, nr. 3.13.    DUMITRU, Drd. Pintea, ,,Învăţătura Sfântului Ioan Damaschin despre Maica Domnului”, în Ortodoxia, 1980, nr. 3.14.    DUŢU, Pr. Drd. Constantin, ,,Sfânta Feciora Maria în opera omiletică a Cuviosului Andrei Criteanul şi a Sfântului Ioan Damaschin”, în Studii Teologice, seria a II- a, anul XXXII (1980), nr. 1-2.15.    EFTIMIE, Pr. Andrei, ,,Sfânta Fecioară Maria în imnele Sfântului Efrem Sirul”, în Mitropolia Ardealului, anul IV (1959), nr. 1-2.16.    GALERIU, Pr. Conf. Dr. Constantin, ,,Maica Domnului Povăţuitoarea”, în Ortodoxia, 1980, nr. 3.17.    MOISIU, Pr. Dr. Alexandru, ,,Din învăţătura mariologică a Sfântului Chiril al Alexandriei”, în Mitropolia Ardealului, 1961, nr. 3-4.18.    Idem, ,,Ce învaţă Fericitul Augustin despre Maica Domnului”, în Mitropolia Ardealului, anul

11

V (1960), nr. 3-4.19.    Idem, ,,Ce cunoaştem din Sfânta Scriptură despre viaţa Maicii Domnului”, în Mitropolia Banatului, anul XXII (1972), nr. 1-3.20.    Idem, ,,Cuvintele Maicii Domnului şi cuprinsul lor mariologic”, în Mitropolia Ardealului, anul III (1958), nr. 5-6.21.    MOLDOVAN, Pr. Conf. Ilie, ,,Învăţătura Sfintei Scripturi despre Prea Curata Fecioară Maria şi implicaţiile ei religios- morale”, în Ortodoxia, 1980, nr.3.22.    PLĂMĂDEALĂ, Prea Sfinţitul Antonie, ,,Maica Domnului în teologia şi viaţa ortodoxă”, în Biserica Ortodoxă Română, anul XCVI (1978), nr. 9-10.23.    REZUŞ, Pr. Prof. Petru, ,,Mariologia ortodoxă”, în Ortodoxă, anul  II (1950), nr. 4.24.    STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, ,,Învăţătura despre Maica Domnului la ortodocşi şi la catolici”, în Ortodoxă, anul II (1950), nr. 4.25.    Idem, ,,Maica Domnului în prologul Evangheliei de la Luca”, în Ortodoxia, 1980, nr. 3.26.    TILEA, Pr. Dr. Gheorghe, ,,Maica Domnului după cărţile noastre de cult”, în Glasul Bisericii, 1971, nr. 1-2.27.     TIMOFTE, Pr. Drd. Răzvan, ,,Mariologia la teologii nestorieni”, în Mitropolia Ardealului, serie nouă, anul XVIII (90), nr. 2, aprilie- iunie, 2008.28.    VIZITIU, Pr. Drd. Mihai Gh., ,,Învăţătura despre Maica Domnului după Sfânta Scriptură”, în Studii Teologice, seria a II- a, anul XXX (1978), nr. 3-4.29.    VOICU, Diac. Magistrand Constantin, ,,Maica Domnului în teologia Sfântului Ioan Damaschin”, în Mitropolia Olteniei, anul XIV (1962), nr. 3-4.

VIII. CUPRINS:

I. INTRODUCERE. MAICA DOMNULUI, FECIOARA MARIA, NASCATOAREA DE DUMNEZEU.

II. SĂRBĂTORILE MAICII DOMNULUI.

III. TITLURILE DATE FECIOAREI MARIA.

IV. NUMELE MAICII DOMNULUI ÎN ALTE LIMBI.

V. TEIURILE CINSTIRII MAICII DOMNULUI.

V.1. Cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă.

V.2. Cinstirea Maicii Domnului în Biserica Romano-Catolică - Dogma „Neprihănitei

Zămisliri”.

VI. CONCLUZII.

VII.BIBLIOGRAFIE GENERALĂ.

12